1.

10 Legarea liniilor din staţii

Legarea corectă a liniilor din staţie are o importanţă esenţială

la construcţia şi mai cu seamă la amplasarea lor, precum şi la
efectuarea procesului tehnologic al lucrului staţiei. Legarea liniilor din
staţie oferă posibilitatea vehiculelor feroviare, izolat sau în convoi, să
treacă de pe o linie pe alta. Acest lucru permite:
- încrucişarea şi trecerea înainte a trenurilor;
- primirea sau expedierea simultană a trenurilor.
Legătura dintre liniile de cale ferată se poate realiza cu ajutorul
următoarelor dispozitive:
- Plăci turnante;
- Transbordoare;
- Schimbătoare de cale;
- Traversări.
Cel mai răspândit şi mai eficient mijloc de legare a liniilor este
schimbătorul de cale. Numai cu ajutorul schimbătorului de cale se
poate realiza uşor trecerea oricărui vehicul sau convoi, de pe o linie pe
alta, în ambele sensuri.
Plăcile turnante sunt dipozitive de legare a liniilor care dau
posibilitatea unui singur vehicul feroviar să treacă de pe o linie pe
alta.

Fig. 20 Linii prevăzute cu placă turnantă

1
 . Plăcile turnante permit trecerea unui singur vehicul feroviar
de pe o linie pe alta. Plăcile turnante au reprezentat etapa iniţială a
legării liniilor, în prezent fiind folosite pentru întoarcerea
locomotivelor în Depouri.
Transbordoarele sunt dispozitive cu ajutorul cărora se
deplasează un singur vehicul feroviar perpendicular pe axele liniilor.

Fig. 20 Linii prevăzute cu transbordor

În prezent transbordorul se utilizează pentru deplasarea

locomotivelor sau vagoanelor de pe o linie pe alta, în ateliere de
reparaţii sau depouri.
Schimbătoarele de cale sunt dispozitivele cele mai folosite
pentru legarea liniilor ele permiţând trecere vehiculelor feroviare,
izolat sau în convoi, să treacă de pe o linie pe alta, în ambele sensuri.
Un schimbător de cale simplu se compune din patru părţi:
- Macaz;
- Inima de incrucişare;
- Şinele intermediare;
- Aparatul de manevră.

2
 Macazul este partea schimbătorului de cale care permite
trecerea vehiculelor de pe o linie pe alta şi este compus din:
contraace, ace, alunecători, călcâi şi plăci.

Fig. 21 schimbătorul de cale simplu

3
 Un schimbător de cale se caracterizează prin :
- Felul schimbătorului;
- Tipul schimbătorului;
- Tangenta inimii de încrucişare.
Felul schimbătorului de cale se arată prin pozţtia acestuia în
plan. Astfel schimbătoarele de cale pot fi: cu deviaţie la dreapta, cu
deviaţie la stânga sau simetrice.

Fig. 22 schimbătorul de cale cu deviatie la dreapta

Tipul schimbătorului de cale îl determină tipul şinelor din care

sunt confecţionate părţile componente (Notă: când spunem că o şină
este de tip 65 ne referim la faptul că un metru liniar din acest tip de
şină cântăreşte 65 de kg). Schimbătorul de cale se construieşte de
regulă din acelaşi tip cu şinele din linia unde se montează. Atunci
când este diferit înaintea şi în urma schimbătorului de cale se
montează un panou de protecţie.
Macazul, şinele intermediare şi inima de incrucişare trebuie să
fie din acelaşi tip de şină.
Tangenta inimii de încrucişare reprezintă unghiul deviaţiei sau
de înclinare( α din fig 22) faţă de linia directă.
Schimbătoarele de cale trebuie să fie întreţinute cât mai curat
pentru ca orice defect să poată fi constatat la timp şi înlăturat. Se
interzice menţinerea în cale a schimbătoarelor de cale care au unul din
următoarele defecte:
a) desfacerea legăturilor dintre acele macazului şi bara/barele
de acţionare-conexiune-tracţiune, precum şi între aceste bare;

4
 b) nelipirea vârfului acului de contraac, cu formarea între ele a
unui spaţiu liber de 4 mm sau mai mare, în dreptul axei barei/barelor
de acţionare-conexiune-tracţiune;
c) fisură vizibilă sau ruptură la ac şi/sau la contraac pe
suprafaţa de rulare;
d) ruptură la vârful inimii de încrucişare sau la aripile acesteia;
e) ruptură sau lipsa a două sau mai multor şuruburi de la şina
de rulare sau contraşină;
f) ruptura eclisei de la călcâiul acului.
g) nivelul acului mai jos decât al contraacului cu 2 mm şi mai
mult pe porţiunea unde distanţa între feţele laterale ale acului şi
contraacului de care este lipit este de 50 mm sau mai mare;
h) uzura verticală a contraacelor mai mare de 6 mm pe liniile
de primire şi expediere din statie şi de 8 mm pentru celelalte linii.
Macazul este partea schimbătorului de cale care permite
trecerea vehiculelor de pe o linie pe alta şi este compus din:
contraace, ace, alunecători, călcâi şi plăci.

5
Fig. 22 Macazul

6
 Contraacele sunt cupoane de şină de tip obişnuit care sunt
fixate prin cleşti şi buloane de nişte plăci metalice numite plăci
suport.

Fig. 23 Părţile componente ale macazului

Acele reprezintă partea mobilă a macazului şi se

confecţionează din şine de profil obişnuit. Capătul subţire al acului nu
poate suporta de la început sarcina greutăţii vehiculului feroviar şi din
acest motiv, la vârf, acul va fi sub nivelul contraacului. Până în
punctul în care grosimea acului este de 30 mm acul are doar rol de
ghidare a vehiculului feroviar, astfel că pe măsura ce ne îndepărtăm
de vârful acului diferenţa de înălţime dintre ac şi contraac scade.
Călcâiul macazului reprezintă unul din punctele cele mai
importante deoarece în acest punct se face trecerea vehiculelor
feroviare de pe ac pe şină. Astfel unul din ace face legătura curbei de
racordare iar celalalt ac face legătura cu linia directă.
Inima de încrucişare reprezintă partea componentă a
schimbătorului de cale, care asigură trecerea materialului rulant peste
firele şinelor, în punctul lor de intersecţie. Din punct de vedere
constructive inimile de încrucişare se pot clasifica în:
- Inimă de încrucişare ascuţită ( obişnuită) unde
încrcişarea liniilor se face sub un unghi ascuţit.
- Inimă de încrucişare dreptunghiulară.
7
Elementele component ale inimii de încrucişare sunt:
1. Centrul matematic al inimii de încrucişare, reprezintă
punctul de intersecţie al firelor şinelor b1 şi b2 , notat pe figură 25 cu
punctul A;
2. Miezul inimii de încrucişare, reprezintă porţiunea
cuprinsă între punctual A şi muchia solicitată a şinelor b1B1 şi b2B2;
3. Rădăcina inimii de încrucişare sau baza ei, se numeşte
partea opusă vârfului A , adică porţiunea BDC;
4. Aripioarele inimii de încrucişare sau labele de iepure, sunt
şinele îndoite A1P1 şi A2P2;
5. Gâtul inimii de încrucişare, reprezintă partea unde sunt
îndoite aripioarele;
6. Jgheabul inimii de încrucişare se numeşte spaţiul dintre
feţele laterale ale aripioarelor şi miezul inmiii de încrucişare;
7. Lumina inimii de încrucişare reprezintă porţiunea de la
gâtul inimii până la vârful ei.

Fig. 24 Inimă de încrucişare ascuţită

8
 Contraşinele sunt cupoane de şină obişnuită sau de profil
special, fixate de şinele curente din dreptul inimii de încrucişare care
au rol de ghidare a roţilor vehiculelor feroviare. Lungimea
contraşinelor este de regulă de 3800 mm.
Şinele intermediare fac legătura între călcâiul macazului şi
inima de încrucişare. Această legătură se face prin şine obişnuite, de
tipul schimbătorului de cale şi asigură circulaţia vehiculelor pe
distanţa dintre călcâiul macazului şi inima de încrucişare.
Aparatul de manevră reprezintă dispozitivul cu ajutorul căruia
se face schimbarea acelor de pe o poziţie pe alta. Aparatul de manevră
se montează în partea de vârf a acelor, pe o traversă specială şi este
prevăzut cu un indicator de macaz care arată poziţia macazului.

Fig. 25 Părţile componenete ale aparatului de manevră