6% 

COMPLET

Capitolul 3 din 49
Schizofrenia: categorial versus dimensional
Atât Kraepelin, cât şi Bleuler, au definit schizofrenia ca o maladie centrată în jurul disocierii ca trăsătură coré, descriindu-se mai
multe forme de boală (paranoidă, catatonică, hebefrenică, simplă), cu o heterogenitate de manifestări, evolutivă, de răspuns
terapeutic mare.

Chiar şi acelaşi pacient putea la un moment dat să aibă forma paranoidă, alteori un episod catatonic, existând o imprevizibilă variabilitate
evolutivă individuală. 

Demersurile mai recente ale cercetătorilor au încercat să identifice biomarkeri, gene specifice, etiopatogenii posibile, tipare evolutive, de
funcţionalitate, responsivitate terapeutică. Ca atare, schizofrenia nu poate fi privită şi înţeleasă ca o boală unitară, ci mai degrabă ca un
cluster de sindroame cu variabilitate de expresie psihopatologică, evolutivă, prognostică.

Demersuri categoriale procustiene, de tipul DSM până la ediţia IV - text revizuit; solicita îndeplinirea cu stricteţe a unei sume de simptome
de o anumită intensitate pentru ca subiectului să-i fie atribuită o anumită formă clinică. Cei care nu îndeplineau pe deplin criteriile
categoriilor sau aveau elemente şi din celelalte forme, erau încadraţi în categorii reziduale. 
Neajunsul major era reprezentat de formele sub pragul solicitat de criterii sau cu manifestări mai ușoare, intricate.

Critici constante se refereau la plasarea în prim plan al unui diagnostic al criteriilor de distorsiune a realităţii (halucinaţii, idei delirante) în
DSM, care nu sunt patognomonice doar schizofreniei şi neglijarea aspectelor de dezorganizare conceptuală, avoliţiei.

Validitatea diagnosticelor tradiţionale este subiect de analiză critică, legătura trăsăturilor cu psihoza rămânând incertă. 

Abordarea dimensională a schizofreniei este considerată optimă, permiţând armonizarea variabilităţii simptomelor în dinamică, renunţându-
se la categorii imuabile. Chiar dacă dimensiunile sunt relativ independente, ele tind să covarieze.

Mai multe modele dimensionale au fost propuse cu cinci constructe specifice (pozitive, negative, dezorganizare, manie, depresie) (van Os
&Reininghaus, 2016).

Cinci modele ale psihozei:

Pozitive
Click pentru a intoarce
halucinații, idei delirante
Click pentru a intoarce
Negative
tocire afectivă, emoții arcuate
Dezorganizare
dezorganizare conceptuală, dificultăți ale gândirii abstracte
Excitație
ostilitate, agitație
Depresie
hipertimie negativă, vinovăție

Celor opt simptome din cele şase dimensiuni (halucinaţii, idei delirante, simptome negative, dezorganizare, afectare cognitivă, catatonie,
depresie, manie) li se măsoară severitatea pe o scală de la 0 la 4. 

Responsivitatea terapeutică variabilă pe domenii este apreciată prin evaluări repetitive, cu atât mai mult cu cât antipsihoticele actuale
acţionează eficient asupra halucinaţiilor, dezorganizării, variabil asupra componentei motorii, afective şi modest asupra simptomelor negative
şi cognitive.
La cele cinci dimensiuni se pot lua în consideraţie şi conştientizarea bolii (insight), funcţionarea socială, doi factori capitali evolutivi
şi prognostici (Fig. 1).

Fig. 1 Domeniile schizofreniei

Capitolul 4 - 
Dimensiunile din schizofrenie și relația dintre ele