Sunteți pe pagina 1din 7

Bun găsit în anul școlar 2016-2017!

 
Vă mulțumim că ne sunteți alături în demersul nostru de a-i ajuta pe elevi să-și îmbunătățească și
completeze cunoștințele și să se pregătească pentru societatea secolului 21.
Susținerea dumneavoastră este esențială pentru buna desfășurare a acestui proiect – pilot și doar cu
această implicare vom putea obtine rezultate bune.
Acest manual este menit să vă susțină activitatea la clasă și să faciliteze învățarea elevilor folosind
metode creative, centrate pe copil.  Planurile de lecție pe care le propunem, au fost realizate de echipa
Fundației Noi Orizonturi cu suportul tehnic al Asociației Cartea Daliei, special pentru a sprijini procesul de
predare cu ajutorul jocurilor și al aplicațiilor digitale, în strânsă legătură cu obiectivele de învățare din
programa școlară.
Planurile de lecție sunt cu titlu de exemplificare și recomandare pentru folosirea jocurilor și a aplicațiilor la
clasă. Vă încurajăm ca în urma consultării lor, să găsiți și alte adaptări, precum și întrebuințări ale
resurselor digitale, la ore sau extracurricular și să împărtășiți acest lucru și cu ceilalți colegi, prin platforma
#Digitaliada.
Calitatea rezultatelor depinde de calitatea educației. Sperăm ca metoda de „invățare pe baza jocurilor
digitale” să deschidă noi drumuri pentru elevi, să le îmbunătățească rezultatele școlare și să contribuim
împreună la pavarea sănătoasă a unei cariere de succes în anii următori.
Vă dorim un an de succese, plin cu rezultate excelente alături de elevii dumneavoastră!

Fundația Orange 

Manual realizat în cadrul programului - pilot Digitaliada al Fundaţiei Orange 2


Autor: Fundaţia Noi Orizonturi – profesor Liliana Olăraşu
Înțelegerea matematicii utilizând jocul King of Math

Clasa a V-a - Exerciții cu cele patru operații cu numere naturale. Ordinea efectuării
operațiilor
Tipul lecției – Consolidare

Introducere
În această lecție, elevii de clasa a V-a vor exersa ordinii efectuării operațiilor urmează rezolvarea
cele patru operații (adunarea, scăderea, unor exerciții pe o fișă de lucru. Fixarea
înmulțirea și împărțirea) cu numere naturale în cunoștințelor se va face utilizând jocul de pe
exerciții simple și ordinea efectuării lor în exerciții tabletă King of Math cu ajutorul căruia elevii vor
diverse. încerca să obțină un număr folosindu-se de o
Ora va debuta cu un moment de captare a serie de numere și operații date.
atenției prin care se realizează legătura dintre Se recomandă ca profesorul să fie familiarizat cu
importanța folosirii corecte a semnelor de jocul King of Math și să pregătescă înainte de a
punctuație într-un enunț și importanța respectării începe lecția materialele necesare.
ordinii efectuării operațiilor în calculele Mesele și scaunele vor fi așezate în perechi.
matematice. După o scurtă recapitulare orală a
.

Întrebări esențiale:
 În ce ordine efectuăm calculele cu numere naturale?

Competențe specifice:
 Utilizarea operaţiilor aritmetice şi a proprietăţilor acestora în calcule cu numere naturale.

Obiective de învățare:
Până la sfârșitul acestei lecții, elevii vor putea :
 Să rezolve exerciții de calcul cu numere naturale operații de ordinul I, II și paranteze;
 Să găsească noi exerciții și rezultate diferite schimbând locul parantezelor sau a operațiilor
folosind aceleași numere;

Materiale necesare:
 tabletele cu jocul King of Math;
 fișa de lucru 1
 fișa de lucru 2
 videoproiector

Concepte abordate:
 produs  termeni
 factori  diferență
 sumă  ordinea unei operații

Manual realizat în cadrul programului - pilot Digitaliada al Fundaţiei Orange 3


Autor: Fundaţia Noi Orizonturi – profesor Liliana Olăraşu
Desfășurarea lecției

1.Captarea atenției
Scop: Elevii să intre în atmosfera lecției cu atenție și Timp: 10 minute
curiozitate maximă
Metoda: Conversația Concepte: punctuație, ordinea efectuării
operațiilor
Profesorul le prezintă elevilor, pe tablă, următoarele enunțuri:
Să se ierte nu se poate, să se condamne la moarte!
Să se ierte, nu se poate să se condamne la moarte!
Le cere elevilor ca, în perechi, să analizeze înțelesul celor două enunțuri și să spună întregii clase ce au
constatat. Discuția se va referi la modul în care cuvintele sunt identice, dar punctuația modifică sensul
enunțului. Profesorul subliniează că punctuația este foarte importantă și că s-a dezvoltat de-a lungul
timpului pentru a ne ajuta să comunicăm în scris.
Profesorul anunță titlul lecției Exerciții cu cele patru operații cu numere naturale. Ordinea efectuării
operațiilor.

2. Recapitularea învățate anterior


Scop: Elevii să utilizeze operaţiile aritmetice şi a Timp: 20 minute
proprietăţilor acestora în calcule cu numere Materiale: tabletele, dicționar King of Math,
naturale videoproiector
Metoda: conversația, activitatea independentă Concepte: operații de ordinul I și II, ordinea
efectuării operațiilor
Etapa 1. Reactualizarea cunoștințelor învățate anterior. Profesorul le cere elevilor să-și amintească din
clasele anterioare care este ordinea efectuării operațiilor. Le prezintă elevilor trei variante de rezolvare a
unui exercițiu simplu, dintre care două sunt greșite:
4+4×4-4=28 4+4×4-4=16 4+4×4-4=0
Profesorul lansează o discuție din care să rezulte care este varianta corectă și de ce celelalte sunt greșite,
subliniind importanța respectării ordinii operațiilor la fel cu cea a folosirii corecte a semnelor de punctuație.
De asemenea, le cere să adauge paranteze în variantele rezolvate greșit pentru a deveni corecte.
Profesorul sumarizează ordinea efectuării operațiilor, pe ecranul videoproiectorului, pe o coală de flipchart
sau pe tablă.

Etapa 2. Rezolvarea de exerciții cu ajutorul jocului Jocul King of Math. Elevii vor lucra în perechi. Li
se împart tabletele. Profesorul le spune că vor folosi acest joc pentru a exersa calcule cu numere naturale
și ordinea efectuării operațiilor. Dacă simt nevoia să facă calcule și pe caiet o pot face. Au voie să se
sfătuiască între ei.
Elevii deschid jocul King of Math pe tablete, își aleg un nume de jucător, aleg cartea Multiplication și
parcurg capitolele1-9 și apoi Division capitolele1-5 și Mixed1 exercițiile cu numere naturale. Pentru că
jocul este în limba engleză, profesorul va afișa pe videoproiector pașii de urmat și un minidicționar King of
Math (vezi anexa 1) pentru copiii care nu înțeleg cuvintele care apar în joc. Elevii vor rezolva exercițiile în
ritmul lor, jocul oferindu-le situații diverse de exersare a operațiilor cu numere naturale și a ordinii
efectuării operațiilor, ca în imaginile de mai jos:

Manual realizat în cadrul programului - pilot Digitaliada al Fundaţiei Orange 4


Autor: Fundaţia Noi Orizonturi – profesor Liliana Olăraşu
Lucrul pe tabletă poate lua și forma unei competiții al cărei câștigător este elevul care va avea punctajul
cel mai mare la sfârșitul orei. Dacă se întâmplă să greșească, jocul oferă elevului posibilitatea de a se
corecta și dacă greșește de mai multe ori, poate să pornească de la început. De asemenea, se poate
relua același capitol, de fiecare dată cu exerciții diferite.

3. Fixarea cunoștințelor
Scop: Aplicarea corectă a ordinii efectuării Timp: 10 minute
operațiilor Materiale: fișa de lucru
Metoda: conversația, activitatea independentă Concepte: operații de ordinul I și II, ordinea
efectuării operațiilor
Elevii vor rezolva exercițiile 1, 2(a), 3(a). Verificarea se face frontal. Profesorul va conduce la final o
discuție de reflecție folosind întrebări precum Cum vi s-au părut sarcinile din această oră? Ce v-a plăcut
mai mult? În ce măsură faptul că am folosit King of Math v-a ajutat să înțelegeți mai bine calculele cu
numere natural și ordinea efectuării lor? Cum credeți că vă sunt folositoare în viața de zi cu zi
cunoașterea acestor noțiuni?
Elevii vor avea ca temă de casă, rezolvarea celorlalte exerciții de pe fișa de lucru.

Bibliografie:
1. http://www.teach-nology.com/teachers/lesson_plans/math/operations/
3. Matematică, Manual pentru clasa a V-a, Petre Chirtop, Valentin Radu, Mariana Roșu, Gabriela Ross,
Editura Didactică și Pedagogică;
4. Matematică, Manual pentru clasa a V-a,George Turcitu, Constantin Basarab, Tudor Dragonu, Nicolae
Ghiciu, Ionică Rizea, Ștefan Smarandache.

Manual realizat în cadrul programului - pilot Digitaliada al Fundaţiei Orange 5


Autor: Fundaţia Noi Orizonturi – profesor Liliana Olăraşu
ANEXA 1

Tema de lucru King of Math

King of Math – Play - Multiplication - Chapter 1 - Multiplication 9

Dicționar King of Math

Chapter- Capitol
Choose a book -Alege o carte
Division: Împărțire
Done - Executat
Enter your name - Introdu numele tău
Failed - Eșuat
Farmer-Fermier
Great! - Bravo!
High Score- Scor ridicat
King of Math - Regele matematicii
Largest- Cel mai mare
Level - Nivel
Merchant- Negustor
Mixed - Amestecat
Multiplication – Înmulțire
New- Nou
Next- Următorul
Play- Joacă
Play as male or female- Alege să fii personaj masculin sau feminin
Score - Scor
Smallest- Cel mai mic
Stars- Stele
Total Result- Rezultatul total
Touch to select- Atinge pentru a selecta

Manual realizat în cadrul programului - pilot Digitaliada al Fundaţiei Orange 6


Autor: Fundaţia Noi Orizonturi – profesor Liliana Olăraşu
Fișa de lucru

1. Calculați repectând ordinea efectuării operațiilor

a) 21 + 9 : 3 + 9 c) 4×[27– 5×(8 – 6)] : 2 + 11

b) 24 : 3(5 – 3)

d) 8×[(15 – 7) : 2]

2. Faceți ca următoarele exerciții să fie corect rezolvate, plasând paranteze la locul potrivit:

a) 4 + 5 × 3 – 6=21 c) 8 – 3 × 9 – 2=35
b) 15 : 5 + 2 × 4 + 10=21 d) 15 + 10 × 8 : 4=35

3. Introduceți în spațiile libere semnele (+,–, ×, :) și eventual paranteze pentru a obține propoziții
adevărate:
a) 4 21=1 c) 4 21=3 e) 4 21=5
b) 4 21=2 d) 4 21=4 f) 4 21=6

4. Pornind de la exercițiul (4 + 2) × 2 : 4 am putea să-i compunem următoarea poveste care să


ne arate ordinea efectuării operațiilor:

Patru prieteni au mers în parc să se joace cu mingea. Mai târziu, alți doi prieteni din apropiere li s-
au alăturat. Acum sunt șase prieteni în parc. Un alt grup de șase copii i-au văzut pe cei șase
jucând și i-au întrebat dacă pot să li se alăture și să formeze două echipe de câte șase.Toți au fost
de acord și acum nunărul de jucători de la început s-a dublat. Au organizat competiții și fiecare
echipă dorea să câștige. Copiii au mai rămas în parc mult timp după ce s-a terminat jocul
discutând despre subiectele lor preferate. Și cum s-a făcut cam târziu toți erau obosiți și flămânzi.
S-au hotărât să plece acasă. Grupul de 12 copii s-a împărțit în patru grupe egale. În acest fel patru
grupe cu câte trei copii mergeau în același timp spre casele lor.

Scrie și tu o scurtă poveste care s-ar potrivi exercițiului 8 + 3 × 5 respectând ordinea


operațiilor.

……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………

Manual realizat în cadrul programului - pilot Digitaliada al Fundaţiei Orange 7


Autor: Fundaţia Noi Orizonturi – profesor Liliana Olăraşu

S-ar putea să vă placă și