Lingvistică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând
butonul Modificare.

Lingvistică
Lingvistică teoretică
Fonetică
Fonologie
Lexic
Gramatică
Morfologie
Sintaxă
Sintaxa propoziției
Sintaxa frazei
Semantică
Semantică lexicală
Pragmatică
Ortografie
Stilistică
Lingvistică aplicată
Sociolingvistică
Lingvistică computațională
Lingvistică cognitivă
Lingvistică istorică
Lingvistică comparativă
Etimologie
Lingviști

Lingvistica[1] este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor

sau limba ca sistem comunicațional. Un lingvist este o persoană care se angajează în
acest studiu.

Cuprins

 1Etimologie
 2Istoricul lingvisticii
 3Curente lingvistice
 4Note
 5Bibliografie
 6Vezi și

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Termenul românesc lingvistică este împrumutat din franceză linguistique[2], care la
rândul său a fost împrumutat din limba germană[3]Linguistik. Termenul german este un
derivat al cuvântului din latină lingua.

Istoricul lingvisticii[modificare | modificare sursă]

Primele reflecții lingvistice apar la hinduși acum peste 2500 de ani. Cel mai important
gramatician hindus este Pāṇini, care a scris în sanscrită o lucrare de o complexitate și
finețe algebrică, cu numele Aștadhyayii („Cele opt cărți”), operă lăudată în prezent până
și de NASA. Acest gramatician al secolului V sau IV î.Hr. enumeră încă 68 de
gramaticieni indieni care l-au precedat, ceea ce arată că a existat o îndelungată tradiție
orală a gramaticii hinduse înainte de secolele IV-V î.Hr. Pe lângă multe
altele, Pāṇini numește cele cinci categorii de sunete după felul lor
(velare, palatale, retroflexe, dentale, labiale) și împarte fonemele limbii sanscrite după
aceste categorii. Prin aceasta, el a precedat cu 2000 de ani lingvistica modernă, care a
ajuns la aceleași rezultate în parte datorită descoperirii limbii sanscrite.

Curente lingvistice[modificare | modificare sursă]

 Curentul comparatist (Franz Bopp, Jacob Grimm, Rasmus Christian
Rask, Wilhelm von Humboldt etc.)
 Curentul naturalist (August Schleicher, Max Müller, Alexandru Lambrior)
 Curentul psihologist (Heymann Steinthal, Aleksandr Potebnya)
 Curentul neogramatic (Karl Brugmann, Hermann Osthoff, Hermann Paul)
 Curentul idealist (Hugo Schuchardt, Karl Vossler)
 Curentul neolingvistic (Matteo Bartoli, Giulio Bertoni)
 Curentul sociologic (funcțional) (Ferdinand de Saussure, Charles Bally, Albert
Sechehaye, Henri Frei)
 Curentul structuralist (Antoine Meillet, Roman Jakobson, Jan Niecisław Baudouin
de Courtenay, Louis Hjelmslev, Emanuel Vasiliu)
 Curentul etnolingvistic (Edward Sapir)
 Curentul semanticist (Rudolf Carnap, Chase Stuart)
 Curentul latinist (curent în lingvistica română: Timotei Cipariu, Aron
Pumnul, George Bariț, August Treboniu Laurian, Ion C. Massim)
 Curentul istorico-popular (curent în lingvistica română: Mihail
Kogălniceanu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu)