Teste biochimice în psihiatrie:

testul de supresie a dezametazonei (DST),

testul de stimulare
a tireotopului (TRH).

Testul de supresie la dexametazonă (DST)

1. Procedura
a. Se administrează dexametazonă, 1 mg oral la ora 11 seara.
b. Se măsoară cortizolul plasmatic la ora 4 după amiază şi din nou la 11 seara, în ziua următoare (se
poate face şi o recoltare suplimentară, la ora 8 seara).
c. Orice nivel mai mare de 5 µg/dL al cortizolului este anormal (dar domeniul valorilor normale trebuie
ajustat în funcţie de metoda de dozare a laboratorului, astfel încât 95% din normali să se încadreze în
domeniul normal).
d. Poate fi utilă şi dozarea în prealabil a nivelului normal al cortizolului (inaintea testului).
2. Indicaţii
a. Ajută la confirmarea impresiei diagnostice de tulburare depresivă majoră. Nu se foloseşte de rutină
pentru că nu este un test fiabil. Rezultatele anormale pot să confirme nevoia de tratament somatic
(biologic) al depresiei.
b. Urmărirea depresivilor non–supresori pe parcursul tratamentului antidepresiv.
c. Diferenţierea depresiei majore de disforia minoră.
d. Unele dovezi arată că depresivii non–supresori tind să răspundă pozitiv la tratamentul
electroconvulsivant (ECT) sau cu antidepresive triciclice.
e. A fost propus ca metodă de predicţie a rezultatului tratamentului, dar rezultatul DST se poate
normaliza înainte de remisiunea clinică a depresiei.
f. A fost propus ca metodă de predicţie a recăderii la bolnavii care sunt persistent nonsupresori sau la
care rezultatele DST redevin anormale.
g. Posibilă utilitate în diferenţierea depresiei delirante de cea nedelirantă.
h. Rezultatele mult în afara normalului (nivelurile cortizolului > 10 µg/dL) sunt mai semnificative decât
rezultatele uşor crescute. i. Rezultate fals pozitive (Tabelul 26–4). j. Sensibilitatea DST este de 45% în
depresia majoră, de 70% în tulburările depresive psihotice. k. Specificitatea DST este de 90% în
comparaţie cu subiecţii de control, de 77% în comparaţie cu alte diagnostice psihiatrice (privite ca grup).

B. Testul de stimulare a hormonului eliberator de tirotropină (TRH). Folosit în diagnosticul

1 Sunt discutate numai produsele „clasice“, neselective şi ireversibile. 321 hipotiroidiei.
1. Procedura
a. La ora 8 dimineaţa, după ce nu a mâncat în cursul nopţii, pacientului i se cere să se culce şi este
avertizat că, după administrarea injecţiei cu hormon, s–ar putea să simtă nevoia de a urina.
b. Se măsoară nivelurile iniţiale ale hormonului stimulator al tiroidei (TSH), triiodtironinei (T3), tiroxinei
(T4) şi ale captării pe răşină a T3.
c. Se administrează IV 500 µg de hormon eliberator de tirotropină (TRH). d. Se măsoară nivelurile
hormonului stimulator al tiroidei (TSH) la 15, 30, 60 şi 90 de minute.
2. Indicaţii
a. Rezultatele anormale la limită ale testele tiroidiene sau suspiciunea de hipotiroidism subclinic.
b. Suspiciunea de hipotiroidie indusă de litiu.
c. Depistarea bolnavilor care necesită liotironină (Cytomel) 1:01 ca tratament adjuvant asociat cu
antidepresivul triciclic. d. Depistarea hipotiroidiei incipiente, al cărui prim simptom poate să fie adeseori
depresia. Hipotiroidismul de gradul 3 este definit ca rezultat normal al testului funcţiei tiroidiene, cu
rezultat anormal al testului de stimulare cu hormon eliberator de tirotropină.
e. Opt la sută din totalul pacienţilor depresivi au o anumită afecţiune tiroidiană.
3. Rezultate a. Dacă nivelul hormonului stimulator al tiroidei se modifică cu următoarele valori: (1) Peste
35 µUI/mL – răspunsul este pozitiv. (2) Între 20 şi 35 µUI/mL – hipotiroidism incipient. (3) Sub 7 µUI/ml –
răspunsul este insuficient (poate să coreleze cu diagnosticul de depresie). b. Vârful nivelului hormonului
stimulator al tiroidei trebuie să atingă aproximativ dublul valorii iniţiale de la subiecţii normali (între 7–
20 µUI/mL). c. Nu diferenţiază bine între patologia hipotalamică şi cea hipofizară.