Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Toaz - Info Tehnologia de Prelucrare A Porumbului PR
Toaz - Info Tehnologia de Prelucrare A Porumbului PR
PORUMBUL
1. Importanţa
Porumbul se situează pe locul trei între plantele cultivate pe glob, după grâu şi orez..
Suprafeţele mari cultivate cu porumb în lume se datorează utilizărilor sale multiple şi
variate şi particularităţilor plantei:
- capacitatea de producţie mai ridicată faţă de celelalte cereale;
- plasticitatea ecologică ridicată care îi permite un areal larg de răspândire;
- rezistenţa la secetă, care îi permite să realizeze producţii mari şi relativ constante;
- are mai puţine boli şi dăunători şi este rezistent la cădere;
- bună premergătoare pentru majoritatea culturilor cu condiţia să elibereze terenurile de
resturile vegetale;
- suportă monocultura fără probleme, cu condiţia combaterii buruienilor şi aplicării
îngrăşămintelor;
- valorifică bine precipitaţiile, apa de irigaţie, gunoiul de grajd şi îngrăşămintele chimice,
- cultura este mecanizabilă 100 %;
- necesită cantităţi mici de sămânţă datorită coeficientului ridicat de
înmulţire;
- se recoltează mecanizat sau manual fără pericol de scuturare;
- se poate cultiva asociat cu fasole sau dovleci în agricultura de
subzistenţă;
- reuşeşte ca plantă furajeră în miriştea premergătoarelor timpurii (borceag, orz, mazăre) în
condiţii de irigat;
- posibilităţile de valorificare a recoltei sunt variate:
- se poate depozita sub formă de ştiuleţi, fără să fie alterată calitatea, dacă se respectă
condiţiile de depozitare.
Porumbul se cultivă pentru boabe, care au multiple întrebuinţări:
În alimentaţia omului, făina de porumb se foloseşte pentru mămăligă, fulgii de porumb
pentru micul dejun, diverse alimente pentru copii, porumb fiert, copt şi pop corn, iar în
urma prelucrării industriale rezultă o gamă de produse gen amidon, glucoza, dextroză, ulei
care se regăsesc în diverse alimente sau se foloseşte ca materie primă pentru bere, whisky,
bio etanol, medicamente, etc. din producţia mondială de porumb, numai 15 % este folosită
direct în alimentaţia umană.
În furajarea animalelor, boabele de porumb intră în compoziţia unor
reţete de nutreţuri combinate pentru diverse categorii de animale datorită
valorii nutritive ridicate (1 Kg boabe echivalează cu 1.17-1.30 unităţi nutritive
şi conţine 70-80 g proteină digestibilă). Din producţia mondială de porumb
75-80 % se foloseşte în hrana animalelor. Prin recoltare în faza de lapte ceară şi
însilozare se obţine un furaj suculent valoros pentru toate categoriile de bovine. Tulpinile
rămase după recoltare (cocenii) se folosesc ca furaj grosier, iar prin
tocare şi însilozare cu adaos de melasă sau uree, rezultă un nutreţ valoros pentru
rumegătoare. De la fabricarea amidonului din porumb şi de la fabricarea uleiului din
germeni rezultă borhoturi valoroase pentru porcine.
În industrie, boabele de porumb se folosesc pentru fabricarea spirtului, amidonului,
glucozei şi bio etanolului. Din 100 Kg boabe prin procesare industrială se poate obţine unul
din produsele: 77 kg mălai, 44 î spirt, 63 Kg amidon, 71 Kg
glucoza, la care se adaugă 1,8-2,7 1 ulei alimentar şi 3,6 kg şrot de embrioni, care intră în
compoziţia furajelor sau alimentelor sărace în proteine. Prin hidroliza enzimatică a
amidonului din porumb se obţine sirop de fructoză şi zaharoză folosite
ca înlocuitori pentru zahăr. Din ciocălăi se obţine furfurol, nutreţuri pentru rumegătoare,
săpunuri, vitamine sau se folosesc drept combustibil. In prezent, numai 5 % din producţia
mondială de porumb se foloseşte în scopuri industriale.
În România, porumbul deţine primul loc atât în ce priveşte suprafaţa
cultivată, 49-52 % din suprafaţa cultivată cu cereale, cât şi producţia totală,50
% din producţia totală de cereale.
2. Răspândire, Suprafeţe, Producţii
Arealul geografic al porumbului pentru boabe se întâlneşte între 43 ° latitudine sudică (în
Argentina) şi 53 ° latitudine nordică (în sudul Canadei),
la altitudine de 4200 în Bolivia, 3900 m în Peru, 1200 m în Carolina de nord, 800 m în
România. Pentru nutreţ însilozat se cultivă până la 58 ° latitudine nordică în Suedia şi 42
latitudine sudică în Nouă Zeelandă.
Cele mai mari suprafeţe cu porumb sunt întâlnite în Cordonul Porumbului (Corn Belt) din
SUA, care deţine 23 % din suprafaţa mondială.
Suprafeţe.
În anul 2002 porumbul a ocupat pe glob 138,7 mii. hectare, producţia globală a ajuns la
603 mii. tone, iar producţia medie a fost de 4340 Kg/ha, porumbul asigurând 30 % din
economia cerealieră mondială.
În România, porumbul se cultivă pe 2.8-3.4 mii. hectare şi ne situăm pe locul 9 în lume, ca
suprafaţă cultivată. Cultura porumbului este concentrată în zona de câmpie din Oltenia.
Muntenia, Dobrogea, Câmpia de Vest (judeţele Timiş, Arad şi Bihor) şi sudul Moldovei,
unde sunt întâlnite cele mai bune condiţii pentru majoritatea hibrizilor şi unde se realizează
cele mai bune producţii în anii favorabili.
Într-un singur an, în 1947 suprafaţa cu porumb a ajuns la 4,325 mii. ha. în ultimii ani
suprafaţa a scăzut sub 3 milioane hectare, datorită creşterii exagerate a suprafeţei cu floarea
soarelui, ambele culturi având areal de cultură comun.
3. Originea, Sistematică, Hibrizi
Porumbul s-a răspândit ca plantă cultivată pe întinderi geografice vaste cu 5000-6000 ani
î.H. ş: a constituit substratul economic al civilizaţiilor precolumbiene. :ncă=- ?: aztecă din
America. După Brandolini (1967) porumbul are două centre de origine:
- centrul primar Mexic-Guatemala, la sud de Ecuator (SUA, Mexic,
America Centrală. Columbia. Venezuela, Guyana);
- centrul primar Peru-Bolivia, la sud de Ecuator (Ecuador, Peru,
Chile. Bolivia, Paraguai. -Argentina).
- în Europa, porumbul a fost adus la prima expediţie a lui Columb 1943, a fost cultivat
prima dată în Spania şi Italia, iar apoi s-a extins în Asia şi Africa.
La noi, porumbul se cultiva pe suprafeţe mari în secolul XVII în Muntenia şi Moldova şi în
secolul XVIII în Transilvania.
Porumbul (Zea mays) face parte din familia Granineae, genul Zea cu speciile Zea
Mays, Zea Mexicana, Zea Permis.
Este mai sărac în substanţe proteice şi minerale decât alte cereale, în schimb este
mai bogat în materii grase şi în substanţe extractive neazotoase.
Bobul de porumb are structura anatomică asemănătoare cu cea a grâului sau a
secarei. Forma boabelor de porumb poate fi prismatică, rotund comprimată, alungită sub
forma de fus. Mărimea şi forma boabelor nu păstrează uniformitatea pe întreaga lungime a
ştiuletului. Boabele sunt mai mici la vârf şi chiar mai scurte. Culoarea acestora poate fi
albă, galbenă, portocalie, violetă sau roşie în diverse nuanţe. Suprafaţa bobului este la unele
specii netedă şi la altele ridată.
Vârful bobului este o proeminenţă cu ajutorul căreia bobul se fixează de ştiulete şi
este format în principal din resturi de glumele.
Învelişul fructului sau pericarpul este învelişul exterior al bobului exceptând o
suprafaţă relativ mică de la bază acoperită de vârf. Ţesuturile pericarpului şi vârful bobului
sunt continue, ele formând un înveliş complet pentru sămânţă. Acesta este alcătuit din
epicarp (un singur rând de celule de formă pătrată cu pereţi îngroşaţi), din mezocarp (5-12
straturi de celule mai mici, poligonale, de culoare galben-portocalie, roşie, albastră şi chiar
neagră) şi endocarp (5 straturi de celule parenchimatice cu pereţi subţiri aşezate
perpendicular pe celulele mezocarpului).
Învelişul seminţei (seminal) se găseşte imediat lângă pericarp şi acoperă tot bobul,
cu excepţia bazei, fiind compus la rândul lui din două straturi: stratul hialin şi stratul brun.
Ultimul este format din celule alungite, de culoare închisă (numit şi stratul pigmentat)
multcomprimate.
Stratul hialin nu prezintă o culoare pronunţată. Ambele straturi sunt puternic
comprimate încât ar da impresia unei singure membrane, formând împreună un înveliş
protector pentru germen şi endosperm, greu de distrus.
Stratul aleuronic este alcătuit din celule mari, dreptunghiulare, cu pereţi îngroşaţi
care tind să se micşoreze în zona embrionului, care nu conţin amidon. Acest strat poate fi
incolor sau colorat în roşu sau albastru.
Endospermul ocupă cea mai mare parte a bobului, cuprinzând aproape 80-84%
din masa bobului. El constă dintr-un strat subţire, superficial de celule aleuronice,
conţinând grăsimi şi proteine şi o porţiune mare de ţesut de înmagazinare care conţine
amidon şi proteine. Se deosebesc două tipuri de endosperm: făinos şi cornos.
Endospermul cornos este denumit astfel deoarece este tare şi translucid semănând
cu cornul. Al doilea tip de endosperm este moale, făinos şi relativ opac. Proporţia dintre ele
depinde de tipul şi varietatea porumbului.
Germenul sau embrionul are formă de pană şi este situat în partea inferioară a
bobului, cu baza spre vârful acestuia şi conţine organele tinerei plante. El atinge 10-14%
din greutatea bobului. În mare este format din epiteliu, parenchim cu depozitare de ulei
(25% din masa totală a embrionului), ţesuturile vasculare şi axa embrionului. El este
acoperit de pericarp şi se străvede prin acesta. Axa este formată din scutellum, muguraş şi
din radiculă sau rădăcina embrionară. După îndepărtarea pericarpului, embrionul devine
vizibil în întregime.
RECEPŢIA CEREALELOR
Recepţia calitativă trebuie să evidenţieze cât mai corect indicii calitativi ai lotului
de cereale primit, indici care trebuie să se încadreze în limitele unor standarde sau a unor
condiţii speciale prevăzute în contracte sau convenţii încheiate între furnizor şi beneficiar.
Recepţia calitativă a cerealelor cuprinde trei faze:
• faza de recoltare şi pregătire a probelor – în care este necesar să se
folosească o tehnică specială (conform SR ISO 13690/2000) care să includă în proba
respectivă toate componentele masei şi în proporţia cantitativă şi calitativă existentă în lot.
Se efectuează de regulă cu ajutorul unor instrumente speciale, numite sonde. Probele
recoltate cu sonda se introduc în cutii metalice închise. În laborator, aceste probe brute se
omogenizează (probe omogenizate) şi, după prelevarea probei de umiditate, această probă
omogenizată se împarte în 2 sau mai multe probe de laborator prin metoda sferturilor sau
metoda divizorului. Pentru analizele care necesită cantităţi mici se constituie proba de
analiză prin metoda şah, recoltând mici cantităţi de produse din fiecare pătrat;
• faza de efectuare a analizelor şi calculul indicilor de calitate – în care se
determină calităţile senzoriale (aspect, culoare, miros, gust) şi fizico-chimice (conţinut de
impurităţi, greutate hectolitrică, conţinut de umiditate, sticlozitate, conţinut de gluten în
şrot total, gradul de infestare);
• faza de comparare a rezultatelor – compararea rezultatelor obţinute în urma
analizelor cu indicii calitativi înscrişi în buletinul de calitate emis de furnizor.
Pentru evitarea divergenţelor între beneficiar şi furnizor sunt admise o serie de
toleranţe între analizele efectuate de cele două părţi.
În cazul în care indicii de calitate obţinuţi de beneficiar se încadrează în limitele
admisibile, atunci pentru plata produsului către furnizor sunt luaţi în considerare indicii de
calitate stabiliţi de către acesta.
La moară pentru producţie sunt luaţi în considerare indicii de calitate determinaţi în
laboratorul propriu.
IV.2. PRECURĂŢAREA
Descărcarea cerealelor din mijloacele de transport se poate face prin mai multe
procedee, şi anume:
Descărcare manuală a cerealelor prin lopătare este un procedeu foarte rar
folosit. Acest procedeu prezintă o serie de dezavantaje:
- presupune efort fizic mare din parte muncitorilor;
- cantitatea de cereale descărcată în unitatea de timp este redusă;
- presupune desfăşurarea activităţii muncitorilor în condiţii necorespunzătoare
(praf mineral şi vegetal).
Descărcare gravitaţională a cerealelor din vagoane se face cu ajutorul unei
platforme
prevăzută cu tremii şi şubere manevrate din părţile laterale ale acestora. După fixarea
vagonului deasupra buncărului se deschid şuberele şi cerealele sunt descărcate fără nici o
altă intervenţie.
Descărcare cu transportor elicoidal mobil a cerealelor se foloseşte în special la silozurile
morilor şi fabricile de crupe. Transportorul elicoidal mobil (figura 3) este format din spira
elicoidală (1), fixată pe axul (2) care împreună sunt introduse în tubul (3). La unul din
capete se găseşte capul receptor (4), iar la capătul opus gura de evacuare (5) şi motorul (6).
Capacitatea de lucru a transportorului variază între 10-20t/h
Descărcare pneumatică. Acest procedeu este mai rar folosit datorită consumului
mare de energie raportat la cantitatea de cereale descărcate, dar prezintă însă unele
avantaje, şi nume: operaţia se desfăşoară sub supravegherea unui singur operator; la
descărcare nu se ridică praf, iar dacă acesta se găseşte în masa de cereale el este separat cu
ajutorul acestei instalaţii.
Descărcarea cu lopata mecanică. Lopata mecanică este formată dintr-un panou
raclet cu ajutorul căruia cerealele prin tragere sunt descărcate din mijlocul de transport
direct în buncăr.
Mijloacele de transport utilizate pentru vehicularea cerealelor în interiorul
depozitelor
Transportorul elicoidal sau şnecul este format dintr-un jgheab (1) de formă
semicilindrică şi în interiorul căruia acţionează un melc (2) alcătuit dintr-un ax de oţel pe
care se înfăşoară o spiră elicoidală din tablă (figura 8). Produsul ajunge în jgheab prin
racordul de alimentare şi este împins prin alunecare de către melc spre gura de evacuare.
Materialul rămâne tot timpul la fundul jgheabului, nu se învârteşte odată cu melcul. Între
jgheab şi spira elicoidală nu trebuie să fie o distanţă prea mare (3-6 mm). Dacă această
distanţă este prea mică, produsul transportat se sfărâmă. Dacă distanţa de transport este
prea mare, melcul se execută din mai multe tronsoane, asamblate prin manşoane sau
bucăţi de axe. Acţionarea se face prin intermediul unui reductor (3) şi roată cu curea de
transmisie (4).
Figura 8. Transportor elicoidal sau şnec
IV.3.5. Aspiraţia
PORUMB CURĂŢAT
DEGERMINARE GERMENI
ŞROTARE
MĂCINARE
MĂLAI MĂLAI
SUPERIOR TĂRÂŢĂ POSPAI
COMUN
Figura 1. Schema principalelor operaţii folosite pentru obţinerea făinii, cu valorificarea optimă a
porumbului
Cel mai simplu procedeu de obţinere a crupelor din porumb se bazează pe trecerea
boabelor de porumb printre tăvălugii valţului urmată de cernerea produselor măcinate pe o
sită care separă crupele la un loc cu făina ca cernut, iar ca refuz se separă târâtele.
Valţurile folosite la măcinarea porumbului sunt valţuri speciale, cu două perechi de
tăvălugi care asigură şrotuirea continuă prin 2-3 treceri succesive, când se obţine un
amestec final care conţine particule de crupe la granulaţia necesară, particule de făină de
porumb şi cojile care reprezintă tărâţa.
Pentru măcinare se folosesc patru pasaje de şroturi, valţurile având lungimea de
1000 mm şi diametrul de 250 mm. Raportul de turaţii este de 1:2,5. Folosind o maşină
dublă de griş se pot obţine patru sorturi de mălai sau mai puţine, variind corespunzător
proporţia de produs. În situaţia obţinerii a patru produse, acestea sunt:
- sortul extra grişat, rezultat din zonele sticloase ale bobului, este lipsit de
făină şi tărâţă, având o granulaţie uniformă, culoare roşcat-aurie, proporţia
depinde de varianta de măciniş aleasă, provine numai de la maşina de
griş;
- sortul superior semigrişat, reprezentând un amestec de fracţiuni sticloase
şi amidonoase, în el se regăsesc şi cantităţi reduse de produse cu altă
granulozitate (făină şi urme de particule de înveliş), rezultă de la sita
plană;
- sortul de mălai comun, fracţiunea cea mai numeroasă, amidonoasă, de
culoare galben deschis, rezultat de la sita plană, având particule mici,
eterogene;
- sortul de mălai foarte fin, făinos, furajer, constituit în special din pospai,
rezultat de la pasajele de cernere, nu este utilizat în alimentaţia omului.
Instalaţia de măcinare de 32t/24ore are următoarele încărcări: la valţurile de şroturi
82,5kg/cm, la cernere 860kg/m2 şi la maşina de griş 403kg/cm lăţime.
În tabelul 1 sunt prezentate principalele sortimente de mălai fabricate la noi în ţară: