Ideea delirantă:

 simptom de rangul I pentru schizofrenie;

 detaşarea de normal = marca psihozei;
 de obicei este exprimată limpede, pe un fond clar al conştienţei;
 nu corespunde realităţii – se opune ei, o exprimă eronat;
 pune stăpânire pe conştiinţa insului, îi schimbă comportamentul şi concepţiile despre
lume şi viaţă;
 cuprinde credinţe şi concepţii + întregul cortegiu de fenomene ideo-afective;
 nu evoluează singură, ci într-un ansamblu ideativ ce-i conferă argumente;
 diferă de simpla eroare de judecată;
 e impenetrabilă la contraargumente, inabordabilă prin confruntare, incompatibilă cu
existenţa atitudinii critice;
 diferă de delirium (stare delirantă) – tulburare a lucidităţii conştienţei;
 ideea delirantă – sistem de idei patologice elaborate mental, aparţin tulburărilor de
gândire (în tulburările gândirii intră şi temele delirante) -> se desfăşoară pe un fond de
conştienţă lucidă;
 ideile şi temele delirante depind de mediu, preocupări, nivel socio-cultural, dezvoltarea
psihismului;
 conţinutul poate fi verosimil sau neverosimil, abstract, absurd, fantastic, confabulator;
 delirul sistematizat:
- idei înlănţuite, coerenţă, aparenţă logică => tulburare psihică delimitată,
circumscrisă, realizează un unghi ideativ de situaţii detaşat de gândirea cauzală; în
afara acestei tulburări persoana lasă impresia că este adaptată, dar actual se consideră
că ea modifică întreaga personalitate şi sfera afectiv-voliţională;
- sistemul delirant: desfăşurare ideativă parareală, necesită un suport dinamico-
energetic, realizează o polarizare ideativă, dar şi una afectiv-voliţională în jurul ideii
delirante; la paranoici – care au uneori QI peste medie => plauzibilitate, aspect aparent
logic al alcătuirii raţionamentelor, participare afectivă;
- delirul indus (folie à deux): când cel în cauză este legat afectiv de pacient, are
un QI mic, e sugestibil, este o contaminare psihică reversibilă (ţine cât timp există
influenţa inductorului);
- nu se dezvoltă in situ (ca replică parareală la realitatea pe care o neagă);
- pacientul caută permanent şi prin toate mijloacele să impună ideile lui în faţa
realităţii, căci le trăieşte cu convingere;
- delirul are forţă, tenacitate, durabilitate;
- este susţinut de imaginaţie, memorie => toate funcţiile psihice alunecă in
parareal => delirul se structurează şi se delimitează prin explicitate (suspiciunea şi
întrebările de la început îşi găsesc răspunsul odată cu detaşarea de realitate, iar
neliniştea, anxietatea date de ineditul situaţiei se reduc) => nu-şi mai împărtăşeşte
ideile, ideile nu se mai revarsă, ci devin mai stabile, nu oricine e demn de încredere, îşi
încredinţează ideile numai celor apropiaţi sau induşi, delirul se închistează, se
încapsulează;
 delirul nesistematizat:
- în psihoze paranoide, schizofrenie -> privire fixă, expresie hotărâtă, severitate,
mimică rigidă;
 - ideile nu se pot închega într-un sistem organizat;
- se pierde unitatea vieţii psihice => nu există suport afectiv – voliţional, ideile îşi
pierd coerenţa, stabilitatea, forţa, durabilitatea => un delir polimorf, nestructurat,
instabil, fără tendinţa de a se impune realităţii, neutralitate, indiferenţă(marca
autismului schizofren);
- este tulburată şi sfera senzorialităţii => scad argumentarea şi coerenţa, pe prim
plan se situează producţia imaginativă şi fantezia; reprezentările delirante, imaginile
reale sunt grupate caleidoscopic => un delir fragmentar, neclar, inconsecvent;
- pacientul este derealizat şi dezorientat, dar are conştiinţa haosului ideativ =>
nelinişte;
 Sistematizarea ideilor delirante se face pe un criteriu afectiv:
a. ideile delirante expansive: macromanice, pe fon afectiv expansiv, euforic
o de măreţie şi bogăţie: de la un simplu sentiment de satisfacţie, vag
exprimat, intermitent, optimism, bonomie;
o de invenţie: planuri, dispozitive, aparate de interes major; este important
nu secretul calculelor sau mecanismelor, ci recunoaşterea paternităţii;
o de reformă: planuri filantropice, pace universală, sisteme filozofice sau
politice;
o de filiaţie: pacienţii sunt descendenţi din familii renumite;
o erotomanice;
o mistice, religioase;
b. ideile delirante depresive:
o de persecuţie: delir de otrăvire;
o de revendicare;
o de gelozie;
o de relaţie;
o de autoacuzare şi vinovăţie;
o hipocondriace;
o de transformare şi posesiune;
o de negaţie: pacientul nu recunoaşte realităţi evidente: îşi neagă realitatea
funcţiilor vitale –sd. Cotard;
c. ideile delirante mixte – nu semnifică mixtura ideativă sau multiplicitatea
temelor delirante, ci ambiguitatea tonalităţii afective:

- aspectul interpretativ rămâne o caracteristică generală a

tuturor ideilor delirante;
o ideile de persecuţie;
o ideile de influenţă: ca şi cele de relaţie = convingerea că se află sub
imperiul unor forţe xenopatice, străine personalităţii insului, care îi influenţează
gândurile, sentimentele, actele (amplificându-le sau perturbându-le); ex.: diavol,
descântece, farmece, sugestie, hipnoză, unde electro-magnetice, radiaţii;
o ideile metafizice: convingerea că elucidează originea vieţii, lumea,
sufletul, reîncarnarea, metempsihoza;