TULBURĂRI DIN SPECTRUL SCHIZOFRENIEI ŞI ALTE

TULBURĂRI PSIHOTICE

TULBURAREA (PERSONALITATEA ) SCHIZOTIPALĂ

Este încadrată atât în spectrul schizofreniei (ICD X), fiind considerată o tulburare mai uşoară,
premorbidă a schizofreniei, cât şi în categoria tulburărilor de personalitate (DSM V) , fiind vorba de
un model excentric de comportament şi anomalii de gândire şi trăire care conduc la dificultăţi de
adaptare şi relaţionare.

Se caracterizează prin:
- inadecvare şi indiferenţă afectivă; pacientul apare ca fiind rece şi distant.
- gândire magică sau credinţe stranii care influenţează comportamentul şi sunt incompatibile cu
normele culturale ale grupului social din care face parte persoana (de ex., superstiţiozitate,
credinţă în clarviziune, telepatie ori în cel de al „şaselea simţ"; la copii şi
adolescenţi, fantezii şi preocupări bizare);
- experienţe perceptive neobişnuite, incluzând iluzii corporale;
- gândire şi limbaj bizar (de ex., limbaj vag, circumstanţial, metaforic,
supraelaborat sau stereotip);
- suspiciune sau ideaţie paranoidă;
- comportament sau aspect bizar, excentric sau particular;
- lipsa de amici sau confidenţi apropiaţi, alţii decât rude de gradul l;
- tendinţa de retragere socială care se asociază mai curând cu temeri paranoide decât cu judecăţi
negative
despre sine.
- Episoade cvasi-psihotice tranzitorii, ocazionale, cu intense iluzii, halucinatii auditive sau de altă
natură şi idei delirante, apărând de obicei fără o provocare exterioară . Durata acestor episoade
cvasi-psihotice este de minute-ore.
Nu au fost întrunite niciodată criteriile diagnostice pentru schizofrenie.

TULBURAREA SCHIZOFRENIFORMĂ

Tulb schizofreniformă se caracterizează prin prezenta de simptome de schizofrenie, dar cu durata

totală (faza prodromală, activă şi reziduală) de o lună până la maxim 6 luni şi remisiunea totală a
simptomatologiei..
Durata tulburării schizofreniforme este intermediară între cea pentru tulburarea psihotică scurtă (în
care simptomele durează cel puţin o zi, dar mai puţin de o lună) si schizofrenie (în care simptomele
persistă timp de cel puţin 6 luni).

Când trebuie pus diagnosticul fără a se aştepta recuperarea, diagnosticul trebuie etichetat ca
„provizoriu", iar dacă durata tulburării depăşeşte 6 luni se schimbă diagnosticul cu cel de
schizofrenie.

Se consideră că tulburarea schizofreniformă are un prognostic bun dacă:

- debutul simptomelor psihotice proeminente este în decurs de 4 săptămâni de la prima modificare

notabilă în comportamentul sau funcţionarea uzuală,

- există confuzie sau perplexitate la apogeul episodului psihotic;

- funcţionare socială sau profesională premorbidă a fost bună;

- lipseşte afectul plat sau obtuz

Tratamentul constă în terapie medicamentoasă cu neuroleptice, antiparkinsoniene (pentru reducerea

simptomelor extrapiramidale induse de neuroleptice) şi psihoterapie în perioadele de remisie.

În ceea ce priveşte evoluţia în timp a tulburării, aproximativ o treime dintre indivizii cu diagnosticul
iniţial de tulburare schizofreniformă (provizoriu) se recuperează în decursul perioadei de 6 luni şi
primesc ca diagnostic final, diagnosticul de tulburare schizofreniformă. Din restul de două treimi,
majoritatea vor progresa spre diagnosticul de schizofrenie sau de tulburare schizoafectivă.

TULBURAREA SCHIZOAFECTIVĂ
Se caracterizează prin simptome de schizofrenie şi simptome afective. Există o perioadă de cel
puţin două săptămâni în care există doar simptome de schizofrenie (de exemplu idei delirante,
halucinaţii) fără simptome afective.

Prognostic este mai bun decât în cazul schizofreniei şi mai rezervat decât în cazul tulburărilor de
dispoziţie, iar evoluţia este fǎrǎ deterioare psiho-socială.

SUBTIPURI

Tulburarea schizoafectivă de tip bipolar

Acest subtip se aplică dacă simptomele afective, care conturează tabloul clinic al unui episod
maniacal sau mixt [ şi facultativ depresiv] coexistă cu simptomele tipice de schizofrenie. Tabloul
clinic se caracterizează prin: dispoziţie expansivă, autostimă crescută, idei de grandoare sau
iritabilitate, agitaţie psihomotorie, comportament agresiv şi idei de persecuţie. Pentru diagnostic este
necesară prezenţa unor simptome “tipice” de schizofrenie ca: halucinaţii auditive sau idei delirante
de referinţă, grandoare, persecuţie, xenopatice (idei de influenţă exterioară, de control)

Tulburarea schizoafectivă de tip depresiv

Acest subtip se aplică numai dacă doar episoade depresive sunt parte a tabloului clinic şi coexistă cu
simptome de schizofrenie. Este caracterizat clinic prin: dispoziţie depresivă, lentoare psihomotorie,
insomnie, scăderea apetitului, scădere în greutate, scăderea interesului şi a plăcerii, hipoprosexie, idei
de culpabilitate, inutilitate, idei de suicid şi simptome de schizofrenie (transmiterea gândurilor, idei
delirante de influenţă, de control, de persecuţie, de urmărire şi halucinaţii auditive verbale
comentative ameninţătoare ).

Tratamentul farmacologic: medicamente antidepresive/timostabilizatoare, asociate cu neuroleptice.

TULBURAREA DELIRANTĂ PERSISTENTĂ

Este o tulburare psihică în care principala sau unica manifestare o reprezintă ideaţia delirantǎ
nebizară, implicând situaţii care survin în viaţa reală, cum ar fi faptul de a fi urmărit, otrăvit, infectat,
iubit de la distanţă, înşelat de soţie/soţ sau de a avea o boală, cu durata de cel putin o luna).

Vârsta medie de debut în jur de 40 ani. Întâlnită cu frecvenţă mai mare la sexul feminin.

Clinic se caracterizează prin următoarele :

- suspiciozitate, uneori ostilitate,

- nu prezintă în general halucinaţii/iluzii persistente decât în cazul în care acestea sunt concordante
cu delirul şi în general sunt tactile şi olfactive, rar auditive.

-dispoziţia este în general concordanta cu delirul (euforie în prezenta ideilor delirante de grandoare,
disforie şi suspiciozitate în prezenta ideilor delirante de persecuţie) şi uneori sunt prezente simptome
depresive. Dacă au survenit episoade afective concomitent cu ideile delirante, durata lor a fost scurtă
în raport cu durata perioadelor delirante.

-tulburări ale conţinutului gândirii ( delir sistematizat) iar discursul este frecvent logic, uneori denota
circumstantialitate.

-funcţionare este relativ bună cu excepţia ariei delirului.

-pacienţii nu au conştiinţa bolii, dar cei din anturajul pacienţilor observă că au o tulburare mentală..

Tulburarea delirantă nu se datoreaza efectelor directe ale unei substante (ex., medicamente, droguri)
sau ale unei boli.

Prezintă următoarele forme:

Tipul erotoman : convingerea delirantǎ cǎ este iubit de o persoana cunoscuta, celebra, pe baza
acestei convingeri pacientul face eforturi de a contacta persoana (telefon, scrisori, daruri, vizite,
supraveghere, urmărire); acest tip are un înalt risc de acte heteroagresive

Tipul de grandoare : convingerea delirantǎ cǎ pacientul are un talent deosebit dar nerecunoscut;
invenţie pe care încearcă sa o popularizeze sau relaţie cu o persoana sus-pusa

Tipul de gelozie are risc foarte mare de heteroagresivitate, abuzuri, limitarea autonomiei
partenerei/partenerului fiind destul de frecvent asociat cu dependenta de alcool; PACIENŢI i aduna
“dovezi” pentru susţinerea delirului (fac investigaţii, urmăresc partenerul etc.) şi trebuie diferenţiat
de : gelozia obişnuita, gelozia patologica

Tipul de persecuţie: este cel mai frecvent tip şi prezintă una/mai multe teme (înrudite): conspiraţie,
înşelăciune, urmărire, spionaj, otrăvire, hartuire, împiedicat în urmărirea anumitor teluri; poseda risc
de agresivitate verbala sau fizica; temele delirante privesc în general mediul profesional, vecinii

Delirul de tip somatic: se prezintă sub forma unei psihoze monosimptomtice hipocondriace şi este
necesar diagnosticul diferenţial cu hipocondria (gradul de convingere a pacientului absolut şi
impenetrabilitatea la contraargumente la paranoic); prezintă risc de suicid şi uneori în antecedente se
detectează abuz de substanţe, traumatism cranio - cerebral; cele mai întâlnite sunt: delir de infecţie,
de infestare cu insecte pe/in piele; dismorfofobie; mirosuri emanate de corp (piele, gura, vagin);
anumite parti ale corpului nu mai funcţionează

Diagnosticul diferenţial se face cu: schizofrenia (delir mai mult sau mai puţin bizar, halucinaţii,
dezorganizarea gândirii şi activităţii şi afectarea marcată a funcţionǎrii) şi cu tulburarea paranoidă de
personalitate .

In ICD 10, pentru a se pune diagnosticul de tulburare delirantă, delirurile, care constituie cea mai
proeminentă trasatură clinică, trebuie să fie prezente cel putin 3 luni. Tulburarea delirantă include
sub aceasta denumire urmatoarele psihoze delirante cronice neschizofrenice:
• Paranoia;
• Psihoza paranoidă;
• Parafrenia (tardivă);
• Delirul senzitiv de relatie.
Paranoia
În psihiatria clasică era descrisă ca o psihoză cronică endogenă care consta în evoluţia continuă a
unui sistem delirant durabil şi impenetrabil la critică, dezvoltându-se insidios pe fondul conservării
complete a ordinii şi clarităţii gândirii, voinţei şi acţiunii.
Elementele definitorii pentru paranoia sunt:
- delir cronic bine sistematizat nehalucinator;
- discrepanţa între aspiraţii şi posibilităţi;
- personalitate premorbida specifica (rigidă, cu valorizarea excesivă a propriei persoane).
Psihoza paranoidă este în prezent asimilată cu tulburarea delirantă persistentă, tipul de persecutie.
Parafrenia
Înglobează un grup de psihoze endogene cronice caracterizate printr-o producţie delirantă bogată şi
fantastică, în contrast cu buna adaptare la mediu.
Elementele definitorii sunt realizate de:
- caracterul fantastic al temelor delirante, cu juxtapunerea unei lumi imaginare realului, în care
bolnavul continuă să se adapteze bine.
- menţinerea îndelungată a nucleului personalităţii;
- predominanţa limbajului asupra acţiunii.
Delirul senzitiv de relaţie

Descris de Kretschmer, este un delir de interpretare care se instalează insidios pe fondul unei
personalităţi
premorbide senzitive; este un delir "de relatie", declanşat brusc de conflictul dintre bolnav şi
anturajul imediat (familie, vecini, colegi).
Debutul este marcat de obicei de circumstante umilitoare, eşecuri sentimentale care rănesc orgoliul
crescut al subiectului. Delirantul senzitiv are brusc revelaţia că persoanele din anturaj îi cunosc
gândurile ascunse, râd de nenorocirile sale, îl arată cu degetul etc. Delirul apare frecvent la subiecţii
rezervati, timorati, timizi, cu pulsiuni sexuale inhibate, cum sunt femeile în vârstă, necăsătorite,
vârstnicii celibatari.

TULBURAREA DELIRANTĂ INDUSĂ (FOLIE À DEUX)

Este o tulburare delirantǎ rară, împărtăşită de 2/mai multe persoane aflate în legături emoţionale
strânse, în peste 95% din cazuri sunt implicaţi 2 membrii ai unei familii (2 surori, şot/şotie,
mama/copil). Una dintre persoane este inductoare (dominantă), are personalitate mai puternică şi
este în general mai în vârsta, mai inteligentă, mai bine educată, iar cealaltă este indusă şi are în
general o personalitate mai slabă. Simptomul cheie îl reprezintă acceptarea necondiţionată a delirului
altei persoane iar delirul este frecvent non-bizar, cu conţinut de persecuţie sau hipocondriac.

Tratamentul consta în principal în separarea persoanei induse de cea dominantă şi abordarea

psihoterapeutică a persoanelor implicate, inclusiv membrii ne-deliranţi ai familiei. Tratamentul
pentru persoana dominantă şi pentru cea indusă se desfăşoară pe 2 coordonate: farmacologic
(antipsihotic) şi psihoterapeutic

TULBURAREA PSIHOTICĂ SCURTĂ

Se caracterizează prin prezenţa următoarelor simptome:

- idei delirante,

- halucinaţii,

- limbaj dezorganizat (de ex , deraieri frecvente sau incoerentă);

- comportament flagrant dezorganizat sau catatonic

Durata unui episod al perturbării este de cel puţin o zi, dar de mai puţin de o lună, cu
eventuala revenire completă ia nivelul premorbid de funcţionare

Perturbarea nu este explicată mai bine de o tulburare afectivă cu elemente psihotice, de tulburarea
schizoafectivâ sau de schizofrenie, si nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe
(de ex , un drog de abuz, un medicament) ori ale unei condiţii medicale generale

Subtipuri:

Psihoza reactivă scurtă – când simptomele survin la scurt timp după evenimente de viaţă care
reprezintă surse de stres pentru aproape oricine, în circumstanţe similare.

Tulburare psihotică scurtă fără stresori marcanţi, dacă simptomele psihotice nu survin la scurt
timp după, sau nu sunt un răspuns la evenimente de viaţă stresante.

Tulburare psihotică scurtă cu debut postpartum - dacă debutul survine în decurs de 4 săptămâni
după naştere.
TULBURAREA PSIHOTICĂ DATORATĂ UNEI CONDIŢII MEDICALE
GENERALE

O diversitate de condiţii medicale generale pot cauza simptome psihotice:

- condiţii neurologice (de ex, neoplasmele, maladiile cerebrovasculare, maladia Huntmgton,

epilepsia, leziunile sau deteriorarea nervului acustic sau optic, surditatea şi infecţiile sistemului
nervos). Afecţiunile neurologice care implică structurile corticale sau lobul temporal sunt asociate
mai frecvent cu idei delirante.

- boli endocrine (de ex, hiper- si hipotiroidismul, hiper- si hipoparatiroidismul,

hipoadrenocorticismul),

- condiţii metabolice (de ex, hipoxia, hipercarbia, hipoglicemia), dezechilibre hidrice sau
electrolitice, maladii hepatice sau renale si tulburări autoimune cu implicarea sistemului nervos
central (de ex lupusul entematos sistemic).

Examenul clinic, investigaţiile paraclinice si analizele de laborator reflectă condiţia medicală

generală etiologică.

Criterii de diagnostic:

A Halucinaţii sau idei delirante proeminente

B Există proba, din istoric, examenul somatic sau datele de laborator, a faptului că perturbarea este
consecinţa fiziologică directă a unei condiţii medicale generale

C Perturbarea nu este explicată mai bine de altă tulburare mentală D Perturbarea nu survine
exclusiv în cursul unui delinum, adică nu survine pe fondul unei perturbări a stării de conştiinţă.

TULBURAREA PSIHOTICĂ INDUSĂ DE CONSUMUL DE SUBSTANŢĂ

Tulburările psihotice pot surveni în asociere cu intoxicaţia cu următoarele clase de substanţe: alcool,
amfetamina, cannabis, cocaină, halucinogene inhalante, opiacee, phencyclidină si substanţe sedative,
hipnotice si anxiohtice, precum si cu alte substanţe.

Tulburările psihotice pot surveni în asociere cu abstinenta de la următoarele clase de substanţe:

alcool, sedative, hipnotice si anxiohtice, precum si de alte substanţe.

Debutul tulburării variază considerabil cu substanţa De exemplu, fumarea unei doze mari de cocaină
poate produce psihoză în decurs de câteva minute, în timp ce în cazul alcoolului sau sedativelor sunt
necesare zile sau săptămâni de uz în doze mari pentru a produce psihoza. Halucinaţiile pot surveni în
orice modalitate, iar în absenta deliriumului, sunt de regulă auditive Tulburarea psihotică indusă de
alcool cu halucinaţii survine numai după un uz excesiv si prelungit de alcool la indivizii care au
dependenţă de alcool.
Tulburările psihotice induse de intoxicaţia cu amfetamina si cocaină au elemente clinice similare
Ideile delirante de persecuţie pot apare rapid, la scurt timp după uzul de amfetamina sau de un
simpatomimetic cu acţiune similară Poate apare distorsionarea imaginii corporale si perceperea
eronată a fetei oamenilor Halucinarea de insecte sau de viermi reptând pe, sau sub tegumente
(furnicături) poate duce la grataj si la exconatii cutanate întinse

Tulburarea psihotică indusă de cannabis poate apare la scurt timp după uzul de cannabis si comportă
de regulă idei delirante de persecuţie După cât se pare, tulburarea este rară Pot apare următoarele:
anxietate marcată, labilitate afectivă, depersonalizare si amnezie consecutivă pentru episod
Tulburarea se remite de regulă în decurs de o zi, dar în unele cazuri poate persista câteva zile

Acest diagnostic trebuie pus în locul unui diagnostic de intoxicaţie cu o substanţă sau al celui de
abstinenţă la o substanţă, numai când simptomele sunt în exces fată de cele asociate de regulă cu
sindromul de intoxicaţie sau de abstinentă, precum si când simptomele sunt suficient de severe
pentru a justifica o atenţie clinică separată. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unui delinum
Phencyclidina si cocaina, evocă temporar stan psihotice care uneori pot persista timp de săptămâni
sau chiar mai mult, în dispreţul suprimăm agentului si al tratamentului cu neuroleptice Acestea pot fi
iniţial dificil de distins de tulburările psihotice nemduse de o substanţă

Medicamente care determină simptome psihotice sunt: anestezicele, analgezicele, agenţii

anticolmergici, anticonvulsivantele, antihistaminicele, medicamentele antiparkinsomene, agenţii
chimioterapeutici (de ex. ciclosporina ), corticosteroizii, relaxantele musculare, alte medicamente
vândute fără prescripţie medicală (de ex, fenilefrina, pseudoefedrina), hormonii tiroidieni,
medicamentele antidepresive şi disulfiramul. Substanţele toxice care induc simptome psihotice sunt:
anticolinesterazicele, insecticidele organo-fosforate, monoxidul de carbon, bioxidul de carbon si
substanţele volatile, cum ar fi carburanţii sau vopselele.