Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Eseu - Ultima Noapte
Eseu - Ultima Noapte
Camil Petrescu
INTRODUCERE
Romanul este publicat în anul 1930, într-o perioadă de efervescență culturală, când în
literatura româna se manifestă două mari curente literare: Modernismul, promovat de criticul
E. Lovinescu în revista și la cenaclul "Sburătorul" și Tradiționalismul manifestat în jurul
revistei "Gândirea" a lui Nichifor Crainic. Romanul se încadrează în Modernism prin
autenticitate, substanțialitate, timp subiectiv, tehnica jurnalului, noul tip personaj și stilul
anticalofil.
I. TRĂSĂTURI CURENT
1
absolut. Eroul înțelege că drama colectivă a confruntării cu moartea în război este superioară
dramei individuale.
O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de la popotă ce conturează noul tip
de personaj și reprezintă stimulul exterior al memoriei involuntare. Se discută despre o știre
conform căreia un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat. Ofițerii emit păreri
diferite, iar Ștefan Gheorghidiu așteaptă "cu suflet de slugă" un moment prielnic să ceară
permisie. Refuzat, îi jignește pe superiori ("discutați mai bine ce vă pricepeți") și astfel își
demască inadaptarea, dar și suferința interioară determinată de o dramă a geloziei. Pentru el
"O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie" și crede că "cei ce se iubesc au drept
de viață și de moarte unul asupra celuilalt".
A două scenă reflectă punctul culminant al suferinței din dragoste, căci eroul bănuiește
că Ela îl înșală cu domnul G. Ei pleacă la Odobești într-un grup mare, dar drumul și cele trei
zile petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită suferință. Ștefan analizează cu luciditate
fiecare gest al Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând suporta atenția pe care soția
sa o acordă celuilalt. Ela face lucruri pe care Ștefan credea că ea le face doar pentru el.
Întorși la București, ei se despart o vreme, apoi se împacă, iar personajul pleacă pe front
voluntar, dezamăgit de atitudinea soției. El afirmă "n-am fost niciodată gelos, deși am suferit
din cauza iubirii" și trăiește nu doar o dramă a iubirii, ci și una a cunoașterii, acceptând cu
durere faptul că nu există iubire absolută. În final cei doi se despart definitiv, nu pentru că
are dovada trădării, ci pentru că nu o mai iubește.
Un prim element de compoziție este titlul deoarece el anticipează cele două teme ale
romanului numit inițial "Proces-verbal de dragoste și război", titlu ce sugerează intenția
autorului de a nota cu mare precizie faptele și trăirile în defavoarea laturii artistice (stil
anticalofil). Titlul următor surprinde și ideea incertitudinii eroului exprimate prin repetiția
cuvântului "noapte", dar și faptul că o experiență este depășită cu ajutorul celei de a doua.
Războiul și iubirea sunt trăite la modul absolut; înțelegerea faptului că nu există o iubire
perfectă atrage după sine o prăbușire sufletească a personajului. Războiul îl vindecă
sufletește, căci devine conștient că drama colectivă este superioară celei individuale.
2
Un al doilea element este perspectiva subiectivă, ,,împreună cu”, faptele fiind relatate
la persoană I de către un narator intradiegetic, actorial, implicat în acțiune ca personaj.
Focalizarea este internă și ilustrează unicitatea perspectivei. Ștefan Gheorghidiu, personajul
narator, un alter ego al autorului, filtrează realitatea prin propria conștiință în căutarea unor
certitudini și manifestă ironie la adresa societății burgheze. El este, așa cum afirma G.
Călinescu ,,un filozof într-o lume de neștiutori de carte care îl păcălesc și îi fură o parte din
avere”, ,,un inadaptat superior, hipersensibil și orgolios, aflat în căutarea absolutului”.