Sunteți pe pagina 1din 27

UMF ”CAROL DAVILA” BUCUREȘTI - FACULTATEA DE MEDICINĂ

Morbiditatea – măsurarea
frecvenței bolilor

DISCIPLINA SĂNĂTATE PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT

Anul V
Lucrare practică 7

An universitar 2019 - 2020

Disciplina Sănătate Publică și Management, 1


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Obiective educaționale:

La sfârșitul lucrării practice studenții vor fi


capabili să:
 cunoască principalele noțiuni utilizate în
evaluarea morbidității;
 calculeze incidența și prevalența unei boli;

 interpreteze tendințele morbidității în funcție


de o serie de indicatori.

2
Disciplina Sănătate Publică și Management,
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Morbiditate
 Morbiditatea poate fi definită ca orice stare diferită,
subiectiv sau obiectiv, de starea de bine fiziologică sau
psihologică.

 Consecințele bolii: incapacitatea, dizabilitatea,


handicapul.

 Măsurarea frecvenței bolii într-o populație se referă la


numărul de persoane dintr-o populație care se
îmbolnăvesc (incidența) sau sunt bolnavi la un moment
dat (prevalență).
Disciplina Sănătate Publică și Management, 3
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Surse de informații
 sistemul curent de evidenţǎ şi raportare
 fişa de consultaţie; registrul de consultaţii
 registrul de evidenţe speciale pentru unele boli cronice
 certificatul de concediu medical şi certificatul medical constatator de
deces (pentru cauza medicalǎ a decesului)
 fişele de notificare sau declarare a unor boli transmisibile
 foile de observaţie şi registrele de internǎri-externǎri din spital

 anchete ale stǎrii de sǎnǎtate:


 se fac pe eşantioane ale populaţiei generale
 se pot realiza prin interviu (chestionar)/prin efectuarea examenului
medical propriu-zis/combinarea celor douǎ modalitǎţi.

Disciplina Sănătate Publică și Management, 4


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Măsurarea morbidității observate

 Abordare transversală (un an calednaristic)

 Abordare longitudinală (o cohortă sau o


generație).

Disciplina Sănătate Publică și Management, 5


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Studiul morbidităţii observate - indicatori statistici
Unitatea de observare Fenomen
I. Cazul de boalǎ
A. Criteriu: debutul bolii
- cazul nou de boalǎ înregistrat, Incidenţa
- cazul nou şi vechi de boalǎ Prevalenţa

B. Criteriu: gravitatea bolii


- cazul de boalǎ care determinǎ I.T.M. Morbiditatea cu incapacitate (ITM)
- cazul de boalǎ care determinǎ I.D.M. Morbiditatea cu invaliditate (IDM)
- cazul de boalǎ care determinǎ Morbiditatea spitalizatǎ
spitalizarea
- cazul de boalǎ care a determinat Mortalitatea pe cauze medicale
decesul

II. Persoana bolnavǎ


- consideratǎ la un moment dat Morbiditatea individualǎ
(pe contingente)

- consideratǎ longitudinal Morbiditatea succesivǎ 6


(dinamicǎ)
Incidenţa îmbolnǎvirilor

 Definiţie: fenomenul apariţiei cazurilor noi de


boalǎ într-o populaţie definitǎ şi într-o perioadǎ
definitǎ de timp.

 Unitatea de observare: cazul nou de boalǎ -


cazul de boalǎ diagnosticatǎ pentru prima datǎ
la aceeaşi persoanǎ indiferent de momentul
apariţiei semnelor clinice sau paraclinice.

Disciplina Sănătate Publică și Management, 7


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Cine raporteazǎ cazurile noi de boalǎ?
 Medicul de familie - raporteazǎ cazurile noi la Direcția
de Sănătate Publică Județeană/a municipiului București
pe baza unui centralizator, completat lunar (total,
urban și rural).
Numar cazuri noi pe grupe de virsta si sex
Codul din
Denumirea bolii revizia a 10-a Total Sub un an 1 - 14 ani 15 - 64 ani 65 ani si peste
O.M.S.
Total Fem. Total Fem. Total Fem. Total Fem. Total Fem.

B C 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10

TOTAL CAZURI (001-975) *

Holera A00

Febra tifoidă A01.0

Febrele paratifoide A01.1-A01.4

Alte infecţii cu salmonella (infecţii şi toxiinfecţii A02


alimentare)

………

Extras din centralizatorul raportat de medicul de familie

Disciplina Sănătate Publică și Management, 8


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Mǎsurarea fenomenului
a) În abordare transversală a fenomenului (an
calendaristic).
 Indicatori de intensitate (frecvenţǎ) – rate care mǎsoarǎ frecvenţa
de apariţie a cazurilor noi:
 rate brute: rata de incidenţǎ generalǎ, rata de incidenţǎ pe cauze
medicale (în toatǎ populaţia luatǎ în studiu)
 rate specifice de incidenţǎ – în funcție de gen, grupe de vârstǎ, medii
sociale, cauze medicale şi vârstǎ, cauze medicale şi mediu social (în
subpopulaţii)
 Indicatori de structurǎ (ponderi, proporţii) – structura cazurilor noi
în funcţie de o serie de caracteristici (vârstǎ, gen, mediu social,
cauzǎ, etc).
b) În abordarea longitudinalǎ a fenomenului:
 rata cumulativǎ a incidenţei
 rata medie a incidenţei (densitatea de incidenţǎ)
Disciplina Sănătate Publică și Management, 9
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Măsurare (1)

 Rata de incidenţă (indicele morbidității generale) -


măsoară numărul de cazuri noi de îmbolnăvire survenite în
populație, într-o perioadă de timp.

Nr. cazuri noi de îmbolnăvire (în anul X)


Rata incidenţei = -------------------------------------------------------- x 1000
Populaţia medie (în anul X)

(Se poate exprima și la 100000)


 Se înregistrează numai cazurile noi, nu şi comorbiditatea
asociată cazului nou de îmbolnăvire diagnosticat,
 Este un instrument esenţial pentru determinarea etiologiei.
Disciplina Sănătate Publică și Management, 10
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Măsurare (2)
Rate de incidenţă specifice

Cazuri noi de îmbolnăvire la genul M/F


Incidenţa specifică pe gen M/F = ------------------------------------------------------ x 1000
Populaţia medie de genul M/F

Cazuri noi de îmbolnăvire în U/R


Incidenţa specifică pe medii U/R = ---------------------------------------------- x 1000
Populaţia medie din U/R

Cazuri noi de îmbolnăvire pentru boala „X”


Incidenţa specifică pe boli = ---------------------------------------------------------- x 100000
Populaţia medie

Disciplina Sănătate Publică și Management, 11


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Rata de incidenţă cumulată (riscul)
 Incidenţa cumulată (IC) - riscul persoanelor dintr-o populaţie dată de a
dezvolta boala în perioada definită, cu condiţia ca persoanele expuse la
începutul perioadei să fie sănătoase.

nr. cazuri noi apărute în perioada definită


Rata de incidenţă cumulată = ----------------------------------------------------------- x1000
nr. persoane din populaţia la risc care nu
prezintă boala la începutul perioadei

 Este similară cu ”riscul de deces”


 Este o probabilitate deoarece poate apărea decesul prin altă boală decât
cea în relaţie cu expunerea observată;
 Numitorul include populaţia care nu prezintă boala la începutul perioadei de
observare, din populaţia la risc.
 Incidenţa cumulată este utilă pentru compararea riscului pentru sănătate în
diferite populaţii.
Disciplina Sănătate Publică și Management, 12
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Rata de ”atac” a incidenței
Rata de ”atac” a incidenței - reprezintă numărul de cazuri noi
care apar în populaţia la risc numai în perioada de expunere

nr. cazuri noi/evenimente din perioada de expunere


Rata de atac = ---------------------------------------------------------------------- x 1000
nr. persoane la risc

- este un tip particular de măsurare a riscului şi este utilizată în


situaţii speciale,
- temenul este rezervat cazurilor în care populaţia este expusă
pe timp limitat (toxiinfecţie alimentară produsă de acceaşi sursă,
accident nuclear, izbucnirea unei epidemii, etc.)
Disciplina Sănătate Publică și Management, 13
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Densitatea incidenţei (1)
 Exprimă frecvenţa apariţiei cazurilor noi în funcţie de numărul de
persoane supuse observaţiei şi durata de observare pentru fiecare
persoană.
 Perioada de expunere se exprimă în unităţi de timp pe persoană, respectiv
ani-persoană.
 Se permite eliminarea influenţelor generate de decesul sau migraţia
persoanelor supuse observaţiei.

nr. cazuri noi de boală din perioda observată


Densitatea incidenţei = ------------------------------------------------------------ x 1000
nr. persoane-ani de observație

Disciplina Sănătate Publică și Management, 14


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Densitatea incidenţei (2)

Exemplu: 5 pacienți au participat la un studiu în care au fost urmăriți în


perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2015, conform tabelului prezentat mai jos.

= includere în studiu, = ieșire din studiu, x = apariția bolii

2
DI = --------
16.5

Disciplina Sănătate Publică și Management, 15


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Indicatorii de structură

 Sunt ponderi sau proporţii


 Exprimă cuantumul incidenţei în funcție de gen, grupe de
boli, medii de rezidență, faţă de incidenţa totală.
 Exemplu:

Nr. cazuri noi de îmbolnăvire ap. digestiv


Ponderea cazurilor = -------------------------------------------------------- x 100
noi prin boli digestive Nr. total cazuri noi de îmbolnăvire

Disciplina Sănătate Publică și Management, 16


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Studii de caz – incidență (1)
Studiu de caz 1
In România, în anul 2014, s-au înregistrat 13.000.000
cazuri noi de îmbolnăvire, 747.000 cazuri noi de boli
infecțioase și parazitare, 360.000 boli aparat digestiv,
1.718 cazuri noi TBC la copii de 0 – 14 ani. Populația la
1 iulie a fost de 21,7 mil locuitori, din care 4.000.000
copii de 0 – 14 ani.
Se cere: să se prezinte sub formă de raport, toți indicatorii
care se pot calcula.

Disciplina Sănătate Publică și Management, 17


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Răspunsuri studiu de caz 1
Nr. cazuri noi îmbolnăvire 13000000
Rata incidență generală = ------------------------------------ x 1000 = ------------------ x 1000
Populația la 1 iulie 2014 21700000

Nr. cazuri noi boli infec.+parazit. 747000


RI boli infec.+parazit. = ------------------------------------------ x 1000 = ------------------ x 1000
Populația la 1 iulie 2014 21700000

Nr. cazuri noi boli ap. digestiv 360000


RI boli ap. digestiv = ------------------------------------------ x 1000 = ----------------- x 1000
Populația la 1 iulie 2014 21700000

Nr. cazuri noi TBC copii 0-14 ani 1718


RI TBC copii 0-14 ani = ---------------------------------------------- x 1000 = --------------- x 1000
Populația copii 0-14 ani 4000000
Disciplina Sănătate Publică și Management, 18
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Studii de caz – incidență (2)
Studiu de caz 2
Intr-un studiu pe 60.000 de femei, care au fost observate
pe o perioada de 3 ani, au apărut 90 cazuri noi de cancer
de sân. Să se afle incidența cumulativă și densitatea de
incidență.

Studiu de caz 3
Un studiu realizat pe 135.000 de persoane fără boală
cardiacă, pe o perioada de 7 ani, a relevat că în perioada
respectivă s-au înregistrat 215 cazuri de infarct miocardic.
Să se afle incidența cumulativă.
Disciplina Sănătate Publică și Management, 19
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Rezultate studii de caz 2 și 3
Studiu de caz 2

Nr. cazuri noi cancer sân 90


Incidența cumulată = ------------------------------------ x 1000 = ---------- x 1000 = 1,5‰
Nr. pers. fără boală inițial 60000

Nr. cazuri noi cancer sân 90


Densitatea incidenței = ---------------------------------- x 1000 = -------------- x 1000 = 0,5 ‰
Nr. pers-ani expunere 60000 x 3

Studiu de caz 3

Nr. cazuri noi infarct miocardic 215


Incidența cumulată = ----------------------------------------- x 1000 = ----------- x 1000 = 1,6‰
Nr. pers. fără boală inițial 135000

Disciplina Sănătate Publică și Management, 20


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Prevalența
 Definiţie: fenomenul prezenţei cazurilor de boalǎ într-o
populaţie definitǎ.

 Poate fi:
 un fenomen de perioadǎ (cazurile de boalǎ care au existat într-o
populaţie între douǎ date calendaristice) – prevalenţa de perioadǎ
 un fenomen de moment (cazurile de boalǎ existente într-o populaţie la
un moment dat (la o datǎ calendaristicǎ) – prevalenţa de moment

 Unitatea statisticǎ de observare: cazul nou şi vechi de boalǎ

Disciplina Sănătate Publică și Management, 21


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Surse de informaţii
 depistare de masǎ activǎ (anchetǎ de prevalenţǎ)
 raportǎrile serviciilor medicale ambulatorii privind bolnavii
aflaţi în evidenţǎ.
Tumori Anemii (se Guşa
Diabet
Tbc. Malarie maligne exclud simplă şi
zaharat
nodulară
Rând

A15-A19 B50-B54 C00-C97 anemiile


Specificare E10-E14
secundare) netoxică
D50-D64 E01-E04 …….

A B 1 2 3 4 5 6
Intrați 1
Ieșiti 2
Rămaşi în
evidenţă 3
Indici de
prevalenţă 4
Extras din centralizatorul raportat de medicul de familie
Disciplina Sănătate Publică și Management, 22
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Prevalența - indicatori

Nr. cazuri existente la un moment dat


P de moment = ----------------------------------------- x 100
Nr. persoane investigate la un moment dat

Nr. cazuri existente într-o perioadă de timp

P de perioadă = ------------------------------------------------------------ x 100


Nr. persoane investigate în perioada de timp

Disciplina Sănătate Publică și Management, 23


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Prevalența – studii de caz
Studiu de caz 1
In anul 2014, în orașul ”X”, la 1 ianuarie a fost examinat un lot de 1000
persoane și s-au înregistrat 40 de cazuri de boală ulceroasă. In a doua
jumătate a anului, 5 persoane au decedat și 6 au migrat. Niciuna dintre
acestea nu avea ulcer. De asemenea, 7 persoane s-au vindecat. In
aceeași perioadă s-au inregistrat 20 cazuri noi de îmbolnăvire prin
boala ulceroasă.
Calculați morbiditatea prin boala ulceroasă:
- prevalența de moment la 30 iunie,
- prevalența de perioadă,
- incidența cumulată.

Disciplina Sănătate Publică și Management, 24


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Rezolvare studiu de caz 1

Nr. cazuri existente la 30 iunie 40


Prevalența la 30 iunie = ----------------------------------------- x 1000 = -------- x 1000 = 40‰
Nr. pers. investigate inițial 1000

Nr. cazuri în anul 2014 40+20


Prevalența an 2014 = ------------------------------------ x 1000 = ----------- x 1000 = 60 ‰
Nr. pers. investigate inițial 1000

Nr. cazuri noi cancer sân 20


Incidența cumulată = ------------------------------------ x 1000 = ------------- x 1000 = 20,8‰
Nr. pers. fără boală inițial 1000-40

Disciplina Sănătate Publică și Management, 25


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Studiu de caz 2
In aproximativ 15 luni, au aparut într-o populație de 20 de
persoane, 10 de cazuri noi de boală.
Se cere:
- calculați rata de incidență între 1 ianuarie și 31 decembrie luând
în calcul populația în viață la data de 1 iulie.
- calculați prevalența de moment la 1 octombrie.

Simboluri:
◊ pentru data de la
debutul bolii,
+ pentru data
decesului
pentru data
recuperării.

1 ianuarie 1 aprilie 1iulie 1 octombrie 31 decembrie


Disciplina Sănătate Publică și Management, 26
Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"
Rezolvare studiu de caz 2

Nr. cazuri noi 1 ian – 31 dec 10


I C 1 ian – 31 dec = -------------------------------------- x 100 = ------- x 100 = 50%
Nr. pers. fără boală inițial 20

Nr. cazuri existente la 1 oct 3


Prevalența la 1 oct = --------------------------------------- x 100 = ------ x 100 = 16,67%
Nr. pers. rămase la 1 oct 18

Disciplina Sănătate Publică și Management, 27


Facultatea de Medicină, UMF "Carol Davila"

S-ar putea să vă placă și