PARODONTITA

(PERIODONTITA)
APICALĂ LA COPII
 Structura periodontului
 Periodontul se plasează între cementul rădăcinii şi
corticala osului alveolar.
 În dintele matur periodontul este un ţesut conjunctiv,
reprezentat de fibre colagene, elemente celulare,
vase sanguine şi limfatice.
 Formarea periodontului este în legătură strînsă cu
dezvoltarea celorlalte ţesuturi dentare, cu formarea
rădăcinii şi a septurilor interalveolare, a cementului
şi cu erupţia dentară.
 Structura periodontului

 Concomitent cu formarea rădăcinii în sacul folicular are

loc diferenţierea periodontului.

 Fibrele din interiorul sacului folicular se diferenţiază în trei

straturi de fibre: primul pătrunde în cementul radicular, altele

– în osul alveolar, iar cel mediu – în debut fiind fibre orientate

haotic, care treptat se diferenţiază şi formează periodontul.

 La etapa de rădăcină incomplet formată periodontul se
determină numai în limitele părţii radiculare formate.
 După formarea completă a rădăcinii şi formarea apexului
timp de un an continue diferenţierea structurală a
periodontului.
 Periodontul morfologic se definitivează numai după
includerea dintelui în ocluzie.
Radiologic deosebesc 5 etape în formarea rădăcinii şi
a periodontului:
1 – etapa de creştere a rădăcinii şi formarea
periodontului marginal. Zona de creştere are
dimensiuni importante şi formă ovală.
2 – etapa de apex incomplet format şi de formare a
periodontului marginal. Canalul radicular este larg,
în regiunea apicală lărgindu-se în formă de pîlnie,
zona de creştere are formă semiovală.
 3- etapa rădăcinii cu apex deschis. Canalul radicular
este larg, se îngustează spre regiunea apicală.
Orificiul apical este larg şi deschis. Zona de creştere
se prezintă prin lărgirea spaţiului periodontal în
special în regiunea apicală.
 4 – etapa rădăcinii cu apex închis. Spaţiul
periodontal în regiunea apicală este lărgită,
periodontul apical este la etapa de formare.
 5 – etapa finală de formare a periodontului.
Periodontul unui dinte temporar se
deosebeşte prin prezenţa ţesutului conjunctiv
lax, multiple elemente celulare şi capilare.
 Pe clişeul radiologic la dintele cu rădăcina
formată fanta periodontală este mai largă la
copii comparativ cu adulţii. (0,25-0,35 мм)
 Principalele particularităţi anatomo-fiziologice,
care determină dinamica evoluţiei procesului
inflamator a zonei apicale a parodonţiului:
1. Lipsa stabilităţii în regiunea apicală, care este prezentată printr-un ţesut mixt: între
pulpă şi periodont, prezentate din structuri slab diferenţiate, cu potenţial înalt de
regenerare.
2. Orificiul apical este larg, pulpa contactează uşor cu osul alveolar.
3. Ţinând cont de particularităţile structurale ale pulpei, ale dimensiunilor canalelor,
orice proces inflamator intrapulpar se propagă în osul alveolar, fiind în acelaşi timp şi
intraosal.
4. Rădăcinile pot fi în diferite etape de dezvoltare (de formare, formate şi de
resorbţie).
5. Ţesuturile parodonţiului sunt imature, conţin mai multe elemente celulare, sunt
reduse posibilităţile de delimitare a procesului inflamator, de aceea procesul se propagă
rapid în toate ţesuturile.
6. Corticala osului alveolar este subţire, osul alveolar conţine mai mult ţesut medular,
este bine vascularizat şi inervat; septurile inter-osoase sunt subţiri, fine, elastice; osul
este mai slab mineralizat, conţine comparativ mai multe elemente organice decât
neorganice etc. Toate acestea duc la distrucţii rapide şi masive a ţesuturilor periapicale.
7. Oasele regiunii maxilo-faciale la copii sunt în creştere permanentă, cu
predominarea proceselor reparative (de regenerare) faţă de procesele de resorbţie. La
copii predomină procesele productive (proliferative).
8. Periostul este fraged, activ, bine vascularizat, uşor se decuplează de la os, ceea ce
duce la progresarea continuă a procesului inflamator.
9. Ţesuturile periapicale sunt abundent vascularizate, inervate, conţin o reţea
limfatica vastă, însă ele sunt imature.
1. Infecţioşi;
2. Neinfecţioşi: - mecanici (traumatici);
- chimici;
- alergici.
I. Localizarea procesului:
- apicală;
- marginală.
II. Etiologie:
- infecţioasă;
- traumatică;
- toxică;
- medicamentoasă.
III. Evoluţia clinică:
- acută: a) seroasă; b) purulentă.
- cronică: a) fibroasă; b) granuloasă; c) granulomatoasă.
- exacerbarea formelor cronice a parodontitelor.
IV. Schimbările pato-morfologice:
- inflamaţie acută: seroasă, purulentă;
- inflamaţie cronică: fibroasă, gangrenoasă, proliferativă.
1. Se depistează în dinţi cu cavităţi carioase superficiale
(superficiale, medii), cu cavitatea dentară închisă, în egală
măsură la dinţii temporari şi cei permanenţi.
2. Predomină formele cronice granulante; care la dinţii
temporari influenţează asupra foliculilor dinţilor
permanenţi.
3. La forma cronică granulantă a dinţilor temporari frecvent se
formează fistulă.
4. Procesul distructiv la dinţii temporari este localizat în
regiunea bifurcaţiei (trifurcaţiei) radiculare sau se propagă
în regiunea apicală a doua sau trei rădăcini.
5. Parodontitele cronice a dinţilor cu rădăcini incomplet
formate pot înceteni sau opri procesul de apexogeneză.
6. În dinţii temporari practic nu se depistează forma fibroasă şi
foarte rar parodontita granulomatoasă.
1. granulantă - un focar de distrucţie a osului
alveolar cu lezarea plăcii corticale, care are
limite iregulare, sub formă de făclie de
lumânare.
2. granulomatoasă - un focar de distrucţie a
osului alveolar cu lezarea plăcii corticale, cu
limite regulare, de formă sferică sau ovală.
3. fibroasă - lărgirea spaţiului periodontal
preponderent în regiunea apexului radicular.
- Periostita, osteomielita maxilarelor;
- Necroza mugurilui dintelui permanent;
- Chistul folicular;
- Limfadenita;
- Formarea unui focar cronic de infecţie odontogenă;
- Modificări ale resorbţiei radiculare;
- Sindromul dentar Turner;
- Deplasarea mugurilui dintelui permanent, cu
formarea ulterioară a anomaliilor de poziţie.
1. Lezarea integrităţii laminei compacte a mugurelui dintelui
permanent.
2. Resorbţie patologică radiculară mai mare de 1/3 din lungimea
rădăcinii.
3. Dintele afectat - cauză a periostitei sau osteomielitei.
4. Dintele afectat - cauză a septicemiei.
5. Parodontita apicală a incisivilor temporari cu rădăcini
incomplet formate.
6. Distrugerea completă a coroanei dentare.
7. Perforarea planşeului cavităţii dentare.
8. Lipsa efectului tratamentului conservator endodontic.
9. Pierderea importanţei funcţionale a dintelui temporar, dacă
până la schimbul fiziologic a rămas 1,5-2 ani.
10. În cadrul maladiilor infecţios-alergice cronice ale copilului,
când dintele afectat este focar cronic de infecţie odontogenă.
1. Înlăturarea cauzei.
2. Crearea drenajului exsudatului.
3. Prin prelucrare instrumentală şi
medicamentoasă se favorizează trecerea
procesului acut în cronic.
4. Tratamentul procesului cronic inflamator
apical. Tactica tratamentului parodontitelor
apicale depinde de factorul etiologic, de gradul
de extindere şi gravitatea evoluţiei clinice a
procesului inflamator, de starea generală a
copilului.
1. Pot să se depisteze in dinţi permanenţi cu cavităţi
carioase superficiale (superficiale, medii).
2. Predomină forma granulantă.
3. Forma granulantă mai frecvent ca la adulţi este
însoţită de formarea fistulei.
4. Procesele distructive sunt localizate mai frecvent
în regiunea bifurcaţiei (trifurcaţiei) radiculare,
decât a apexului.
5. Parodontitele cronice a dinţilor permanenţi cu
rădăcini incomplet formate pot înceteni sau opri
formarea rădăcinii (apexogeneza).
1. La acutizarea maladiei generale de sistem cu o stare
decompensată a copilului (a sistemului cardiac, a
rinichilor, alergice etc.).
2. La parodontita acută purulentă sau cronică exacerbată,
când procesul inflamator progresează sau nu sunt semne
de ameliorare, cu simptoame de septicemie, necătând la
drenarea focarului şi la aplicarea antibioticoterapiei.
3. În cazul unor procese inflamatorii extinse şi distructive
ale osului alveolar (osteomielită, flegmon etc.).
4. La parodontita acută purulentă sau cronic exacerbată a
dinţilor cu canale impermiabile.
5. În cazul distrucţiei masive a coroanei dentare sub nivelul
gingival.
6. La perforaţia profundă a canalului radicular.
1. Înlăturarea cauzei.
2. Crearea celei mai raţionale căi de drenare a exsudatului:
dacă exsudatul se află în spaţiul periodontal - prin canalul
radicular, iar dacă se află sub periost sau subgingival -
prin incizia infiltratului.
3. Tratamentul procesului inflamator din regiunea
periapicală.
4. Alegerea raţională a metodei de fizioterapie.
5. Mărirea rezistenţei generale a copilului: terapia
antimicrobiană, hiposensibilizantă şi antihistaminică,
stimularea proceselor reparative etc.
1. Acţiunea asupra microflorei canalului radicular
şi a macrocanaliculelor dentinare.
2. Înlăturarea acţiunii aminelor biogene.
3. Înlăturarea sau micşorarea procesului inflamator
apical.
4. Crearea condiţiilor pentru apexogeneza
radiculară.
5. Favorizarea regenerării tuturor ţesuturilor
parodonţiului apical.
1. curăţirea canalului de detrit alimentar, de
ţesuturi necrotizate pulpare, de dentină
rămolită şi infectată;
2. lărgirea porţiunilor înguste sau obliterate
ale canalului;
3. lărgirea canalului şi micşorarea curburii
canalului pentru crearea unor condiţii
favorabile pentru obturarea canalului.