Factori perturbatori şi erori în evaluarea şcolară.

Modalităţi
de corectare
Bucătaru Veronica

Școala Gimnazială ”Costachi S. Ciocan”, Comănești

O problemă ce constituie obiectivul a numeroase investigaţii

psihopedagogice priveşte variabilitatea intra şi interindividuală a aprecierii
rezultatelor şcolare, evidenţierea factorilor perturbatori şi a erorilor comise în actul
evaluării. G. de Landsheere preciza că în problema evaluării toţi se încred în
onestitatea lor, dar aceasta, deşi constituie o condiţie necesară, nu este şi suficientă.
J. M. Monteil recunoscând că practica examenelor a sădit în noi teama, îndoiala,
se întreabă: ,, Cine n-a implorat vreodată cerul ,în secret, să trimită un examinator
bun? ” Iar H. Pieron scrie că pentru a prezice nota unui candidat la examen este
mai util să-l cunoşti pe examinator decât pe candidat.
Printre cele mai frecvente situaţii ce generează variabilitatea aprecierilor
sunt cele referitoare la acţiunea profesorului examinator, cu privire la:
 ,, efectul halo ” constând în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub
influenta impresiei generale bune despre aceştia. În jurul elevilor cu reputaţie bună
apare acest fenomen psihologic de ,, halo ” datorită căruia îi sunt trecute cu
vederea unele greşeli;
 ,, efectul de anticipaţie ” sau ,, Pygmalion ” exprimă faptul că aprecierea
rezultatelor unor elevi este puternic influenţată de părerea nefavorabilă pe care
educatorul şi-a format-o despre inteligenţa, capacităţile acestora. Se mai numeşte
efectul oedipian – ca în mitologia greacă – deoarece ideile, opiniile evaluatorului
determină apariţia fenomenului;
 ,, efectul de contrast ”/,, de ordine ” constă în accentuarea diferenţelor
dintre performanţele unor elevi. Adesea, un răspuns oral sau o lucrare sunt
supraapreciate dacă cele dinainte au fost mai slabe şi invers; produsul elevului
poate primi o notă mediocră dacă urmează imediat după un candidat cu răspunsuri
foarte bune. Profesorul trebuie să conştientizeze aceste efecte datorate contiguităţii
probelor în vederea eliminării consecinţelor nedorite.
 eroarea logică exprimă acţiunea de substituire a obiectivelor relevante şi a
parametrilor importanţi ai evaluării prin obiective secundare ca: forma şi acurateţea
paginii, sistematica expunerii, gradul de conştiinciozitate şi perseverenţa
elevului. ,, Abaterea se justifică uneori, dar ea nu trebuie să devină o regulă ”
apreciază C. Cucoş ( 1998, p.185 )
  ecuaţia personală a examinatorului exprimă faptul că unii profesori sunt
mai generoşi, utilizând notele mari, alţii sunt mai exigenţi. Unii folosesc nota
pentru încurajarea elevilor, motivarea lor pentru învăţare, alţii pentru a-i
constrânge de a depune eforturi suplimetare. De asemenea, unii apreciază
originalitatea, imaginaţia, creativitatea, alţii dimpotrivă reproducerea, rutina,
recunoaşterea exactă.
Alte erori sunt generate de specificul disciplinei de învăţământ la care se
realizează evaluarea. De exemplu, cele mai generoase se pretează la o evaluare mai
obiectivă, pe când cele socio-umane predispun la aprecieri subiective din partea
evaluatorului. Unele efecte negative apar şi prin implicarea factorilor de
personalitate ( ale cadrelor didactice, elevilor ), sau din cauza oboselii fizice şi
psihice, stării afectiv-emoţionale, altor factori accidentali.
Petru corectarea şi eliminarea acestor erori din apreciere-notare se impune o
metodologie de evaluare adaptată complexităţii procesului de învăţământ prin:
. creşterea ponderii evaluării formative;
. corelarea evaluării formative cu cea sumativă;
. asigurarea anonimatului probelor scrise;
. introducerea unor bareme de notare;
. utilizarea probelor standardizate şi testelor docimologice;
. prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor, reprezentarea grafică şi
interpretarea lor adecvată, decelarea cauzelor;
. dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare, prezentarea criteriilor şi a
grilelor de corectare;
. verificarea ritmică a elevilor şi informarea operativă asupra lacunelor sau
progreselor înregistrate. ( Gh.Dumitriu, C. Dumitriu, 2003 )