Seminar 3.

SDCIE. Evaluarea modernă - seminar

A. Explicați ideile colorate cu roșu:

• Evaluarea este un proces care:

- implică subiecţi concreţi şi are efecte în mintea şi conştiinţa elevilor;

- ea implică judecăţi de valoare, raportare la valori morale şi la însuşiri de

caracter.

O notă şcolară/un calificativ exprimă nu numai peformanţe şi capacităţi

"pure" de tipul inteligenţă, memorie, imaginaţie, cunoştinţe, deprinderi etc.,
ci şi calităţi de ordin moral, însuşiri de voinţă şi caracter cum sunt:
seriozitate/ neseriozitate, voinţă puternică/ voinţă slabă, corectitudine/ incorec
Având un rol important în eficientizarea activităţilor de orice tip, evaluarea este
permanentă în orice domeniu de activitate umană. Învăţământul este un domeniu central şi de
maximă importanţă socială, arie în care activitatea de evaluare se manifestă cu precădere şi al
cărei demers este profund justificat.titudine etc.
Evaluarea este un proces care, pe lângă faptul că implică subiecţi concreţi şi are efecte în
mintea şi conştiinţa elevilor, ea implică aproape în toate cazurile şi judecăţi de valoare, raportare
la valori morale şi la însuşiri de caracter. O notă şcolară sau un calificativ exprimă, de cele mai
multe ori, nu numai peformanţe şi capacităţi “pure” de tipul inteligenţă, memorie, imaginaţie,
cunoştinţe, deprinderi etc., ci şi calităţi de ordin moral, însuşiri de voinţă şi caracter cum sunt:
seriozitate/neseriozitate, voinţă puternică/ voinţă slabă, corectitudine/ incorectitudine etc.
Evaluarea şcolară are, de asemenea, implicaţii social-morale mult mai largi.
Ea vizează părinţii, comunitatea socială, relaţiile dintre profesori, interesul pe care
societatea îl manifestă faţă de rezultatele procesului evaluativ.
Evaluarea poate fi corectă sau incorectă nu numai sub raportul adevărului sau corectitudinii
logice, dar şi sub aspect etic. Subiectivismul profesorului este adesea pus în discuţie şi nu
arareori el este invocat drept cauză a multor dezechilibre ce se produc la nivelul procesului
educaţional.
 Manifestările de subiectivism se reflectă, de asemenea, în actul evaluării, în criteriile
folosite, în „ecuaţia personală a profesorului”.
Dacă în alt moment al instruirii obiectivele educaţionale sunt preponderent afective sau
afectiv-atitudinale, situaţia va fi total diferită faţă de cea descrisă anterior deoarece, în noua
situaţie nu trebuie să se mai facă apel la conţinuturi care, din punct de vedere cantitativ, sunt mai
voluminoase şi se situează la un nivel mai înalt de conceptualizare, ci la conţinuturi care trezesc
în rândul elevilor un ecou afectiv deosebit, care au menirea să îi sensibilizeze în mai mare
măsură şi, în final, ca o rezultantă, să determine formarea unor atitudini, convingeri, sentimente
etc. Impactul acestor obiective se resimte şi la nivelul metodelor de instruire deoarece, în noua
situaţie, metodele expozitive devin inoperante şi ineficiente pentru că nu se pot forma la elevi
convingeri şi atitudini prin intermediul expunerilor sau prelegerilor, motiv pentru care va trebui
să se opteze pentru alte metode cum ar fi: convorbirea, studiul de caz, brainstormingul care, prin
specificul lor, stimulează iniţiativele elevilor, spiritul creator, motivaţia pe care o investesc în
desfăşurarea activităţii de predare-învăţare

B. Cititi cu atenție ideile de mai jos:

a. Evaluarea şcolară are implicaţii socio-morale mult mai largi: ea vizează

părinţii, comunitatea socială, relaţiile dintre profesori, interesul pe care
societatea îl manifestă faţă de rezultatele procesului evaluativ.
Evaluarea şcolară are, deasemenea, implicaţii social- morale mult mai largi. Ea vizează
părinţii, comunitatea socială, relaţiile dintre profesori, interesul pe care societatea îl manifestă
faţă de rezultatele procesului evaluativ.
Primul pas în reformarea învăţământului trebuie făcut de omul de la catedră astfel încât
lecţia, ca activitate didactică esenţială, să fie o activitate vie, în care elevul intră într-o relaţie de
colaborare ritmică, progresivă cu profesorul.Optimizarea calităţii şi a eficientei procesului de
învaţământ desfăşurat la lecţii constituie epicentrul strategiilor pentru promovarea succesului
şcolar.
O altă optimizare trebuie să aibă în vedere, în mod constant, realitatea că, pentru
asimilarea de cunoştinţe, nu este atât de important dacă profesorul a parcurs programa, cât dacă
el a reuşit să facă accesibil, pentru toate categoriile de elevi, conţinutul programei şcolare. De
aceea, se impune reorganizarea lecţiei într-o viziune didactică modernă, în care evaluarea
activităţii elevului, concomitent cu cea a profesorului, ocupă un loc central. Aceasta deoarece
desfăşurarea optimă a instruirii presupune o bună conexiune inversă şi, deci, o informare corectă
despre rezultatele obţinute. Evaluarea trebuie să fie ritmică, programată, premeditată deoarece
este un act formativ: aprecierea profesorului devine pentru elev un reper în autoapreciere,
contribuind astfel la conştientizarea nivelului pe care îl are elevul.Astfel, profesorul prea
indulgent sau cel exigent la note vor distorsiona autoaprecierea elevului.Sunt cunoscute mai
multe erori în procesul de evaluare şi notare:
- aprecierea elevilor nu în raport de obiective şi de conţinut, conform programei şcolare, ci în
funcţie de nivelul clasei: apare eroarea de generozitate;
- supraaprecierea unor elevi datorită impresiei generale foarte bune: efectul hallo;
- subaprecierea unor elevi, deşi obţin rezultate din ce în ce mai bune, numai pentru faptul că
profesorul nu are o bună părere despre ei sau pentru că un asemenea elev a răspuns, la un
examen, după un elev foarte bun: apare efectul constrast;
- efectul „Pygmalion„ manifestat în aşteptările profesorului faţă de un elev despre care are o
părere foarte bună,anticipându-i nota înainte de a raspunde;
- efectul ordine, când elevul slab este precedat la răspuns, de un elev foarte bun sau în cadrul
lucrărilor scrise;
- ecuaţia personală a profesorului - nerăbdare, oboseală, stres, foarte exigent - duce la
subiectivitate în procesul de evaluare.
b. Evaluarea poate fi corectă sau incorectă nu numai sub raportul
adevărului sau corectitudinii logice, dar şi sub aspect etic.
Un proces corect de evaluare trebuie să fie obiectiv, să reflecte procesul de învățare al etapei
evaluate, să ofere date pentru o analiză a procesului de învățare precedent precum și elemente de
ghidare a etapei următoare. În cadrul procesului de învățământ, evaluarea trebuie să fie un
instrument în procesul de învățare și nu un scop în sine.
În cadrul elaborării subiectelor de evaluare, deontologia cere ca subiectele să fie elaborate de
profesori-evaluatori, iar nivelul de dificultate să respecte programele de concursuri. În acest mod
se poate asigura atât obiectivitatea evaluării, cât și verificarea eficienței procesului de
învățământ. De asemenea trebuie ca toți evaluatorii să cunoască moduri de evaluare corecte,
etice și eficiente. Evaluarea nu se termină cu acordarea unei note sau a unui calificativ. Pentru a
fi eficientă trebuie ca evaluatul să înțeleagă atât scopul evaluării, cât și interpretarea rezultatelor
obținute.
Oricât de bine intenționat și de competent ar fi un evaluator, întotdeauna va exista riscul ca el
să ,,greșească” în modul în care acordă calificative și note prin simplul fapt că grila de ,,lectură”
pe care el o aplică în ,,citirea” unor bareme sau norme este una personală.
Deontologia și simțul etic al evaluatorului pot să îi asigure acestuia o calitate ridicată a
muncii. Condiția sine qua non a notării este obiectivitatea evaluatorului, căci abaterea de la acest
principiu poate afecta imaginea sa în ochii candidaților.
Obiectivitatea apare ca o detașare conștientă a individului de sine însuși, ca o renunțare la
abordările sau interpretările personale, ca o restricție pe care subiectul și-o impune de a nu depăși
cadrul permis de realitatea obiectivă.
Evaluarea poate fi corectă sau incorectă nu numai sub raportul adevărului sau corectitudinii
logice, dar şi sub aspect etic. Subiectivismul profesorului este adesea pus în discuţie şi nu
arareori el este invocate drept cauză a multor dezechilibre ce se produc la nivelul procesului
educaţional. Manifestările de subiectivism se reflectă, de asemenea, în actul evaluării, în criteriile
folosite, în „ecuaţia personală a profesorului‖. Deontologia evaluării are ca referenţial un set de
valori ce pot fi considerate esenţiale pentru procesul evaluative:
 valori care sunt importante pentru evaluator
 valori care sunt importante pentru cel evaluat
 valori care sunt importante în raport cu procesul însuşi al evaluării
 valori care sunt importante pentru societate atât pe termen lung cât şi pe termen scurt
c. Subiectivismul profesorului este adesea este invocat drept cauză a
multor dezechilibre ce se produc la nivelul procesului educaţional.
Manifestările de subiectivism se reflectă, de asemenea, în actul
evaluării, în criteriile folosite, în „ecuaţia personală a profesorului".
Obiectiv şi subiectiv în evaluare:

 Despre o apreciere se spune că este obiectivă atunci când corespunde obiectului, când nu
este influenţată şi nu poartă amprenta celui care o face, când nu se schimbă decât la
schimbarea obiectului şi nu la modificările de atitudine a subiectului faţă de obiectul
 aprecierii. Caracterul obiectiv ţine de relaţia subiectului cu obiectul, relaţie din care
subiectul nu poate fi în nici un caz exclus.
 Atunci când se estimează obiectivitatea unei evaluări, se urmăreşte tocmai măsura în care
evaluarea este sau nu influenţată de subiectul care o face. În acest context, o evaluare este
obiectivă nu în sensul că este exterioară şi independentă în raport cu evaluatorul, ci în
sensul că influenţele acestuia nu distorsionează datele obiective pe baza cărora se face
evaluarea.
 Subiectivismul ţine de natura umană şi creează riscul ca niciodată doi evaluatori să nu fie
într-un consens perfect în acordarea notelor şi/ sau punctajelor. Erori în evaluare şi notare
 Numim erori de evaluare acea categorie de erori generate de situaţia că între metodele,
instrumentele şi tehnicile de evaluare, pe de o parte, şi rezultatele evaluării, pe de altă
parte, se intercalează filtrul subiectiv al persoanei care face evaluarea
 În cazul evaluării şcolare, erorile subiective de evaluare se manifestă practic prin
distorsionarea relaţiei dintre nivelul real al performanţelor elevilor şi nivelul
calificativului, notei sau punctajelor acordate de profesor, de evaluator. În fapt, se ajunge
ca nivelul şi dinamica notelor acordate să nu mai reflecte fidel nivelul şi dinamica
performanţelor elevilor.

Subiectivismul în practica evaluativă

Practica docimologică scoate în evidenţă numeroase disfuncţii şi dificultăţi în evaluarea
corectă şi obiectivă a rezultatelor şcolare. Idealul obiectivităţii în notare este afectat de anumite
circumstanţe care pot induce variaţii destul de semnificative, relevate fie la acelaşi examinator în
momente diferite (variabilitate intraindividuală), fie la examinatori diferiţi (variabilitate
interindividuală). De altfel, specialiştii acreditează teza după care, dat fiind faptul că educaţia
este o interacţiune între subiectivităţi, „o evaluare pur obiectivă, impersonală şi absolut neutră,
adică o evaluare fără subiect este nu numai imposibilă, dar şi mai slab semnificativă, mai puţin
relevantă şi, în cele din urmă, mai puţin obiectivă, decât o evaluare care angajează explicit
subiectivitatea, valorile, atitudinile, inclusiv sau mai ales viziunea personală, ale celui care
evaluează sau/şi ale celui care este evaluat” (Voiculescu, 2001, p. 45).
Cauzele specifice care generează distorsiuni subiective în evaluare pot fi (cf.Voiculescu, 2001, p.
48):
insuficienţa informaţiilor primare pe baza cărora se realizează evaluarea;
alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării (ceea
ce se evaluează) sau cu obiectivele evaluării (ce se doreşte să se realizeze);
unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-atitudinale;
influenţele directe ale mediului psihosocial în care se face evaluarea (statutul familiei elevului,
presiunile colectivului didactic, a conducerii şcolii etc.);
influenţe datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al
clasei, politica şcolii în materie de evaluare, salvgardarea „imaginii” şcolii etc.).
Soluţia ar consta nu dintr-o de-subiectivizare a evaluării (ceea ce nu este nici posibil, nici de
dorit), ci dintr-o ancorare responsabilă în actul evaluativ, realizând un optimum între
obiectivitate şi subiectivitate (a profesorului dar şi a elevului), eliminând ceea ce îndeobşte este
eroare, deviere grosolană de la normele deontologice.
Distorsiunile în notare apar şi prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care ţin de
profesor, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de moment, oboseala şi factorii accidentali pot
favoriza, de asemenea, apariţia unor erori în evaluare. Nu mai puţin prezent este stilul didactic
deficitar (din nepricepere, din necunoaştere, din lipsa de experienţă, din reavoinţă) care îl poate
caracteriza pe profesor. Din acest punct de vedere, se pot distinge mai multe ipostaze ale
evaluării defectuoase (cf. Popescu, 1978):
- notarea strategică (prin supbaprecierea performanţelor elevilor, cel puţin într-o anumită parte a
anului şcolar, de obicei începutul anului sau în timpul primului semestru, pentru a-i ţine „în frîu”,
sub tensiunea învăţării, pentru a-i „motiva” etc.);
- notarea sancţiune (prin notarea sub limita de trecere pornind de la motive care nu au nimic de a
face cu gradul de pregătire – şoptit, absenţe, neatenţia voluntară etc.);
- notarea speculativă (prin penalizarea prin scăderea notelor pornind de la elemente neesenţiale,
periferice ale conţinuturilor);
- notarea etichetă (prin categorizări evaluative care se fixează în mod justificat pentru mai mult
timp, în virtutea unor păreri favorabile sau nefavorabile).
Problema care se pune este nu de a renunţa la subiectivitate, ci la subiectivism, respectiv la
o relativizare neţărmurită a actului valorizării în funcţie de o multitudine de interese,
gusturi, opinii etc. evaluative.
TIPURI DE INFLUENŢE SUBIECTIVE
 Influenţă pozitivă = subiectivitate
✓ constructivă, care apare drept consecinţă a angajării subiective a profesorului şi a elevului;
✓ este orientată şi motivată de intenţii/atitudini pozitive.
 Influenţă negativǎ = subiectivism
✓ deformatoare, care produce abateri cu sens de eroare, de prejudiciere a corectitudinii
evaluării;
✓ poate apărea fie în mod neintenţionat, fie intenţionat.

Sarcină:

Recitiți punctele a,b,c și dați câte un exemplu personal din „cariera”

dumneavoastră de elevi, studenți și profesori în care ați trăit sau asistat
la astfel de situații.

C. Autorul scoate în evidenţă „violentele dezacorduri”, „tristul spectacol al

dezacordurilor” care apar între corectorii aceleiaşi probe la examene şi
concursuri, încercând să identifice situaţiile şi factorii care le generează
şi să propună remedii (pe baza analizei statistice).

Citiți slide-ul nr .9 și exprimați-vă opinia în legătură cu efectele acestor

dezacorduri în plan social și al personalității elevului, studentului,
absolventului.

Problema centrală a evaluării școlare, cea care stârnește și cele mai aprige
controverse, este corectitudinea notării, obiectivitatea sa. Cele mai multe semne
de întrebare se nasc în legătură cu influențele pe care evaluatorul - privit ca
personalitate concretă - le exercită în actul evaluării, influențe considerate drept
posibile surse de distorsiuni.
 Lipsa de obiectivitate a aprecierilor se exprimă, așadar, atât în variațiile
interindividuale, respectiv dezacordul între notarea acelorași lucrări de către
profesori diferiti, cât și în variațiile intraindividuale, adică dezacordul între
notele acordate de acelasi profesor aceleiasi lucrari, în momente diferite. Un
studiu efectuat de H. Pieron si G. Noizet (cf. Noizet, Caverni, 1978) asupra
notării la bacalaureat, descoperă o divergența de mai mult de zece puncte din
douazeci posibile între media notelor celui mai indulgent examinator și a celui
mai sever. Acest fapt l-a determinat pe Pieron să afirme că, pentru a prezice
nota unui candidat la un examen, este mai util să-l cunoști pe examinator decât
pe candidat.

D. Citiți și raspundeți la intrebare:

• Rezultatele şcolare şi rezultatele sociale ale absolvenţilor nu sunt aspecte

independente; între nivelul randamentului şcolar şi al celui social există
o corelaţie semnificativă, deşi, destul de frecvent sunt semnalate
neconcordanţe între „diplomele absolvenţilor” şi competenţele lor
profesionale. Asemenea „semnale” trebuie să conducă în mod necesar la
perfecţionarea evaluatorilor şi a mijloacelor de evaluare.

???? Care sunt cauzele neconcordanţelor între „diplomele absolvenţilor” şi

competenţele lor profesionale ?

Diferenţa dintre obiectivele şcolarului şi părintelui, determinată de

experienţe de viaţă diferite, justifică discordanţele dintre interpretările aceluiaşi
rezultat şcolar. Elevul de vârstă şcolară mică urmăreşte realizările pe termen
scurt – mulţumirea părinţilor, obţinerea de note bune. Adulţii familiei sunt
preocupaţi de asigurarea unui viitor fericit pentru copil. Un calificativ slab sau o
notă proastă poate însemna pentru ei destrămarea iluziilor, diminuarea
ambiţiilor, iar o apreciere bună întreţine impresia realizării aspiraţiilor.

Cu toate acestea, învăţătorul (profesorul) are datoria aprecierii cât mai exactă
a momentelor reuşitei sau eşecului, pentru ca fenomenul să fie tratat, la timpul
potrivit, cu toată responsabilitatea, de către factorii educaţionali.
 În situaţia în care la examenele naţionale (bacalaureat, admitere la liceu) se
înregistrează rezultate de promovabilitate scăzută, este pusă sub semnul
întrebării eficacitatea sistemului educaţional, în ansamblul său.

Impactul psihologic al insucceselor şcolare asupra elevului este ceea ce-l

interesează în mod deosebit pe cel implicat în educaţia individului deoarece, în
aceste situaţii, elevul este mai vulnerabil. Mai multe note proaste vor determina
o alterare a imaginii de sine, pierderea încrederii în propriul potenţial de a
rezolva sarcinile şcolare, care vor fi percepute, în plan subiectiv, ca situaţii
foarte dificile. Supraestimarea dificultăţilor va dezvolta o atitudine fatalistă a
elevului. Grupul şcolar (clasa de elevi), care va prelua aprecierile învăţătorului
(profesorului), urmează a se comporta cu tendinţa de a-l marginaliza, de a-l
respinge pe cel sortit eşecului, care îşi va forma sentimente de culpabilitate,
inferioritate, excludere. Şcoala devine o povară, iar conduita deviantă urmează a
se face vizibilă prin acte de chiul, fugă de acasă, violenţe în şcoală, care sunt
cunoscute ca efecte cumulative ale eşecului şcolar.

Randamentul şcolar echivalează cu produsul şcolar, cu rezultatele elevului la

învăţătură, materializate în note, deşi el nu se poate reduce la calificative şi nu
este numai rezultatul elevului. Randamentul este definit şi prin termenul de
“performanţă” şi exprimă rezultatele optime într-un timp optim în condiţii
normale de activitate, obţinute de un elev dotat cu abilităţile necesare pentru
activitatea de a învăţa.

Evaluarea rezultatelor şcolare presupune o bună cunoaştere a elevului, a

trăsăturilor sale individuale: capacitatea individuală, capacitatea de efort,
nivelul de pregătire, trăsăturile de personalitate (motivaţia învăţării, capacitatea
de muncă independentă, de autocontrol şi autoapreciere).