22.

Principii de tratament chirurgical logopedic la copiii cu despicăturilor labio-

maxilo-palatine la copii. Rolul stomatologului pediatru în recuperare copiilor cu
despicături labio-maxilo-palatinale.
Tratamentul logopedic (foniatric). Cea mai frecventă tulburare funcţională, care apare şi determină
fonaţia defectuoasă, este emisia de aer pe nas în timpul vorbirii (rinolalia apertă). Acest aspect apare
cînd vălul palatin nu poate contacta cu peretele posterior al farin- gelui, cînd prezintă tulburări de
motilitate şi în cazul prezenţei fistulelor oro-nazale. Terapia logopedică este indicată în cazul în care
funcţia velo-faringiană devine deficitară prin lărgirea diametrului antero-posterior şi transversal al
faringelui, concomitent cu regresarea vegetaţiilor adenoide. Astfel, obiectivul iniţial al tratamentului
logopedic este de a corecta erorile de articulaţie. In acest plan, la vîr- sta de 1-2 ani se efectuează
gimnastică respiratorie, masajul regiunii palatului moale, iar la 4-5 ani - exerciţii pentru dezvoltarea
vorbirii, mioterapie, exerciţii logopedice.
Plombajul defectului alveolar este indicat în despicăturile apofizei alveolare, cu scopul de a preveni
colapsul în segmentul maxilar, închiderea fistulei oro-nazale şi a contribui la eruperea dinţilor. El poate fi
realizat şi în perioada precoce, şi în cea tardivă. în perioada postnatală este înlăturat prin obturare.
Plombajul defectului necesită realizarea continuităţii arcadei alveolare cu materiale de tipul osului
autogen.
Stomatologul-pediatru. In toate malformaţiile congenitale sunt afectaţi dinţii şi ţesuturile
parodontale. De aceea, toţi copiii cu despicături necesită tratament stomatologic în perioadele
preoperatorii şi profilaxia afecţiunilor parodontale, asanare planică, în conformitate cu gradul de
compensare, dar nu mai puţin de două ori pe an.

23.Fren scurt al buzei superioare. Manifestări clinice. Indicații de tratament.

Aceste anomalii sunt cele mai frecvente vicii de dezvoltare. Frenurile linguale şi labiale sunt scurte,
îngroşate şi proeminente, inserate pe coama crestei alveolare. Pe limbă, aceste frenuri formează uneori
anchiloglosii, care influenţează în mod negativ articularea corectă a fonemelor.
Indicaţiile în plastiile de buză şi limbă sunt anatomice şi funcţionale.
Indicaţiile anatomice sunt estetice (apar în timpul vorbirii sau mişcărilor mimice) şi ortodontice
(prezenţa diastemelor).
Indicaţiile funcţionale sunt cele care apar în momentul alăptării nou-născutului (refluarea lichidului
şi pocnituri); indicaţii logopedice.
Corectarea plastică a frenurilor anormale se poate face prin trei metode: frenotomie, frenectomie,
frenoplastie.

24.Fren scurt al limbii. Manifestări clinice. Indicații de tratament a nou-născutului.

Metode de tratament.
Aceste anomalii sunt cele mai frecvente vicii de dezvoltare. Frenurile linguale şi labiale sunt scurte,
îngroşate şi proeminente, inserate pe coama crestei alveolare. Pe limbă, aceste frenuri formează uneori
anchiloglosii, care influenţează în mod negativ articularea corectă a fonemelor. Indicaţiile în plastiile de
buză şi limbă sunt anatomice şi funcţionale. Indicaţiile anatomice sunt estetice (apar în timpul vorbirii
sau mişcărilor mimice) şi ortodontice (prezenţa diastemelor). Indicaţiile funcţionale sunt cele care apar
în momentul alăptării nou-născutului (refluarea lichidului şi pocnituri); indicaţii logopedice.
Corectarea plastică a frenurilor anormale se poate face prin trei metode: frenotomie, frenectomie,
frenoplastie.
25.Fren scurt al limbii. Manifestări clinice. Indicații logopedice de tratament.
Tehnici chirurgicale de tratament.
Metode: frenotomie, frenectomie, frenoplastie.
Frenotomia este indicată cînd frenurile labiale şi linguale sunt scurte şi subţiri. Ele sunt prezente
mai frecvent la nou-născuţi. Clinic, frenurile labiale scurte se caracterizează prin dereglări funcţionale
evidente în timpul suptului la nou-născuţi, prin pocnituri şi refluarea lichidului. Tehnica chirurgicală a
frenotomiei constă într-o simplă incizie transversală a frenului cu foarfecele de plastie. Incizia se
plasează la jumătatea frenului, secţionînd tractul fibromucos care realizează plica proeminentă. Astfel se
obţine eliberarea imediată a limbii sau a buzei şi adîncirea şanţului vestibular.
Frenectomia este indicată în frenurile labiale îngroşate şi constă în excizia acestora, care se face
prin incizie eliptică de o parte şi de alta, de la buză spre creasta alveolară, înscriindu-se porţiunea îngro-
şată şi extirpîndu-se mucoasa împreună cu ţesutul fibros subiacent. Apoi marginile plăgii se suturează.
Frenoplastia este indicată în cazul în care frenurile linguale sau labiale sunt deosebit de scurte şi
frenotomia simplă nu realizează o eliberare suficientă a buzei sau a limbii şi nici adâncirea şanţurilor
periosoase respective. Pentru alungirea frenurilor se pot practica următoarele procedee: a) incizia
transversală a frenului pus în tensiune, urmată de suturarea perpendiculară a marginilor plăgii; b) două
incizii angulare de o parte şi de alta a bridei formate de frenul scurt, excizîndu-se o porţiune romboidală;
laturile acestui romb sunt eliberate prin decolare, apropiate şi suturate pe linia mediană; c) incizia în
„V”, cu vîrful la nivelul inserţiei pe creasta frenului; frenul este desprins şi împins, împreună cu părţile
moi ale buzei, spre fundul şanţului vestibular. Marginile mucoasei se suturează, iar plaga ia forma de
“Y”, alungindu-se frenul şi realizîndu-se un şanţ vestibular adânc; d) plastia în „Z”, care constă din incizia
mediană de-a lungul frenului şi două incizii orizontale. Lambourile triunghiulare obţinute sunt decolate
şi deplasate prin alunecare, obţinîndu-se alungirea şi adîncirea şanţului vestibular.

26.Sindromul Treacher Collins Franceschetti. Etiologia și patogenia. Manifestările

clinice. Principii de tratament și reabilitare funcțională.
Sindromul Treacher Collins (numit sindromul Treacher Collins- Franceschetti, disostoză
mandibulofacială, sindromul Franceschetti- Kleine sau Franceschetti-Zwahlen) (cazul 17) provine din
ecto- şi mezodermul arcurilor I şi II branhiale. Se caracterizează prin hipo- plazii osoase complexe
bilaterale - ale mandibulei şi ale maxilarelor - cu coborirea extremităţilor externe ale orbitelor; prin
malformaţii ale pavilionului urechii, condroame preauriculare. Se mai pot întîmpla macrostomii cu
despicături transversale sau velo-palatine (30%), cu malocluzii, anomalii de tip coloboma pleoapelor,
anomalii de dezvoltare a urechii externe, depresiunea tîmplelor, micrognaţie şi hipoplazia regiunilor
zigomaticomalare şi ale craniului; uneori, apendice şi fistule între ureche şi gură, fante palpebrale
antimongo- loide datorită deplasării în jos a cantului lateral, ca urmare a unui schizis al marginii orbitale
laterale, prezenţa colobomei în treimea externă a pleoapei inferioare, în 50% un deficit al genelor
palpebrale, medial de colobomă, microftalmie ocazională. La peste o jumătate din bolnavi există
apendice cutanate, fistule oarbe sau depresiuni preauriculare situate între tragus şi comisura bucală sau
zonele cutanate atrofice. Urechile sunt malformate, prezentînd defecte ale canalului auditiv extern:
urechi externe deformate, microtie sau flacciditate; alteori, urechi mari, încreţite şi dispuse anterior. In
30% din cazuri, meatul auditiv extern este stenotic sau lipseşte (atrezie a conductului), este prezentă
surditatea de conducere sau hipoacuzia, uneori asociată cu anomalii ale altor organe şi sisteme:
cardiovascular, genitourinar.
27.Sindromul Goldenhar. Etiologia și patogenia. Manifestările clinice. Principii de
tratament și reabilitare funcțională.
Sindromul Goldenhar - un complex de anomalii craniofaciale şi extracraniene. Predomină
anomaliile oculare, auriculare, faciale unilaterale şi eventual ale coloanei vertebrale, în care nici un
simptom nu este obligatoriu. Principalele semne şi simptome cinice evidente la naştere sunt: a)
asimetria facială prin hipoplazie unilaterală mai mult sau mai puţin pronunţată; b) dermoidele
epibulbare, chistodermoidele sau lipodermoidele situate la nivelul limbului sau pe marginea comeană a
cadranului inferoextem al globului ocular;
a) apendicele preauriculare unice sau multiple situate între tragus şi comisura bucală, uneori fistule
oarbe, displazia urechii externe;
b) macrostomia unilaterală; e) displazia scheletului axial (coloanei vertebrale), în special în regiunea
cervicală, de cele mai multe ori evidenţiată numai radiologie (fuziuni vertebrale cervicale şi toracice
parţiale sau complete, vertebre cuneiforme, hemivertebre, vertebre supranumerare, spina bifida,
anomalii ale coastelor, eventual scolioză). Manifestări complementare: anomalii dentare, hipoacuzie de
transmitere, retard psihic ocazional, malformaţii cardiace, în aproximativ 50% din cazuri - şi pulmonare.

28.Sindromul Van der Woude. Etiologia și patogenia. Manifestările clinice.

Principii de tratament și reabilitare funcțională
Sindromul Van der Woude se transmite autosomal dominant. Clinic, are ca „leziune-santinelă”
gropiţele situate pe vermilionul buzei inferioare, care sunt deschideri ale glandelor accesorii. Scurgerile
de mucus din aceste gropiţe pot fi „distresante” (dureroase). Jumătate din aceşti bolnavi au despicături
de buză şi palat. Dacă un părinte are astfel de gropiţe ale buzei, riscul copilului de a avea gropiţe este de
50%, iar despicătură a buzei şi/sau a palatului - de aproximativ 25%.