Morometii de Marin Preda

Romanul – specie a genului epic in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat a
celorlalte specii epice in proza, desfasurata, de regula, pe mai multe planuri, cu personaje numeroase

1. Pregatit de proza scurta din volumul de debut Intalnirea din pamanturi(1948) – nuvelele Dimineata de
iarna, O adunare linistita, In ceata sau schita Salcamul – care prefigureaza motive, intamplari si
personaje, primul roman scris de Marin Preda, Morometii, este alcatuit din doua volume, publicate la 12
ani distanta: in 1955 si 1967

Naratiunea de tip obiectiv permite si interventia reflectorilor(Ilie Moromete in V1 si Niculae in V2), dar si
aceea a informatorilor(personaje-martori ai evenimentelor precum Parizianu, care va relata, ulterior,
despre vizita lui Moromete la Bucuresti)

In esenta romanul prezinta destramarea simbolica pentru gospodaria taraneasca traditionala a unei
familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti.

1. In centrul romanului sta familia Morometilor , iar axul ei este Ilie Moromete , personaj cu un destin
simbolic pentru satul traditional

Personaj exponential, prototip al taranului patriarhal – moartea unei lumi “cel din urma taran” –
conceptii traditionale – tragic cu istoria si timpul nerabdator

Ilie Moromete este particularizat printre ceilalti tarani prin trasaturile care ii aduc prestigiul in sat :
placerea de a vorbi, darul povestirii, inteligenta, umorul, ironia + capacitatea de a-si disimula gandurile +
vorbire gestica mimica comportament + analiza interioara a gandurilor lui.

Catrina este a doua sotie a lui Moromete, este mama vitrega a lui Paraschiv, Nila si Achim si mama
naturala a Ilincai , a Titei si a lui Niculae

Relatia celor doua personaje se evidentiaza in primul rand prin contrastul religios

2. Relatie intre tehnica de compozitie si tema timpului in volumul 1 – asistam la tehnica decupajului –
naratiunea fiind lenta, de la aparenta timpului care “avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea
aici fara conflicte mari”(incipit), la “Timpul nu mai avea rabdare”(final)

In volumul II – tehnica rezumativa cu intoarceri in timp si eliminari de fapte – “viclenia timpului”

Titlul – substantiv propriu, are o functie anticipativa – evocarea vietii unei familii(tema familiei) –
evolutia si criza familiei sunt simbolice pt trasnformarile din satul romanesc al vremii – “roman al
deruralizarii satului”

O alta tema – criza comunicarii in familia Moromete – Tema timpului viclean (“timpul nu mai avea
rabdare”) – relatia dintre individ si istorie

Perspectiva narativa obiectiva se completeaza prin aceea a reflectorilor si a informatorilor

Conflictul romanului este triplu – a. Tata si fii din primare casatorie – mod diferit de a vedea lumea

b. Moromete si Catrina – vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei – trecerea casei pe numele
ei – etc.

c. Moromete – sora lui Guica – dorinta de ajutor insa se distanteaza

Lui moromete ii place viata ca un miracol contemplat. Natura fie in gradina fie pe lotul lui de pamant.

Sta la taclale (cu prietenul sau Cocosila) ceasuri intregi de dulce lenevie spre supararea Catrinei,care-l
caracterizeaza direct :”Esti mort dupa sedere si tutun[...] lovi-o-ar moartea de vorba de care nu te mai
saturi!”

Tehnica amanarii – taraganare orice decizie – scena cu Jupuitu magistral construita “N-am”

Sociabilitatea, inteligenta, umorul

3. Moromete are si o mare capacitate de disimulare, ilustrativa fiind secventa in care hotaraste vanzarea
salcamului pt achitarea unor datorii -> “Se pare ca nimeni nu intelegea ca hotarandu-se in sfarsit
plecarea lui Achim la Bucuresti insemna ca trebuie sa li se faca celor trei pe plac pana la capat, sa nu se
mai atinga nimeni de oi si cum atlceva n-aveau ce vinde, salcamul trebuia taiat.” – cei trei fii nu
intelegeau => “sa se mire prostii” nu era o batjocura intamplatoare la adresa fiilor

Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii, prefigureaza
destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluzilor lui Moromete-> lumea isi pierde
sacralitatea

Scena Ploii - > Moromete udaat pana la piele de “o ploaie repede si calda” – revelatorie

Monologul interior – arata efortul permanent a lui Moromete de a intelege lumea, schimbarile satului.
Parasit de fii se consoleaza cu faptul ca si-a facut datoria de parinte: “Tot am facut ceva, am crescut sase
copii si le-am tinut pamantul pana in momentul de fata, desi ei au fugit ca niste tradatori si n-au vrut sa-l
munceasca.”

Pe patul de moarte – “Domnule[...] eu totdeauna am dus o viata independenta”. – taranimea nu este

stapanita doar de instinct, ci dimpotriva, este capabila de “reactii sufletesti nebanuite”

4. In opinia mea , complexitatea romanului consta in faptul ca alterneaza prozade creatie cu proza de
analiza psihologica : “Morometii” – roman al deruralizarii satului.

Moromete – actul contemplatiei – bucurie , placerea de a vorbi da sens lumii in ciuda timpului
protagonistul nu abdica de la idealurile sale

Concluzie : Superioritatea spirituala a lui Moromete se manifesta prin atitudinea sa de personaj

contemplativ. Pentru el “timpul are nesfarsita rabdare”