UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANTA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

„SF.APOSTOL ANDREI”
SPECIALIZAREA-TEOLOGIE DIDACTICA

Cronicarii Moldoveni : Miron Costin

-Limba si literatura română-

STUDENT,
ARGHIRE MARIAN ANDREI

- 2017 –
CUPRINS

CRONICARII MOLDOVENI................................................................................................................... 3

CONTRIBUȚIA CRONICARILOR MOLDOVENI LA DEZVOLTAREA LIMBII ROMÂNE

LITERARE................................................................................................................................................ 3

MIRON COSTIN...................................................................................................................................... 5

Bibliografie................................................................................................................................................................ 8

2
CRONICARII MOLDOVENI

Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce au scris Letopisețul Țării Moldovei după
cum urmează:

 G. Ureche: 1359-1594 (de la al II- lea descălecat, Dragoș Vodă, până la Aron Vodă)

 Miron Costin: 1594-1661 (Aron Vodă-Dabija Vodă)

 Ion Neculce: 1661-1743 (Dabija Vodă-a 2-a domnie a lui C. Mavrocordat)

CONTRIBUȚIA CRONICARILOR MOLDOVENI LA DEZVOLTAREA LIMBII

ROMÂNE LITERARE

Secolele XVII şi XVIII se remarcă, din punct de vedere cultural, prin scrierile
cronicarilor, care reușesc să surprindă prin limbaj și literatură, imaginile scrise a istoriei
poporului nostru. În genere, cronicarii considerau istoria ca fiind purtătoare de valori educative,
patriotice, intenția lor fiind aceea de recuperare și revalorificare a trecutului: „Să nu uite lucrurile
şi cursul ţării” şi să nu se rătăcească în „negura vremii”, după cum spune Miron Costin.
Cronicile moldovenești sunt apreciate ca fiind cele mai valoroase, deoarece nu au fost
scrise la inițiativa domnitorilor, ci exprimă un punct de vedere, marcat de subiectivitatea

3
autorilor, atât cât este permisă, dat fiind faptul că în aceste opere se valorifică istoria, ca fenomen
obiectiv. Așadar, istoria este oarecum trecută prin filtrul lor, și este descrisă din perspectiva lor,
care vine dinlăuntru.
Una dintre operele de certă valoare, care ia naștere în spațiul cultural moldovenesc, este
Letopisețul Țării Moldovei, vizând diferite perioade, scris de către Grigore Ureche (1359-
1594), Miron Costin (1594-1661) și Ion Neculce (1661-1743).
Cronicile au rămas la statutul de manuscrise aproape două secole și au fost tipărite de
către Kogălniceanu și Bălcescu după 1840. Acestea sunt considerate ca fiind primele scrieri
originale în limba română, de mari dimensiuni, scoțând în evidență caracteristicile limbii din
epoca respectivă. Importanța cronicilor este în primul rând de ordin științific prin valoarea
documentară a textelor, oferind informații prețioase despre istoria de epocă medievală. Ideile
care predomină în aceste scrieri cu caracter științific și literar sunt următoarele: romanitatea
poporului, latinitatea limbii noastre; continuitatea elementului roman în Dacia, unitatea tuturor
românilor. Toate acestea au contribuit la formarea conștiinței naționale.
Ca și lectori avizați putem observa dorința cronicarilor de a-și elabora textele într-o limbă
comună, pe înțelesul tuturor. De aceea, cronicarii iau ca model limba populară, cultivând o
anumită oralitate a textului și impresia de zicere a textului scris. Astfel că, se observă alegerea
cuvintelor la nivelul lexicului și îndeosebi a formelor gramaticale specifice întregii arii
lingvistice daco-romane. O altă „marcă” specifică ar fi existența fonetismelor regionale: “dz”
pentru “z”, “h” pentru “f”, “dj” pentru “j”.
Toate aceste scrieri aparțin în mod normal stilului științific, dar întâlnim și elemente ale
stilului beletristic, justificate prin doua motive. Primul este nivelul pe care-l atinsese știința
istoriei în epocă: stilul științific trebuie să fie total obiectiv, or istoricii din Evul Mediu își
exprimă și propriile opinii despre evenimentele și personalitățile la care se refereau. Se produce
astfel literaturizarea faptului istoric. În al doilea rând, prezența subiectivismului se justifică prin
aceea că toți cronicarii presară nenumărate interjecții și fraze exclamative. Această atitudine are
efecte asupra expresiei, care nu mai rămâne o simplă și rece notare de date și fapte, ci trădează o
puternică participare afectivă sub semnătura lui Neculce: „Oh!Oh!Oh! săraca țară a Moldovei...
Ce sorți de viață ți-au cădzut! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mirare este, cu atâta
spurcăciuni de obiceiuri ce se trag până astăzi în tine, Moldova!”

4
MIRON COSTIN

Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII, Miron Costin a fost fiul
hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor din Moldova,
s-a născut în 1633. „Deja în 1634 Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit să se refugieze
în Polonia, salvîndu-şi viaţa de mînia turcilor. Aici ei au obţinut cetăţenia (indigenatul) polonez
şi includerea în şleahta poloneză. În timpul aflării în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la
colegiul iezuit din oraşul Bar. Ajuns la maturitate, Miron Costin devine un om de o aleasă
cultură, un adevărat politolog, posedînd în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană,
slavă veche şi latină. Se întoarce în patrie abia la începutul anilor '50, unde în scurtă vreme urcă
virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti pînă la cea de logofăt, pe care a ocupat-o din
1675 pînă la sfîrşitul anului 1683, cînd se retrage din activitatea de stat.”1

„De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor”, în care considera că „A
lăsa iarăși nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori este inimii
durere. Biruit-am gîndul să mă apuc de această trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din
ce izvor și seminție sînt locuitorii țării noastre”. Ca mai apoi să susțină cu înflăcărare dar și cu
argumente bine întemeiate că: „Cea mai strălucită dovadă a acestui popor,de unde se trage
,este limba lui care este adevarata latină… Numele cel mai adevărat, autentic… este ruman sau
rumanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeauna...”. Miron Costin face această afirmație
în rezultatul studiilor și a cunoștiințelor istorice și lingvistice, acumulate cu o deosebită osirdie în
străinătate, demonstrând astfel originea romană a poporului nostru și latinitatea limbii române.
Ocupă funcțiile de mare dregător și diplomat, iar mai tîrziu și mare logofăt înfluiențând
substanțial viața politică a Moldovei.
Rechemat în țară de către Constantin Cantemir, un adept al polonilor, încă de pe vremea
când își făcuse studiile în această țară, intră în conflict cu noul domn, care încheiase un tratat
secret de alianță cu Habsburgii. În rezultatul agravării acestui conflict urmează deznodământul
tragic - decapitarea marelui cărturar al acestei epoci zbuciumate, pline, de întorsături neașteptate.
De sub pana iscusitului și distinsului cronicar al neamului ne-a rămas sfatul înțelept
precum că „nu ieste alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbava, decât cetitul
cărților”. În zilele noastre mai ales a acelora, din care aflăm de câte au fost să se întâmple din
vremuri străveci și până acum în această frumoasă dar mult, mult pătimită Țară a Moldovei.
1
Wikipedia-Miron Costin
5
 În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, dezvoltarea schimbului de mărfuri aduce în
Ţările române intermediari greci ai comerţului cu Poarta otomană şi dregători greci. În măsură
mai mare decât până acum, domnii români devin protectori ai ortodoxei; la Bucureşti şi la Iaşi se
înfiinţează şcoli greceşti. În Moldova în această perioadă, se întăreşte curentul polon. Miron
Costin (1633-1691) apare ca exponent al timpurilor noi. Elev al iezuiţilor poloni – în 1647 se află
la învăţătură în colegiul iezuit din Bar, în Podolia – el devine un sprijinitor al curentului polon
din Moldova, opus curentului grecesc susţinut de Vasile Lupu. Reprezentant al marii boierimi
moldovene, ca şi Grigore Ureche, Costin susţine partida boierilor, al căror amestec la cârma ţării
trebuia sporit.
Dintre scrierile lui Miron Costin, cele mai importante sunt: Letopiseţul Ţării Moldovei şi
De neamul moldovenilor. Textul cronicii sale, ca şi al cronicii lui Grigore Ureche, nu ni s-a
transmis în original.
Dintre numeroasele copii ale cronicii şi ale lucrării De neamul moldovenilor, cea mai
fidelă este copia efectuată de un copist muntean, Axinte Uricariul, în 1710 şi 1712-1713. Prin
urmare trebuie să aşteptăm ca limba versiunii originale a acestor scrieri să fi suferit modificări
ulterioare.
De la Miron Costin au rămas următoarele lucrări:
-istorice: Letopiseţul Ţării Moldovei (în care descrie evenimentele de la 1595-1661 ) , De
neamul moldovenilor (despre originea poporului român şi despre stăpânirea Daciei de către
români) , Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei.
-de literatură artistică: Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească (poem
istoric adresat regelui polon Ioan Sobieski); Viaţa lumii (poem filozofic pe tema fortuna labilis)
Stihuri împotriva zavistiei (versificaţia psalmului 5 din Psaltire).

-retorice: trei discursuri ocazionale (adresate domnului Moldovei şi fiului acestuia).

În vocabular, găsim urme netăgăduite ale culturii căpătate de Miron Costin în colegiile
iezuite din Polonia. Cronicarul vorbea curent latineşte; el a încercat ca şi Dimitrie Cantemir, mai
târziu să aplice limbii române regulile frazei latine şi a introdus în vocabularul scrierilor sale
cuvinte latine. Unele elemente latine ale limbii scrierilor sale se explică, de altfel, chiar prin
izvoarele în limba latină folosite pentru documentarea cronicii şi a lucrării De neamul
moldovenilor, şi anume cronica lui Piasecki şi istoria Transilvaniei de Laurenţiu Toppeltin.
Ca şi Cantemir, Miron Costin este conştient de rolul său în făurirea limbii literare, pe care
o apropie de modelele clasice.

6
 Ca si la alți cronicari, si la Miron Costin se poate observa caracterul oral și popular al
limbii si impresia de zicere a textului scris. Drept dovada voi cita urmatorul fragment:
„Fost-au gîndiul meu, iubite cititoriule, sa fac letopisețul țărîi noastre Moldoveni din
descălecatul ei cel dintăi, carele au fostu de Traian-împăratul și urdzisăm și începătura
letopisețului.Ce sosiră asupra noastră cumplite acestea vreme de acmu, de nu stăm de scrisori,
ce de griji și suspinuri. Și la acestu fel de scrisoare gîndu slobod și fără valuri trebuiește. Iară
noi prăvim cumplite vremi și cumpănă mare pămîntului nostru și nouă. Deci priimește, în ceastă
dată, atîta din truda noastră, cît să nu să uite lucrurile și cursul țărîi, de unde au părăsit a scrie
răposatul Ureche vornicul.”2
În scrierile sale se găsesc numeroase construcţii morfologice şi sintactice împrumutate
din latină, care dau limbii scrise o structură diferită de a limbii vorbite.
Limba lui Miron Costin – ca şi a lui Varlaam, Ureche, Dosoftei, - are la bază limba
cărţilor bisericeşti şi elemente din limba vorbită. Ea conţine, pe de o parte, întreaga moştenire a
trecutului şi deci elemente care se regăsesc în scrierile din secolul al XVI-lea, dar, pe de altă
parte, apar într-însa o serie de inovaţii lexicale şi sintactice. Influenţa modelelor latine este vădită
în sintaxă şi în vocabular. Cunoaşterea şi folosirea limbii vorbite îl salvează pe Costin de la
manieră şi ermetism.
Miron Costin este – aşa cum s-a arătat: „cel dintâi scriitor român care a încercat să creeze
o modalitate de expresie literară limbii româneşti”. El reuşeşte să-şi creeze un stil propriu.
„Comparaţiile, dialogurile, portretele, întreg stilul lui Miron Costin este prelucrat în vederea unui
efect literar”.
În felul acesta, deşi lucrările sale au circulat multă vreme în copii manuscrise, Miron
Costin aduce o contribuţie pozitivă la progresele limbii române literare şi, prin unele
particularităţi ale prozei sale, anunţă pe Dimitrie Cantemir.
Miron Costin, cărturar de formație serioasă, considera că limba populară diferă de cea
literară, cum era la romani. El ia ca model la nivelul frazei latina cultă, adeseori lăsând predicatul
regentei la sfârșitul frazei.
S-a spus și s-a demonstat că Miron Costin își supraveghează stilul, în sensul că e atent la
sintaxa latină și încearcă, pe cât posibil, a mladia limba romană pe tipare mai cărturărești.
Adesea însă scriitorul scrie foarte popular, ca omul cu griji multe, interesat a nu lasă nimic

Miron Costin – Letopisețul Țării Moldove de la Aron Vodă încoace , Fundația Regală pentru Literatură și Artă-
2

București-1944
7
neînsemnat din ceea ce crede el că trebuie să se știe de către urmași. Vremurile erau dintre cele
mai tulburi, dar, pe de altă parte, incearcă a filozofa în sens creștin.3

Împrumutând din latină punerea verbului în principală la sfârşit, Costin îşi atinge
obiectivul în proporţie de 100%. „Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al
mieu în loc de meus, aşa s-a stricat limba. Unde era coelum, avem cerul; homo – omul; angelus –
îndzerul. Unele cuvinte au rămas chiar întregi: barba – barba, aşa şi luna, iar altele foarte mici
deosebiri. În plus, s-au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându-se
cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.” El găseşte o modalitate de
expresie literară a limbii.
Prezenţa împrumuturilor neologice din alte limbi se explică, în cazul lui Miron Costin,
prin influenţa modelelor latine.
Miron Costin a continuat cronologic nu numai letopiseţul lui Grigore Ureche, ci şi unele
dintre ideile de bază ale precursorului său. Dintre acestea face parte şi ideea originii romano-
latine a comunităţii şi unităţii de neam a poporului său. Miron Costin a dezvoltat această
concepţie în primul rând în cunoscuta sa operă „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit
strămoşii lor”, scrisă prin anii 70-80 ai secolului XVII, precum şi două lucrări mai mici de limbă
poloneză: „Cronica Ţării Moldovei şi a Munteniei” şi „Istoria în versuri polone despre Moldova
şi Ţara Românească”.
Miron Costin prin întreaga sa operă a adus o mare contribuţie la dezvoltarea culturii,
istoriografiei, limbii, şi literaturii româneşti

BIBLIOGRAFIE

1 .https://ro.wikipedia.org/wiki/Miron_Costin

2. Miron Costin – Letopisețul Țării Moldove de la Aron Vodă încoace , Fundația Regală
pentru Literatură și Artă-București-1944

3.N.Cartojan-Istoria Literaturii române vechi , Fundația Regele Mihai-1940

8
9