UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCUȘI TG-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

SPECIALIZAREA DREPT

Concurenţa neloială

DREPT, ANUL-IV, GRUPA:342

1. Consideraţii generale privind concurenţa neloială. Practicile

anticoncurenţiale reprezintă mijloace neoneste folosite de unii agenţi
economici pentru atragerea clientelei concurenţilor. Legea privind
combaterea concurenţei neloiale, nr. 11/1991, în art. 1, prevede următoarele:
„comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă,
potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a
cerinţelor concurenţelor”. Concurenţa este considerată neloială atunci când
activitatea comerciantului se realizează prin folosirea de procedee nelegale,
contrare uzanţelor comerciale. Procedeele care caracterizează concurenţa
neloială sunt numeroase. Acestea, fie acte, fie fapte contrare legii şi
uzanţelor cinstite, pot fi grupate în infracţiuni, contravenţii şi delicte civile.
Faptele pe care legea le consideră acte de concurenţă neloială (art.4 şi
art.5 din Legea nr.11/1991) sunt cele care urmăresc crearea unei confuzii,
tinzând să producă în viziunea consumatorului ideea că întreprinderea,
podusele sau serviciile provin de la concurent sau există legături strânse între
oferte. De aceea, reclama comparativă, implicând elemente de neloialitate în
scopul obţinerii unor avantaje de piaţă, este ilicită, când comparaţia este
inexactă şi neobiectivă.
2. Forme ale actelor şi faptelor de concurenţă neloială.
Concurenţa ilicita se poate identifica în situaţia în care, din dorinţa de a
patrunde rapid sau a câştiga o cota cât mai mare pe piaţă, o firmă
prejudiciază direct şi intenţionat activitatea concurenţilor, apelând la practici
ilegale, cum ar fi: a) denigrarea, aceasta constând în vehicularea de
informaţii inexacte sau false despre activitatea acestora; concurenta
"parazitara", întâlnită în cazurile în care se doreşte obţinerea de avantaje
ca urmare a confuziei create între marci s.a.; concurenta ilicita, frauda
fiscala ( constând în încălcarea legislaţiei fiscale, ceea ce permite obţinerea
unor costuri mai mici şi posibilitatea practicării unor preţuri scăzute),
dumping.
De asemenea, concurenţa neloială se ascunde deseori sub forma unor
premii interzise, conform dispoziţiilor art. 4 lit. e. din Legea nr. 11/1991. Se
impune, însă, o distincţie între premiile atribuite ca urmare a participării la
un concurs şi premiile a căror atribuire depinde numai de hazard 1 sau de o
tragere la sorţi. Interdicţia nu se referă şi la premiile acordate câştigătorilor
unui concurs, cu titlu de recompensă pentru promovarea cu succes a unui
test, care le-a pus în valoare cunoştinţele, inteligenţa sau alte aptitudini ori
calităţile fizice. Pot fi considerate premii acordate ca urmare a tregerii la
sorţi, următoarele tipuri de premii: a) sistemul caddy-cadeau, b) sistemul
zilelor gratuite, c) sistemul tombolă.

2
 Sacrificiul pecuniar, reprezintă o alte modalitate pe care premiile
nepermise le lege, le însoţesc în activitatea cu caracter concurenţial ilicit,
deoarece toate ofertele de premiu la care se referă dispoziţiile art. 4 lit. e al
Legii nr. 11/1991, implică un sacrificiu pecuniar din partea consumatorului
constând în cumpărarea unui anumit produs sau a oricăruia dintre produsele
puse în vânzare de un anumit comerciant. Mărimea acestui sacrificiu
pecuniar nu are nici o relevanţă pentru aplicarea normei legale menţionate,
totodată este irelevant faptul că la vânzarea mărfurilor sau la prestarea
serviciilor sunt practicate preţuri normale. Astfel s-a considerat ca fiind un
fapt de concurenţă ilicită punerea în vânzare de către un comerciant, la
preţuri obişnuite, a unor pachete cu cafea, fiecare al patru sutelea pachet
conţinând o monedă de aur.
Falsa publicitate sancţionată de art. 4 lit. f Legea nr. 11/1991, ca
fiind contravenţie şi se sancţionează cu amendă. În concret aceasta constă în
comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de afirmaţii asupra
intreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să ducă în eroare şi să-i
creeze o situaţie de favoare în dauna altor concurenţi. Din textul citat
rezultă că fapta constă în prezentarea propriei activităţi într-o lumină
favorabilă, fără ca aceasta să corespundă realităţilor, exagerând intenţionat
realizările sau ascunzând cu bună ştiinţă eşecurile, cu scopul de a induce în
eroare partenerii comerciali sau consumatorii şi de a-şi crea o situaţie de
favoare în dauna altor concurenţi
3. Necesitatea dovedirii relei-credinţe. Ca şi condiţie estenţială
pentru ca un fapt să intre în sfera de aplicare a concurenţei neloială, trebuie
dovedită reaua-credinţă, fară de care, în nicio modalitate de existenţă a
concurenţei licite, nu se poate aplica prevederile Legii nr. 11/1991. În
continuare voi prezenta o speţă legată de acest aspect2.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond şi cea de apel au reţinut
existenţa concurenţei neloiale (constând în practicarea, de către societatatea
comercială pârâtă, a unor tarife de transport de persoane mai mici, în condiţii
de prestaţii echivalente), de vreme ce reaua-credinţă a pârâtei nu a fost
dovedită, motiv pentru care trebuia pusă în discuţia părţilor, din oficiu,
efectuarea unei expertize tehnico-contabile.

3
 În fapt, societatea comercială "M.S.C." S.R.L. a chemat în judecată
Societatea Comercială "T" - S.A., pentru ca instanţa să dispună încetarea
practicii de concurenţă neloială efectuată de pârâtă şi obligarea acesteia să
practice tarife, la biletele de călătorie, identice cu cele practicate pe celelalte
trasee interjudeţene. În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta
practică, pe anumite trasee, tarife mai mici decât ea, în scopul de a o
falimenta şi de a deţine monopolul acestei activităţi. Reclementa s-a prevalat
de existenţa unui proces-verbal constatator al camerei de comerţ şi industrie
judeţene, din care rezultă că pârâta se face vinovată de încălcarea art. 1, 2 şi
3 din Legea nr. 11/1991, în sensul că nu şi-a exercitat activitatea cu bună-
credinţă şi conform uzanţelor existente, practicând tarife diferite, pe aceleaşi
trasee, în condiţii de prestaţii echivalente, urmărind prin acest act
monopolizarea pieţii.
Bazându-se pe acestea, Tribunalul a admis acţiunea obligând pârâta să
înceteze actul ilicit de concurenţă neloială şi să practice tarife la acelaşi nivel
cu tarifele practicate pe toate traseele interjudeţene pe care le deserveşte.
Pârâta, societatea comercială "T" - S.A., a declarat apel, care a fost
respins ca nefondat de către curtea de apel, reţinându-se că pârâta urmăreşte
monopolizarea pieţei prin practicarea unui tarif diferit pe acelaşi traseu în
condiţii de prestaţii echivalente, contravenind prevederilor art. 1, 2 şi 3 din
Legea nr. 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale, preluând
aceleaşi constatări menţionate de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului
Neamţ.
Cu toate acestea, pârâta a declarat recurs susţinând că tarifele
practicate de ea nu încalcă prevederile art. 36 din Legea nr. 15/1990 şi nici
pe cele ale art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 11/1991, societatea neîncheind nici un
acord cu o altă societate pentru a aplica faţă de reclamantă, condiţii inegale
la prestaţii echivalente cu intenţia de a-i produce dezavantaje economice şi
de a monopoliza piaţa.
În cauză, s-a reţinut că prin actul încheiat de Camera de Comerţ şi
Industrie a Judeţului, s-a constatat că societatea comercială "T" - S.A.
practică, pe anumite trasee, tarife mai mici, situaţie în care reclamanta este
obligată să-şi reducă tarifele la valori apropiate de cele ale concurentei, care
nu-i acoperă integral cheltuielile. În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din
Legea nr. 11/1991, comercianţii sunt obligaţi să-şi execute activitatea cu
bună-credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite. Potrivit art. 2 din aceeaşi lege
constituie concurenţă neloială, în sensul prezentei legi, orice act sau fapt
contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.
Astfel, instanţele au reţinut în mod greşit existenţa concurenţei
neloiale, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale mai sus-menţionate, concurenţa

4
neloială intervine numai când activitatea se desfăşoară cu totală rea-credinţă.
Aşadar, reaua-credinţă nu a fost dovedită, motivarea instanţei cu privire la
acest aspect este redusă la actul încheiat de Camera de Comerţ şi Industrie
Judeţeană, care doar face o apreciere precum că pârâta nu-şi acoperă
costurile cu încasările ceea ce ar încălca uzanţele comerciale obişnuite, fără
a verifica şi a dovedi că preţurile practicate de pârâtă sunt inferioare preţului
de cost, în scopul eliminării concurenţilor.
În această situaţie, instanţa de fond avea obligaţia să pună în discuţia
părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnic-contabile, aşa cum
obligau dispoziţiile art. 129 şi 130 C. pr. civ., expertiză prin care trebuia să
se stabilească dacă tarifele practicate de pârâtă pe anumite trasee sunt
socotite inechitabile, în raport cu cele practicate de societatea reclamantă,
care apar ca disproporţionale faţă de serviciile efectuate şi costurile reale de
producţie. Un asemenea exces de comportament abuziv al întreprinderii care
practică preţuri inferioare celor de cost, în scopul de a elimina concurenţii, ar
fi justificat scopul pătrunderii pe piaţă, prin destabilizarea competitorilor,
care nu izbutesc să suporte rabaturi corespunzătoare în favoarea propriei
clientele. La fel, trebuia stabilită prin această expertiză perioada în care s-a
manifestat comportamentul abuziv al societăţii pârâte şi dacă în această
perioadă aceasta a suferit pierderi. Neprocedând în modul arătat, ambele
instanţe au pronunţat hotărâri nelegale şi netemeinice, motiv pentru care
instanţa de recurs impune rejudecarea procesului.

4. Concluzii. Comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu

bună-credinţă, potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor
consumatorilor şi a cerinţelor concurentei loiale. În baza principiilor
libertăţii comerţului şi a libertăţii exercitării concurenţei, orice comerciant
este în drept să atragă spre el clientelele concurenţilor săi. Astfel, actul de
concurenţă, chiar dacă produce prejudicii unor agenţi economici, nu este
ilicit prin el însuşi, ci numai dacă mijloacele, actele sau faptele întrebuinţate
pentru atragerea clientelei sunt neloiale. Legea nr. 11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale arată că se constituie concurenţă neloială
orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite în activitatea industrială şi de
comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare
a prestărilor de servicii.

Bibliografie:

5
1. Căpăţână, Octavian, Dreptul Concurenţei Comerciale. Concurenţa
neloială pe piaţa internă şi internaţională, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1994;
2. Căpăţînă, Octavian, Concurenţă. Concurenţă neloială, Revista
Română de Drept, nr. 5 din 1998;
3. Corhan, Adriana, Dreptul Concurenţei Comerciale, note de curs,
Editura Europa Nova Lugoj, 1998;
4. Eminescu, Iolanda, Concurenţa neleală, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1993;
5. Decizia nr. 918/1997 emisă de Curtea Supremă de Justiţie, secţia
comercială, publicată în Revista Română de Drept nr. 1 din 1998;