Sunteți pe pagina 1din 4

ION

de Liviu Rebreanu

Plan de recapitulare:
1. Încadrarea în curentul literar/ specia literară
2. Surse de inspirație/ geneza romanului
3. Tema
4. Viziunea despre lume (perspectiva narativă...)
5. Compoziție și structură
6. Subiectul. Incipit și final. Repere spațio-temporale. Scene reprezentative
7. Personajele. Conflicte. Relații. Mijloace de caracterizare
8. Realizare artistică
9. Concluzii

1. a) Scurtă prezentare a esteticii realismului:


- apariția realismului;
- definirea problematicii sociale;
- explicarea conceptelor: ”verosimilitate”, ”autenticitate”, ”caracter”, ”tipicitate”;
- principii estetice rebreniene (”Cred”, ”Caiete”, ”Mărturisiri”, ”Jurnal”): aspirația spre un
realism al ”esențelor generale”:
”Arta înseamnă creație de oameni adevărați și de viață reală”, ”Creația literară nu poate fi decât sinteză”,
”formă de cunoaștere”
”Realitatea pentru mine a fost numai un pretext pentru a putea crea o altă lume, nouă cu legile ei, cu
întâmplările ei. U personaj al meu, chiar și cel mai neînsemnat, are trăsături din cine știe câte persoane văzute
sau observate de mine, plus altele pe care a trebuit să i le adaug pentru a-i motiva anume gesturi sau fapte.”

b) Încadrarea textului în specia romanului realist, obiectiv, modern:


- definiția romanului;
- roman-frescă, ”doric” (N. Manolescu):
- tematică socială (specifică satului transilvănean): preocuparea de a scrie ”o epopee a vieții românești”:
”Problema pământului este însăși problema vieții românești.”
- reprezentarea sferoidă a universului epic: motivul drumului care deschide și închide romanul,
”Începutul”/ ”Sfârșitul”, hora/ hramul bisericii
- structura arhitectonică a textului (simetria părților și a capitolelor);
- perspectiva auctorială neutră: perspectivă obiectivă, heterodiegetică (narare la persoana a III-a), ”par
derriere”, narator omniscient
- construcția poliedrică a personajelor: tipologie tradițională, prototipuri
- registrul stilistic sobru, anticalofil: ”grad zero al scriiturii”, ”stilul cenușiu”
- tehnici moderne: contrapunctul, pluriperspectivismul, procedee cinematografice (viziunea panoramică
la începutul fiecărui capitol, flash-back-ul prezent în scenele de analiză psihologică sau de introspecție, focalizarea
externă)

2. Surse de inspirație/ geneza romanului (conform ”Mărturisiri” de Liviu Rebreanu):


- confesiunea lui Ion Pop al Glanetașului;
- povestea tragică a Rodovicăi;
- țăranul care sărută pământul;
- evocarea primelor amintiri din copilăria scriitorului; spațiul real;
- familia Herdelea, Titu Herdelea – familia lui Liviu Rebreanu, Liviu Rebreanu

- textele-sursă de inspirație: ”Ofilire” (Saveta=Ana), ”Răfuiala” (Toma Lotru=George Bulbuc,


Rafila=Florica, Tănase=Ion), ”Hora morții” (Ileana=Ana, Grigore Bulbuc=Vasile Baciu, Boroiu=Ion,
Haramu=George Bulbuc), ”Cubul visurilor” (Aron=Avrum), ”Rușinea” (Macedon Cercetașu, Ion
Glanetașu)

3. Tema: social-țărănească:
- problematica pământului (eforturile unui țăran sărac pentru a obține pământuri și consecințele
actelor sale): ”Pământul e, pentru țăran, o ființă vie, față de care nutrește un sentiment straniu de adorație și
teamă”;
- tema iubirii;
- tema destinului ”Destinul are funcție de supra-personaj” (M.Muthu): Savista- mesager/actant;
- tema națională: existența satului transilvănean sub stăpânire austro-ungară;
- romanul are un caracter monografic (deoarece sunt înfățișate: destine individuale, familii,
obiceiuri și tradiții, instituții ale statului, relații sociale, etc.)
4. Viziunea despre lume:
- perspectiva auctorială neutră: perspectivă obiectivă, heterodiegetică (narare la persoana a III-a),
”par derriere”, narator omniscient, neimplicat, extradiegetic;

5. Compoziție și structură
a) Compoziție bazată pe legi clasice:
- construcție închisă, ”corp sferoid”
- principiul circularității;
- principiul simetriei: 2 părți (”Glasul pământului”, ”Glasul iubirii”) cu 6/7 capitole, ultimul având
funcție de epilog (”Începutul”-”Sfârșitul”, ”Zvârcolirea”-”George”, ”Iubirea”-”Blestemul”, ”Noaptea”-
”Ștreangul”, ”Rușinea”-”Sărutarea”, ”Nunta”-”Copilul”, ”Vasile”);
- principiul cronologic;
b) Structură:
- planul destinului individual: Ion/ Titu Herdelea;
- planul destinului familiei: Herdelea, Glanetașu etc.
- planul destinului comunității: monografia satului transilvănean de la începutul secolului al XX-
lea;
- tehnica planurilor paralele: țărani/ intelectuali (Ion/ Titu Herdelea, nunta lui Ion/ nunta Laurei
Herdelea etc.)
6. Subiectul. Incipit și final. Repere spațio-temporale. Scene reprezentative
- principiul cronologic
- principiul simetriei (incipit și final)
- paralelism epic ( 3 fire epice):
a) destinul lui Ion (”În centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune.
Ion este victima măreață a fatalității biologice.”- N. Manolescu) determinat de conflicte:
 exterioare: - de interese/ material (Ion/ Vasile Baciu);
- moral (pedepsirea încălcării normelor etice ale comunității: probozirea în biserică, închisoarea,
moartea);
- erotic (triunghiul conjugal Ion-Florica-George)
 interior: - psihologic (”glasul pământului”/ ”glasul iubirii”)
b) destinul familiei Herdelea determinat de două conflicte principale:
 un conflict exterior, etnic (Herdelea intră în conflict cu autoritățile statului – pensionarea
anticipată a învățătorului, conflictul cu preotul Belciug);
 un conflict interior, moral (generat de lașitatea de a vota candidatul maghiar cu speranța
de a câștiga clemența judecătorului, umilința de a fi ajutat chiar de Grofșoru)
c) planul monografic al destinului comunității satului transilvănean aflat sub ocupație străină
(existența socială: țăranii stratificați economic în ”bocotani” și ”sărăntoci”, intelectualii, instituții: școala,
biserica, tribunalul, administrația, existența națională în Transilvania: ASTRA, intonarea imnului ”Deșteaptă-te,
române!”, arborarea însemnelor naționale, apărarea limbii etc. și existența culturală și spirituală: model cultural
și etnografic surprins în ipostaze cotidiene și festive: hora-jocul Someșana, jocul miresei, botezul lui Petrișor,
înmormântarea, tăierea porcului, sfințirea bisericii etc.)
- spațiul: real (Pripas- Prislop, Armadia=Năsăud), determinat geografic – descriere detaliată în stil
balzacian în incipit; toponime sugestive: Râpele-Dracului, Cișmeaua-Mortului, Ulița Mare, Ulița din dos
- timpul: e o durată bivalentă:
a) real, obiectiv, aproximativ doi ani; acțiunea începe și se sfârșește duminica (amiaza de vară,
”adierea înserării de toamnă”)
b) prezentul etern (manifestat prin matricea existențială în care se definește existența satului
românesc și condiția omului)
Scene reprezentative: - scena sărutării pământului (cap.8);
- incipitul: scena horei (cap.1);
- scena omorârii lui Ion

7. Personajele. Conflicte. Relații. Mijloace de caracterizare


- determinismul social, moral, psihologic;
- tipuri umane: Ion Pop al Glanetașului (tipul țăranului român aflat în luptă cu societatea și cu sine),
Vasile Baciu (tipul parvenitului dominat de prejudecăți), Ana Baciu (tipul femeii de la țară, victima
automatismelor sociale), Zaharia Herdelea (tipul intelectualului român supus conveniențelor, dar luptând pentru
demnitatea profesiei și pentru onoarea familiei), Ion Belciug (tipul preotului patriot ca menține spiritu
românismului în situația stăpânirii austro-ungare);
- personaje construite pe principiul simetriei inverse: Ion/George, Ana/ Florica, Vasile Baciu/
Alexandru Pop Glanetașu, Ion/ Titu Herdelea;
Ion – personaj principal, eponim, realist, tipologic, având ca model real un tânăr țăran din satul Prislop;
- reprezentativ pentru comunitatea rurală prin: prenumele său (”Toți flăcăii din sat sunt varietăți de
Ion.”- G. Călinescu), valoarea absolută- pământul (”Iubirea l-a stăpânit de mic copil [...] pământul i-a fost mai
drag ca o mamă.”)
- personaj dinamic, suprins în involuție morală datorită încălcării principiilor societății în care
trăiește ca urmare a dragostei exagerate pentru pământ;
- personaj complex, cu trăiri contradictorii: ”glasul pământului”/”glasul iubirii”;
- trăiește conflicte puternice: conflictul interior între cele două ”glasuri”, dominat de sentimentul
frustrării și de resentimente față de tatăl care a risipit zestrea mamei și față de ”bocotani” și conflicte exterioare:
de interese, material, moral, erotic;
- portret fizic care anticipează trăsăturile de caracter- detaliul semnificativ;
- caracterizare indirectă: fapte, limbaj, gânduri, vestimentație, mediul de viață, relațiile cu celelalte
personaje, cu pămâântul etc.;
- procedee realiste și moderne folosite de autor: introspecția, monologul interior, relativizarea
perspectivelor asupra personajului (caracterizat de personaje precum: Ana, învățătorul, Vasile Baciu, George,
preotul, comunitatea săătească etc.), analiza psihologică (prezența celor două voci interioare, notarea reacțiilor
psihice și fiziologice în scena sărutării pământului etc.)
- relația dintre țăran și pământ este ilustrată în trei ipostaze: pământul-mamă (pentru copil),
pământul-ibovnică (pentru bărbat), pământul-stihie (pentru omul obsedat de el);
- trăsături: patima pentru pământ, instinctul de posesiune, hărnicia, ”sărăntoc”, impulsiv, viclean,
arțăgos, violent, sfidător, răutăcios, nepăsător față de Ana etc.
- Eugen Lovinescu: ”Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului în slujba căruia pune
o inteligență ascuțită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală și cu deosebire o voință imensă: nimic nu-i
rezistă...”; ”figură simbolică”, ”sufletul lui e în realitate unitar, simplu, frust, masiv, pare crescut din pământul
iubit cu ferocitate”
- George Călinescu: ”Lăcomia lui de zestre e centrul lumii și el cere cu inocență sfaturi dovedind o
ingratitudine calmă. Viclenia instinctuală, caracteristică oricărei ființe reduse i-a determinat acțiunile.”, ”erou
de epopee care trece prin criza așezării la casa lui”, ”egoist, lipsit de scrupule”, ”o brută căreia pretenția îi ține
loc de deșteptăciune”;
8. Realizare artistică
- stil anticalofil: precizia termenilor, acuratețe, concizie, sobrietate, lipsa imaginilor artistice
- stil narativ neutru, impersonal – ”stil cenușiu”;
- autenticitatea limbajului regional
9. Concluzii
E. Lovinescu: ”Ion e cea mai puternică creașie obiectivă a literaturii române și cum procesul firesc al
epicei este spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultimă a scării evolutive.”
G. Călinescu: ”Ion este epopeea, mai degrabă decât romanul, care consacră pe Rebreanu ca poet epic
al omului teluric. [...] Ion e o capodoperă de o măreție liniștită, solemnă ca un fluviu american.
Hora în sat, bătaia între flăcăi, tocmeala pentru zestre, nunta [...], nașterea, moartea [...] sunt momente
din calendarul sempitern al satului.”