Istoria luptelor libere

Istoria luptelor greco-romane

Evolutia luptelor in lume

Luptele sunt cunoscute si practicate din cele mai vechi timpuri. In numite perioade istorice,
luptele au contribuit, in mod nemijlocit la pregatirea armatei.
Istoricul luptelor ne arata o serie de personalitati marcante, adepte ale acestui sport si
anume: Socrate, Tolstiu iar despre Palton se spune ca este si castigatorul la concursul de
lupte a jocurilor Istmice.
Herodot spunea ca la vechii greci, luptele era sportul cel mai complet deoarece solicita
vigoare corporala, perseverenta, forta, suplete, motiv pentru care, luptatorii erau cinstiti cu
cele mai mari elogii.Insasi legendarul Hercule a fost specialist in sportul luptelor.
Astazi luptele fac parte din cea mai importanta competitie sportiva si anume”Jocurile
Olimpice”justificand astfel perenitatea lor.
Incepand cu anul 776, i.e.n.Olimpiadele aveau loc odata la 4 ani in Grecia.La olimpiade
luptele se desfasurau dupa reguli stricte si prestabilite, sub observatia arbitrilor.
In anul 394 – e.n. odata cu raspandirea crestinismului, jocurile Olimpice au fost
interzise.Atat cultura fizica cat si luptele au inceput sa decada.Abia in secolul al 18-lea- in
unele tari din Europa au aparut sisteme de educatie fizica ce includeua si lupta in exercitiile
de baza.
Jocurile Olimpice au fost reluate la sfarsitul secolului al 19-lea, iar luptele au fost introduce
prin programe elaborate si dupa reguli unice.
In procesul de formare a specialistilor, in majoritatea tarilor, o atentie deosebita se acorda
sporturilor asa-zise combative, in familia carora intra si luptele.
Pentru practicarea lor era nevoie de o baza tehnico-materiala si anume:
- sala de antrenament dotata cu saltea a carei suprafata trebuie sa fie neteda a caror
margini trebuie sa fie stranse, destul de intarite sis a nu prezinte adancituri ori denivelari;.In
mijlocul acestei suprafete este marcat un cerc cu diametrul de 1 m;;
- spalieri, manechine, si dotari tehnice de dezvoltare a fortei muscular ( gantere, etc.);
- Se invata tehnica luptei clasice ca apoi sa se incerce forta cu partenerul.
Primele marturii privind istoria luptelor in Romania sunt ramase de la romani.Se spune ca
Romanii, dupa cucerirea daciei selectionau tineri pentru scolile lor de gradiatori deoarece
istoria spune ca tinerii scavi Daci erau abili, curajosi, puternici si posedau un numar
apreciabil de deprinderi de lupta.In perioadele de inflorire a Daciei sub domnia lui Burebista
si Decebal luptele erau folosite pentru pregatirea militara, iar dacii erau renumiti in lupta
corp la corp.Se foloseau in special precedeie cu impiedecari iar in latura militara a lutii corp
la crp se urmarea trantirea adversarului si imobilizarea lui.
Luptele nu erau folosite ca practice in tabere militare ci si la diverse sarbatori populare,
unde tinerii isi incercau puterile prin lupte.
Pana a deveni sport – luptele, in Romania se practicau ca “Tranta” Adica in lupta dintre doi
parteneri durata acesteia nu era masurata iar cine rezista in picioare cat mai mult acela era
invangator.Si azi – in Dobrogea si in alte zone din jurul Dunarii se practica “Tranta “ cu
ocazia unor sarbatori locale ori religioase.regulile nu erau scrise , ele se transmiteau prin
viu grai de la o generatie la alta.

Lupte libere

Luptele, alaturi de celelalte sporturi fara arme precum boxul, isi au originea in truismul preistoric
„Cel mai puternic supravietuieste”. Aceasta deoarece luptele deriva din ritualuri menite sa-i
confere unui individ abilitatile esentiale pentru a deveni si a ramane conducatorul unui grup
primitiv. Scopul era, desigur, depasirea adversarului intr-o lupta directa. Insa folosirea sportului
in locul unui duel soldat cu moartea unuia dintre competitori a permis evitarea uciderii sau ranirii
grave a membrilor grupului. In plus, participantilor li se oferea posibilitatea de a-si imbunatati
abilitatile cu prilejul acestor concursuri.

Luptele se caracterizeaza prin:

a) Angajament individual. Rezultatele obtinute de fiecare luptator reprezinta propria
contributie. Luptatorul nu se poate sprijini în concurs decât pe propria sa pregatire.
b) Aciclitate tehnica si variabilitate tactica. Continutul tehnic al luptelor este reprezentat de
un numar mare de procedee tehnice, variante si manevre ale acestora. În timpul luptei ele
nu se succed într-o anumita ordine, ci în functie de situatia concreta. În functie de
particularitatile adversarului luptatorul selectioneaza si foloseste anumite procedee.
c) Spectaculozitate si eficienta. În lupte, spre deosebire de alte ramuri sportive, procedeele
tehnice spectaculoase sunt cotate cu mai multe puncte tehnice. Astfel, lupta spectaculoasa
devine si eficienta. În acest context lupta în aparare se reduce la momente scurte.
d) Inventivitate si creativitate. În cadrul unui concurs fiecare luptator se întâlneste cu mai
multi concurenti. Pentru aceasta el trebuie sa-si alcatuiasca planul tactic de ducere a luptei,
din care nu lipsesc elementele surprinzatoare pentru adversar. Multitudinea procedeelor
tehnice însusite asigura luptatorului largi posibilitati de a se manifesta inedit, creator în
lupta. Pe masura completarii informatiilor primite de la adversar di primele contacte,
luptatorul trebue sa-si reorganizeze planul tactic de ducere al luptei.
e) Universalitate tehnica si particularizare pe categorii. Dupa cum bine se stie concursul
solicita deosebit de mult luptatorii sub aspect tehnico-tactic. Fiecare categorie se distinge
printr-un profil tehnico-tactic propriu. Încadrarea cu succes a unui luptator într-un profil
tehnico-tactic de categorie trece mai întâi prin însusirea completa a tehnicii.
f) Timp variabil de desfasurare a luptei. Chiar daca regulamentul prevede ca durata unei
întâlniri sa aiba 2 x 3’+ 30” p, lupta nu epuizeaza întodeauna acest timp. Posibilitatea
încheierii luptei mai devreme este mare, avându-se în vedere obtinerea tusului sau a
superioritatii tehnice (10 puncte avans).
g) Accesibilitate larga. Concursul se desfasoara în limita a opt categorii de greutate. Acest
lucru permite permite statuarea unor conditii egale pentru concurenti, înlaturându-se
handucapul de greutate. Dezvoltarea pe parcurs a luptatorului si cresterea sa în greutate nu
pericliteaza pozitiasa sportiva.
Diferenta de greutate între categoriile învecinate nu este prea mare, astfel încât efectuarea
pentru concurs a categoriei inferioare prin pierdere de greutate nu pericliteaza starea de
sanatate a luptatorului.
Spre deosebire de alte ramuri sportive care solicita practicanti de o anumita înaltime si
greutate, în practicarea luptelor pot fi alesi indivizi heterogeni privind dezvoltare lor fizica, ei
având posibilitatea de a se încadra într-o categorie potrivita greutatii corporale.