CONSILIEREA SI ORIENTAREA

4
SCOLARA SI PROFESIONALA,
MODALITATE DE ARMONIZARE
A CERERII SI OFERTEI EDUCATIONALE

4.1 Abordarea psiho pedagogica a problematicii

orientarii si consilierii scolare si profesionale

În principiu, orientarea si consilierea scolara si

profesionala reprezinta un instrument destinat atenuarii posibilelor
dezechilibre de pe piata muncii si/sau educatiei deoarece
contribuie efectiv la gestionarea si dezvoltarea resurselor umane
asigurând flexibilitatea adaptativ – dinamica a resurselor de
munca. O.C.S.P. are drept scop major prevenirea esecului
profesional si, pe cale de consecinta, sustinerea indivizilor în
identificarea celor mai adecvate rute educative si profesionale care
sa le asigure insertia pe piata muncii si, respectiv, integrarea
profesionala si ocupationala.
În extenso, consilierea si orientarea reprezinta actiuni
complexe destinate prefigurarii modului de a proceda sau de a te
comporta într-o situatie data. Sunt actiuni guvernate de principii,
norme, teorii psihologice, metode si procedee de interventie,
având un set recognoscibil de deprinderi si abilitati de comunicare
specifice subiectului (clientului), problemelor si aspiratiilor
acestuia. Îndeosebi consilierea se bazeaza pe persuasiune si
empatie, ca si pe respectarea libertatii de optiune a celui consiliat.
Orientarea si consilierea scolara si profesionala au largi
reverberatii atât asupra nivelului psihologic si pedagogic, cât si
asupra economicului si socialului deoarece vizeaza activarea
potentialului individual, directionarea acestuia în ideea integrarii
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

în societate corespunzator aspiratiilor si intereselor, dar si

resurselor existente; asadar, vizeaza inclusiv nivelul decizional al
comportamentului.
Cu relativa usurinta putem concluziona ca tema abordata
este pasib ila de interpretari si dezvoltari teoretice multiple,
evaluabile din mai multe perspective: psihopedagogica,
economica, sociala, metodologica, culturala etc. Pentru consilierea
si orientarea carierei subiectilor are mare importanta educarea
intereselor cognitive si profesionale, precum si a aptitudinilor
acestora, dirijarea aspiratiilor lor în directia ofertei sociale privind
necesarul fortei de munca si cultivarea unei motivatii superioare
(social – morala) care sa stea la baza optiunilor profesionale. Din
aceasta perspectiva, educatia economica are importanta notabila
deoarece pregatirea inclusiv psihologica a subiectilor nu
presupune grabirea adoptarii unei decizii si nici constrângerea sau
împingerea acestora spre anumite tipuri de studii sau ramuri de
activitate profesionala. Ea constituie, în esenta, o actiune
educationala permanenta de dirijare a procesului de formare a
personalitatii fiecarui subiect în parte, în directia realizarii unei
consonante între ceea ce vrea (sistemul de preferinte, aspiratii,
interese), ceea ce poate (cunostintele, abilitatile si capacitatile de
care dispune) si ceea ce trebuie sa faca subiectul (oferta de munca
si cerintele vietii sociale).
Astazi, în majoritatea tarilor, orientarea si consilierea
profesionala sunt concepute ca fiind un proces continuu care face
parte din educatia omului contemporan (inclusiv educatia
economica). Ea tinde “sa devina, din ce în ce mai mult, un
“counselling” permanent util, pentru o mai buna adaptare si
integrare a individului în viata sociala si profesionala”1 . Ideea
transformarii orientarii profesionale într-o activitate cu caracter

1
Tomsa, Gheorghe – Orientarea scolara si profesionala a elevilor – în
“Structuri, strategii si performante în învatamânt”, partea aV-a Ed.
Academiei, 1989, p.12
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
permanent, atât în cadrul sistemului de învatamânt, cât si în afara
acestuia, nu este de data recenta. Ea a aparut odata cu
diversificarea posibilitatilor de calificare si recalificare a fortei de
munca si se dezvolta în contextul economiei de piata.
În literatura de specialitate consacrata acestui domeniu
coexista diferite moduri/maniere de definire a orientarii scolare si
profesionale. Majoritatea autorilor se refera la alegerea profesiei,
restrângând sfera de cuprindere a conceptului la structurile
motivational – finaliste, la tendintele de angajare afectiv –
voluntara a individului, la raportarile sale emotionale fata de un
anumit domeniu de activitate. Ei identifica alegerea facuta cu
preferintele si aspiratiile individului.

Evident, problema este mult mai complexa. Într-un studiu

realizat de G. Tomsa, orientarea scolara si profesionala este tratata
în extenso, recurgându-se inclusiv la o definire operationala a
conceptului respectiv, definitie adoptata si completata si de Ion
Dragan (coord.): “Orientarea scolara si profesionala reprezinta un
sistem de masuri si actiuni educationale întreprinse de factori
responsabili în vederea sprijinirii elevului (orientatului) în
alegerea unei scoli/profesiuni care se potriveste în cea mai mare
masura cu structura personalitatii sale si care este solicitata de
societate (cerintele vietii)”2 .
Din definitie rezulta ca orientarea scolara este o premisa a
orientarii profesionale, aceasta, la rândul ei, constituindu-se într-o
modalitate concreta de finalizare si validare a orientarii scolare. În
ultima instanta, prin O.S.P. se încearca armonizarea dorintelor si
aspiratiilor copilului/tânarului cu cerintele societatii, ale lumii
muncii si a profesiunilor, în concordanta cu aptitudinile si
posibilitatile reale ale subiectilor orientati.

2
Dragan, Ion; Ozunu, Dumitru; Tomsa, Gheorghe – Dictionar de orientare
scolara si profesionala, Ed. Afelin, Bucuresti, 1996, p.81-82
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

Practic, în cadrul sistemului de orientare si consiliere

scolara si profesionala distingem doua subsisteme:3
1. subsistemul orientarii scolare – ce vizeaza serviciile
legate de alegerea filierelor educationale, în acord (partial/total) cu
aptitudinile si aspiratiile individuale, dar si cu oferta educationala
existenta la momentul respectiv, cu ceea ce se sconteza ca va
solicita, în perspectiva, piata muncii;
2. subsistemul orientarii si chiar al reorientarii
profesionale (în conditiile tranzitiei spre economia de piata) – care
vizeaza complexul de actiuni destinate alegerii unei meserii sau
profesii, a domeniului de activitate si a locului de munca în care
urmeaza sa se integreze individul sau, dupa caz, sa se reintegreze
prin schimbarea traseului sau profesional.
Constatam ca orientarea si consilierea scolara si
profesionala reprezinta, din perspectiva educatorului, o problema
psihopedagogica deoarece implica dezvoltarea acelor
laturi/componente ale personalitatii scolarului necesare alegerii
celei mai potrivite rute profesionale. Pentru consilierea si
orientarea acestuia sunt necesare investigatii de factura
psihologica, precum si asistenta educativa calificata, ambele
desfasurate pe trei planuri:
§ cognitiv: procese psihice de cunoastere, aptitudini
generale, nivel de cunoastere diferentiata, stil de
munca etc;
§ afectiv: preferinte si interese, dorinte si aspiratii, ideal
profesional, atitudini, trasaturi caracteriale (vointa,
perseverenta, tenacitate/superficialitate, delasare,
indolenta), sentimente si motivatii;
§ psihomotor: aptitudini perceptive, miscari/gesturi
reflexe, miscari fundamentale de natura locomotorie si
de manipulare, calitati fizice (rezistenta, forta, suplete,

3
Suciu, Marta Christina – Investitia în educatie, Ed. Economica, Bucuresti,
2000, p.273 - 274
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
agilitate), dexteritati actionale, miscari emblematice
(expresive), estetice etc.
Între cele trei planuri exista interdependente specifice
fiecarui individ. În procesul de orientare si consiliere scolara si
profesionala apar în mod frecvent atât concordante, cât mai ales
discordante între aspiratiile individului si posibilitatile efective pe
care le are, între dorinta si realizare (putinta). Este rolul
educatorului si/sau consilierului de specialitate de a- l determina pe
subiect sa se capaciteze corect, concordant cu resursele personale
de care dispune, astfel încât preferintele/optiunile sale în materie
de ruta scolara si, respectiv, traseu profesional sa fie posibil de
parcurs.
În abordarea problematicii specifice O.S.P., mergând pe
ideea interdisciplinaritatii, sunt vizate si analizate inclusiv
aspectele de ordin medical, ergonomic, sociologic, economic,
cultural astfel încât educatia si formarea profesionala sa fie de
calitate, sa valorizeze la maximum personalitatea (intelectul,
aptitudinile, atitudinile, afectivitatea etc.). învatarea în sfera
orientarii scolare si profesionale trebuie sa aiba sensul de a învata
pentru a sti sa faci, iar nu a învata doar pentru a sti.
Descresterea constanta a ofertei de locuri de munca
necalificata sau monocalificata, dezvoltarea rapida în plan
tehnologic, diseminarea si punerea rapida în practica a noilor idei
economice, manageriale, antreprenoriale etc., solicita un mod de
gândire economic adecvat, deprinderi economice specifice
economiei concurentiale, pe care individul le dobândeste (la nivel
teoretic, dar si actional) numai prin programe flexibile de educatie
economica concepute pe grupe de vârsta; scoala trebuie sa se
adapteze la aceste cerinte astfel încât viitoarea forta de munca sa
se dovedeasca rapid angajabila si productiva. În consecinta,
consilierea si orientarea scolara si profesionala trebuie sa fie
influenta si activa în planul adecvarii cu realitatea pietei muncii si
schimbarilor sociale, devenind un continuum de interventii de
natura psihologica, pedagogica, sociala, educativa, din domeniul
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

legislativ, medical, financiar etc., neomitând faptul ca întotdeauna

conturarea aspiratiilor profesionale face parte din categoria
obiectivelor pe termen lung, iar pentru finalizarea lor trebuie
alocate resurse însemnate de efort, vointa si mobilizare personala
constanta (ceea ce, iata, solicita un nou mod economic de
gândire).

4.2 Continutul si metodele activitatii de consiliere

si orientare scolara si profesionala; tendinte
în structurarea programelor de orientare scolara
si profesionala

Având scopuri educative complexe, activitatea de

consiliere si orientare presupune patru componente structurale sau
directii principale de actiune:
A. cunoasterea personalitatii cursantilor;
B. educarea în vederea alegerii studiilor si profesiunii;
C. informarea scolara si profesionala;
D. îndrumarea spre diferite tipuri de studii si grupuri de
profesiuni.
În functie de aceste componente structurale metodele si
tehnicile utilizate în practica consilierii si orientarii se grupeaza în
categorii tipologice relativ distincte.

A. Cunoasterea personalitatii cursantului (elev,

student, adult)
Cunoasterea cursantilor vizeaza, practic, obtinerea de date
cu privire la: nivelul de cunostinte si capacitati intelectuale,
interesele si aptitudinile pentru un domeniu sau altul, posibilitatile
de dezvoltare în domeniul respectiv, atitudinea fata de munca
scolara (învatare) si fata de profesiunea dorita, preferintele si
aspiratiile cursantului, trasaturile de caracter si volitionale, nivelul
stimei de sine, capacitatile comunicationale s.a.m.d. Practic, se
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
urmareste depistarea aptitudinilor (ce poate?), a aspiratiilor (ce
vrea?), a atitudinilor si comportamentelor (ce face si cum face?).
În plus, nu de putine ori, consilierul de profesie sau cadrul didactic
diriginte urmareste sa sesizeze si gradul de constientizare de catre
fiecare individ a aptitudinilor si posibilitatilor sale reale pentru un
anumit domeniu, precum si descoperirea (sau activarea) altor
posibile aptitudini de valorificat în situatia în care piata muncii îl
va obliga pe cursant sa se reorienteze si recalifice (sa procedeze la
readaptare profesionala). Si, în sfârsit, deloc de ignorat sunt
motivatiile cursantului pentru a se instrui si forma într- un anumit
domeniu, precum si natura acestora (motivatie
intrinseca/extrinseca; motivatie pozitiva/negativa).
Investigarea personalitatii cursantului, a dotarilor sale
aptitudinale si a trebuintelor de diferite naturi permite avansarea
de predictii cu privire la educatia ulterioara a acestuia si chiar a
satisfactiilor / insatisfactiilor scolare si profesionale ale acestuia.
Metodele si tehnicile de investigare a individualitatii cursantului
sunt diverse, cu grade diferite de accesibilitate, relevanta si
eficienta pentru consilierea si orientarea scolara si profesionala:
observatia spontana si/sau sistematica, convorbirea, chestionarul,
analiza rezultatelor scolare, autocaracterizarea, experimentul,
inventarele de personalitate si, nu în ultimul rând, testele
psihologice (îndeosebi cele proiective).
Sa luam exemplu metoda testelor. Acest instrument
(testul) s-a nascut din nevoia de a se introduce mijloace precise si
rapide pentru aprecierea capacitatilor individuale. Este vorba,
dupa cum spune A. Anastasi, despre o masura obiectiva si
standardizata a unui esantion de comportamente. Fara a le
considera o tehnica exclusiva de investigare a personalitatii,
testele prezinta o serie de avantaje pentru procesul educatiei si
activitatea de consiliere.
În primul rând, testele usureaza selectia, înlocuind sau
comp letând criteriile traditionale. Aceasta selectie bazata atât pe
achizitiile dobândite cât si pe posibilitatile intelectuale, atât pe
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

valoarea globala, cât si pe capacitatile speciale ale indivizilor va

permite “alegerea metodelor educative sau a ocupatiilor
profesionale care convin fiecaruia”.
Aplicarea testelor psihologice si pedagogice în vederea
orientarii elevilor se va realiza periodic pe parcursul procesului de
orientare. Înainte de aplicarea testelor, consilierul trebuie sa
explice subiectilor scopul utilizarii acestor instrumente,
semnificatia si modul în care ele se coreleaza cu studiile si
profesiunea pentru care ei manifesta interes. Este vorba îndeosebi
de urmatoarele tipuri de teste:
a) teste de capacitate mentala, destinate inteligentei si
competentei în domenii specifice;
b) teste de realizare, care masoara abilitatile si nivelul
cunostintelor dobândite pâna în momentul respectiv;
c) teste de aptitudini (tehnice, matematice, verbale,
artistice etc.);
d) teste de personalitate, care se axeaza pe caracter,
moralitate si conduita.
Dupa aplicarea testelor, o atentie sporita trebuie acordata si
interpretarii acestora. Interpretarea rezultatelor reprezinta o etapa
importanta în procesul consilierii si orientarii, în care lipsa de
experienta poate duce la concluzii gresite si la efecte nedorite
asupra orientarii elevului.
Încheiem problematica utilizarii testelor în procesul
consilierii si orientarii, cu precizarea ca nu trebuie sa ne limitam la
un singur test pentru a obtine informatii satisfacatoare. Cu cât vom
utiliza mai multe teste, cu atât va spori gradul de certitudine al
concluziilor desprinse. De asemenea, trebuie sa ne reamintim ca,
de cele mai multe ori, testul nu este decât un stimulent al
activitatii functiilor psihice, dar capacitatile pe care le descopera
nu se vor manifesta neaparat în împrejurarile obisnuite. Dupa cum
a precizat W. Sterm (1931), exista o forma de inteligenta reactiva
care apare în mânuirea testelor, precum si o forma de activitate
spontana, declansata de impulsul subiectului însusi. De aceea, nu
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
este suficienta cunoasterea rezultatului brut al testului. Pentru
interpretarea corecta si mai completa a sarcinilor, consilierul mai
trebuie sa cunoasca activitatea subiectului în timpul probei si
motivatiile sale.
B. Educarea în vederea alegerii studiilor
si profesiunii
Aceasta componenta structurala este, în esenta, un aspect
principal al educatiei generale pe care o asigura scoala; se
realizeaza în scopul efectuarii unor optiuni scolare si profesionale
corecte si realiste. Presupune urmatoarele:
§ asimilarea unui ansamblu de cunostinte privind
diversele domenii ale realitatii;
§ formarea de abilitati si deprinderi;
§ dezvoltarea unor interese de cunoastere multilaterale si
a unor interese profesionale dominante;
§ formarea si sustinerea unor aptitudini generale si
speciale;
§ formarea unei atitudini deschise, pozitive fata de
munca, precum si a disponibilitatii de adaptare
continua la exigentele pietei muncii si la mutatiile
structurale din societate (comportament permisv la nou
si la schimbare);
§ educarea preferintelor si aspiratiilor personale,
necesare satisfacerii cerintelor vietii sociale;
§ dezvoltarea motivatiei învatarii si actiunii;
§ formarea acelor trasaturi volitiv – caracteriale necesare
exercitarii profesiunii pentru care se opteaza;
§ etc.
Pregatirea psihologica si pedagogica a cursantilor, cu
accent pe educarea acestor variabile de personalitate sta la baza
optiunilor scolare si profesionale, dar în nici un caz nu înseamna
grabirea luarii unei decizii si nici constrângerea sau fortarea
cursantului de a se orienta spre anumite tipuri de studii si grupuri
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

de profesiuni. Ea constituie, în esenta, o actiune permanenta de

dirijare a procesului de formare a personalitatii fiecarui individ în
parte în directia realizarii unei concordante relative între sistemul
de preferinte, aspiratii si dorinte – cunostintele, abilitatile si
capacitatile de care dispune – si cerintele vietii sociale.
Principalele modalitati si mijloace prin care educatorul –
orientator si consilier poate realiza pregatirea subiectilor în
vederea alegerii studiilor si a profesiunii sunt: lectia – ca
principala forma de organizare a activitatii didactice, continutul
obiectelor de studiu, cuplarea învatarii teoretice cu învatarea
aplicata, activitati de instruire diferentiata si individualizata si, nu
în ultimul rând, modelul propriu de personalitate, stilul didactic si
competenta profesionala a educatorului.

C. Informarea scolara si profesionala

Pentru a se ajunge la efectuarea unor optiuni corecte si
realiste este absolut necesara informarea subiectilor cu privire la
tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilitatile
si formele de calificare profesionala, la lumea profesiunilor si
dinamica ei specifica, la perspectivele dezvoltarii social –
economice si oferta sociala de munca în diferite sectoare de
activitate.
În practica propriu- zisa a orientarii, informarea subiectilor
asupra tipurilor si profilurilor de studii, precum si asupra
profesiunilor si cerintelor vietii sociale se caracterizeaza printr-o
succesiune gradata de actiuni, care pornesc de la o informare cu
caracter general spre una aprofundata si specializata. Din punct de
vedere didactico- metodic, principalele etape care se contureaza în
cadrul acestei succesiuni sunt, în linii mari, urmatoarele:
a) o informare gene rala asupra formelor de pregatire
scolara si de activitate profesionala, prin care se
urmareste familiarizarea subiectilor cu diversitatea
formelor de pregatire si de activitate socio- umana;
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
b) o informare relativ diferentiata, cu privire la activitatile
profesionale spre care se poate îndrepta subiectul în
etapa respectiva;
c) o informare în detaliu asupra domeniilor de activitate
spre care subiectul are acces, în conditiile respectarii
principiului concordantei relative dintre ceea ce vrea,
ceea ce poate si ceea ce trebuie sa faca;
d) o informare specializata, asupra formelor de solicitare
si asupra nivelului concordantei dintre solicitarile
profesiunii respective si posibilitatile elevului 4 .

Modalitatile si mijloacele de informare a elevilor sunt

multiple si diversificate, fapt pentru care exista numeroase
încercari de clasificare a lor. Una din cele mai complexe si
totodata mai operationale clasificari este cea realizata în functie de
caracterul pe care-l au diversele metode si mijloace de informare
utilizate în practica orientarii:
a) academice sau orale (cicluri de conferinte, cursuri,
consultatii, întâlniri cu specialistii din diferite
domenii de activitate etc.);
b) concrete (stagii de practica, activitati practice în
laboratoare, întreprinderi, firme particulare etc.);
c) audiovizuale (expozitii, muzee tehnice, seturi de
casete video, emisiuni speciale de radio si televiziune
etc.);
d) scrise (monografii profesionale, ghiduri scolare si
profesionale, buletine de informare, reviste de
specialitate, articole de presa).

4
Holban, Ion (coord.) – Laboratorul scolar de orientare, EDP, Bucuresti, 1983,
p.16
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

În urma diverselor contacte cu surse de informare si în

urma discutiilor purtate cu consilierul, subiectul se va decide
asupra unui domeniu de activitate sau chiar asupra profesiunii
date. Alegerea trebuie sa- i apartina în totalitate, consilierul doar
asistându-l în evaluarea propriilor decizii. Rolul consilierului este
de a-l învata pe subiect cum sa obtina informatii utile, cum sa le
utilizeze eficient, sa le coreleze si sa le raporteze corect la
posibilitatile sale. Subiectul trebuie sa stie ca alegerea sa nu este
definitiva, în sensul ca se poate reveni asupra ei pe parcursul
procesului de orientare; consilierul trebuie sa-l sprijine si sa-l
încurajeze pe subiect în diversele directii posibile, cum ar fi: sa
actioneze în vederea luarii unei decizii, sa adopte un program
specific de pregatire, sa-si reevalueze periodic alegerile facute etc.
Redam sintetic acest proces de luare a deciziei
profesionale, prin schema grafica elaborata de G. Collins (1988),
într- una din lucrarile sale 5 (vezi fig.1).

5
Collins, G. – Christian Counseling, Word Publishing, Dallas, U.S.A., 1998,
p.49
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
Alcatuirea unei liste cu:
Interese
Abilitati
Domenii de experienta
Scopuri în viata
Obiective profesionale
Profesiunea visata

Culegerea de informatii despre un

numar de profesiuni si posibilitatile lor R
E
E
V
Alcatuirea unei liste evaluative a unui numar de A
profesiuni si posibilitatile lor L
Posibilitati, Alternative Aspecte pozitive si
U
negative
1. A
2. R
3. E

Decizia de a urma o alternativa

Miscarea în directia aleasa

Evaluarea deciziei

Continuare Decizia de
schimbare

Fig.1 Procesul de luare a deciziei profesionale

 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

D. Îndrumarea spre diferite tipuri de studii

si grupuri de profesiuni
Aceasta actiune încheie procesul de orientare, în diferitele
sale stadii sau etape (la absolvirea gimnaziului si la absolvirea
liceului). Ea presupune acordarea unui “sfat” de orientare, a unei
recomandari finale cu caracter facultativ si constând în informatii
si sugestii cu privire la profilul de studii si ramura de activitate
profesionala în care cursantul are sanse maxime de dezvoltare si
afirmare. Prin acest “sfat” se exprima judecati de valoare cu
privire la corectitudinea alegerii, nivelul de pregatire si dotare a
individului, recomandari privitoare la ce trebuie sa faca în viitor
pentru a transpune în viata optiunea sa scolara si profesionala.
Practic, prin aceasta recomandare finala, cursantului i se pune un
diagnostic de adaptabilitate sociala si profesionala.
Divizarea continutului procesului de orientare scolara si
profesionala este pur conventionala, fiind facuta din ratiuni de
ordin metodic. În practica orientarii, cele patru componente
structurale se întrepatrund si interconditioneaza, conturându-se ca
subsisteme polifunctionale.
Sintetizând, continutul activitatii de consiliere si orientare
consta în:
♦ informarea si documentarea personala (prin
consultarea de profile ocupationale, monografii
profesionale, ghiduri si lucrari de specialitate,
participarea la activitati practice;
♦ informarea si educatia pentru orientarea carierei,
desfasurate sistematic în cadrul scolii sau în afara
acesteia;
♦ valorificarea în grup a experientelor pozitive ale
cursantilor;
♦ exersarea alegerii diferitelor rute de formare
profesionala initiala si continua, sau simularea
situatiilor favorabile bunei orientari;
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
♦ desfasurarea de activitati orientate catre punerea în
practica a tehnicilor de cautare a unui loc de munca
(redactarea unui C.V., a unui proiect personal de
dezvoltarea carierei, a unei scrisori de prezentare, a
portofoliului personal);
♦ activitati specifice si speciale initiate de consilieri în
institutii de profil (convorbire, consiliere, evaluare).
Constatam ca activitatea de consiliere si orientare tinde sa
rezolve, simultan, doua aspecte extrem de importante în prezent:
1. asigurarea echitatii sociale prin democratizarea
permanenta a accesului la educatie si formarea
profesionala;
2. ameliorarea continua a bunei utilizari a resurselor
umane de care societatea dispune.
Astazi, orientarea profesionala nu mai apare ca o simpla
actiune de îndrumare a unui individ în momentul hotarâtor al
alegerii profesiunii. Aceasta orientare nu este doar o actiune
simpla, cu specific periodic, ci rezultatul unei serii de influente
educative permanente, determinate de cerintele mediului social si
de cunoasterea propriilor aptitudini. Orientarea profesionala
înseamna pregatirea pentru selectia profesionala, care reflecta, în
general, cerintele speciale ale procesului de munca fata de individ.
Orientarea pregateste individul pentru selectie si trebuie sa-l
convinga în ceea ce priveste capacitatile sale de munca,
stimulându- i vointa, pentru ca acesta sa poata face fata eforturilor
cerute de profesionalizare.
A orienta profesional înseamna a ajuta adolescentul sau
tânarul sa se cunoasca pe sine, capacitatile sale fizice si psihice si,
în acelasi timp, sa cunoasca cerintele mediului social în care
traieste, cerintele legate de productie si cultura, sa fie capabil sa-si
exprime în cunostinta si din convingere optiunea pentru o
profesiune sau alta.
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

Realizarile obtinute pâna în prezent în domeniul orientarii

scolare si profesionale constituie doar un punct de plecare pentru
planificarea si pilotarea carierei.
O data integrat profesional, monitorizarea prin consiliere a
individului nu înceteaza. Urmeaza, de regula, planificarea carierei
astfel încât angajatul sa se elucideze asupra posibilitatilor de
ascensiune profesionala dar, mai ales, ce îi ofera viitorul în
materie de cariera.
În general, întelesul popular al termenului “cariera” este
asociat cu ideea de miscare ascendenta sau de avansare a unei
persoane într- un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a
dobândi mai mult prestigiu si mai multa putere.
O cariera se refera la situatii diferite pentru oameni diferiti.
Este posibil ca un individ sa gândeasca cariera ca fiind o serie de
posturi diferite, în timp ce un alt individ vede cariera ca similara
cu o ocupatie. Traditional, termenul de cariera este asociat doar cu
aceia care detin roluri manageriale sau ocupa posturi bine platite.
În timp, conceptul de cariera a dobândit o acceptiune
larga si o aplicabilitate tot mai globala. Astfel devenind deosebit
de complex, conceptul de cariera are în vedere atât întregul
personal al firmei, cât si dezvoltarea personala în cadrul postului
detinut sau chiar în cadrul altor ocupatii (gospodari, mame, tati,
muncitori voluntari, lideri ai vietii civile etc.), deoarece
capacitatea unei persoane de a face fata unor servicii sau unor
responsabilitati mai mari creste pe masura ce timpul trece si se
acumuleaza experienta. De exemplu, un angajat poate ramâne în
cadrul aceluiasi post, acumulând si dezvoltând deprinderi
necesare, fara a avea o miscare ascendenta în ierarhia profesionala
sau organizationala. De asemenea, este posibila miscarea unui
individ pe diferite posturi din organizatii sau domenii diferite.
În sfârsit, desi conceptul de cariera este clar legat de
munca, acesta trebuie sa fie suficient de larg pentru a include nu
numai experienta muncii, ci si modul de viata sau conditiile de trai
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
deoarece viata extraprofesionala a unei persoane joaca un rol
deosebit în cadrul carierei.
Cu alte cuvinte, cariera, acest concept cu reale conotatii
educationale, reprezinta o parte importanta din viata unui individ,
care, la rândul ei, reprezinta o perma nenta lupta pentru atingerea
scopurilor sau obiectivelor personale. Astfel, indivizii sunt, de
obicei, dornici sa dezvolte cariere profesionale care tin cont atât
de nevoile personale si familiale, inclusiv educatia copiilor, cât si
de carierele partenerilor si de calitatea vietii. Prin urmare,
dezvoltarea carierei profesionale nu este o problema de-sine-
statatoare, ci trebuie privita în contextul vietii si dezvoltarii de
ansamblu a unei persoane si nu numai în calitate de angajat.
Astfel, potrivit literaturii de specialitate, conceptul de
cariera are mai multe întelesuri:
♦ Cariera = avansare. Aceasta viziune a carierei
presupune mobilitate, de obicei, ascensiunea într-o organizatie sau
ierarhie profesionala.
♦ Cariera = profesie. Potrivit acestui punct de vedere,
anumite ocupatii constituie o cariera (manageri, profesionisti,
muncitori), în timp ce alte ocupatii sunt gândite ca “posturi”
(ospatari, muncitori necalificati sau vânzatori).
♦ Cariera = succesiune de posturi de-a lungul vietii . în
aceasta viziune, cariera reprezinta istoria unor posturi individuale.
De asemenea, alti autori înteleg prin cariera succesiunea de
functii, în ordine crescatoare a prestigiului, prin care trece
angajatul în mod ordonat, dupa o regula previzibila.
♦ Cariera = succesiune de experiente profesionale.
Aceasta este o abordare subiectiva care se concentreaza asupra
istoriei unei experiente de munca ce poate cuprinde propriile
conceptii, aspiratii, succese, insuccese etc.
În aceeasi acceptiune, alti specialisti în domeniu
definesc cariera ca pe o succesiune de roluri în munca ale unui
individ sau ca pe o succesiune de experiente separate, corelate
între ele, prin care orice persoana trece de-a lungul vietii.
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

O definitie asemanatoare este data de David J.

Cherrington care întelege cariera ca pe o succesiune de
experiente individuale, legate de munca si câstigate de-a
lungul vietii. Aceasta înseamna ca o cariera este un concept
individual deoarece fiecare persoana are o succesiune unica de
experiente legate de munca.
♦ Cariera = percepere individuala a succesiunii de
atitudini si comportamente, asociata cu experientele si activitatile
de munca de-a lungul vietii personale. Dupa cum se poate
constata, aceasta definitie propusa de Douglas T. Hall are în
vedere atât aspectele subiective (experiente, roluri), cât si pe cele
obiective (atitudini si comportamente pe posturi) care pot sa apara
de-a lungul vietii active a unei persoane, fara a face vreo referire
la ceea ce înseamna avansarea persoanei respective.
♦ Cariera = cadrul dinamic în care omul îsi percepe
viata în întregul ei si interpreteaza semnificatia diferitelor calitati
personale, actiuni si lucruri care i s-au întâmplat. Deci tot o
interpretare subiectiva a carierei.
Remarcam faptul ca specialistii în domeniu încearca o
distinctie între cariera obiectiva, care vizeaza perceperea de sine
si rolul muncii în viata proprie a fiecarui individ. Din aceste
considerente, ea trebuie atent planificata.
Potrivit literaturii de specialitate si practicii manageriale în
domeniul resurselor umane, planificarea carierei reprezinta:
ü Procesul de identificare a nevoilor, aspiratiilor si
oportunitatilor privind cariera în cadrul unei organizatii, precum si
acela de realizare a unor programe de dezvoltare a resurselor
umane în scopul sustinerii carierei respective;
ü Procesul de alegere a ocupatiilor, organizatiilor si cailor
de urmat în cadrul unei cariere;
ü Procesul continuu de descoperire, dupa cum afirma
Edgar Schein, în care o persoana dezvolta lent un concept propriu
ocupational, ca rezultat al capacitatilor sau abilitatilor, nevoilor,
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
motivatiilor si aspiratiilor acesteia, precum si al propriului sistem
de valori;
ü Procesul prin care angajatii individuali identifica si
traduc în viata pasii pentru atingerea scopurilor carierei.
Planificarea carierei constituie un proces deosebit de
complex si sistematic de stabilire a obiectivelor carierei, de
elaborare si implementare a strategiilor, de autoevaluare si analiza
a oportunitatilor, precum si de evaluare a rezultatelor.
De asemenea, procesul planificarii carierei angajeaza atât
responsabilitatea individului, cât si a organizatiei din care face
parte, cum rezulta din schema urmatoare:
Feedback

Nevoile si Evaluarea si Eforturile

aspiratiile consilierea individuale de
individuale personalulu i dezvoltare

Armonizare Armonizare

Situarea
pe drumul
Programele de carierei
Nevoile si Planificarea
oportunitatile personalului si pregatire si
organizationale informarea dezvoltare
carierei

Feedback
Sursa: Ivancevich J.M., Glueck W.F. – Foundations of Personnel
Human Resources Management, Business Publications, Inc.,
Texas, 1986, p.521

Reprezentarea grafica evidentiaza faptul ca, individul

trebuie sa-si identifice aspiratiile si abilitatile sau capacitatile, iar
prin evaluare si consiliere sa înteleaga care sunt eforturile
necesare sau cerintele de pregatire si de dezvoltare pentru o
anumita ruta profesionala. Perspectiva individuala a planificarii
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

carierei este deosebit de importanta deoarece constituie o

problema care preocupa, în general, pe toti oamenii si care, în cele
din urma, trebuie sa raspunda la numeroase întrebari, cum ar fi:

Posibil set de întrebari

• Ce am învatat acum?
• Ce stiu sa fac?
• Ce mi-a placut cel mai mult din ce am învatat sau am facut
pâna acum?
• Ce as dori sa fac?
• Ce cred ca pot face?
• Care -mi sunt limitele?
• Care sunt exigentele actuale ale pietei muncii si tendintele ei
pe segmentul spre care m-am orientat (prin pregatire) sau pe
care l-am practicat?
• Care ar fi informatiile de care as avea nevoie si de unde le-as
putea obtine?
• Este nevoie sa continui studiile sau, eventual, sa ma recalific?
• Ce alte posibilitati am?
• Cum sa-mi organizez un calendar de activitati si cum sa-mi
structurez planul de actiune?

Organizatia, la rândul sau, trebuie sa-si identifice nevoile

si oportunitatile, sa-si planifice personalul si sa asigure angajatilor
sai informatiile necesare si pregatirea corespunzatoare dezvoltarii
carierei, ceea ce înseamna ca nevoile organizationale nu pot fi
satisfacute daca nevoile individuale sunt neglijate. Desi toti
managerii ar trebui implicati în aceasta activitate, putini poseda
pregatirea si experienta necesara pentru a sprijini, prin consiliere,
planificarea si dezvoltarea carierei. Mai mult decât atât, desi este o
activitate deosebit de importanta, relatia de îndrumare sau de
parteneriat, prin care individul este ajutat sa faca fata problemelor
în mod pozitiv si constructiv, poate deveni în unele situatii destul
de daunatoare, daca individul devine prea dependent, daca
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
mentorul nu manifesta suficienta flexibilitate, daca refuza
generozitatea individului, daca este usor banuitor sau daca interese
de natura afectiva sau chiar unele manifestari de invidie intervin
în relatia respectiva de parteneriat. Deoarece consilierea carierei
este o activitate care necesita o pregatire speciala, seful direct nu
este întotdeauna persoana cea mai potrivita pentru aceasta
activitate. În majoritatea organizatiilor, îndeosebi în cele suficient
de mari, managementul carierei este o functie a departamentului
de resurse umane în cadrul caruia exista sau trebuie sa existe
personal specializat care sa sprijine prin consiliere planificarea si
dezvoltarea carierei sau care sa ajute angajatii sa evite nelinistea,
nemultumirea sau crizele de la mijlocul vietii ce pot sa apara
atunci când angajatii respectivi constata ca stadiul dezvoltarii
carierei lor nu corespunde propriilor aspiratii.
De aceea, planificarea carierei trebuie sa aiba în vedere
numeroase aspecte, inclusiv urmatoarele:
• Membrii organizatiei trebuie sa fie recunoscuti si
tratati ca individualitati distincte, cu nevoi, dorinte si
abilitati unice;
• Indivizii sunt mult mai motivati într-o organizatie care
raspunde aspiratiilor lor;
• Indivizii pot dezvolta, schimba si descoperi noi directii
de actiune daca le sunt aratate cât mai exact
oportunitatile sau daca sunt încurajati si îndrumati.
Traditional, majoritatea organizatiilor au în vedere
carierele angajatilor cu performante înalte si cu posibilitati mari de
promovare. Acesti angajati sunt asa-zisele “vedete sau stele în
ascensiune” carora li se acorda o asistenta sau o consiliere
speciala pentru o dezvoltare rapida a carierei sau pentru asa-zisul
“drum rapid”.
Pe de alta parte, majoritatea angajatilor asa-zisi “oameni
de baza”, care au sanse mai reduse de promovare, spera, la rândul
lor, ca, în urma rezultatelor obtinute, sa fie recompensati cu o
promovare.
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

În aceste conditii, rareori exista, totusi, un mecanism

formal prin care individul sa devina parte competenta a unui
proces de planificare a carierei.
Desi aceasta situatie se mentine înca, tot mai multe
organizatii îsi sporesc preocuparile în domeniul managementului
carierei, elaborând planuri si programe de evolutie a carierei
profesionale, dezvoltarea carierei fiind un aspect semnificativ al
perfectionarii resurselor umane.
Dupa cum rezulta din figura de mai sus, planificarea
carierei implica, de asemenea, armonizarea nevoilor si aspiratiilor
individuale cu nevoile si oportunitatile organizationale. Aceasta
înseamna ca, pentru a fi cât mai eficienta, planificarea carierei
trebuie sa realizeze o concordanta între scopurile carierei
individuale si nevoile de personal ale organizatiei, între eforturile
individua le de dezvoltare si programele de pregatire si dezvoltare
ale firmei sau instiutiei respective.
Nevoile si oportunitatile individuale pot fi armonizate într-
o varietate de moduri. Potrivit unui studiu recent al Asociatiei
Americane de Management (AMA), abordarile cel mai frecvent
folosite sunt:
• Consilierea informala cu ajutorul personalului de
conducere;
• Consilierea carierei cu ajutorul supraveghetorilor.
Aceste abordari sunt, adesea, destul de informale. Cu toate
acestea, consilierea carierei este privita de catre organizatie ca un
serviciu pentru angajatii sai, iar departamentul de resurse umane
are în componenta, în unele cazuri, servicii de consiliere. Aceasta
cu atât mai mult, cu cât asistenta furnizata de organizatie sau
consultanta oferita de catre ma nageri sau departamentul resurse
umane ajuta angajatii sa-si planifice cariera si sa o remodeleze în
cazul aparitiei unor schimbari.
De asemenea, consilierea carierei cu ajutorul
supraveghetorilor este cuprinsa, de obicei, în evaluarea
performantei, proces care permite angajatului sa cunoasca nu
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
numai posibilitatile sale, ci si ceea ce îi ofera viitorul. De aceea,
supraveghetorii sau managerii de la diferite niveluri ierarhice
trebuie sa fie capabili sa realizeze consilierea carierei nu numai în
cadrul unui anumit compartiment, ci în întreaga organizatie. Cu
toate acestea, întrucât sefii directi detin, de obicei, informatii
limitate privind întreaga organizatie, adesea, este necesar ca
aceasta sa adopte practici de consiliere a carierei mai formale si
mai sistematice, cu atât mai mult, cu cât consilierea carierei fiind
o activitate ce necesita o pregatire speciala, seful direct nu este
întotdeauna persoana cea mai potrivita pentru a realiza activitatea
respectiva. De aceea, multe organizatii apeleaza la personal
specializat a carui sarcina este de a asigura consultanta în
domeniul respectiv sau de a sprijini prin consiliere planificarea si
dezvoltarea carierei.

Potrivit teoriei si practicii manageriale în domeniul

resurselor umane, principalii factori care pot influenta alegerea
carierei sunt:
• Auto- identitatea;
• Interesele;
• Personalitatea;
• Mediul social.
Practic, individul se angajeaza, de fapt, într-o autoevaluare
deosebit de importanta ale carei avantaje pot fi:
• Identificarea punctelor forte si a punctelor slabe care
permit individului sa stabileasca cât mai realist
scopurile carierei;
• Elaborarea unei liste a posturilor compatibile si
incompatibile;
• Crearea bazei informationale pentru asigurarea
pregatirii necesare în vederea unei eventuale
promovari.
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

De aseme nea, planificarea carierei individuale presupune

parcurgerea urmatoarelor etape:
1. Culegerea informatiilor privind calificarile, interesele si
valorile indivizilor;
2. Identificarea domeniilor ocupationale preferate; în acest sens,
este posibil ca initial sa existe mai multe optiuni care se
restrâng treptat, pe masura ce ne informam asupra domeniilor
respective. De asemenea, pe masura ce se obtin mai multe
informatii privind cerintele educationale sau de pregatire,
posibilitatile de câstig, unele aspecte specifice etc. se constata
ca, de fapt, numai unele ocupatii sau posturi corespund
calificarilor, intereselor sau valorilor indivizilor.
Dupa alegerea ocupatiei sau a postului, este necesar sa se
stabileasca scopul carierei pe baza alegerii initiale.
3. Testarea alegerii carierei pe baza realitatii, care poate dovedi
daca s-a facut o evaluare corecta si o alegere corespunzatoare
a postului. Are loc, de fapt, implementarea procesului de
planificare a carierei, existând totodata numeroase motive
(sarcini monotone, conditii grele de munca, pregatire dificila
etc.) care pot determina revizuirea scopurilor carierei.
În general, dupa cum s-a mentionat, individul dispune de
numeroase alternative sau oportunitati privind cariera. Cu toate
acestea, având în vedere teoria si practica manageriala în
domeniul resurselor umane, în general, si comportamentul
organizational, în special, John R. Schermerhorn si colaboratorii
subliniaza necesitatea cunoasterii si întelegerii cât mai corecte a
urmatoarelor comandamente ale carierei:
• Rezistenta vizibila;
• Dorinta pentru schimbare;
• Descopera un mentor;
• Conducerea propriei cariere;
• Educatia continua.
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
Am putea încheia cu definitia data consilierii de R.W.
Strovig, definitie încrustata astazi pe o placa de tip comemorativ
la Universitatea din Wisconsin (U.S.A.) – Departamentul de
Consiliere si Orientare: “Consilierea înseamna multe lucruri. Ea
este o tehnica de informare si evaluare. Ea este un mijloc de a
modifica comportamentul. Ea este experienta de comunicare.
Dar mai mult decât atât, ea este o cautare în comun a sensului
în viata omului cu dezvoltarea dragostei ca element esential
concomitent cu cautarea si consecintele ei. Pentru mine, restul
este lipsit de importanta, daca nu exista actiunea de cautare a
sensului vietii. Într-adevar, aceasta cautare este însasi viata, iar
consilierea este numai o intensificare speciala a acestei cautari”.
Experienta acumulata în tarile dezvoltate în domeniul OSP
evidentiaza o serie de tendinte de organizare si dezvoltare, dintre
care trei se afirma cu dominanta:
1. tendinta permanentizarii orientarii scolare si
profesionale, deriva din caracterul sau procesual si, în egala
masura, din mutatiile structurale constante care se produc la
nivelul pietei muncii, respectiv a nomenclatoarelor de functii si
meserii. Uzura morala rapida la care sunt expuse profesiile, la ora
actuala, solicita începerea OSP din primii ani de scoala si
prelungirea pâna în ultimii ani ai vietii active. Accentul pus pe
caracterul permanent al orientarii conduce la extinderea si, dupa
caz, ameliorarea serviciilor de orientare, facilitarea informarii
asupra profesiilor si posibilitatilor de formare. În tari europene,
precum Franta, Marea Britanie, acest lucru este legiferat, deoarece
se recunoaste necesitatea unei perspective de progres profesional
pe termen lung.
2. tendinta asigurarii unui ajutor sustinut consilierilor si
consultantilor în OSP. La ora actuala, se contureaza un model
profesional deschis, permisiv pentru specialistul în OSP, acel
specialist care are posibilitatea sa identifice si/ sau activeze o
varietate de metode, procedee si tehnici de consiliere,
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

interactionând sau cooperând si cu nespecialisti care au tangenta

cu domeniul;
3. tendinta activarii si/sau cointeresarii subiectului
(beneficiarului) programelor de orientare profesionala. Practic,
acesta nu se mai poate cantona în zona expectatiei, manifestându-
se ca receptor pasiv; individul trebuie sa se informeze si singur (cu
discernamânt si obiectivitate) utilizând resursele disponibile în
centrele de informare asupra profesiilor, apelând la calculator
(internet) sau asociindu-se cu alti indivizi pentru a exploata în
propriul beneficiu cerintele de informare. Activizarea individului
vizeaza si implicarea nemijlocita în programe extracurriculare de
educatie economica dobândind un comportament dinamic,
continuu adaptabil si proactiv.
Aceste noi structuri si directii de orientare, mai putin
formalizate, functioneaza deja în anumite tari occidentale, ca
raspuns la dinamica economica, cresterea somajului,
perisabilitatea sporita a profesiunilor. Se sugereaza tot mai mult
ideea unui model de ierarhizare a specialistilor care deruleaza
programe de OSP. Acest model are trei niveluri:
Nivel 1 – profesori, manageri scolari, cadre cu functii de
conducere, responsabili de personal;
Nivel 2 – consilieri de orientare;
Nivel 3 – psihologi, metodisti, alti specialisti cu o formatie
teoretica si tehnica aprofundata.
Modelul propus, cu cele trei nivele aferente, este sugerat
de teoria si practica internationala. Este un adevar de necontestat
ca individului i se cere sa progreseze profesional pe toata durata
vietii active, sa se preocupe de propria-i cariera, sa fie competent
în domeniul sau, sa posede cel putin bispecializare, sa fie dinamic
si flexibil. În conditiile în care frontierele dintre profesii tind sa se
estompeze, devenind tot mai putin rigide, trecerea de la o profesie
la alta se face prin implementarea sistemelor de management,
pilotare si dezvoltare a carierei. Orientarea scolara si profesionala
dobândeste un rol activ si semnificativ în asistarea individului în
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
formarea sa continua. Rezulta ca educatia inclusiv economica îsi
gaseste locul în toate momentele existentei individului si în
totalitatea situatiilor si circumstantelor în care se va afla.
Afirmatiile de mai sus ramân valabile si în cazul
consilierii, care a devenit în prezent o componenta intrinseca a
educatiei, ca subsistem al acesteia. Prin urmare, consilierea
profesionala reprezinta un subsistem al educatiei permanente
contemporane în cadrul caruia se asigura dezvoltarea personalitatii
omului sub toate aspectele, pregatirea continua a acesteia în
vederea alegerii corecte si realiste a studiilor si profesiunii,
“dezvoltarea profesionala” sau profesionalizarea sa treptata.

4.3 Consilierea si orientarea scolara si profesionala

în România; conexiuni cu educatia economica
si antreprenoriala
În România, consilierea si orientarea scolara si
profesionala sunt (tind sa devina) un parteneriat, o noua
interactiune între scoli si universitati, pe de o parte si mediul
înconjurator (economic, administrativ si cultural) pe de alta parte,
subliniind necesitatea unui învatamânt recuplat cu nevoile de
calificare resimtite în societate si reconsiderând pertinent
profesiile cerute de piata muncii.
Deoarece scoala, ca institutie prestatoare de servicii
educationale, reprezinta cadrul propice pentru dezvoltarea de
activitati specifice consilierii si orientarii desfasurate în mod
organizat si sistematic si asistate de un personal specializat, Noul
Curriculum Scolar destinat învatamântului preuniversitar include
o noua arie curriculara intitulata “Consiliere si Orientare”. Pentru
scolile profesionale si postsecundare au fost introduse modulele:
Orientare si Consiliere Vocationala (anii II si III – scoli
profesionale) si Informare si Orientare Vocationala (anii I si II –
scoli postliceale). Modulele sunt menite sa ofere elevilor
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

informatiile de baza necesare pentru cresterea sanselor de

integrare scolara si socio – profesionala.
În documentele curriculare primare (planuri – cadru si
programe de învatamânt) sunt prevazute activitati didactice de
consiliere si orientare diferentiate pe cicluri curriculare si
concordante cu principiile de elaborare a planului cadru. Astfel,
potrivit Principiului racordarii la social, coroborat cu cel al
flexibilitatii si al egalitatii sanselor, s-a stabilit un raport adecvat
între trunchiul comun (care ofera tuturor oportunitati echivalente)
si curriculum- ul la decizia scolii (care permite parcursuri scolare
diferentiate). Pachetele optionale permit o pregatire pentru
specializarea universitara, cât si o pregatire medie vizând
absorbtia pe piata muncii.
Principiul functionalitatii, ce vizeaza racordarea
diverselor discipline, precum si a ariilor curriculare la vârste
scolare, a condus la structurarea procesului de învatare în cicluri
curriculare. Unul dintre acestea, ciclul de observare si orientare,
ce cuprinde clasele VII-IX, are ca obiectiv major orientarea, în
vederea optimizarii optiunii scolare si profesionale ulterioare. De
asemenea, ciclul de specializare (clasele XII-XIII) urmareste pre-
specializarea în vederea integrarii efective în învatamântul
universitar de profil pe piata muncii.
Principiul racordarii la social, are drept consecinta
asigurarea unei legaturi optime între scoala si comunitate, între
scoala si cerintele sociale. Ca urmare, a fost creata aria curricualra
“Consiliere si orientare”, cu ajutorul careia elevii vor putea, între
altele, sa se orienteze în cunostinta de cauza spre diferitele tipuri
de iesiri din sistem: liceu teoretic, tehnologic sau vocational,
scoala profesionala sau piata muncii – dupa învatamântul liceal;
sau învatamântul postliceal, învatamânt superior sau piata muncii
– dupa învatamântul liceal.
“Aria curriculara “Consiliere si Orientare” reprezinta un
domeniu nou în planul de învatamânt. În cadrul acestei arii vor
continua sa existe, întâlnirile profesorului-diriginte cu clasa.
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
Tematica acestora este stabilita de catre diriginte, în acord cu
programa orientativa a M.E.C. si cu situatiile concrete din practica
scolara. Aceste întâlniri pot avea loc cu întregul efectiv de elevi ai
clasei sau doar cu o parte dintre acestia.
Pe de alta parte, aria curriculara “Consiliere si Orientare“
reprezinta cadrul organizat de întâlnire între elevi si profesori –
consilieri, desemnati de Consiliul administrativ al scolii.
Continutul ariei curriculare poate fi urmatorul:
a) consiliere în probleme legate de tehnici de învatare
eficienta;
b) consiliere si orientare scolara;
c) consiliere în situatii de ramânere în urma la învatatura
a unor elevi;
d) consiliere si orientare scolara pentru elevii
performanti;
e) consiliere în chestiuni legate de viata personala;
f) consiliere de specialitate, relativ la predarea/învatarea
disciplinelor scolare.
Decizia privind continutul orelor de Consiliere si
Orientare apartine Consiliului de administratie al scolii. În
învatamântul primar, orele optionale de Consiliere si Orientare
sunt sustinute de învatatori, care pot lucra în echipa cu psihologi,
pedagogi sau alti profesori – consilieri ai scoli. În învatamântul
gimnazial, în scolile în care functio neaza psiho-pedagogi scolari,
orele de Consiliere si Orientare vor fi sustinute de catre acestia, fie
individual, fie în echipa cu alti profesori desemnati de catre
Consiliul de administratie al scolii.
“Aceasta arie curriculara pune accent pe urmatoarele
aspecte:
• facilitarea participarii la viata sociala a clasei, scolii,
comunitatii locale;
• dezvoltarea unor strategii personale de evitare a
esecului scolar;
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

• familiarizarea cu fisele de post ale unor familii

ocupationale;
• formarea atitudinilor de acceptare a schimbarilor din
mediul social, economic, cultural si politic în care
absolventul îsi va desfasura activitatea;
• participarea motivata la initierea si la derularea
propriului traseu de învatare”.
Sursa: Curriculum National pentru învatamânt obligatoriu.
Cadrul de referinta. MEN, CNC. Bucuresti, Editura
Corint, 1998
Activitatea de OSP se desfasoara si printr-o retea de
Cabinete scolare si interscolare de asistenta psihopedagogica, ca
si prin Centre judetene de asistenta psihopedagogica, a caror
activitate este reglementata prin Ordinul Ministrului
nr.3064/18.01.2001 privind orientarea scolara si profesionala în
învatamântul din România si stipulata în regulamente de
organizare si functionare.
În planurile de activitate ale acestor institutii exista
capitole distincte referitoare la orientarea scolara si profesionala
care cuprind:
v modalitatile de informare a unitatilor scolare, elevilor
si familiilor acestora în legatura cu problematica
orientarii si consilierii;
v graficul actiunilor de formare continua;
v graficul întâlnirilor speciale cu elevii claselor a VIII-a
si a XII-a, precum si cu cei ai anilor terminali din
scolile profesionale;
v programul consultatiilor individuale sau de grup.
Se poate constata ca reactia scolii – ca institutie de
educatie, formare si orientare – la mobilitatea sociala si
economica este de adaptare rapida a continutului, structurilor si
functiilor sale încât sa fie create premise favorabile pentru elevi de
integrare sociala rapida, diminuându-se sensibil imprevizibilul si
hazardul în alegerea profesiei. În fapt, cunoasterea de catre fiecare
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
elev/student a propriilor interese, valori, abilitati si competente,
precum si a preferintelor pentru un anumit tip de activitati si medii
de munca sunt o dovada a maturizarii sale. Procesul de educatie
economica si formare profesionala constituie puntea necesara
trecerii spre lumea muncii si a vietii sociale adulte. În acest
demers, Consilierea si Orientarea se constituie într-o arie de
aplicatii, dezbateri practice, experiente si atitudini care trebuie
învatate a fi exersate în viata, din aceasta perspectiva învatarea
având sensul de “a învata pentru a sti sa faci”.
Programele de Consiliere si Orientare sunt structurate
corespunzator ciclurilor curriculare, dupa cum urmeaza:
§ în primele doua cicluri, respectiv “ciclul achizitiilor
fundamentale” si “ciclul de dezvoltare” (corespunzator claselor I
– VI), sunt abordate probleme legate de învatarea scolara,
consiliere în situatii de esec scolar, continutul ariilor curriculare,
informatii utile referitoare la oferta educationala pentru gimnaziu.
La acest nivel, învatatorii, împreuna cu personalul didactic
specializat în educatia economica, dezvolta si actiuni de
cunoastere si întelegere a vietii economice. Activând metode
didactice moderne cum ar fi jocul de rol, metoda cubului, Phillips
6-6, Brainstorming- ul, Conversatia euristica s.a., educatorii pot
determina pe elevi sa se perceapa în calitatea lor de consumatori si
producatori; elevii pot fi acomodati cu ideea ca “nimic nu este
gratis”, ca orice actiune are un pret, un cost materializat în efort,
timp, renuntari, bani, implicare afectiva etc. – toate acestea pentru
ca omul are mai multe nevoi decât resurse. Practic, înca de la
aceste vârste mici, copilul trebuie educat pentru a dobândi un
comportament economic adecvat timpului în care va trai,
comportament materializat în nevoia de a învata, de a se instrui,
de a se autoeduca;
§ în “ciclul de observare si orientare”, aferent claselor
VII – IX, în cadrul organizat al orei de Consiliere si Orientare, se
procedeaza la descoperirea de catre elevi a propriilor afinitati,
aspiratii si valori, dezvoltându-li-se capacitatea de analiza a
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

competentelor dobândite prin învatare, scopul fiind orientarea spre

acele parcursuri scolare si, respectiv, profesionale favorabile si
adecvate personalitatii fiecaruia. La acest nivel scolar – gimnaziu
– pe lânga informarea scolarilor cu privire la filierele si profilurile
educationale, posibilitatile oferite de fiecare traseu scolar pentru
dezvoltarea profesionala si sociala ulterioara, se pot dezvolta în
continuare programe de educatie economica si antreprenoriala.
Este vârsta la care copilul, aflat în prag de adolescenta, trebuie sa
înteleaga ca urmeaza sa ia decizii importante cu privire la viitorul
sau, sa opteze pentru ceva sau altceva (alternative). Aceasta pentru
ca omul nu poate avea tot ce-si doreste, ci trebuie sa aleaga unele
lucruri si sa renunte la altele. Identificând si comparând în mod
sistematic alternativele, elevul de gimnaziu – ajutat de specialistul
în consiliere si orientare si de formatorul în educatia economica –
va fi capabil sa ia decizii în cunostinta de cauza si, chiar, sa
anticipeze (într-o oarecare masura) consecintele optiunilor lui;
toate acestea si datorita faptului ca prin activitati scolare sau
periscolare a început sa i se formeze un mod economic de gândire.
Una din finalitatile importante ale educatiei economice este sa
formeze cetateni care pot analiza probleme, pot medita la ceea ce
citesc si aud si pot adopta decizii bazate pe propria lor judecata.
La aceasta vârsta sporesc considerabil nevoile de informare ale
scolarilor cu privire mai ales la avantajele diferitelor filiere scolare
de urmat, precum si cu privire la posibilitatile de continuare a
studiilor si de insertia profesionala oferite de fiecare optiune.
Este momentul ca elevul sa afle cum trebuie sa actioneze
pentru a lua o decizie justa, altfel spus sa cunoasca matricea
pentru luarea unei decizii:
1. care este problema? (ce decizie crezi ca vei lua)
2. care sunt alternativele? (ce te gândesti sa faci)
3. care sunt criteriile de selectie? (cu ce costuri, cu ce
avantaje, care- i realitatea)
4. care este ierarhia criteriilor? (în ordinea importantei)
5. evaluarea alternativelor (functie de criterii)
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
6. luarea deciziei (solutia optima).
Aceasta matrice este, de fapt, un model rational de a
adopta o decizie, cântarind costurile si beneficiile si, în final,
stabilind costul real al deciziei luate.
3. în “ciclul de aprofundare” – clasele X-XI – profesorii
consilieri contribuie la cunoasterea de catre elevi a propriilor
interese de învatare deoarece este momentul la care acestia trebuie
sa aleaga disciplinele optionale, acele discipline care vin în
completarea/sustinerea traseului pe care s-au înscris la terminarea
gimnaziului.
Principalele activitati de educatie economica destinate
acestei grupe de vârsta vizeaza specificitatile economiei de piata,
rolul concurentei pe piata, modul în care orice individ poate fi
afectat de schimbarile economice care se produc în societate, care
sunt principalele institutii economice specifice economiei de piata
si cum garanteaza acestea dezvoltarea personala si sociala, care
este rolul banilor cum se poate demara o afacere de mici proportii
etc. Întelegând toate acestea, elevii vor putea, ulterior, lua decizii
mai bune în ceea ce priveste viitoarea profesie si chiar vor putea
aprecia în cunostinta de cauza eforturile financiare si cheltuielile
personale necesare continuarii studiilor. Utilizând asemenea
informatii, elevii îsi vor explica cu relativa usurinta de ce pot
câstiga atât ei însisi, cât si familiile lor si societatea daca fiecare
îsi dezvolta propriile aptitudini si capacitati specializându-se într-
un anumit domeniu.
4. în “ciclul de specializare” – clasele a XII-a /a XIII-a si
anii terminali ai scolii profesionale – activitatile de consiliere si
orientare sunt destinate informarii elevilor despre:
- reglementarile în vigoare privind continuarea studiilor
sau integrarea profesionala;
- reteaua scolilor postliceale si modalitatile de acces;
- reteaua institutiilor de învatamânt superior;
- posibilitatile reale de integrare directa pe piata muncii
dupa terminarea liceului / scolii profesionale;
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

- informatii legate de posibilitatile de dezvoltarea

profesionala ulterioara.

În functie de nivelul de dezvoltare atins de adolescent,

specialistii în educatia economica se vor asocia cu profesorii –
diriginti si cu orientatorii de profesie, ajutându- l pe elev sa decida
în cunostinta de cauza; investigând acele caracteristici personale
relevante pentru cariera, respectiv interesele, valorile personale,
trasaturile de personalitate, aptitudinile si deprinderile. Se poate
opta, dupa cum am dezvoltat în capitolul precedent, pentru un
inventar de interese bazat pe teoria lui Molland (potrivit caruia
oamenii manifesta interese diferite pentru lucrul cu oamenii sau
obiecte si preferinte pentru lucrul cu idei sau fapte în functie de
tipul lor de personalitate).
În ceea ce priveste valorile personale, respectiv
convingerile bazale ale indivizilor, abordate ca surse
motivationale si standarde individuale de performanta într-un
anumit domeniu, acestea vor fi tratate în extenso într-un capitol
urmator.
Bazându-se pe cunostintele sale economice, elevul –
individual sau sustinut de profesor – va culege informatii despre
profesia vizata, într-o maniera sistematic – economica. În acest
sens, poate utiliza o lista de întrebari relevante pentru cunoasterea
mediilor ocupationale, care sa vizeze informatii despre:
§ responsabilitatile locului de munca;
§ conditiile de munca;
§ posibilitatile de angajare;
§ câstigul si alte beneficii;
§ oportunitatile de avansare;
§ stilul de viata;
§ etc.
Prin chestionarea asupra gradului în care mediul satisface
necesitatile fiecarui individ se investigheaza, de fapt, congruenta
dintre persoana si mediul educational sau profesional vizat.
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
Decizia de cariera, pe care viitorul absolvent urmeaza sa o adopte,
este deosebit de importanta deoarece vizeaza multiplele
interactiuni dintre cariera si celelalte aspecte ale vietii (prestigiu,
exercitarea rolurilor, stilul de viata, stima de sine, confort
profesional si socio – social, stabilitate intrapsihica etc.). În
functie de ceea ce decide, actualul elev îsi va continua studiile sau
se va insera direct pe piata muncii. Evident ca intervin o serie de
variabile care restrâng paleta optiunilor de cariera, cum ar fi: sexul
persoanei, statutul socio – economic, insuficienta informare,
dependenta de alte persoane (incapacitatea de a lua singur o
decizie) insuficienta motivare etc.
Deoarece educatia economica este, în fapt, o pregatire
indirecta pentru munca si, în acelasi timp, o continua adaptare la
munca, educatorul trebuie ca pe lânga actiunile de informare si
orientare, sa îl învete pe viitorul absolvent si, cum sa-si
promoveze imaginea: cum sa elaboreze un curriculum vitae
atractiv, cum sa redacteze o scrisoare de intentie pentru angajare,
cum sa se pregateasca si sa sustina un interviu – astfel încât sa fie
convingator si interesant pentru un potential angajator. Toate
aceste abilitati (care au, în ultima instanta, substrat economic) se
învata, se formeaza si se exerseaza în scoala, devenind în timp,
prin aplicare în practica, deprinderi de viata, transformând
potentialitatea în realitate.
Concluzionând, activitatea de consiliere si orientare
scolara si profesionala coroborata cu actiunile de educatie
economica specifice învatamântului preuniversitar urmaresc
dezvoltarea personala si înzestrarea tânarului cu acele cunostinte
si abilitati necesare pentru realizarea unui management eficient al
propriei cariere.
În scopul asigurarii unei relatii directe între oferta de
formare profesionala a institutiilor de învatamânt superior si
cerintele mediului lor exterior (agenti economici, institutii publice
si private, organizatii neguvernamentale etc.), prin Ordinul
nr.3277 din 16.02.1998, ministrul educatiei si cercetarii a decis
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

constituirea în fiecare institutie de învatamânt superior a unui

Departament de consultanta si plasament pe piata muncii, cu
urmatoarele misiuni/prerogative:
a) furnizarea de informatii si consultanta de specialitate
studentilor, în scopul alegerii / schimbarii rutei profesionale
individuale, în contextul curriculum- ului universitar si al
sistemului de credite transferabile;
b) dezvoltarea si/sau accesibilizarea metodologiilor de
autocunoastere, inclusiv servicii de asistenta psihopedagogica si
economica pentru studenti, în scopul întaririi stimei de sine si a
potentarii competentelor bazale;
c) relationarea cu comunitatile economice, culturale si
administrative locale si regionale, în scopul identificarii de locuri
de munca si integrarii sociale în comunitate;
d) prospectarea sistematica a nevoilor pietii de munca si
promovarea în campusul universitar a unor actiuni specifice
cunoasterii diversilor angajatori, a nevoilor acestora de personal
superior calificat (exemplu: Zilele carierei, Ziua firmei, Târgul de
joburi, întâlniri cu angajatori din diverse domenii, Ziua portilor
deschise etc.);
e) acordarea de consultanta si asistenta metodologica si
pedagogica în formarea studentilor pentru contactul cu mediul
economic de afaceri;
f) oferirea de informatii – elevilor si persoanelor interesate
– privind filierele si programele de studii existente în cadrul
fiecarei institutii de învatamânt superior.
Toate aceste prerogative se impun cu necesitate în
conditiile unei piete de munca flexibile si în mare parte
imprevizibile, aflata într-o continua schimbare atât a configuratiei
sale externe (vizând ponderea diverselor profesii pe piata muncii
si schimbarea relatiei dintre ele), cât si interne (modificari în
cerintele impuse de diverse profesii).
Deoarece cerintele pietei muncii fluctueaza de la o
perioada la alta, iar solicitarile locurilor de munca evolueaza în
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
permanenta (în ceea ce priveste, de exemplu, complexitatea
sarcinilor profesionale, accentuarea rolului abilitatilor de
comunicare eficienta, multiplicarea cunostintelor, deprinderilor si
competentelor specifice fiecarui loc de munca, existenta unei
puternice motivatii si flexibilitate în exercitarea sarcinilor de
munca etc.), activitatile de orientare profesionala si educatie
economica trebuie sa vizeze educarea tinerilor pentru dinamism,
independenta si flexibilitate în cinci domenii de competenta:
ü cunostinte despre sine;
ü informatii ocupationale;
ü luarea deciziei;
ü planificarea carierei;
ü rezolvarea de probleme.
Activitatile ce pot fi cuprinse într- un program de educatie
economica pentru dezvoltarea carierei se materializeaza în
prelegeri despre diverse pozitii ocupationale; discutii de grup;
interviuri realizate cu diversi specialisti/manageri de succes;
Work-shop-uri pe teme de cariera (vizând formarea, integrarea,
adaptarea, perfectionarea si reconversia profesionala); jocuri de
rol; realizarea de portofolii de documente informative despre
diverse locuri de munca si profesii, CV- uri si scrisori de intentie;
consultarea specialistilor în domeniul pietei fortei de munca etc.
Se asigura, astfel, suportul necesar exploatarii propriei persoane si
a diverselor trasee educationale si profesionale.
Dar, practica orientarii pentru cariera si pilotarea acesteia,
în tara noastra sufera de doua neajunsuri:
• Primul provine dintr-o deficienta metodologica –
activitatea de orientare si consiliere s-a realizat, pâna de curând,
static si punctiform. Anii terminali ai unui ciclu scolar erau
momentele de concentrare maxima a actiunilor de orientare
scolara si profesionala, generând stres, debusolare, decizii pripite,
insuficienta informare. De regula, activitatile de consiliere si
orientare – total separate, în fapt, de programele de educatie
economica pentru munca si adaptare – constau doar în prezentarea
 Educatia economica în România – prezent si perspectiva

profesiilor existente pe piata muncii (abordarea fiind strict

cantitativa si formala), fara a furniza o grila de interpretare a lor
(studii de diagnoza si, respectiv, prognoza a viabilitatii profesiilor)
si de integrare a acestor cunostinte cu cele despre sine.
Insuficienta cunoastere a structurii cererii de munca a creat
dificultati majore activitatii de consiliere si orientare, accentuând
în timp dezechilibrele pietei muncii si pietei educatiei;
• Al doilea neajuns a fost determinat de o problema
conceptuala: orientarea a fost initial conceputa ca o activitate
speciala realizabila în paralel cu procesul de învatamânt. În
învatamântul preuniversitar problema s-a rezolvat prin
introducerea în Noul Curriculum Scolar a ariei curriculare
“Consiliere si Orientare”. În învatamântul universitar s-ar impune
includerea în planurile de învatamânt ale primilor doi ani (de
pregatire generala) a disciplinei “Consiliere profesionala
/vocationala, care sa dezvolte teme de analiza a oportunitatilor de
cariera, integrarea planificarii carierei în cadrul mai larg al
planificarii vietii, promovarea imaginii proprii în scopul realizarii
profesionale s.a. O astfel de disciplina de studiu poate fi cuprinsa
în pachetele de “optionale” sau “facultative”, fiind de un real
ajutor studentului care la finele anului II de studiu trebuie sa
opteze pentru un anumit traseu de specializare.
În fapt, dezvoltarea identitatii vocationale si pregatirea
tinerilor pentru cariera este unul din obiectivele principale ale
întregului proces de învatamânt. Consideram ca este necesara
conturarea unei strategii mult mai coerente de dezvoltare si
gestionare a resurselor umane, consilierea si orientarea scolara si
profesionala constituindu-se într-un instrument semnificativ.
Efectul ar fi favorabil pentru întregul sistem de formare si
adaptare profesionala, cond ucând, implicit, si la sporirea calitatii
potentialului educational românesc, care are pondere
semnificativa în evaluarea indicelui de dezvoltare umana pentru
tara noastra.
Consilierea si orientarea scolara si profesionala,
modalitate de armonizare a cererii si ofertei educationale
Activitatile de consiliere si orientare, cuplate cu structurile
de continut ale programelor de educatie economica, reprezinta una
din modalitatile esentiale prin care scoala îsi urmeaza scopul
primordial, cel de proces formativ centrat pe scolar, capabila sa
valorizeze tipuri diverse de abilitati si individualitati. Relevanta
problematic ii abordate de programele de consiliere si orientare
scolara si profesionala explica inclusiv numarul mare de elevi,
studenti, profesori si parinti care opteaza pentru astfel de
programe.
Nu credem ca suntem lipsiti de realism daca afirmam ca pe
termen mediu si lung beneficiarii demersului implicat de
activitatile de consiliere si orientare, cuplate cu educatia
economica, sunt comunitatea si societatea în ansamblu, care au
nevoie de persoane echilibrate si fericite, creative si responsabile,
competente si continuu adaptabile, optimiste si eficiente.