Jocul de creație – mijloc de stimulare a creativității copiilor

În grădiniță, copilul devine subiectul unor numeroase și variate influențe, cu mult mai
complexe și mai bine organizate, răspunzând mai adecvat și într-o mai mare măsură naturii sale
de copil, trebuinței sale de a comunica, de a se exprima prin diverse acțiuni. Toate influențele
grădiniței creează condiții favorizante pentru achiziții și progrese în domeniul cognitiv, afectiv și
psihomotric al preșcolarilor. Vârsta preșcolară este considerată drept perioada imaginației,
fanteziei și a jocului. Jocul, fie el imitativ sau de creație, fie didactic sau logico-matematic, fie de
construcție sau de mișcare, contribuie în aceiași măsură la dezvoltarea fizică, intelectuală și
afectivă a copilului.
Dintre toate tipurile de jocuri, jocul de creatie, consider că ocupă rolul și locul cel mai
important, deoarece el permite trăirea unor experiențe similare cu cele din viața reală, dar
totodată dă copiilor posibilitatea de a se simți în largul lor și nici prea mici sau prea neputincioși
pentru a îndeplini sarcina. Copiii scapă de inhibiții și intră în rol cu foarte multă dezinvoltură și
mare plăcere.
Principalele elemente structurale ale jocului sunt: scopul, subiectul, rolurile şi regulile.
Scopul se conturează după vârsta de trei ani. La 3 ani subiectul nu exprimă o anume
intenţionalitate; la 5-6 ani însă, copilul acţionează în baza unei intenţionalităţi clare, care denotă
o creştere a potenialului cretiv. Jocul copilului este un joc cu scop, ceea ce determină creionarea
unui plan anterior, prealabil, conturat în momentul în care se pregăteşte organizarea jocului şi se
stabilesc rolurile (posibil doar în preşcolaritatea mare). Intenţionalitatea la vârsta preşcolarităţii
mari, implică necesitatea cunoaşterii de către educatoare a prezenţei scopului în joc şi să
acţioneze în vederea diminuării treptate a fluctuaţiei subiectelor.
Subiectul jocului, principala componentă a acestuia, nu este specific doar jocului de creaţie
ci şi altor tipuri de joc: de mişcare, jocuri didactice (în care subiectul este construit de
propunătorul şi organizatorul jocului, de obicei un adult, educator). Alegerea subiectului, în jocul
de creaţie, este dată de impresiile cele mai puternice sau cele mai constante care sunt culese de
copil în relaţia sa cu mediul ambiant. Astfel, la 3-4 ani (grupa mică) sunt evidenţiate impresiile
cele mai puternice din viaţa cotidiană, însă subiectul are un aspect nestructurat şi reflectă o arie
restrânsă a realităţii. Jocul are un caracter imitativ evident, intervenţia creativă a copiilor fiind
redusă. La 6 ani (grupa mare şi cea pregătitoare) subiectul jocului se îmbogăţeşte, copilul poate
transpune în joc şi situaţii la care nu a participat personal, despre care a auzit, i s-a relatat, i s-a
citit (Batman, ţestoasele,extratereştii, vor coexista cu zâne, Harap-Alb etc.). Şirul acţiunii jocului
urmează şirul surselor (povestirii sau filmului ) şi în mai mică măsură este determinat de
materialul perceptiv.
Rolul poate oglindi o largă diversitate de conduite umane, trăsături de caracter, atitudini.
Prin rol copiii exprimă modul în care ei percep anumite profesiuni, în care înţeleg locul şi relaţia
dintre anumite statusuri sociale. Copilul preşcolar manifestă preferinţe pentru rolurile din zona
profesională care dau şi denumirea unora dintre jocuri. Copilul se va juca de-a aviatorul, de-a
frizerul, de-a vânzătorul, de-a doctorul, de-a educatoarea, fiecăruia corelându-i instrumente sau
contexte de lucru caracteristice; nu vom întâlni însă jocuri „de-a inginerul",„de-a cercetătorul",
„de-a contabilul" profesiuni a căror esenţă este greu de înţeles încă la această vârstă. În chiar
interiorul vârstei preşcolare se constată o evoluție interesantă a rolurilor. Ca şi în cazul
subiectelor, copiii de grupă mică îşi aleg roluri cu care viaţa cotidiană îi pune direct în contact,
roluri active, refuzându-l pe acela de spectator. La grupa mijlocie, roluri din povestirile sau
filmele preferate îşi fac din ce în ce mai simţită prezenţa şi se diversifică la grupa mare, întrucât,
odată cu vârsta, posibilităţile de cooperare cresc și relaţia dintre roluri se diversifică.
La vârstele mari se constată detaşarea rolului de temă. Copiii se joacă acum „de-a şcoala,
„de-a grădiniţa" şi nu „de-a învăţătoarea, respectiv, „de-a educatoarea". Nu doar denumirea s-a
schimbat ci şi concepţia despre joc. Acum sunt acceptate roluri multiple, asumate cu o anume
stabilitate, atribuite în raport cu criterii ce tind a se explicita şi între ele se stabilesc anumite
legături acceptate. Din perspectiva evoluţiei rolurilor în preșcolaritate se remarcă tendinţa de
trecere de la roluri puţine, active (principale) către un număr mai mare de roluri, cu creșterea
celor pasive secundare, cu nuaţarea acţiunii în rol şi a legăturii dintre roluri ceea ce determină
conturarea unor subiecte mult mai complexe.
Regulile apar şi se dezvoltă într-o dinamică deosebit de interesantă în jocurile de creaţie cu
rol ajungând apoi să dea naştere unui tip special de joc- jocul cu reguli. „Ele reprezintă acele
reglementări de natură internă sau externă prin care acţiunile copiilor sunt organizate şi corelate
unele cu altele.'"(U. Şchiopu, p. 106). Copilul învaţă treptat aceste reguli şi învaţă să li se supună,
ceea ce reprezintă un câştig imens în planul dezvoltării sale socio-afective şi morale.
Regulile jocurilor pot fi de mai multe feluri:
• Reguli ce decurg din conţinutul jocului, din acţiunea lui; aceste reguli au un caracter
intern, cerinţa de bază fiind concordanţa cu realitatea transpusă; astfel bolnavii care, conform
concordanţei cu realitatea trebuie să aştepte la doctor, se plictisesc repede în joc şi încep să preia
dintre atribuţiile doctorului, ceea ce dă un caracter confuz subiectului. Pe măsura înaintării în
vârstă, realitatea acţionată este înlocuită cu transpunerea în plan verbal: nu se mai redă aşteptarea
la doctor, discuţia cu asistenta (imitate la vârsta mică) ci se povesteşte despre ele (<aşteptasem şi
vorbisem cu sora şi acum intram deja la doctor> după care jocul implică rolul acestuia);
•Regulile cu caracter extern, decurg din folosirea jucăriilor; la cei mici principiul „cine a
luat primul'' stă chiar şi la baza asumării rolurilor. Uneori, luând o jucărie şi acceptându-i-se
„proprietatea"' copilul deodată doreşte jucăria celuilalt, moment al apariţiei dorinţei de
colaborare cu partenerul de joacă. Dacă la începutul vârstei preşcolare copiii se supun regulilor,
dar nu manifestă prea mare interes pentru ele, spre sfârşitul acestei vârste se poate vorbi de o
adevărată intransigenţă faţă de respectarea regulilor. Cine nu o face este repede sancţionat cu
drastica formulă „Nu ştie să se joace"!
La vârstele mici (trei si patru ani), intervenția educatoarei este indipensabilă. Ea trebuie să
se implice activ în desfășurarea jocului, deoarece limbajul copiilor este sărăcăcios, operațiile
gândirii nu sunt suficient dezvoltate, relațiile copil-copil nu sunt tocmai bine definite, iar
orizontul cunoașterii este mai restrâns.
La vârstele mari (cinci și șase ani), educatoarea poate avea doar intervenții punctuale, acolo
unde se impune, copiii având deja un bagaj destul de mare de cunoștințe, limbajul este mai
complex și, în afară de acestea, inventivitatea și creativitataea copiilor sunt de-a dreptul
uimitoare.
Cu atât mai interesant este faptul că, preșcolarii dau o notă de sobrietate, atunci când
situația o impune și dovedesc în alte situații că sunt niște adevărați comici.
Situațiile și trăirile prin care trec copiii care participă la jocul de creație sunt unice,
permițându-le acestora dezvoltarea unor sentimente din cele mai diverse.
În special, în cadrul jocului de creație, copilul se identifică cu personajul, atât din punct de
vedere al conținutului literar, dar mai ales afectiv. Sentimentele pe care le încearcă, în raport cu
personajul interpretat,dar și cu celelalte sunt puse în valoare atât de evident, prin însăși
interpretarea scenică.
 Astfel că, putem afirma rolul de netăgăduit al jocului de creație în modelarea caracterului,
prin însușirea unor trăsături definitorii ale personalității umane: onestitate, curaj, voință,
tenacitate, perseverență, calm, bunătate, altruism. De asemenea, se pot identifica și sentimente și
acțiuni cu rol negativ, care se va încerca a fi înlăturate: cruzime, viclenie, minciuna, ura, lene.
Jocul de creatie este practicat cu predilecție în cadrul etapei ALA (activități liber-alese),
adică în prima etapă a zilei. Acesta permite copiilor să socializeze, să-și dezvolte limbajul ,
gândirea cu toate operațiile ei , vointa , afectivitatea, imaginația și creativitatea. Astfel că, prin
intermediul său se pot depăși unele bariere de interrelaționare, atât pe același palier (copil-copil),
dar si pe paliere diferite (copil-educatoare).
De asemenea, jocul de creație permite consolidarea unor priceperi, deprinderi, dă
posibilitatea utilizării și sedimentării informațiilor primite în cadrul altor tipuri de activități
(formule de politețe, reguli igienico- sanitare, diferite caracteristici ale elementelor din mediul
înconjurător).
Jocul de creatie este plin de dinamism prin chiar conținutul său. El permite angrenarea atât
a elementelor de ordin fizic, dar mai ales a celor de ordin mental .
Jocul de creație poate fi utilizat, nu numai în partea de dimineață, ci în oricare moment al
zilei. Spre exemplu, el poate fi practicat cu success și poate îmbrăca forma unei consolidări sau
chiar evaluări, atunci când urmează unor activități ca cea de cunoașterea mediului (“De-a
oamenii de știință”, “De-a brutarul”, “De-a doctorul”, “De-a educatoarea”, “De-a
legumicultorii”, “De-a florăresele”); matematica (“De-a matematicienii”, “De-a contabilii” ,
“De-a școala”); educarea limbajului (“De-a povestitorii”, “De-a recitatorii”, “De-a scriitorii”);
educație muzicală (“De-a interpreții” , “De-a dansatorii”); educație artistico plastică (“De-a
pictorii”, “De-a desenatorii”, “De-a artistii”); educație fizică (“De-a sportivii”, “De-a atleții”,
“De-a gimnastele”); educație pentru societate (“De-a vizita”, “De-a călătoria cu trenul”, “De-a
grădinita”, “De-a doctorul”, “De-a vizita la dispensar”, “De-a facutul curățeniei generale”, “De-
a prepararea conservelor de compot”) ; educație religioasă (“De-a credinciosii la biserica” ,
“De-a Sfintele sărbători de Crăciun/Paste” , “De-a colindătorii”).
Chiar și înainte sau după terminarea mesei de prânz se poate juca un joc, la care să
participe, pe rând, toți copiii (“De-a gospodinele” , “De-a servitul mesei”). Prin acesta, se
urmărește formarea și consolidarea deprinderilor de ordine, disciplină, autoservire, dar și a celor
igienico-sanitare.
Jocul de creație poate fi utilizat și în partea de după-amiază, el fiind un prilej de asimilare
și consolidare a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor, dar și un veritabil moment de relaxare
și delectare pentru copii.
În orice moment al zilei, jocul de creație antrenează copiii, rupe monotonia și le solicită
toate procesele psihice, dezvoltându-le astfel armonios personalitatea.
Deci, se poate concluziona că, jocul de creatie se impune cu necesitate la vârsta preșcolară,
el fiind un foarte bun exercițiu, pregătindu-l pe copil pentru viața socială și integrarea sa cât mai
eficientă și stimulându-i creativitatea.
Influenta jocului de creație asupra dezvoltării intelectuale se datorează faptului că prin joc,
copilul nu se mărginește să reproducă, pur si simplu, o serie de impresii pe care le-a primit din
mediul înconjurător. Dimpotrivă, în jocul de creație, se stabilește o anumită relație între copil și
lumea din jur. Reflectând în joc impresiile sale asupra vieții, copilul este pus în situația să
înțeleagă unele legături cauzale dintre fenomene, interdependența lor. Realizând în joc acțiuni
concrete, copilul, pătrunde mai adânc semnificația socială a vieții din jurul său.
 Pregătirea jocurilor de creație constă, în primul rând, în familiarizarea copiilor cu situații
de viață adecvate jocurilor respective și implicarea, însușirea și consolidarea vocabularului ce se
referă la acestea.
Pregătirea jocurilor de creație nu poate fi ruptă de problemele cunoașterii mediului
înconjurător, fără de care nu se poate îmbogății vocabularul sub toate aspectele sale. De aceea în
pregătirea fiecărui joc am pornit de la aspectele de viață cele mai pregnante ce pot să se reflecte
în el. Aceste aspecte, precum și corespondențele lor verbale (cuvinte, expresii, dialoguri), vor fi
introduse treptat în cadrul jocului, pe măsură ce cunoașterea lor îmbogățește experiența copiilor
și posibilitățile lor de exprimare.
În afară de familiarizarea copiilor cu aspecte de viață, în pregătirea jocurilor de creație mai
intră și verificarea cunoștințelor, eventual precizarea și consolidarea lor, în legătură cu
dimensiuni, culori, forme, cunoștiințe legate în mod corect de cuvintele pe care le vor folosi în
cadrul jocurilor.
În pregătirea jocurilor de creație am folosit următoarele modălități de lucru:
-copilul citește singur imaginea;
-copilul răspunde la întrebările puse de educatoare, privind acțiunile redate in imagini;
-copilul povestește conținutul imaginii după un plan.
În continuare, voi da exemplu de modul cum am pregătit câteva dintre jocurile cu subiecte
din viața cotidiană pe care le-am desfășurat la grupă.
Pentru jocul de creație “De-a circulația” i-am familiarizat pe copii cu înțelesul și folosirea
corectă a cuvintelor: „pieton”, „vehicul”, „traversare”, „marcaj”, „stop”, „semafor”, „agent de
circulație”, „intersecție”, „pasaj subteran”, „trotuar”, „carosabil”. Familiarizarea copiilor cu
înțelesul acestor cuvinte am realizat-o prin:
-intuirea unor imagini care reprezintă fiecare câte unul sau mai multe personaje, acțiuni și
obiecte din cele enumerate mai sus. Copiii le vor denumi. Se insistă asupra înțelesului dublu al
cuvântului „stop”(de obiect și comanda: „stai!”, „opreste-te!”;
-convorbiri între educatoare si copil, educatoarea cerând copilului prin întrebări să
denumească: stopul, marcajul, pietonul, etc.
Exemple:
“-Cine ne arată că putem trece strada?”
“-Pe unde traversăm?”
“-Cine dirijează circulația când nu este semafor?”
“-Pe unde circulă pietonii?”
“-Ce este un marcaj?”
“-Cine circula pe partea carosabilă?”
“-Care sunt culorile semaforului și ce reprezintă ele?”
În cazul în care, copiii nu înțeleg unele cuvinte, le voi explica și le voi arăta însemnătatea
obiectului sau acțiunii pe care o desemnează și ii voi pune să formuleze propozitii cu noile
cuvintele, pentru a verifica dacă acestea au fost însușite în mod corect atât din punct de vedere al
pronunției, dar și al semnificației lor.
Exemple:
“-Agentul de circulație dirijează traficul auto.”
“-Pietonii traversează strada pe la marcajul pietonal.”
“-Autovehiculele circulă pe partea carosabilă, iar pietonii pe trotuar.”
Desfășurarea jocului: Un copil va fi „polițistul”, doi copii vor fi „soferi”, iar ceilalți
„pietonii”. S-a creat cadrul propice desfășurării jocului: s-a delimitat strada, cu intersecție și
trecere de pietoni, semafor, semne de punctuație și s-au stabilit regulile de joc. Pe stradă circulă
mașinile, iar pe trotuar se plimbă pietonii. Un copil vrea să treacă în viteză strada, dar este oprit
de polițist, îi sunt explicate regulile de traversare și primește amenda. Au fost opriți de polițist și
șoferii care au încălcat regulile de circulație. (vezi anexa 2 )
Stimularea creativității s-a observat foarte bine în acest joc în conversația purtată de polițist
și un sofer care se veanea din alt oraș și întreba unde se află grădinița, în comportamentul unui
pieton „mama” care își învăța „copilul” să circule regulamentar.
În orice joc de creație, chiar dacă are ca scop formarea unor deprinderi, cu siguranță se
stimulează și creativitatea.
Prin jocul de creație, copiii au prilejul de a-şi forma, consolida şi perfecţiona diferite
abilităţi şi competenţe pe plan cognitiv, motor, socio – afectiv, verbal.
 Explorează şi manipulează concepte;
 Testează idei;
 Se concentrează pe sarcini;
 Plănuiesc strategii;
 Exersează, testează şi evaluează abilităţi;
 Realizează conexiuni cu experienţele trecute;
 Antrenează memoria secvenţială şi cronologică;
 Gândesc creativ şi reprezintă simbolic obiecte, idei, persoane.
 Leagă prietenii şi au încredere unii în ceilalţi;
 Negociază şi rezolvă conflicte;
 Experimentează sensul puterii, imitând adulţii;
 Exprimă fără teamă sentimente de veselie, tristeţe, supărare;
 Îşi modifică propriul comportament în interesul grupului;
 Acceptă şi punctul de vedere al altor persoane.
 Vorbesc, exprimă liber gânduri, sentimente şi emoţii, dialoghează, pun întrebări;
 Îşi îmbogăţesc vocabularul;
 Spun şi ascultă poveşti, poezii;
 Exersează şi îşi autoreglează procesele de memorare şi reproducere a unui
conţinut concret sau verbal: imagini, cuvinte, mişcări;
Paşii didactici concreţi spre cunoaşterea posibilităţilor de exprimare creatoare ale copiilor
au la bază:
 metodele de cunoaştere psiho – pedagogică: observaţia, convorbirea, analiza
produselor activităţii
 metodele activ-participative de predare – învăţare – evaluare: povestirea liberă şi
repovestirea, conversaţia euristică, problematizarea, jocul de rol, brainstorming-ul
Jocul de creație plasează participanţii în ipostaze noi, tocmai pentru a-i ajuta să înţeleagă
situaţii diferite şi să se adapteze, să accepte şi să înţeleagă diferenţele de opinii dintre persoane.
Cu o foarfecă şi o bucată de material, copilul intră în rolul de "creator de modă". Un simplu
băţ poate fi bagheta unui dirijor, "Moş Nicolae", mătura vrăjitoarei sau toiagul unui personaj din
poveste! Atâţia părinţi spun cu nedumerire în glas: "Nu înţeleg! Am dat atâţia bani pe acea
jucărie şi acum nu-l mai interesează." Ce se întâmplă? De cele mai multe ori, copilul îşi pierde
repede interesul pentru o jucărie dacă nu îl face să "viseze", nu-i incită imaginaţia şi nu-i solicită
aptitudinile. S-ar putea spune că pentru copilul preşcolar, cu cât un obiect este mai simplu, cu
atât are mai multe funcţiuni şi poate deveni un "paşaport" spre lumea imaginarului. Jucăriile
complexe, sofisticate, sunt în scurt timp abandonate pentru că îndeplinesc numai o funcţiune sau
pentru că ele nu sunt adecvate vârstei copilului. Ar fi bine ca părinţii şi educatoarele să
încurajeze şi să-i ajute pe copii să-şi creeze jucăriile şi jocul. (Vezi anexa....cu legume de
toamna!!!!)
Jocurile de creație, fie ele inspirate din viața cotidiană, fie inspirate din basme și povești,
contribuie în egală măsură la pregătirea pentru școală, pentru viață.
Reușita unui joc se vede după bucuria cu care copiii au participat la joc și satisfacția pe
care o simt la sfârșitul jocului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Taiban, M., Petre,M., Nistor,V., Berescu ,A.,(1976)Jocuri didactice pentru grădiniţa de

copii, Ed.Didactică si pedagogică, Bucuresti
2. Taiban, Maria, Gheorghian, Elena,(1977) Metodica jocurilor și a programului distractiv în
grădinița de copii, Manuale pentru liceele pedagogice de educatoare, Editura didactică și
pedagogică, București