CURS 1 EDENTAŢIA PARŢIALĂ Prof. Dr.

Mihaela Păuna 2020

BIBLIOGRAFIE
1. Cursul de la catedră. (Prof. Dr. Mihaela Păuna, Conf. Simona Sandu, Conf. Oana-Cella Andrei, SL Titus
Farcasiu)
2. Mihaela Păuna (sub redacţia). Aspecte practice în protezarea edentaţiei parţiale. Ed. Cerma 2003. Cap.
1, 2, 5, 7, 9, 11, 13, 14, 15
3. Simona Sandu, Mihaela Păuna. Protetică Dentară. Ed. Cermaprint 2007. Cap. 1, 2
4. Em. Hutu, V. Bodnar, Mihaela Păuna. Tehnici curente în protetica dentară. Ed. Didactică şi pedagogică
1999. Cap. 2 şi 3
5. Norina Forna (coordonator) Protetică Dentară, Vol. II – Proteza parţială mobilizabilă. Proteza totală
Editura Enciclopedică, 2011
6. A. Ionescu. Tratamentul edentaţiei parţiale cu proteze mobile. Clinica şi tehnica de laborator. Ed.
Naţional 1999, 2005

ETIOLOGIE EP
1. Complicaţiile cariei
2. Parodontopatia
3. Etiologia mixtă (carie + parodontopatie)
4. Abraziunea exagerată
5. Traumatismele
6. Intervenţii chirurgicale pentru tumori
7. Anodonţia
8. Distrofiile grave
9. Tratamentele stomatologice incorecte
10. Migrările verticale şi orizontale exagerate
11. Neglijenţa pacientului faţă de tratamentul dentar

Clasificarea edentaţiilor după Kennedy – 4 clase de edentaţie

CLASIFICAREA KENNEDY - REGULILE APPLEGATE: pentru a elimina unele incertitudini şi a obţine o clasificare
mai descriptivă
1. Dinţii care au indicaţie de extracţie nu se iau în considerare atunci când se face clasificarea edentaţiei.
2. Breşele edentate care nu vor fi restaurate prin proteze parţiale mobilizabile nu se iau în considerare
atunci când se face clasificarea edentaţiei.

1
 3. Dacă M3 lipseşte nu va fi luat în considerare în clasificare
4. Dacă M3 este prezent şi va fi utilizat ca dinte stâlp va fi luat în considerare în clasificare.
5. Pentru stabilirea clasei de edentaţie se ia în considerare BREŞA SITUATĂ CEL MAI POSTERIOR !
6. Breşele edentate suplimentare faţă de cele care determină clasa de edentaţie sunt denumite
MODIFICĂRI
7. Întinderea breşei edentate (numărul dinţilor absenţi sau al dinţilor artificiali ai protezei) nu
influenţează clasificarea
8. Clasa a IV-a nu prezintă MODIFICĂRI !

Nominalizarea edentaţiilor după Costa

COMPLICAŢIILE EDENTAŢIEI PARŢIALE - AFECTAREA FUNCŢIILOR:

Masticaţia – dinţii laterali
Fizionomia – dinţii frontali + P 1
Fonaţia

COMPLICAŢIILE EDENTAŢIEI PARŢIALE. Numeroase şi de aspecte diferite. Complicaţiile depind de:

 numărul, extinderea şi topografia breşelor edentate
 reactivitatea organismului
 vechimea edentaţiei

COMPLICAŢIILE EDENTAŢIEI PARŢIALE se manifestă prin modificări numeroase ale diferitelor structuri
componente ale ADM: dinţi, parodonţiu, relaţii ocluzale, creste alveolare, muşchi, ATM. Apar şi modificări de
comportament.
1. Manifestările dentare
Migrările orizontale: mezializări, distalizări, rotaţii, vestibularizări, oralizări
Migrările verticale: extruzie, egresiune
2. Manifestările parodontale
3. Manifestările ocluzale

4. 1. MODIFICĂRILE LA NIVELUL OSULUI

Applegate a numit zonele osoase din jurul dinţilor suprasolicitaţi “zone indicatoare”
Zonele indicatoare sunt acele zone din suportul alveolar care pun în evidenţă reacţia osului la stressul
suplimentar.

2
 Reacţia favorabilă la un astfel de stress poate fi luată ca un indicator pentru viitoarea reacţie la un
stress şi mai mare.
Dinţii care au fost expuşi unei încărcături suplimentare prin pierderea dinţilor vecini sau care au fost
supuşi unei încărcături ocluzale suplimentare pot prezenta mai multe riscuri dacă sunt utilizaţi ca dinţi stâlpi
faţă de de alţi dinţi care nu au fost suprasolicitaţi ocluzal.
Dacă armonia ocluzală poate fi ameliorată este bine acest lucru să se facă înaintea protezării.
În condiţii de echilibrare ocluzală perfectă dinţii stâlpi rezistă bine la forţe adiţionale.
“zone indicatoare” – examinare - concluzii practice:
- dacă parodonţiul este integru - parodonţiul şi crestele alveolare sunt în măsură să reziste la presiuni şi
deci se pot folosi ambele ţesuturi cu încredere;
- lărgirea spaţiului periodontal - dinţii şi osul nu pot rezista la presiuni, există o funcţie metabolică
scăzută a acestor ţesuturi şi deci trebuie luate toate măsurile de protecţie.

4. 2. MODIFICĂRILE LA NIVELUL MUCOASEI

Mucoasa nu este pregătită fiziologic pentru a suporta presiuni dar prezintă elasticitate sau rezilienţă
Rezilienţă = capacitatea de a se comprima temporar sub acţiunea presiunilor şi de a reveni la starea
iniţială.
Zona de sarcină primară = zona coamei crestelor - suportă majoritatea presiunilor de masticaţie.
Zonele de sarcină secundară = versantele laterale ale crestelor - primesc mai mult presiuni oblice şi orizontale.

5. Manifestările musculare
Dizarmonii ocluzale  mandibula în poziţii noi  solicită neobişnuit muşchii.
Solicitare inegală, asimetrică  hipertrofie, spasme şi dureri musculare  alte modificări ocluzale.
Musculatura se poate adapta în timp la noile poziţii ale mandibulei o ocluzie de obişnuinţă
O repoziţionare a mandibulei prin tratament protetic va solicita nefavorabil musculatura  sindrom
disfuncţional
6. Manifestările din articulaţia temporo-mandibulară
ARTROPATIE - semne clinice: frecături, cracmente, deviaţii la deschiderea gurii, dureri la presiune în regiunea
articulaţiei cu diferite iradieri.
7. Modificările de comportament
Edentaţia percepută de mulţi pacienţi ca o infirmitate gravă şi dezonorantă.
Ideea purtării unei proteze mobile inacceptabilă  refuzul sau amânarea tratamentului  complicaţii.
Sindromul de disfuncţie ocluzală  modificări nervoase grave  modificare comportament

3
PARTICULARITĂŢILE CLINICO-TERAPEUTICE ÎN EDENTAŢIA PARŢIALĂ
I. Situaţii clinice specifice tratamentului cu proteze parţiale mobilizabile
1. edentaţiile de clasa I (termino-terminale)
2. edentaţiile de clasa a II-a (terminale unilaterale)
- protezele se extind şi pe hemiarcada integră
- în edentaţiile molare pot fi realizate proteze menţinute şi stabilizate unilateral
3. edentaţiile combinate (termino-laterale sau termino-fronto-laterale).
4. edentaţii cu existenţa unui număr mic de dinţi restanţi (2-5 dinţi). Dacă aceşti dinţi sunt repartizaţi bilateral
există condiţii bune pentru menţinerea şi stabilizarea protezei faţă de situaţia când aceşti dinţi sunt grupaţi pe
o singură parte.
5. edentaţiile subtotale

II. Situaţii clinice care exclud tratamentul prin punte

1. edentaţii laterale întinse (clasa a III-a) cu dinţi stâlpi caninul şi molarul de minte care, deşi nu sunt mobili, au
o valoare parodontală scăzută.
2. edentaţiile laterale sau frontale reduse, cu afectarea parodontală a tuturor dinţilor restanţi
3. edentaţiile laterale sau frontale reduse, când există contraindicaţii ale şlefuirii dinţilor (afecţiuni generale
grave) sau uneori pacientul refuză, din diferite motive, şlefuirea dinţilor pentru realizarea unei punţi.
4. edentaţiile din zona de curbură a arcadei (incisivul lateral, caninul, primul premolar)
5. edentaţiile frontale asociate cu pierdere de substanţă osoasă de diferite cauze
6. edentaţiile frontale - artificii de montare a dinţilor artificiali : treme, diasteme, încălecări , rotaţii
7. edentaţiile frontale: anumite forme, mărimi sau culori de dinţi
8. edentaţii care se asociază cu comunicări buco-sinusale sau buco-nazale - protezele parţiale mobile au şi rol
de obturator
9. edentaţii care necesită o reevaluare a DVO