Lângă crucea Domnului Isus...

Ioan 19:23-27

Dacă am fi trăit în zilele Domnului Isus şi dacă am fi putut fi în Ierusalim în ziua răstignirii Lui, în
ce loc am fi ales să stăm: cât mai departe sau cât mai aproape de cruce?
În ziua răstignirii Fiului lui Dumnezeu, unii s-au apropiat cât de mult au putut de crucea Domnului,
în timp ce alţii, dimpotrivă, s-au îndepărtat de ea cât de mult au putut.
Aş vrea să înţelegem la această primă Cină a anului 2008, că exact acelaşi lucru îl facem şi noi
astăzi: unii dintre noi se apropie cât de mult pot de crucea Domnului, vor să îngenuncheze cu umilinţă şi
adâncă durere la picioarele Mântuitorului, în timp ce alţii, prin felul lor de viaţă, prin absenteismul şi
delăsarea lor spirituală, se îndepărtează de cruce şi de El tot mai mult.
Haideţi să ne uităm în această dimineaţă la categoriile de oameni care pot fi găsite lângă cruce. Ni
se vorbeşte în textul nostru despre ostaşii romani, despre Maria, mama Domnului, Salome, sora mamei
Domnului, Maria, soţia lui Cleopa, Maria Magdalena şi ucenicul Ioan. Pentru că ne lipsesc cu desăvârşire
informaţiile legate de Maria soţia lui Cleopa şi pentru a nu ne hazarda în speculaţii în legătură cu această
persoană, o vom lăsa în afara analizei noastre, ocupându-ne doar de celelalte cinci categorii.
Fie ca Duhul lui Dumnezeu să ne cerceteze în această dimineaţă, ca să realizăm fiecare dintre noi în
care din aceste categorii ne găsim.

1. Soldaţii romani – o viaţă depravată

Singura categorie negativă din cele menţionate mai sus este cea a soldaţilor romani.
Soldaţii care L-au răstignit pe Domnul Isus erau oameni duri, obişnuiţi să vadă durere şi suferinţă.
Răstignirea Domnului Isus a fost pentru ei un simplu exerciţiu, pe care l-au executat goliţi de orice fel de
sentiment. Sângele, agonia sau moartea nu-i mai impresiona pe nici unul dintre ei. Dimpotrivă, fiecare
răstignire era pentru ei o nouă ocazie de a mai împărţi ceva. Versetele 23 şi 24 ne spun că şi-au împărţit
hainele între ei iar pentru cămaşa Mântuitorului, făcută dintr-o singură ţesătură, au tras la sorţ.
Cu excepţia sutaşului, care a ajuns în cele din urmă să recunoască dumnezeirea lui Isus Cristos,
ceilalţi soldaţi s-au unit şi ei împreună cu fariseii şi cărturarii în batjocorirea Domnului Isus. Citim lucrul
acesta în Evanghelia după Luca: Ostaşii de asemenea îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet şi-I
ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!” (Luca 23:36, 37).
Felul lor de viaţă reprezintă depravarea totală, trăirea în păcat fără nicio remuşcare, într-o totală
nepăsare faţă de îndurarea lui Dumnezeu.

2. Maria Magdalena – o viaţă transformată

Maria Magdalena reprezintă prima categorie pozitivă prezentă la crucea Domnului Isus.
Ce putem învăţa de la această femeie atunci când ne uităm la viaţa ei? Răspunsul este: o viaţă
transformată. Mărturia Mariei Magdalena este schimbarea dramatică care a avut loc în viaţa ei, în urma
întâlnirii cu Domnul Isus.
Înainte de acea întâlnire, viaţa Mariei Magdalena era un haos. Păcatul stăpânea cu putere în viaţa ei
în trecut, ea fiind o femeie posedată de cel rău. Evanghelistul Luca ne descrie starea ei anterioară într-o
singură propoziţie: şi mai erau şi nişte femei, care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli: Maria, zisă
Magdalena, din care ieşiseră şapte draci (Luca 8:2).
Imaginea din tecut a Mariei Magdalena este imaginea omului stăpânit de patimi şi pofte, devenit o
jucărie în mâna lui Satan, care-şi bate joc de viaţa lui după bunul său plac. Atunci când Satan pătrunde în
viaţa unei persoane şi domneşte în acea viaţă, odată cu el pătrund şi alţi demoni în acea viaţă. Un om stăpânit
de cel rău este un om distrus şi psihic şi fizic. Maria fusese total lipsită de orice nădejde, până în momentul
întâlnirii cu Domnul Isus şi eliberării ei de sub dominaţia duhurilor necurate.

1
 Atunci când o persoană îşi deschide inima cu adevărat pentru Domnul Isus, puterea Lui
dumnezeiască scoate afară orice duh necurat şi aduce în schimb, eliberare, linişte şi pace. Prezenţa Domnului
Isus în viaţa noastră este singura garanţie a ocrotirii împotriva atacurilor necurmate ale diavolului, care
continuă să încerce să ne cucerească viaţa.
Încrederea totală şi necondiţionată în izbăvirea Domnului Isus este cel mai frumos şi extraordinar
lucru pe care-l poate face o persoană care trăieşte în păcat. Eliberarea de sub puterea celui rău şi intrarea sub
domnia lui Isus Cristos este cea mai importantă decizie pe care o poate lua un om în timpul vieţii lui pe acest
pământ.
Atunci când Apostolul Pavel îşi depune în faţa împăratului Agripa mărturia întoarcerii lui la
pocăinţă, el nu uită să menţioneze chemarea lui în lucrare şi misiunea încredinţată lui de Dumnezeu: Te-am
ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se
întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în
Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi (Fapte 26:17, 18).
Stând în faţa crucii Domnului Isus, Maria Magdalena a înţeles foarte bine această lucrare de
întoarcere de la întuneric la lumină, această strămutare de sub puterea lui Satan, sub domnia lui Dumnezeu.
Maria Magdalena însă a mai înţeles ceva şi anume, că mântuirea ei şi a lumii întregi are un preţ.
Mântuirea este oferită în dar tuturor oamenilor, prin credinţă dar mântuirea noastră L-a costat enorm pe Fiul
lui Dumnezeu, şi anume, propria-I viaţă. În faţa crucii, Maria a înţeles şi a văzut totodată preţul care trebuia
plătit.
Fraţi şi surori, numai venind în faţa crucii înţelegem cu adevărat preţul eliberării noastre de sub
puterea lui Satan. Când fugim de la cruce nu înţelegem nimic. Când suntem însă lângă crucea Domnului,
când ne ridicăm ochii şi-L vedem pe Fiul lui Dumnezeu răstignit între doi tâlhari strigând: „Tată, iartă-i că nu
ştiu ce fac!”, abia atunci înţelegem cât de mult L-a costat pe Dumnezeu eliberarea din păcat şi mântuirea
noastră!
În dimineaţa aceasta fiecare dintre noi am venit la crucea Domnului Isus. Aş vrea să realizăm acest
prim adevăr: doar aici putem găsi o viaţă transformată. Dacă vrem să avem o viaţă nouă, eliberată de sub
dominaţia celui rău, atunci trebuie să alergăm la Isus Cristos Cel răstignit!

3. Salome – o viaţă corectată

A doua femeie pe care o găsim lângă crucea Domnului Isus este „sora mamei Lui”.
Majoritatea comentatorilor sunt de părere că această femeie era Salome, soţia lui Zebedei şi mama
lui Iacov şi Ioan.
Salome reprezintă o viaţă corectată, îndreptată de Domnul Isus. La crucea Domnului Isus poţi găsi
întotdeauna nu numai transformare dar şi corectare faţă de felul greşit de trăire sau gândire.
Ne aducem aminte de cererea cu care a venit această femeie înaintea Domnului Isus, în legătură cu
cei doi fii ai ei: Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei, şi I s-a închinat,
vrând să-I facă o cerere. El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte” I-a zis ea „ca, în Împărăţia Ta aceşti doi
fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.” Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi
voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu, şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”
„Putem” I-au zis ei. Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu, şi veţi fi botezaţi cu botezul
cu care am să fiu botezat Eu: dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci este
păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu (Matei 20:20-23).
Nu-i aşa că a fost o cerere foarte egoistă din partea acestei mame? Ea a vrut ca fiii ei să beneficieze
de cea mai mare onoare în Împărăţia Domnului Isus. Lucrul pe care nu l-a înţeles Salome în momentele în
care a făcut această cerere, a fost acela că domnia se leagă de suferinţă. Nu poţi domni alături de Domnul,
dacă nu eşti gata să şi suferi alături de El. Ea nu a realizat faptul că suferinţa vine înaintea răsplăţii, că nu
există coroană fără cruce, că nu te califici să porţi coroana domniei fără să fii gata să bei mai înainte paharul
suferinţei.
Uneori trebuie să recunoaştem că şi noi suntem egoişti în cererile noastre pe care i le adresăm lui
Dumnezeu. La fel ca Salome odinioară, am vrea să beneficiem de promisiunile Cuvântului Său fără a fi gata

2
să şi suferim pentru Numelele Lui. La piciorul crucii însă Salome a înţeles cu adevărat cuvintele Domnului
Isus, văzându-L pe Cel care era Prinţul cerului, murind răstignit între doi tâlhari.
Atunci când stăm înaintea acestui eveniment şi ne uităm prin ochii credinţei la Cel pironit pe cruce
în locul nostru, Domnul Isus doreşte să ne curăţească şi pe noi de orice ambiţie sau dorinţă de slavă deşartă.
El vrea totodată să ne curăţească şi să ne corecteze gândirea. Aceeaşi întrebare El ne-o pune şi nouă astăzi:
„Eşti gata să bei paharul suferinţei?” Şi noi îi spunem: „O, nu Doamne, eu vreau doar să-mi răspunzi la
rugăciuni.” El continuă însă să ne întrebe: „Eşti gata să suferi pentru Numele Meu?” Iar noi îi răspundem:
„O, nu Doamne, eu vreu să fiu binecuvântat, nu să sufăr”.
Mesajul acestei mame pentru fiecare dintre noi este: „La crucea Domnului Isus, felul tău de gândire
poate fi schimbat, aşa cum a fost al meu. Atunci când înţelegi cu adevărat preţul salvării, dorinţele tale
meschine şi visurile tale de slavă deşartă sunt înlocuite cu dorinţa de a-L sluji pe Dumnezeu cu toată inima,
indiferent de preţul care trebuie plătit”.

4. Maria, mama Domnului Isus – o viaţă dedicată

Lângă crucea Domnului Isus era şi Maria, mama Domnului. Când ne uităm la viaţa acestei femei
vedem un model de viaţă dedicată slujirii lui Dumnezeu.
Ea s-a dedicat lui Dumnezeu încă din anii tinereţii, atunci când a fost aleasă pentru a fi mama
Domnului Isus. Câtă puritate în viaţa acestei adolescente! Câtă graţie! Câtă frumuseţe interioară! Ce caracter
şi ce trăire deosebită a putut avea Maria, dacă însuşi îngerul Gavril i s-a adresat cu cuvintele: Plecăciune ţie,
căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei! (Luca 1:28).
Încă de la început Maria a fost avertizată cu privire la misiunea Fiului ei, Domnul Isus, iar lucrul
acesta cu siguranţă că a dat naştere la multe întrebări în viaţa ei. Iată cuvintele profetice rostite de Simeon,
atunci când L-a luat în braţe pe Pruncul Isus: Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată,
Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stârni
împotrivire.  Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi” (Luca
2:34, 35).
Cu adevărat sufletul Mariei a fost străpuns şi emoţional dar şi spiritual în toţi acei ani. Gândiţi-vă la
fuga lor în Egipt, apoi la momentul în care Îl căuta cu înfrigurare pe Domnul Isus la vârsta de 12 de ani, şi
după ce, în sfârşit L-a găsit, să audă cuvintele: De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa
Tatălui Meu? (Luca 2:49).
Gândiţi-vă apoi la minunea din Cana Galileii de la începutul lucrării Sale publice, când Domnul
Isus i s-a adresat Mariei cu cuvintele: Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu mi-a venit încă ceasul (Ioan 2:4).
Apoi, acel episod relatat de Matei în capitolul 12: Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că
mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii
Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine.”  Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine
este mama Mea, şi care sunt fraţii Mei?” Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi
fraţii Mei!  Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (Matei
12:46-50).
Iar acum, Maria stătea în faţa crucii pe care era răstignit Domnul Isus, cu o inimă şi un suflet sfâşiat
de durere, neînţelegând cum bunătatea, dragostea şi ajutorul oferit de Fiul ei în orice moment celor din jur,
era răsplătit acum cu atât de multă ură şi cruzime.
A fost însă şi un moment în care Domnul Isus a răsplătit dedicarea şi dragostea ei. Acolo pe cruce
fiind, Fiul lui Dumnezeu a răsplătit-o pentru dedicarea ei oferindu-i un alt fiu, un alt sprijinitor în anii
bătrâneţii: Când a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lângă ea pe ucenicul, pe care-l iubea, a zis mamei Sale:
„Femeie, iată fiul tău!” (Ioan 19:26).
De ce nu suntem dedicaţi uneori lucrării lui Dumnezeu? Pentru că ne îndepărtăm de cruce, ne
îndepărtăm de Cel care a murit pe cruce ca şi exemplu al dedicării totale.
Cât timp rămânem însă lângă crucea Domnului Isus, cât timp rămâne El singurul nostru model de
dedicare în slujire, înţelegem că vine o zi în care credincioşia noastră va fi răsplătită: Şi oricine va da de băut
numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va
pierde răsplata (Matei 10:42).

3
 Ioan – o viaţă responsabilizată
Pentru ucenicul Ioan, a fi lângă cruce înseamnă a fi confruntat cu responsabilităţile slujirii.
Înainte de aceasta, Ioan a trebuit să fie reabilitat. La fel ca ceilalţi ucenici, atunci când Învăţătorul
lor a fost prins în Grădina Ghetsimani, Ioan a fugit şi s-a ascuns de frică. Acolo la cruce însă, înaintea
Domnului Isus, Ioan este reabilitat şi iertat.
Chemarea şi responsabilizarea noastră pentru slujire şi în vederea slujirii este urmarea reabilitării şi
iertării. Nu-L poţi sluji cu toată inima pe Domnul Isus până când nu ştii că vina ta a fost iertată pe deplin şi că
Domnul Isus te-a primit în familia Lui. Abia din acel moment poţi lucra cu toată inima pentru Domnul. Iar
lucrul acesta se întâmplă doar la cruce, pentru că lângă crucea Domnului Isus găseşti întotdeauna iertare,
eliberare şi restaurare spirituală.
Pe de altă parte, pentru Ioan locul de lângă cruce cu siguranţă că nu a fost locul cel mai sigur în care
putea să stea. I-a trebuit mult curaj şi multă dragoste, după ce a fugit cu o zi înainte, să se întoarcă acum
lângă cruce. Ioan însă s-a întors, pentru că a înţeles că nu poate fi toată viaţa un fugar.
Acolo la cruce Domnul Isus nu numai că L-a iertat şi reabilitat pe Ioan, ci l-a şi responsabilizat pe
Ioan: Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă (Ioan 19:27).
Acolo la cruce Domnul Isus îi dă o nouă misiune lui Ioan, aceea de a avea grijă de Maria, mama Lui. Ioan a
înţeles lucrul acesta: „şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă”.
Locul de lângă crucea Domnului Isus este locul responsabilizării noastre. Ceea ce ne cere Domnul
Isus la cruce este să-L iubim pe El mai mult decât orice, aşa cum ne-a iubit El dându-Şi viaţa pentru noi, şi
apoi, să-i iubim pe cei din jurul nostru, la fel cum Ioan a iubit-o pe mama Domnului Isus.

Crucea Domnului Isus este aşadar un loc al transformării noastre, un loc al corectării noastre, un loc
al dedicării noastre şi un loc al responsabilizării noastre. Dumnezeu să ne ajute pe fiecare să înţelegem pe
care treaptă a chemării lui Dumnezeu ne găsim acum, aşa cum stăm înaintea Mesei Lui! Amin!