În poezia egipteană veche un loc aparte revine imnurilor, închinate

zeilor, mai ales zeului Soarelui (Re sau Ra), zeului Nilului (Hapy),

zeului suprem Osiris, altor divinităţi. În ele şi-au găsit expresie atitu-

dinea omului faţă de natură şi de societate, sentimentele şi trăirile

lui. Cele mai reuşite – în plan artistic – sînt considerate imnurile către

Hapy, zeul Nilului, dintre care s-au păstrat cîteva versiuni. Egiptenii îşi

exprimă într-o formă plastică atitudinea faţă de marele rîu, care apare

nu numai ca un simbol al ţării, dar şi ca un fluviu ce fecundează solul

Egiptului şi de care depinde viaţa tuturor egiptenilor. Imnul nu e o

rugă, ci expresia admiraţiei şi a gratitudinii faţă de natura dătătoare de

viaţă: „Hapy, părinte al zeilor, hrana, mîncarea, merindele Egiptului,

însufleţindu-l pe Ka în fiecare făptură, belşugul se află în căile sale,

hrana este în buricele degetelor lui. Tu eşti Unicul, cel care însuţi te-ai

născut pe tine!“. Un alt imn celebru este Imnul lui Akhnaton (secolul al

IV-lea î.Hr.), în care Aton, nume al discului solar, divinizat de egipteni,

apare în ipostază perceptibilă a Zeului-Soare, ca rezultat al speculaţiilor

teologice ale faraonului Amenophis al IV-lea, care adoptă numele de

Akhnaton (cel asupra căruia discul solar revarsă bunăvoinţă). Impor-

tant, însă, în acest imn este felul în care Soarele e prezentat ca un iz-

vor al vieţii pe pămînt, al luminii fizice şi spirituale, creator al tuturor

ţărilor şi popoarelor, ocrotitor a tot ce e viu şi frumos. Din imn reiese

că Aton este zeul egiptenilor şi al tuturor, zeul binefacerii, al fertilităţii

şi al păcii. După moartea lui Akhnaton şi lichidarea cultului lui Aton

s-a revenit la cultul vechi al lui Amon, atribuindu-i-se acestuia multe

dintre epitetele din imnul către Aton.

O capodoperă a poeziei egiptene antice este Cîntecul harpistului

(compus în timpul dinastiei a XI-a) care, prin conţinutul său, pare a fi

o antiteză a ideii dogmatice despre nemurire, legată de cultul zeului

Osiris. Sub numele de Cîntecul harpistului au fost reunite vreo 15 texte

păstrate pînă astăzi în diferite versiuni şi cópii, toate exprimînd idei

asemănătoare precum că viaţa e trecătoare şi trebuie să te bucuri de ea

(fortuna labilis şi carpe diem) şi care, fiind cîntate la ritualuri funerare,

practic, contraveneau ideii de nemurire în viaţa de apoi. Apropiată de

Cîntecul harpistului e Convorbirea dezamăgitului cu sufletul său (sub

dinastia a XII-a), în care se spune că un om sărac şi necăjit a hotărît

să-şi pună capăt zilelor, dar sufletul nu vrea să-l urmeze, exprimînd

idei similare celor din Cîntecul harpistului. Sărmanul încearcă să-şi

convingă sufletul să nu-l abandoneze. În final, sufletul îi promite că

va rămîne cu el şi după moarte.

În proza egipteană antică s-au bucurat de mare popularitate poves-

tirile despre societatea egipteană şi moravurile ei, zugrăvite cu realism,

atractivitate şi interes pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor. O adevărată

capodoperă este Povestirea celor doi fraţi, de origine populară. Alte

povestiri apreciate sînt Povestirea lui Sinuhet, Povestirea despre Dreptate

şi Strîmbătate, Prinţul preursit, Prinţesa din ţara Bakhtan ş.a.