Tehnici

Terapeut

ACTIVAREA COMPORTAMENTALĂ
(PLANIFICAREA RECOMPENSELOR ŞI PROGRAMAREA ACTIVITĂŢILOR)

Activarea comportamentală este folosită preponderent în intervenţia pentru tratarea depresiei, deşi
poate fi utilizată şi în tratarea unor tulburări de anxietate, cum ar fi anxietatea generalizată şi stresul
posttraumatic.
Obiectivul general al acestor tehnici constă în intensificarea unor comportamente care ar putea duce
la recompensarea pacientului. Aceste recompense pot fi interne (plăcerea sau impresia/senzaţia de
realizare) sau externe (cum ar fi atenţia socială). Sporirea recompenselor îmbunătăţeşte starea afectivă a
pacientului.
Obiectivul secundar este reprezentat de scăderea frecvenţei ruminaţiilor depresive, prin îndemnarea
pacientului de a se focaliza pe alte activităţi (Beck, Rush, Shaw, & Emery, 1979).
Implementarea activării comportamentale se realizează în următorii patru paşi:
(1) monitorizarea activităţilor actuale,
(2) conceperea unei liste cu activităţi recompensatorii,
(3) planificarea acestor activităţi şi
(4) efectuarea acestor activităţi.

1.Monitorizarea. Pacientul este rugat să conceapă o listă cu toate activităţile în care se angajează de-
a lungul zilei. În vederea acestui lucru, se poate utiliza Programul activităţilor săptămânale ale pacientului .
Pacientul evaluează activitatea fiecărei ore pe două dimensiuni: (1) plăcere şi (2) pricepere. Fiecare
dimensiune este evaluată pe o scală de la 0 (lipsa totală a plăcerii/priceperii) la 10 (nivel maxim de
plăcere/pricepere). „Priceperea” este definită ca sentimentul de eficacitate sau realizare. De obicei,
rezultatele acestei monitorizări arată că pacientul se angajează foarte rar în activităţi recompensatorii.
Foarte des, pacientul petrece multe ore efectuând activităţi cu nivel scăzut de recompensare, cum ar fi
urmărirea televizorului, şederea pasivă sau ruminaţiile. În alte cazuri, pacientul s-ar putea angaja în unele
activităţi care i-ar induce sentimentul de plăcere sau pricepere, dar nu o face din cauza unor gânduri
negative care interferează cu buna dispoziţie. Aceste gânduri negative pot fi identificate şi atacate cu
ajutorul tehnicilor cognitive.
2.Conceperea unei liste cu activităţi recompensatorii. În următorul pas, pacientul este rugat să
conceapă o listă cu activităţi în care se poate angaja şi care au un nivel de recompensare ridicat. Pe această
listă ar trebui trecute activităţile care îi fac plăcere pacientului în prezent, cele care îi făceau plăcere înainte
Tehnici
Terapeut

să aibă problemele emoţionale actuale, precum şi cele în care şi-ar fi dorit să se angajeze, dar nu a făcut-o
niciodată.
3.Planificarea activităţilor recompensatorii. În continuare, pacientul va trebui să programeze pe
fiecare zi efectuarea unei activităţi de pe listă. De asemenea, poate fi îndemnat să evalueze dinainte
măsura în care îi va face plăcere sau va experienţia priceperea în urma efectuării comportamentului
respectiv, pe o scală de la 0 la 10. În acest scop, vă veţi putea folosi de Programul de planificare
săptămânală a activităţilor pacientului: Preconizarea nivelului de plăcere şi pricepere resimţite.
4.Efectuarea activităţilor planificate. În sfârşit, pacientul va trebui să se angajeze în efectuarea
activităţilor planificate conform programului şi va trebui să evalueze nivelurile de plăcere şi pricepere
resimţite. În acest scop puteţi folosi Programul activităţilor săptămânale ale pacientului.

Aceste sarcini pot duce la noi sarcini cognitive. Pacientul poate fi îndemnat să observe diferenţa
dintre nivelurile de plăcere şi pricepere între activităţile care implică niveluri scăzute de energie (urmărirea
unei emisiuni TV sau ruminaţia) şi activităţi mai intense. În cele mai multe cazuri, pacienţii observă că, spre
deosebire de predicţiile lor negative, obţin mai multe satisfacţii din activităţile mai intense.
În unele cazuri, gândurile negative ale pacienţilor sunt factorii care îi împiedică să se bucure de
activităţile planificate, de exemplu „Nu fac ceea ce ar trebui”, „Fac treaba asta de unul singur, înseamnă că
sunt un ratat”. Asemenea gânduri vor trebui atacate prin tehnici cognitive standard.
În cazul în care pacientul nu reuşeşte să se angajeze în activităţile planificate, se vor identifica şi ataca
gândurile care au dus la evitarea efectuării acestor comportamente. Unii pacienţi consideră că ar trebui să
mai aştepte să fie „mai motivaţi” înainte să înceapă efectuarea comportamentului respectiv. Pacienţii vor
trebui informaţi despre faptul că asemenea atitudini sunt greşite. De fapt, pe măsură ce se angajează în
activităţile planificate va creşte şi motivaţia pentru a se menţine angajaţi în activitate – pe principiul „pofta
vine mâncând” sau „energia aduce energie”.
Pacienţii vor trebui avertizaţi că prima angajare într-o situaţie evitată nu le va aduce aceleaşi niveluri
de plăcere pe care le-au resimţit în trecut. Totuşi, angajarea în aceste activităţi le-ar putea aduce niveluri
mai ridicate de plăcere decât dacă nu ar face nimic. Pe de altă parte, pe măsură ce pacienţii continuă să
trăiască activ, vor scădea nivelurile de anxietate şi depresie şi vor începe să experienţieze din nou niveluri
mai ridicate de plăcere.