9. INFLUENŢE PSIHO-SOCIALE STRESANTE ÎN ETIOPATOGENIA TULB.

PSIHICE
(PSIHOGENEZA/SOCIOGENEZA)
CONCEPTUL DE ENDOGENEZĂ ŞI SOMATOGENEZĂ ÎN PSIHIATRIE

Există un cumul de factori care contribuie, în prima perioadă a existenţei, la dezvoltarea unei persoane
predispuse (vulnerabile) pentru tulburări psihopatologice: factori genetici, pre/ peri/ postnatali biologici,
psihosociali.
O persoana vulnerabila poate trai in limite normale chiar intreaga viata. Exista imprejurari in care
vulnerabilitatea se accentueaza, mai ales, mai ales in corelatie cu oscilatiile retelei de suport social si cu
evenimentele stresante.
O persoana vulnerabilã dezvolta o tulburare patologicã somaticã si/ sau psihicã, în urma interventiei unor
factori circumstantiali- situationali; acestia pot fi determinanti, favorizanti, sau doar declansatori. Acestia joacã
un rol important în: întretinerea stãrii maladive, a defectului si handicapului, precum si în reaparitia unor noi
episoade.
 Influente biologice in etiopatogenia tulburarii psihice: noxe, suferinte organice cerebrale.
 Influente psiho-sociale in etiopatogenia tulburarii psihice:

1. Psihotraumele
 Evenimete stresante acute care apar neprevăzut şi influenţează puternic subiectul generând iniţial o stare de
emoţie puternică cu modificări ale nivelului de vigilitate şi a funcţionării corporale (mai ales neuro-vegetativ
şi umoral).
 Poate avea durată scurtă (veste nefavorabilă, ameninţare, agresiune, viol, etc.), dar consecinţele pot fi
prelungite, sau poate dura mai mult timp (calamităţi naturale: inundaţii, cutremure; accidente de muncă;
evenimente sociale: revoltă, reprimare, violenţă) şi în aceste cazuri se ia în considerare şi influenţa exercitată
de coparticipanţi, de epuizarea bio-psihică, de eventualele leziuni corporale.

2. Evenimente şi schimbări de viaţă:

 Pot determina schimbări în statutul social, în patternul de responsabilităţi şi obligaţii; implică un efort de
readaptare.
 Evenimentele de viaţă şi psihotraumele se pot întrepătrunde, de ex: moartea cuiva apropiat, retrogradarea
neaşteptată, pierderea unei sume mari de bani, ce pot induce atât o trăire intens psihotraumatizantă cât şi o
schimbare de viaţă stresantă, care presupune efort de readaptare.
 Schimbările de viaţă trebuie înţelese şi în perspectiva ciclurilor obişnuite ale vieţii (intrarea in diverse faze
de şcolarizare, schimbarea de domiciliu, inceperea unei activitati profesionale independente, căsătoria,
naşterea copiilor, pensionarea etc.) precum şi în perspectiva unei situaţii neobişnuite de viaţă (detenţie,
război etc.).
 Uneori subiectul e înştiinţat din timp asupra unui posibil eveniment pshotraumatizant iar aşteptarea poate
determina o stare de tensiune stresantă.
 Alteori subiectul îşi poate induce el evenimentul stresant sau schimbarea pentru ca ulterior să reacţioneze
psihopatologic la consecinţele evenimentului respectiv, de ex: intrarea la facultate sau obtinerea unui post de
leader; aceste evenimente pot juca un rol in etiopatogenia psihiatrica prin faptul ca solicita subiectul la
eforturi deosebite in perioada de tranzitie si necesita readaptarea la o noua situatie existentiala, care
presupune un alt program de viata zilnica, alte bio-psiho-ritmuri, alte responsabilitati (de obicei crescute) si
reconstructia retelei sociale. Acest efort de readaptare poate epuiza subiectul si poate induce stari de
nesiguranta, mai ales cand el se insoteste de reducerea retelei de suport social.
 Trebuie observat dacă într-adevăr evenimentul afectează subiectul în profunzime sau eventual nu-l afectează
semnificativ, iar la unele personalităţi dizarmonice (histrionice, sociopate, suspicioase, impulsiv-eplozive)
evenimentul psihotraumatizant poate sa apara chair ca un „stil de viaţă”.

1
 Se pot diferenţia mai multe aspecte ale implicării subiectului în evenimentul de viaţă (EV):
- unele EV sunt cu totul neprevazute si nedorite; au apărut independent şi surprind subiectul;
- unele EV sunt previzibile, dar nedorite; individul nu este implicat direct în apariţia lor, putandu-le
accepta ca o fatalitate, fara a lupta impotriva lor;
- unele EV sunt nedorite si se instaleaza cu tot efortul subiectului de a le evita; în pregătirea cărora
subiectul e angajat direct, fără a fi factor dominant;
- unele EV sunt induse de catre subiect, determinate de stilul sau comportamental (personalitate
dizarmonica) si in raport cu care, reactioneaza ulterior „aparent ca o victima”; responsabilitatea
principală e a subiectului.
 Mai sunt o serie de EV „neindependente” care apar ca o consecinţă a dezvoltarii bolii: de ex. concedierea
datorată scăderii randamentului în depresie sau schizofrenie, divorţul în urma unui comportament nevrotic/
alcoolic.
 Modalitatea în care subiectul trăieşte psihotraumele:
- trăire pozitivă sau negativă – ambele au importanţă în psihopatologie
- intensitatea trăirii, eventual cu acutizarea acesteia cu ajutorul scalelor; s-au propus mai multe
intensităţi:
 minim/indiferent
 mediu – puternic
 foarte puternic
3. Eşecul
 Rezultă din neîmplinirea unui proiect de viaţă pragmatic sau afectiv, proiect considerat important de către
individ, in care acesta s-a angajat temporar in mod serios, avand o mare speranta ca va realiza scopul propus
→ are valoarea unui stres neg care ↑ vulnerabilitatea sau condiţionează apariţia unei stări psihopatologice.
 În desfăşurarea unui proiect un rol important îl are aspectul cognitiv al evaluării: evaluarea propriilor
capacităţi, evaluarea corectă a atitudinilor şi aprecierilor celorlalţi în raport cu propria persoană şi evaluarea
semnificaţiilor rezultatelor propriilor acţiuni, fiind posibile sub sau supraevaluări.

4. Conflictul
 Situaţie de tensiune şi confruntare între subiect şi altă persoană, grup social sau instanţă socială, sau chiar
conflict cu sine însuşi, rezultând suprasolicitare negativă => stres.
 Persoanele implicate în conflict sunt într-o anumită legătură şi interdependenţă.
 Dinamica conflictului poate duce la împăcare/ despărţire; există posibilitatea cronicizării conflictului,
ducand la situaţii stresante prelungite.
 Expresia emoţională:
- trăire interpersonală tensionată în cadrul unei familii în raport cu pacientul (autori englezi); apare ca o
reacţie a aparţinătorilor faţă de comportamentul pacientului modificat datorită bolii (neglijenţă,
inactivitate, retragere socială);
- poate influenţa evoluţia afecţiunii: de ex schizofrenul care trăieşte în familie cu expresie emotionala
crescută are şanse crescute de recădere;
- unele studii arată că expresia emotionala era prezentă înaintea instalării bolii, ea fiind numai accentuată
după aceea; membrii familiei sunt nemulţumiţi că nu pot controla comportamentul pacientului şi de
multe ori nu-l consideră bolnav.
 Conflictul cu sine însuşi:
- nemulţumirea subiectului faţă de modul cum a acţionat în anumite situaţii;
- conflictul intrapsihic prelungit derivă dintr-un anumit stil de viaţă şi din anumite aspecte structurale ale
persoanei.
- o sursă de conflict genereaza dezacordul subiectului cu propria lui identitate, determinand o stare de
nemulţumire cronică, cu creşterea agresivităţii, nemulţumire de sine; poate fi nemulţumit de aspectul
fizic şi chiar identitatea sexuală.
2
5. Solicitările intense prelungite/ epuizarea
 Solicitarile intense pot rezulta din obligaţia şi necesitatea unei persoanei de a îndeplini anumite roluri şi
sarcini, generand suprasolicitare, ce duce la oboseală şi epuizare;
 Epuizarea poate aparea prin:
- solicitare fizica si ∕ psihica;
- nopti nedormite;
- program zilnic suprasolicitant;
- program de viata care perturba bio-psiho-ritmurile.
 Sunt mentionate urmatoarele situatii speciale:
- persoane care se auto-suprasolicita, dorind sa realizeze performante care depasesc propriile capacitati
energetice si psihice;
- epuizarea prin efortul de a efectua activitati care nu sunt dorite si nu produc satisfactie subiectului;
- epuizare ce rezulta din sentimentul de lipsa de sens al activitatilor pe care subiectul le face: munca lipsita
de rost, satisfactie sau sens.
 Dacă rezultatele nu-s satisfăcătoare pt subiect, ap stresul prelungit la baza căruia stă şi un conflict intrapsihic
 Epuizarea poate ap şi în urma faptului că subiectul tb să îndeplinească concomitent mai multe roluri sociale

6. Atmosfera psihologică nefavorabilă – poate constitui factor de stres prelungit.

7. Frustrări (versus satisfacţii de viaţă)

Frustrarea: nesatisfacerea unei nevoi, fapt care e trăit neplăcut; subiectul consideră că ceea ce cere i se cuvine,
de aceea de multe ori atitudinea este pasivă, de aşteptare.
Satisfacţii de viaţă: nevoile sunt împlinite.
Există o serie de nevoi (cerinţe) care sunt trăite şi exprimate într-un anumit fel de o persoană şi a căror
împlinire/ neîmplinire duce la satisfacţii de viaţă/ frustrări:
- nevoi sexuale, alimentare, de asigurare a homeostaziei biologice, curăţenie, igienă personală, intimitate
personală, pudoare, intimitate a spaţiului locativ.
- nevoia de solitudine, sociablitate, de a fi condus, dirijat.
- nevoia de calm, linişte, de a fi evaluat pozitiv, valorizat, ascultat, înţeles.
- nevoia de a fi iubit, nevoia de tandreţe.
- nevoia de a conduce, dirija, de a acţiona, face.
- nevoia de respect al principiilor etice, al demnităţii.
- nevoia de a fi consecvent cu sine, de a exista un sens personal.
În cadrul relaţiilor intime, comportamentul partenerului poate fi principala sursă de frustrare.
Frustrarea poate fi traita:
- acut: caz in care se intersecteaza cu trairea esecului;
- subacut: dureaza o importanta perioada de timp, de-a lungul ciclurilor vietii, si participa la crearea unor
momente de viata cu vulnerabilitate crescuta;
- prelungit- cronic: participa la structurarea unei persoane vulnerabile.

8. Învăţarea conduitelor psihopatologice

 Omul învaţă toate conduitele de-a lungul vieţii, dar uneori pot să apară învăţături patologice, care pot
rezulta din influenţele familiale, de ex: identificarea copilului cu unul dintre părinţi (mamă anxioasă, tată cu
comportament agresiv), comportament dezorganizat sau ritualic, preocupare scăzută pentru igiena corporala.
 Aceste învăţături pot fi rezultatul contactelor din cadrul şcolii/ grupurilor de prieteni.
 Aceste învăţături sunt corelate cu vulnerabilitatea de fond.

9. Reacţii comprehensibile
 Subiectul reacţionează la evenimentul trăit în mod direct, dar anormal dpdv al intensităţii şi duratei.
 Sprijinul psihopatologului şi al anturajului e important pentru reducerea suferinţei şi grăbirea remisiunii.
3