REFERAT

SERVICIUL DIPLOMATIC AL STATELOR

UNITE ALE AMERICII

Coordonator:
Ilaşciuc Dinu,
confr, dr.în ştiinţe istorice.

Chişinău – 2008
 Serviciul diplomatic al Statelor Unite ale Americii.

1) Reprezentanţele de stat ale SUA peste hotare. American Foreign Service.

2) Legea cu privire la Serviciul diplomatic al SUA. Misiunile diplomatice.
3) Rangurile diplomatice. Agenţiile independente şi agenţiile specializate
care colaborează cu instituţiile de stat.
4) Pregătirea cadrelor diplomatice.

Reprezentanţele de stat ale SUA peste hotare. American Foreign Service.

Chiar pe parcursul Războiului de Independenţă (1775-1783), fondatorii SUA au

încercat să recupereze distanţa enormă care exista între diplomaţia europeană,
(inclusiv britanică) şi cea americană, fiind creat Comitetul pentru Corespendenţă
Secretă. Intenţia aceasta a fost realizată totuşi, încercînd a ignora experienţa
europeană şi prin caracteristicul nonconformism american, care de altfel a dat iniţial
rezultate surprinzător de bune. Astfel B. Franklin, personalitate remarcantă a
revoluţiei americane, dar care nu avea pregătire diplomatică a condus prima misiune
diplomatic americană peste hotare, la Paris (format din Franklin, Deen şi Lee),
reuşind să obţină importante loturi de arme şi ajutoare băneşti de la partea franceză.
Deşi la 15 septembrie 1789 Congresul ratifică un act prin care era creat
Departamentul de Stat – Ministerul Afacerilor Externe american, în ceea ce priveşte
serviciul diplomatic şi consular oficialii americani nu s-au grăbit să pună ordine în
lucruri, motivele principale fiind: lipsa cadrelor diplomatice calificate; o asociere
diformată a diplomaţiei cu intrigile, problemele şi războaiele europene; depărtarea şi
izolarea SUA faţă de bătrînul continent; şi nu în ultimul rînd reuşitele iniţiale ale
revoluţiei americane inclusiv pe plan diplomatic. Se formează astfel tradiţia ca în
înaltele posture diplomatice şi consulare să fie numite personalităţi remarcante,
oameni foarte bogaţi sau politicieni influienţi care doreau să-şi mărească prestigiul,
sau aveau interese comerciale directe în statele în care îşi desfăşurau activitatea. 1
Ambasadorii (sau după cum au fost numiţi pînă în 1890 – miniştrii) şi consulii erau
numiţi de preşedinte, iar pînă în 1856 nu primeau salariu.2
În consecinţă SUA s-au manifestat pe arena regională şi internaţională o
îndelungată perioadă fără a dispune de un Serviciu Diplomatic (SD) clasic, adică fără
a avea în funcţii diplomaţi profesionişti, ranguri diplomatice bine stabilite, chiar

1
Mатфеев В. М., Дипломатическая служба США.-Москва, 179с.
2
http://en.wikipedia.org/wiki/United_States_Foreign_Service, (03.10.2008).
reguli precise de conduită pentru diplomaţi, cu excepţia celor din Constituţie. De
exemplu art.I secţia 9 a acestui act stabileşte că “ nici o persoană deţinînd o
însărcinare remunerată sau de încredere nu va putea fără consimţămîntul Congresului
să accepte orice cadou, venit, oficiu sau titlu de orice fel ar fi, de la orice rege, prinţ
sau stat străin”, iar pentru cazul în care aceştia ar încălca legile prevăzînd că : “în
cazurile privind ambasadori, miniştri sau consuli […], Curtea Supremă judecă în
primă şi ultimă instanţă”.3
Constituţia americană stabilea doar cadrul general pentru desfăşurarea politicii
externe stabilind principalele atribuţii în domeniu ale preşedintelui şi Congresului.
Referitor la subiectul cercetat întîlnim aici că preşedintele: “ va propune , cu avizul şi
acordul Senatului, va numi ambasadori, miniştri şi consuli, judecători, etc.”(art.II,
secţia 2), şi “primeşte ambasadori sau alţi miniştri” (art.II, secţia 3).
În sec. XIX s-a dezvoltat activ reţeaua consulatelor americane peste hotare, în
1830 fiind înregistrate 141, iar la sf. sec.XIX – deja 323. În anii 1865-1877 (perioada
reconstrucţiei), în Congres sînt înainatate tot mai des propuneri de a crea în SUA un
Serviciu Diplomatic stabil avînd în componenţa sa profesionişti, după modelul
european, de a stabili anumite examene care ar determina calificarea diplomatului, de
a stabili rangurile diplomatice şi regulile de înaintare pe scara ierarhică. Dar abia în
1905 preşedintele Roosevelt a semnat un act special despre alegerea personalului SD
în bază de examen (totuşi aceasta nu se referea la înaltele posturi diplomatice).
Primul Război Mondial a scos în evidenţă neajunsurile SD american care era orientat
spre relaţiile bilaterale ce nu corespundea caracterului multilateral al RI din acea
perioadă. Toate aceste necesitau finalizarea reformei SD.
Ca rezultat în 1924, preşedintele american Coolidge ratifică legea Rogers care
înfiinţează Serviciul unificat american de peste hotare – The united States foreign
Service. Principalele prevederi ale legii stabileau unificarea serviciului consular şi
diplomatic într-un serviciu unic, cu un sistem unic de probe pentru recrutare, de
promovare bazat pe meritele obţinute şi de pensionare. După acest act, aproximativ
două treimi din ambasadori au fost numiţi din cadrul rangurilor Foreign Service, iar
restul direct de preşedinte.
Actul major care a desăvîrşit reforma Serviciului american din străinătate a fost
Legea din 1980 cu privire la Serviciul american din străinătate – The Foreign Service
Act of 1980, despre care voi vorbi puţin mai jos.
În consecinţă la ora actuală US Foreign Service constituie principalul arsenal
diplomatic al SUA în subordonarea Departamentului de Stat. Pe lîngă preşedinte şi
Senat, Secretarul de Stat are de asemenea autoritatea de a numi diplomaţi de diferite
ranguri în străinătate. Membrii FS sînt recrutaţi în urma unor minuţioase examene
orale, scrise şi fizice, şi îşi fac serviciul în una din cele 256 ambasade, consulate şi
misiuni diplomatice americane, cît şi la sediul Departamentului de Stat aflat în
clădirea Harry Truman din cartierul Foggy Bottom, din Washington DC.4
3
Constituţia SUA. Ed. Viena, S.n., s.a., 34p.
4
http://careers.state.gov/specialist/index.html, (05.10.2008).
Legea cu privire la Serviciul diplomatic al SUA. Misiunile diplomatice.
Rangurile diplomatice. Agenţiile independente şi agenţiile specializate care
colaborează cu instituţiile de stat.

În anii ’70 ai secolului trecut, în cercurile politice americane existau aprinse dezbateri
despre rolul unui sistem diplomatic creat cu jumătate de secol în urmă, într-o situaţie
istorică şi politică diferită. Era necesară o reformă care să-l apropie de condiţiile şi
cerinţele unei lumi noi, unei lumi aflate în proces de globalizare şi regionalizare.
Foreign Service Act of 1980 a reformat, dar şi mai important a prevăzut reguli
clare şi detaliate privind o gamă foarte largă de chestiuni legate de serviciul diplomatic
american.5 Documentul stabileşte membrii FS şi principalele sale atribuţii, principiul
avansării în funcţie în bază de merite, condiţiile de protecţie pentru membrii serviciului
şi cele de recrutare din rîndul minorităţilor. Descrie regulile principale de conducere şi
administrare a FS cît şi cele de numire în funcţie a personalului. Sînt specificate pe
capitole remunerările primite de membrii serviciului, clasificarea poziţiilor şi
numirilor, condiţiile promovare şi pensionare, cum angajaţii şi cei care doresc să se
angajeze îşi pot dezvolta cariera şi obţine o pregătire corespunzătoare, sistemul de
pensionare şi fondul de pensii etc. Legea are un volum de 159 de pagini împreună cu
foaia de titlu şi se împarte în titluri, capitole, subcapitole şi secţiuni. Conţine două
titluri, primul fiind The Foreign Service of the United States, adică Serviciul Statelor
Unite din Străinătate. Voi face referire doar la prevederile cele mai importante
deoarece după cum am mai menţionat legea este destul de detaliată şi voluminoasă. În
primul rînd vom specifica membrii seviciului conform acestei legi:
1. Şefii de misiuni, numiţi conform secţiei 302(a)(1) sau repartizaţi conform secţiei
502(c).
2. Ambasadorii în general, numiţi conform s. 302(a)(1).
3. Membrii Senior Foreign Service, numiţi conform s. 302(a)(1) sau 303, care
constituie corpul de lideri şi experţi pentru managementul serviciului şi
performanţa funcţiilor sale.
4. Funcţionarii Serviciului din Străinătate – Foreign Service officers, care au în
general responsabilitatea de a îndeplini funcţiile serviciului.
5. Personalul Serviciului din Străinătate, cetăţeni ai SUA ce oferă abilităţile şi
serviciile necesare pentru performanţele efective ale FS.
6. Angajaţi, cetăţeni străini, numiţi conform s. 303, care furnizează suport religios,
administrativ, tehnic, fiscal, etc., posturilor FS din toată lumea.
7. Agenţii consulari, numiţi conform s. 303 de către Secretarul de Stat în locaţii
speciale unde nu există posturi aler FS.6
Acelaşi act specifică funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească „membrii serviciului
aflaţi în subordinea Secretarului de Stat:

5
Mатфеев В. М., Дипломатическая служба США.-Москва, 179с
6
Foreign Service Act of 1980, capitolul I,secţiunea 103, http://www.usaid.gov/policy/ads.400/fsa.pdf (03.10.2008).
 1. Reprezintă interesele SUA în relaţiile cu statele străine şi organizaţiile
internaţionale şi realizează funcţii relevante pentru numirea şi repartizarea lor,
inclusiv funcţiile prevăzute de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
diplomatice şi Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare şi alte
tratate internaţionale la care SUA este parte [...].
2. Realizează ghidarea pentru pentru crearea şi conducerea programelor şi
activităţilor Departamentului şi a altor agenţii care au legătură cu politica externă
a SUA.
3. Îndeplinirea funcţiilor în numele oricărei agenţii sau oricărei alte instituţii
guvernamentale (inclusiv din ramura legislativă şi judiciară), care cere serviciile
lor.”7
În capitolul III sînt arătate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană
pentru a deveni membru al serviciului:
a) Doar cetăţenii SUA pot fi numiţi în cadrul serviciului diplomatic american, cu
excepţia agenţilor consulari şi angajaţilor cu cetăţenie străină.
b) Secretarul va prescrie ,după cum se recomandă, un examen scris, oral, fizic şi de
limbă străină şi alte examene pentru numirea în cadrul serviciului (în alte funcţii
decît cele de şef de misiune şi ambasador).
c) Au prioritate veteranii sau veteranii invalizi.8
Punctul d(2) al aceluiaşi capitol reafirmă prioritatea netă pe care o are preşedintele în
numirea ambasadorilor şi şefilor de misiune, precum şi controlului asupra activităţi lor.
Astfel “ Şefii de misiune, ambasadorii şi miniştrii îşi desfăşoară activitatea la dispoziţia
preşedintelui”, secţiunea 302 arătînd şi numirile făcute de preşedinte, iar 303
stabilindu-le pe cele făcute de secretar.
Secţiunea 304 prevede că şefii de misiune vor fi de obicei numişi dintre diplomaţii de
carieră din cadrul Foreign Office-ul american, dar şi alte persoane care au calificarea
necesară, din afara serviciului. Tot aici se specifică că “contribuţiile la campaniile
electorale nu va fi un criteriu de elegibilitate şi fiecare numire va fi temeinic
argumentată de preşedinte”, deoarece numirile făcute de preşedinte se fac cu
consultarea şi consimţămîntul Senatului.
După cum spuneam şi mai sus Foreign Service Act of 1980, este un document
amplu care cuprinde majoritatea măsurilor necesare de reglementare în domeniile ce ţin
nemijlocit de activitatea unui memebru al seviciului diplomatic şi problemele cu care
se confruntă. Sînt prevăzute salariile; modul de salarizare: clasele pentru salarii, plăţile
pentru performanţă, creşterea salariilor; salariile consulilor; compensaţii pentru rudele
celor morţi la datorie; etc. Într-un subcapitol separat este stabilit sistemul de pensii al
Foreign Service. Pentru apărarea drepturilor membrilor serviciului diplomatic,
comunicare, informare, crearea condiţiilor şi menţinerea unei atmosfere
corespunzătoare de lucru a fost creată, în 1924, American Foreign Service Association
7
Ibidem. Cap.I, secţ. 104.
8
Ibid. Cap.III, secţ.301, punctele a, b,c.
(Asociaţia serviciului diplomatic american) – asociaţia profesională a angajaţilor
Departamentului de Stat şi misiunilor diplomatice americane.9
În ceea ce priveşte realizarea unor activităţi specifice, dar care ţin de domeniul
politicii externe, organele de stat a SUA colaborează cu diferite Agenţii specializate şi
cu Agenţiile independente. În timp ce angajaţii Departamentului formează cea mai
cuprinzătoare parte a serviciului diplomatic şi sînt singurii diplomaţi americani în
sensul strict legal al termenului, Foreign Service Act din 1980 autorizează alte agenţii
guvernamentale americane să implice în activitatea lor sistemul de cadre al serviciului
diplomatic pentru situaţiile şi posturile care o cer. Aceste agenţii sînt:
1. Departamentul de Comerţ (Serviciul Comercial Extern),
2. Departamentul pentru Agricultură (Serviciul Agricol Extern),
3. Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID),
4. Biroul Internaţiional de Emisie (International Broadcasting Bureau).10
Numărul total al membrilor Foreign Service, din toate agenţiile (USAID, Serviciul
Comercial Extern, Serviciul Agricol Extern şi Biroul Internaţional de Emisii) este de
aproximativ 13000. Angajaţii Departamentului de Stat numără aproximativ 11500
persoane: 6500 funcţionari ai Foreign Service (FS) şi 5000 specialişti ai FS. Pe lîngă
Departamentul de Stat ei sînt antrenaţi în una din cele 256 ambasade, consulate şi
misiuni diplomatice americane.11

Pregătirea cadrelor diplomatice.

Iniţial serviciul diplomatic american era departe de idealul european al unui serviciu
format din diplomaţi de carieră. Mai mult, pînă în 1856 ambasadorii şi consulii nu
primeau salarii din partea statului, avînd propriile afaceri şi interese în satatele de
reşedinţă. În anii 1865-1877, perioada Reconstrucţiei, în Congres sînt înaintate tot
mai des propuneri de a crea un serviciu diplomatic stabil avînd în componenţa sa
profesionişti. Se propunea instituirea anumitor examene care ar fi reflectat pregătirea
şi calificarea diplomaţilor, cît şi a regulilor de mişcare pe scara ierarhică. Dar abia în
1895 au fost introduse probe de concurs pentru intrarea în servicul consular, iar
fucţionarea reală a acestui siatem a început abia 100 de ani mai tîrziu.
În 1905 preşedintele Roosevelt a semnat un act special despre alegerea
personalului diplomatic în bază de exmen (totuşi aceasta nu se referea la înaltele
ranguri diplomatice). În cadrul Departamentului de Stat a fost creată o comisie de
examinare şi stabilit principiul înaintării în funcţie pe bază de merite (după calificare
şi muncă cît şi după numărul de ani în cadrul serviciului).12

9
http://www.afsa.org.,(03.10.2008).
10
http://www.state.gov , (03.10.2008)
11
Lista acestora este afişată la sfîrşit.
12
Mатфеев В. М., Дипломатическая служба США.-Москва, 179с.
Actele principale care au reformat serviciul diplomatic american şi l-au transformat
într-un sistem de profesionişti de elită, care apără interesele americane peste tot în
lume, au fost Legea Rogers din 1924 şi Foreign Service Act din 1980.
În ultimii 50 de ani candidaţii pentru funcţiile de Foreign Service Officer –
funcţionar (care mai sînt numiţi şi generalişti) trebuie să treacă un examen comun în
scris. Cei care trec examenul scris (aprox. 10%) sînt invitaţi pentru un examen oral,
de fapt un interviu, care arată abilităţile de convingere şi socializare ale candidatului.
Rata de trecere pentru acest examen era de 20% în 2006. Ca rezultat din cei 25000 de
candidaţi iniţiali, doar 300-900 devin candidaţi Foreign Service Officer. Cei selectaţi
vor lua parte la cursurile cunoscute ca A-100 Class.13
Cei care doresc să devină specialişti Foreign Service sînt evaluaţi de experţi în
domeniul de specializare al candidatului şi sînt recomandaţi de aceştia pentru
Consiliul Examinatorilor pentru un examen oral al abilităţilor respective. Posturile de
specialişti sînt la moment împărţite în 7 mari categorii:
1. Administrare,
2. Ingineria contrucţiilor,
3. Tehnologii informaţionale,
4. Programe penru Informaţie Internaţională şi Limbă Engleză,
5. Medicină şi Sănătate,
6. Office management,
7. Securitate.
Atît funcţionarii cît şi specialiştii selectaţi trebuie să facă nişte cursuri de pregătire şi
examenele medicale. Tot personalul FS trebuie să fie deacord de a-şi îndeplini
funcţiile peste hotare dacă e necesar. De asemenea trebuie să susţină în mod public
politicile guvernării SUA.14

13
http://careers.state.gov/officers/faqs.html (02.10.2008)
14
http://careers.state.gov/specialist/roles/index.html