Sunteți pe pagina 1din 37

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III: Valori interculturale în comunitate

Lecțiile 1, 2, 3: Selectarea problemei pentru cercetare și modalității de acțiune.


Lecțiile 4. Planificarea procesului de cercetare.
Lecțiile 5, 6. Documentarea problemei cercetate.
Lecțiile 7, 8, 9. Realizarea unui produs/ unei acțiuni
Lecțiile 10, 11. Organizarea unui eveniment de prezentare publică.
Lecția 12. Lecție de reflecție asupra experienței de învățare.

Învățare bazată pe proiect


Distincții necesare privind proiectul în contextul activităților din școală
Termenul de „proiect” este utilizat în contextul școlar în principal cu două sensuri
distincte și este importantă clarificarea acestora în vederea evitării confuziilor, a
practicilor și așteptărilor neadecvate.
Tabelul de mai jos evidențiază principalele diferențe, prin contrast:
Proiectele cu tematică educațională Activitățile de învățare bazate pe proiect
Au în general caracter excepțional, presupun Sunt activități didactice incluse în
ceva diferit față de practica obișnuită. programa școlară și care se aplică în
fiecare an cu toate clasele.
Sunt centrate pe atingerea unor obiective și Sunt centrate pe dimensiunea de învățare,
obținerea unei schimbări, fie în mediul școlar, pe dezvoltarea competențelor elevilor,
fie în raport cu o problematică a comunității adică pe realizarea a ceea ce este prevăzut
sau a societății. Pot avea, direct sau indirect, în programa școlară și regăsit în
impact asupra competențelor acestora dar planificarea didactică.
focalizarea rămâne pe obiectivele
preconizate.
Necesită de obicei o finanțare (din fonduri Sunt realizate ca parte a procesului
private sau publice, locale, naționale sau didactic obișnuit, utilizează resurse
europene) sau cel puțin alocarea unor resurse existente la nivelul școlii și nu necesită
ale școlii pentru susținerea implementării fonduri suplimentare.
proiectului.
Sunt coordonate de către adulți (din Sunt realizate de către elevi, cu sprijinul
conducerea școlii, dintre profesori sau din pe care cadrul didactic îl poate oferi în
cadrul unor organizații cu care școala intră în principal în cadrul orelor și sub
parteneriat). supervizarea acestuia.
Deseori implică un număr limitat de elevi, Vizează în mod necesar și echilibrat toți
selectați pe baza motivației, a anumitor elevii, la fel ca orice altă activitate
abilități deținute, sau a apartenenței la didactică. Chiar dacă elevii vor avea
anumite grupuri. sarcini și contribuții diferite, toți vor fi
implicați și toți își dezvoltă competențele
pe parcursul procesului.
Exemple
Proiecte cu tematică educațională Activități de învățare bazate pe proiect
- Un proiect realizat în parteneriat cu - Organizarea unei competiții de
alte școli europene, în cadrul dezbateri
Programului Erasmus+ al Uniunii - Organizarea unui proces de
Europene, sau al Rețelei Școlilor identificare a unor probleme,
Democratice susținută de Consiliul studierea lor și propunerea de
Europei soluții
- Participarea școlii la un proiect cu - Realizarea unor strategii de lucru
scopul reducerii abandonului școlar în echipă
- Un proiect în parteneriat cu o
asociație pentru promovarea de
activități extrașcolare cu tematică
ecologică

Activitățile de învățare bazată pe proiect pot fi realizate pe teme diferite dar au în general o
structură comună și o serie de caracteristici comune.

Tabelul de mai jos conține principalele criterii care este important să fie îndeplinite pentru a
avea un proces de învățare bazată pe proiect de calitate:
Centrarea pe dezvoltarea de competențe: valori, atitudini, abilități, cunoștințe și
înțelegere critică
Proiectul este axat pe dezvoltarea competențelor pentru cultură democratică ale elevilor,
inclusiv valorizarea demnității umane și a drepturilor omului, valorizarea diversității
culturale, deschiderea spre diversitate, respectul, spiritul civic, înțelegerea critică,
empatia, abilitățile de gândire critică, de ascultare și observare, de cooperare și învățare
autonomă.
Tema proiectului: o problemă sau întrebare cheie
Proiectul se bazează pe o problemă semnificativă de rezolvat sau o întrebare de răspuns,
la nivelul adecvat de provocare pentru elevi, care este operaționalizată printr-o întrebare
deschisă care să stimuleze implicarea.
Autenticitate
Proiectul se referă la situații din lumea reală, folosește procese, instrumente și standarde
de calitate din lumea reală, are un impact real și / sau este conectat la preocupările,
interesele și identitățile elevilor.
Decizia lăsată elevilor
Proiectul permite elevilor să facă alegeri cu privire la produsele create, la modul în care
lucrează și își folosesc timpul, ghidați de profesor.
Documentare din partea elevilor
Proiectul implică un proces activ, aprofundat, eșalonat pe mai multe săptămâni, în care
elevii caută și analizează informații pentru a soluționa problema sau a răspunde la
întrebarea pe care este centrat proiectul.
Realizarea unui produs prezentat public
Proiectul solicită elevilor să creeze un produs ca rezultat al procesului și să prezinte sau
să ofere acest produs altor persoane, inclusiv din afara clasei.

Primirea de feedback și posibilitatea de revizuire


Proiectul include procese prin care elevii oferă și primesc feedback legat de munca lor,
pentru a-și revizui ideile și produsele sau pentru a continua investigarea.
Reflecție
Proiectul oferă oportunități elevilor de a reflecta la ceea ce învață, la cum învață, precum
și la modul în care proiectul a fost planificat și realizat

Un proces de învățare bazată pe proiect se realizează pe parcursul mai multor pași.


Unii pași se vor realiza pe parcursul unei lecții, alții pe parcursul mai multor lecții.
Elevii/elevele vor lucra atât individual, cât și pe grupuri. Încercați, pe cât posibil, ca
grupurile să nu fie omogene în funcție de sex, etnie, competențe, mediu socio-economic
etc. Ajutați elevii/elevele să formeze grupuri diverse, în care să fie și fete și băieți, și
minoritari și majoritari, și elevi cu rezultate școlare mai bune și elevi cu rezultate școlare
mai slabe. Cea mai simplă modalitate de a forma grupurile este să îi rugați pe elevi/eleve
să numere, de exemplu, de la 1 la 6, începând dintr-o parte a clasei și continuând până
când toți elevii au spus un număr. Apoi, toți elevii care au spus 1 vor fi în grupul 1, toți
elevii care au spus 2 vor fi în grupul 2 ș.a.m.d. Această împărțire aleatorie asigură, de
obicei, un anumit nivel de diversitate în cadrul fiecărui grup. Acest lucru se întâmplă
deoarece elevii/elevele au tendința să stea lângă prietenii lor și lângă cei cu care au
interese comune. Împărțirea pe grupuri prin numărare asigură că 6 persoane aflate în
proximitate vor ajunge în grupuri diferite. Dacă după această împărțire aleatorie
observați că în unul sau mai multe grupuri sunt doar fete sau doar băieți, discutați cu
elevii despre cum puteți reorganiza grupurile pentru ca acestea să fie mixte.
Vă sugerăm să evitați împărțirea grupurilor pornind de la elevi/eleve care să fie lideri.
Învățarea bazată pe proiect urmărește să implice toți elevii/elevele și să le dea șansa să
contribuie la proiectul clasei. Există mai multe modalități prin care puteți realiza acest
lucru. Astfel, este important ca de la început elevii/elevele să înțeleagă că nu există o
ierarhie între ei. Una dintre modalitățile de încurajare a colaborării este să oferiți fiecărui
elev/elevă oportunitatea de a contribui la lucrul în grup, nu doar cu idei despre conținutul
discuției, ci și cu aspecte organizatorice. În acest sens, distribuiți roluri precise pentru
lucrul în grup, precum:
● Moderator – se asigură că grupul realizează sarcina fără a fi distras de alte
subiecte; se asigură că fiecare membru al grupului are ocazia să își spună părerea;
se asigură că deciziile sunt luate în mod democratic;
● Responsabil cu managementul timpului – se asigură că sarcinile sunt realizate în
timpul alocat; informează regulat grupul cu privire la timpul rămas pentru
realizarea sarcinii;
● Responsabil cu notarea și prezentarea ideilor principale – notează aspectele
principale ale discuției și prezintă un rezumat al acestora pentru colegii/colegele
din celelalte grupuri.

Elevii/elevele își asumă aceste roluri pe lângă rolul de a contribui la discuție și de a


realiza sarcinile primite. Rolurile sunt distribuite aleatoriu și nu rămân fixe pe toată
durata proiectului. La fiecare pas, altcineva preia rolul de moderator, de responsabil cu
managementul timpului și de responsabil cu notarea și prezentarea ideilor principale.
Astfel, fiecare elev/elevă din grup va ajunge până la final să își asume fiecare din cele
trei roluri. Dacă doriți să includeți și alte roluri pe care le considerați importante puteți să
le adăugați pe listă, explicând elevilor/elevelor la ce se referă ele. Așadar, nu există un
lider de grup, ci doar sarcini ce sunt asumate pe rând de toți membrii fiecărui grup.
Pe parcursul activităților de grup, rolul dumneavoastră este să monitorizați alocarea
echilibrată a responsabilităților, măsura în care se asigură tuturor elevilor/elevelor șansa
de a contribui la activități și să interveniți în cazul în care apar dificultăți și este nevoie
de sprijin.
Stimulați elevii/elevelor să acorde atenție nu doar obținerii rezultatelor ci și procesului de
grup, modului în care ei interacționează, sau modului în care în grup sunt valorificate
competențele și interesele membrilor, punând întrebări despre aceste aspecte înainte de
a asculta prezentările fiecărui grup.

Arătați elevilor/elevelor că aveți încredere în ei și în capacitatea lor de a realiza sarcinile


propuse. Acest lucru le va crește stima de sine și interesul pentru a-și aduce contribuția la
succesul proiectului. Chiar dacă elevii/elevele nu au mai primit sarcini asemănătoare în
trecut, activitățile propuse sunt gândite astfel încât toți elevii/elevele să le poată realiza,
indiferent de competențele pe care le au la momentul de început.

Observați permanent modul în care elevii/elevele interacționează în activitățile de grup


și, dacă identificați elevi/eleve care se retrag sau care, chiar și involuntar, sunt excluși în
anumite situații sau părerea lor nu este luată în considerare, interveniți, amintind
elevilor /elevelor regulile stabilite, adresând întrebări grupului respectiv despre cum cred
ei că pot asigura o participare egală.

De asemenea, în discuțiile cu întreaga clasă, acordați atenție specială elevilor/elevelor


care de obicei nu participă și nu răspund la întrebări. Arătați întregii clase că toate
opiniile contează și încurajați toți elevii/elevele să contribuie cu idei, arătând că nu
trebuie să le fie teamă că vor propune ceva greșit, având în vedere că toate ideile vor fi
analizate pe baza unor criterii clare, fără să conteze cine le-a formulat.

Elevii/elevele vor parcurge următorii pași pentru realizarea proiectului:


1. Selectarea problemei și determinarea pașilor/activităților ce urmează a fi
desfășurați(te);
2. Planificarea procesului de cercetare;
3. Documentarea;
4. Realizarea unui produs/ unei acțiuni;
5. Prezentarea publică a produsului/ procesului;
6. Reflecție asupra experienței de învățare.

Totuși, în proces, eleviii/elevele ar putea decide să facă unele sau mai multe modificări în
activitățile planificate, în funcție de ce vor identifica la etapele de planificare, documentare
etc. Este un proces normal și cadrul didactic urmează să-i susțină în acest proces.

Cadrul didactic este responsabil de asigurarea protecției și securității copiilor în procesul


învățării bazate pe proiect, deoarece elevii/elevele urmează să discute, să cerceteze aspecte
sensibile legate de diversitatea umană.

Pentru detalii referitoare la specificitățile procesului de învățare bazată pe proiect vă invităm


să consultați documentul: Informații generale privind învățarea bazată pe proiect.
Lecțiile 1, 2 și 3. Selectarea problemei pentru cercetare și modalității de acțiune
Competențe specifice și descriptori:

Competențe specifice Descriptori de competență

Valori

Valorizarea demnității umane și Susţine că toată lumea trebuie să recunoască libertăţile


a drepturilor fundamentale ale fiecărei fiinţe umane

Valorizarea diversității culturale Susţine că dialogul intercultural trebuie folosit pentru a ne ajuta
să ne recunoaştem diferitele identități și apartenenţe culturale

Valorizarea democrației, Exprimă părerea că deciziile publice trebuie întotdeauna luate şi


justiției, echității, egalității și a aplicate în conformitate cu legile şi regulamentele
statului de drept

Atitudini

Caută să aibă contact cu alte persoane pentru a învăţa despre


Deschidere pentru diferențele cultura lor
culturale și pentru alte
convingeri, practici și viziuni
asupra lumii.

Respect Exprimă atitudini de respect faţă de credinţele, practicile şi


stilurile de viaţă adoptate de alte persoane, atât timp cât acestea
nu încalcă drepturile omului

Spirit civic Exprimă că este dispus(ă) să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei


altor persoane din comunitate

Responsabilitate Respectă termenele

Auto-eficacitate Dă dovadă de încredere că ştie cum să gestioneze situaţii


neprevăzute datorită ingeniozităţii sale
Toleranța ambiguității Când are de făcut o alegere legată de cum să răspundă la o
anumită situaţie, poate trece de la o perspectivă culturală la alta

Abilități

Abilități de învățare autonomă Poate alege materiale, resurse şi activităţi de învăţare în mod
independent

Abilități analitice și de gândire Poate analiza diferite puncte de vedere, produse sau practici din
critică cadrul altor culturi

Abilități de ascultare și Observă cum persoanele din alte culturi reacţionează în moduri
observare diferite la aceeaşi situaţie

Empatie Exprimă ideea că, atunci când se gândeşte la persoanele din alte
ţări, împărtăşeşte bucuriile şi tristeţile acestora

Flexibilitate și adaptabilitate Dă dovadă că are abilitatea de a depăşi temerile, grijile şi


nesiguranţa legate de întâlnirea şi interacţiunea cu alte persoane
care au o apartenenţă culturală diferită de a sa

Abilități lingvistice, Poate gestiona blocajele în comunicare reformulând, revizuind


comunicative și plurilingve sau simplificând ceea ce nu a fost înţeles în procesul de
comunicare

Abilități de cooperare Când lucrează într-un grup, solicită şi foloseşte abilităţile, ideile
şi părerile celorlalţi membri ai grupului

Abilități de rezolvare a
conflictelor Încearcă să gestioneze conflictul arătând respect pentru opiniile
celorlalţi
Poate încuraja părţile implicate în conflicte să se asculte activ
una pe cealaltă şi să-şi împărtăşească problemele şi grijile

Cunoștințe și înțelegere critică

Cunoștințe și înțelegere critică Poate descrie modalităţile în care gândurile şi emoţiile sale îi
privind propria persoană influenţează comportamentul

Cunoștințe și înțelegere critică Poate explica de ce persoanele aparţinând altor culturi pot urma
privind limba și comunicarea norme de comunicare verbală şi nonverbală diferite, care au sens
din propria lor perspectivă

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra faptului că viziunea sa asupra
privind lumea lumii este doar una din multele viziuni asupra lumii

Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției elevul/eleva va fi capabil/ă:


O1 - să reflecteze asupra valorilor interculturale din comunitate;
O2 - să analizeze critic diversitatea culturală din comunitate în legătură̆ cu care simt nevoia să
producă o schimbare;
O3 - să stabilească tipul potrivit de intervenție în funcție de tema aleasă.

Resurse: Lista de valori. Anexa 1.

Strategii didactice:

Forme de organizare a grupului de elevi/eleve: frontal, în grupuri mari, în grupuri mici.

Metode și procedee didactice: discuția în grup, discuția dirijată, documentarea.

Resurse: tablă, hârtie A4, hârtie A3, cariocă, laptop.

Sursa: Ghid de educație interculturală, Institutul Intercultural Timișoara, 2019:


https://www.intercultural.ro/wp-content/uploads/2020/02/Ghid-Educatie-Interculturala-
web.pdf
Predarea democrație,volumul 6, 2008
https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-6/chapter-2/exercise-2/
Caseta cu informații:

Primul pas din acest modul, selectarea temei și determinarea pașilor/activităților ce


urmează a fi desfășurate. Elevii/elevele vor reflecta asupra valorilor interculturale, asupra
aspectelor diversități culturale studiate anterior și vor decide pașii și activitățile ce le vor
realiza și care ar putea contribui la o schimbare în comunitate.

La lecția unu elevii/elevele reflectează asupra valorilor interculturale de care se ghidează


fiecare persoană sau grup, indiferent dacă le (re)cunoaștem sau nu. Elevii/elevele se vor afla
în diferite situații de învățare, ce le vor permite să-și exploreze valorile interculturale, care
sunt fundamentele morale ale fiecăruia și a grupului.

La lecția a doua, profesorul solicită elevilor/elevelor să reflecteze asupra direcțiilor parcurse
în legătură̆ cu diversitatea culturală la nivel local / regional / național / european / global.
Elevii/elevele identifică diverse aspecte care le-au atras atenția și în legătură̆ cu care
consideră că ar vrea să revină și să analizeze dacă pot face un pas spre mai bine.

Astfel, la lecția a treia, elevii/elevele vor selecta modalitatea de acțiune și realizarea acesteia,
conform nevoilor identificate. Pentru a respecta principiile învățării bazate pe proiect, nu este
suficientă o abordare descriptivă, în care elevii/elevele își aleg un subiect legat de care să
elaboreze o prezentare. Este important ca acest demers să răspundă unei nevoi legate de
realitate, să vizeze producerea unei posibile schimbări, să fie ceva autentic și cu sens pentru
elevi.

Poate fi vorba de diferite direcții care să necesite acțiune, de exemplu:

● Asigurarea accesului la anumite drepturi al unor persoane din grupuri minoritare, la


nivel de scoală̆ sau comunitate locală;
● Sensibilizarea comunității școlare sau locale cu privire la teme globale legate de
diversitatea culturală;
● Încurajarea participării civice a minorităților și/sau migraților;
● Explorarea diversității culturale în localitate sau școală/clasă;
● Sensibilizarea privind păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural local al
minorităților;
● Promovarea unor interacțiuni pozitive între majoritari și minoritari sau între localnici
și/sau migranți și/sau soluționarea unor probleme în relațiile interculturale etc.

După selectarea problemei, se va stabili, fie la nivel de clasă, fie la nivel de grup, în funcție
de structura aleasă, ce acțiune va fi realizată pentru abordarea problemei respective.

Sugestii de posibile acțiuni

● Dacă elevii/elevele au ales să cerceteze diversitatea etnică a clasei/școlii/comunității,


ar putea să decidă să folosească ca și instrument de cercetare chestionarul, sondajul de
opinie, cercetarea unor statici etc. Ulterior, ar putea realiza un raport de cercetare, o
hartă conceptuală, un eveniment public etc.
● Dacă elevii/elevele au ales să cerceteze diversitatea religioasă din comunitate, ar putea
utiliza ca și instrument interviul, observarea directă etc. Ulterior, elevii ar putea
realiza un articol de ziar, o discuție publică etc.
● Dacă elevii/elevele au ales să cerceteze limbajul urii la adresa unui grup minoritar din
comunitate/țară, ar putea observa direct, analiza diverse mesaje de pe rețelele de
socializare, din mass-media etc. Ulterior, elevii/elevele ar putea iniția o petiție prin
care să ceară autorităților să ia măsuri de stopare, o campanie online de sensibilizare
privind consecințele acestora etc.
● Dacă elevii/elevele aleg să analizeze anumite stereotipuri și prejudecăți la adresa
diferitor grupuri din comunitate, ar putea utiliza observarea directă, interviul,
discuția cu adulții, cu alți copii etc. Ulterior să organizeze o campanie, pe rețelele
sociale, de exemplu, de combatere a stereotipurilor, de sensibilizare a comunității
privind consecințele acestora, articole de ziar.

Pe cât posibil, cadrul didactic încurajează elevii/elevele să discute singuri/singure cum vor
lucra, să negocieze, să formeze grupuri etc., intervenind doar dacă clasa se blochează în acest
proces.

Discuțiile cu elevii/elevele pot fi organizate și online, pe una din platformele audio-video


precum Zoom, Teams, Skype, Viber, Google Meet etc., sau prin mesaje de tip text,
folosind una din platformele WhatsApp, Email groups, Classroom.

Descrierea demersului didactic


Lecția 1.

1. Explicarea metodologiei (5 min)


Cadrul didactic indică faptul că în această unitate elevii vor folosi metodologia
învățării bazate pe proiect, care se va desfășura în 6 pași. Prezintă cei 6 pași prin
care vor trece.
Profesorul explică faptul că în acest proces vor reflecta asupra valorilor
interculturale și vor lucra împreună pentru a promova aceste valori în
comunitatea lor.
2. Reflecție asupra valorilor interculturale (20 min)
Cadrul didactic invită clasa să lucreze întâi în perechi. Fiecare pereche primește
Anexa 1, care este o listă de 20 de valori, fără o anumită ordine. Profesorul le
cere elevilor să grupeze valorile conform criteriilor stabilite de ei.
Această activitate trebuie efectuată fără grabă.
3. Mai apoi, elevii/elevele se unesc câte 3 perechi. Sarcina este de a împărtăși în
grup ceea ce au discutat în perechi, astfel încât să stabilească o grupare a
valorilor în trei categorii comune, dacă este posibil.
4. Fiecare grup prezintă lista cu sistemele de valori stabilite. (7 min) Cadrul didactic
nu va da nici o ierarhie preferabilă în detrimentul alteia.
5. Ulterior, cadrul didactic facilitează o discuție cu întreaga clasă pe baza
următoarelor întrebări (13 min):

● Ce observați reflectând asupra sistemelor de valori stabilite/prezentate?


● Care dintre aspectele discutate vi s-au părut mai interesante?
● În ce măsură aceste valori se regăsesc în societatea/localitatea/școala
noastră? Ierarhizați-le pe o scară de la 0 la 10. De ce credeți asta?
● În ce măsură aceste valori au importanţă pentru comportamentul efectiv al
nostru?
● Cum credeți că ar arăta societatea/localitatea/școala dacă nu ar exista
deloc aceste valori?
Extindere: Cadrul didactic invită elevii/elevele să se gândească cum pot promova aceste
valori?
Anexa 1 – Lista cu valori

Succes social, dragoste, obedienţă, siguranţă, pace, ordine,


demnitate umană, a se simţi bine cu sine, egalitate, respect pentru
ceilalţi, onestitate, familie, solidaritate, responsabilitate, justiţie,
toleranţă, libertate, competiţie, sănătate, drepturile omului.

Lecția 2

1. Cadrul didactic invită elevii/elevele să revină în grupurile de 6 persoane în care


au lucrat la lecția anterioară. Propune elevilor/elevelor să discute despre aspectele
diversității discutate/abordate pe parcursul unităților de învățare anterioare la
educație pentru societate. În măsura în care consideră necesar, profesorul poate
da elevilor/elevelor lista cu titlurile lectiilor realizate(Anexa 1). (18 min)

Cadrul didactic încurajează elevi/elevele să reflecteze:


● Ce aspecte ale diversității culturale le-au atras o atenție sporită?
● Care sunt aspectele la care:
- ar fi necesar de luat măsuri pentru ca valorile discutate anterior să fie
respectate/promovate?
- ar dori să le cerceteze mai profund pentru ca valorile discutate anterior să fie
respectate/promovate?

2. Fiecare grup prezintă, pe rând ceea ce a discutat, iar profesorul sau un elev/o
elevă voluntar/ă notează pe tablă temele propuse. (10 min)

3. Cadrul didactic informează elevii/elevele că pe parcursul acestei unități vor avea


sarcina de a cerceta în detaliu o problemă cu dimensiune interculturală. Ulterior, vor
realiza o acțiune pentru a atrage atenția asupra problemei respective.
4. Profesorul le propune elevilor/elevelor să lucreze în grupuri a câte 6, pentru a analiza
fiecare problemă, în baza următoarelor întrebări ( 17 min):
a) Pe cine afectează în mod direct?
b) Pe cine afectează în mod indirect?
c) Ce aspecte ale acestei probleme au trezit interes mai sporit?

Extindere: Dacă elevii/elevele nu au reușit să analizeze în clasă toate problemele,


pentru a răspunde la aceste întrebări în clasă, vor continua până la ora următoare, când
vor avea sarcina de a prezenta analiza pe care au făcut-o la fiecare problemă.

Anexa 1.
Lecția 1. Identitatea mea culturală
Lecția 2. Diversitatea culturală
Lecția 3. Diversitatea religioasă
Lecțiile 4-5. Surse ale diversității etnoculturale în Europa
Lecțiile 6-7. Explorarea diversității culturale la nivel european
Lecția 8. Stereotipuri, prejudecăți
Lecția 9. Ce văd? Ce simt?
Lecția 10. Comunicarea interculturală
Lecția 11.  Limbajul urii în contexte interculturale 
Lecția 12-13. Discriminarea, înțelegere și combatere
Lecția 14. Să vorbim despre cultură!

Lecția 3
1. Cadrul didactic invită grupurile de elevii/elevele să prezinte analizele elaborate la
lecția anterioară. Se începe cu analiza primei probleme de pe listă. Un grup prezintă
analiza făcută, iar celelalte grupuri completează unde e cazul, fără a relua ceea ce s-a
spus deja. Apoi, un alt grup prezintă analiza celei de-a doua probleme și restul
completează ș.a.m.d. (13 min)
2. După ce analizele tuturor problemelor au fost prezentate, cadrul didactic invită
elevii/elevele să aleagă una sau mai multe probleme pentru cercetarea ulterioară ( prin
aplicarea bulinelor, stickerelor, bifelor, prin vot etc.) (5 min)
3. Cadrul didactic, după stabilirea problemei/lor ce urmează a fi cercetate, inițiază o
discuție în baza următoarelor întrebări (12 min):
- Ce se face la nivel local/național/european în legătură cu această problemă?
- Ce s-ar putea face pentru a atrage atenția asupra acestei probleme sau pentru a
contribui la îmbunătățirea situației? Profesorul notează acțiunile propuse de
elevi/eleve pe tablă.

4. Ulterior, ei discută despre ce își doresc ei/ele să facă pentru a aborda problema
respectivă într-un mod care să sensibilizeze alți tineri, adulți sau societatea în general
(5 min)

Pentru inspirație pot vedea lista de posibile acțiuni care pot fi realizate, din Anexa 1.
Este important ca elevii/elevele să perceapă această listă de acțiuni ca pe posibile
sugestii și nu ca o listă obligatorie, din care să aleagă. Dacă ei/ele au alte idei, le vor
pune în aplicare pe acelea.
Mai apoi, prin consens sau vot, se decide acțiunea și modalitatea de realizare.
Cadrul didactic poate propune elevilor/elevelor să aleagă una din trei variante de mai jos
pentru a lucra pe parcursul următoarelor lecții.
a. Întreaga clasă lucrează la o problemă comună și colaborează la cercetarea
aceleași teme;
b. Clasa cercetează o problemă ce conține mai multe componente (de preferat
șase sau trei), grupurile din clasă având fiecare responsabilitatea realizării unei
componente;
c. Fiecare grup își poate alege o problemă și un instrument propriu, independent
de celelalte grupuri1.

Extindere: Cadrul didactic invită elevii/elevele să se gândească, să se informeze și să decidă


care este modalitatea de acțiune pe care o vor aplica.

Anexa 1

Tipuri/modalități de acțiuni, care pot fi realizate în cadrul activităților bazate pe


proiect.

● Articol în revista școlii, în presa locală, națională, articole pentru bloguri, site;
● Rapoarte ce cercetare, de investigare;
● Forum;
● Conferință de presă;
● Pagină de internet, pagină pe rețele sociale, campanie online etc.;
● Scenetă de teatru sau sesiune de teatru forum;
● Material video, prezentare de diapozitive cu suport sonor;
● Memoriu, scrisoare sau petiție către conducerea școlii sau către autoritățile locale,
propuneri de adaptare a regulamentului școlii sau a regulamentului clasei pentru a
lua în considerare aspecte legate de diversitatea culturală;
● Eveniment complex, incluzând mai multe forme de expresie și de comunicare;
● Alt produs care să atragă atenția asupra temei/temelor de interes pentru clasă.

Lecția 4. Planificarea procesului de cercetare.

Competențe specifice și descriptori:

Competențe specifice Descriptori de competență

1
Dacă se optează pentru variantele a sau b, va fi necesară organizarea unui eveniment public cu participanți
din afara clasei. Dacă se alege varianta c, prezentarea produsului va putea fi făcută și în clasă, fiecare grup
având ca audiență pe ceilalți elevi. Varianta c prezintă și avantajul că elevii au contact cu mai multe teme
interesante și probabil din diferite moduri de manifestare a diversității culturale.
Valori

Valorizarea demnității umane și Susţine că toată lumea trebuie să recunoască libertăţile


a drepturilor fundamentale ale fiecărei fiinţe umane

Valorizarea diversității culturale Susţine că trebuie să încercăm să învăţăm unii de la alţii pentru a
avea o înţelegere mai profundă a propriilor specificități culturale
și a specificităților culturale ale celorlalți

Valorizarea democrației, Susţine că democraţia trebuie întotdeauna protejată şi respectată


justiției, echității, egalității și a ca fundament esențial al acțiunilor realizate împreună cu ceilalţi
statului de drept membri ai societăţii

Atitudini

Spirit civic Exprimă că este dispus(ă) să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei


altor persoane din comunitate

Responsabilitate Respectă termenele

Auto-eficacitate Dă dovadă de încredere că ştie cum să gestioneze situaţii


neprevăzute datorită ingeniozităţii sale

Abilități

Abilități de învățare autonomă Poate alege materiale, resurse şi activităţi de învăţare în mod
independent

Abilități analitice și de gândire Folosește dovezi convingătoare pentru a emite judecăţi


critică

Abilități de ascultare și Îi ascultă pe ceilalţi în mod activ


observare
Empatie Când vorbeşte cu cineva, încearcă să înţeleagă ce simte

Abilități lingvistice, Poate gestiona blocajele în comunicare reformulând, revizuind


comunicative și plurilingve sau simplificând ceea ce nu a fost înţeles în procesul de
comunicare

Abilități de cooperare Când lucrează într-un grup, solicită şi foloseşte abilităţile, ideile
şi părerile celorlalţi membri ai grupului

Abilități de rezolvare a
Conflictelor Poate încuraja părţile implicate în conflicte să se asculte activ
una pe cealaltă şi să-şi împărtăşească problemele şi grijile

Cunoștințe și înțelegere critică

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra felului în care judecăţile sale
privind propria persoană sunt influenţate de propriile apartenenţe culturale

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra faptului că viziunea sa asupra
privind lumea lumii este doar una din multele viziuni asupra lumii

Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției elevul/eleva va fi capabil/ă:


O1 - să reflecteze critic asupra cauzelor și consecințelor problemei;
O2 - să elaboreze schița planului de cercetare.

Resurse:

Strategii didactice:

Forme de organizare a grupului de elevi/eleve: în grupuri mici.

Metode și procedee didactice: discuția în grup, discuția dirijată, documentarea.

Resurse: tablă, hârtie A4, hârtie A3, cariocă, laptop.


Caseta cu informații:

La această lecție elevii/elevele își vor aprofunda cercetarea printr-o analiză mai complexă a
temelor selectate. Procesul presupune un model sistemic de abordare și planificare a
acțiunilor.

Demersul didactic

1. Fiecare grup prezintă pe scurt problema aleasă și modalitatea/modalitățile de acțiune.


Dacă există suprapuneri, se discută, pentru a se elimina acestea și a se asigura o cât
mai mare diversitate de acțiuni, probleme. (10 min)
2. Fiecare grup are sarcina să planifice procesul de cercetare conform următorilor
pași/întrebări: (35 min)

● Care este situația? (problema)


● La ce schimbare intenționăm să contribuim ? (scopul)
● De ce resurse avem nevoie ? Cum am putea să le obţinem? (vulnerabilităţi și
provocări).

Extindere: Până la ora următoare, fiecare grup schițează/ reflectează asupra ideilor pentru
planul de cercetare al problemei, solicită ajutor, dacă au nevoie, de la celelalte grupuri, de la
profesor sau de la alte persoane resursă.
Lecțiile 5-6. Documentarea problemei cercetate.
Competențe specifice și descriptori:

Competențe specifice Descriptori de competență

Valori

Valorizarea diversității culturale Susţine că dialogul intercultural trebuie folosit pentru a ne ajuta
să ne recunoaştem diferitele identități și apartenenţe culturale

Valorizarea democrației, Exprimă părerea că deciziile publice trebuie întotdeauna luate şi


justiției, echității, egalității și a aplicate în conformitate cu legile şi regulamentele
statului de drept

Atitudini

Exprimă curiozitate faţă de alte credinţe, interpretări, orientări


Deschidere pentru diferențele şi apartenenţe culturale
culturale și pentru alte
convingeri, practici și viziuni Caută să aibă contact cu alte persoane pentru a învăţa despre
asupra lumii. cultura lor

Respect Exprimă atitudini de respect faţă de credinţele, practicile şi


stilurile de viaţă adoptate de alte persoane, atât timp cât acestea
nu încalcă drepturile omului

Spirit civic Exprimă că este dispus(ă) să coopereze şi să lucreze cu ceilalţi

Responsabilitate Îşi asumă răspunderea pentru propriul comportament

Exprimă încredere în propria abilitate de a înţelege diferite


Auto-eficacitate lucruri

Caută discuţii cu persoane ale căror idei şi valori sunt diferite


Toleranța ambiguității de ale sale

Când are de făcut o alegere legată de cum să răspundă la o


anumită situaţie, poate trece de la o perspectivă culturală la alta

Abilități

Abilități de învățare autonomă Poate alege materiale, resurse şi activităţi de învăţare în mod
independent

Abilități analitice și de gândire Poate analiza diferite puncte de vedere, produse sau practici din
critică cadrul altor culturi

Abilități de ascultare și Îi ascultă pe ceilalţi în mod activ


observare

Când vorbeşte cu cineva, încearcă să înţeleagă ce simte


Empatie

Când vorbeşte cu persoane cu o apartenenţă culturală diferită,


Flexibilitate și adaptabilitate îşi ajustează tipul de gesturi pe care le foloseşte cu acestea în
mod corespunzător

Abilități lingvistice, Poate recunoaşte diferitele moduri de vorbire folosite în cel puţin
comunicative și plurilingve o altă cultură sau grup social

Poate lucra în mod pozitiv cu alte persoane


Abilități de cooperare

Cunoștințe și înțelegere critică

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra felului în care judecăţile sale
privind propria persoană sunt influenţate de propriile apartenenţe culturale

Poate reflecta în mod critic asupra felului în care comunicarea


Cunoștințe și înțelegere critică interculturală poate influenţa relaţiile dintre oameni aparținând
unor culturi diferite
privind limba și comunicarea

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra felului în care interacţiunile
privind lumea interculturale pot influenţa situaţii şi evenimente

Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției elevul/eleva va fi capabil/ă:


O1 – să analizeze informații din mai multe surse cu referire la subiectul/problema selectată;

O2 – să exprime părerea că diversitatea culturală dintr-o comunitate trebuie să fie valorizată


şi apreciată;

O3 – să reflecteze în mod critic asupra felului în care diferiţi interlocutori pot percepe sensuri
diferite din aceeaşi informaţie;

O4 – să explice propriile opțiuni cu referire la sursele cercetate.

Resurse: diverse site-uri, comunitatea școlară/locală, persoane resursă.

Strategii didactice:

Forme de organizare a grupului de elevi/eleve: frontal, în grupuri mari, în grupuri mici.

Metode și procedee didactice: discuție în grup, discuția dirijată, documentarea.

Resurse: tablă, hîrtie A4, hârtie A3, cariocă, laptop, smartphone-uri

Caseta cu informații:

Pe parcursul acestor două lecții elevii/elevele se documentează despre problemele ce urmează


a fi cercetate. Elevii/elevele pot fi ajutați să aleagă sursele de informare pe care le vor utiliza,
împreună cu clasa și profesorul. Documentarea se poate face pe baza unor informații găsite
pe internet, citite în diferite surse sau oferite de adulți și copii care cunosc tematică
respectivă. De asemenea, elevii pot analiza unele rapoarte/documente/statistici etc.

Elevii/elevele vor stabili, vor elabora și vor aplica instrumentul/instrumentele de cercetare


(de exemplu, un chestionar în cazul unui sondaj de opinii; o listă de întrebări în cazul unui
interviu, unei discuții mai largi, în focus-grupuri; o fișă de observare etc.).
În acest proces elevii ar putea avea de nevoie mai mult decât 2 lecții recomandate. Important
este ca profesorul să nu forțeze procesul și să acorde timp suficient pentru documentarea,
elaborarea și aplicarea instrumentelor.

Pentru a ghida procesul de căutare, colectare și sortare a informației profesorul poate informa
clasa despre site-uri utile și credibile și poate propune link-ul:

http://egalitate.md/

http://www.bri.gov.md/

https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr02_107.pdf

http://descentralizare.gov.md/public/publications/927268_md_poster_ethnic_m.pdf

https://rm.coe.int/fourth-report-on-the-republic-of-moldova-official-language-
translation/16808b58ee

https://www.osce.org/ro/mission-to-moldova/392474

https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-2/students-manual-10/tool-2/

https://drepturilecopilului.md/files/Ghid_de_Monitorizare_a_Drepturilor_Copilului.pdf
https://www.intercultural.ro/resurse/

Discuțiile cu elevii/elevele pot fi organizate și online, pe una din platformele audio-video


precum Zoom, Teams, Skype, Viber, Google Meet etc., sau prin mesaje de tip text,
folosind una din platformele WhatsApp, Email groups, Classroom.

Lecția 5-6

1. Fiecare grup prezintă planul cercetării. Grupurile își oferă reciproc feedback.
Profesorul invită grupurile să revizuiască planurile, luând în considerare feedback-ul
primit.
2. În grupuri, elevii/elevele își distribuie responsabilitățile privind documentarea.
Identifică posibile surse de documentare, dacă este necesar sau persoane care pot fi
întrebare pentru a furniza argumente și date.
3. Elevii/elevele stabilesc, elaborează și aplică instrumentul/instrumentele de colectare a
informației.

Extindere. Elevii/elevele continuă să caute informații despre problema aleasă, precum și


despre posibila/posibile modalitate/modalități de realizare a acțiunii. De exemplu, dacă
aleg să facă o campanie online, se documentează despre ce presupune realizarea unei
campanii, ce durată trebuie să aibă, cui să se adreseze etc.; dacă aleg să facă o petiție se
documentează despre ce presupune scrierea unei petiții, câte semnături trebuie adunate
etc.

Lecțiile 7-8-9: Realizarea unui produs/ unei acțiuni

Competenţe specifice şi descriptori:

Competenţe specifice Descriptori

Valori

Valorizarea demnității umane și a Apără ideea că drepturile omului sunt necesare pentru
drepturilor ca fiecare fiinţă umană să poată trăi cu demnitate

Valorizarea diversității culturale Susţine că trebuie să încercăm să învăţăm unii de la


alţii pentru a avea o înţelegere mai profundă a
propriilor specificității culturale și a specificităților
culturale ale celorlalți

Valorizarea democrației, justiției, Susţine că democraţia trebuie întotdeauna protejată şi


echității, egalității și a statului de respectată ca fundament esențial al acțiunilor realizate
drept împreună cu ceilalţi membri ai societăţii

Atitudini

Deschidere pentru Exprimă curiozitate faţă de alte credinţe, interpretări,


orientări şi apartenenţe culturale
diferențele culturale și

pentru alte convingeri,

practici și viziuni

asupra lumii.

Respect Îi tratează pe toţi oamenii cu respect indiferent de


mediul cultural din care provin
Auto-eficacitate Exprimă încredere în propria abilitate de a înţelege
diferite lucruri

Abilităţi

Toleranța ambiguității Caută discuţii cu persoane ale căror idei şi valori sunt
diferite de ale sale

Abilități de învățare autonomă Poate folosi tehnologii ale informaţiei în mod eficace
pentru a accesa, cerceta, organiza şi integra
informaţiile

Abilități analitice și de gândire Folosește dovezi convingătoare pentru a emite judecăţi


critică

Abilități de ascultare și observare Îi ascultă pe ceilalţi în mod activ

Empatie Exprimă ideea că, atunci când se gândeşte la


persoanele din alte ţări, împărtăşeşte bucuriile şi
tristeţile acestora

Flexibilitate și adaptabilitate Când vorbeşte cu persoane cu o apartenenţă culturală


diferită, îşi ajustează tipul de gesturi pe care le
foloseşte cu acestea în mod corespunzător

Cunoștințe și înțelegere critică

Cunoştinţe şi înţelegere critică Poate descrie modalităţile în care gândurile şi emoţiile


privind propria persoană sale îi influenţează comportamentul

Cunoștințe și înțelegere critică Poate explica de ce persoanele aparţinând altor culturi


privind limba și comunicarea pot urma norme de comunicare verbală şi nonverbală
diferite, care au sens din propria lor perspectivă
Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției elevul/eleva va fi capabil/ă:

O1- să exprime atitudini de respect faţă de credinţele, practicile adoptate de alte persoane;

O2- să discute cu persoane ale căror idei şi valori sunt diferite de ale sale;

O3 - să analizeze informația, sintetizând-o;

O4 - să îşi revadă acţiunile pentru a realiza scopul propus.

Strategii didactice:

Forme de organizare a grupului de elevi/eleve: frontal, grupuri mici/mari.

Metode și procedee didactice: discuție ghidată, asocieri libere.

Materiale necesare: Lista cu sarcini realizată la lecția anterioară; Anexa 1 de la Lecția 1, cu


cele trei categorii de valori

Caseta cu informații:

Scopul acestor lecții este ca elevii/elevele să realizeze varianta finală a acțiunii, dacă acest
lucru este posibil. În acest moment, clasa poate să aibă suficiente informații adunate, pentru a
realiza acțiunea. Elevii/elevele analizează și prezintă informațiile obținute sub forma unui
rezumat, lucrând în grupuri mari/mici. Totodată elevii/elevele sunt încurajați să se
documenteze, dacă mai au nevoie.

La această etapă grupurile decid care dintre materialele/informațiile colectate sunt


importante, cum organizează aceste materiale ținând cont de scopul stabilit, de public etc.
Cadrul didactic se asigură că fiecare grup înțelege sarcina și are acces la toate informațiile,
resursele și dispozitivele necesare.

Este important ca profesorul să ofere timp suficient grupurilor de a analiza și organiza


informația acumulată până la această oră. Dacă elevii/elevele au nevoie de mai mult timp,
atunci se oferă această posibilitate. Rolul profesorului este să observe interacțiunea în și
dintre grupuri, în oferirea și primirea de date, resurse, sfaturi, idei etc. Cadrul didactic
amintește despre contribuția fiecărui elev/elevă în acest proces. Totodată îndeamnă fiecare
grup să țină cont de preferințele și abilitățile fiecărui membru de grup, asigurându-se că toți
membrii grupului participă.
Discuțiile cu elevii/elevele pot fi organizate și online, pe una din platformele audio-video
precum Zoom, Teams, Skype, Viber, Google Meet etc., sau prin mesaje de tip text,
folosind una din platformele WhatsApp, Email groups, Classroom.
Lecția 7
1. Elevii/elevele lucrează pe grupuri pentru a împărtăși ce alte informații au mai
aflat despre problema selectată și realizează un rezumat al unui plan acțiune.
Profesorul poate sugera elevilor să utilizeze modelul de rezumat din Anexa 1 (20
min).
2. În grupul mare fiecare grup prezintă rezumatul al unui plan de acțiune(10 min).
3. Profesorul invită grupurile să revizuiască informația, luând în considerare
feedback-ul colectat de la semeni, părinți, cât și modalitatea de realizare a
acțiunii( 5 min).
4. Profesorul informează elevii/elevele că la următoarele lecții vor elabora produsul
care susține acțiunea decisă la lecțiile anterioare (Anexa 1, lecția 3). Ulterior, îi
invită la o discuție de reflecție asupra modului în care a decurs proiectul lor până
în acest moment, pornind de la următoarele întrebări:
● Cum vă simțiți în legătură cu ceea ce ați realizat până în acest moment?
● Ce ați aflat nou despre tema/componenta aleasă?
● Ce ați vrea să mai aflați/ ce lipsește ca tabloul să fie complet?
● Ce simțiți în legătură cu pașii care vor urma – pregătirea și realizarea unei
prezentări publice a proiectului (10 min.)
Anexa 1. Rezumatul unui plan de acțiune.

1. Problema pe care intenționați să o faceți cunoscută:


__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________

2.Cele mai importante trei dovezi despre problemă:


2.1________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
2.2________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
2.3________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
3. Cum ar arăta problema rezolvată?
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________

Lecția 8
1. La această etapă, elevii/elevele, în grupul mare/mic, stabilesc sarcinile în realizarea
produsului/acțiunii și responsabilii de realizarea sarcinilor. De exemplu, dacă
problema aleasă este: ”Stereotipurile și prejudecățile la adresa diferitor grupuri din
comunitate”, iar acțiunea constă în realizarea unei campanii de combatere a
stereotipurilor pe rețelele de socializare, elevii își pot împărți sarcinile pe grupuri(10
min):

● fie că fiecare grup descrie o componentă (de exemplul situația unui grup
minoritar);
● fie sarcinile tehnice astfel încât un grup face textele, un alt grup identifică și
prelucrează imaginile, un alt grup face designul de ansamblu al articolului etc.

2. Elevii/elevele în grup realizează sarcinile stabilite. Cadrul didactic ghidează


elevii/elevele astfel ca constatările făcute să fie organizate cât mai atractiv, explicit
incluzând diverse elementele: cuvinte, cifre, imagini etc. (35 min).

Extindere: Elevii/elevele continuă să lucreze la sarcinile stabilite.


Lecția 9

1. Se invită grupurile să împărtășească cu restul clasei ceea au lucrat până în momentul


respectiv.
2. Cadrul didactic încurajează grupurile de elevi/eleve să ofere feedback celorlalte
grupuri. După fiecare prezentare, profesorul invită restul clasei să comenteze, să
adreseze întrebări sau să aducă completări, astfel încât să existe o claritate asupra
mesajului, o coerență între diferitele părți ale mesajului.
3. Profesorul invită fiecare grup să finalizeze produsul/acțiunea, în baza feedback-ului,
dacă îl consideră util.
4. Ulterior în grupuri mici/mare elevii/elevele analizează care sunt valorile promovate de
produsul lor. (Anexa 1, Lecția 1)

Extindere: Fiecare grup are sarcina de a pregăti o scurtă prezentare a ceea ce au realizat până
la moment.

Lecţiile 10 şi 11. Organizarea unui eveniment de prezentare publică


Competențe specifice și descriptori:

Competențe specifice Descriptori de competență

Valori
Valorizarea demnității umane și Susţine că toată lumea trebuie să recunoască libertăţile
a drepturilor fundamentale ale fiecărei fiinţe umane

Valorizarea diversității culturale Susţine că dialogul intercultural trebuie folosit pentru a ne ajuta
să ne recunoaştem diferitele identități și apartenenţe culturale

Valorizarea democrației, Exprimă părerea că deciziile publice trebuie întotdeauna luate şi


justiției, echității, egalității și a aplicate în conformitate cu legile şi regulamentele
statului de drept

Atitudini

Caută să aibă contact cu alte persoane pentru a învăţa despre


Deschidere pentru diferențele cultura lor
culturale și pentru alte
convingeri, practici și viziuni
asupra lumii.

Respect Exprimă atitudini de respect faţă de credinţele, practicile şi


stilurile de viaţă adoptate de alte persoane, atât timp cât acestea
nu încalcă drepturile omului

Spirit civic Exprimă că este dispus(ă) să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei


altor persoane din comunitate

Responsabilitate Îşi asumă răspunderea pentru propriul comportament

Respectă termenele

Auto-eficacitate Dă dovadă de încredere că ştie cum să gestioneze situaţii


neprevăzute datorită ingeniozităţii sale

Toleranța ambiguității Când are de făcut o alegere legată de cum să răspundă la o


anumită situaţie, poate trece de la o perspectivă culturală la alta
Abilități

Abilități de învățare autonomă Poate folosi tehnologii ale informaţiei în mod eficace pentru a
accesa, cerceta, organiza şi integra informaţiile

Abilități analitice și de gândire Poate analiza diferite puncte de vedere, produse sau practici din
critică cadrul altor culturi

Abilități de ascultare și Observă cum persoanele din alte culturi reacţionează în moduri
observare diferite la aceeaşi situaţie

Când vorbeşte cu cineva, încearcă să înţeleagă ce simte

Empatie

Exprimă ideea că, atunci când se gândeşte la persoanele din alte


ţări, împărtăşeşte bucuriile şi tristeţile acestora

Flexibilitate și adaptabilitate Dă dovadă că are abilitatea de a depăşi temerile, grijile şi


nesiguranţa legate de întâlnirea şi interacţiunea cu alte persoane
care au o apartenenţă culturală diferită de a sa

Abilități lingvistice, Poate gestiona blocajele în comunicare reformulând, revizuind


comunicative și plurilingve sau simplificând ceea ce nu a fost înţeles în procesul de
comunicare

Abilități de cooperare Când lucrează într-un grup, solicită şi foloseşte abilităţile, ideile
şi părerile celorlalţi membri ai grupului

Abilități de rezolvare a
conflictelor Încearcă să gestioneze conflictul arătând respect pentru opiniile
celorlalţi
Poate încuraja părţile implicate în conflicte să se asculte activ
una pe cealaltă şi să-şi împărtăşească problemele şi grijile

Cunoștințe și înțelegere critică

Cunoștințe și înțelegere critică Poate descrie modalităţile în care gândurile şi emoţiile sale îi
privind propria persoană influenţează comportamentul

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra felului în care comunicarea
privind limba și comunicarea interculturală poate influenţa relaţiile dintre oameni aparținând
unor culturi diferite

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra faptului că viziunea sa asupra
privind lumea lumii este doar una din multele viziuni asupra lumii

Obiectivele operaționale:
La finalul lecţiei elevii vor fi capabili:
O1 – să producă aspectele de conținut ale unei prezentări publice;
O2 – să organizeze aspectele logistice ale unui eveniment de prezentare;
O3 – să prezinte o comunicare/un produs cu referire la o anumită problemă;
O4 - să colaboreze cu alți colegi pentru organizarea unui eveniment de grup.

STRATEGII DIDACTICE

Forme de organizare a grupului de elevi/eleve: frontală, individuală, în grup, în perechi.

Metode și procedee didactice: învățarea bazată pe sarcini de lucru, prezentarea în


public,discuția reflexivă.
Resurse necesare: tablă, foi A4, foi A3, carioci, laptop, echipament pentru prezentare, Anexa
1.
Caseta cu informații

După ce elevii/elevele au finalizat pregătirea acțiunii urmează realizarea unei prezentări


publice. La acest eveniment pot fi invitați părinții elevilor/elevelor, profesori și elevi/eleve
din alte clase, reprezentanți ai APL etc. Acest pas se realizează pe parcursul a două lecții. În
prima lecție se planifică organizarea prezentării și se realizează o repetiție a acesteia, iar în
cea de-a doua lecție se realizează prezentarea propriu-zisă. La fel ca la celelalte etape ale
învățării bazate pe proiect, rolul profesorului este minim, elevii fiind cei care decid cum se
organizează, cum se pregătesc. Este important ca profesorul să încurajeze elevii/elevele în
acest proces, să îi ajute să își dezvolte încrederea în sine și să le ofere sfaturi doar atunci când
aceștia au nevoie, fără a-și impune punctul de vedere.

Pentru a-și face vocea auzită, elevii/elevele sunt încurajați/te să prezintele rezultatele
cercetării titularilor de obligații. De exemplu, în cazul în care un produs din cadrul acțiunii
este o petiție, cadrul didactic încurajează elevii s-o transmită autorităților. În cazul în care
elevii/elevele au scris un articol, ei sunt încurajați să se adreseze unei redacții pentru a-l
publica.

În cazul în care vor fi necesare mai mult decât o lecție pentru prezentări, cadrul didactic ar
putea să rezerveze mai multe ore pentru aceasta.

Discuțiile cu elevii/elevele pot fi organizate și online, pe una din platformele audio-video


precum Zoom, Teams, Skype, Viber, Google Meet etc., sau prin mesaje de tip text,
folosind una din platformele WhatsApp, Email groups, Classroom.

Descrierea demersului didactic


Lecția 10
1. Profesorul discută cu elevii/elevele despre modul în care va fi realizată prezentarea.
Se asigură că fiecare elev/elevă are un rol în organizarea prezentării, conform
sugestiilor din Anexa 1. Împărțirea acestor responsabilități se realizează în mod
democratic. Este important ca fiecare elev/elevă să se simtă confortabil cu rolul pe
care îl are și să înțeleagă responsabilitatea pe care o are pentru succesul întregii
prezentări. (15 min)
2. Finalizarea conținutului prezentării. Se realizează o pregătire generală a prezentării.
Fiecare elev/elevă știe când îi vine rândul să prezinte și știe ce are de spus.
Prezentarea se va centra pe problema cercetare, scopul, publicul țintă, resursele
cercetate și constatări, precum și pe modul cum au lucrat elevii. Profesorul explică
elevilor că este important ca prezentarea să fie coerentă, clară și interesantă (20 min)
3. Profesorul se asigură că toată lumea știe exact ce are de făcut până la prezentare și în
timpul acesteia. (10 min)

Lecția 11
1. Desfășurarea prezentării. În acest moment rolul profesorului este minim.
Elevii/elevele sunt cei care se ocupă de buna desfășurare a evenimentului atât „în fața
scenei”, cât și „în spatele scenei”. Prezentarea se realizează conform instrucțiunilor
din Anexa 1 și conform repetiției realizate în lecția anterioară(35 min).
2. Profesorul transmite elevilor un mesaj de încurajare înainte de începerea
evenimentului și un mesaj de felicitare după încheierea lui (în public sau în privat (1
min).
3. După prezentare, profesorul moderează o discuție cu elevii/elevele despre cum s-au
simțit, ce a fost util, ce ar modifica data viitoare etc.(8min).
Anexa 1
Organizarea prezentării

Fiecare elev din clasă va avea un rol în organizarea prezentării. Identificați ce elemente sunt
necesare pentru o bună organizare, planificați când să se desfășoare acestea și stabiliți care
gelevi vor fi responsabili de fiecare aspect. Spre exemplu:
1. Stabilirea datei, orei și locului (poate fi sala de clasă, sala festivă sau sala de sport a
școlii, o altă sală disponibilă). Poate fi necesară obținerea aprobării pentru utilizarea
sălii;
2. Stabilirea listei de invitați;
3. Formularea invitației;
4. Transmiterea invitațiilor și confirmarea participării lor;
5. Pregătirea locației (locul unde vor sta invitații, instalarea și testarea echipamentului de
proiecție dacă prezentarea este electronică etc.);
6. Așteptarea invitaților la intrare și conducerea lor în sală;
7. Salutul de bun venit adresat participanților;
8. Moderarea discuției ce urmează prezentării.
9. Realizarea de fotografii.

Unul sau mai mulți elevi pot primi sarcina de a nota ideile importante și de a scrie apoi un
articol despre eveniment pentru blogul clasei sau pentru revista școlii. Dacă toți participanții
sunt de acord, puteți realiza și o înregistrare audio sau video a prezentării.

Desfășurarea prezentării
1. Deschiderea evenimentului
Salutul de bun venit și prezentarea invitaților.
Precizarea etapelor și a duratei prevăzute – explicați pe scurt că evenimentul va consta
în prezentarea produsului/produselor clasei, iar după finalizarea prezentării invitații
vor avea ocazia să adreseze întrebări.
2. Prezentarea
Persoanele desemnate din clasă prezintă produsul realizat precum și modul cum a
lucrat clasa la realizarea lor.
3. Discuții cu invitații
Moderatorul invită participanții să reacționeze la conținutul prezentării:
a. Să ceară clarificări;
b. Să solicite exemple;
c. Să își exprime punctele de vedere.

4. Încheierea evenimentului
Elevii/elevele mulțumesc tuturor pentru participare.
Lecţia 12: Lecție de reflecție asupra experienței de învățare

Valori

Valorizarea demnității umane și a Apără ideea că drepturile omului sunt necesare


drepturilor omului pentru că fiecare fiinţă umană să poată trăi cu
demnitate

Valorizarea diversității culturale Susţine că trebuie să încercăm să învăţăm unii de la


alţii pentru a avea o înţelegere mai profundă a
propriilor specificități culturale și a specificităților
culturale ale celorlalți

Valorizarea democrației, justiției, Susţine că democraţia trebuie întotdeauna protejată


echității, egalității și a statului de şi respectată ca fundament esențial al acțiunilor
drept realizate împreună cu ceilalţi membri ai societăţii

Atitudini

Respect Îi tratează pe toţi oamenii cu respect indiferent de


mediul cultural din care provin

Spirit civic Exprimă că este dispus(ă) să coopereze şi să lucreze


cu ceilalţi

Exprimă că este dispus(ă) să contribuie la


îmbunătăţirea situaţiei altor persoane din comunitate

Abilități
Abilități analitice și de gândire Folosește dovezi convingătoare pentru a emite
critică judecăţi

Empatie Când vorbeşte cu cineva, încearcă să înţeleagă ce


simte

Abilități lingvistice, Poate recunoaşte diferitele moduri de vorbire folosite


în cel puţin o altă cultură sau grup social
comunicative și

plurilingve

Abilități de cooperare Poate lucra în mod pozitiv cu alte persoane

Cunoștințe și înțelegere critică

Cunoștințe și înțelegere Poate reflecta în mod critic asupra felului în care


judecăţile sale sunt influenţate de propriile
critică privind propria apartenenţe culturale

persoană

Cunoștințe și înțelegere critică Poate reflecta în mod critic asupra felului în care
privind lumea interacţiunile interculturale pot influenţa situaţii şi
evenimente

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

La sfârșitul lecției, elevul/eleva va fi capabil/ă:


O1 – să reflecteze în mod critic asupra felului în care judecăţile sale sunt influenţate de
propriile apartenenţe culturale
O2 – să analizeze propriile cunoștințe, abilități, atitudini;
O3– să ofere și să primească feedback constructiv.

Strategii didactice:
● Forme de organizare a grupului de elevi: în perechi, frontal.
● Metode și procedee didactice: discuție ghidată.
Materiale necesare: Anexa 1, laptop

Caseta cu informații:

Lecția de reflecție este un proces bazat de reflectare asupra experienței de învățare în bază de
proiect și are în vedere conștientizarea competențelor dobândite de către elevi/elevi.
Lecția de reflecție este structurată în trei pași:
● Rememorarea procesului;
● Completarea fișei de reflecție;
● Prezentare și concluzii.
Pentru primul pas Rememorarea procesului de învățare sunt propuse două variante, aici
cadrul didactic decide care este mai potrivită pentru grupul sau le poate combina.

Etapa de completare a fișei de reflecții și concluzii asupra procesului de învățare poate fi


organizată în perechi, grupuri mici sau în grupul mare. Profesorul decide în funcție de nevoile
și contextul clasei.

Discuțiile cu elevii/elevele pot fi organizate și online, pe una din platformele audio-video


precum Zoom, Teams, Skype, Viber, Google Meet etc., sau prin mesaje de tip text,
folosind una din platformele WhatsApp, Email groups, Classroom.

Descrierea demersului didactic

1. Reamintirea procesului (20 min).


Varianta I
1. Profesorul implică elevii/elevele într-un proces de reflecție organizat în două
etape. În prima etapă profesorul invită clasa să își reamintească pașii parcurși și
să discute despre elemente concrete precum:
● Cum ați identificat tema pe care să o abordați?
● Ce surse de informații ați consultat?
● Cum ați selectat produsul pe care să-l realizați în legătură cu tema aleasă?
● Cum ați colaborat cu colegii în realizarea produsului
● Cum ați pregătit și organizat prezentarea publică? (10 min)
2. Apoi, profesorul oferă elevilor posibilitatea de a reflecta la emoțiile și părerile lor
referitoare la:
Proces – Cum v-ați simțit pe parcursul procesului:
● Ce v-a surprins?
● Ce a fost neclar?
● Ce v-a plăcut să faceți?
● Ce nu v-a plăcut să faceți?
● Ce ați vrea să faceți diferit într-un proiect asemănător?

Rezultate – Ce părere aveți despre rezultatele obținute:


● Despre produsul realizat?
● Despre prezentarea proiectului vostru? (10 min)
Varianta II
1. Cadrul didactic invită elevii/elevele să vizioneze atent filmul Soar
(https://youtu.be/eDkpVwrhYfo), pentru că mai apoi să inițieze o discuție în baza
întrebărilor:
● Ce gânduri/emoții v-a trezit filmul?
● Care credeți că a fost mesajul filmului?
● Ce asemănări există între această film și procesul de învățare bazat pe proiect?
2. Profesorul implică elevii/elevele într-un proces de reflecție axat pe emoțiile și părerile
lor referitoare la proces, pașii parcurși, rezultate.
● Ce v-a plăcut în acest proces de învățare?
● Ce parte a procesului de învățare a fost cel mai greu de realizat?
● Ce a fost mai distractiv/mai ușor/interesant în acest proces de învățare?
● Ce s-a întâmplat în timpul celor 10 lecții? Ce ați observat?
● Ce pași ați parcurs ?
Pașii nominalizați se scriu pe tablă sau pe foaie de flipchart. Invitați elevii/elevele să
așeze pașii în ordine logică.
● Ce competențe v-ați format/dezvoltat prin participarea la acest proces?

2. Completarea fișei de reflecție (10 min).

În continuare, profesorul le propune elevilor să lucreze în perechi, pentru a reflecta asupra


competențelor dezvoltate. În fiecare pereche, elevii se vor susține reciproc, pentru a identifica
situații în care au manifestat, pe parcursul activităților din cadrul unității de conținut,
comportamente corespunzătoare valorilor, atitudinilor, abilităților și cunoștințelor asociate cu
înțelegerea critică. Elevii trebuie să identifice exemple de comportamente concrete. Este
important să se precizeze, pentru elevi, că nu trebuie să insiste să parcurgă toți descriptorii, ci
să marcheze doar acolo unde este cazul și să discute cu colegul sau colega din pereche despre
situații concrete în care au manifestat comportamentele respective. Se va pune accentul pe
evidențierea situațiilor în care a fost manifestat comportamentul, nu pe cele în care acesta a
lipsit și nu pe compararea între elevi în cadrul perechilor. (15 min.)

3. Prezentare și concluzii (10 min).

Elevii/elevele prezintă, în fața întregii clase, unele dintre situațiile pe care le-au putut conecta
cu anumiți descriptori de competență. Profesorul se asigură că descriptorii din categoriile
valori, atitudini, abilități și cunoștințe și înțelegere critică sunt acoperiți cât mai echilibrat. (10
min.)
Anexa 1

Notă: Lista de descriptori folosită în activitatea de reflecție în perechi este lista cu toți
descriptorii menționați în cadrul acestei unități și care sunt preluați din metodologia de
evaluare.

Descriptori de Activitatea sau situația când s-a manifestat comportamentul


competență Exemple personale Exemple oferite de coleg

S-ar putea să vă placă și