UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA

DEPARTAMENTUL DE PEDAGOGIE ȘI PSIHOLOGIE A

EDUCAȚIEI

Tipuri de curriculum

OPREA IONELA MARIA

Anul II, specializarea Finante-Banci

TIMIȘOARA 2010
 CUPRINS

1. Conceptul de curriculum1
2. Definirea conceptului 2
3. Semnificații actuale...............................................................................................................3
4. Tipuri de curriculum............................................................................................................4
CONCLUZII.............................................................................................................................10

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................11
1. CONCEPTUL DE CURRICULUM

Curriculum-ul face parte din categoria conceptelor care au răscolit profund educaţia în secolul
al XX – lea, cum sunt “obiectivele educaţionale”, “învăţământul formativ”, “învăţarea
deplină”, “educaţie integrată”, “instruirea asistată de calculator”. În vocabularul activ al limbii
române acest concept a intrat recent, ca rezultat al reformei învăţământului după 1990.

Internaţionalizarea studiilor, compatibilizarea diplomelor, participarea la cercetarea

pedagogică internaţională presupun un sistem complex şi rapid de adaptări pe diferite planuri
printre care şi asimilarea aparatului conceptual fundamental în proiectarea inovărilor şi
reformelor pe plan internaţional.

Termenul curriculum este preluat de autorii americani, printr-o reîntoarcere în timp, în

literatura pedagogică a Europei de Vest a secolelor XVI-XVII. Conceptul apare pentru prima
dată în documentele Universităţii din Leiden (Olanda) 1582, şi apoi în cele ale universităţii
din Glasgow (Scoţia), 1633. În această perioadă sub influenţa mişcărilor ideologice şi sociale
din Europa s-a impus o standardizare a tematicii studiilor universitare, un anumit control
asupra activităţii şi orientării universităţilor, mult prea autonome în acele vremuri.
Curriculumul universitar stipula, cu titlu de norme şi prescripţii, programele de studiu aferente
specializărilor existente în acea epocă.

”Din punct de vedere etimologic cuvântul curriculum (sg.) sau curricula (pl.) îşi are originea
în latina veche având sensul de alergare, cursă, parcurgere în treacăt, scurtă privire. De unde
s-a ajuns la sensul de demers cuprinzător / complet, dar sintetic, rezumativ, esenţial, care
renunţă la detalii şi prezintă doar ce este relevant, ceea ce este absolut necesar.”(Ilie, M.,
2005)

Se poate afirma că de fapt primul curriculum din istoria învăţământului (fără să fie numit
astfel) a fost grupul aşa – numitelor “şapte arte” liberale promulgat în secolele XI-XII,
sectorizat şi ierarhizat într-un “trivium” (gramatica, retorica, dialectica) şi “quadrivium”
(aritmetica, geometria, astronomia şi muzica) studiate în şcolile de pe lângă mănăstiri, abaţii
etc, ca o moştenire de preţ a antichităţii.

Din cele de mai sus rezultă că începuturile carierei semantice a curriculum-ului au fost cele de
conţinut al învăţământului şi plan sau program de studiu în raport cu o anumită instituţie
de învăţământ, de nivel mediu sau superior.

La începutul secolului al XX-lea, în anul 1902, în lucrarea "The Child and the Curriculum",
americanul John Dewey introduce în circulaţie sintagma "experienţă de învăţare" a copilului,
organizată de şcoală, alături de ansamblul disciplinelor de învăţământ oferite şi studiate şi
sugerează complexitatea, amplitudinea şi dinamismul curriculum-ului ca realitate
educaţională.(Bocoș, M. & Jucan, D., 2008).

Relevanţa contribuţiei lui John Dewey din perspectiva curriculum-ului constă în(Bocoș, M.,&
Jucan, D.,2008:7):

- curriculum-ul este perceput ca o realitate amplă, dinamică, retroactivă şi proactivă

- curriculum-ul reprezintă un proces interactiv între educator şi educabili

- prefigurează o apropiere între educabil (copil) şi educaţie (curriculum).

O nouă expansiune a termenului are loc la Frank Bobbit (1918) care include în arealul
noţiunii sensurile de: experienţe concrete de învăţare (propuse) şi experienţe de învăţare
efectiv realizate.

În 1949, Ralph Tyler dă termenului de curriculum încă patru semnificaţii: obiective,

experienţe educative, forme de organizare şi, nu în ultimul rând, evaluarea. Astfel se ajunge la
acoperirea de către termenul de curriculum a aproape întregului areal empiric şi epistemic al
fenomenului educaţional.(Ilie, M., 2005:43).

În a doua jumătate a secolului XX, în Marea Britanie, afinitatea pentru curriculum în educaţie
a fost imediată şi totală. De asemenea, el a pătruns şi în alte ţări, cum ar fi: Germania, Olanda,
Ţările Scandinave, în timp ce ţări cu mare tradiţie şi forţă în teoria şi practica educaţională, ca
Franţa, Belgia, Elveţia, Italia, Spania, au rămas indiferente sau chiar refractare faţă de
fenomenul curriculum. În URSS el a fost respins cu fermitate, fiind considerat burghez,
reacţionar, decadent etc.

La noi, termenul a început să fie semnalat sporadic, încă din anii 1980, însă, din precauţie, el
era evitat. Uneori era tradus folosindu-se termeni cum ar fi cel de programă. Însă, deschiderea
necesară a avut loc abia după 1990 şi mai ales după 1997.

2.DEFINIREA CONCEPTULUI

”Termenii de referinţă, termenii-nucleu ai curriculum-ului sunt disciplina de învăţământ şi

programul de studii. În jurul lor se configurează problematica de cercetare a curriculum-ului,
derivată din varietatea unghiurilor de investigaţie: componente structurale, procese
fundamentale, surse, determinări, condiţionări, forme de organizare, diferenţieri curriculare,
scopurile cercetării etc. ”(Bocoș, M. & Jucan D.,2008:5)

O definiție a termenului de curriculum, după Marian Ilie, ar fi următoarea:

”Curriculum-ul cuprinde ansamblul elementelor esenţiale,relevante, golite de amănunte

inutile, elemente ale realităţii educaţionale din şcoală atât la nivel de reprezentare
teoretică şi reprezentare a acţiunii practice, cât şi la nivel de activitate efectiv
desfăşurată, imprimând o continuă reconsiderare şi reconcepere contextuală a acestora,
considerate ca unice şi irepetabile.”

Este definit atât în sens larg cât şi în sens restrâns.

 În sens larg, curriculum-ul desemnează ansamblul proceselor educative şi al
experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar.
 În sens restrâns, curriculum-ul cuprinde ansamblul documentelor şcolare de tip
reglator în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi
experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului. Acest ansamblu de documente
poartă denumirea de curriculum formal sau oficial. (Curriculum Naţional. Cadru de
referinţă. 1998)
Experienţele de învăţare sunt propuse educaţilor prin intermediul unor programe concrete de
studiu, pentru un profil sau ciclu de învăţământ, pentru o arie curriculară sau disciplină, într-
un semestru sau într-o oră de curs. Fireşte că este de preferat ca experienţele de învăţare
oferite de şcoală să fie centrate pe particularităţile, trebuinţele şi interesele educaţilor şi să
răspundă nevoilor educaţionale ale acestora.

Preocupările sistematice legate de definirea şi operaţionalizarea conceptului "curriculum" au

condus, după anii '50, la cristalizarea teoriei curriculum-ului, o topică extrem de dinamică în
pedagogia contemporană. Ea oferă o nouă perspectivă de definire a conceptului de
curriculum, proprie didacticii moderne, care are în vedere reconsiderarea raporturilor dintre
cel care învaţă şi materia de învăţat, exploatând influenţele formative ale acesteia pe perioadă
scurtă, medie şi lungă.

Amintim în acest context două mari orientări dezvoltate în prezent în teoria curriculum-
ului(Bocoș, M.,&Jucan, D.2008:7)

- Valorificând abordarea sistemică teoria curriculum-ului construieşte o perspectivă

sistemico-holistică asupra curriculum-ului.

- Teoria curriculum-ului dezvoltă paradigma integrării curriculare atât la macro nivel,

cât şi la micro nivel; principalele tipuri de abordări care fac posibilă integrarea curriculară, se
consideră a fi interdisciplinaritatea, multidisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea.

3.SEMNIFICAȚII ACTUALE

Modurile de percepere, de analiză, de abordare sau concepere a unui curriculum sunt diverse,
multiple în funcţie de perspectivele, punctele de vedere la care se raportează agenţii
educaţionali, de concepţia specialiştilor, de criteriile folosite pentru a distinge între elemente,
funcţii şi ipostaze curriculare. De-a lungul timpului s-au realizat numeroase variante
structurale, pornind de la diverse criterii.Cu toate acestea specialiștii au ajuns la un ”numitor
comun”.
Este vorba de o triadă generică a ipostazelor curriculum-ului, reprezentativă şi suficient de
acoperitoare pentru toate celelalte ipostaze ce pot deriva din ea.Structura curriculară se
prezintă sub forma unei, holograme” cu următoarea componenţă( Ilie, M.,2005:

 reprezentare (concept, structură, domeniu);

 reprezentare a acţiunii (proiect /program /document, materiale);

 acţiune propriu-zisă (reflexivă /tranzitivă).

Curriculum-ul reprezintă cele trei ipostaze strâns împletite, inseparabile formând un tot
unitar.Această unitate a triadei ipostaze curriculare este reprezentată grafic sub forma a trei
cercuri intersectate, astfel în cât să existe o zonă comună de intersectare a lor şi un spaţiu
comun tuturor celor trei cercuri (ipostaze).
4.TIPURI DE CURRICULUM

Curriculum înţeles în integralitatea şi globalitatea sa, poate fi categorizat în funcţie de diverse

criterii, unele dintre acestea fiind sintetizate în continuare.Se face precizarea că între diferitele
tipuri de curriculum se stabilesc, în mod firesc, multiple interacţiuni(Bocoș, M. & Jucan
D.,2008:13):

1) În funcţie de forma educaţiei cu care se corelează:

- curriculum formal (curriculum oficial)

- curriculum neformal/ nonformal

- curriculum informal.

 Curriculum-ul formal/ oficial, intenţionat este cel prescris oficial, care are un statut formal
şi care cuprinde toate documentele şcolare oficiale, ce stau la baza proiectării activităţii
instructiv-educative la toate nivelele sistemului şi procesului de învăţământ. El reprezintă
rezultatul activităţii unei echipe interdisciplinare de lucru, este validat de factorii educaţionali
de decizie şi include următoarele documente oficiale: documente de politică a educaţiei,
documente de politică şcolară, planuri de învăţământ, programe şcolare şi universitare,
manuale şcolare şi universitare, ghiduri, îndrumătoare şi materiale metodice-suport,
instrumente de evaluare.

 Curriculum-ul neformal/ nonformal vizează obiectivele şi conţinuturile activităţilor

instructiv-educative neformale/ nonformale, care au caracter opţional, sunt complementare
şcolii, structurate şi organizate într-un cadru instituţionalizat extraşcolar (de exemplu, în
cluburi, asociaţii artistice şi sportive, case ale elevilor şi studenţilor, tabere ş.a.m.d.).

 Curriculum-ul informal cuprinde ansamblul experienţelor de învăţare şi dezvoltare

indirecte, care apar ca urmare a interacţiunilor celui care învaţă cu mijloacele de comunicare
în masă (mass-media), a interacţiunilor din mediul social, cultural, economic, familial, al
grupului de prieteni, al comunităţii etc. Practic, curriculum-ul informal emerge din ocaziile de
învăţare oferite de societăţi şi agenţii educaţionale, mass-media, muzee, instituţii culturale,
religioase, organizaţii ale comunităţilor locale, familie.

2) În funcţie de criteriul cercetării fundamentale a curriculum-ului, distingem categoriile:

- curriculum general/ curriculum comun, trunchi comun de cultură generală/

curriculum central/ core curriculum/ curriculum de bază

- curriculum de profil şi specializat

- curriculum subliminal/ curriculum ascuns/ curriculum implementat.

 Curriculum-ul general/ curriculum comun/ trunchi comun de cultură generală/ curriculum

central/ core curriculum/ curriculum de bază este asociat cu obiectivele generale ale educaţiei
şi cu conţinuturile educaţiei generale – sistemul de cunoştinţe, abilităţi intelectuale şi practice,
competenţe, stiluri atitudinale, strategii, modele acţionale şi comportamentale de bază etc.,
obligatorii pentru educaţi pe parcursul primelor trepte ale şcolarităţii. Curriculum-ul general
nu vizează specializarea în raport cu un domeniu particular de activitate. Durata educaţiei
generale variază în sistemele de învăţământ din fiecare ţară, de la învăţământul primar, la cel
secundar şi chiar peste acest nivel. Conţinuturile educaţiei generale cunosc un proces de
extensiune, prin adiţionarea şi integrarea, pe lângă ariile curriculare tradiţionale (limbi, ştiinţe
şi tehnologie, domenii social-umaniste, arte, educaţie fizică), şi a unor teme interdisciplinare
din cadrul "noilor educaţii" (demografică, ecologică, pentru comunicare, participare,
economică etc.

 Curriculum-ul de profil şi specializat pe categorii de cunoştinţe şi aptitudini (literatură,

ştiinţă, muzică, arte plastice şi dramatice, sporturi etc.) este focalizat pe îmbogăţirea şi
aprofundarea competenţelor, pe exersarea abilităţilor înalte, pe formarea comportamentelor
specifice determinării performanţelor în domenii particulare.

 Curriculum-ul ascuns sau subliminal derivă din ambianţa educaţională şi din mediul
psiho-social şi cultural al clasei/ şcolii/ universităţii. Climatul academic, personalitatea
profesorilor, relaţiile interpersonale, sistemul de recompensări şi sancţionări sunt elemente
importante ale mediului instrucţional şi ele influenţează imaginea de sine, atitudinile faţă de
alţii, sistemul propriu de valori etc.

3) În funcţie de criteriul cercetării aplicative a curriculum-ului, distingem categoriile:

- curriculum formal/ oficial/ intenţionat

- curriculum recomandat

- curriculum scris

- curriculum predat/ operaţionalizat/ în acţiune

- curriculum de suport

- curriculum învăţat/ realizat/ atins

- curriculum evaluat/ testat

- curriculum mascat/ neintenţionat

- curriculum exclus/ eliminat.

 Curriculum-ul recomandat este susţinut de grupuri de experţi în educaţie sau de autorităţi

guvernamentale şi este considerat ghid general pentru cadrele didactice.

 Curriculum-ul scris are, de asemenea, caracter oficial şi este specific unei anumite instituţii
de învăţământ.

 Curriculum-ul predat/ operaţionalizat/ în acţiune se referă la ansamblul experienţelor de

învăţare şi dezvoltare oferite de educatori celor educaţi în activităţile instructiv-educative
curente.
 Curriculum-ul de suport cuprinde ansamblul materialelor curriculare auxiliare: culegeri de
probleme, culegeri de texte, îndrumătoare didactice, atlase, software, resurse multimedia etc.

 Curriculum-ul învăţat/ realizat/ atins se referă la ceea ce educaţii au asimilat ca urmare a

implicării lor în activităţile instructiv-educative.

 Curriculum-ul evaluat/ testat se referă la experienţele de învăţare şi dezvoltare apreciate şi

evaluate cu ajutorul unor probe de evaluare, respectiv la partea de curriculum evaluată.

 Curriculum mascat/ neintenţionat se referă la ceea ce elevii învaţă implicit şi ne-programat,

graţie mediului şcolar general.

 Curriculum exclus/ eliminat reprezintă ceea ce în mod intenţionat sau nu, a fost lăsat în
afara curriculum-ului.

4) În funcţie de criteriul epistemologic, distingem categoriile:

- curriculum formal/ oficial

- curriculum comun/ curriculum general/ trunchi comun de cultură generală/

curriculum central/ core curriculum/ curriculum de bază

- curriculum specializat

- curriculum ascuns/ subliminal/ implementat

- curriculum informal

- curriculum neformal/ nonformal

- curriculum local.

 Curriculum-ul local include ofertele de obiective şi conţinuturi ale activităţilor instructiv-

educative propuse de către inspectoratele şcolare (şi aplicabile la nivel teritorial) sau propuse
chiar de către unităţile de învăţământ, în funcţie de necesităţile proprii şi de solicitările
identificate.

5) Tipologia Curriculum-ului Naţional operant în cadrul sistemului de învăţământ din

România:

- curriculum-nucleu – care reprezintă aproximativ 65-70 % din Curriculum-ul

Naţional

- curriculum la decizia şcolii – care reprezintă aproximativ 30-35 % din Curriculum-

ul Naţional şi este alcătuit din: curriculum extins; curriculum nucleu aprofundat;
curriculum elaborat în şcoală.
 Curriculum-ul nucleu reprezintă trunchiul comun, obligatoriu, adică numărul minim de ore
de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de învăţământ. Existenţa curriculum-
ului nucleu asigură egalitatea şanselor în sistemul de învăţământ.

Curriculum-ul nucleu reprezintă unicul sistem de referinţă pentru evaluările şi examinările

externe (naţionale) din sistem şi pentru elaborarea standardelor curriculare de performanţă.

 Curriculum-ul la decizia şcolii asigură diferenţa de ore dintre curriculum-ul nucleu şi

numărul minim sau maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină şcolară prevăzută în
planurile-cadru de învăţământ (deci atât pentru disciplinele obligatorii, cât şi pentru cele
facultative), pe ani de studiu.

În mod complementar curriculum-ului nucleu, şcoala poate oferi următoarele tipuri de

curriculum: curriculum extins, curriculum nucleu aprofundat, curriculum elaborat în şcoală.
(Bocoș, M. & Jucan D.,2008:16).

Curriculum-ul extins are la bază întreaga programă şcolară a disciplinei, atât elementele de
conţinut obligatorii, cât şi cele facultative. Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute
pentru o anumită disciplină, se asigură prin îmbogăţirea ofertei de conţinuturi prevăzute de
curriculum-ul nucleu.

Curriculum-ul nucleu aprofundat are la bază exclusiv trunchiul comun, respectiv elementele
de conţinut obligatorii. Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită
disciplină se asigură prin reluarea şi aprofundarea curriculum-ului nucleu, respectiv prin
diversificarea experienţelor şi activităţilor de învăţare.

Curriculum-ul elaborat în şcoală este acel tip de proiect pedagogic care conţine, cu statut
opţional, diverse discipline de studiu propuse de instituţia de învăţământ sau alese de aceasta
din lista elaborată la nivel de minister. Fiecare profesor are oportunitatea de a participa în mod
direct la elaborarea curriculum-ului, funcţie de condiţiile concrete în care se va desfăşura
activitatea didactică. Disciplinele opţionale se pot proiecta în viziune monodisciplinară, la
nivelul unei arii curriculare sau la nivelul mai multor arii curriculare.

Curriculum-ul elaborat în şcoală nu constituie obiectul evaluărilor şi examinărilor externe,

naţionale. Cadrului didactic care elaborează acest tip de curriculum îi revine sarcina de a
proiecta, pe lângă obiectivele educaţionale şi conţinuturile instructiv-educative, competenţele
şi performanţele aşteptate de la elevi, precum şi probele de evaluare corespunzătoare. (Bocoș,
M. & Jucan D.,2008:16)

CONCLUZII

Ca urmare a transformărilor permanente ce se petrec în societate se impune acordarea

curriculum-ului la noile nevoi, fapt confirmat și de evaluarea curriculum-ului.
Schimbarea afectează componentele curriculum-ului (conținuturile, metodele, obiectivele) dar
nu în mod separat, ci corelativ și interdependent.
Conținuturile sunt mijloace prin care se realizează obiectivele exprimate în termeni de
competențe ce urmează a fi evaluate la fine de ciclu școlar, ciclu currricular, abordând o
anumită viziune metodologică. Se cunoaște faptul că revizuirea periodică este o operație
esențială în cadrul demersului pe care îl discutăm, acest fapt întărind ideea potrivit căreia
curriculum-ul trebuie conceput în termeni de proces, permanent reînoitor.Astfel este
obligatorie prezența evaluării pe toate componentele curriculum-ului și pe curriculum în
ansamblu care să semnaleze disfuncțiile apărute pe parcursul aplicării acestuia, luarea
deciziilor pentru ameliorarea și îmbogățirea lui.
BIBLIOGRAFIE

1. Bocoș, M. & Jucan, D., Fundamentele pedagogiei. Teoria și Metodologia Curriculum-

ului, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.
2. Ilie, M., Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-ului şi teoria instruirii,
Editura Mirton, Timişoara, 2005.

3. http://www.didactic.ro/lectii-invatamant-prescolar-45-metafor-i-curriculum-p148927-t3