PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

I.

A. Conturați profilul unui elev motivat.

Cum se comportă un elev motivat:
Un elev motivat se angajează în activitate, apelând la strategii eficiente de
învăţare bazate pe înțelegere şi stabilirea de legături logice (angajament
cognitiv) şi îi consacră timpul necesar (perseverenţă); acest fapt are drept
consecinţă o amplificare a celor trei tipuri de percepţii (dinamică, motivaţională,
funcţională).
Părinții consideră un copil ca fiind motivat, atunci când dorește să aibă
rezultate bune la școală, nu așteaptă să fie împins de la spate să învețe, este
apreciat de profesori. Profesorii consideră ca fiind motivat un copil care ascultă
cu interes ce i se predă, depune efort pentru îndeplinirea sarcinilor de învățare.
Elevii consideră că un copil motivat este unul care participă la ore, este atent și
activ, se implică în clasă, își face temele acasă, își rezolvă bine sarcinile de
învățare.

B. Realizaţi un scurt eseu (maxim o pagină) care să reflecte profilul

dumneavoastră motivaţional, urmărind aspectele de mai jos :
Profesor – aspirație! 
Fiecare elev simte nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Ca profesor, le
pot demonstra elevilor preţuirea mea, prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care
le-o port, făcând adânci popasuri în sufletele lor, tulburându-le, până la emoţie.
Îi respect, prin faptul că îi tratez ca pe fiinţe unice. Le dau sentimentul
siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele mele sunt conforme cu un
înalt cod moral.
Profesia de educator/profesor este complexă şi nobilă prin misiunea pe
care o are de îndeplinit: formarea unor personalităţi autonome integrabile social,
cu capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil moral autentic şi cu o
înaltă profesionalitate.
Chiar dacă importanţa socială a profesiei este uriaşă - din perspectiva
transformării profunde a personalităţii, a dezvoltării substanţei intelectuale,
fizice şi socio-morale a celor educaţi – această profesie în cadrul societăţii
contemporane nu este printre cele mai solicitate, dar nu se regăseşte nici printre
cele mai evitate. Este o profesie intelectuală respectată, care nu-i conferă
deţinătorului putere, influenţă ori venituri băneşti deosebite, dar îi conferă un
statut social ce-l plasează în zona de mijloc a societăţii.
Societatea actuală a dus la apariţia unor schimbări şi în cadrul sistemului
educativ, schimbări care dau o nouă dimensiune rolului şi statutului cadrului
didactic. Astfel, cadrul didactic nu mai este văzut doar ca un transmiţător de
informaţii şi cunoştinţe prevăzute în programa analitică. El devine un gânditor şi
un agent care trebuie să ia decizii iar în activitatea cu elevii devine un model şi
un mediator. Ca model, cadrul didactic demonstrează în mod frecvent procesele
de gândire şi explorare, iar ca mediator el este „interfaţă” între cel care învaţă şi
mediul de învăţare, ajutând elevii să organizeze şi să interpreteze informaţiile.
           Răspunzător de calitatea acestor schimbări, cadrul didactic, pe baza
actualizării şi îmbunătăţirii ethosului pedagogic cu noţiunile propuse şi introduse
de reforma din cadrul învăţământului (curriculum şcolar, evaluare formativă,
managementul clasei de elevi ca grup social, noile relaţii profesor-elevi,
manuale alternative, consiliere şi orientare, curriculum la decizia şcolii etc.) şi a
dezvoltării tehnicilor pedagogice, le transpune în practica şcolară.

II.
A. Analizați modelele de instruire (modele de instruire centrate pe
profesor, modele de instruire centrate pe elev; modelele
interacționiste)și identificați (consemnați) diferențe existente între
acestea:

Principalele modele de instruire

În funcție de perspectiva pe care o avem asupra educației, de punctul
central al relație de predare-învățare se structurează numeroase modele de
instruire (cu fiecare autor altele).

Modele psihocentrice
Modelul magistrocentric este axat pe autoritatea profesorului care trebuie
susținută de competențe și calități bine conturate ale cadrului didactic. Acesta
centrează procesul educativ pe sine pentru că are ce transmite celorlalți, este un
creator de valoare al domeniului.
Modelul pedocentric este axat pe nevoia de învăţare a copilului care
trebuie sprijinit în devenirea sa. Educatorii nu-i determină copilului devenirea și
nici parcursul, nicidecum structurarea personalității, dar îi oferă constant sprijin
în formare.
Modelul sociocentric
Pornește de la ideea că educația formează omul pentru adaptarea la
societate. Astfel, accentul este pus pe societate, deci în afara triunghiului
educativ (copil – conținut – profesor).
Astfel scopul este unul de inserție culturală, de transmitere a valorilor, de
civilizare.
În această abordare, contează pregătirea omului pentru viața socială,
pentru inserție profesională.

Se cultivă spiritul de echipă, spiritul civic, respectul pentru valori.

Modelul socratic
Se structurează pe ideea că omul este curios să afle ceea ce știe deja (fără
să știe că știe), ceea ce are în interiorul său.
Tehnica didactică este chiar maieutica (tehnică descoperită și utilizată de
către Socrate și descrisă de Platon): arta profesorului de a crea mediul asigurator
și de a pune acele întrebări care pot duce învățăcelul la conștientizarea
răspunsului propriu.
Este un model care nu se centrează în mod direct pe nici unul dintre
capetele triunghiului educativ. Centrală este relația care se constituie între
acestea și se află diferit configurată în funcție de interioritatea celui care învață.
Metoda preferată este una euristică: dialogul întru conștientizare:
este creat un mediu asigurator în care participanții se simt în siguranță, valorizați
și nejudecați; profesorul pune acele întrebări care îl pot ajuta pe învățăcel să-și
conștientizeze propriile-i credințe, cunoștințe, afecte și interese;
în raport cu cele scoase la lumină învățăcelul este încurajat să argumenteze;
fiecare argumentație sporește baza ideatică și poate duce la descoperirea unor
elemente noi.

Acest model însă, presupune o puternică maturitate afectivă a

profesorului, un cadru restrâns de învățăcei, un timp îndelungat de formare.

Modelul tehnocentric
Este centrat pe informaţie, pe conținutul ce trebuie transmis.
Profesorul funcționează ca bun transmițător, ca om informat care știe cum să se
facă auzit.
Cel care se formează se presupune că este interesat, sau făcut să fie
interesat de informația care i se transmite. Cei care se informează pot fi foarte
mulți dacă mijloacele de transmitere a informație permit aceasta (ele pot fi
mijloace mass-media).

Este important ca informația să fie bine țintită ca interes, accesibilă.

Aceste modele de instruire trebuie aplicate prin adecvare la context, la

scopul educativ și la abilitățile profesorului.

B. Enumerați cinci calităţi ale profesorului şiierahizaţi-le în ordinea

importanţei lor (argumentare).
Calităţi :
1. Are cunoștințele de psihologie și pedagogie necesare pentru a înțelege
procese de dezvoltare, socializare, educație, predare și învățare;
2. Cunoaște metode de facilitare a învățării și are experiența punerii lor în
practică;
3. Are competențele necesare pentru predare, îndeplinirea altor sarcini legate
de școală, incluzând adaptarea curriculară la nevoile elevilor;
4. Are abilitatea să învețe și să-și dezvolte propriile tehnici și metode
pedagogice, folosind metode moderne de căutare, organizare și procesare
a informației și materialelor;
5. Demonstrează etică, empatie, deschidere, abilitatea de a reflecta, atitudini
pro-sociale și simțul responsabilității.

C. Realizaţi un eseu (minim o pagină) cu titlul “Profesorul între ideal şi

realitate”.
Uitându-ne în jur, vedem cum motivaţia profesorilor de a investi în elevii
lor scade pe zi ce trece. Statul sprijină profesorii prea puţin, iar copiii încep să îşi
piardă interesul faţă de şcoală datorită nenumăratelor surse de informaţii care
astăzi le stau la dispoziţie şi o dată cu asta, îşi pierd şi respectul faţă de
profesori. Însă, în ciuda situaţiei în care ne aflam, ce ar fi dacă ne-am fixa un
ideal, la atingerea căruia am lucra zilnic, oare lucrurile nu s-ar schimba în timp?
În rândurile următoare, pe lângă o scurtă prezentarea a rolului profesorului şi a
unui portret al unui profesor de zi cu zi, aş vrea să ating mai ales câteva
caracteristici ale unui profesor ideal.
Mai întâi, să ne aducem aminte cum e definit termenul de profesor în
dicţionarul limbii române: „o persoană cu o pregătire specială într-un anumit
domeniu de activitate şi care predă o materie de învăţământ; persoană care
îndrumă, educă pe cineva.” Prin definiţie, profesorul e mult mai mult decât un
simplu individ care se prezintă la o clasă, transmite nişte informaţii şi apoi
pleacă. Fie că ne place ori nu, profesorul are o mare responsabilitate în formarea
indivizilor, el trebuie să „îi îndrume” pe aceştia, să se asigure de faptul că elevii
au primit şi au înţeles informaţia şi că sunt în stare să o aplice la nevoie.
Profesorul e acela care practic are rolul de a forma oamenii de care societatea
are nevoie. Personal, aş mai defini termenul de profesor astfel: „ o persoană ce
îşi lasă amprenta în viaţa elevilor săi, dar depinde de el ce fel de amprenta va fi
aceasta.” Altfel spus, elevii noştri se vor gândi cu plăcere la noi sau nu; ne vor
lua ca modele sau nu. Cu siguranţă, generaţiile elevilor de azi, se vor forma şi în
funcţie de cât de bine ne vom îndeplini rolul în educarea şi îndrumarea lor.
În al doilea rând, nu putem să ne formăm un ideal fără ca să ştim care e
starea noastră de fapt. Trebuie să ne cunoaştem atât punctele tari dar, mai ales pe
cele slabe pentru a le putea depăşi.
De obicei, atunci când aducem în discuţie termenul de ideal, automat ne
gândim la un scop greu de atins, la ceva perfect, desăvârşit. Şi ca orice alt ţel
înalt, un profesorul ideal ni se pare de domeniul visului, foarte greu de realizat,
de aceea, mulţi dintre noi nu ne dorim, nici nu încercăm să devenim acel tip de
profesor ideal de care am tot auzit, pentru că nu credem că aşa ceva e posibil.
Astfel, nu realizăm că dacă totuşi, am tinde mai sus, am observa schimbări în
noi şi în rezultatele elevilor noştri. Bineînţeles, idealurile diferă de la o persoană
la alta în funcţie de principiile pe care aceasta le are în viaţă şi standardele după
care trăieşte. În ceea ce mă priveşte, portretul profesorului ideal, l-aş contura
prin următoarele caracteristici simple dar, foarte importante şi care uneori, fără
să ne dăm seama, le trecem cu vederea.
Un profesor ideal în primul rând, are vocaţia de dascăl, prin vocaţie
înţelegând acea „aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau ştiinţă; chemare,
predispoziţie pentru un anumit domeniu de activitate sau profesiune.” Atunci
când ştii că ai în tine abilitatea de a învăţa pe alţi, îţi e mult mai uşor să duci la
sfârşit sarcina încredinţată. Dar, dacă alegi meseria de dascăl după alte criterii,
nu vei fi singurul care va suferi din cauza asta ci şi elevii pe care îi vei avea.
Dar vocaţia nu e de ajuns, deoarece nu te naşti învăţat; e nevoie şi de o
foarte bună pregătire. Aceasta presupune mai întâi, cunoaşterea principiilor
didacticii şi a altor concepte teoretice şi aplicarea acestora în activităţile propriu-
zise. Acest tip de profesor, stăpâneşte foarte bune materia de specialitate, cât şi
alte cunoştinţe generale din domeniile sale de interes, în felul acesta profesorul
eliminând orice situaţie, în faţa clasei, care ar putea crea disconfort. Totodată, el
este mereu la curent cu ultimele noutăţi din domeniul lui de interes. De
asemenea, nelipsită e o foarte bună organizare a timpului activităţii sale la clasă,
eliminând timpul mort şi facilitând procesul de învăţare prin folosirea diverselor
scheme, ori materiale auxiliare în folosul elevilor. Un profesor foarte bine
pregătit va fi astfel un bun ghid în activitatea elevilor, îndrumându-i pe aceştia
fără a ironiza slăbiciunile lor, ci ajutându-i să câştige încredere în ei înşişi.
 O altă trăsătura indispensabilă, pe care acest profesor o are, este
competenţa comunicativă. Degeaba, ar avea cunoştinţe vaste în domeniu dacă nu
ar şti cum să le facă accesibile copiilor, nu? Profesorul ideal ştie cum să
transmită informaţiile astfel încât copiii să le priceapă deoarece el e conştient că
nu se află în faţa clasei ca să îşi arate superioritatea faţă de elevi, ci că trebuie ca
să se coboare oarecum la nivelul elevilor săi, pentru a fi înţeles, explicând totul
clar într-un limbaj simplu şi uşor de asimilat. Pentru aceasta, el se foloseşte nu
doar de limbajul verbal, ci şi de cel para-verbal ori non-verbal. El ştie cum să
îndepărteze din sala de clasă starea aceea de stres care duce la blocaje, fiind
întotdeauna amabil, prietenos şi stabilind încă de la început relaţii corecte cu
elevii, fiind echilibrat în tot ceea ce face. De asemenea, profesorul transmite
clar, de la început, aşteptările pe care le are de la elevi. Ştiind astfel să
comunice, îşi va cunoaşte elevii, reuşind să le vină în ajutor cât mai bine.
O însemnătate majoră o are şi motivaţia profesorul. De ce faci ceea ce
faci? De ce eşti profesor? Un răspuns ar fi: pentru că nu am găsit alt loc de
muncă sau pentru că asta îmi place să fac/ asta îmi e vocaţia. De la motivaţia pe
care profesorul o are pleacă totul. Un îndrumător care are viaţă motivaţii
puternice, va putea să îi motiveze pe alţii, prin urmare şi pe proprii elevii.
Motivaţia lui, care nu ţine de salariul pe care îl are, ori de faptul că nu a avut de
ales, îl va disponibiliza de a investi în elevii săi pentru că vrea să facă asta şi se
va folosi de tot ce are la dispoziţie la momentul respectiv pentru aşi îndeplini
slujba cât mai bine, fiind astfel flexibil faţă de condiţiile în care îşi desfăşoară
activitatea. Ambele sunt nespus de importante, flexibilitatea şi disponibilitatea
dar, ambele pleacă de la motivaţia avută.
La fel de necesară este o bună cunoaştere a propriilor capacităţi.
Profesorul în discuţie, ştie bine ce puncte tari ori slabe are, drept rezultat e
conştient de domeniile în care trebuie să mai lucreze ori ce să schimbe. Astfel nu
va avea niciodată o părere prea înaltă despre el, dar nici nu se va subestima,
păstrând echilibrul în relaţie cu propriul sine cat şi cu elevii săi.
Răbdarea e o altă caracteristică a unui profesor ideal. Am putea spune că
fără răbdare nu am putea niciodată ajunge prea departe. Profesorul este conştient
că rezultatele nu se vor vedea imediat ci puţin mai târziu, având în vedere că
investeşte în oameni. De aceea, nu va pune presiune pe elevi, aducându-ţi
aminte că şi alţii au avut răbdare cu el, iar acum e rândul lui să le oferi altora ce
ţi-a fost dat.
Unul dintre pericolele care îl ameninţă pe un profesor e rutina. Un
profesor ideal, nu va lăsă rutina să strice frumuseţea unei noi zile. Un mijloc de
a îndepărta rutina e folosirea creativităţii în toate activităţile posibile şi
încurajând dezvoltarea ei în clasă prin acceptarea opiniilor diferite pe care copii
le vor avea, iar acest lucru pornind de la profesor. El nu va gândi toate
răspunsurile ca fiind greşite pentru simplul fapt că nu e chiar ce a avut el în
minte. El are în vedere că oamenii sunt diferiţi, deci vor vedea lucrurile din
perspective diferite.
Totodată, un acest profesor va fi un bun manager al clasei, fără a
considera că aceasta e doar rolul dirigintelui/învăţătoarei. Se întâmplă să apară
situaţii conflictuale pe care va trebui să le rezolve singur, deoarece la ora
respectivă el e direct responsabil de elevii care îi are în clasă.
În final, dar nu în ultimul rând, profesorul ideal este stăpân pe sine prin
asta înţelegând mai ales faptul că nu aduce conflictele din exterior în clasă şi nu
se descarcă pe elevi prin evaluare. Din păcate, există mulţi profesori care în loc
să îşi lase problemele afară când intră în clasă, le i-au cu ei şi se descarcă pe
elevii care trebuie să răspundă sau doar pe băieţi/fete. Profesorul ideal va face
bine distincţia dintre viaţa profesională şi cea personală, astfel încât să poată fi
acolo, prezent spiritual într-un mod echilibrat pentru elevii săi.
În concluzie, aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că nu susţin că ar
exista un profesor care să poată îndeplini toate cerinţele şi caracteristicile unui
profesor ideal însă, cred cu tărie că dacă nu ar exista acest ideal, nu ar exista
progres pentru că nu ar fi o ţintă înaltă la care să tindem. Prin urmare, nu am
încerca niciodată să depăşim stadiul de mediocritate şi să devenim ceva mai
mult decât am fost ieri.
Profesorul ideal este empatic, adaptabil, creativ (pedagogic), cu abilități
de comunicare, integru, cu competențe digitale, dornic să învețe continuu,
respectă pe fiecare, curios, dăruit profesiei, cu respect față de profesie, autentic,
responsabil, colaborativ, iubește copiii, centrat pe nevoile elevilor și etic.
Profesorii au nevoie de cunoștințe din următoarele arii și domenii:
 Disciplina/disciplinele/ aria curriculară în care dorește să profeseze;
 Intersecții și relații disciplinare;
 Didactica disciplinei/ disciplinelor/ tematicii curriculare și e-
learning;
 Psihologie, psihopedagogie și neuroștiințe;
 Cel puțin o limbă străină;
 Comunicare corectă în limba de predare (scris și oral);
 Statistică;
 Programare Neuro Lingvistică.

Profesorii au nevoie de următoarele abilități:

 Din sfera de facilitare și evaluare a învățării:
o Identificarea nevoilor de învățare ale elevilor;
 o Selecția și adaptarea conținutului la nevoile elevilor;
o Proiectarea și derularea unor activități de învățare centrate pe
nevoile elevilor;
o Facilitarea învățării aprofundate a elevilor;
o Valorificarea specificului local în proiectarea experiențelor
de învățare;
o Facilitarea aplicării cunoștințelor predate în viața de zi cu zi a
elevilor;
o Folosirea metodelor activ-participative și celor de învățare
prin experiență;
o Evalurea centrată pe progresul elevilor;
o Minimalizarea barierelor/ riscurilor în învățare de orice fel
(incluziune);
o Valorificarea punctelor forte ale fiecărui elevi în organizarea
învățării;
o Creșterea motivației elevilor pentru învățare;
o Asigurarea un mediu sigur de învățare, în care elevii se simt
în siguranță să ceară sprijin pentru învățare, să-și exprime
opinia și să testeze idei noi; Abilități de proiectare
curriculară;
 Abilități din sfera competențelor de cercetare ;
 Abilități din sfera competențelor de management de proiect;
 Abilități de gestionare a conflictelor și situațiilor de criză;
 Abilități de colaborare/lucru în echipă, comunicare și relaționare.

Profesorul de mâine este (atitudini, abilități socio-emoționale, trăsături de

caracter):
 Flexibil, creativ, inventiv, cu prezență de spirit, pro-activ;
 Empatic, răbdător, binevoitor, asertiv;
 Integru;
 Responsabil;
 Iubește elevii;
 Respectă pe fiecare, echitabil, capabil să-și depășească
prejudecățile, smerit, tolerant;
 Curajos, încrezător în sine, are atitudinea unui om liber;
  Autentic, dedicat profesiei, pasionat;
 Curios;
 Etic, moral;
 Perseverent, determinat, rezilient, tenace, are toleranță la
ambiguitate;
 Pragmatic, calculat;
 Pozitiv, entuziasmat, are carismă, cu simțul umorului, are tact;
 Competitiv;
 Patriot.
Profesorii ar trebui să aspire la:
 Învațare continuă și autodepășire;
 Împlinire profesională ca profesor.

III. Motivația elevului este influențată(depinde) de prestația

profesorului(calitățile profesorului)?

Profesorul – creator de personalitate

Teoria educației și didactica modernă militează deopotrivă pentru
creșterea rolului elevilor în procesul propriilor lor formări, rolul conducător al
profesorului în activitatea educațională rămânând un fapt real. Schimbările
înregistrate până acum nu fac decât să sporeasca rolul activ, formativ, de
organizator și conducator, al profesorului în activitatea de pregătire a tinerelor
generații pentru muncă și viață.

Pregătirea și specializarea profesorului în activitatea didactică și educativă

îl îndreptățește să devină proiectantul, organizatorul și conducătorul principal al
operei de formare a personalității elevilor.

Profesorul, fiind cel care cunoaște modelul de personalitate ce trebuie

format într-o etapă dată, care înțelege mecanismul complicat al construirii
personalității, care stăpânește tehnologia activității educaționale, care posedă
aptitudinile necesare conducerii unui colectiv și priceperea organizarii vieții
acestuia, este firesc să fie principalul specialist și participant la opera educativă.
Aceste calități îl indreptatesc pe profesor să fie conducatorul procesului
educațiv.
 Profesorul trebuie să-și proiecteze activitatea în toate detaliile (obiective,
resurse, tehnologie, evaluare, decizie) stabilind precis ceea ce vrea să realizeze.
Proiectarea muncii didactice și educative pe o perioada mai apropiata sau mai
îndelungata, presupune utilizarea unei tehnici pretentioase, sprijinita pe datele
cercetarii stiintifice.

Ca proiectant, profesorul trebuie să cunoasca bine cel puțin urmatorii trei

parametri: obiectivele ce stau în fața școlii, materia cu care va lucra elevul,
tehnologia specifica proceselor respective, didactice și educațive, pe care le va
conduce în activitatea sa.

Profesorul va căuta să afle care sunt disponibilitățile fiecarui elev, pe care

va trebui să le pună în valoare.

În calitate de conducator el trebuie să creeze conditii optime de lucru și

viață, să imprime un stil de munca placut, să introduca o nota de optimism, să
mentina o disciplina liber consimtita, să aplice principiile stiintifice în stabilirea
regimului zilnic, a orarului de lucru, a alternarii timpului de lucru cu cel liber, să
stimuleze la munca pe fiecare elev și să faca din colectivul clasei un factor
educațiv. Calitatea de educator îl obliga să exercite și să transpuna în practica, la
nivelul clasei, toate functiile conducerii: organizarea; planificarea; indrumarea;
coordonarea; evaluarea; decizia.

Ca organizator profesorul trebuie să dovedeasca insusiri obiective în

activitatea didactica și educativă, în predarea specialitatii prin care actionează
asupra formării elevilor. Conducerea activității de învatare, crearea motivației
necesare, dozarea sarcinilor și stimularea interesului pentru obiectul de învățat
pe care îl predă, evaluarea sistematică a rezultatelor obținute și înarmarea
elevilor cu un stil de muncă intelectuală, constituie cerințe de baza ale activității
sale.

Profesorul trebuie să fie principalul animator al vieții colectivului, sarcina

pretențioasă, dar importantă și delicată. A sti să insufle entuziasm, să inspire
incredere, să mobilizeze forțele, să polarizeze toate energiile și toți factorii, să
creeze o atmosferă tonică, optimistă, să producă un climat favorabil muncii,
înseamna să fie o personalitate puternică, să dispună de calități deosebite și să-i
cucerească pe cei cu care lucrează.

Animator al vieții unui colectiv de elevi poti fi numai daca esti încalzit de
dragoste pentru copii, pasionat pentru munca educativă, animat de dorința de a-i
ajuta pe alții, numai daca te poți transpune în situația altora, daca esti generos,
capabil de sacrificiu și de dăruire. A ști să lupți pentru un scop comun, a ști să-i
atragi și pe alții în această acțiune, a ști să perseverezi și să obții ceea ce vrei.
Mai mult decât oricare altă profesiune, cea de educator impune să fii entuziast,
întrucat este vorba de o activitate colectivă care se desfașoară cu tineri în
formare, care au nevoie de entuziasm, de încredere în ei înșiși, în cel ce-i
îndruma și de asemenea, încredere în viitor.

Educatorul trebuie să știe care sunt coordonatele unei activități colective

reușite, condițiile antrenării membrilor unui colectiv în realizarea unui scop
comun, ce fel de perspective i-ar putea atrage și ce stimulente le-ar putea
întretine elanul în munca un timp îndelungat. Aici se îmbina cel mai mult știința
cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experiența cu inițiativa, tactul cu măiestria,
calmul cu entuziasmul, căutarile cu siguranța.

Orice profesor este și un creator de modele, de proiecte educaționale, de

profile, de metode și procedee, un inovator. O asemenea calitate îi pretinde
profesorului imaginație, abilitate, inovație în toate împrejurările, nu numai în
cadrul lecțiilor. Orice elev este un unicat și fiecare cere un anumit tratament
pentru a se realiza optimal. A stabili condițiile, tratamentul și modalitățile prin
care fiecare elev își poate pune în valoare mai bine disponibilitățile și calitățile
sale și a obține succese, înseamnă a descoperi specificul fiecăruia și a ști să
adaptezi tehnologia educației acestor particularități.

Creativitatea profesorului poate acționa la diferite niveluri: la nivelul

concepției de organizare a predării unei discipline (a specialității sale) la nivelul
sistemului de predare prin originale și eficiente forme de organizare a activității
și prin lecții creatoare, la nivelul utilizării unei metodologii diversificate,
atractive, interesante; la nivelul relațiilor profesor - elev, spre mobilizarea
acestuia pentru autoformare, autoinstruire și autoeducare sub îndrumarea
competentă a profesorului.

Profesorul este creator în sensul adaptării tehnologiei de lucru la

specificul fiecarui colectiv și al fiecărui elev, în sensul anticipării, inventării și
proiectarii de noi modele, obiective, tipologii sau prototipuri de metode,
caractere, structuri. Contributia lui la perfectionarea învățământului și al
educației trebuie să fie continuă, consistentă și înnoitoare. Creativitatea
profesorului se manifestă în toate domeniile învățământului și educației,
cuprinde și activitatea extrașcolară.
 A construi lecții interesante, a organiza activități formative variate,
atractive, multiple și complexe, a iniția pe elevi în ,,tainele" specialității și a-i
ajuta să-și programeze activitatea, înseamnă a fi creatorul unui sistem de muncă
pasionant, captivant, atrăgător.

Implicarea profesorului în activitatea de cercetare pedagogica urmarește

să valorifice potențialul creator al unui detașament atât de numeros și să
accelereze ritmul progresului în învățământ.

Practica fiecarui profesor reprezintă o importantă sursă de cunoaștere și

cercetare, iar valorificarea forțelor și capacităților personalului didactic la
nivelul școlii și a județului este o chestiune de organizare și îndrumare.

Antrenarea cadrelor didactice în cercetarea stiințifică cere competență și

pasiune. Contribuția profesorului la rezolvarea multor probleme didactice, prin
cercetare stiințifica reprezintă o îndatorire profesională și de buna ei organizare
depinde într-o mare masură progresul școlii în care își desfașoară munca, este un
titlu de mândrie pentru fiecare educator.

Activitatea educativă profesorului, presupune în mod necesar finalizarea

ei, adică sprijinirea fiecarui elev în acțtiunea de calificare și integrare în muncă.
Profesorul trebuie să desfășoare și o munca de consilier și orientator ajutând
fiecare elev să-și aleagă corect tipul de studiu și apoi profesiunea care
corespunde cel mai bine profilului personalității sale.

Sprijinirea elevilor în formularea proiectului lor de viitor înseamnă

cunoașterea temeinică a fiecăruia, dezvoltarea capacităților lor de
autocunoaștere, furnizarea unor informații profesionale, sistematice și selective,
familiarizarea fiecărui elev cu criteriile unei alegeri raționale și mai ales
sensibilizarea lor pentru nevoile forței de muncă. A le constientiza cerințele
economice-sociale și a-i ajuta să țină seama de ele în alegerea profesiunii,
înseamnă a face o orientare ratională, pusă în serviciul intereselor comune.

Orice profesor poate și trebuie să dezvolte interesele, aptitudinile și

talentele elevilor, ajutându-i să-și valorifice la maximum aptitudinile.
Conducerea elevului de-a lungul anilor în școală, astfel încat să se realizeze pe
deplin, este cea mai autentică probă a unei acțiuni pedagogice reușite. Modelând
personalitatea fiecărui elev, profesorul este preocupat să descopere direcția
optimă de dezvoltare a acestuia și de stimulare a capacitatilor necesare împlinirii
sale. El devine astfel specialistul care acordă și o calificată asistență
psihopedagogică indispensabilă dezvoltării multilaterale a fiecarui elev. Ajutand
fiecare elev să își aleagă tipul de studii și apoi profesiunea care corespunde cel
mai bine personalității sale, profesorul rezolvă nu numai problema orientarii
profesionale, ci și pe aceea a integrării cu succes a absolvenților în viața
profesională ulterioară, este atent la îmbinarea pregătirii teoretice cu cea
practică.

Profesorul își afirmă cu adevarat funcția de consilier, fiind un permanent

îndrumător al dezvoltarii acestora, mulți elevi se recunosc ca fiind opera
profesorului lor, atat în ceea ce privește profesiunea aleasă, cat și în ceea ce
privește caracterul și atitudinea lor în fața vieții.

Spre rolurile de orientator, consilier și confident al elevilor, trebuie să

tindă fiecare profesor. Profesorul este capabil să evalueze continuu, obiectiv și
eficient, atat rezultatele elevilor, cat și pe cele ale propriei munci. Aprecierea
rezultatelor activității educaționale, constituie o verigă obligatorie a structurii
actului pedagogic. Fără exersarea ei, profesorul nu poate aplica principiile
educative și nu își poate corecta și adecva propria activitate la cerințele specifice
situației.

Evaluarea rezultatelor înseamnă a dispune de un sistem de probe, a le

putea interpreta, a raporta rezultatele unor criterii de referință stabile și obiective
și a trage concluzii valabile, care să ducă la îmbunatațirea ulterioară a activității.
Evaluarea presupune urmărirea sistematică a eficienței fiecărei acțiuni,
raportarea ei la obiectivul proiectat și înregistrarea progresului pe care elevii îl
realizează într-un anumit sector, de la o etapă la alta. Profesorul urmarește în
comportamentul elevilor tot ceea ce poate servi la stimularea lor, la dezvoltarea
dorinței de autoperfectionare și de creștere a capacității lor de autoevaluare. El
va descifra deficiențele constatate, cauzele acestora, insuficiența propriei
activități și modalitatile de cercetare a tuturor acestora.

Evaluarea presupune tact, apropiere și întelegere, dar și intransigență,

exigență ridicată, pentru asigurarea calităților necesare, atat în munca didactică,
cât și în cea educativă. Un educator trebuie să fie un bun "metrolog" pentru a da
rezultatelor școlare consistență și eficiență, precizie și exactitate.

Evaluarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor legate de

specialitatea pe care o predă, ca și a abilităților, intereselor, atitudinilor și
trăsăturilor caracteriale ale elevilor, are o importanță educativă deosebită,
deoarece poate deveni sursa unei motivații susținute.
 Elevii apreciază și îi clasifică pe profesori și după sistemul de evaluare al
acestora. Actul de evaluare trebuie să primeasca o notă mai tehnică și mai
obiectivă pentru a spori valoarea stiințifică a întregii activități pedagogice.

Orice profesor desfasoară o activitate în afara școlii. În relațiile cu

membrii familiilor elevilor, profesorul poate îndeplini, atât funcția de
îndrumător al acestora, în vederea orientarii eficiente a elevilor, cat și de
coordonator al influenței familiei și a altor factori din mediul lor de viață, în
directia formării multilaterale a personalitatii tânarului, ca viitor cetățean.

Profesorul îi poate influența pozitiv atât pe tineri, cât și pe adulți, prin

organizarea și îndrumarea diferitelor forme de activitate: conferințe, dezbateri,
serii de întrebări și răspunsuri, audiții și vizionări în colectiv urmate de
comentarii, organizate la casele corpului didactic, cluburi, biblioteci, muzee,
case de lectură și de creație.

Stimularea intereselor și a talentelor ca și incurajare de orice gen a

creațiilor, trebuie să caracterizeze întreaga activitate a profesorului, dovedindu-și
astfel angajarea și responsabilitatea față de colectivitate.

Implicarea profesorului în diferite activități cultural-educative și politico-

ideologice constituie o dovadă a întelegerii superioare a rolului său social,
acționând ca un agent al transformărilor sociale.

Rădulescu Marian Costin

Anul I, Istorie
 DECLARAȚIE

Subsemnatul Rădulescu Marian Costin, student în cadrul

Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Facultatea de
Științe ale Educaţiei, Drept şi Administraţie Publică, Programul
de studii universitare de licență: Istorie, anul I, declar că am fost
informat de conținutul legislației pentru protecţia persoanelor cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, cât și privitoare la protecția vieții private în sectorul
comunicațiilor electronice, referitoare la:
- identitatea operatorului, respectiv, numele cadrului
didactic evaluator Prof. Univ. Dr. Rodica Dobrescu;
- datele prelucrate;
- scopul în care se face prelucrarea: verificarea identităţii
persoanei, în vederea susţinerii examenului on-line;
- caracterul obligatoriu/facultativ (după caz) al furnizării
datelor personale;
- existenţa dreptului la acces, de intervenţie asupra datelor şi
de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot exercita aceste drepturi;
- consecinţele refuzului de a le furniza: imposibilitatea
susţinerii examenului.
În acest sens, îmi exprim acordul cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal înscrise în C.I./B.I., precum şi a imaginii,
în vederea susţinerea examenului on-line.
Menţionez că, în exprimarea consimţământului, nu am fost
influenţat sau constrâns, sens în care îmi exprim acordul liber şi în
cunoştinţă de cauză.

Data: 02.06.2020
Semnătură: