Subiectul 5.

Competenţa jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti

Competenţa jurisdicțională a instanţelor judecătoreşti – o instituție a dreptului procesul
civil, care delimitează atribuțiile diferitor instanțe de judecată de a examina și soluționa în fond
diferite categorii de cauze civile.

Categorii ale competenței jurisdicționale

a) competența jurisdicțional-funcțională;
b) competența jurisdicțional-materială;
c) competența jurisdicțional-teritorială.

Competența jurisdicțional-funcțională
• totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de judecată după funcția acestora în
cadrul sistemului judecătoresc (instanță de fond, de apel, de recurs);

Competența jurisdicțional-materială
• totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor de judecată de a judeca în fond cauzele
civile în funcție de obiectul şi/sau natura juridică a litigiilor înaintate spre examinare.

Competența jurisdicțional-teritorială
Totalitatea regulelor care delimitează competența instanțelor de judecată de acelaşi grad de a
examina şi soluția aceiaşi categorie de cauze civile în fond.

Categoriile competenței jurisdicționale teritoriale:

3) competența jurisdicțională teritorială generală – art.38 CPC;
2) competența jurisdicțională teritorială alternativă – art.39 CPC;
1) competența jurisdicțională teritorială excepțională – art.40 și 41/1 CPC;
0) competența jurisdicțională teritorială după legătura dintre cauze – art.42 și 371 CPC.

Art.38 CPC
(1)Acţiunea se intentează în oricare din sediile instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul
pârâtului
(2)Acţiunea împotriva unei organizaţii se intentează în unul dintre sediile instanței în a cărei rază
teritorială se află sediul persoanei juridice respective.

Art.39 CPC
• Reclamantul este în drept să aleagă între mai multe instanțe, inclusiv potrivit competenței
jurisdicționale generale.
• Din moment ce reclamantul a ales o instanță competentă, pentru celelalte alternative nu mai poate
opta.
Criterii teritoriale pentru alternative oferite de art.39 CPC:
• domiciliul reclamantului,
• locul cauzării prejudiciului sau locul producerii accidentului,
• locul de aflare a bunurilor pîrîtului,
• ultimul domiciliu cunoscut al pîrîtului,
• locul închierii sau executării contractului,
• locul aflării filialei sau reprezentanţei persoanei juridice,
Art.40 CPC:
1) Instanța de la locul aflării imobilului - (a) acțiunile ce țin de dreptul asupra imobilelor şi (b)
acțiunile în ridicare a sechestrului de pe (aceste) bunuri;
2) Instanța de la locul instalării utilajului industrial – pentru acțiunile în reparația prejudiciului cauzat
mediului înconjurător;
3) Instanța de la reşedința organului împuternicit să reprezinte vistieria statului – pentru acțiunile
privind tezaurul statului;
5) Instanța de la sediul transportatorului căruia, în modul stabilit, i-a fost înaintată pretenția – pentru
acțiunile împotriva cărăuşului, născute dintr-un contract de transport de pasageri şi bagaje sau de
încărcături.
6)Instanța de la sediul societății pe acțiuni – pentru acțiunile înainte de acționari.
7) Instanța de la sediul băncii insolvabile – pentru cererea privind recuperarea prejudiciilor aduse
unei bănci insolvabile împotriva administratorului băncii și persoanei căreia îi este imputabilă
apariţia stării de insolvabilitate sau de dificultate majoră  a băncii, în temeiul art. 3815 al Legii
instituţiilor financiare  nr. 550-XIII din 21 iulie 1995

Articolul 41/1 Competenţa în materie de moştenire

(1)În instanţa de la locul deschiderii moştenirii se înaintează următoarele acţiuni:
a) privind dreptul la moştenire, privind mărimea cotei succesorale, precum şi privind acceptarea
moştenirii sau renunţarea la moştenire;
b) privind constatarea nedemnităţii;
c) ale moştenitorului faţă de posesorul masei succesorale (petiţia de ereditate);
d) privind nevalabilitatea dispoziţiilor testamentare;
e) de partaj şi privind planul de partaj, contractul de partaj sau contractul de amînare a partajului;
f) întemeiate pe dreptul rezultat dintr-un legat sau o sarcină testamentară;
g) privind tragerea la răspundere a custodelui sau administratorului masei succesorale ori a
executorului testamentar sau privind încetarea atribuţiilor acestora;
h) de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale.
(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art.40 alin.(1).
(3) Acţiunile creditorilor defunctului şi ale altor creditori ai masei succesorale se înaintează în
instanţa de la locul deschiderii moştenirii. Această regulă nu exclude competenţa altor instanţe, la
alegerea reclamantului conform art.39, şi nu înlătură competenţa excepţională conform art.40.
(4) În cazul în care locul deschiderii moştenirii este în afara teritoriului Republicii Moldova, dar,
conform legii, instanţele judecătoreşti naţionale au competenţă jurisdicţională asupra cauzei, acţiunea
în materiile prevăzute de alin.(1) şi (3) din prezentul articol se înaintează în instanţa de la locul unde
se află majoritatea bunurilor situate pe teritoriul Republicii Moldova sau, în lipsa acestora, în instanţa
competentă conform art.38.

Competența jurisdicțională teritorială după legătura dintre cauze:

a) în cazul existenței unei acțiuni civile împotriva mai multor pârâţi cu diferite domicilii, aceasta se
intentează în instanța de la domiciliul sau locul de aflare al unuia dintre ei, la alegerea reclamantului
(art. 42 alin. (1) CPC).
b) în cazul înaintării unei acțiuni reconvenționale, aceasta, indiferent de instanța competentă să o
judece, se va examina de instanța care judecă acțiunea inițială (art. 42 alin. (2) CPC).
c) în cazul intervenirii în proces a intervenientului principal, acesta poate adresa cererea de chemare
în judecată doar în instanța care judecă acțiunea inițială (art. 42 alin. (3) CPC).
d) în cazul existenței mai multor pretenții conexe, dintre care unele sunt de competența instanțelor de
drept comun, iar altele – de competența instanței specializate, acțiunea urmează a fi depusă în
instanța de drept comun (art. 37/1 CPC).
Strămutarea cauzei – o situaţie procesuală excepţională conform căreia examinarea unei pricini civile
începută de o instanţă judecătorească este pusă pe seama altei instanțe judecătorești.

Strămutarea cauzelor civile

• Un drept al pârâtului sau al părților;
• O consecință a încălcării competenței jurisdicționale;
• Un soluție în caz de nefuncționalitate a instanței de judecată;
• Un efect al bănuielilor rezonabile referitoare la nepărtinirea tuturor judecătorilor din instanța
respectivă.

Articolul 43. Strămutarea cauzei

2) Instanţa strămută cauza la o altă instanţă dacă:
            a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea cauzei la instanţa de la
domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
            b) cauza a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă
jurisdicţională;
            c) ambele părţi solicită strămutarea cauzei la instanţa de la locul aflării majorităţii
probelor;
            d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din
alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
            e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
            f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele cauzei
sau de calitatea participanţilor la proces;
            g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece cauza nu poate funcţiona
timp îndelungat.

Un temei deosebit de strămutare

•  În cazul în care pretenţii legate între ele sînt examinate de mai multe instanţe judecătoreşti în
acelaşi timp.
• acestea urmează a fi conexate, la cerere, printr-o încheiere
• şi examinate de judecătoria sesizată mai întîi.
• Judecătoriile (judecătoria) sesizate ulterior vor strămuta pretenţiile la judecătoria sesizată mai întîi
printr-o încheiere ce poate fi atacată cu recurs.
Art. 37 CPC

Conflicte de competență – art.44 CPC

  (1) Instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă jurisdicţională
suspendă din oficiu procesul şi înaintează dosarul către instanţa în drept să soluţioneze
conflictul de competenţă.
            (2) Cînd două sau mai multe judecătorii din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se
declară competente să judece aceeaşi cauză sau cînd, prin încheieri irevocabile, ele îşi declară
incompetenţa de a judeca aceeaşi cauză, conflictul de competenţă se judecă de către curtea de
apel comună.
            (3) Conflictul de competenţă dintre două sau mai multe judecătorii care nu ţin de aceeaşi
curte de apel ori dintre o judecătorie şi o curte de apel, ori între curţile de apel se judecă de
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.
 (9) Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă soluţionează, fără citarea
participanţilor la proces, conflictul dintre instanţe printr-o încheiere, care nu se supune nici
unei căi de atac.
Încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională determină diferite consecinţe în funcţie de
momentul depistării încălcării
• Dacă justițiabilul se adresează la o instanță care nu este jurisdicțional competentă, judecătorul
restituie cererea de chemare în judecată (art.170 alin. (1) lit.b) CPC).
• Dacă reținerea greșită spre judecare a fost depistată după intentarea procesului, instanța (din oficiu
sau la cerere) va strămuta cauza altei instanțe judecătorești (art.43 alin. (2) lit.b) CPC).

Dacă o cauză de drept comun ajunge la un judecător specializat în contencios administrativ

• acesta emite o încheiere nerecurabilă de declinare a competenței în jurisdicția aceleiași instanțe sau
altei instanțe judecătorești din țară.

Separarea pretențiilor de contencios administrativ și de drept civil comun

• Inseprabil – se examinează toate pretențiile în contencios administrativ
• separabil – încheiere nerecurabilă de separare și de declinare a competenței:

Dacă hotărârea judecătoreacă pronunțată de o instanță necompetentă este atacată:

1) se admite cererea de apel, se casează hotărârea judecătorească, se trimite cauza la rejudecare în
instanța competentă (art.385 alin. (1) lit.d) CPC);
2) se admite cererea de recurs, se casează decizia curții de apel și hotărârea primei instanțe, se trimite
cauza la rejudecare în instanța competentă (art.445 alin.(1) lit. c1) CPC).

Dacă instanţa lipsită de competenţă jurisdicţională va pronunţa o hotărâre judecătorească chiar

greșită în fond, posibilitatea păstrării valabilităţii acesteia va exista cu condiţia că nici o parte nu o va
ataca.