Importanța studierii literaturii vechi

Literatura veche este literatura epocii feudale și prefeudale, de la primele manifestări ale
scrisului în limba slavonă sau română până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Aceasta constă în
mare parte din scrieri religioase și lucrări istorice. Părerea mea este că, deși benefică până într-un
anumit punct, studierea literaturii vechi nu prezintă o importanță deosebită, mai ales în modul în
care se face acum în școli.

Un prim argument este faptul că modul în care este prevăzută materia nu reușește să
stârnească curiozitatea elevilor și îi determină să o vadă ca pe orice altă informație plictisitoare
pe care ei sunt forțați să o învețe și care nu îi va ajuta la nimic concret. De exemplu, majoritatea
elevilor își alocă câteva ore ca să tocească lecțiile pentru test, după care uită aproape tot ce au
învățat. Drept motiv, orele petrecute predând și învățând sunt pierdute fără ca elevii să rămână cu
ceva în urma lor. Deși subiectul are potențialul să fie interesant, pentru ca învățarea să fie
eficientă trebuie sa pornească din inițiativa liceanului curios, care vrea să știe mai multe.

Un al doilea argument este reprezentat de faptul că studierea literaturii vechi se face în

clasa a XI-a, când elevii sunt deja stresați și se pregătesc de examenul de bacalaureat. Astfel,
preocuparea cu acest examen și timpul ce trebuie alocat pregătirii sale îi determină pe aceștia să
nu aloce importanță acestor capitole. Foarte mulți dintre liceeni își exprimă nemulțumirea față de
momentul inoportun în care li se cere să studieze literatura veche și o văd ca pe o risipă de timp
în contextul în care se apropie de un examen important care le dictează viitorul.

Sintetizând cele spuse anterior, reafirm că studierea literaturii vechi nu prezintă o

importanță extraordinară, mai ales din punctul de vedere al celor care studiază, datorită lipsei de
timp și de interes a acestora, deși reprezintă un punct de referință în evoluția noastră ca popor și
mai ales în evoluția literaturii românești.