Împăcarea victimei cu făptuitorul

Veleșco Margarita
studenta grupei academice DFB-182
Academia “Ștefan cel Mare” a MAI

Rezumat:

Înţelegerea intervenită între partea vătămată şi făptuitor, în urma căreia

părţile convin asupra încetării procesului penal, este reglementată de instituţia
juridică a împăcării părţilor
Impăcarea părţilor constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale
instituită de legiuitorul moldav din consideraţiuni de politică penală, precum și
urmarea exemplelor multor state de a se orientata spre o justiţie restaurativă în
detrimentul celei tradiţionale.
De regulă, în cazurile când pornirea urmăririi penale are loc în baza plângerii
victimei, legea prevede posibilitatea împăcării părţilor. Există însă şi infracţiuni în
raport cu care urmărirea penală poate fi pornită independent de voinţa victimei (nu
la plângerea prealabilă a victimei), legea acordând părţilor posibilitatea de a se
împăca.

Cuvinte-cheie: împăcarea, victimă, infractor

Summary:

The agreement reached between the injured part and the perpetrator, after
each part agree on the termination of the criminal proceedings, is regulated by the
legal institution of the reconciliation of the parties.
The reconciliation of the parties is a removal cause of criminal liability instituted by
the Moldovan legislator for criminal policy reasons, as well as following the
examples of many states to move towards restorative justice to the detriment of the
traditional justice.
Usually, in cases when the initiation of criminal proceedings takes place on
the basis of the victim's complaint, the law provides for the possibility of
reconciliation of the parties. However, there are also crimes in relation to which the
criminal investigation can be initiated independently of the victim's will (not at the
victim's prior complaint), the law giving the parties the opportunity to reconcile.

Keywords: reconciliation, victim, offender

Din cele mai vechi timpuri a existat dorința omului de a se face dreptate,
aplicându-se fie răzbunarea directă, fie acele codificări care au avut menirea de a-l
pedepsi pe infractor pentru fapta săvârșită. Cu toate acestea, încă din istoria antică s-a
recunoscut dreptul infractorului de a se împăca cu victima sau cu rudele acesteea.
Exista posibilitatea ca victima să renunțe la răzbunare în schimbul unui echivalent și,
drept urmare, prin acceptarea recompensei ea nu-și mai putea realiza singură
dreptatea.
Actualmente, împăcarea părţilor constituie o cauză de înlăturare a răspunderii
penale instituită de legiuitor din consideraţiuni de politică penală, precum și urmarea
exemplelor multor state de a se orientata spre o justiţie restaurativă în detrimentul
celei punitive sau tradiţionale.
Putem menționa că împăcarea este o faptă morală a victimei, care are menirea
de a stopa conflictul apărut ca urmare a săvârșirii infracțiunii. Luând în considerație
opinia societății, legiuitorul a reglementat instituția împăcării având la bază niște
principii morale.
Cu toate acestea, instituția împăcării nu este una obligatorie . Victima urmează
să-l ierte pe cel vinovat necondiționat.
Este necesar de evidențiat trei aspect distincte ale împăcăriivictimei cu
făptuitorul:
1) împăcarea va avea loc doar dacă infractorul și-a recunoscut vina;

2) în cazul împăcării, victima și infractorul se află pe poziţie de egalitate, iar

acţiunile lor sunt orientate spre atingerea unui scop comun, dorit şi acceptat de
ambele părţi.

3) împăcarea victimei cu făptuitorul produce efecte juridice.

Potivit art. 109 Împăcarea alin. (1) din Codul Penal al Republicii Moldova,’’
împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară
sau mai puţin gravă, iar în cazul minorilor, şi pentru o infracţiune gravă infracţiuni
prevăzute la capitolele II – VI, la art.264 alin.(1) din Partea specială, precum şi în
cazurile prevăzute de procedura penală, dacă persoana nu are antecedente penale
pentru infracţiuni similare comise cu intenţie sau dacă în privinţa sa nu a mai fost
dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracţiuni
similare comise cu intenție în ultimii cinci ani.’’
Împăcarea părţilor trebuie să aibă loc în faţa organului de urmărire penală ori a
instanţei de judecată. Acesta poate avea loc prin depunerea unor cereri de către
fiecare dintre părţi, conform prevederilor art.344/1 alin.(1) CPP, ori prin declaraţii
orale, consemnate într-un proces-verbal, întocmit de organul de urmărire penală, iar,
după caz, în procesul-verbal al şedinţei de judecată. În acest ultim caz, declaraţiile cu
privire la voinţa de-a se împăca, este rezonabil să fie, separat, semnate de către părţi.
În practica judiciară s-a ridicat întrebarea dacă împăcarea părţilor poate avea
loc în lipsa părţii vătămate. Dacă împăcarea poate avea loc din consideraţiunea că
este un drept al părţii vătămate, astfel că atunci cînd legea îi permite, părţii vătămate
trebuie să i se asigure realizarea acestui drept. Însă, avînd în vedere că împăcarea este
“PERSONALĂ” voinţa părţii vătămate trebuie să fie exprimată printr-o declaraţie
(cerere), notarial autentificată.
Pentru a produce efecte juridice, împăcare trebuie să întrunească următoarele
condiții:

- Se poate realiza doar în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede această
modalitate de înlăturare a răspunderii penale.[1, p. 570]
- Dacă persoana nu are antecedente penale pentru infracţiuni similare comise
cu intenţie. Dacă în privinţa sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului
penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracţiuni similare comise cu intenție în
ultimii cinci ani.
- Indiferent de faptul cui îi aparține inițiativa de împăcare, împăcarea survine
între partea vătămată și infractor. Ea trebuie să fie rezultatul înțelegerii
părților în conflict.
- Împăcarea este personală. Aceasta nu poate fi realizată decât de către persoa-
nele implicate în conflictul intervenit ca urmare a co- miterii unei infracţiuni.
Această regulă admite însă şi unele excepţii, care se referă la persoanele care
nu au atins majoratul, precum şi la cele lipsite sau limitate în capacitatea de
exerciţiu. [2, 258]
În cazul persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu, acordul de împăcare
se în- cheie în numele lor de către ocrotitorii legali, în timp ce în cazul
persoanelor limitate în capacitatea de exerciţiu, acestea trebuie să fie asistate
de persoanele care deţin statut de reprezentanţi legali.
În conformitate cu art.77 alin.(4) CPP RM, „nu se admite în procesul penal
în calitate de reprezentant legal:
 1) al victimei, părţii vătă- mate şi părţii civile – persoana căreia i se
incriminează cauzarea, prin infracţiune, a prejudiciului moral, fizic sau
material părţii vătămate sau a prejudiciului material părţii civile;
2) al bănuitului, învinuitului, inculpatului – persoana căreia, prin infracţiunea
imputată bănuitu- lui, învinuitului sau inculpatului, i s-a cauzat prejudiciu
material, fizic sau moral”.
- Împăcarea trebuie să fie necondiționată, totală și definitivă pentru a înlătura
răspunderea penală.
Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este
supusă niciunei condiţii.
- Împăcarea trebuie să includă angajamentele asumate de părţi, modalităţile şi
termenele de realizare a acestora. [3, p. 256]

Conform prevederilor art. 109 al. 2, Cod penal al Republicii Moldova,

„împăcarea produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la
retragerea completului de judecată pentru deliberare”. Din cele menționate rezultă că
împăcarea poate surveni și în momentul pornirii procesului penal și pe parcursul
urmăririi penale, precum și în orice fază a judecăţii.
Art.276 al.(5) Cod de procedură penală al Republicii Moldova care prevede că
împăcarea produce efecte doar dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti.

Perioada, până la care poate să intervină împăcarea părţilor, este diferită. În

acest sens, pentru a exclude orice confuzie, legislatorul trebuie să uniformizeze în
normele juridice aceleași prevederi pentru instituția împăcării.

Prin sintagma “pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti”

legislatorul şi-a spus voinţa pînă cănd poate interveni împăcarea părţilor în privinţa
infracţiunilor prevăzute de alin.(1) art.276 CPP.
Această situaţie întâmpină dificultăţi pentru instanţele de judecată de toate
nivelele, la aplicarea şi aprecierea momentului pînă la care poate să intervină
împăcarea părţilor. Retragerea completului de judecată pentru deliberare are loc
atunci cînd instanţa de fond se înlătură în deliberare pentru a pronunţa sentinţa, la fel
şi atunci cînd instanţele de apel ori de recurs, se retrag în deliberare pentru
pronunţarea deciziei aspra apelului, după caz aspra recursului declarat împotriva
deciziei instanţei de apel.

În practica judiciară sunt cazuri cînd prevederile procedurii de împăcare în

privinţa infracţiunilor prevăzute de art.109 alun.(1) CP se aplică la faza judecării
apelului, deşi la urmărirea penală ori la judecarea cauzei de către instanţa de fond,
chestiunea împăcrii nu s.a invocat de careva din părţi. Împăcarea părţilor, chestiune,
care nu s-a discutat la fazele inferioare a judecării cauzei, s-a acceptat la momentul
judecării recursului ordinar, cu trimitere la prevederea art.427 alin.(1) pct.11) CPP
( Decizia Colegiului penal a Curţii Supreme de Justiţie nr.1ra-164/08 din
26.02.2008).

Prin reglementarea în art.109 CP a momentului pînă cînd poate avea loc

împăcarea părţilor, considerăm că legiuitorul a avut în vedere ca moment final, este
atunci cînd cauza se judecă de către instanţa de fond, cînd completul s-a retras pentru
deliberare cu adoptarea sentinţei respective. Acest înţeles al legii rezultă din
consrtucţia şi plasamentul procedurilor ce le parcurge cauza penală pusă pe rol.

Făcând o analiză amplă a condițiilor împăcării, putem menționa că aceasta este

un act de compromis al victimei, care are dreptul de a alege o modalitate de
restabilire a echităţii sociale, precum și dreptul de a refuza aplicarea unei pedepse
penale.
Este de remarcat, de asemenea, că, în cazul împăcării, nu prezintă nici o
importanţă personalitatea făptuitorului, ci doar gradul prejudiciabil al infracţiunii. În
acelaşi timp, gradul prejudiciabil al oricărei infracţiuni este reflectat în sancţiune.
Astfel, de exemplu, pentru infracţiunile considerate uşoare se aplică sancţiuni mici, în
timp ce pentru infracţiunile grave se aplică sancţiuni mai dure.
În acest sens, s-a menţionat că adevăratul pericol social al unei infracţiuni nu
poate fi perceput şi, prin urmare, pentru ca acesta să fie exprimată şi înţeleasă univoc,
trebuie identificaţi şi anumiţi indicatori externi ale respectivului pericol.[4, p. 49]

Ca şi plângerea prealabilă, împăcarea părţilor are un caracter mixt, de drept

penal şi de drept procesual penal.

Prin denumirea de împăcare a părţilor se desemnează înţelegerea intervenită

între partea vătămată şi autorul infracţiunii, înţelegere ce are ca efect încetarea
procesului penal şi, drept consecinţă, înlăturarea răspunderii penale, în cazurile
anume prevăzute de lege.

Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act juridic

unilateral, împăcarea părţilor este un act bilateral, implicând cu necesitate acordul de
voinţă al celor două părţi. Mai mult, împăcarea operează doar in personam, adică
înlătură răspunderea penală numai faţă de acel inculpat cu care partea vătămată s-a
împăcat.

De asemenea, împăcarea trebuie sa fie explicită, adică să fie în mod clar

exprimată, iar nu presupusă pe baza anumitor situaţii sau împrejurări; să fie totală,
necondiţionată şi definitivă.
 În practică, partea vătămată acceptă să încheie actul de împăcare condiţionat.
Această condiţie, de cele mai multe ori, constă într-o cerinţă de ordin pecuniar – fie
că aceasta are menirea să compenseze prejudiciul cauzat prin infracţiune, fie că
compensarea acoperă într-o măsură mai mare sau mai mică interesele părţii vătămate,
inclusiv la repararea prejudiciului moral cauzat prin infracţiune. [5, p. 230]

Această stare de lucruri este una perfect legală din cel puţin trei motive:

1. Repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune reprezintă, în multe legislaţii ale

lumii, o condiţie obligatorie care trebuie îndeplinită pentru ca împăcarea să înlăture
răspunderea penală;

2. Condiţia reparării prejudiciului este întotdeauna îndeplinită înainte de încheierea

actului împăcării;

3. Eventuala nulitate a condiţiei ce urmează a fi îndeplinită înainte de împăcare ar

face aproape inaplicabile prevederile art.109 ale CP, întrucât partea vătămată ar fi
lipsită de posibilitatea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune altfel decât
prin obţinerea unei condamnări a făptuitorului.

Acordul de împăcare nu poate prevedea condiţii care ar urma să fie îndeplinite

după încheierea acordului.

În cazul în care organului de urmărire penală sau instanţei de judecată i se va

prezenta un acord de împăcare încheiat sub o condiţie, acesta/aceasta va trebui să
acţioneze la fel cum ar acţiona în cazul în care un asemenea acord nu ar fi fost
încheiat, pentru că împăcarea condiţionată este lovită de nulitate absolută.

Trebuie de menţionat că un act de împăcare condiţionat este nul de drept

indiferent dacă respectiva condiţie a fost pusă în sarcina făptuitorului sau părţii
vătămate. Ultima condiţie care trebuie îndeplinită pentru ca împăcarea să ducă la
înlăturarea răspunderii penale constă în aceea că actul juridic al împăcării trebuie să
fie încheiat între momentul declanşării urmăririi penale şi cel al rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti.
Orice împăcare realizată înainte de a fi declanşată urmărirea penală sau după ce
hotărârea a devenit definitivă nu poate să producă efecte juridice, întrucât aceste acte
se situează în afara cadrului legal al ţării noastre.
Dacă acordul de împăcare a fost încheiat înainte de declanşarea urmăririi
penale, aceasta nu va putea constitui un impediment pentru pornirea ulterioară a
urmăririi penale. Situaţia este similară şi pentru cazul în care acordul de împăcare a
fost încheiat după depunerea plângerii, dar înainte de luarea unei decizii privind
pornirea urmăririi penale.
 Prevederea referitoare la obligativitatea încheierii acordului de împăcare doar
după declanşarea urmăririi penale este instituită şi în favoarea presupusului infractor,
pentru că împăcarea nu va putea să producă niciun efect juridic dacă după depunerea
plângerii, organul de urmărire penală va constata lipsa temeiurilor de pornire a unei
acţiuni penale.[6, pag 16]

Unii autori consideră împăcarea ca un drept fundamental al persoanei vinovate

şi o garanţie importantă a realizării dreptului la apărare e [7, p. 11]. Drepturile
infractorului sunt garantate și de Constituția Republicii Moldova, care, la art.1 al.3,
prevede: „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea
omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea
şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”. În acest context, în
urma săvârșirii unor infracțiuni, expres prevăzute de lege, infractorul are dreptul de a
se împăca cu partea vătămată, drept urmare va înceta procesul penal. Acest drept al
învinuitului, inculpatului a fost denumit convenţional „dreptul de a fi iertat” [7, p.
11].
Împăcarea părților produce anumite efecte juridice:
1) se stinge obligația infractorului de a suporta consecințele negative ale faptei
sale;
2) statul, ca garantat al apărării valorilor sociale, nu mai are dreptul de a trage
la răspundere penală persoana vinovată de săvârșirea unei infracțiuni.
Introducerea și afirmarea medierii în cauzele penale presupune o
reconceptualizare a instituției împăcării.
Medierea este o instituție relativ nouă pentru Republica Moldova. Aceasta
reprezintă „modalitatea de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în
cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor
mediatori.” [8, art. 2]
Implicând efortul de a repara prejudiciul moral şi material, medierea
soluționează conflictul dintre victimă și infractor.
Scopul medierii nu este doar semnarea acordului de împăcare dintre infractor și
partea vătămată, „ci şi asigurarea unui dialog constructiv între părţi. Or, medierea în
cauzele penale, care eventual ar putea determina părţile la împăcare, poate fi
caracterizată de aspectul înţelegerii, aspectul autodeterminării, aspectul autonomiei
părţilor. În acest sens, anume medierea este destinată să favorizeze realizarea
împăcării.” [9, p.16-18]
Victima şi infractorul au posibilitatea să discute despre infracţiunea comisă, să-
și exprime emoțiile, să se focalizeze pe „restaurare şi vindecare” și, nu în ultimul
rând, să ajungă la un numitor comun privind repararea prejudiciului cauzat prin
infracțiune.
 Statul , fiind garant al respectării drepturilor și libertăților persoanei,trebuie să
dispună de mecanisme de control asupra procesului de împăcare. Doar în acest mod
ar fi protejată partea vătămată, iar împăcarea nu ar constitui o modalitate de înlăturare
a răspunderii penale pentru infractor.
Analizând datele statistice prezentate de Ministerul Afacerilor Interne pentru
anii 2016-2018 privind încetarea cauzelor penale în urma împăcării părților,
observăm o scădere esențială: în anul 2016 au fost încetate 3231 cauze penale, în
2017 – 2570 cauze penale, iar în primele 9 luni ale anului 2018 – 1301 cauze penale.
Micșorarea numărului cauzelor penale încetate în urma împăcării părților se
datorează faptului că, în luna iunie 2016, al.1 al art.109 din Codul penal al Republicii
Moldova a fost completat cu următorul text: „... dacă persoana nu are antecedente
penale pentru infracţiuni similare comise cu intenţie sau dacă în privinţa sa nu a mai
fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracţiuni
similare comise cu intenție în ultimii cinci ani”. [10, p.345]
Condițiile de aplicare a împăcării s-au înăsprit la solicitarea Ministerului
Afacerilor Interne.
Ca urmare a analizei situației infracționale pe întreg teritoriu al Republicii
Moldova, MAI a constatat că mulți infractori profitau de condițiile stipulate la art.
109 al. 1 Cod penal – săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave.
Prevederea respective permitea infractorilor cu antecedente penale, sau care au comis
mai multe infracțiuni de același gen să recurgă la împăcare, prin urmare, nu erau trași
la răspundere penală pentru fapta săvârșită.
În concluzie, pot afirma că legea penală a RM încurajează stingerea
conflictului apărut în urma comiterii unei infracţiuni prin încheierea acordului de
împăcare. Prin prisma înlăturării răspunderii penale persoana condamnată evită
emiterea actului de condamnare în forma sentinţei de condamnare.
Actul de înlăturare a răspunderii penale reprezintă o renunţare a statului la
judecarea faptelor comise şi a persoanelor ce au săvârșit respectivele fapte.
Putem percepe împăcarea și ca un acord instituit în favorizarea presupusului
infractor. Astfel, de regulă, infractorul aflîndu-se în libertate, ușor influențează
victima și o convinge să accepte concilierea.
În acest sens, ar fi bine venită modificarea articolului 109 din Codul penal,
astfel ca orice infracțiune ce atentează la libertatea și inviolabilitatea sexuală să
excludă împăcarea părților, respectiv, la alineatul (1) articolul 109, textul „capitolele
II-VI” să fie substituit cu textul „II-III, V-VI”, excluzîndu-se astfel capitolul IV
[Infracţiunile privind viaţa sexuală] din categoriile de infracțiuni pentru care este
permisă împăcarea, și ,respectiv, art.a173 din alin. (1) art. 276 CPP al Republicii
Moldova.
 În temeiul celor menționate anterior, propun:

1. Să se uniformizeze în normele juridice (art. 109 alin (2), CP al Republicii Moldova

și art.276 alin (5) CPP al Republicii Moldova), aceleași prevederi pentru instituția
împăcării.
2. În art. 109 CP Republicii Moldova: la alin. (1), substituirea textului „capitolele II-
VI” prin textul „capitolele II-III, V-VI”
3. Excluderea art.a173 din alin. (1) art. 276 CPP al Republicii Moldova.
4. Excluderea articolelor abrogare din CP: 198 alin.(1), 200, 202, 203 274 din alin.
(1) art 276 CPP.

Referințe bibliografice:

1. BOTNARU, S., ȘAVCA, A., GROSU, V., GRAMA, M. Drept penal. Partea
generală. Vol. I. Chișinău: Ed. Cartier, 2006. 624 p. ISBN 9975-79-329-0

2. Ibidem

3. BARBĂNEAGRĂ, A. ș.a. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu.

Chişinău: Centrul de Drept al Avocaţilor, 2003, 836 p. ISBN 9975-61-291-1

4. Кривоченко Л.Н. Классификация преступлений.  – Харьков: Вища школа,

1983.

5. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redacția A. Barbăneagră:

Chișinău – 2009

6. AVOCATUL POPORULUI, Revistă științifico-practică șI informativeă de drept,

Chișinău 2011.

7. САВЧЕНКО, A. Право на примирение сторон уголовного судопроизводства –

составная часть прав человека. In: Российский судья, 2007, nr. 3. ISSN 1812-
3791.

8. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122 din 14.03.2003. In:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. nr. 104-110 din 07.06.2003. [online] [citat
10.10.2018].

Disponibil: http://lex.justice.md/md/326970/

9. BUGUŢA, E. Condiţiile desfăşurării procesului de mediere şi ale încheierii

acordului de împăcare. In: Legea şi viaţa, 2012, nr.4, ISSN 1810-309X.
10. CZU 343.121, UNELE REFLECȚII PRIVIND DREPTUL INFRACTORULUI
LA ÎMPĂCARE CU PARTEA VĂTĂMATĂ, Mariana SPATARI.

Despre autor

Margarita VELEȘCO
studenta grupei academice DFB-182,
Academia „Ștefan cel Mare” a MAI
e-mail:
tel: