12. Caracteristica stărilor obsesive.

Stările obsesive. Se caracterizează prin apariţia voluntară a unei idei, acţiuni de care bolnavul nu se poate
debarasa, deşi simţul critic este prezent. Stările obsesive se împart în: idei obsesive; acţiuni obse sive;
fobii obsesive.
Ideile obsesive. Reprezintă apariţia unei idei, fraze, termeni, maladii, amintiri neplăcute care îl frământă
tot timpul. Bolnavul oboseşte de pe urma acestor gânduri, apare o stare de depresie, astenie. O mamă,
conştientă că şi-a pierdut copilul, era obsedată de ideea că l-ar fi îngropat de viu (ideea contrazice
realitatea), imaginându-şi copilul ţipând şi zbătându-se în mormânt. Aceste trăiri au determinat-o să
plece la cimitir, să pună urechea pe mormântul copilului şi să asculte dacă nu se aud ţipetele şi gemetele
acestuia. Pot apărea şi amintiri obsesive ale unui eveniment din trecut neplăcut sau plăcut.
Acţiunile obsesive. Se referă la acţiuni rituale: de a număra paşii, toate obiectele din jur (aritmoniania).
Mergând pe stradă, este tentat să pună mâna pe clădiri sau pe gard. Nefiind încrezut că a încuiat uşa, se
întoarce de mai mult ori ca să se convingă de acest lucru.
Fobiile obsesive. Se caracterizează prin apariţia diferitelor variante de frică: teamă de o boală
(cancerofobia, sifilofobia, sidafobiă), teama de spaţiu deschis (agarofobia), de locuri închise (claustrofobia),
de locuri înalte (hipsafobia), frică de obiecte ascuţite (ahmofobia), de apă (hidrofobia), de moarte
(tanatofobia), de a fi îngropat de viu (taferofobia), de aglomeraţii (antrofbbia), de societate (patofobia), de
animale (zoofobia). Toate variantele de obsesii se întâlnesc mai des la bolnavii cu nevroze obsesive şi
schizofrenie.
Dereglările de gândire la copii au specificul lor şi depind de vârstă. Dezvoltarea gândirii după S. Pinget
(cit. P. Brânzei p. 125,1982) cuprinde două perioade mari:
Perioada dezvoltării gândirii senzorial-motorie (0-1 1 ani). în această perioadă are loc perfectarea funcţiilor
percepute în strânsă conexiune şi dependenţă de solicitări;
Perioada gândirii logice începe la pubertate şi se încheie la maturitate şi se caracterizează prin
independenţa gândirii, încep să se structureze procesele de analiză, sintetiza şi abstractizare.
Fiecare perioadă îşi are etapele sale (S. Piget).
Etapa elementară (0-2 ani) se caracterizează prin existenţa unui proces de gândire rudimentară şi
concretă.
Etapapreoperatorie {2-A ani) este etapa primelor generalizări. în această etapă copilul gândeşte acţionând
strict la momentul desfăşurării vieţii sale.
Etapa intuitivă sau prelogică corespunde vârstei de 4-7 ani. începe sistematizarea concretă a obiectelor
după forma exterioară. Copii se folosesc de analiză, comparaţie, generalizare şi concretizare. Se dez -
voltă şi primele noţiuni abstracte.
Etapa operaţiilor concrete (7-11 ani) în care se începe utilizarea adecvată a operaţiilor gândirii mai ales în
plan concret.
Etapa 11-15 ani. Se formează independenţa gândirii la etapa de maturitate, se dezvoltă gândirea logică.
Etapa 15-18 ani, denumită creatoare, de maturitate. Se conturează stilul personal de gândire, apar noi
soluţii pentru problemele epocii în care trăieşte.
La copii dereglările de gândire se întâlnesc mai des la vârsta de 4—7 ani şi au un conţinut elementar.
Mai frecvent se întâlnesc ideile obsesive, prevalente, mai rar delirante. Ideile obsesive se dezvoltă în
sens de pericol, primejdii, frică: „ceva se va întâmpla cu mine", „mama nu va veni după mine la
grădiniţă ", „eu o să mă îmbolnăvesc şi o să mor".La vârsta şcolară pot apărea întrebări obsesive: „de ce
hârtia este albă", „de ce pământul este rotund", diferite fobii: cardiofobii, agarofobii, etc.
Dereglări de gândire cu idei prevalente pot apărea de la vârsta de 2-3 ani. Copiii se joacă ore în şir cu
jucării, care nu generează vre-o emoţie, cu sfori, figurine, pahare din care construiesc diferite fi guri
inadecvate. Pot apărea idei prevalente de a citi fără întrerupere „citire fără măsură", fără a da atenţie la
conţinut. Aceste dereglări de gândire se întâlnesc mai des la copii cu schizofrenie.
Ideile delirante apărute la vârsta şcolară de obicei sunt nesistemati zate, fragmentare, cu un conţinut
fantastic. Caracteristică este apariţia dispoziţiei interpretative delirante: idei de relaţie, otrăvire,
influenţă cu agitaţie, frică, excitaţie psihomotorie. La copii poate apărea aşa-numitul „delir de
înstrăinare de părinţi", când copilul spune că aceştia nu sunt părinţii lui şi că el simte aceasta sufleteşte.
Aşa idei apar în schizofrenie.
Mecanismul fiziopatologic, care stă la baza ideilor delirante şi obse sive, după LP. Pavlov, Ivanov-
Smolenski, Giliorovski, O.V. Cerbicov ş.a. constă în existenţa unor focare de excitaţie inertă
înconjurate de zone de inhibiţie în stare de fază ultraparadoxală, care se instalează ca urmare a inducţiei
negative provocate de excitaţie. Inducţia negativă intensifică focarele de sens contrar din scoarţă care ar
fi putut corecta conţinutul ideii delirante.