Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
10SEMIOLOGIE
10SEMIOLOGIE
V. TULBURĂRILE MEMORIEI
A. Tulburări cantitative
1.Hipermnezia: se caracterizează printr-o creştere exagerată a ca-
pacităţii de evocare mnezică şi/sau, mai rar, a capacităţii de memorare
(înregistrare, fixare). Se întâlneşte în:
sindromul maniacal (hipermnezie de evocare, ineficientă din cauza
tahipsihiei);
sindromul depresiv (hipermnezie de evocare, selectivă, doar pentru
amintirile neplăcute din trecut);
P.T.S.D. (evocări bruşte, neaşteptate, intrusive, a unor imagerii referitoare la
trăiri catastrofice anterioare);
eidetism (hipermnezie de înregistrare şi evocare, privind doar memoria
vizuală, cu reţinerea a absolut tuturor detaliilor unor tablouri, scene ample; este
nefuncţională datorită diminuării capacităţii intelective de sinteză, rezumare,
extragere a esenţialului;
hipertrofia mnezică de tipul memoriei prodigioase (o capacitate de
memorare şi evocare, pur mecanică, a unui volum imens de date, chiar
nestructurate; deficitul intelectiv global existent, afectând capacitatea de
înţelegere şi de procesare logică a acestor date, face ca această "prodigiozitate"
mnezică să fie, cognitiv, nefuncţională).
2.Hipomnezia şi amnezia: se caracterizează printr-o diminuare sau
abolire a capacităţilor mnezice de memorare(fixare sau stocare) şi/sau de
rememorare(evocare). Pot fi afectate, concomitent sau separat, memoria
imediată (menţinerea informaţiei timp de cîteva secunde în o serie de C.A.C.
succesive), memoria de scurtă durată (de înregistrare, fixare, achiziţii de noi
informaţii ), şi memoria de lungă durată (de conservare, stocare durabilă). Au
un caracter continuu sau tranzitor; pot fi globale sau selective.
Hipomnezia şi amnezia de fixare (anterogradă). Afectarea separată a funcţiei
de fixare va determina o “nonmemorare” ce progresează anterograd în timp
începînd cu momentul abolirii funcţiei respective. Poate fi izolată sau
combinată cu alte tipuri de deficit al funcţiilor mnezice. In acest sens, are mai
multe forme particulare de manifestare, în funcţie de afecţiunea cauzală:
TCC: funcţia mnezică de fixare este abolită, datorită unei leziuni
cerebrale, de regulă reveresibilă; din momentul respectiv, pacientul nu mai
memorează nimic, "anterograd" în timp, spre viitor; funcţia de evocare este
normală, deci subiectul îşi poate reaminti tot ceea ce a memorat înainte de
momentul susmenţionat; după vindecarea leziunii şi renormalizarea fixării
mnezice totul reintră în normal; pentru durata episodului respectiv, rămâne,
definitiv, o amnezie lacunară;
Sindromul amnestic organic: amnezia este anterogradă, de regulă
ireversibilă; se caracterizează prin abolirea atât a memoriei de scurtă durată cât
şi a celei de lungă durată, cu păstrarea indemnă a memoriei imediate; funcţia
de evocare este şi ea afectată, dar într-o mai mică măsură;
Delirium: este afectată memoria imediată şi memoria de scurtă durată,
cu păstrarea, relativ indemnă, a memoriei de lungă durată, dar cu dificultăţi de
evocare; afectarea memoriei imediate face imposibilă structurarea câmpului
perceptiv, determinând o stare de confuzie; tulburarea mnezică este fluctuentă
şi tranzitorie;
Demenţă: amnezia anterogradă este precedată de cea retrogradă (de
evocare), devenind deci anteroretrogradă, globală;
oligofrenie: în funcţie de gradul ei de severitate, toate funcţiile
mnezice au un anumit grad de nedezvoltare, deci de deficienţă (definitivă);
în toate cazurile în care avem un deficit de concentrare şi persistenţă a
atenţiei, apare, secundar, şi o hipomnezie de fixare mnezică.
Hipomnezia şi amnezia de evocare( retrogradă): din momentul declanşării
ei, deficitul mnezic progresează înapoi în timp, "retrograd", spre trecut, cu
pierderea, reversibilă sau nu, a capacităţii de a evoca achiziţiile mnezice, în
ordinea inversă a dobândirii lor. Se poate întâlni în:
unele cazuri de TCC, în care, printr-un mecanism lezional, funcţia de
evocare mnezică este abolită, în schimb cea de fixare rămâne indemnă; este, de
regulă, tranzitorie, deoarece leziunea organică de substrat, în aceste cazuri, este
reversibilă.
Demenţă: amnezia se caracterizează prin precedenţa şi ireversibilitatea
amneziei retrograde (de evocare).
Oligofrenie
Delirium
Sindromul amnestic organic
Hipomnezia şi amnezia lacunară: este circumscrisă, în timp, la durata unui
episod de amnezie anterogradă post TCC, remisă, delirium sever, stare
crepusculară severă( histerică, epileptică, alcoolică, reactivă). Mai poate apare
după unele episoade a unor parasomnii sau stăridisociative histerice. Ea
urmează acestor episoade şi este definitivă.
Hipomnezia şi amnezia selectivă: se referă la dificultatea sau incapacitatea
de a memora sau de a evoca doar o anumită categorie, specifică, de informaţie,
cu caracter idiosincrazic pentru persoana în cauză. Se pot întâlni în:
Tulburărilede stres (acut sau post-traumatic): pentru unele evenimente
catastrofice trăite
Amnezia disociativă(unele forme): pentru unele evenimente recente
ce au fost şi au rămas psihotrumatizante.
Amnezia disociativă: poate apare în:
Amnezia disociativă: sub forma amneziei selective sau extensive şi
persistente, dar reversibile, pentru importante date personale, uneori pentru
întreaga biografie anterioară
Tulburarea personalităţii multiple: sub forma amneziei, parţiale sau
totale, pentru un întreg segment al biografiei, aferent unei personalităţi ante-
rioare.
Blackout-ul alcooolicilor cronici are urm_toarele caracteris-tici: după un
consum moderat de băuturi alcoolice, urmat de o activitate normală de-a
lungul restului zilei, fără nici un semn de intoxicaţie acută, a doua zi pacientul
nu-şi mai aminteşte absolut nimic despre perioada de timp ce a urmat
consumului respectiv. Este o amnezie lacunară, consecutivă unei amnezii de
fixare, adica de"non-memorare" şi nu a uneia de evocare. Semnalează debutul
unei encefalopatii alcoolice şi a unei stări de dependenţă.
B.Tulburări calitative(paramneziile)
Sunt, de regulă, evocări falsificate prin deformare sau inventare de imagini,
prin un amestec de prezent şi trecut, de real şi imaginar, de inedit şi deja
cunoscut(sau o substituire a unuia prin celălalt).
1.Falshback-urile de tipul evocărilor mnezice au exact aceleaşi
caracteristici şi aceeaşi semnificaţie ca şi cele perceptive dar nu sunt proiectate
spaţial.
2. Sentimentul patologic de deja văzut (deja vu): este impresia falsă
că persoane sau evenimente (exterioare sau intrapsihice), de fapt percepute
pentru prima dată, au mai fost percepute sau trăite anterior. Este un fals
sentiment de evocare mnezică, uneori însoţit de false recunoaşteri. Se
întâlneşte în histerie sau epilepsie.
3. Sentimentul patologic de niciodată văzut (jamais vu): este
impresia falsă că persoane sau eveni-mente (exterioare sau intrapsihice), care,
în realitate, au mai fost percepute, sau trăite, anterior, sunt acum percepute, sau
trăite, pentru prima dată. Este un deficit de evocare, cu nerecunoaşterea unor
persoane sau evenimente, cunoscute, memorate. Se întâlneşte în epilepsia
temporală. Când trecutul este trăit ca prezent, fenomenul se numeşte ecmnezie.
Când "cunoscutul" e trăit ca o creaţie originală, actuală, a subiectului,
fenomenul se numeşte criptamnezie.
4.Mitomania (iluzia de memorie): este evocarea unor amintiri
adevărate, reale, dar la care pacientul, în mod nedeliberat, neintenţionat,
adaugă false conţinuturi, detalii fictive, produse inconştient de imaginaţia sa,
conţinuturi prin care evocarea e defor-mată, falsificată, dar expunerea devine
spectaculoasă, centrând atenţia sau provocând admiraţia anturajului. Deşi
pacientul e convins că spune adevărul, acest ultim aspect sugerează un fundal
histeric al personalităţii sale. O formă extremă, la care se mai adaugă şi
minciuna deliberată, dezinvolt expusă, şi un comportament în consecinţă, încât
se crează o falsă impresie că persoana în cauză şi crede în ceea ce spune, o
realizează pseudologia fantastică (a personalităţilor histerice sau antisociale).
5. Confabulaţia (halucinaţia de memorie): constă în afirmarea,
sinceră şi cu intenţia de a evoca fapte reale (efectuate sau trăite de pacient), a
unor "evenimente", pur fictive, inventate în totalitate (dar în mod inconştient,
neintenţionat), de către imaginaţia subiectului, cu scopul umplerii,
compensatorii, a unui gol mnestic (de care acesta nu-şi dă seama şi chiar îl
neagă, "anosognozic"). Se întâlneşte în sindromul amnestic organic (unde,
datorită amneziei anterograde, acelaşi eveniment este pseudoevocat,
"confabulat", în mod diferit, în diferite zile succesive) şi în parafrenia
confabulatorie (o tulburare delirantă persistentă), în care confabulaţia e
generată de distorsionarea amintirilor, operată de productivitatea delirantă.
VI. TULBURĂRI INTELECTIVE
Se clasifică în: 1.tulburările gândirii: formale
ale conţinutului gândirii
particulare
2.tulburările funcţiilor operaţionale şi deficitul cognitiv
global
VI.1 TULBURĂRILE GÎNDIRII
A. Formale
Cantitative(ale cursului găndirii)
1.Tahipsihia: se manifestă ca :
ideaţie accelerată: creşterea anormală a vitezei fluxului ideativ
creştere a debitului ideativ(pe unitatea de timp)
fugă de idei: forma extremă a ideaţiei accelerate; ea are un caracter continuu,
este nedorită şi dificil de controlat; ideaţia are salturi constante, abrupte, de la o
temă la alta, dar fără alterarea coerenţei interioare, deoarece relaţia asociativă
este păstrată;
presiunea ideativă: trăită în cazul fugii de idei, este senzaţia subiectivă că
aceasta este impusă şi incoercibilă.
Toate cele de mai sus se întâlnesc în sindromul maniacal sau în delirium.
mentismul (gândirea automată): este o tahipsihie cu presiune ideativă, care
are un aspect de criză (apare şi dispare brusc); este trăit, subiectiv, şi ca o stare
dezagreabilă, în care o multitudine de gânduri diverse, străine de preocupările
actuale ale subiectului, se învălmăşesc, fără ca acesta să fie capabil, voluntar,
să le controleze, să le pună în ordine sau să le îndepărteze; trăirea subiectivă nu
se transpune în planul expresiv al vorbirii. Se întâlneşte în nevroza obsesivă
gravă.
2.Bradipsihia se manifestă ca :
lentoare ideativă: scăderea anormală a vitezei fluxului ideativ
scăderea debitului ideativ(pe unitatea de timp).
Se întâlnesc în: depresie, epilepsie, cerebrastenie postcontuzională, unele
forme de delirium sau de demenţă.
gândirea inhibată: este senzaţia subiectivă, trăită în cazul bradipsihiei, de
frânare globală a fluxului ideativ, ca şi cum acesta ar înfrunta o rezistenţă, un
obstacol puternic, pe care subiectul îl învinge printr-un efort voluntar.
sărăcia gândirii: este o scădere a debitului ideativ, prin scăderea
productivităţii limbajului(interior), fără afectarea cantităţii de informaţie
conţinută (trăsătură distinctivă faţă de "scăderea conţinutului gândirii"). Se
întâlneşte în sindromul de delirium şi în cel demenţial.
4.Fadingul mintal: este o scădere progresivă a vitezei şi a debitului
ideativ cu apariţia sau nu a unui baraj mintal.
5.Barajul mintal (blocajul gândirii): constă în întreruperea brus-că,
nemotivată, conştientizată subiectiv, a cursului gândirii, înainte ca subiectul să-
şi fi încheiat demersul ideativ început. După o scurtă pauză, fluxul ideativ
întrerupt este, brusc, reluat, cu continuarea liniei ideative întrerupte sau cu
începerea alteia noi (fapt care indică şi o amnezie lacunară, postepisodică).
Fadingul şi barajul mintal se întâlnesc în schizofrenie.
Calitative (tipurile anormale ale gândirii)
1.Gândirea hiperconcretă: reprezintă un mod de gîndire uni
dimensională, cu neînţelegerea nuanţelor de sens, incapacitatea soluţionării
problemelor complexe; se întâlneşte la oligofrenii superiori sau în
schizofrenie.
2.Gândirea hiperabstractă: în varianta tipică este multidimensională,
cu excesivă preocupare pentru conceptualizări, sistematizări, creare de noi
ipoteze, exprimări metaforice; într-o variantă extremă, gândirea devine
ermetică sau eliptică (până la a deveni obscură). Eficienţa gândirii, în planul
operaţional şi în cel de comunicare, este scăzută. Apare în tulburarea
schizotipală şi în schizofrenie(debut sau stare reziduală).
3.Gândirea hipoelaborată, aluzivă, vagă: întîlnită în tulburarea
schizotipală şi în schizofrenie (debut sau fază reziduală)
4.Găndirea hiperelaborată, de tip manierist: cu debit ideativ crescut
dar comunicare informaţională redusă, din cauza supraîncărcării cu elemente
redundante (formule introductive, de politeţe, etc) ; se întâlneşte în tulburarea
schizotipală şi în schizofrenia hebefrenă şi catatonă.
5.Gândirea circumstanţială: cu dificultăţi în operaţiunile abstracte (de
sintetizare, rezumare, extragere a esenţialului),cu predilecţie pentru detalii
concrete neesenţiale, generatoare de paranteze explicative; discursul este
prolix, contursionat, părăsind adesea calea directă de transmitere a mesajului;
dar,acesta din urmă, este totuşi transmis corect, însă într-un timp mai
îndelungat. Se întâlneşte în tulburarea schizotipală şi la personalitatea
"organică": (mai ales epileptică).
6.Găndirea digresivă: cu frecvente digresiuni, prin care se deviază de
la calea directă de comunicare (sare de la un subiect la altul) dar, întotdeauna,
urmează o revenire la punctul de deviere, reuşindu-se transmiterea mesajului
dorit dar într-o perioadă mai lungă; se întâlneşte în delirium şi în schizofrenie
(faza de debut şi cea reziduală).
7. Gândirea tangenţială: care părăseşte calea directă de comunicare a
mesajului, prin deviaţii digresive, tangente sau cu totul irelevante (fără nici o
legătură cu conţinutul mesajului respectiv), fără însă a mai reveni la linia
normală de gândire, necesară transmiterii mesajului(acesta nu este transmis).
Asociaţiile de idei sunt comprehensibile, dar nu sunt şi adecvate din
perspectiva scopului comunicării. Se întâlneşte în schizofrenie.
8.Gândirea ineficientă: mesajul nu este transmis din cauza incapacităţii
pacientului de a-şi controla şi ordona gândirea, care se derulează contorsionat,
uneori "în cerc", având şi un anumit grad de neclaritate; se întîlneşte în
neurastenia severă
9.Gândirea stereotipă: se caracterizează prin repetarea identică, după
un model fix, invariabil, şi cu caracter durabil, a unui unic conţinut ideativ,
purtător al unui unic mesaj, care însă este inadecvat, circumstanţial; este
întâlnită în tulburarea schizotipală şi sindromul cataton.
10.Gândirea irelevantă: este o gândire aparent coerentă dar care, prin
conţinutul ei ideativ, nu comunică nimic întâlnită în sindromul de delirium şi
în schizofrenie.
11.Gândirea ilogică: este o revenire la o modalitate infantilă de
gândire (prelogică, preoperaţională),ce poate da naştere la concluzii eronate,
uneori aberante(apare în Sx).
12.Gândirea dereistică: este o gîndire primară neconcordantă cu
logica, realitatea obiectivă, experienţa trăită
13.Gândirea autistică: este centrată pe realitatea interioară, neluînd în
considerare realitatea obiectivă înconjurătoare. .(apare în Sx)
14.Gândirea magică: bazată pe convingerea că unele gânduri, cuvinte,
acţiuni, au puterea de a provoca sau evita evenimente, efecte specifice, ne-
concordante cu legile naturale, ştiinţifice, ale cauzalităţii. .(apare în Sx şi
tulburarea schizotipală)
15.Gândirea bizară: caracterizată prin asociaţii de idei ciudate,
neobişnuite într-un mediu socio-cultural dat.(apare în tulburarea schizotipală)
.
16.Relaxarea asociaţiilor de idei: are loc între propoziţii şi nu în
interiorul lor cu devierea gândirii, graduală sau bruscă, de la cursul ei normal.
Conexiunile fireşti între gândurile ce se succed se reduc sau se pierd, deoarece
ideile nu se mai asociază prin relaţii logice, cu sens, ci prin juxtapuneri,
asemănări formale (analogii, asonanţe, aliteraţie, rimă, jocuri de cuvinte, etc.).
In consecinţă, în cursul gândirii, ideile, în mod sistematic şi idiosincrazic, sar
de la o temă la alta, discursul pierzând orice capacitate de a comunica mesaje,
informaţii. Este caracteristică schizofreniei(cu disociaţie ideo-verbală). Forma
sa extremă este gândirea incoherentă,
17.Găndirea incoerentă: tulburarea asociaţiilor de idei are loc în
interiorul propoziţiilor, determinând o dezordine, dezorganizare, disociaţie
totală în planul gândirii şi al limbajului. Gândirea este incomprehensibilă
(neinteligibilă) cu tulburări de limbaj în toate planurile: semantic, topic,
sintactic, morfologic. În cursul găndirii apar: interpolări nejustificate,
văscozitate, dissemantisme şi paragramatisme diverse cum ar fi:
substituirea (înlocuirea conceptelor curente cu altele); paralogisme (accepţiuni
noi neuzuale pentru cuvinte vechi); cuvinte aproximative (folosirea cuvintelor
uzuale într-un mod neconvenţional, nepotrivit, sau crearea de cuvinte noi cu
respectarea regulilor de formare a acestora); neologisme (crează cuvinte noi
prin combinarea silabelor altor cuvinte sau pe căi necunoscute, şi le atribue
sensuri consensuale inexistente); contaminarea (fuziunea de concepte
heterogene); condensarea (crează concepte noi prin contracţia într-o idee a mai
multor idei posibil contradictorii); hiperincluderea (dispariţia graniţelor
conceptuale), transgresarea codurilor semantice (trecerea nejustificată de la o
limbă la alta), glossolalia (crearea din neologisme inventate a unei limbi noi
de uz personal), jargonofazia (jargon ce pare inteligibil doar pentru cel care îl
găndeşte şi rosteşte cu repetare de cuvinte fără sens, neologisme proprii),
verbigeraţia (repetă stereotip, fără sens, cuvinte sau fragmente de
propoziţie), salata de cuvinte (mixtură de cuvinte fără nici o relaţie de sens
unele cu altele, ilustrând gradul maxim posibil de dezorganizare a gândirii şi a
limbajului)
Se întâlneşte în schizofrenie(formă hebefrenă), în cadrul, schizofaziei (termen
generic pentru gândirea şi vorbirea incoerentă a schizofrenicului).Gândirea
incoerentă se mai întâlneşte şi în Tulburările psihotice schizofreniforme (acute
sau organice) sau în delirium.
C.Tulburările psihomotricităţii
Tulburări cantitative :
1.Tahikinezia: se referă la creşterea vitezei de efectuare a mişcărilor; se
întâlneşte în manie;
2.Bradikinezia (lentoarea, retardarea motorie): se referă la scăderea
vitezei de efectuare a mişcărilor; se întâlneşte în depresie, delirium, demenţă,
sindrom postcontuzional, epilepsie, tulburări psihotice acute;
3.Hiperkinezia (hiperactivitatea psihomotorie, hipermobilitatea), apare
în anxietate, reacţia de stres acută, manie, psihoze acute, excitaţia catatonă,
delirium, unele demenţe;
4.Hipokinezia (hipoactivitatea psihomotorie, hipomobilitatea), asociată
cu bradikinezia, apare în delirium, tulburarea psihotică acută;
5.Schimbări bruşte, imprevizibile, rapide, efemere, între perioade de
hiper- şi hipo-kinezie; se întâlnesc în delirium;
6.Instabilitatea, neliniştea, psihomotorie, inclusiv akatisia, este
incapacitatea de a păstra mult timp o anumită poziţie staţionară, nevoia
imperioasă de a se mişca mereu (sau de a-şi mişca unele părţi ale corpului:
"sindromul picioarelor neliniştite"), fără însă a deranja ambianţa; se întâlneşte
în delirium, demenţă, catatonie, manie.
7.Agitaţia psihomotrie (excitaţia): este o stare de hiperkinezie
excesivă, neintenţionată, fără scop, sens, dezordonată, haotică, neproductivă,
dar perturbatoare; uneori este un răspuns la o stare de tensiune interioară,
anxietate. Este neinfluenţată de stimuli externi, este trăită egosinton, cu
anosognozie şi, adesea, se însoţeşte de acte de violenţă, heteroagresive. Se
întâlneşte în: sindromul cataton (ca agitaţie într-un spaţiu restrâns), în delirium
(forma de confuzie agitată), în reacţiile la stres, în manie (ca agitaţie într-un
spaţiu cât mai larg), în unele forme de schizofrenie şi de depresie (agitată), în
intoxicaţia cu stimulente, etc.
8.Stuporul akinetic (akinezia): este o stare de inhibiţie psihomotorie
extremă, cu imobilitate (absenţa totală a mişcărilor spontane voluntare şi
areactivă la stimuli) în poziţii adesea neobişnuite, asociată cu mutism. Se
întâlneşte în sindromul cataton (mai ales în cel schizofren, caz în care
alternează cu agitaţia catatonă), sau în delirium (forma de confuzie
stuporoasă), în reacţiile la stres, în depresia severă inhibată (stuporul
melancolic), în unele stări disociative (stuporul disociativ), în stări maniacale
atipice (stuporul maniacal).
Stuporul cataton mai prezintă şi conservarea atitudinilor, a posturilor,
manifestată prin:
a)rigiditate: poziţie rigidă, asumată voluntar, menţinută mult timp;
b)catalepsie: menţinerea constantă, imobilă, a unei poziţii incomode;
c)postură bizară: voluntar aleasă, incomodă, nepotrivită, menţinută un timp
anormal de îndelungat, repetată identic la fiecare nou episod de boală,
considerată, deci, drept o "stereotipie de repaus";
d)opozitivitate: rezistenţă pozitivă, nemotivată, la comenzi sau la încercări de
mobilizare pasivă (reflectă negativismul pasiv);
e)flexibilitate ceroasă: menţinerea, timp anormal de îndelungat, a unei poziţii
imprimate pasiv, prin înfrângerea rezistenţei iniţiale.
9.Nonresponsivitatea la stimulii ambientali (din P.T.S.D.)
10.Paraliziile sau Parezele psihogene,ce interesează mişcările
voluntare (din tulburarea motorie conversivă histerică).
Tulburări calitative :
1.Automatismele motorii:
1)Automatismul la comandă: se referă la o supunere totală, cu executa-rea,
automată, a oricărei mişcări, în urma unei solicitări verbale. El poate apare:
a)în contextul unui câmp de conştiinţă clar, în catatonia schizofrenică (unde,
reprezintă fenomenul opus, polar, negativismului cataton), sau
b)în contextul unei "stări alterate a conştiinţei", în cazul sugestiei hipnotice;
2)Automatismul ambulator diurn sau fuga psihopatologică : apare în cazul
unei îngustări punctiforme a câmpului de conştiinţă, din cadrul unei stări cre-
pusculare de natură histerică (disociativă) sau epileptică. Este vorba de un
episod paroxistic (cu debut şi final brusc), tranzitor, cu o durată de ore sau zile.
Pacientul, cu ochii deschişi, aparent treaz, se află, de fapt, într-o stare
particulară de somn, deci este absent din mediu. In această stare, poate
deambula la modul automat (cu facies şi figură fixă, ţinută rigidă); poate
răspunde, automat, la întrebări simple; poate efectua, automat, acte de
complexitate medie; se poate deplasa, pe jos sau cu trenul, la mari distanţe de
casă. Autoîngrijirea este menţinută, poate manifesta agresivitate în cazul unor
opoziţii, este confuz privind identitatea persoanelor. In momentul trezirii
adevărate, manifestă, imediat, perplexitate şi, ulterior, o amnezie lacunară
permanentă a episodului.
3)Automatismul ambulator nocturn ( somnambulismul): vezi I.D.2.
2.Actele impulsive
1)Actul impulsiv-exploziv:
a) este precedat de un fundal de explozivitate structurală disontogenetică
(personalitatea emotiv-instabilă, tipul impulsiv sau borderline) sau
postmorbidă, de tip defect organic encefalopat (post TCC, encefaloză
alcoolică);
b)are o cauză exogenă declanşantă minoră, care din cauza hipersensibilităţii şi
hiperreactivităţii structurale, determină o "explozie" de furie oarbă, un afect
patologic, ce produce o îngustare crepusculară a câmpului de conştinţă;
c)în acest context, apare o tendinţă (impulsivă) la acte clastice-destructive şi
heteroagresive-violente, tendinţă la act care, prin violenţa ei, scurtcircuitează
(anulează) etapa motivaţonală a deliberării şi a deciziei, determinând o trecere
instantanee la actul respectiv (de tip reacţie explozivă), în prezenţa condiţiilor
favorizante şi a unui slab control voluntar (hipobulie);
d)această reacţie exploziv-afectivă şi comportamentală este de scurtă durată;
e)după reacţia explozivă, pulsiunea anormală fiind descărcată, subiectul
apreciază lucid faptele comise şi urmările acestora, le regretă, doreşte şi ia
hotărârea să nu le mai repete, dar nu va reuşi acest lucru.
Mai, apare în: personalitatea "organică", reacţiile la stres acut, excitaţia
catatonă, unele forme de demenţă sau de delirium, epilepsie.
2)Actele impulsive propriuzise: sunt caracterizate de o tendinţă la act
incoercibilă, dar egodistonă, conştientizată ca anormală. Pacientul doreşte să
se abţină de la act, dar nu reuşeşte. Aceste acte sunt, în general, de mai mică
amploare şi nocivitate.Câmpul de conştiinţă este clar, nesatisfacerea imediată a
tendinţei provoacă o tensiune dezagreabilă, insuportabilă, încât subiectul
hotărăşte să cedeze impulsului şi, actând, obţine gratificaţia (relaxarea, chiar
plăcerea). Aici pot fi încadrate: consumul de drog al toxicomanilor, actele
sexopate egodistone sau actele de tip "obiceiuri patologice" (kleptomania,etc.).
In toate acestea există şi un deficit al controlului voluntar al impulsiunilor,
consecutiv hipobuliei.
3)Actele impulsiv-compulsive: sunt precedate de preocupări şi tendinţe la act
obsesive, incoercibile din cauza unei voinţe ineficiente. Si ele sunt egodistone,
conştientizate ca anormale, precedate de o stare de tensiune, dar şi de o scurtă
luptă, infructuoasă. Actele compulsive au un caracter repetitiv, stereotip; sunt
inutile, fără sens, dar detensionante. Apar ca ritualuri obsesive, de ex.:
aritmomania, verificările permanente, etc. Se deosebesc de tendinţele la act
obsesive contenţionabile, cum ar fi "impulsia de defenestrare"
3.Parakineziile: sunt mişcări bizare, ciudate, incomprehensibile, ce
deformează, supraîncarcă sau înlocuiesc mişcările normale.
4.Alte tulburări psihomotorii din seria schizofreniei catatone:
1)Ecopraxia: este imitarea imediată, la modul identic, a unei mişcări a
interlocutorului; uneori, are un caracter repetitiv, automat, pacientul
considerând mişcarea ca fiind, la origine, a sa;
2)Manierismele motorii: sunt mişcări complexe, frecvente, uneori habituale,
dar involuntare; ele par a avea un scop, un sens, pentru pacient, dar par bizare
observatorului, care le mai descrie ca fiind: excesive, inutile, nepotrivite,
nemotivate, nenaturale, cu un caracter afectat, teatral; se întâlnesc şi în forma
hebefrenă a schizofreniei;
3)Stereotipiile de mişcare: sunt mişcări mai simple, cu un model fix,
invariabil, repetitive, nefuncţionale, inutile, inadecvate circumstanţial, aparent
pulsionale (de ex.balansările înainte-înapoi ale trunchiului); se întâlnesc şi în
sindromul delirant schizofreniform organic;
4)Negativismul activ cataton: se manifestă prin executarea, întotdeauna
inversă, a unei mişcări comandate;
5)Cataplexia(din narcolepsie): este o pierdere temporară a tonusului muscular,
cu declanşare emotivă, urmată de cădere.
5.Alte tulburări psihomotorii, determinate de o patologie nevrotică:
1)Pseudoconvulsiile epileptiforme: din histeria conversivă, sunt mişcări
involuntare, psihogene, de aspect pseudoneurologic;
2)Ticurile: sunt mişcări bruşte, rapide, accentuate de emoţii; involuntare şi
incoercibile, apar la intervale de timp neregulate, dar apropiate; au un caracter
spasmodic, neritmic, implicând un grup muscular limitat; sunt stereotipe,
absurde, nefunc_ionale, parazitând funcţionalitatea unor mişcări voluntare în
curs de desfăşurare;
3)Crampele profesionale (de ex. "crampa scriitorului"): sunt cauzate de
contracturi, mişcări involuntare, ce nu afectează şi alte miţcări ce necesită
aceleaşi grupe musculare.
6.Alte tulburări psihomotorii, de natură organică (prin leziuni
cerebrale de focar):
1)Dispraxia şi Apraxia: se caracterizează prin dificultatea, respectiv
incapacitatea, de a efectua activităţi motorii învăţate, voluntare; în general, nu
poate coordona mişcările fine, necesare efectuării unor acte simple, ce se au-
tomatizează sau sunt deja automatizate (de ex. nu poate mima actul de a se
pieptăna, nu se poate îmbrăca sau dezbrăca). Se întâlneşte în demenţe
(Alzheimer, Creutzfeldt-Jakob), în sindromul postencefalitic (ca apraxie
constructivă: nu poate realiza forme concretizate în spaţiu: desene,construcţii).
D.Tulburările sociabilităţii şi ale relaţiilor interpersonale
D.1.Sociabilitatea:
1.Sociabilitatea crescută, apare la hipomaniacal, la anxios-fobic (rol
securizant) sau la histeric (rol captativ);
2.Sociabilitatea excesivă, apare la maniacal (familiaritate, decenzurare)
3.Sociabilitatea inadecvată (comportament "necivilizat"):
a)dezinhibiţii cu exces de familiaritate, vulgaritate, nerespectarea normelor
morale şi legale în demenţe, personalitatea “organică”
b)avansuri, propuneri indecente, în tulburarea postencefalitică
c)euforie tîmpă cu jovialitate, glume proaste, comportament nepotrivit
circumstanţelor, în personalitatea “organică” (leziuni frontale)
4.Sociabilitate diminuată, la schizotipal şi în tulburarea de stres;
5. Sociabilitate redusă până la izolare, retragere socială, cu evitarea
contactului interpersonal direct şi a grupului social, în depresie, paranoia
"pasivă", schizofrenie simplă sau hebefrenă;
6. Sociabilitate abolită, în autismul schizofren, cu viaţă intrapsihică
ruptă de orice contact rezonant cu realitatea obiectivă, şi cu imposibilitatea
relaţionării şi comunicării cu alţii (introversiune totală).