Prima nuvelă istorică din literatura română, „Alexandru Lăpuşneanul" de Costache

Negruzzi, aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada paşoptistă, în

primul număr al revistei „Dacia literară" (1840). Este inspirată din istoria
națională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul
literar al romantismului românesc, articolul-program intitulat „Introducție".
Din punct de vedere social, Alexandru Lapusneanul este domnitorul Moldovei,
reîntors la tron pentru a doua oara. Cu toate acestea, el nu face parte dintr-o familie
de vita nobila, fiind un parvenit, asigurându-si acest statut prin intermediul
casatoriei sale cu domnișoara Ruxandra. Spre finalul vieții sale, acesta se caieste,
devenind călugăr sub numele de Paisie. Moral, Lapusneanul are atât calitati, cat si
defecte. Domnitorul este tipul despotului, al tiranului medieval, dar este totodata
si un om calculat, inteligent, perspicace si un bun orator. Nu in ultimul rand, din
punct de vedere psihologic, acesta este inzestrat cu o personalitate puternica si
sangvinica.
Prima secvență a nuvelei creionează întâlnirea dintre Alexandru și solia boierilor
trimiși de țară pentru a-i spune că nu este dorit. Replica acestuia devine
reprezentativă și rămâne motto-ul capitolului: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu și
dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia ori fără voia
voastră.”. Scena denotă, prin caracterizare indirectă, hotărârea personajului care
dorește să-și recapete tronul cu orice preț, neținând seama de opinia publică.
Revenit în Moldova, nu întâmpină nicio rezistență, boierii și domnitorul preferând
să fugă la străini pentru a feri țara de lupte. Față de cei rămași manifestă o
atitudine tiranică. Cea mai mică greșeală administrativă sau plângere din partea
oamenilor era un prilej de pedeapsă sau schingiuire a boierilor. Moartea era ceva
comun, capetele celor uciși nu apucau să se usuce până ce altele le luau locul.
Punctul culminant al nuvelei este uciderea cu cruzime (caracterizare indirectă) a
celor 47 de boieri. Promite soției încetarea omorurilor și un leac de frică. Adună
astfel boierii la biserică unde dă dovadă de smerenie și căință pentru faptele
trecute și la finalul unui ospăț la curtea domnească îi ucide în masă, ridicând o
piramidă de 47 de capete, după funcție și rang. Cruzimea și răutatea sunt
evidențiate de contrastul cu domnița Ruxanda, gingașa și tandra lui soție care,
deși obligată să se căsătorească cu el, îl iubește și îi rămâne supusă și ar fi rămas
așa până la capăt dacă ar fi găsit în el măcar puțină bunătate.
Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detaşat, predominant obiectiv,
dar intervine direct prin câteva epitete de caracterizare (de exemplu: „tiran“,
„curtezan“, „mişelul boier", „deşănțată cuvântare"). Narațiunea la persoana a III-a
(cu focalizare zero, viziunea „dindărăt") aminteşte prin obiectivitate și concizie de
relatarea cronicarilor. Narațiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea
secvențelor narative şi a episoadelor, particularitate narativă romantică, potrivit
criticului Nicolae Manolescu: „Intriga liniară și previzibilă este o particularitate a
prozei narative care denotă multă artificialitate".
Conflictul nuvelei este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a
personajului principal. Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta
pentru putere între domnitor şi boieri. Impunerea autorității centrale/ domneşti
în fața oligarhiei boiereşti a constituit în secolul al XVI-lea un factor de progres,
dar mijloacele alese de Lăpuşneanul sunt sângeroase, caracteristice tiranului
feudal. Insă actele personajului sunt motivate psihologic: cruzimea devine
expresia dorinței de răzbunare pentru trădarea boierilor în prima sa domnie.
Conflictul secundar, între domnitor şi Moțoc (boierul care îl trădase),
particularizează dorința de răzbunare a domnitorului, fiind anunțat în primul
capitol şi încheiat în capitolul al III-lea. Conflictul social, între boieri şi popor, este
limitat la revolta mulțimii din capitolul al III-lea. In proza romantică, conflictele
exterioare plasează personajele într-o relație de antiteză. Din acest punct de
vedere, se poate vorbi despre contrastul dintre Lăpuşneanul şi doamna Ruxanda,
evidențiat în capitolul al II-lea.
In concluzie, putem afirma despre personajul Alexandru Lapusneanul ca este un
personaj exceptional in situatii exceptionale, respecta trasaturile curentului
romantic si ale prozei pasoptiste, incadrandu-se in tipul tiranului, fiind inspirat de
realitate. Astfel, Negruzzi depaseste modelul clasic de personaj, adaugandu-i
complexitate, combinand elementele fictionale cu cele reale, din “Letopisetul tarii
Moldovei”, si creand o personalitate duala, complexa.