„Memoria este piatra unghiulară a gândirii

psihice”

Pe baza proceselor senzoriale de cunoaştere, omul are posibilitatea

să trăiască mai ales în prezent, să reflecte acele însuşiri ale obiectelor
care acţionează nemijlocit, “aici” şi “acum”, asupra organelor de simţ.
Impresiile, imaginile, gândurile, emoţiile, mişcările prezente, actuale nu
se pierd însă, nu se “volatizează” fără a lăsa o urmă pe creier,
dimpotrivă, ele “dispar” în trecut, se sedimentează, se cristalizează,
pentru ca mai apoi să fie scoase la lumină şi refolosite, contribuind, în
felul acesta, la amplificarea conţinutului vieţii psihice, la desfăşurarea
normală şi mai ales eficientă a activităţii umane. Memoria este procesul
psihic de întipărire, stocare şi reactualizare a informaţiilor. De asemenea,
este un mecanism psihic structurant, constructiv, chiar creativ.
Memoria este o capacitate psihică absolut necesară, fără de care
viaţa ar fi practic imposibilă. Pentru a înţelege această caracteristică
esenţială a ei, să ne imaginăm pentru o clipă ce s-ar întâmpla fără
memorie. Omul ar trăi într-un prezent continuu, numai sub influenţa
datelor nemijlocite de reflectare, comportamentul său fiind haotic,
spontan, fără stabilitate şi finalitate, fără durabilitate în timp.
Memoria se află în strânsă interacţiune şi interdependenţă cu toate
celelalte procese, însuşiri şi capacităţi psihice, fiind influenţată de ele şi
influenţndu-le totodată. Memoria nu înseamnă doar acumulare de
informaţii, ci şi organizarea şi chiar structurarea lor, prin aceasta ea
raportându-se la gândire, la operaţiile ei care facilitează o asemenea
interpretare; nu reţinem şi nu reactualizăm orice, ci ceea ce ne place,
ceea ce corespunde unor dorinţe, aspiraţii, fapt care relevă legătura
memoriei cu procesele afectiv-motivaţionale; memoria presupune şi
prezenţa unui efort voluntar, realizându-se astfel legătura ei cu voinţa; de
asemenea, trăsăturile temperamentale şi caracteriale îşi spun cuvântul în
ceea ce memorăm sau reactualizăm.
Prin valoarea sa adaptivă, prin rolul său în realizarea echilibrului
dintre organism si mediu, memoria este considerată de către Scenov
„piatra unghiulara a vietii psihice”. Memoria este faptul primordial al
istoriei dezvoltarii psihicului cât si mecanismul fundamental care asigura
functionarea individului în timp si spatiu,. Rezultatul global este
constituirea unei "lumi interioare", personale, care adesea ruleaza ca
un scop în sine. Nici un fenomen psihic nu-si poate gasi explicatia altfel
decât pe baza existentei memoriei.