Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat Psihopedagogie Anul 1
Referat Psihopedagogie Anul 1
PSIHOPEDAGOGIE
NUMELE : STOICA
PRENUMELE : RICCARDO
SPECIALIZAREA : Educaţie fizică şi sportivă
GRUPA : 103
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT : ZI, Anul 1
LOCALITATEA : Cluj-Napoca
~ 2020 ~
Rolul procesului de predare – învăţare în lecţia de educaţie fizică
Activitatea de educaţie fizică şi sport trebuie privită ca o latură de bază a procesului de
educare a tinerei generaţii, a formării personalităţii elevilor. În acest sens, se remarcă necesitatea ca
educaţia fizică să-şi aducă contribuţii substanţiale la educarea elevilor/studenţilor.
Educația fizică și sportul reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte din sistemul
universitar din prezent. Observându-se o tendință crescândă a obezității în rândul copiilor și
adolescenților, nu a fost niciodată mai important ca sănătatea și educația fizică să fie predate în școli
și universități. În momentul în care ne gândim la educație fizică și sport în universități, gândurile a
numeroase persoane ar putea să se concentreze asupra performanței, competiției de echipă,
participării și exerciții regulate. Într-o oarecare măsură, se presupune că acest lucru va contribui la
conștientizarea studentului în privința practicării unui sport și importanța conducerii unui stil de
viață sănătos dar şi îmbrăţişarea carierei didactice în acest domeniu. Astfel că din acest punct de
vedere, rolul profesorului de educație fizică și sport poate fi foarte ușor confundat cu rolul unui
simplu furnizor de activitate sportivă, dar ale cărui tehnici de predare –învăţare ....
Cercetătorii au acordat, în ultimii ani, o atenţie mărită întrebărilor legate de ştiinţa predării.
Ei au investigat cunoştinţele de specialitate ale profesorilor din unghiuri diferite. Ceea ce cunosc
profesorii are cea mai mare influenţă asupra clasei şi apoi asupra a ceea ce învaţă elevii.
(https://muhaz. -1-v2.html org/capitolul?page=3)
“Pedagogul Ioan Cerghit definea predarea ca pe un ansamblu complex de acţiuni şi
comportamente didactice specifice, destinate producerii învăţării.”
(https://issuu.com/profabiol/docs/118405069-teoria-si-metodologia-ins/40)
Aşadar, predarea presupune schimbarea, trecerea de la ceea ce este la ceea ce trebuie să fie,
prin angajarea elevilor într-o nouă experienţă de învăţare.
Predarea este activitatea dominantă a profesorului, de calitatea acesteia depinzând, în mare
masură, starea de pregatire a elevilor. Calitatea activităţii de predare este dată de potenţialul ei
transformator.
“Principalele accepţiuni ale predării sunt următoarele: predarea ca transmitere de cunoştinţe
şi tehnici de acţiune, predarea ca ofertă de experienţe, predarea ca formă de dirijare a învăţării.
Predarea ca transmitere de cunoştinţe şi tehnici de acţiune
În practica instrucţiei tradiţionale a preda înseamnă a da, a oferi, a transmite în mod
sistematic cunoştinţele specifice unei discipline; a prezenta materia, a informa, a mijloci un transfer
de informaţii; a comunica o serie de cunoştinţe, de rezultate, de cercetări ştiinţifice; a expune o
lecţie, etc.
Predarea ca ofertă de experienţe de învăţare
Din această perspectivă, predarea se defineşte ca ofertă a unei progresii de experienţe
personale determinate şi dirijate în mod intenţionat spre valori. Prin trăire conştientă şi cu
implicarea acestor experienţe elevul îşi dezvoltă propriile experienţe în virtutea cărora se apropie de
adevăr, pătrunde în „miezul lucrurilor”. Important este ca elevii să extragă tot ce se poate extrage
din aceste experienţe.
Ukemi este un set esențial de tehnici care vă vor împiedica să obțineți vătămări inutile. Pentru cei
mai avansați, după ce aţi aflat elementele de bază ale diferitelor tehnici de cădere în pauză, ar trebui
să vă perfecționaţi abilitățile și să le exersezi cu sârguință.
Cea mai mare greseala în executarea tehnicilor de cădere este întâlnită la Mae Mawari
Ukemi. După o proiectare generată de un procedeu de întoarcere, în momentul impactului cu
salteaua, uke va executa o bătaie cu mâna întinsă şi cu palma orientată în jos pe saltea pentru
amortizarea căderii. În cazul în care tori are o înalţime mai mare decat uke este posibil ca acesta să
cadă în fund iar apoi pe spate. În majoritatea cazurilor , uke, din instinct şi lipsă de experienţă se va
sprijini în cot. În cazul în care forţa exercitată asupra acţiunii este mai mare (de ex. în luptă) uke
poate suferi o ruptura de claviculă sau dezlocarea umărului.
A doua greseala în executarea tehnicilor de cădere este întâlnită la Ushiro Ukemi (căderea
pe spate). În timpul utilizării unui procedeu de ieşire executat de tori, uke va cădea pe spate, fiind
nevoit să utilizeze Ushiro Ukemi. În momentul impactului cu salteaua , uke , din lipsă de experienţă
şi a musculaturii slab dezvoltate în jurul gaâtului, este posibil să dea cu capul de saltea. În cazul în
care forţa actiunii este puternică acesta poate suferi o contuzie sau chiar o comoţie.
A treia greseala este întâlnită tot la Mae Mawari Ukemi. În urma utilizării unui procedeu de
întoarcere executat de către tori, uke executând căderea în jurul axilei ( Mae Mawari Ukemi), din
lipsă de exerciţiu , este posibil să cadă picior peste picior. În rare cazuri în care proiectarea este
puternică, uke poate suferi o fisură a rotulei , sau cu timpul o ciupitură de menisc, o afecţiune ce se
poate trata doar chirurgical.