ANATOMIE COMPARATĂ

INTRODUCERE

DEFINIȚII ȘI PRINCIPII GENERALE

Responsabil de curs: doctor, coferențiar universitar Cîrlig Tatina

 Termenul de anatomie provine din limba greacă antică (anatome =
disecţie), ele desemnând studiul alcătuirii biologice a organismelor prin
disecţie.
Astăzi, distingem o anatomie discriptivă și anatomie comparată.
Anatomie descriptivă (de exemplu, anatomia omului, calului, cobaiulyui
etc.), care de cele mai multe ori se mărginește la studiul descriptiv al
structurii diferitelor organe și sisteme de organe la o specie dată.
 Anatomia comparată este o ştiinţă de sinteză
care studiază organele şi sistemele de organe
prin comparaţie, urmărind în principal legile
evoluţiei acestora pe plan morfologic.
Termenul de morfologie desemnează
studiul formei în corelaţie cu funcţia ei (cum o
structură şi funcţiile sale devine o parte
integrată în organism), precum şi cu potenţialul
său evolutiv (cum o structură, prin propria sa
alcătuire devine un factor în evoluţia altor
forme).
 Metoda principală a anatomiei comparate este metoda comparației
– stabilește asemănările dintre organe la diferite grupe de animale și dă
posibilitatea de a observa transformarea lor treptată.
 Problema principală a anatomiei comparte este stabilirea omologiei
organelor.
Studiul omologiei organelor se complică din cauza lipsei formelor
intermediare în fauna contemporană, dar informația aceasta este
completată pe baza studiului dezvoltării embrionare (ontogeneza
repetă filogeneza) și datelor paleontologice. Ca atare anatomia
comparată, paleontologia și embriologia ne dau cele mai
convingătoare dovezi ale evoluției.
 Etapele dezvoltării anatomiei comparate. Anatomia comparată ca
disciplină științifică de sine stătătoare devine odată cu lucrările lui L.
Dobanton (1718-1800) care a efectuat descrierea scheletului și altor
sisteme de organe la păsări și mamifere, realizând o analiză comparativă
între aceste două grupe de vertebrate și cu sisteme de organe a omului.

L. Dobanton
 La dezvoltarea anatomiei comparate foarte mult a contribuit savantul J.
Kiuwie (1769-1832) care pentru prima dată a efectuat un studiu amplu a
anatomiei peștilor și mamiferelor. J. Kiuwie a fost fondatorul disciplinilor
științufice, cum sunt, anatomia comparativă și paleontologia. Lui Kiuwie
aparține definiția „principiului de corelare” – fiecare organism prezintă un
sistem integral, în care schimbarea unei părți provoacă schimbarea
celorlalte (părțile unui organism sunt dependente în manifestările sale una
de alta).

J. Kiuwie
 Anatomia comparată de astăzi este o știință explicativă care nu se
limitează numai la studiul comparativ al unor organe, ci urmărește
cauzele și legile evoluției acestora în plan morfologic.
 Principiile de bază a anatomiei comparate
1. Principiul omologiei: organele omologe pot fi diferite ca formă și
funcție, dar au aceeași provenire. De exemplu, aripa păsărilor și membrul
mamiferelor alergătoare;
Vezica înotătoare (gazoasă)
a peștilor osoși și plămânii
vertebratelor.
Spinul solzilor placoizi și dinții
vertebratelor.
2. Principiul analogiei: organele anologe au formă asemănătoare și
sunt adaptate la aceeași funcții, dar provenirea lor este diferită. De
exemplu, aripa păsărilor și aripa insectelor.
Mandibulele insectelor și fălcile (maxilarele) vertebratelor.
3. Principiul convergenței: convergența este asemănarea aparentă a unor
organisme ce fac parte din diferite grupe sistematice, produsă de o
adaptare la acelaș mod de viață. De exemplu, vertebrate pisciforme –
peștii, mamifere-cetacee;
Vertebrate acvatice
Vertebrate zburătoare:
pterozaur, liliac, pasare.
 Vertebrate serpentiforme – amfibieni apode, șerpii.

Scormnitorul inelat
amfisbena

Şarpele orb
4. Principiul corelației: fiecare organism
prezintă un sistem integral, în care
schimbarea unei părți provoacă schimbarea
celorlalte. De exemplu, lungimea intestinului
depinde de lungimea, regimului alimentar;
complicarea structurii inimii duce la
reducerea numărului de aorte ce pornesc de la
inimă.
5. Legea biogenetică: ontogeneza repetă filogeneza.
 Anatomia animală utilizează o serie de termeni specifici.
Termeni de direcţie şi de localizare :
1. ventral = spre faţa corpului sau a unei
părţi din corp (fig. 1.1);
2. dorsal = spre spatele corpului sau a
unei părţi din corp;
3. cranial, cefalic = spre extremitatea
cefalică;
4. caudal = opus extremităţii cefalice;
5. medial = apropiat de linia mijlocie a
corpului;
6. lateral = depărtat de linia medială a Termini de secțiuni:
corpului; sagital = planul longitudinal care trece din faţă
7. superficial (extern, periferic) = pe sau în spate, divizând verticala corpului în două
aproape de suprafaţă; porţiuni laterale (dreapta şi stânga);
8. profund (intern, central) = depărtat de mediosagital = planul sagital care trece chiar
suprafaţă; prin linia mijlocie a corpului (în acest caz
9. proximal = apropiat de originea părţii; celelalte planuri sagitale sunt denumite
10. distal = depărtat de originea părţii; parasagitale);
11. parietal = referitor la peretele părţii; transversal = planul care divide corpul sau
12. visceral = referitor la organele dintr-o organul în două porţiuni, anterioară şi
cavitate. posterioară (în cazul omului, superior, inferior).
 CLASIFICAREA VERTEBRATELOR
CICLOSTOMI
Chişcari şi mixine
PEŞTII CARTILAGINOŞI

Elasmobranhii: rechini şi vatoşi

Holocefali
PEŞTII OSOŞI

Peştii condrostei
Peştii holostei
Peştii teleostei
Peştii dipnoi
Peştii crosopterigieni
TETRAPODE CL. AMFIBIENI
Apode Caudate

Ecaudate
 CL.REPTILE Chelonieni (ţestoasele)
Rincocefali

Scuamate: lacertilieni (şopârle) şi ofidieni (şerpi)

Crocodili
PĂSĂRI
Pingiunii (înotătoare)
Acarinate (alergătoare)

Carinate (zburătoare)
MAMIFERE Metaterieni (aplacentare, marsupiale)
Prototerieni
Euterieni (placentare)
ANAMNIA
CARACTERISTICA ANAMNIILOR ȘI AMNIOTELOR
 Structura ouălor. ANAMNIA
Icrele peştilor osos
Oul peştilor cartilaginoşi

Icrele amfibienilor
 Structura ouălor. AMNIOTA
Ouăle fazanului

Ouăle ţestoasei verde

Ouăle ornitoringului
DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ. AMNIOTA:
REPTILE, PĂSĂRI, PROTOTERIENI
DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ. AMNIOTA:
MAMIFERE PLACENTARE