UNIVERSTATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA ANUL 5 1

De Stijl - Neoplasticismul

“ Deşi importanţa unei opere de artă poate fi judecată numai dintr-un punct de vedere absolut,
semnificaţia unui astfel de act poate fi apreciată doar in raport cu un standard relativ. “

J.J.P. Oud – Article on Dutch architecture

Înţelegerea unui stil sau a unui manifest presupune confruntarea cu cele două
aspecte menţionate de Oud : importanţa operei de artă, (adică a calităţii estetice) şi
semnificaţia actului, a unui fapt istoric: apariţia şi dezvoltarea unei mişcări artistice ale cărei
rezultate sunt identice cu aceste opere de artă.

De Stijl a reprezentat atât o revistă olandeză fondată de Theo Van Doesburg in 1917 şi
publicată în Leiden până în anul 1932, precum şi numele unei mişcări şi a unui grup de artişti
asociaţi acesteia începând cu anul 1920. Primordiale mişcării De Stijl au fost lucrările
pictorului Piet Mondrian, al cărui scop a fost conturarea unui mediu abstract, generat de
forme pure, raporturi, linii şi culori, elemente care să se desprindă de lirismul, subiectivismul
si individualismul trecutului. Susţinătorii De Stijl au căutat să exprime un nou ideal utopic de
armonie spirituală şi ordine. Ei au susţinut abstractul pur şi universalitatea printr-o reducere
la elementele esenţiale de formă și culoare,au simplificat compoziţiile vizuale la direcţiile
orizontale și verticale şi au utilizat numai culorile primare alături de alb-negru. Întradevăr,
conform articolului despre neoplasticism publicat de Galeria Tate, Mondrian stabileşte
aceste circumscripţii în cadrul eseului său “Neoplasticism în pictură”. Pictorul afirmă
“...această nouă idee plastică va ignora detaliile estetice, adică, forma şi culoarea naturală .
Din contră, ea trebuie să îşi găsească propria expresie în abstractul formelor şi culorilor,
adică, linii drepte şi culori primare clar definite.”

Subtitulul revistei, Maandblad voor de beeldende vakken (Monthly Journal of the

Expressive Professions), indică categoria de artişti căreia i se adresa, iar intenţiile lui van
Doesburg erau de a genera o platformă pentru toţi cei interesaţi de acest nou tip de artă:
pictori, sculptori, arhitecţi, urbanişti, topografi, designeri de interior şi artişti decorativi,

Student : Pavel Emilia

Grupa 503
UNIVERSTATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA ANUL 5 2

muzicieni, poeţi şi dramaturgi. Căutarea unei nieuwe beelding (noi imagini - neoplasticismul)
a fost caracterizată de componentele elementare ale culorilor primare( alături de nonculori),
zone plate, rectangulare şi linii drepte, orizontale şi verticale. Ideologiile trecute asupra
frumuseţii trebuiau îndepartate în favoarea unei noi conştiinţe care să reprezinte spiritul
timpului.

Se presupune că numele revistei “De Stijl” a fost preluat din scrierile arhitectului
Gottfried Semper, Der Stil in den technischen und tektonischen Künsten oder Praktische
Ästhetik, termenul fiind preluat şi răspândit de H.P. Berlage, de unde şi inspiraţia. În general
De Stijl propune simplitate si abstract universal atât în arhitectură cât şi în pictură, prin
utilizarea exclusivă a liniilor drepte, orizontale şi verticale precum şi a formelor rectangulare.
Cu atât mai mult, limbajul utilizat a fost limitat la nivelul culorilor primare, roşu, galben şi
albastru, şi cele trei valori primare, alb, negru şi gri. Lucrările evitau simetria şi menţineau
balanţa estetică prin utilizarea opoziţiei. Acest element al mişcării întruchipează cea de-a
doua semnificaţie a Stijl-ului: “a post, jamb or support”; lucru cel mai bine exemplificat de
reţeaua de articulaţii, intersecţii, cel mai des întalnite în dulgherie. În multe din lucrările
tridimensionale, liniile verticale şi orizontale sunt poziţionate în layere şi planuri care nu se
intersectează, în felul acesta permiţând fiecărui element să existe în mod independent şi
neobturat de alte elemente. Această caracteristică poate fi regăsită în cadrul Casei Schröder
(G. Rietveld) şi la Scaunul Roşu şi Albastru.
Mişcarea De Stijl a fost influenţată de pictura cubistă precum şi de misticismul si ideile
legate de forma geometrică “ideală” (cum ar fi “linia dreaptă perfectă”) în filozofia
neoplatonică a matematicianului M.H.J. Schoenmaekers. Cu toate acestea nu a urmat liniile
directoare ale “ism-ului”(Cubism, Futurism, Suprarealism), nici nu a aderat principiilor
şcolilor de arte (Bauhaus), a fost un proiect colectiv, o întreprindere mixtă.

Începând cu anul 1910 mulţi tineri artişti simţeau nevoia unui nou stil, termenul
nieuwe beelding fiind utilizat frecvent în această perioadă . Van Doesburg considera că
Moderne kunstkring led de Cornelis Kikkert (1882–1965) in 1910 reprezenta o variantă
timpurie a modernismului internaţional în Olanda, iar De Stijl a fost fondată pentru a
continua această tendinţă. Înaintea primului Război Mondial lucrările Expresionismului,
Cubismului si Futurismului, cele mai noi tendinţe in Germania, Franţa si Italia, au fost extinse
în Olanda; De Stijl s-a stabilit în mod deliberat contrastând aceste mişcări. De Stijl i-a oferit lui
Mondrian oportunitatea de a-şi publica teoriile estetice pe care incerca să le articuleze incă
din 1909; Influenţat probabil de futurism, Van Doesburg descoperă manifestul drept o
modalitate de disimulare succintă a ideilor sale si ale asociaţilor săi. Primul dintre acestea a
apărut în primul număr al revistei din 1918, sub forma unei chemări a tuturor celor care
doreau să pornească o nouă artă, o cultură. A fost publicată în germană, franceză, olandeză
şi engleză şi a fost semnată de Van Doesburg, Mondrian, Husyar, Georges Vantongerloo,
Van’t Hoff, Wils şi de către poetul Antony Kok. Al doilea manifest, publicat in aprilie 1920 in
olandeză, franceză şi germană, s-a concentrat pe “pictura cuvintelor”, Van Doesburg fiind
reprezentantul cel mai sincer al noii poezii “vizuale”, în următoarele numere publicându-şi
primele poeme sub pseudonimul I. K. Bonset.

Student : Pavel Emilia

Grupa 503
UNIVERSTATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA ANUL 5 3

În jurul anului 1921, caracterul grupului a început să se schimbe. Din momentul

asocierii lui Van Doesburg cu Bauhaus, diferite influenţe şi-au format un rol in cadrul mişcării.
Acestea erau în mare măsură reprezentate de Constructivismul rus si Malevich, pe care nu
toţi membrii l-au acceptat. În 1924, Mondrian s-a desprins de grup după ce Van Doesburg a
propus teoria elementarismului, aducând diagonala în compoziţie, în defavoarea
orizontalelor şi verticalelor. În plus grupul De Stijl a adăugat o serie nouă de membri.
Influenţele dadaiste, cum ar fi poezia lui I.K. Bonset şi antifilozofia lui Aldi Camini au generat
de asemenea controverse. Numai după moartea lui Van Doesburg s-a aflat faptul ca Bonset
şi Camini erau două din pseudonimele pe care acesta le utiliza.

Theo van Doesburg a murit în Davos în anul 1931. Datorită rolului major pe care l-a
avut în cadrul mişcării De Stijl, grupul nu a supravieţuit în lipsa sa. Membri individuali au
rămas în legătură, însa De Stijl nu a putut rezista în lipsa unui puternic caracter central. Cu
toate acestea nu putem afirma că De Stijl a fost un grup de oameni bine închegaţi; membrii
săi se cunoşteau între ei, însă majoritatea comunicării se desfăşura pe cale scrisă. Deşi nu
toţi, mulţi dintre membri au continuat lucrările promovând principiile mişcării De Stijl şi după
1931. Gerrit Rietveld, spre exemplu, a continuat să producă mobilier astfel, în timp ce
Mondrian şi-a continuat munca în stilul pe care l-a iniţiat în jurul anului 1920. Van der Leck, în
schimb, s-a întors la compoziţii figurative după ce a părăsit grupul.

Influenţa mişcării asupra arhitecturii rămâne considerabilă cu mult după 1931; Mies
van der Rohe a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai acestor idei. Între anii 1923 şi
1924, Rietveld a conceput Casa Schröder, singura clădire care a fost creată în întregime
conform principiilor mişcării De Stijl. Rietveld s-a alăturat grupului drept un producător de
mobilier şi a realizat de-a lungul vieţii sale o serie spectaculoasă de piese de mobilier. A
folosit această mişcare drept o sursă de inspiraţie pentru planurile şi designul arhitecturii
sale. El işi exprima trăirile şi credinţele prin intermediul întregii piese. Acest tip de structură
este “anti-cub” şi nu se axează pe funcţiuni, intenţia sa fiind de a grupa aceste spaţii departe
de centru, pentru a genera înalţime, lăţime şi adâncime, spaţii deschise. Zonele principale,
cum ar fi camera de zi, sunt poziţionate la cel de-al doilea etaj, în timp ce camerele private)
dormitoare) sunt la primul nivel. Cel de-al doilea nivel utilizează de asemenea obiecte ce pot
fi uşor mutate, panouri mobile, cu scopul de a putea compartimenta sau de a avea un spaţiu
larg atunci când este nevoie. Panourile mobile ilustrează ideile tridimensionale, dar au
planurile proporţionale. Acest stil contemporan portretizeză natura prin planul său deschis.

Student : Pavel Emilia

Grupa 503
UNIVERSTATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA ANUL 5 4

Casa Rietveld Schroder

Casa Rietveld Schroder reprezintă, atât la interior cât şi la exterior, o desprindere

radicală faţă de arhitectura de dinaintea sa. Cladirea de două etaje este situată în Utrecht, la
capătul unei terase, dar nu face nici o încercare de a se relaţiona cu cladirile învecinate. Prin
designul său revoluţionar, casa iese în evidenţă faţă de restul clădirilor şi este o adiţie
frumoasă a cartierului. În interior nu există o aumulare statică de funcţiuni, ci un dinamism
sugerat de spaţiile deschise cu posibilitate de reorganizare. Parterul mai poate fi numit, înca,
tradiţional, având bucătăria şi trei dormitoare grupate în jurul unei scări centrale. Camera de
zi de la etaj, declarată drept un pod pentru a satisface regulile de protecţie la incendiu
impuse de autorităţile locale, este, de fapt, un mare spatiu deschis, cu excepţia unei toalete
separate şi a unei băi. Rietveld a dorit să păstreze etajul superior aşa cum era. Doamna
Schröder, în schimb, a simţit nevoia ca spaţiul zonei de zi să fie utilizat sub orice formă, fie el
ca spaţiu deschis sau compartimentat. Acest lucru a fost îndeplinit cu ajutorul unui sistem de
panouri mobile. Compartimentat la maxim, nivelul camerei de zi se comprima în trei
dormitoare, baie şi living. Între acest tip de compartimentare şi planul liber există o serie
mare de posibile permutări, fiecare dintre ele generând propriile experienţe spaţiale.

Faţadele reprezintă un colaj de planuri şi linii ale căror componente sunt detaşate în mod
deliberat, generând impresia că glisează una pe lângă cealaltă. Acest fapt duce la apariţia
câtorva balcoane. Asemenea scaunului Roşu şi albastru, fiecare componentă are propria sa
formă, poziţie şi culoare. Aceste culori au fost alese pentru a întari plasticitatea faţadelor :
suprafeţele în alb şi nuanţe de gri, ferestrele negre şi o serie de elemente lineare în culori
primare. Există o uşoară diferenţă între spaţiul interior şi cel exterior. Astfel că liniile şi
planurile rectilinii se prelungesc de la exterior în interior, prin aceeaşi paletă de culori şi
texturi. Chiar şi ferestrele sunt poziţionate astfel încât să se deschidă la 90 de grade faşă de
perete, păstrând în mod strict standardele stilului legate de intersecţia planurilor şi cu atât
mai mult estomparea delimitării între interior şi exterior.

Student : Pavel Emilia

Grupa 503
UNIVERSTATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ARHITECTURA ANUL 5 5

G. Rietveld. Scaunul Roşu si Albastru

Două elemente au generat baza fundamentală a lucrărilor De Stijl, fie ele în pictură,
arhitectură sau sculptură, mobilier sau tipografie; în formă era dreptunghiul,pătratul, forma
rectangulară, iar în culoare, nuanţele primare: roşu, galben şi albastru. Mişcarea se
caracteriează şi prin asimetrie, compoziţiile fiind echilibrate prin intermediul formelor de
diferite dimesiuni, culori şi poziţii.

Student : Pavel Emilia

Grupa 503