Sunteți pe pagina 1din 4

CREATININA SERICA

Structura:

Informatii generale:
Creatinina este un component prezent aproape in totalitate in muschi, format prin
reactii ne-enzimatice din creatina si creatin fosfat, iar cantitatea de creatinina formata depinde
de masa musculara totala. Creatinina reprezinta forma de excretie a creatinei. In conditii
fiziologice creatinina este componentul azotat al sangelui cel mai putin variabil (0,7-1,2 mg/dl
la barbati si 0,5-1,0 mg/dl la femei).

Metabolismul creatininei:

Creatinina este eliminata prin excretie renala, cantitatea excretata in 24 de ore pentru 1
kg de greutate corporala este constanta la acelasi individ si poarta numele de coeficient de
creatinina (20-26 mg la barbati si 14-22 mg la femei). Creatinina filtreaza liber la nivel
glomerular si nu se reabsoarbe in tubii renali. Daca functia renala este stabila, sinteza si
excretia creatininei sunt egale, astfel incat concentratia creatininei plasmatice ramane
constanta.
Indicatii:
- Evaluarea functiei renale
- Monitorizarea tratamentului
- Afectiuni musculare

Principiul metodei:
Măsurarea concentrației de creatinină in ser se bazează pe o metodă spectrofotometrică
cinetică, în spectrul vizibil.
Creatinina reactioneaza cu acidul picric in mediu alcalin formand un compus colorat
de picrat de creatinina de culoare portocalie. Intensitatea coloratiei compusului este direct
proportionala cu viteza lui de formare. Compusul este fotocolorimetrabil la 520 nm.

Creatinina + acid picric NaOH Complex colorat in galben portocaliu

Mod de lucru:
1. Solutie de acid picric
2. Solutie de NaOH
3. Standard de creatinina 2 mg/dl
4. Ser

Reactiv (µl) Proba (µl) Standard (µl) Martor (µl)


Acid picric 900 900 900
Standard - 10 -
Ser 10 - -
Apa distilata - - 10

Se amesteca bine si in fiecare eprubeta se adauga cate 100 µl NaOH. Se citesc


absorbantele standardului si probei fata de martor la 30 de secunde si la 90 de secunde.

Calcul:
[(Ap90 – Ap30)/(As90 – As30)] x Cs = mg/dl creatinina serica
Valori de referinta:
Valorile normale variaza cu varsta, masa musculara si de la un individ la altul. In
conditii fiziologice nivelul de creatinina in 24 de ore ramane constant la acelasi individ. La
adulti se considera ca valori de referinta urmatoarele intervale:
Femei: 0,5 - 1,1 mg/dl
Barbati: 0,7 - 1,2 mg/dl

Interpretarea rezultatelor:

Creatinina este cel mai constant constituent azotat al sangelui, neinfluentat de aportul
alimentar, ritmul circadian sau de alte constante biologice si este corelata cu metabolismul
muscular.
Nivelurile serice ale creatininei depind de masa musculara, fluxul sanguin renal si rata
de filtrare glomerulara (RFG). Rata de filtrare glomerulara este un indicator util al functiei
renale globale, masurand volumul de plasma ultrafiltrata la nivel glomerular in unitatea de
timp si se coreleaza bine cu capacitatea de epurare a unor compusi de catre rinichi. RFG este
90-120 ml/min. Volumul total de plasma filtrata zilnic este de 150-250 l/24h. RFG se masoara
indirect prin determinarea clearance-lui renal al creatininei (Clcr).

Clcr (ml/min) = UxV/P


unde:
U = conc. creatininei in urina,
P = conc.creatininei in plasma,
V = debit urinar (ml/min).
Valorile pentru Clcr:
Adulti < 40 de ani, 90-130 ml/min.
Valorile scad cu 6,5 ml/min pentru fiecare decada de viata datorita declinului ratei de filtrare
glomerulara.

Valori crescute ale creatininemiei:

Afectiuni renale: Evaluarea creatininei serice este un marker util pentru evaluarea
functiei renale. Comparativ cu nivelele de uree, cele ale creatininei cresc mai lent, abia dupa
ce jumatate din nefroni nu mai functioneaza. In insuficienta renala acuta si cronica, prezenta
azotemiei (cresterea concomitenta a valorilor ureei si creatininei) este insotita si de alte
modificari ale unor parametri biochimici precum acidul uric, precum si de semne clinice
specifice. Este evaluat in paralel si ClCr, care scade progresiv pe masura progresiei
insuficientei renale.
Valorile creatininei serice cresc si in cazul unor afectiuni ce determina un flux renal
redus (insuficienta cardiaca, soc, deshidratare) sau in cazul unei obstructii la nivel de tract
urinar.
Pentru o evaluare a functiei renale se recomanda calcularea raportului uree/creatinina
care indica o functionalitate normala a rinichiului la valori cuprinse intre 6-25.
Există uneori cauze non-renale care pot determina creșteri tranzitorii și moderate ale
nivelului de creatinină serică cum ar fi efortul muscular sustinut sau administrarea unor
medicamente (paracetamol, acid acetilsalicilic, indometacin, anumite antibiotice, vitamina D3
etc). De asemenea, nivelul creatininei este ușor crescut la bărbați și la persoanele cu o masă
musculară mare.
Valori scazute ale creatininemiei se intalnesc:
- in afectiuni musculare ce au drept consecinta reducerea masei musculare (distrofii
musculare - grup de afectiuni genetice ce determina atrofie musculara)
- in malnutritie proteica - diminuarea cantitatii de aminoacizi
- in insuficienta hepatica severa
- la varstnici, in absenta unei afectiuni renale, ca urmare a reducerii masei
musculare.

S-ar putea să vă placă și