COLEGIUL FINANCIAR-BANCAR DIN CHIȘINĂU

CATEDRA ”ECONOMIE ȘI FINANȚE”

PROIECT DE SPECIALITATE

DATORIA EXTERNĂ A REPUBLICII MOLDOVA ȘI

INFLUENȚA ACESTEIA ASUPRA DEZVOLTĂRII
ECONOMICE A ȚĂRII

Autor:

eleva grupei FP1308G,BAZILEVICI Elizaveta

____________________

Conducător științific:

Magistru în economie

gr. didactic I,

PLĂMĂDEALĂ Claudia

____________________

Chișinău, 2016
 CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………… 3
CAP.I Viziunea generală privind datoria externă a Republicii Moldova
1.1 Noțiunea generală de datorie externă…………………………….. 5
1.2 Balanța de plăți externe ………………………………………….. 7
1.3 Rolul datoriei externe în politica macroeconomică ……………... 12

CAP.II Caracterizare, monitorizare și controlul datoriei externe

2.1 Indicatori de caracterizare a gradului de îndatorare a unei țări și 14
clasificarea acestora………………………………………………..
2.2 Practica internațională de restructurare și gestiune a datoriei 18
externe …………………………………………………………….
2.3 Monitorizarea datoriei externe …………………………………… 23

CAP.III Problema datoriei externe a Republicii Moldova și căi de

soluționare
3.1 Contextul economic general și evoluția datoriei externe a
Republicii Moldova ………………………………………………. 27
3.2 Indicatori de îndatorare a Republicii Moldova…………………… 30
3.3 Oportunități și posibilități de soluționare a crizei datoriei externe
în Republicii Moldova................................................................... 32

CONCLUZII………………………………………………………. 35
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………... 37
ANEXE……………………………………………………………. 38

2
 Introducere
Lucrarea propune o analiză a conceptului de datorie externă și posibilități de soluționare a
crizei datoriei externe în Republica Moldova. Dezbătută din multe perspective, această temă se
dovedește a avea o importanță majoră. Printre cei mai semnificativi factori amintim: factori
macroeconomici, microeconomici, politici și sociali.
Lucrarea este structurată în trei capitole:
I. Primul capitol, întitulat “Viziunea generală privind datoria externă a Republicii
Moldova”, dezvăluie ideea centrală a proiectului de specialitate și anume rolul noțiunii de
datorie externă în economia unei țări, și anume ce rol are acest indicator în balanța de
plăți a țării. Aici sunt analizate definițiile noțiunilor diferitor autori. Deasemenea, sunt
caracterizate și tipizate economiile ale țărilor lumii în conformitate cu subiectul abordat.
II. Cel de-al doilea capitol, întitulat “Caracterizare, monitorizare și controlul datoriei
externe”, prezintă modalități de caracterizare și monitorizare a datoriei externe. La fel, în
acest capitol sunt descrise tehnicile de restructurare a datoriei externe.
III. Capitolul trei, întitulat “Problema datoriei externe a Republicii Moldova și căi de
soluționare”, prezintă evoluție a indicatorilor datoriei externe, iar ultimul punct al
capitolului stabilește posibilități de soluționare a crizei datoriei externe. În acest capitol
este descrisă situația macroeconomică a Republicii Moldova.

Scopul lucrării este de a caracteriza datoria externă și de a încorpora aceasta noțiune în

contextul macroeconomic al Republicii Moldova.
Prezentul proiect va conține o prezentare detaliată a unor date referitoare la:
 definiții ai datoriei externe;
 tipologia datoriilor;
 principali indicatori;
 rolul Ministerului Finanțelor a Republicii Moldova și rolul Băncii Naționale a Moldovei;
 rolul datoriei externe în contextul Balanței de plăți;
 caracteristicile economiilor din punct de vedere ale indicatorilor datoriei externe;
 date statistice privind situația Republicii Moldova.
Obiectivele principale ale acestui proiect sunt:
 studierea și cercetarea problemelor legate de politica împrumuturilor externe;
 cercetarea subiectului în contextul economic al RM;
 ilucidarea problemelor existente în cadrul politicii împrumuturilor externe a Republicii
Moldova;
 studierea şi cercetarea practicilor internaţionale în domeniul politicii împrumuturilor
externe;
 identificarea criteriilor de evaluare a politicii împrumuturilor externe.
Împrumutul extern este un element indispensabil a unei economii deschise. Insuficienţa
resurselor proprii a unei ţări pentru asigurarea creşterii economice condiţionează apelarea la
mijloace din exterior. Majoritatea ţărilor cu tranziţia spre economia de piaţă fiind constrînse de
astfel de circumstanţe sunt impuse de a apela la surse externe de finanţare pentru acoperirea
cheltuielilor curente, susţinerea cursului monedei naţionale, finanţarea deficitului bugetar.
Pe plan internaţional, contractarea împrumuturilor externe pentru dezvoltarea economică este
considerată, în general, ceva normal, însă trebuie să se ţină cont de faptul că impactul creditării
3
externe asupra economiei naţionale apare în funcţie de volumul, condiţiile, destinaţia şi modul de
utilizare a acestor resurse. În condiţiile unei gestiuni a resurselor neadecvate, folosirii neraţionale
a fondurilor primite din exterior sau a unei lipse de prevedere care condiţioanează apelarea în
exces la împrumuturi costisitoare aceste fluxuri financiare se transformă doar în mică măsură,
într-un ajutor efectiv.
Astfel, se conturează necesitatea promovării în acest sens a unei politici eficiente, în
rezultatul căreia, prin intermediul acesteia să fie atinse obiectivele scontate, fără pierderi şi efecte
negative nu doar în sfera financiar-economică, dar şi pe plan social.
Studierea şi cercetarea problemelor legate de politica împrumuturilor externe, constituie pentru
Republica Moldova un subiect de maximă importanţă, deoarece, în linii mari, din cadrul acestor
resurse se preconizează asigurării creşterii economice durabile în pofida insuficienţe de fonduri
proprii.
Punctele-cheie abordate în această lucrare sunt următoarele:
 Mărimea datorie de stat reflectă nivelul efectivităţii de gestiune a sectorului financiar al
economiei.
 Datoria publică externă este mai împovărătoare decât datoria publică internă.
 Balanţa de plăţi externe lucrează cu fluxuri şi stocuri, urmărind evenimentele economice
pe parcursul unei perioade de referinţă şi nu cu solduri economice existente la un moment
dat.
 Cea mai importantă condiţie în realizarea restructurării datoriei este consolidarea şi
coordonarea de către FMI a politicii de dezvoltare şi existenţa unei balanţe de plăţi, în
ţara debitoare, care să confirme că o ulterioară restructurare a datoriei nu va fi necesară.
 O utilizare ineficientă a fondurilor împrumutate este cu atât mai probabilă cu cât este mai
mare nivelul corupţiei şi cu cât sunt mai puţin eficiente pieţele interne de capital şi/sau
planificatorii guvernamentali.
 Criza solvabilităţii se caracterizează printr-o insuficienţă acută de valută, ceea ce duce la
scăderea importurilor.
 Republica Moldova are la dispoziţie 2-3 opţiuni majore: semnarea unui nou
memorandum de finanţare cu FMI sau/şi contractarea creditelor bilaterale negociate la
moment cu țările CSI şi China.

Suportul informaţional şi ştiinţific îl constituie lucrările, publicaţiile şi articolele diferitor

autori: Angela Sercrieru, Angela Băcescu-Cărbunaru, Adrian Lupușor, Veaceslav Negruță etc.
Drept bază normativă în domeniu au fost analizare - Legi; Regulamente; Hotărâri ale guvernului,
care reglementează aspectele analizate în domeniul politicii împrumuturilor publice.
Drept surse de date au fost utilizate datele statistice publicate de Banca Naţională a
Moldovei, Biroul Naţional de Statistică a Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor al
Republicii Moldova în rapoartele anuale şi trimestriale.
Pe baza analizei efectuate în cele trei capitole, în încheiere au fost conturate concluziile şi
recomandările autorului cu privire la măsurile de soluţionare a problemei politicii
împrumuturilor externe şi eficientizare a acesteia, utilizând metodele specifice economiei de
piaţă şi recomandate de organismele financiare internaţionale care, nemijlocit, se ocupă de
studiul aprofundat a domeniului în cauză.

4
 Capitolul I. Viziunea generală privind datoria externă a Republicii Moldova
„Bugetul: O confirmare matematică a suspiciunilor dumneavoastră” (A.A. Latimer)

1.1. Noțiunea generală de datorie externă

In sistemul relaţiilor economice internaţionale contemporane, asistenţa financiară externă
pentru dezvoltare reprezintă o instituţie relativ recentă. Ea a apărut ca o expresie a extinderii şi
adancirii permanente a cooperării economice dintre toate ţările lumii, pe fondul reconstrucţiei
economice a ţărilor afectate de cel de-al doilea război mondial. Ulterior, asistenţa financiară
externă s-a concentrat tot mai mult pe problema lichidării subdezvoltării, a surmontării
decalajului existent intre ţările bogate şi cele sărace. Ca instrument economic, analiza şi definirea
asistenţei externe trebuie realizate in contextul mai larg al surselor exogene ale dezvoltării, surse
care nu au menirea de a inlocui, ci de a completa factorul intern, efortul propriu, care este şi va
rămane elementul esenţial al creşterii economice a fiecărui stat.
Asistenţa externă este destinată acoperirii unor nevoi. Noţiunea de nevoi de asistenţă
externă este o parte componentă a unei categorii mai cuprinzătoare, aceea a nevoilor economice
ale unei naţiuni.
Noțiunea de datorie externă este un termen complex, anume din acest motiv mulți autori
îl interpretează diferit:
 Datoria externă, altfel numită angajamente externe, reprezintă
totalitatea obligațiilor ce le avem de plată, la un moment dat, către alte țări, ca urmare a
operațiunilor externe curente și de capital, comerciale și necomerciale, a activității de
comerț exterior, credite pe dobânzi, disponibilități de valută etc. [1]
 Datoria publică externă este parte integrantă a datoriei publice şi
reprezintă angajamentele faţă de nerezidenţi. Ea include datoria de stat, datoria Băncii
Naţionale a Moldovei, datoria corporaţiilor publice (întreprinderi de stat şi societăţi
 comerciale în al căror capital social statul deţine mai mult de 50 la sută).
[2]

Datoria externă, prin importanţa sa recunoscută şi cu impactul ei remarcabil, este definită

distinct în dicţionare fie ca un “împrumut restant al unei țări, datorat altor țări sau instituţiilor
plasate pe teritoriul celor din urmă” (Investopedia dictionary) fie ca o “sumă totală de bani pe
care o ţară o datorează altor ţări” (Cambridge dictionary) incluzând aici şi instituţiile
internaţionale de tipul Fondului Monetar Internaţional (FMI), un împrumut delimitat de taxele
pentru bunuri şi servicii sau creditele restante, cauzat de un sold negativ al balanţei comerciale.
Datoria externă, în sens general, reuneşte într-o sumă unică datoriile pe termen scurt, mediu cu
cele pe termen lung, asigurând riscul de neplată prin stabilirea unui nivel al rezervelor valutare în
ţara debitoare drept prag limitativ care nu poate fi niciodată depăşit de nivelul datoriilor externe
scadente pe termen scurt. Aspectul respectiv face ca datoria externă pe termen scurt să nu fie
agregată de regulă în conceptul pragmatic şi metodologic al datoriei externe totale sau datoriei
externe brute. Când acest concept acoperă toate tipurile de credite angajate de rezidenţii unei
economii în raporturile lor cu restul lumii, indiferent dacă există sau nu garanţia statului, se face,
de regulă, o menţiune specială de tipul „inclusiv datoria pe termen scurt”[3], în lucrările specifice
de analiză financiară unde sunt incluse şi sumele aferente datoriilor pe termen scurt. Dacă
datoria externă brută se diminuează cu creditele acordate şi nerestituite încă în raporturile dintre
rezidenţii unei economii şi restul lumii luând în considerare, de regulă, doar creanţele lichide şi
uşor mobilizabile (nu se agregă creanţe pentru care nu există o perspectivă clară a rambursării
din partea debitorilor externi) rezultă o datorie netă. Datoria externă netă se constituie într-un
concept specific marii majorităţi a ţărilor lumii care apar în relaţia lor cu restul lumii într-o
ipostază dublă, fiind simultan şi debitoare faţă de străinătate şi oferind unor nerezidenţi credite,
rambursabile în viitor. O altă semnificaţie, ceva mai pragmatică, este aceea de tip metodologic,
5
[1] A.Băcescu-Cărbunaru „Dicționar de macroeconomie”, Editura C.H.Beck, București, 2008
[2] Legea RM cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat nr. 419 din 22.12.2006
[3] Korka, M, Tuşa, E.(2004), Statistică pentru afaceri internaţionale, Ed.ASE, Bucureşti.
specifică principalelor instituţii internaţionale cu activităţi de evaluare economică, axate pe
indicatori statistici semnificativi.
Tipologia datoriilor se află într-o expansiune contemporană continuă şi cuprinde
noţiunile de datorie publică sau privată, generate de forma de proprietate a entităţii debitorului şi
de datorie externă sau internă în raport cu un spaţiu economic bine delimitat prin conceptul de
economie naţională, tot mai multe clase noi de datorii, de la datoria activă şi pasivă în raport cu
prezenţa sau absenţa dobânzii, la datoria rambursabilă sau perpetuă în funcţie de stingerea ei şi
implicit de apelarea la un nou împrumut, de la datoria suverană la datoria „odioasă” aşa cum
apare mai nou în cazul delicat al Greciei. Noţiunea de datorie externă confruntată cu datoria
publică este şi va rămâne dominantă conceptual în contextul global actual, ca şi produsul intern
brut în comparaţie cu produsul naţional brut, atât în literatura economică, dar şi în analizele
statistice sau modelările econometrice pentru gradul extins de acoperire şi capacitatea de a ilustra
extins datoria economiilor cu valută neconvertibilă, caracterizând o majoritate covârşitoare a
statelor lumii.

Datoria externă brută în sens larg - Datoria externă brută în sens restrîns -
sumele de bani și alte valori pe care obligațiile bănești față de străinătate cu
rezidenții unei țări le datorează străinătății exepția creditelor pe t.s., investiții străine
la un moment dat directe, ajutoare cu caracter nerambursabil

Datoria externă

Datoria externă în interpretarea Băncii Datoria externă netă - diferența dintre

Mondiale - sumele datorate unor creditori
publici și privați în valută străină, bunuri
cu perioada de rambursare > 1 an, datoria
de tranzacțiile cu FMI etc.
Fig. 1.1. Definițiile datoriei externe
activele publice și cele private al
rezidenților unei țări în străinătate și active
deținute de rezidenți străini în țara
considerată

Datoria de stat este caracteristica rezultatelor tuturor operaţiunilor de creditare de stat.

Mărimea absolută, tempoul de creştere, dinamica creditului de stat sunt indicatori ai nivelului de
dezvoltare economică a statului, eficienţa funcţionării structurilor statului.
O importanţă deosebită aceşti indicatori prezintă pentru ţările în curs de dezvoltare şi
pentru cele care sunt în tranziţie la economia de piaţă. Într-o oarecare măsură mărimea datorie de
stat reflectă nivelul efectivităţii de gestiune a sectorului financiar al economiei. Asupra mărimii
absolute a datoriei de stat influenţează operaţiunile legate de împrumutarea noilor surse de
mijloace băneşti, achitarea procentelor pentru împrumuturile precedente,graficul de rambursare a
împrumuturilor anului financiar curent..
Principalii indicatori de măsurare a nivelului ponderii datoriei de stat externe sunt:
1) mărimea datoriei externe pentru 1 locuitor în indici comparabili;
2) mărimea datoriei externe în procente faţă de P.I.B.;
3) mărimea datorie externe care se achită în procente faţă de partea de cheltuieli a
bugetului anului curent;
4) termenul pentru care este acordat împrumutul extern.
La determinarea limitelor datoriei de stat, incluse în proiectul bugetului de stat,
Ministerul Finanţelor ţine cont de factori legaţi de datoria de stat:
6
 - necesitatea finanţării deficitului bugetar;
- necesitatea de refinanţare a datoriei de stat interne;
- prognoza următorilor indicatori macroeconomici:
- raportul datorie de stat şi P.I.B.;
- raportul cheltuielilor de deservire a datorie de stat şi P.I.B.;
- împrumuturile, primite în sistemul bancar, inclusiv în BNM sub garanţia hîrtiilor
de valoare de stat;
- împrumuturile interne pe termen scurt;
Datoria publică externă este mai împovărătoare decât datoria publică internă din
următoarele motive:
1) împrumuturile externe trebuie rambursate, pe când împrumuturile interne pot fi
restructurate într-o datorie publică permanentă (perpetuă) sau rambursarea acestora poate fi
amânată printr-o conversie într-un împrumut pe termen mai lung;
2) sarcinile privind dobânzile pentru împrumuturile externe sunt stabilite de către creditor
şi guvernul nu poate avea control asupra acestuia;
3) o reducere a valorii valutei debitorului pe pieţele monetare interne măreşte povara
plăţilor de dobânzi şi a capitalului rambursat;
4) plăţile trebuie făcute la momentul stabilit de către creditor, şi nu la momentul
convenabil debitorului;
5) lipsa posibilităţii plăţii, fie a dobânzii, fie a capitalului, duce la penalităţi în sarcina
ţării aflate în imposibilitatea de plată, ceea ce creează dificultăţi pentru obţinerea unor credite în
viitor;
6) resursele sunt pierdute de către o ţară din moment ce valuta străină va fi folosită la
achitarea dobânzii, însemnând că această valută nu este disponibilă pentru a face importuri sau în
alte scopuri;
7) balanţa de plăţi va fi influenţată negativ, dacă sumele obţinute prin împrumturi nu vor
fi utilizate pentru creşterea exporturilor sau pentru reducerea importurilor ţării debitoare;
8) pierderea de suveranitate este un preţ indirect al recurgerii la împrumuturi externe. De
regulă, există condiţii ataşate împrumutului, în mod special dacă el este obţinut de la instituţii
internaţionale, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, care pot cere unui guvern să urmeze
anumite politici economice (cazul Republicii Moldova)[4] .

1.2. Balanța de plăți externe

Balanţa de plăţi externe reprezintă cel mai important instrument de înregistrare a
creanţelor şi datoriilor care apar în schimbul de mărfuri şi servicii între o ţară şi alta, exigibile
într-o anumită perioadă (de obicei un an), precum şi mişcările de capital produse în aceeaşi
perioadă.
Conform definiţiei FMI “balanţa de plăţi externe reprezintă un tablou statistic sub formă
contabilă care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare
intervenite între rezidenţii unei economii şi restul lumii, în cursul unei perioade (de regulă un
an). Sunt consideraţi rezidenţi - agenţii economici naţionali sau străini, persoane fizice sau
juridice, care trăiesc şi desfăşoară activităţi, în mod obişnuit şi permanent, în cadrul unei ţări,
inclusiv filialele şi sucursalele companiilor străine. Din această categorie sunt excluse
ambasadele, consulatele, instituţiile internaţionale şi reprezentanţele acestora (incluse în
categoria de nerezidenţi)”.[5]
Balanţa de plăţi externe lucrează cu fluxuri şi stocuri, urmărind evenimentele economice
pe parcursul unei perioade de referinţă şi nu cu solduri economice existente la un moment dat.

7
[4] A.Sercrieru “Finanțe publice”, Editura Epigraf, Chișinău, 2004
[5] Stoian I., Balanţa de plăţi externe. Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 .
 În relaţiile economice internaţionale, situaţia Balanţei de plăţi externe este factorul de
orientare a politicii externe a statului respectiv, precum şi a politicilor celorlalte state faţă de
acest stat. Balanţa de plăţi oglindeşte forţa economică a ţării respective, starea şi amploarea
tranzacţiilor sale economice cu celelalte ţări, sănătatea economiei naţionale, credibilitatea acelei
ţări faţă de alte ţări.
Balanţa de plăţi este formată din următoarele component[5]:
➢ Balanţa de plăti curente:
 Balanţa comercială
 Balanţa serviciilor
 Balanţa turismului
➢ Balanţa mişcărilor de capital:
 Balanţa fluxurilor financiare
 Balanţa mişcărilor de capital
 Balanţa creditelor:
- Credite guvernamentale
Credite guvernamentale sub forma “ajutorului public pentru dezvoltare”

- Credite acordate de unele organisme financiare internaţionale

- Credite comerciale furnizor
- Credite bancare comparator
- Credite mixte
- “Forfeting”
➢ Balanţa viramentelor
➢ Balanţa devizelor
Balanţa de plăţi operează cu o serie de noţiuni specifice:
 Tranzacţiile evidenţiate în balanţa de plăţi externe sunt:
 schimburi: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice contra unei
valori echivalente (operaţiuni cu mărfuri, servicii, venituri, profituri, dobânzi etc.);
 transferuri: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice fără a primi o
valoare echivalentă (ajutoare, moşteniri, donaţii etc.);
 migrări: mutări de persoane dintr-o economie în alta împreună cu tot activul şi pasivul de
care dispun;
 tranzacţii estimate: nu au la bază fluxuri reale.
 Teritoriul economic al unei ţări în care au loc tranzacţiile nu corespunde exact cu teritoriul din
interiorul graniţelor statului. Pot exista porţiuni de teritoriu economic în afara graniţelor statului,
dar şi zone economice străine în interiorul lor (exemplu: zonele libere - zonele în care instituţii,
companii din alte ţări primesc autorizaţia de a funcţiona cu anumite facilităţi vamale şi fiscale).
 Conceptul de rezident face distincţia, din punct de vedere valutar, între diferitele persoane
fizice şi juridice. Acest concept include persoanele fizice cetăţeni ai ţării respective, precum şi
persoanele juridice înregistrate sau autorizate să funcţioneze în ţara respectivă.
Acest concept este necesar deoarece operaţiunile valutare permise de băncile centrale ale
fiecărei ţări şi luate în considerare la întocmirea balanţei de plăţi externe sunt numai acelea
care au loc între un rezident şi un nerezident.
 Conceptul evaluării şi al momentului de înregistrare
 evaluarea fluxurilor înregistrate în balanţa de plăţi externe se face la preţul pieţei, respectiv
sub forma unei sume de bani pe care un potenţial cumpărător ar fi dispus să o plătească pentru a
achiziţiona ceva de la un eventual vânzător, când ambele părţi sunt independente şi nu există alte
consideraţii decât cele comerciale;
 momentul înregistrării tranzacţiilor este cel al schimbului de proprietate şi nu cel al plăţii.

8
 Sistemul dublei înregistrări: la întocmirea balanţei de plăţi externe fiecare tranzacţie este
evidenţiată prin două fluxuri de sens contrar ce au aceeaşi valoare. Astfel, suma intrărilor
pozitive este identică cu suma intrărilor negative (ieşiri), soldul net al balanţei de plăţi externe
fiind întotdeauna zero.
Prin posturile înscrise în balanţa de plăţi se evidenţiază nivelul valoric al următoarelor
tipuri de activităţi financiar-valutare pe plan internaţional:
- activitatea economică (import/export de bunuri şi servicii);
- activitatea financiară (mişcări de capitaluri pe termen lung sau definitive);
- activitatea de creditare (mişcări de capitaluri pe termen scurt sau restituibile);
- activitatea monetară (mişcări de sume în devize sau valute).
Balanţa de plăţi externe este întotdeauna echilibrată prin participarea celor patru tipuri de
activităţi. Starea de balanţă activă sau pasivă rezultă din modul în care se face echilibrarea.
Balanţa este activă atunci când veniturile (încasările) depăşesc cheltuielile şi pasivă când
veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. În primul caz, balanţa se încheie cu un surplus, iar în
al doilea caz cu un deficit. Dezechilibrul cel mai mare al unei balanţe de plăţi provine din
dezechilibrul schimburilor comerciale.
În absenţa unor împrumuturi externe, investiţiile şi cheltuielile guvernului sunt limitate
doar la nivelul economiilor sectorului privat şi al taxelor încasate de către stat. Creditele externe
permit importului să depăşească exportul şi, în acelaşi timp, finanţarea deficitului bugetar şi
devansarea economiilor de către investiţii. Obligaţiile care decurg din împrumuturile externe se
pot acoperi în mod eficient în viitor doar prin realizarea unor excedente ale contului curent, adică
prin realizarea unei producţii naţionale mai mari, însoţită de un export pe măsură. În situaţia
contrară, economia debitoare va trebui să găsească diferite alternative: contractarea de noi
împrumuturi care pot conduce la o supraîndatorare, reeşalonarea datoriilor scadente, respectiv
restructurarea datoriei externe. În cazul supraîndatorării, serviciul datoriei poate atinge
proporţii inacceptabile pentru export şi producţie.
Temându-se de insolvabilitate, creditorii vor deveni reticenţi la acordarea de noi
împrumuturi, iar ţara riscă să intre într-o criză de lichiditate.
Apariţia datoriei externe determinată de nevoia de asistenţă financiară externă reprezintă
o etapă firească în lungul drum pe care îl străbat economiile de la subdezvoltare către
prosperitate. Una din teoriile care postulează un astfel de unghi de vedere este teoria creşterii
transmise, teorie conturată în secolul al XIX-lea de lucrările lui J.E. Cairnes şi preluată ulterior
de către P.A. Samuelso. Teoria creşterii transmise susţine că pe măsură ce o ţară se dezvoltă din
punct de vedere economic, evoluţia venitului intern, rata economisirilor, evoluţia stocurilor de
capital, a balanţei comerciale şi rata de rentabilitate a investiţiilor modifică volumul şi sensul
fluxurilor de capital în favoarea ţărilor mai puţin dezvoltate, cu condiţia respectării a două
condiţii:
 mişcările de capital să reacţioneze la diferenţele de niveluri ale ratei dobânzii;
 diferenţele de niveluri ale ratei dobânzii sunt consecinţa inegalităţilor în ceea ce priveşte
eficienţa marginală aşteptată a capitalului (productivitatea unei unităţi suplimentare de
capital trebuind să fie mai ridicată în ţările care dispun de o cantitate redusă de capital).
Evoluţia relaţiilor economice pe care fiecare economie le dezvoltă cu ţările dezvoltate parcurge
cinci faze succesive, caracterizate prin elemente specifice la nivelul balanţei de plăţi.

9
Tabelul 1.2. Caracteristicile economiilor din punct de vedere al balanţei de plăţi[6]
Tipul Caracteristicile economiei Caracteristicile balanţei de plăţi
economiei
Ţară - import masiv de bunuri de -balanţă comercială negativă;
tânără,
echipament şi existenţa unui număr -balanţa remunerării capitalului negativă;
nou
debitoare redus de produse ce pot fi exportate; -balanţă a transferurilor de capital pozitivă;
- nivel ridicat al eficienţei -balanţa internă negativă
marginale a capitalului;
- economiile interne inferioare
investiţiilor - ţara se îndatorează.
Ţara -sporirea exporturilor şi rata -balanţa comercială pe cale să devină
devine
economisirilor; pozitivă;
debitor
evoluat -scăderea oportunităţilor de investiţii; -balanţa remunerării capitalurilor negativă;
-scăderea nivelului îndatorărilor; - balanţa transfeurilor de capitaluri rămâne
-creşterea ieşirilor de capitaluri pozitivă;
determinate de plata dobânzilor şi
-balanţa internă echilibrată (economiile
dividendelor
interne pot fi superioare investiţiilor).

Ţara îşi -creşterea excedentului comercial; -creşterea excedentului comercial;

reduce
-scăderea dobânzilor ce -balanţa remunerării capitalurilor uşor
datoria
trebuiesc plătite; negativă;
-rambursările sunt -balanţa transferurilor de capitaluri
superioare noilor împrumuturi
negativă;
primite.
- balanţă internă pozitivă (economiile
acoperă investiţiile).
Ţară nou -economiile interne acoperă în mod -soldul pozitiv al balanţei comerciale scade;
creditoare
progresiv investiţiile; -balanţa remuneraării capitalurilor devine
- remunerarea capitalurilor străine, pozitivă;
răscumpărarea de creanţe străine şi
-balanţa transferurilor de capitaluri este
plasamente de capitaluri naţionale
atrase de nivelul eficienţei marginale negativă;
a capitalurilor
-balanţa internă este puternic pozitivă.
Ţară -accentuarea deteriorării balanţei -balanţă comercială negativă;
creditor
comerciale; - balanţa remunerării capitalurilor
evoluat
pozitivă;
(ţară - slaba productivitate a capitalului, a
-balanţa transferurilor de capital negativă;
rentieră) muncii şi a ratei de schimb
supraevaluate - balanţa internă negativă( o parte a
investiţiilor interne este finanţată prin intrări
din remunerările capitalurilor împrumutate
altor ţări
[6] Rodica Milena Zaharia “Economie mondială”, Bucuresti : Editura ASE , 2004

10
 Balanţa de plăţi poate fi în cursul exerciţiului financiar excedentară sau echilibrată.
Le vom analiza pe rând.
Deficitul apare atunci când cheltuielile depăşesc încasările. Deficitele la nivelul
balanţei de plăţi externe reflectă o lipsă de competitivitate pe plan extern sau o ieşire
masivă de capitaluri străine sau autohtone ca urmare a deteriorării climatului general de
afaceri. Un rol fundamental revine în acest sens soldului balanţei comerciale şi al contului
curent.
Dezechilibrele din balanţa de plăţi externe se pot răsfrânge asupra economiei interne,
generând perturbaţii pe piaţa valutară (soldul balanţei comerciale poate provoca aprecierea
sau deprecierea monedei naţionale), pe piaţa monetară, pe piaţa creditului, pe piaţa de
capital etc.
În plus o balanţă cronic deficitară reduce bonitatea pe plan internaţional, diminuând
încrederea creditorilor internaţionali în capacitatea ţării în cauză de a-şi onora obligaţiile de
plată ce-i revin.
În privinţa echilibrului balanţei de plăţi externe există în literatura de specialitate
două accepţiuni diferite: echilibrul balanţei de plăţi este indus automat de echilibrul
economic general sau echilibrul poate fi obţinut prin promovarea unor politici
macroeconomice sau prin utilizarea unor tehnici de echilibrare specifice. În primul caz nu
este nevoie de intervenţia statului pentru echilibrarea balanţei de plăţi, considerându-se că
aceasta se va echilibra în condiţiile echilibrului economic general.
Ajustarea automată a balanţei de plăţi - unul din mecanismele care produc
ajustarea automată a balanţei de plăţi externe este “mecanismul preţurilor. Acest mecanism
al preţurilor explică ajustarea automată a unor dezechilibre apărute în balanţa comercială
(exporturi < importuri)”.
Mecanismul este relativ simplu: un deficit în balanţa comercială atrage după sine o
scădere a masei monetare aflate în circulaţie (banii se vor localiza în bancă în urma
cumpărării de devize de pe piaţă, necesare plăţii excedentului de importuri, operaţiune care a
avut ca efect diminuarea activelor de rezervă).
Teoria cantitativă a banilor stipulează că o scădere a masei monetare va produce
implicit o scădere a preţurilor. Această scădere a preţurilor va constitui un stimulent pentru
exporturi şi ca o frână în calea importurilor.
Figura 1.2.1 . Mecanismul de ajustare automată a BPE prin preţuri
Exporturi < Importuri Creşte cererea de valută pe
piaţă

Încurajarea exporturilor
Descurajarea
importurilor
Reducerea masei monetare
aflate în circulaţie

Scăderea preţurilor

Condiţia de bază a unui astfel de mecanism este ca raportul valoric între monede
(cursul de schimb) să nu sufere modificări semnificative (depreciere pronunţată).
Echilibrarea automată balanţei de plăţi se va produce şi de faptul că deflaţia generată de
scăderea masei monetare aflate în circulaţie va atrage după sine o creştere a nevoii de
fonduri în economie, care implicit va duce la o creştere a dobânzilor.
Atraşi de dobânzile mai mari oferite, investitorii străini îşi vor orienta capitalurile către

11
această piaţă, fapt ce va duce la o reechilibrare a balanţei de plăţi.
Acest mecanism de ajustare automată poartă denumirea de finanţare compensatoare,
diferenţialul de dobândă fiind elementul care reechilibrează balanţa de plăţi (dezechilibrul
din balanţa comercială este compensat de un aport suplimentar de fluxuri financiare
externe).
Excedentul apare atunci când încasările sunt mai mari decât cheltuielile. O balanţă
excedentară implică o intrare netă de devize în ţară.
Ca urmare agenţii rezidenţi posesori ai acestor devize vor solicita conversia lor
monetară în monedă naţională. Datorită creşterii cererii de monedă naţională, valoarea
acesteia în devize va creşte şi ca urmare, rata de schimb depreciază pana la restabilirea
echilibrului cerere-ofertă.
Exporturi<Importuri Creşte cererea de
valută pe piaţă

Investiţii străine
Reducerea masei
monetare aflate în
Creşterea dobânzilor circulaţie

Deflaţie

Fig.1.2.2. Finanțare compensatoare

1.3. Rolul datoriei externe în politica macroeconomică

Riscul de ţară depinde foarte mult de nivelul datoriei externe, respectiv de totalitatea
obligaţiilor de plată pe care le are la un moment dat o ţară faţă de alte ţări, ca urmare a
operaţiunilor externe curente şi de capital, comerciale şi necomerciale, a activităţilor de comerţ
exterior, turism şi servicii internaţionale, cooperare, societăţi mixte, credite pe dobânzi,
disponibilităţi de valută etc. În general, povara datoriei externe reprezint ă costul dobânzilor
pentru această datorie. . Ceea ce trebuie subliniat este faptul că dobânda plătită pentru datoria
externă este un transfer, care nu reprezintă o reducere netă a capacităţii economiei de a furniza
bunuri şi servicii.
Destinaţia unui împrumut este, în primul rând, de a permite un nivel al importurilor mai
mare decât ar fi altfel posibil (deşi uneori poate fi destinat creşterii rezervelor sau, efectiv, de a
permite un nivel mai scăzut al exporturilor).
Este clară importanţa, pentru rambursarea acestor împrumuturi şi pentru dezvoltarea
economică, de a stabili dacă importurile suplimentare obţinute pe această cale sunt sau nu
folosite în scop productiv.
O utilizare ineficientă a fondurilor împrumutate este cu atât mai probabilă cu cât este mai
mare nivelul corupţiei şi cu cât sunt mai puţin eficiente pieţele interne de capital şi/sau
planificatorii guvernamentali.
Teoretic, procesul dezvoltării pe baza creditelor externe generează în timp resurse pentru
rambursarea datoriilor şi, la un moment dat, ţara devine creditor net. Acest model poate fi
observat, spre exemplu, în SUA care, după ce a fost un debitor net în a doua jumătate a secolului

12
al XIX-lea, a devenit creditor în secolul XX. Dar acesta este un proces foarte îndelungat şi, cel
puţin din punct de vedere istoric, pe parcursul lui, creditorii au înregistrat de multe ori pierderi.
În orice caz, aceasta evidenţiază raţiunea acordării de împrumuturi substanţiale ţărilor în
curs de dezvoltare şi scoate în evidenţă ideea că de la o ţară nu trebuie neapărat să se aştepte ca
ea să-şi reducă continuu datoria, ci să fie capabilă să plătească dobânzile.
Unele cercetări, deş i utilizând modele simple, sugerează că, pentru ca datoria să poată fi
susţinută pe termen lung, rata de creştere economică a unei ţări trebuie să fie mai ridicată decât
rata reală a dobânzii la creditele externe. Acest aspect dă posibilitatea unor aprecieri intuitive,
dar este dificil de integrat în analiza riscului de ţară, acest aspect fiind posibil doar abordând o
perspectivă pe termen foarte lung.
Există suficiente dovezi că împrumuturile contractate de diferite grupuri dintr-o ţară, fie
din sectorul privat, fie din cel de stat, pot determina, în viitor, un cost mai mare pentru ţară decât
pentru fiecare din aceste grupuri. Aceasta înseamnă că, urmând o strategie de împrumuturi
necoordonată şi, în special, guvernul încurajând împrumuturile din străinătate prin menţinerea
unor rate interne ale dobânzilor ridicate la nivel global, ţara va acumula rapid o datorie excesivă.
Împrumuturile externe permit unei ţări să investească şi să consume peste posibilităţile
sale curente interne şi, de fapt, să finanţeze formarea capitalului nu numai prin mobilizarea
economisirilor interne ci şi prin folosirea economisirilor ţărilor cu capital în surplus.
Împrumuturile externe pot conduce către o creştere economică mai rapidă, permiţând finanţarea
unui volum de investiţii mai substanţial şi antrenarea mobilizării resurselor de care dispune ţara
respectivă, conferindu-le totuşi o utilizare într-o manieră mai rezervată, mai prudentă, dar şi mai
eficientă. Aceste împrumuturi pot servi, de asemenea, la finanţarea deficitelor temporare ale
balanţei de plăţi şi pot oferi autorităţilor soluţia evitării luării de măsuri “draconice” care ar putea
compromite programul de dezvoltare a ţării. Ele nu contribuie la creşterea economică în
condiţiile în care sunt utilizate pentru finanţarea activităţilor neproductive sau pentru
contrabalansarea exporturilor excesive de capital. De fapt, în acest caz, împrumuturile respective
ar putea chiar agrava presiunile ce se exercită asupra operaţiunilor bugetare de administrare
publică şi asupra balanţei de plăţi. În plus, chiar dacă deficitul balanţei de plăţi este generat de
factori permanenţi, finanţarea îndelungată a acestuia prin împrumut extern poate întârzia
ajustările necesare şi poate agrava problemele fundamentale ale balanţei de plăţi. Devine evident
faptul că, o utilizare ineficientă a intrărilor de capital străin provoacă în final o criză a datoriei.
Dacă o ţară se împrumută din străinătate, ea trebuie să introducă managementul datoriei
drept o preocupare majoră a politicii economice. Îndatorarea externă excesivă şi neadecvată va
genera nivele ridicate ale serviciului datoriei care vor influenţa în mod negativ politica
economică viitoare, şi, implicit, creşterea economică. Gestiunea datoriei externe are
repercursiuni în numeroase domenii ale politicii economice. În plus, politica valutară şi
comercială, la fel ca şi politicile monetare şi bugetare, influenţează direct volumul
împrumuturilor externe ce se impun a fi contractate. Este foarte important ca factorii implicaţi în
gestionarea datoriei să ştie care va fi evoluţia aşteptată a situaţiei macroeconomice, iar factorii
decizionali din politica economică să aibă o idee foarte clară asupra volumului noului necesar de
împrumut şi a sumei totale de plăţi în cadrul serviciului datoriei. Existenţa unui bun sistem de
comunicaţii între cei responsabili cu gestionarea datoriei, factorii răspunzători de gestiunea
rezervelor, planificatorii şi responsabilii politicii monetare şi bugetare este esenţială pentru
obţinerea unei gestiuni macroeconomice sănătoase.

13
 La nivel guvernamental, finanţarea externă trebuie privită în cadrul mai amplu al
ansamblului de decizii de politică macroeconomică. Dificultăţile majore generate de datoria
externă pot fi evitate cu succes atunci când politicile economice sunt astfel alese, încât
variabilele economice cheie – în special rata dobânzii şi cursul de schimb al monedei naţionale –
să exprime costuri reale pentru autorităţile decizionale, iar guvernele îşi însoţesc programele de
investiţii publice cu măsuri eficiente de captare a resurselor bugetare şi de mobilizare a
economiilor interne.
Obiectivul managementului datoriei externe trebuie să-l constituie obţinerea de beneficii
maxime din finanţarea externă, fără ca aceasta să afecteze echilibrul macroeconomic al balanţei
de plăţi.

Capitolul II. Caracterizare, monitorizare și controlul datoriei externe

2.1. Indicatori de caracterizare a gradului de îndatorare a unei țări și clasificarea
acestora
Aprecierea datoriei externe a țărilor are nevoie de unele criterii cuantificabile. Analiza
poziției financiare(bonității) a unei țări implică analiza bilanțului internațional(balanța datoriei și
creanțelor externe) a acelei țări, care la rândul ei implică analiza lichidității(poziția pe termen
scurt) și a solvabilității(poziția pe termen lung) a acelei țări.
Exprimarea datoriei externe într-o valută străină, care îndeplineşte pe scară largă şi
funcţia de bani universali, prezintă avantajul că facilitează comparaţiile ternaţionale.
Cu cât rambursările de împrumuturi şi dobânzile aferente acestora absorb o parte mai
mare din încasările din export, cu atât mai încordată va fi balanţa de plăţi iterne a unei ţări
debitoare faţă de străinătate.
Cu cât este mai mare efortul valutar reclamat de datoria externă, cu atât mai mici vor fi
resursele valutare ale unei ţări rămase pentru plata importurilor destinate dezvoltării economice şi
sociale a unei ţări şi aprovizionării acesteia cu bunuri de consum absolut indispensabile.
Indicatorul principal care denotă declanşarea crizei solvabilităţii este neonorarea plăţilor
de rambursare. Crizele solvabilităţii pot fi de două tipuri:
1) structurale;
2) conjuncturale.
Pentru ţările în curs de dezvoltare este caracteristică forma structurală a crizei solvabilităţii.
Declanşarea crizei solvabilităţii este condiţionată de factori interni şi factori externi. Dintre
factorii interni menţionăm:
- deficitul bugetar;
- inflaţia;
- cursurile valutare supraevaluate;
- ineficienta întreprinderilor de stat;
- ineficienţa investiţiilor străine.
Scăderea cererii pe pieţele externe la produsele indigene, reducerea nivelului comerţului
extern, înrăutăţirea termenelor şi condiţiilor creditării internaţionale reprezintă factori externi
care pot genera criza solvabilităţii.
De fapt, criza solvabilităţii se caracterizează printr-o insuficienţă acută de valută, ceea ce
duce la scăderea importurilor de produse de larg consum, materie primă, utilaj, echipamente;

14
 diminuarea volumului producţiei; deteriorarea standardelor de viaţă; reducerea volumului de
investiţii capitale.

• suma datoratã • datoria externă

strãinãtaţii la totală/(populația *
un moment dat curs de schimb)

Indicatorul
Indicatorul
datoriei externe
datoriei externe
medii pe
totale
locuitor

Ponderea
Ponderea datoriei externe
datoriei externe în exportul de
în PIB bunuri și
servicii
• datoria • datoria
externă/PIB externă/export*100
* 100

Fig.2.1.1. Indicatori privind datoria externă

Indicatori privind povara datoriei externe

Ponderea serviciului
datoriei externe în PIB Ponderea dobînzilor
Ponderea serviciului datoriei
𝑆𝐷𝐸 aferente datoriei
∗ 100 externe în exportul de bunuri
𝑃𝐼𝐵 externe în exporturi
și servicii 𝐷𝑜𝑏î𝑛𝑑𝑎
𝑆𝐷𝐸 *100
∗ 100 𝐸𝑥𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑟𝑖
𝐸𝑥𝑝𝑜𝑟𝑡

Fig.2.1.2. Indicatori privind povara datoriei externe

Serviciul datoriei publice - efort financiar anual pe care datoria publică îl reclamă, efort
ce cuprinde cheltuielile cu rambursarea datoriei propriu-zise şi cele legate de plata dobânzii şi a
celorlalte cheltuieli aferente.
Serviciul datorie publice externe reprezintã efortul financiar-valutar reclamat de datoria
externã, cuprinzând rambursarea ratelor împrumuturilor externe exigibile în anul respectiv,
precum şi plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor cheltuieli scadente în anul respectiv.
Pe parcursul crizei financiare, multe dintre economiile naţionale au căutat sprijin
financiar la guvernele lor sau la creditorii străini, ceea ce se traduce prin creşterea cheltuielilor,
împrumuturi şi, în cele mai multe dintre cazuri, în creştere datoriei naţionale.
O măsură utilă în determinarea poziţiei unei ţări într-un top al datoriilor externe este
compararea acestora cu ceea ce produce (PIB-ul ţării). Astfel se poate determina probabilitatea
ca ţara respectivă să-şi plătească datoria. (Anexa2)

15
 Statele Unite au cea mai mare datorie externă din lume, însă aceasta nu depăşeşte PIB-ul,
ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la produsul intern brut fiind Irlanda.
Țara Datoria/PIB(%) Datoria externă($) Datoria externă/
cap de locuitor ($)
SUA 101 14,8 trilioane 48.258
Ungaria 120 225,2 miliarde 22.739
Australia 138 1,23 trilioane 57.641
Italia 146 2,6 trilioane 44.760
Spania 179 2,46 trilioane 60.614
Grecia 182 579 miliarde 53.984
Germania 185 5,4 trilioane 51.572
Portugalia 223 552.2 miliarde 51.572
Franța 250 5,37 miliarde 83.871
Hong Kong 250 815 miliarde 115.612
Norvegia 251 640 miliarde 137.476
Ausria 261 867 miliarde 105.616
Finlanda 271 505 miliarde 96.197
Suedia 282 1 trilion 110.479
Danemarca 310 626 miliarde 113.826
Belgia 335 1,32 trilioane 127.197
Olanda 376 2,55 trilioane 152.380
Elveția 401 1,33 trilioane 171.528
Marea Britanie 413 8,9 trilioane 146.953
Irlanda 1.382 2,38 trilioane 566.756
Tabelul 2.1.1. Indicatorii principali ai datoriei pentru 20 de țări cu cea mai mare datorie externă
pentru anul 2011[7]
Conform Fig.2.1.3 se remarcă trendul crescător în privinţa datoriei publice aferente
statelor membre ale Uniunii Europene, mai ales în prima jumătate a perioadei analizate. În anul
2012 deficitul bugetar în România (5.4%) este uşor mai mic decât la nivel european (5.6%). În
privinţa datoriei publice, în România (33.5%) ponderea acesteia în PIB se situează mult sub
media Uniunii Europene (83.1%), fiind la circa jumătate din Criteriul de Convergenţă Nominală
aferent Tratatului de la Maastricht. În primul trimestru al anului 2013 cele mai îndatorate ţări ale
Uniunii Europene sunt: (i) Grecia 160,5 % din PIB, (ii) Italia 130,3 % din PIB, (iii) Portugalia
127,2 % din PIB. Cele mai puţin îndatorate ţări ale Uniunii Europene sunt: (i) Estonia 10 % din
PIB, (ii) Bulgaria 18 % din PIB, (iii) Luxemburg 22,4 % din PIB, (iv) România 38,6 % din PIB.
Conform Fig.2.1.4 s-a constatat trendul crescător al datoriei publice aferente
României, ulterior diminuându-se la 5.4% din PIB în anul 2012, ca urmare a eforturilor depuse
de decidenţii publici in ceea ce priveşte ajustarea bugetară.
Studii anterioare privind legătura dintre datoria publică măsurată prin intermediul
creşterii economice reale scot în evidenţă faptul că între cei doi indicatori se exercită o influenţă
puternică.
Analiza cât mai realistă a situaţiei serviciului datoriei externe poate fi efectuată prin
luarea în considerare a mai multor indicatori:
ponderea pe care o au sumele scadente din următorii doi-trei ani în totalul datoriei externe;
 rata datoriei externe;
 gradul de acoperire a importurilor prin rezervele valutare(rezervele de aur şi devize);
 gradul de acoperire a serviciului datoriei externe prin rezervele valutare;
16
[7] Datele prelucrate www.data.worldbank.com
  ponderea lichidităţii necondiţionate în rezervele oficiale de aur şi devize;
 ritmul de creştere a exporturilor.
Experienţa diverselor ţări a arătat că cele mai severe crize de lichiditate sunt generate de
creşterea substanţială a serviciului datoriei externe pe termen scurt, cu alte cuvinte de
aglomerarea scadenţelor pe o perioadă de câţiva ani. Apariţia acestor situaţii critice este
favorizată de următoarele situaţii: termenele de rambursare a creditelor şi împrumuturilor externe
nu au fost eşalonate pe o perioadă de timp rezonabilă; exporturile şi celelalte surse de venituri
externe nu au crescut în ritmurile scontate; importurile sunt deja reduse la nivelul minim necesar;
nu au fost acumulate rezervele valutare suficiente în perioadele relativ mai favorabile ale
balanţei de plăţi; creditorii externi nu acceptă refinanţarea împrumuturilor; pieţele internaţionale
de capital sunt foarte solicitate. (Anexa3)

Fig.2.1.3 Evoluţia datoriei publice şi a deficitului bugetar ca pondere în PIB, în UE 27[7]

Fig. 2.1.4 Evoluţia datoriei publice şi a deficitului bugetar ca pondere în PIB, în România[7]

[7] Datele prelucratele de pe www.ec.europa.eu/eurostat

17
2.2. Practica internațională de restructurare și gestiune a datoriei externe
Problema datoriei externe este un fenomen cunoscut în practica mondială. Criza mondială
a datoriei externe care a început la sfârşitul anilor '70 - începutul anilor '80 a permis formularea
şi implementarea unor măsuri de depăşire a acesteia. Prin faptul că au caracteristici
internaţionale în ceea ce priveşte aplicarea acestei măsuri pot fi utilizate şi în condiţiile
Republicii Moldova.

Restructurarea
datoriilor

restructurarea creditelor restructurarea creditelor

guvernamentale şi a guvernamentale şi a
celor garantate de celor garantate de
guvern care au fost guvern care au fost
contractate de la contractate de la
creditori oficiali creditori privaţi

Fig. 2.2.1. Restructurarea datoriilor

Reorganizarea creditelor obţinute de la creditori oficiali se efectuează în cadrul Clubului

de la Paris. Clubul se bazează pe aşa-numitul meniu care permite a alege între micşorarea
datoriei ori diminuarea deservirii ei. Cea mai importantă condiţie în realizarea acestei scheme
este consolidarea şi coordonarea de către FMI a politicii de dezvoltare şi existenţa unei balanţe
de plăţi, în ţara debitoare, care să confirme că o ulterioară restructurare a datoriei nu va fi
necesară.
Primele condiţii de restructurare a datoriei în cadrul Clubului de la Paris au fost aprobate
în iunie 1988 şi s-au numit Condiţiile de la Toronto, după locul unde a fost semnat acordul.
Conform condiţiilor acestui acord, debitorilor li se permitea ori să efectueze diminuarea datoriei
cu o treime, ori să folosească dobânzi reduse cu 3,5% comparativ cu cele existente pe piaţă,
adică jumătate din dobânda existentă pe piaţă.
În baza Condiţiilor de la Toronto, 20 de state debitoare şi-au restructurat datoria în suma
totală de 5,9 mlrd. dolari SUA.
În decembrie 1991, în vederea suplimentării Condiţiilor de la Toronto, la propunerea
Clubului de la Paris, au fost adoptate Condiţiile extinse de la Toronto sau Condiţiile de la
Londra. Acestea presupuneau măsuri preferenţiale pentru ţările cu venit redus. Setul de măsuri
era format din două variante preferenţiale care asigurau reducerea ulterioară a datoriei externe a
ţărilor considerate şi o variantă nepreferenţială prevăzută de Condiţiile precedente de la Toronto.
Variantele preferenţiale permiteau statelor debitoare fie să reducă dobânda, ceea ce micşora
suma totală a deservirii cu 50%, fie să micşoreze suma datoriei cu 50%.
Cea de a treia variantă a Condiţiilor de la Londra prevedea consolidarea datoriei în baza
unei dobânzi comerciale cu o perioadă de scadenţă de 25 de ani, inclusiv o perioadă preferenţială
de 14 ani.[8]

18
[8] Richard P.C. Brown, Timothy J.Bulman “The clubs: their roles in the management of international
debt”, Marea Britanie, 2002
 Introducerea Condiţiilor de la Londra a permis echilibrarea încasărilor de la debitori între
creditori. Totodată, creditorii trebuie să fie siguri că diminuarea datoriei nu va necesita o nouă
restructurare a acesteia. Condiţiile de la Londra au fost aplicate până în decembrie 1994. Pe
parcursul acestei perioade, 23 de state debitoare şi-au restructurat datoriile în sumă totală de 9,1
mlrd. dolari SUA.
Varianta contemporană a programului de restructurare a datoriilor externe ale ţărilor cu un
venit redus pe locuitor în cadrul Clubului de la Paris este reglementată de condiţiile de la Napoli,
intrate în vigoare în decembrie 1994. Principalul adaos la condiţiile existente a fost elaborarea
unei scheme de restructurare care ar permite reducerea esenţială a datoriilor statelor epuizate de
datorii. Programul de restructurare prevede reducerea cu 67% a datoriei şi a plăţilor dobânzilor
aferente, o perioadă preferenţială de 3-8 ani, o scadenţă de 22-33 de ani.
Condiţiile acestui acord vizează ţările al căror PIB pe locuitor este mai mic de 500 de
dolari SUA sau ponderea datoriei lor externe în exporturi depăşeşte 350%.
Condiţiile de la Houston, introduse în 1990, permiteau statelor debitoare ale Clubului de la
Paris cu venit mediu pe locuitor să realizeze conversiunea datoriei în acţiuni, valută naţională ori
să-şi schimbe datoriile reevaluate la cursul pieţei pentru investirea lor în fonduri naţionale de
binefacere. Conversiunii totale era supusă datoria externă care era direcţională spre dezvoltarea
economiei naţionale. Datoria externă aferentă altor scopuri putea fi convertită doar în proporţie de
10 mlrd. dolari SUA sau 10% din suma totală a datoriei, în funcţie de limita mai mare.
Posibilitatea realizării operaţiunii de conversiune era prevăzută şi în acordurile de la
Londra şi Napoli.

Restructurarea datoriilor de către creditorii comerciali

1 2
Diminuarea datoriei prin Micşorarea datoriei şi a
răscumpărarea cu discount de către deservirii acesteia în cadrul
ţările cu un nivel redus al planului Braidy propus în 1989,
veniturilor pe locuitor a sau conversiunea datoriilor în
obligaţiunilor de pe pieţele cazul ţărilor cu venituri medii.
secundare, folosind resursele
Fondului de reducere a datoriei al
Asociaţiei Internaţionale de
Dezvoltare (AID);

Fig.2.2.2 Restructurarea datoriilor de către creditorii comerciali

Fondul reducerii datoriilor a fost constituit în 1989 pentru acordarea ajutorului financiar
celor mai sărace ţări care au dreptul de a primi credite numai pe linia AID, precum şi pentru
restructurarea datoriei lor externe.

19
 Necesitatea formării fondului respectiv era argumentată de următoarele considerente:
 statele cu un nivel redus al veniturilor pe locuitor nu sunt în măsură, ca urmare a
situaţiei lor economice şi sociale critice, să-şi deservească datoriile faţă de creditorii străini
privaţi;
 mecanismele existente de restructurare a datoriilor externe nu permit depăşirea deficienţelor
majore în gestiunea datoriei externe a acestei categorii de ţări:
 imposibilitatea deservirii datoriei externe de către cele mai sărace ţări duce la o
deteriorare a situaţiei în ceea ce priveşte atragerea de către acestea a resurselor de creditare.
Astfel, pentru soluţionarea acestor probleme a fost pus la punct un program care
prevede răscumpărarea cu discount a obligaţiunilor proprii de pe pieţele secundare, folosind
resursele Fondului AID. Răscumpărarea obligaţiunilor aferente principalului este însoţită de
stingerea sumelor care corespund plăţii dobânzilor. În conformitate cu regulile de activitate a
Fondului, astfel pot fi răscumpărate creditele acordate de către creditorii străini privaţi pe termen
mediu şi lung, care nu au fost garantate de stat ori altă terţă parte. Ca excepţie, resursele
fondului pot fi folosite pentru realizarea conversiunii datoriilor, în special, în programe de
dezvoltare a economiei naţionale.
Susţinerea pe linia Fondului are loc dacă ţara debitoare îndeplineşte următoarele condiţii:
 existenţa programului de stabilizare a economiei coordonată cu AID şi alte organisme
financiare internaţionale;
 existenţa strategiei de gestiune a datoriei externe (inclusiv programul de restructurare a
datoriei externe, folosind resursele AID şi ale altor organisme financiare internaţionale).
Programele de restructurare pe linia AID au un caracter filantropic. Mărimea resurselor
acordate unei ţări se limitează la 10 milioane de dolari SUA, însă, ca excepţie, suma poate fi
mărită. Pe lângă aceasta, statul poate să mobilizeze resurse şi de la alţi donatori. Operaţiunile de
restructurare pe linia AID se consideră a fi eficiente dacă restructurarea permite stingerea datoriei
faţă de creditori în proporţie de cel puţin 85%.
La sfârşitul anului 1994, pe linia Fondului AID, împreună cu alţi donatori din rândul
organizaţiilor financiare internaţionale, au fost finanţate operaţiuni de restructurare în suma
echivalentă diminuării datoriilor în valoare de 815 milioane de dolari SUA.
Planul Braidy reprezintă un ansamblu de măsuri de reglementare de stat direcţionate spre
micşorarea mărimii principalului şi a sumei aferente deservirii datoriei externe a ţărilor în curs de
dezvoltare cu un nivel mediu al venitului pe locuitor. Denumirea planului vine de la numele
fostului ministru de finanţe al SUA, care a condus procesul de realizare a acestor măsuri.
În calitate de premisă pentru includerea în Planul Braidy este elaborarea de către ţara
debitoare a programului naţional de dezvoltare economică, aprobat de FMI şi Banca Mondială. De
regulă, aceste programe includ măsuri privind:
a) controlul masei monetare;
b) diminuarea deficitului bugetar;
c) diminuarea nivelului inflaţiei;
d) iniţierea sau accelerarea procesului de privatizare.
Operaţiunile în cadrul Planului Braidy finalizează procesul de restructurare a datoriei şi sunt
susţinute din resursele primite din surse oficiale (credite BIRD, FMI şi alte organizaţii financiare
internaţionale, precum şi resursele primite pe bază bilaterală) pentru acoperirea cheltuielilor
iniţiale legate de desfăşurarea operaţiilor.
Conform Planului Braidy, băncile creditoare au posibilitatea de a alege una din opţiunile
prezentate mai sus sau posibilitatea îmbinării lor.

20
 Unul din principalele elemente ale Planului Braidy îl constituie mecanismul de conversiune a
datoriei în capital acţionar, efectuat pe două direcţii principale:
 conversiunea unei părţi a datoriei externe în acţiuni ale întreprinderilor din statul
debitor;
 conversiunea datoriei externe în datorie internă.
Această procedură permite băncilor creditoare de a transforma creditele lor în acţiuni
ale corporaţiilor industriale din statele debitoare ori în datorie internă a statului debitor, în
ambele cazuri creditorii externi primind o parte din capitalul ţării îndatorate.
Planul Braidy nu numai că permite statelor împovărate de credite externe să revină pe
pieţele internaţionale financiare, de mărfuri şi servicii dar cointeresează în aceste proiecte şi
băncile creditoare.
Acest ansamblu de măsuri permite băncilor creditoare să-şi rest* din creditele alocate,
sporind, totodată, probabilitatea obţinerii sumelor i de altă parte, debitorul îşi consolidează poziţiile
pe pieţele externe şi credibilitatea.
Planul Braidy poate fi considerat o formă flexibilă de gestiune a datoriei externe care s-a folosit
şi se foloseşte de către statele cu un venit mediu pe locuitor, care se confruntă cu probleme dificile
legate de datoria lor externă.
Conversiunea datoriilor reprezintă o componentă importantă a procesului de gestiune a
datoriei externe.
Răscumpărarea datoriei de pe pieţele secundare la preţuri mai mici de piaţă reprezintă
operaţiunea cea mai frecvent utilizată din cadrul schemei de conversiune a datoriilor, ea fiind urmată
de conversiunea unei părţi din datoria externă în acţiuni ale corporaţiilor naţionale.
Operaţiunea transformării datoriei în acţiuni reprezintă conversiunea unei părţi a datoriei faţă
de creditorii străini privaţi în acţiunile companiilor din ţara debitoare. Investitorii procură datoriile pe
pieţele secundare, după care acestea sunt transformate de Banca centrală prin pârghiile
corespunzătoare în instrumente valutare naţionale folosite pentru cumpărarea ulterioară de acţiuni.
În ultimii ani, creşte interesul creditorilor, deşi rămâne a fi moderat, în conversiune datoriilor
în valuta naţională a debitorului, pentru a contribui la dezvoltarea economiei lui naţionale. Această
tranzacţie, de fapt, reprezintă un ajutor dezinteresat al creditorului.
Ţările creditoare au pus la punct programe de conversiune a datoriilor în valută naţională cu
scopul finanţării pe termen lung a proiectelor, în acest sens, deosebim trei tipuri de programe:
a) datorie pentru ocrotirea mediului;
b) datorie pentru ocrotirea sănătăţii;
c) datorie pentru învăţământ.
De regulă, mecanismul operaţiunilor respective constă în aceea că o organizaţie internaţională
neguvernamentală procură pe pieţele secundare cu un discount considerabil datoriile unui stat debitor.
Apoi, datoria se schimbă în valută naţională. Pentru a evita dezechilibrele inflaţioniste ale valutei
naţionale, pentru suma datorie, procurate se emit obligaţiuni speciale în valută naţională, care ulterior
se folosesc pentru finanţarea programelor de dezvoltare.
Prin urmare, după cum urmează din cele examinate, pentru diferite tipuri de datorie
externă a ţărilor cu nivel redus şi mediu al venitului pe locuitor, există diferite tipuri de modalităţi de
restructurare.
Restructurarea datoriilor faţă de creditorii oficiali se produce în cadrul Clubului de la Napoli
(care le-au înlocuit pe cele de la Toronto şi Londra).
Restructurarea datoriilor faţă de băncile străine se produce în cadrul Clubului de la Londra
şi din 1989 se bazează preponderent pe Planul Braidy.
21
 Variante de gestiune a datoriei
externe

Nu a avut loc restructurarea datoriei,

este respectat orarul original de plăţi
aferente datoriei, plăţile efective sunt
egale cu valoarea iniţială actualizată a
datoriei externe

A avut loc restructurarea datoriei, a fost

coordonat cu creditorii un nou orar de plăţi,
plăţile efective depăşesc valoarea iniţială
actualizată a datoriei externe

A avut loc restructurarea datoriei, a fost

coordonat cu creditorii un nou orar de plăţi,
plăţile efective sunt egale cu valoarea
iniţială actualizată a datoriei externe

A avut loc restructurarea datoriei, a fost

coordonat cu creditorii un orar de plăţi,
plăţile efective sunt sub nivelul valorii
iniţiale actualizate a datoriei externe

A fost coordonată cu creditorii anularea

deplină a datoriei, nu există un orar de
efectuare a plăţilor, plăţile efective sunt
nule

Default, orarul de plăţi lipseşte, plăţile

efective sunt nule

Fig. 2.2.3. Strategii de gestiune a datoriei externe[9]

O strategie raţională constă în folosirea în calitate de mijloace de plată, în primul rând, a

activelor care sunt mai costisitoare la momentul de faţă, dar care vor deveni mai ieftine în perspectivă.
Utilizarea activelor care sunt ieftine în prezent, dar vor deveni mai costisitoare în perspectivă
generează pierderi economice considerabile şi, prin urmare, este raţional să fie respinsă sau amânată.
Din acest punct de vedere, preţurile la marea majoritate a mijloacelor "ne-tradiţionale" de plată
comparativ cu banii lichizi primiţi de autorităţile publice din Republica Moldova în calitate de
venituri bugetare clasice sunt, în primul rând, mici, iar, în al doilea rând, vor creşte în perspectivă
(încasări din export, hârtii de valoare de stat, livrări de mărfuri, acţiuni ale companiilor
moldoveneşti).
22
[9] World Bank Technical Paper Numer 245/1994
2.3. Monitorizarea datoriilor. Cadrul instituțional și legislativ
Datoria publică externă reprezintă obligația necondiționata și irevocabilă a statului de
rambursare a împrumuturilor contractate de pe piața externă, de plată a dobânzilor și a altor
costuri aferente. Deci, pentru a realiza aceasta obligatie, statul, prin Ministerul Finanțelor, ține
evidența datoriei publice externe pe cele doua componente principale ale acesteia:
- datoria publică externă contractată direct pe piata externă;
- datoria publica externă rezultată din garantarea împrumuturilor externe contractate de agenții
economici și autorități publice.
În vederea plății serviciului datoriei publice externe se acordă autorizarea bugetară
permanentă pentru efectuarea acestor cheltuieli.
Autorizarea bugetară permanentă este autorizarea data prin lege Ministerului Finantelor
Publice de a plăti serviciul datoriei publice la scadența, fără prevederi suplimentare în legea
anuală a bugetului de stat.
Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice externe sunt următoarele:
a) cheltuielile prevăzute cu aceasta destinație în bugetul de stat;
b) fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, potrivit legii bugetului de stat;
c) sumele rezultate din recuperarea creanțelor statului român provenite din activitatea de comerț
exterior;
d) sumele încasate de către instituțiile financiare mandatate de Ministerul Finanțelor pentru a
administra imprumuturi externe contractate de acesta, în numele și în contul statului, de la
beneficiarii finali de împrumuturi, destinate investițiilor și importurilor;
e) sumele încasate de Ministerul Finantelor de la beneficiarii finali ai împrumuturilor, în baza
acordurilor subsidiare de împrumut, incheiate în condițiile acordurilor de imprumut intervenite
intre statul și organismele financiare internaționale;
f) sumele prevăzute în bugetele beneficiarilor de împrumuturi, în baza acordurilor subsidiare de
împrumut și de garanție încheiate între Ministerul Finantelor, consiliile locale si agenții
economici de sub autoritatea acestora, în condițiile acordurilor de împrumut intervenite între
statul roman și organismele financiare internaționale;
g) sumele prevăzute în bugetele autorităților publice locale pentru împrumuturile externe
contractate direct de către acestea;
h) sumele prevăzute în bugetele agenților economici care au contractat imprumuturi externe cu
garanția statului;
i) fondul de risc, pentru situațiile în care sunt executate garanțiile emise de Ministerul Finantelor
pentru împrumuturile externe contractate de agenții economici.
Instrumentele datoriei publice externe sunt următoarele:
a) titlurile de stat in valută, emise pe piețele financiare externe;
b) împrumuturile de la guverne străine, agenții guvernamentale străine, instituții financiare
multilaterale sau de la alte organisme internaționale;
c) împrumuturi sindicalizate pe termen scurt, mediu și lung;
d) împrumuturi directe de la investitori privați, pe termen scurt, mediu și lung;
e) împrumuturi de la bănci străine sau de la companii străine;
f) alte împrumuturi.
Titlurile de stat în valuta reprezintă inscrisuri care atestă datoria publică sub forma de
bonuri, certificate de trezorerie sau alte instrumente financiare constituind împrumuturile statului
în valută, pe piețele internaționale, pe termen scurt, mediu si lung.
23
 Titlurile de stat în valuta pe termen scurt sunt cele emise pentru o perioadă de pînă la un
an, inclusiv; titlurile de stat în valută pe termen mediu sunt cele emise pentru o perioadă de peste
un an, pîna la 5 ani inclusiv; titlurile de stat în valută pe termen lung sunt cele emise pentru o
perioadă de peste 5 ani.
Împrumuturile prin emisiuni de titluri de stat în valuta se pot lansa:
- pe piata internă, cand valoarea acestor titluri se va evidenția la datoria publică internă;
- pe piața externă, cînd valoarea împrumuturilor primite prin lansarea acestor titluri de stat se va
evidenția la datoria publică externă.
Angajarea împrumuturilor externe prin titluri de stat se poate face condiționat de încadrarea lor
în plafonul anual de îndatorare publică externă. Acest plafon anual de îndatorare publică externă
se stabilește anual prin lege aprobată de Parlament.
Deosebit de respectarea condiției de încadrare în plafonul anual de îndatorare publică, angajarea
împrumuturilor externe prin titluri de stat este condiționată și de necesitatea fundamentării
împrumuturilor sub aspectul necesității și oportunității în raport cu prioritățile stabilite de
Guvern.
În plus, se analizeaza eficiența unor astfel de împrumuturi din punct de vedere al costurilor,
condițiilor și termenelor de rambursare și de plată costurilor aferente.
Prevederile referitoare la emisiunea titlurilor de stat pe piața internă, regimul titlurilor de stat,
circulația titlurilor de stat și plata titlurilor de stat se aplică în mod corespunzător și titlurilor de
stat emise în valută.
Vânzarea titlurilor de stat în valută pe piața externă cuprinde următoarele etape:
1. Stabilirea, în funcție de necesitățile de finanțare și de condițiile existente pe piețele externe de
capital, a elementelor inițiale ale emisiunii de titluri de stat: valoarea împrumutului, perioada în
care se va lansa emisiunea, scadența împrumutului, valuta în care se dorește să se efectueze
împrumutul;
2. Desemnarea administratorului/administratorilor împrumutului, precum și numirea firmelor de
consultanța juridică pentru administratorii împrumutului;
3. Stabilirea calendarului emisiunii de titluri de stat;
4. Elaborarea prospectului de emisiune destinat investitorilor de către administratorul desemnat,
în colaborare cu emitentul;
5. Organizarea unei strategii de marketing;
6. Organizarea unei prezentări de taxa adresate anumitor categorii de investitori vizați si
programarea întâlnirilor bilaterale și de grup in principalele centre financiare internaționale;
7. Stabilirea de către administrator a structurii sindicatului de bănci care ar putea participa la
subscrierea și plasarea împrumutului și cotelor alocate acestora;
8. Prin negociere cu sindicatul de investitori, administratorul va determina prețul de lansare al
emisiunii și va lansa emisiunea de titluri de stat;
9. Tranzacționarea pe piața secundară internațională de capital a titlurilor de stat emise și
menținerea de către administrator a unei piețe active și lichide pentru aceste titluri.
Deosebit de lansarea pe piața externă a emisiunilor de titluri de stat, Guvernul, prin Ministerul
Finanțelor, angajează împrumuturi de la diverse guverne străine și instituții financiare
internaționale. Aceste împrumuturi pot fi pe termen mediu sau lung și sunt contractate fie direct
de către stat, fie de către societăți comerciale, regii autonome și autoritati publice străine sau
centrale, cu garanția statului.

24
 Serviciul datoriei publice externe contractate de Ministerul Finantelor în numele statului
se platește prin Banca Națională a Moldovei. Banca Națională a Moldovei este banca centrală a
statului. Obiectivul fundamental al Bancii Naționale a Moldovei este asigurarea stabilității
monedei naționale.
Banca Națională a Moldovei poate participa, în numele statului, la tratative și negocieri
externe în problemele financiare, valutare, monetare, de credit și de plăti, precum și în domeniul
autorizării și supravegherii bancare.
Banca Națională a Moldovei exercită drepturi și îndeplinește obligații care revin
Moldovei in calitate de membru al Fondului Monetar Internațional.
Banca Națională a Moldovei este unica instituție autorizată să emită însemne monetare,
sub forma de bancnote și monede metalice, ca mijloace legale de plată pe teritoriul Moldovei.
Banca Națională a Moldovei ține în evidentele sale contul curent general al Trezoreriei Statului,
deschis pe numele Ministerului Finanțelor.
Banca Națională a Moldovei primește incasările pentru contul curent general al
Trezoreriei Statului și efectueaza plățile în limita disponibilităților existente în acest cont.
În baza convențiilor încheiate în prealabil cu Ministerul Finanțelor, Banca Nationala a
Moldovei poate acționa ca agent al statului în ceea ce privește:
a) plasarea emisiunilor de titluri de stat și alte efecte negociabile de îndatorare a statului;
b) exercitarea funcțiilor de agent de înregistrare, depozitare și transfer al titlurilor de stat;
c) plata capitalului, dobânzilor, comisioanelor și a spezelor aferente;
d) executarea decontărilor în contul curent general al Trezoreriei Statului.
Împrumuturile contractate de stat prin Ministerul Finantelor trebuie să fie utilizate
conform destinației stabilite prin acordurile de împrumut.
Fondurile obținute ca urmare a contractării împrumuturilor externe de către Ministerul
Finanțelor, în numele statului, pentru finanțarea deficitului bugetului de stat, sunt convertite în
moneda natională prin Banca Natională.
Pentru rambursarea împrumuturilor externe, Ministerul Finanțelor trebuie să
disponibilizeze toate sumele în lei necesare pentru efectuarea integrala a plăților.
Legea datoriei publice prevede posibilitatea pe care o are Ministerul Finanțelor de a
mandata unele instituții financiare pentru administrarea împrumuturilor contractate de Ministerul
Finanțelor. Mandatările se fac în numele și pe seama statului român pentru împrumuturile
externe destinate investițiilor și importurilor. În astfel de situații, instituțiile financiare mandatate
și utilizatorii finali ai imprumuturilor externe contractate de Ministerul Finanțelor sunt obligați să
asigure integral sursele necesare pentru rambursarea împrumuturilor. Aceste obligații sunt
cuprinse in acordurile subsidiare de împrumut și trebuie să fie în concordanța cu clauzele înscrise
în contractele externe.
Distribuirea împrumuturilor externe care urmează a fi utilizate pentru finanțarea
proiectelor de investiții către agenții economici se face cu respectarea urmatoarelor reguli:
a) agenții economici trebuie sa prezinte proiecte de investiții cu planurile de afaceri și alte
documente necesare, relevante pentru instituțiile financiare specializate;
b) instituțiile financiare specializate analizeaza proiectele de investiții, planurile de afaceri
și capacitatea agenților economici de a rambursa fondurile obtinute din împrumuturile externe și
adopta deciziile referitoare la utilizarea acestor împrumuturi;
c) în baza deciziilor adoptate, institutiile financiare specializate vor încasa sumele de la
creditori conform clauzelor din contractele de împrumut incheiate cu beneficiarii de credite.

25
 În contractele încheiate de instituțiile financiare internaționale cu Ministerul Finanțelor se
prevede ca transferul de resurse valutare către beneficiarii finali să fie operat numai după
obținerea acordului Ministerului Finanțelor privind obiectivul de investiții
În cazul proiectelor de investiții finanțate de la bugetul de stat, împrumuturile externe
contractate de stat se analizeaza și administreaza direct de către Ministerul Finantelor.
Contractarea împrumuturilor externe direct de catre stat se face prin intermediul
Ministerului Finantelor - ca agent al statului.
Aceste împrumuturi directe se obțin în urma contractării lor cu urmatoarele entități: guvernele
altor țări, instituții financiare internaționale, piața financiară internațională; se folosesc pentru,
susținerea balanței de plăți, realizarea unor proiecte de investiții, finanțarea exporturilor,
realizarea unor reforme sectoriale, realizarea unor importuri stabilite de Guvern.
Pentru contractarea unui împrumut extern în numele și în contul statului, Ministerul
Finantelor prezinta Guvernului o scrisoare/un memorandum însotit de o documentație
corespunzatoare cuprinzâd incadrarea în plafonul de îndatorare publică externă, destinația,
necesitatea, oportunitatea și eficiența împrumutului extern.
Totodata, scrisoarea, sau memorandumul de împrumut, este insoțita de proiectul de
mandat pentru negocierea împrumutului cu potențialii creditori externi. Guvernul aprobă
mandatul pentru negocierea imprumuturilor externe, iar Ministerul Finanțelor - în baza
mandatului aprobat - procedeaza la negocierea împrumutului extern in numele și în contul
statului.
Negocierea de către Ministerul Finanțelor, a împrumuturilor externe se face în termenii și
în condițiile prevăzute în mandat.
În cazul împrumuturilor externe care se contracteaza de la guvernele altor țări, de la
organisme și instituții financiare internaționale și a caror acordare este condiționată de unele
măsuri economice, financiare, sociale sau de altă natura, acordul de împrumut negociat trebuie să
fie aprobat de Guvern înainte de semnare.
După aprobarea de către Guvern, asemenea acorduri de împrumut externe se ratifică de
Parlamentul Moldovei.
Împrumuturile externe efectuate în numele și în contul statului, de către Ministerul
Finantelor, având ca destinație importurile stabilite de Guvern, se subîmprumută agenților
economici. Subîmprumutarea se face prin încheierea unor contracte de subîmprumut între
agenții economici și Ministerul Finanțelor.
Aceste împrumuturi externe destinate finanțării importurilor stabilite de Guvern se
distribuie agenților economici direct de către Ministerul Finantelor sau prin agenții desemnați de
către acest minister.
Prin contractele de subîmprumut, agenții economici se obligă să asigure plata integrala și
la termen a serviciului datoriei publice rezultate din aceste împrumuturi.
În cazul în care împrumuturile externe se transmit unor beneficiari finali garantați de
autoritățile publice, fața de care aceștia sunt subordonați, între Ministerul Finanțelor, pe de o
parte, și beneficiarul final de împrumut împreună cu autoritatea publică garantă, pe de altă parte,
se incheie un contract de subîmprumut și de garanție, în care se includ prevederile din acordul de
împrumut extern.
Tot în acest contract de subîmprumut și de garanție se prevăd măsuri asiguratorii pentru
plata integrală și la termen a serviciului datoriei publice externe astfel rezultate.

26
 În cazul în care împrumuturile externe au fost date spre administrare în numele și în
contul statului, pe baza de mandat, unor instituții financiare interne, obligația constituirii
resurselor necesare pentru plata la extern a serviciului datoriei publice externe revine în
întregime instituțiilor financiare interne.
Acestea au obligația să colecteze resursele necesare de la beneficiarii finali ai
împrumutului.
Instituția financiară internă poate conveni cu beneficiarii finali subîmprumutați ca
datoriile acestora să fie colectate atât în valuta de contract, cît și în lei.
Plata la extern a serviciului datoriei publice se face, în astfel de cazuri, de către instituțiile
financiare desemnate, din resursele valutare colectate și cele proprii ori prin schimbul pe piața
valutară a monedei naționale.
In situația în care instituția financiară nu a colectat resursele necesare de la agenții
economici subîmprumutați, aceasta are obligația de plată integrală la extern a serviciului datoriei
publice externe, inclusiv a dobânzilor penalizatoare și/sau a majorărilor pentru neefectuarea în
termen a plăților la extern.
Ulterior, instituțiile financiare se îndreapta către agenții economici subîmprumutati pentru
recuperarea sumelor datorate și achitate la extern de către aceste instituții.
Contractele de subîmprumut și de mandat, încheiate de Ministerul Finantelor cu
instituțiile financiare și agenții economici, cuprind date referitoare la: valuta în care se calculează
și se rambursează ratele de capital; valuta în care se calculează și se achită dobânda și alte costuri
aferente; nivelul comisionului în lei perceput de la instituțiile financiare; nivelul comisionului în
lei perceput de la agenții economici beneficiari ai împrumutului; termenele la care beneficiarii
împrumuturilor urmează sa plătească obligațiile derivate din contractele de subimprumut.
Plata la extern a serviciului datoriei publice aferent împrumutului se face de Banca
Națională a Moldovei, la cererea Ministerului Finanțelor. Plata la extern se face din contul în
care au fost colectate resursele valutare de la agenții economici împrumutați.
Agenții economici care au încheiat cu Ministerul Finanțelor contracte de subîmprumut și
de garanție au obligația să asigure - prin bugetele proprii - de pe piața valutară, valuta de
contract pentru plata integrală a serviciului datoriei publice externe aferent acestor împrumuturi.
Prin contractul de subîmprumut se poate conveni cu beneficiarul final ca din veniturile sale
realizate în valuta să vireze suma datorată în contul Ministerului Finantelor, deschis la Banca
Naționala a Moldovei, din care să se asigure plata la extern a serviciului datoriei publice.

Capitolul III. Problema datoriei externe a Republicii Moldova și căi de soluționare

3.1. Contextul economic general și evoluția datoriei externe a RM
Datoria externă brută a Republicii Moldova la 30 septembrie 2013 a constituit 6,218.27
mil. USD, majorându-se cu 215.09 mil. USD (3.6 la sut ă) pe parcursul trimestrului III 2013.
În structura datoriei externe brute pe sectoare instituţionale, sectorului guvernamental îi
revine 20.5 la sută, autorităţilor monetare (BNM) – 7.2 la sut ă, băncilor licenţiate – 10.4 la sut ă,
altor sectoare – 44.4 la sută, angajamentele faţă de investitorii străini direcţi reprezentând 17.5 la
sută.
Datoria publică şi public garantată s-a majorat cu 2.2 la sută şi a însumat 1,763.65 mil.
USD, iar cea privată negarantată s-a majorat cu 4.1 la sută şi a totalizat 4,454.63 mil. USD.

27
 Angajamentele pe termen lung au totalizat 4,260.56 mil. USD (+5.2 la sută), fiind
constituite din: împrumuturi de la investitorii străini direcţi în proporţie de 22.9 la sută, alte
împrumuturi pe termen lung – 72.9 la sut ă şi alocări de DST – 4.2 la sută.
Datoria externă pe termen scurt a însumat 1,957.71 mil. USD (+0.2 la sută), fiind
constituită din: credite comerciale (avansuri şi facturi neachitate la termen) – 50.1 la sută, alte
angajamente (în majoritate datoria istorică pentru importul de resurse energetice) – 24.8 la sută,
arierate (serviciul neonorat conform orarului al împrumuturilor externe atât pe termen lung, cât şi
pe termen scurt) – 12.1 la sută, depozite bancare la termen şi la vedere ale nerezidenţilor în
băncile licenţiate din Republica Moldova – 7.9 la sută, împrumuturi pe termen scurt – 5.1 la sută.
Partea majoră din datoria externă a Republicii Moldova o reprezintă împrumuturile şi
alocările de DST (Anexa1), care la 30 septembrie 2013 au însumat 4,596.53 mil. USD, din care
38.3 la sută sunt angajamentele sectorului public (inclusiv datoria BNM, datoria de stat directă şi
datoria privată asumată de stat în urma executării garanţiilor, datoria unităţilor administrativ-
teritoriale, precum şi datoria corporaţiilor publice), iar restul sunt angajamentele agenţilor
economici din sectorul privat, inclusiv în cadrul creditării intragrup.
Tabel 3.1.1.Datoria externă brută a Republicii Moldova la sfâr şitul perioadei 2013(mil. USD)
2011 2012 Tr. I 2013* Tr. II 2013* Tr. III 2013
Sectorul guvernamental 1,157.92 1,265.59 1,225.98 1,247.20 1,276.34
Pe termen lung 1,157.92 1,265.59 1,225.98 1,247.20 1,276.34
Împrumuturi 977.77 1,084.14 1,049.64 1,070.19 1,095.93
Alocări de DST 180.15 181.45 176.34 177.01 180.41
Autorităţi monetare 327.05 467.34 450.91 446.11 449.59
Pe termen lung 327.05 467.34 450.91 446.11 449.59
Împrumuturi 327.05 467.34 450.91 446.11 449.59
Bănci 544.11 570.97 573.17 616.82 646.15
Pe termen scurt 184.17 169.32 175.79 207.06 212.25
Împrumuturi 28.85 18.85 18.85 27.66 51.42
Valută şi depozite 148.99 144.80 151.27 171.73 155.16
Alte angajamente aferente datoriei 6.33 5.67 5.67 7.67 5.67
Pe termen lung 359.94 401.65 397.38 409.76 433.90
Împrumuturi 359.94 401.65 397.38 409.76 433.90
Alte sectoare 2,372.80 2,662.09 2,696.02 2,646.80 2,757.82
Pe termen scurt 1,543.14 1,658.07 1,652.52 1,637.19 1,633.35
Împrumuturi 18.93 30.62 34.15 34.91 36.02
Credite comerciale 947.34 987.77 957.12 981.59 980.90
Alte angajamente aferente datoriei 576.87 639.69 661.26 620.69 616.43
Arierate 121.80 127.94 131.57 133.41 136.42
Altele 455.07 511.75 529.69 487.28 480.01
din care datoria pentru resurse
energetice 453.45 505.67 528.07 485.66 478.39
Pe termen lung 829.66 1,004.02 1,043.50 1,009.61 1,124.47
Împrumuturi 829.66 1,004.02 1,043.50 1,009.61 1,124.47
Investiţii directe: creditare intragrup 957.03 1,017.77 1,013.86 1,046.25 1,088.37
Angajamente faţă de investitorii străini 957.03 1,017.77 1,013.86 1,046.25 1,088.37
Arierate 93.57 95.87 96.05 97.19 99.62
Împrumuturi de la investitorii străini 863.46 921.90 917.81 949.06 988.75
TOTAL 5,358.91 5,983.76 5,959.94 6,003.18 6,218.27
Datoria externă brută a Republicii Moldova s-a majorat pe parcursul trimestrului III 2014
cu 4.78 mil. USD (0.07 la sută) şi la 30 septembrie 2014 a constituit 6,827.56 mil. USD.
Pe sectoare instituţionale, datoria externă este repartizată după cum urmează: alte
sectoare – 43.5 la sută, sectorul guvernamental – 19.2 la sută, angajamentele faţă de investitorii
străini direcţi – 16.1 la sută, sectorul bancar – 15.2 la sută, autorităţile monetare – 6.0 la sută.
La sfârşitul trimestrului III 2014 datoria externă publică şi public garantată a însumat
1,742.81 mil. USD (-3.5 la sută), iar cea privată negarantată – 5,084.75 mil. USD (+1.4 la sută) .

28
 Fig.3.1.1. Evoluția datoriei externe pe parcursul a 13 ani (mln USD)
La 30 septembrie 2014, angajamentele pe termen lung au însumat 4,102.45 mil. USD (-
4.3 la sută) şi au fost constituite din: împrumuturi de la investitorii străini direcţi în proporţie de
23.3 la sută, alte împrumuturi pe termen lung – 72.4 la sută şi alocări de DST – 4.3 la sută.
Datoria externă pe termen scurt s-a cifrat la 2725.11 mil. USD (+7.5 la sută) şi cuprinde:
credite comerciale (constituite în majoritate din avansuri primite şi facturi neachitate la termen) –
40.9 la sută, datoria istorică pentru importul de resurse energetice – 21.6 la sută, arierate
(angajamente neonorate la scadenţă la serviciul împrumuturilor externe atât pe termen lung, cât
şi pe termen scurt) – 11.5 la sută, conturile şi depozitele bancare (la termen şi la vedere) ale
nerezidenţilor în băncile licenţiate din Republica Moldova – 22.6 la sută, împrumuturi pe termen
scurt – 3.2 la sută, precum şi alte angajamente– 0.2 la sută.
Împrumuturile şi alocările de DST constituie 4,501.33 mil. USD, din care 38.7 la sută
sunt ale sectorului public (datoria BNM, datoria de stat directă şi datoria privată asumată de stat
în urma executării garanţiilor, datoria corporaţiilor publice şi UAT), iar 61.3 la sută revin
împrumuturilor contractate de agenţii economici din sectorul privat, inclusiv în cadrul creditării
intragrup.
Distribuţia angajamentelor externe pe principalii creditori ai Republicii Moldova este
prezentată în tabelul 20. Datoria de stat externă faţă de creditorii multilaterali la 30 septembrie
2014 a constituit 1,132.50 mil. USD, ponderea majoră în soldul datoriei de stat externe deţinând-
o: BIRD şi AID –51.0 la sută, FMI – 27.9 la sută; BEI – 9.7 la sută, FIDA – 5.5 la sută.
Angajamentele faţă de creditorii bilaterali au constituit 166.94 mil. USD, din care 33.2 la sută
revin Guvernului Rusiei.
La sfîrşitul trimestrului IV 2015, datoria externă publică şi public garantată (26,9 la sută
din total, față de 27,2 la sută la 31 decembrie 2014) a însumat 1 mld. 702,04 mil. USD (-0,6 la
sută față de finele trimestrului III 2015 și -1,7 la sută față de finele anului 2014), iar cea privată
negarantată – 4 mld. 636.35 mil. USD (-1.5 la sută comparativ cu 30 septembrie 2015 și -4,2 la
sută față de 31 septembrie 2014). Pe sectoare instituţionale, la 31 decembrie 2015, datoria
externă este repartizată după cum urmează: alte sectoare – 50,5 la sută, sectorul guvernamental –
21,4 la sută, angajamentele faţă de investitorii străini direcţi – 17,2 la sută, sectorul bancar – 5,5
29
la sută, autorităţile monetare – 5,4 la sută. La 31 decembrie 2015, angajamentele pe termen lung
au însumat 3 mld. 988,96 mil. USD (-0,7 la sută față de 30 septembrie 2015 și -3.9 la sută față de
31 decembrie 2014). Datoria externă pe termen scurt s-a cifrat la 2 mld. 349,43 mil. USD (-2,2 la
sută față de 30 septembrie 2015 și -2,8 la sută comparativ cu situația la 31 decembrie 2014).

3.2. Indicatori de îndatorare a Republicii Moldova

În perioada 2002-trim.I 2015, datoria externă totală a Republicii Moldova (publică și
privată) a crescut de circa 3,5 ori, ajungând la finele lunii martie 2015 la suma de 6,3 miliarde
dolari SUA. În anul 2014 și începutul anului 2015, se atestă o ușoară scădere a soldului datoriei
externe.

Fig.3.2.1. Evoluția datoriei externe

În dinamică, se atestă o diminuare a ponderii datoriei externe în PIB până în anul 2008,
când a atins un minim de circa 67%, pentru ca ulterior să crească la circa 80%, cu mici variații de
la an la an. Potrivit prognozelor FMI, în anul 2015, datoria externă totală a Moldovei va depăși
valoarea PIB. Acesta oferă indicii importante în ce privește capacitatea statului de a-și onora
plățile aferente datoriei externe prin transferul de resurse din ramurile care produc pentru piaţa
internă spre ramurile care produc pentru piaţa internaţională.Alți indicatori calitativi relevanți
sunt datoria externă per locuitor și raportul dintre datoria externă și valoarea exporturilor de
bunuri şi servicii. Astfel, se poate determina efortul de restituire a datoriei externe. Din grafic, se
atestă faptul că presiunea pe care o creează datoria externă per cap de locuitor este tot mai mare.
Dacă în anul 2002, fiecărui locuitor al țării îi reveneau circa 500 dolari SUA din datoria externă,
atunci în anul 2014 a ajuns la circa 1830 dolari SUA. De asemenea, se remarcă faptul că pentru
achitarea datoriei externe a Republicii Moldova sunt necesari circa 3 ani de exporturi. O creștere
a acestui indicator arată că ţara ar putea întâmpina probleme în viitor cu plata obligaţiilor în
contul datoriei contractate.

30
 Un alt indicator important, care mai mult arată gradul de suficiență a activelor oficiale de
rezervă, este acoperirea datoriei externe pe termen scurt de către AOR. Nivelul minim al acestui
indicator a fost stabilit de FMI pentru Moldova la 85%, nivel care a fost respectat în ultimii ani.
În primele luni ale anului 2015 remarcăm însă un nivel sub cel minim negociat și asta din cauza
diminuării activelor oficiale de rezervă cu circa 19% sau cu circa 400 mil. dolari SUA.
Fig.3.2.2. Datoria externă pe cap de locuitor Fig.3.2.3. Evoluția anti-exporturilor

Fig.3.2.4. Ponderea datoriei externe în PIB

Moldova este un stat care nu stă tocmai bine după gradul de îndatorare, presiunea de plată
pentru generațiile viitoare fiind destul de semnificativă. Totuși, datoria în sine presupune
importante avantaje economice pentru o țară în curs de dezvoltare, care nu-și poate permite să se
dezvolte economic cu propriile forțe, ci doar făcând apel la finanţarea externă. Importantă este
gestiunea datoriei externe, ținând cont de structura valutară a acesteia, scadențe, dar și
maximizarea beneficiilor aduse de finanțările externe.

31
3.3. Oportunități și posibilități de soluționare a crizei datoriei externe în RM
Creşterea deficitului bugetar până la limite riscante, precum şi majorarea datoriei publice
interne prin emiterea masivă de valori mobiliare de stat (VMS) pe parcursul ultimelor luni va
impune viitorul Guvern să apeleze la surse de finanţare externe. În acest sens, Republica
Moldova are la dispoziţie 2-3 opţiuni majore: semnarea unui nou memorandum de finanţare cu
FMI sau/şi contractarea creditelor bilaterale negociate la moment cu Rusia şi China. Ultimele au
tulburat enorm mediul mediatic şi analitic din ţară, stârnind mari controverse. Cauza este că
contractarea unor asemenea credite gigantice pentru ţara noastră automat va tripla soldul datoriei
de stat externe, iar în condiţiile actualei recesiuni economice, gradul de îndatorare va atinge
limite riscante. Totodată, este vital ca aceste credite să nu prejudicieze relaţiile cu FMI, care sunt
şi aşa incerte la momentul de faţă. Or, semnarea unui nou memorandum de finanţare cu această
instituţie financiară va influenţa în mod direct imaginea ţării noastre în faţa finanţatorilor
occidentali şi, cu siguranţă, va releva într-o altă lumină sinceritatea aspiraţiilor privind integrarea
europeană. Prin urmare, este necesar ca viitorul Guvern să stabilească clar priorităţile sale în
domeniul politicii privind datoria de stat externă.
Pentru a elimina pericolul major pentru economia naţională care la momentul actual
constă în creşterea puternică a datoriei publice interne în paralel cu diminuarea veniturilor
bugetare. Astfel, pe fondul relaxării graduale a politicii monetare şi a tendinţelor deflaţioniste,
Guvernul a apelat foarte intens la surse interne de creditare.
În condiţiile în care majoritatea bonurilor de trezorerie sunt cu o perioadă mai mică de
jumătate de an, reducerea constantă a veniturilor bugetare va afecta esenţial capacitatea
Guvernului privind onorarea obligaţiunilor de plată la scadenţă. De aceea necesitatea surselor
externe de finanţare este una imperativă, luând în consideraţie maturitatea timpurie a creditelor
interne, precum şi pericolul exploziei deficitului bugetar şi a acumulării arieratelor privind plata
salariilor şi transferurilor sociale.
În principiu, nu există diferenţe fundamentale între perioadele de maturitate a creditelor
oferite de ambele state. Astfel: durata se preconizează a fi de 15 ani, perioada de graţie 5 ani
(Rusia) şi 3 ani (China), iar destinaţia acestor credite va ţine (din cele oficial declarate) de
proiecte infrastructurale. Mai cunoaştem de asemenea că, în virtutea propriilor imperative
geopolitice, ambele ţări utilizează un spectru larg de instrumente, inclusiv financiare, pentru a-şi
consolida influenţa politică în Europa de Est (Rusia) sau pentru a se poziţiona în calitate de
jucător important în această regiune (China). O diferenţă notabilă ar fi că Rusia, mai mult decât
China, este interesată de ataşarea unor condiţii politice la creditul său. China este interesată mai
mult de concesiuni economice cu caracter strategic din partea Moldovei (de exemplu,
administrarea proiectelor de infrastructură de către ingineri şi manageri chinezi sau utilizarea la
scară largă a forţei de muncă chinezească).
Nu cunoaştem practic esenţialul: ratele dobânzilor şi, mai ales, condiţionalităţile
economice/politice ataşate. Interesul autorităţilor pentru aceste credite, pe fondul reticenţei
privind semnarea unui nou memorandum de finanţare cu FMI, poate fi uşor înţeles luând în
consideraţie specificul situaţiei politice din ţară la momentul când au început negocierile.
Analizând experienţa altor state din CSI care au apelat la credite din partea Rusiei, vom vedea că
acestea includ mult mai puţine condiţionalităţi economice, faţă de cele cerute de FMI. În acelaşi
timp, cooperarea cu aceasta instituţie financiară internaţională a presupus, pentru mai multe state
din regiune (Ucraina, ţările Baltice, Bosnia, Ungaria, România), condiţii austere vizavi de

32
politicile lor bugetar-fiscale, în special, reducerea cheltuielilor aferente programelor sociale şi
salariilor din sectorul bugetar.
Deşi creditele bilaterale din partea Rusiei şi Chinei sunt mai atractive pe termen scurt,
acestea implică o serie de riscuri majore pe termen lung. Cauza este că creditele respective, în
special cel din partea Rusiei, ar putea fi condiţionat de o serie de concesiuni politice care ar
permite Kremlinului majorarea influenţei în ţara noastră, influenţă care deja este foarte înaltă.
Experienţa altor state din CSI relevă faptul că creditele ruseşti au fost preferate mai mult de
statele, politica externă a cărora este mai degrabă una pro-rusă (Armenia, Kazahstan, Belarus,
Kîrgîzstan). Deşi unele dintre acestea au obţinut şi finanţare FMI, creditele ruseşti au majorat
dependenţa economică şi politică a acestora de Rusia. Spre exemplu Kazahstan a fost obligat să
utilizeze creditul rus pentru procurarea metalelor şi echipamentului fabricate în Federaţia Rusă,
iar la moment se duc negocieri privind vânzarea celei mai mari bănci din această ţară, BTA,
către Sberbank, o banca comercială rusă controlată de Kremlin. Kîrgîzstan, pentru obţinerea
creditului rus, a fost nevoit să ceară evacuarea trupelor americane din Baza Aeriană din Manas.
Chiar şi Bulgaria, care nu este membră CSI, a contractat un credit rusesc în valoare de 5 miliarde
USD pentru construcţia unei fabrici de energie nucleară, în schimbul cesionării unei cote părţi
din sectorul energetic al acestei ţări. Se pare însă că noul guvern ales recent în Bulgaria va
retracta precedentele înţelegeri financiare cu Rusia. Totodată, condiţionalităţile politice ataşate
creditelor din partea Rusiei pot influenţa negativ durabilitatea proiectelor finanţate în cadrul
acestora. Un caz elocvent este cel al Belarusului, când partea rusă a refuzat transferarea ultimei
tranşe de credit de 500 milioane USD, determinând această ţară să ceară finanţare din partea
FMI.

Tabel 3.3.1. Creditele din partea Rusiei şi FMI negociate şi transferate statelor CSI (Iunie, 2009)
Ţara Credit din partea Rusiei Credit din partea FMI
16,4 miliarde USD (negociat)
Ucraina
7,3 miliarde USD (transferat)
2 miliarde USD (negociat) 2,4 miliarde USD (negociat)
Belarus
1,5 miliarde USD (transferat) 788 milioane USD (transferat)
Kazahstan 3,5 miliarde USD (negociat)
Moldova 500 milioane USD (negociat)
500 milioane USD (transferat) 823 milioane USD (negociat)
Armenia
400 milioane USD (transferat)
750 milioane USD (negociat)
Georgia
187 milioane USD (transferat)
2 miliarde USD (negociat) 100 milioane (negociat)
Kîrgîzstan
25 milioane (transferat)
116 milioane (negociat)
Tadjikistan
39 milioane (transferat)
Sursa: FMI şi RBC

33
 Tabel 3.3.2. Evoluţia intrărilor de granturi externe în anii 2012-2015
2012 2013 2014 2015 buget 2015 estimări
mln. lei mln mln.lei mln.lei % în total mln lei % în total venit
lei venit

1.Venit total 20091 22437 27717 30339 100 27000 100

Granturi, 1558 1958 3929 2766 9,12 1076,5 3,98
total
Inclusiv:
susţinere 760 704 1606 897 2,96 65,5 0,24
bugetară
proiecte cu 708 1188 2219 1849 6,09 1003,5 3,71
surse
externe

pentru 51 51 94 15 0,05 7,5 0,03

instituţii
publice

Granturile pentru realizarea proiectelor finanțate din surse externe pot provine de la trei
importanţi parteneri de dezvoltare. (Anexa4)
 Guvernul SUA – erau iniţial prevăzute mijloace financiare pentru realizarea proiectelor finanțate
din surse externe în sumă totală de 1 396,4 milioane lei (echivalentul a 72,4 mil. dolari SUA).
Aici putem admite valorificarea aproape integrală a sumelor prevăzute luând în considerare că
proiectele, în mare parte, sunt în ultimul an de realizare. Totuşi, unele nerealizări ar putea să
apară.
 Comisia Europeană – erau iniţial bugetate mijloace financiare pentru realizarea proiectelor cu
finanţare din surse externe în sumă de circa 271 milioane lei. Există un risc sporit faţă de
realizarea şi obţinerea acestor finanţări.
 Banca Mondială – au fost prevăzute granturi pentru realizarea proiectelor finanțate din surse
externe în valoare de 78,5 mil. lei (echivalentul a 4,1 mil. dolari SUA) şi există o certitudine,
deocamdată, pentru obţinerea finanţărilor bugetate date.
Din Nota informativă la Legea bugetului de stat 2015: „Totodată, este necesar de accentuat că
încheierea unui program de colaborare cu FMI, are o importanță majoră pentru asigurarea
durabilității bugetului, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu.Lipsa unui astfel de program
ar putea periclita obținerea suportului bugetar extern, suma căruia, în proiectul bugetului de
stat, este de circa 2 238,1 mil. lei (echivalentul a circa 116,0 mil. dolari SUA), dintre care
granturi - 896,8 mil. lei (echivalentul a 46,5 mil. dolari SUA) și împrumuturi - 1 341,4 mil. lei
(echivalentul a 69,5 mil. dolari SUA).Totodată, în ceea ce privește obținerea suportului bugetar
extern, este necesar de menționat riscul intern - în cazul când autoritățile publice nu vor realiza
măsurile de politici prevăzute în matricele de politici pe fiecare program de suport bugetar în
parte, suportul respectiv va fi redus.” Constatările făcute de autorii bugetului de stat clar indică
că bugetul de stat este realizabil şi sustenabil doar în condiţiile în care toate mijloacele externe
prevăzute în buget intră, fie sub formă de granturi, fie sub formă de noi credite externe pentru
finanţarea deficitului bugetar. Şi asta doar în condiţia când există un program cu FMI.

34
 Concluzii
Republica Moldova, fiind o ţară relativ tânără, cu dezvoltarea unei economii deschise,
duce o lipsă acută de investiţii importante, iar îndatorarea financiară este unicul mijloc de
acoperire a lor, în cazul unor posibilităţi extrem de limitate ale populaţiei autohtone. Actuala
criză financiară şi economică a condus la creşterea deficitelor bugetelor publice şi la majorarea
gradului de îndatorare, atât în Republica Moldova, în țările CSI cât şi în statele membre Uniunii
Europene. Construirea treptată a unei economii competitive de piaţă nu este uşoară pentru
Moldova, dificultăţile neîntârziind să apară şi încetinind procesul tranziţiei, schimbările
structurale în cadrul economiei şi în cadrul alinierii acestora la standardele europene.Situaţia este
foarte alarmantă, deoarece, dacă luăm în consideraţie faptul că ţara noastră, cu o populaţie de 3,5
milioane, are o datorie externă per locuitor de circa 1650 de dolari, iar populaţia economic activă
este de 1,1 milioane şi, conform prognozelor, numărul pensionarilor fiind într-o permanentă
creştere, către anul 2020, fiecărui angajat îi vor reveni doi pensionari.
Pentru realizarea obiectivelor abordate în Acordul de Asociere și propuse de parteneri
străini, statul are nevoie de infuzii masive de capital, care nu sunt întotdeauna utilizate în scopuri
bine definite, pe baza unei evaluări corecte a priorităţilor (ex.: criza bancară din perioada curentă,
dezacorduri și neclarități privind bugetul pentru anul 2016). Aceste neajunsuri determină şi o
anumită reticenţă a instituţiilor financiare internaţionale în acordarea de împrumuturi în unele
perioade şi au făcut ca fluxurile de capital străin să ocolească teritoriul Moldovei o un inteval
destul de îndelungat, în condiţiile în care ţara se confruntă cu deficit de reurse. Astfelacumularea
deficitelor externe în fiecare an conduce, de asemenea, la întârzierea procesului de tranziţie. În
ultimii ani, însă, s-a produs o ameliorare a fluxurilor de capital, care, pe fondul evoluţiei mai
lente a datoriei publice externe, au făcut ca lucrurile să se îndrepte mai sigur pe direcţia urmată
de ţările cu reformă avansată în prezent. Ca și până acuma , împrumuturi externe sunt utilizate
pentru acoperirea deficitului de cont curent, deci, sunt din nou axate spre consum. Astfel, se
remarcă că Moldova nu știe să-și gestioneze într-un mod eficient datoria publică externâ, motiv
pentru care politica datoriei externe este prinsă într-un cerc vicios- cel al consumului.
Menţinerea vechilor structuri în economie este costisitoare şi fără orizont. Schimbarea lor şi
alinierea, în timp, la standardele europene este desigur sustenabilă pe termen lung, dar şi mai
costisitoare pe termen scurt. Infuzii masive de capital sunt necesare pentru a depăşi moştenirea
unui regim ce a eşuat în toate modurile posibile, în toate obiectivele declarate. Resursele nu pot
însă proveni în principal din surse guvernamentale şi, în nici un caz, nu trebuie alocate prin
mecanisme administrative. Republica Moldova nu are acces la resurse creditare în piaţa
internaţională sau regională. Respectiv, este dificil sau practic imposibil de substituit resursele
financiare externe care nu intră în buget. Din aceste considerente opţiunile viabile la dispoziţia
Guvernului sunt limitate şi se reduc la câteva decizii: consolidarea fiscală pentru restul anului cu
efecte de durată mai lungă sau/şi reducerea (blocarea cheltuielilor) şi/sau împrumut masiv pe
piaţa internă la costuri exagerate şi în creştere.
Se constată că datoria publică a manifestat o tendinţa de creştere continuă, ceea ce a atras
după sine în mod inevitabil sporirea dobânzilor aferente, precum şi a cheltuielilor publice totale.
Şi, cum povara dobânzilor este mai apăsătoare în ţările în curs de dezvoltare decât în cele
dezvoltate (aceasta rezultând din ponderea sensibil mai ridicată a cheltuielilor cu plata
dobânzilor în totalul cheltuielilor publice), efortul financiar pentru suportarea atât a datoriei
publice cât şi a dobânzilor a fost considerabil. În timp, riscul de ţara s-a redus pe baza creşterii
rezervei valutare, astfel că dobânzile de plătit au scăzut. Cu cât mai mare a fost efortul valutar
35
 reclamat de datoria externă, cu atât mai mici au fost resursele valutare ale ţării rămase pentru
plata importurilor destinate dezvoltarii economice şi sociale şi aprovizionarii acesteia cu bunuri
de consum.
În urma cercetării efectuate am desprins importanţa şi necesitatea existenţei într-un stat a
unei politici concrete în acest domeniu, cu reglementările aferente, cu instrumente specifice şi,
nu în ultimul rînd, cu obiective trasate pentru atingerea unui scop major al acestei poltici.
S-a constatat că politica împrumuturilor externe a statului nu poartă un caracter ciclic, ci
este un proces continuu. În cadrul elaborării şi executării acesteia nu se ia în considerare doar un
an de gestiune, ci se corelează cu situaţia deja existentă şi perspectivele de viitor. De aceea la
luarea deciziei de a contracta un împrumut autorităţile nu trebuie să mizeze doar pe soluţionarea
problemelor pe termen scurt, dar să fie conştienţi de faptul că povara acestui împrumut îşi va
avea efectul pe parcursul unei perioade de timp îndelungate în viitor. Beneficierea de un
împrumut presupune elaborarea unei politici în domeniu, care ar permite în viitor efectuarea
plăţilor în contul deservirii datoriei fără a limita utilizarea resurselor disponibile pentru
dezvoltarea economică.
Conform analizei publicate de Expert-Grup: “Problemele financiare din buget şi accesul
limitat şi suspendat la finanţările externe vor determina Guvernul să se împrumute mai activ în
piaţa internă. Sectorul public, astfel, va intra în competiţie directă cu sectorul privat pentru
resursele creditare disponibile în băncile comerciale. Tentaţia băncilor comerciale va fi mare să
dea cu împrumut sectorului public (riscuri minore de rambursare, costuri administrative nule)
decât să împrumute sectorul privat, care din plin este afectat de incertitudine în regiune, dar şi de
fluctuaţiile incerte din piaţa internă. Sectorul privat nu poate face faţă şi nu poate intra în credite
scumpe de la băncile comerciale în condiţiile în care activităţile economice sunt tot mai încete şi
incerte.”
În concluzie, datoria externă nu trebuie privită mereu ca fiind negativă, ea trebuie
interpretată doar în contextul economic şi politic al fiecărei ţări. Creşterea în cifre absolute a
datoriei externe şi a serviciului datoriei externe nu reprezintă neapărat un fapt negativ, dacă
aceste credite sunt folosite în retehnologizări sau investiţii profitabile, ele pot deveni adevărate
motoare ale dezvoltării economice, amplificând resursele şi capacităţiile creatoare ale unei ţări.
Astfel, analizele ale datoriei externe trebuie să evidenţieze costurile şi avantajele care ar putea
rezulta din recurgerea la capitalul străin pentru soluţionarea unor situaţii imposibil de abordat
doar cu mijloacele proprii pentru că aşa cum am văzut acestea presupun şi plata unui sacrificiu
de suveranitate.
Pentru a sintetiza analiza realizată în această lucrare, se poate spune că datoria externă se
dovedeşte un instrument de politică macroeconomică indispensabil în zilele noastre.

36
[10] Veaceslav Negruța “Analiza şi evaluarea consecințelor îngheţării asistenţei financiare
externe pentru Republica Moldova”, Chișinău, 2015
 Bibliografie
I. Acte normative

1. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995 // Monitorul Oficial al R. Moldova
nr. 1/2 din 01.01.1996.

2. Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995 // Monitorul
Oficial al R. Moldova nr. 56-57/624 din 12.10.1995.

3. Lege cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat nr. 419-XVI din
22.12.2006 // Monitorul Oficial al R. Moldova nr.32-35/114 din 09.03.2007.

4. Hotărîre cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu
privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat //Monitorul Oficial 175-
177/1216, 09.11.2007

II. Lucrări ştiinţifice

5. Korka, M, Tuşa, E.(2004), Statistică pentru afaceri internaţionale, Ed.ASE, Bucureşti

6. A.Sercrieru “Finanțe publice”, Editura Epigraf, Chișinău, 2004

7. I. Stoian “Balanţa de plăţi externe”, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.

8. Rodica Milena Zaharia “Economie mondială”, Bucuresti : Editura ASE , 2004

9. Richard P.C. Brown, Timothy J.Bulman “The clubs: their roles in the management of
international debt”, Marea Britanie, 2002

10. Căpăţînă, D. Managementul datoriei externe a Republicii Moldova.// Economie şi

Sociologie, nr.2. –Chişinău: Academia de ştiinţe a Republicii Moldova, 2003

III. Surse statistice şi de date

11. Raportul anual al BNM pentru anii 2013-2015 // www.bnm.org

12. Programul anual al împrumuturilor de stat externe// www.minfin.md
13. Global Economical Prospects - Forecasts//www.beta.data.worldbank.org

37
 Anexe
Anexa 1. Împrumuturi externe şi alocări de DST la sfâr şitul perioadei, pe creditori (mil. USD)
2011 2012 Tr. I 2013 Tr. II 2013 Tr. III 2013
Autorităţi monetare 327.05 467.34 450.91 446.11 449.59
FMI 327.05 467.34 450.91 446.11 449.59
Datoria de stat directă 1,134.85 1,239.93 1,198.86 1,220.93 1,253.39
Organisme internaţionale 920.06 1,039.33 1,008.94 1,033.77 1,072.24
BIRD şi AID 508.16 562.94 545.00 545.90 556.53
BERD 3.49 14.41 13.59 19.30 23.78
FIDA 45.42 54.24 54.76 60.59 62.06
BDCE 13.30 17.82 17.06 17.26 27.31
BEI 24.15 62.03 59.88 70.85 76.54
FMI 325.54 327.89 318.65 319.87 326.01
Relaţii bilaterale 214.79 200.60 189.92 187.16 181.16
SUA 48.65 46.07 46.07 46.07 45.67
Japonia 21.23 16.25 14.54 12.66 12.37
Rusia 96.89 84.68 77.37 77.37 70.06
Romania 9.40 8.06 8.06 7.39 7.39
Germania 31.29 30.31 28.94 28.44 29.13
Austria 9.04 9.33 9.63 11.47
Turcia 6.35 5.56 5.16 5.16 4.76
altele 0.98 0.64 0.45 0.45 0.29
Datoria garantată asumată de stat 7.63 5.64 5.13 4.45 4.28
Alţi creditori 7.63 5.64 5.13 4.45 4.28
Datoria unităţilor administrativ-
teritoriale 15.44 20.02 21.98 21.82 18.68
Organisme internaţionale 11.43 11.32 12.84 12.53 12.77
IFC 5.00 4.69 6.44 6.02 6.02
BEI 6.43 6.63 6.40 6.51 6.75
Alţi creditori 4.01 8.70 9.14 9.29 5.91
Datoria corporaţiilor publice 31.60 26.45 28.69 29.61 35.32
Organisme internaţionale 16.39 16.50 15.33 15.36 15.30
BERD 14.80 14.86 13.79 13.83 13.75
BEI 1.59 1.64 1.54 1.53 1.55
Alţi creditori 15.21 9.95 13.35 14.25 20.01
Datoria privată garantată de stat 4.78 3.19 3.19 2.39 2.39
Organisme internaţionale 4.78 3.19 3.19 2.39 2.39
BERD 4.78 3.19 3.19 2.39 2.39
Datoria privată negarantată de stat 2,279.83 2,571.20 2,607.43 2,629.60 2,832.89
Organisme internaţionale 307.84 342.31 336.11 321.69 343.16
Alţi creditori 1,971.99 2,228.90 2,271.32 2,307.91 2,489.73
TOTAL 3,801.18 4,333.77 4,316.18 4,354.91 4,596.53

38
 Anexa 2. Indicatorii ce vizează datoria externă
Tr.1 Tr.2 Tr.3
UM 2012 2013 2013 2013
mil. 6,003.1 6,218.2
Datoria externă la sfâr şit de perioadă USD 5,983.76 5,959.94 8 7
mil. 4,354.9 4,596.5
Datoria externă sub formă de împrumuturi şi alocări DST USD 4,333.77 4,316.19 1 3
Serviciul datoriei externe publice şi public garantate sub
formă de împrumuturi mil.
USD
şi titluri de angajamente (conform orarului) 100.63 26.64 22.75 33.80
Serviciul datoriei externe publice şi public garantate sub
formă de împrumuturi mil.
USD
şi titluri de angajamente (plăţi efective) 100.63 26.64 22.75 33.80
Serviciul datoriei de stat externe, inclusiv al împrumuturilor
private garantate şi mil.
USD
asumate de stat (plăţi efective) 63.95 20.44 11.86 21.23
Serviciul datoriei externe publice şi public garantate sub
formă de împrumuturi
şi titluri de angajamente (conform orarului) / export de %
bunuri şi servicii 3.2 3.2 2.8 3.8
Serviciul datoriei externe publice şi public garantate sub
formă de împrumuturi
şi titluri de angajamente (plăţi efective)/export de bunuri şi %
servicii 3.2 3.2 2.8 3.8
Active oficiale de rezervă / Datoria externă pe termen scurt % 129.9 127.8 126.3 139.1

Anexa 3. Granturi acordate Republicii Moldova în contextual regional în 2012 (€/cap locuitor)

39
Anexa 4. Structura datoriei de stat externe pe creditori la situația din 31.12.2013

40