Dinţii

Dinţii sunt dispuşi sub forma unor arcade la nivelul mandibulei şi

maxilarului.

Omul prezintă o dentiţie temporală (conţine 20 de dinţi), şi permanentă (32 dinţi

permanenţi). Din punct de vedere anatomic deosebim:

 Coroana (partea vizibilă a dintelui)

 Coletul
 Rădăcina (porţiune situată în alveolele dentare).

În zona centrală dintele prezintă o cavitate – camera pulpară, care se continuă la

nivelul rădăcinii cu canalul radicular ce se deschide inferior printr-un orificiu-
foramen apical. Aceste reprezintă structura prin intermediul căreia vasele sanguine,
limfatice şi fibrele nervoase pătrund şi părăsesc dintele.

Din punct de vedere histologic deosebim: smalţ, dentină, cement, pulpa dentară.

Smalţul este cea mai dură structură din organism. 96-97% este reprezentată de
componenta minerală sub formă de cristale de hidrooxiapatită şi respectiv 3-4% de
componentă organică. Unitatea morfofuncţională a smalţului este prizma
smalţiană. Matricea organică este distribuită printre prizmele smalţiene şi este
formată în special din proteinele smalţului, cele mai importante fiind
amelogeninele.
 Secţiuni longitudinale prin dinte permit vizualizarea la nivelul smalţului a
alternanţei de benzi luminoase şi benzi întunecate – liniile lui Hunter-Schrenger şi
sunt expresia unui fenomen optic.

Liniile Retzius indică zonele de creştere săptămînală a smalţului. În secţiune

longitudinală ele se observă sub forma unor linii întunecate, paralele dispuse la
anumite intervale, orientate de la joncţiunea amelodentinară spre suprafaţa
smalţului.

Dentina din punct de vedere chimic este asemănătoare osului, însă are duritate
mai mare (72% substanţe anorganice şi respectiv 28% substanţe organice, formate
în special din colagen). Este acoperită la nivelul coroanei şi coletului de smalţ, iar
la nivelul rădăcinii de către ciment. La interior se continuă cu pulpa dentară.

Sinteza componentei organice a dentinei se realizează de către celule

specializate de natură mezenchimală – odontoblastele. Acestea realizează un strat
localizat la periferia pulpei dentare. În microscopia optică pot fi identificate două
stadii funcţionale ale celulei: secretorie şi în repaos.

Odontoblastul secretor este o celulă prizmatică, nucleul oval este dispus la baza
celulei. Citoplasma conţine reticol endoplasmatic rugos bine dezvoltat, complex
Golgi, numeroase granule secretorii (în partea apicală a celulei) ce conţin
precolagen. La polul apical celula are prelungiri citoplasmatice. Unitatea
morfofuncţională a dentinei este tubulul dentinal. Formarea tubulilor dentinali este
strîns legată de existenţa prelungirilor odontoblastului, care se localizează în aceşti
tubuli. În afară de prelungirile odontoblastelor în tubulii dentinali se află fibre
nervoase, colagen tip I, V şi fluid dentinar.

Deosebim

 Dentina manta , care este prima zonă de dentină formată precoce la nivel de
coroană. Gradul de mineralizare este extrem de redus.
 Dentina circumpulpară reprezintă aria cea mai importantă de dentină.
Comparativ cu dentina manta prezintă un grad crescut de mineralizare.

Calcificarea dentinei nu se realizează uniform. Depozitarea sărurilor minerale se

realizează sub forma unor agregate globulare, realizînd structuri numite
calcosferiţi. Ulterior, aceşti calcosferiţi se măresc treptat, fuzionînd între ei. Totuşi,
persistă zone nemineralizate care poartă denumirea de spaţii interglobulare.

Predentina prezintă o zonă nemineralizată, situată între corpurile

odontoblastelor şi dentină.
 Cementul este o varietate de ţesut conjunctiv dur , mineralizat, localizat la
nivel de rădăcină. Prin intermediul lui este posibilă ancorarea ligamentului
parodontal, care ataşează dintele de structurile adiacente. Structural este apripiat de
os prin prezenţa celulelor proprii (cementoblaste, cementocite), localizate în
lacune, dar nu conţine canalele Hawers şi este complet avascularizat şi neinervat.

Conţine 70 % substanţe anorganice (cristale de hidrooxiapatită) şi respectiv 30%

substanţe organice, reprezentate de colagen şi glicozaminoglicani.

Pulpa dentară ocupă cavitatea centrală a dintelui.

1. La periferia pulpei se localizează stratul odontoblastic, ce conţine corpurile

odontoblaştilor (dentinoblastelor).
2. Zona Weil (strat subodontoblastic), localizată adiacent stratului de
odontoblaste. Ea este lipsită de celule.
3. Zona bogat celulară este localizată subiacent zonei acelulare, spre interiorul
pulpei dentare. Se caracterizează printr-o populaţie celulară densă, alături de
vase şi nervi. Celule sunt mai multe la nivel de coraoană decît la nivel de
rădăcină. Tipurile de celule prezenteaici sunt: celule Hohl (cu capacitate de
diferenţiere în odontoblaste mature, în urma unei lezări), fibroblaste,
fibrocite, limfocite...
4. Miezul pulpei constituie masa cea mai internă a pulpei. Aici celule sunt mult
mai puţine. La acest nivel se găsesc vase sanguine mari şi trunchiurile
nervoase ale pulpei dentare.

Periodontul înveleşte fiecare rădăcină a dintelui cu un strat de ţesut conjunctiv

dens ordonat, bogat în fibre de colagen şi este localizat între cement şi osul
alveolar.

Histogeneza dinţilor

Structurile care vor forma viitorul organ dentar au origine dublă:

ectodermală (smalţ) şi mezenchimală (dentina, pulpa, cement, periodont).

Din epiteliul pluristratificat pavimentos necornificat al cavităţii bucale se

formează lama dentară.

Procesul de dezvoltare a dintelui include:

 Formarea coroanei
 Formarea rădăcinei şi în paralel, structurarea ţesuturilor de suport care
realizează ancorarea dintelui la nivel de mandibulă.
 Dezvoltarea dintelui parcurge patru etape:

1) Etapa de iniţiere, căreia îi corespunde stadiul de mugure este reprezentat de

proeminenţe epiteliale ale lamei dentare care proliferează în ectomezenchim şi
care vor forma organul smalţului. Fiecare mugure dentar este separat de celulele
ectomezenchimale subiacente printr-o membrană bazală. În săptămîna a 6-8 de
dezvoltare intrauterină la locul corespunzător poziţiei viitorilor dinţi de lapte se
formează 20 de muguri dentari. În perioadele ulterioare vor apare şi cei 32 de
muguri dentari pentru dinţii permanenţi.
2) Etapa de proliferare, căreia îi corespunde stadiul de capişon. Odată cu
proliferarea şi invaginarea în ectomezenchim a celulelor constituente, mugurele
epitelial îşi schimbă forma: din rotundă sau ovalară, capătă o orientare de
proliferare în jos şi în lateral, pe margini, iar zona centrală devine concavă. În
stadiul de capişon se pot diferenţia mult mai clar componentele germenelui
dentar:
 Structura epitelială cu aspect de capişon reprezintă organul smalţului
 Structura ectomezenchimală condensată din centru reprezintă papila
dentară.
 Structura ectomezenchimală cu aspect compact este sacul dentar.

Din organul smalţului se va forma smalţul, din papila dentară pulpa

dentară şi dentina, iar din sacul dentar- cimentul şi periodontul.

Organul smalţului se divide în:

 Epiteliul extern (este format dintr-un strat de celule mici, cubice sau plate
strîns unite între ele prin joncţiuni).
 Epiteliul intern (este constituit dintr-un strat de celule înalte cu nuclei
ovali dispuşi la polul bazal cu o citoplasmă bogată în organite celulare)
 Epiteliul reticular (situat între epiteliul extern şi cel intern, este format din
celule de o formă stelată, între ele fiind fluid extracelular ).

Papila dentară se formează sub influenţa şi în paralelcu proliferarea epiteliului

intern al organului smalţului. Ea reprezintă o zonă de ţesut mezenchimal
condensat localizat în concavitatea organului smalţului.

Sacul dentar reprezintă ţesutul mezenchimal care înconjoară organul smalţului

şi papila dentară se condensează periferic, formînd sacul dentar. În sacul dentar
fibrele de colagen au o dispoziţie circulară şi este bogat vascularizat şi inervat.
De aici în stadiul de capişon avansat vasele sanguine vor migra în interiorul
papilei.
 Des.1 Dezvoltarea dintelui. Etapa de proliferare. Stadiul de capişon. A
organul smalţului B. Papila dentară C. sac dentar 1. Epiteliul pluristratificat
pavimentos necornificat 2. Lama dentară 3. Epiteliul extern al organului
smalţului 4. Epiteliul reticular al organului smalţului 5. Epiteliul intern al
organului smalţian 6. Mezenchim 7. Trabecule osoase (vezi osteogeneza
directă)

3) Etapei de histodiferenţiere şi morfodiferenţiere îi corespunde stadiul de

clopot. Stadiul de clopot este denumit după forma pe care o capătă organul
smalţului cînd suprafaţa concavă a capişonului se adînceşte. În acest stadiu
elementele componente ale germenelui dentar sunt mult mai complex
organizate, germenele dentar devine independent de epiteliul oral. În acest
moment organul smalţului se caracterizează prin prezenţa a 4 structuri distincte:
 Epiteliul extern
 Epiteliul reticular
 Epiteliul intermediar (apare localizat între epiteliul intern şi epiteliul
reticular, el este format din cîteva straturi de celule cu forme diferite
aplatizate, cubice, fuziforme, poligonale, cu prelungiri scurte).
 Epiteliul intern (este format din celule priymatice care se vor diferenţia î
preameloblaste şi ameloblaste (enameloblaste), înalt specializate,
polarizate, responsabile de sinteza şi depunerea smalţului). Înainte ca
diferenţierea ameloblastelor să fie completă iar producerea smalţului să
 fie iniţiată, ameloblastele mai au 2 funcţii importante: ele determină
forma coroanei şi induc diferenţierea celulelor ectomezenchimale de la
periferia papilei dentare în odontoblaste (dentinoblaste). Trăsătura
morfologică caracteristică transformării celulelor epiteliului intern al
organului smalţului în ameloblaste (enameloblaste) diferenţiate este
modificarea polarităţii. Prin creşterea în dimensiuni a celulei, nucleul
rămîne oval, dar devine localizat la polul apical, pentru ca ulterior, după
depunerea primului strat de dentină, să migreze spre polul bazal (înspre
papila dentară). Polul bazal se transformă în pol apical şi prezintă o
prelungire apicală – prelungirea Tomes, iar fostul pol apical se
transformă în pol bazal, responsabil acum de captarea substanţelor
nutritive (înaintea de inversia organitelor nutriţia acestor celule se realiza
pe baza capilarelor din papila dentară).

Sfîrşitul stadiului de clopot se caracterizează prin apariţia dentinei şi a smalţului

prin transformarea papilei dentare în pulpa dentară şi prin debutul proceselor
formative cu origine în sacul dentar.

Des.2 Dezvoltarea dintelui Etapa de histodiferenţiere şi morfodiferenţiere

Stadiul de clopot. A. organul smalţului a. strat reticular b. Strat intermediar 1.
Enameloblaste 2. Smalţ 3. Dentină 4. Predentină 5. Odontoblaste
(dentinoblaste) B. Pulpa dintelui

4) Etapa de apoziţie. Stadiul de determinare a formei coroanei.

Atît dentina cît şi smalţul se depun în manieră apoziţională, existînd o depunere
ritmică de matrice extracelulară, de natură organică, care se maturizează apoi
prin mineralizare.