Psihodrama pentru copii: metoda autovindecării copiilor în

cadrul unui grup

Jocul şi creativitatea – ingredientele vindecării

.
Limbajul simbolic al jocului
Jocul este limbajul natural al copiilor, având rol foarte important în
dezvoltare. Winnicott (2003) consideră criteriul sănătăţii
emoţionale unui copil (chiar şi unui adult) capacitatea sa de a
juca.
El susţine că rolul primordial al psihoterapiei este, în cazul copiilor
care nu sunt capabili de joacă, să-i ajute să descopere acest
potenţial interior şi să găsească acces la partea lor creativă,
ludică.
Pe de altă parte, jocul simbolic al unui copil poate fi interpretat şi
ca un mijloc de reprezentare şi rezolvare a conflictelor.
Psihodrama pentru copii, conform (şi) abordării lui Hanna Kende,
are la bază acest principiu, se bazează pe acţiune şi pe
capacitatea creativă a copiilor de reprezentare a propriilor trăiri şi
emoţii prin simboluri individuale, inedite.Conceptul winnicottian de
„spaţiu potenţial” se potriveşte şi pentru jocul psihodramatic; în
acest spaţiu se poate întâmpla aproape orice, este un mediu de
creştere în cadrul securizant al şedinţelor, asigurat de „holding”-ul
terapeuţilor.Jocul se desfăşoară într-un spaţiu magic, la graniţa
dintre fantezie şi realitate. Joculspontan produce întotdeauna
plăcere, deşi de multe ori conţine elemente (şi) din temerile
copilului. În acest sens are legătură cu realitatea, dar nu ameninţă
cu consecinţe negative, repercusiuni, ori pedepse. Păpuşa poate
fi agresată cu cruzime, poate fioperată de o sută de ori, tot aşa
cum pe scenă se pot imita accidente mortale, poate fi bătut
ursuleţul nou-născut, poate fi omorâtă vrăjitoarea sau poate fi
învins regele leu.
Pe de altă parte, jocul în sine este o activitate reală, vie, dar se
delimitează de realitate prin elementul „ca şi cum”, permiţând
trăirea, ventilarea emoţiilor într-un context mai puţin ameninţător
decât situaţia reală.
Un indicator al dezvoltării emoţionale a copilului este nivelul lui de
implicare în lumea simbolică a jocului derol în cadrul scenelor.
Pentru a ilustra acest principiu dar şi pentru a oferi o imagine
despre un proces psihoterapeutic de psihodramă pentru copii, se
vor prezenta foarte pe scurt etapele semnificative din evoluţia
unui copil, David, de-a lungul şedinţelor, raportat la rolurile alese.
Iniţial având o atitudine foarte reţinută, manifestată prin evitarea
completă a simbolizării lumii interioare, David a ajuns la o
prelucrare simbolică profundă a problemelor sale emoţionale. În
desenele lui se reflectă drumul parcurs.
Desenele sunt numerotate în ordine cronologică.

David, în vârstă de 6 ani, a fost înscris la grupul de psihodramă

de către mama lui datorită anxietăţii, coşmarurilor, timidităţii
exagerate şi problemelor de performanţă şcolară.
Familia lui trecea printr-o perioadă de criză, părinţii lui erau în toiul
divorţului iar mama însărcinată avea deja o relaţie nouă. În aceste
condiţii băiatul nu-şi găsea locul, făcând faţă mai greu dificultăţilor
emoţionale.
La început David a povestit (şi a desenat)numai despre subiecte
cotidiene, de obicei despre evenimente sau persoane văzute
împreună cu o persoană dragă sau relatate de către o persoană
dragă (desenul 1). O asemenea persoană de ataşament a fost
bunicul lui din partea mamei. Mai rar a povestit despre părinţi sau
despre surioara lui (chiar dacă o făcea, aceste persoane apăreau
reprezentate deficitar, fiind schiţate doar cu pixul pe desene
colorate în rest).
În desenul 2, de exemplu, apare un bărbat care e foarte singuratic
şi care îşi construieşte o casă pentru el. Aceste întâmplări
povestite sunt în strânsă legătură cu realitatea din viaţa lui, dar
aparent nu au o încărcătură emoţională semnificativă pentru
David. În această perioadă încă nu şi-a asumat roluri propriu-zise
în scenete, era mai mult observatorul jocului celorlalţi.După trei-
patru luni de şedinţe de psihodramă a început să folosească
simboluri şi să transpună povestioarele pe scenă. A reuşit să-şi
exprime propriile probleme şi să-şi satisfacă nevoile emoţionale
pe acest plan simbolic.
Din desenele 3 şi 5 reiese cum percepe el relaţiile din familie,
apărând şi încercările lui de integrare a noului partener al mamei.
În desenul 3, „Barza-prieten” din vecin o ajută pe „Barza-mamă”,
aducându-i de mâncare; iar în desenul 5 familia de iepuraşieste
condusă de un cerb la o petrecere. Se poate observa că
personajul masculin din afara familiei, când aparţine aceleiaşi
specie ca familia, când este diferit; acest aspect reprezintă
frământarea lui David, nu ştie cum să se raporteze la noul
partener amamei; întrebarea lui apăsătoare este: Oare de acum
încolo el trebuie să fie tati? Din desenul 5 reiese clar răspunsul
găsit de David.
În această perioadă şi-a găsit un simbol şi pentru propria
persoană (desen 4): devine un căţeluş neînfricat, care
supravieţuieşte chiar şi scufundării Titanicului, îşi face prieteni şi
are grijă de stăpânul său. David povesteşte cum a fugit iar
căţeluşul de acasă, ajungând la stâncă, deşi i-a fost frică, a trecut
printr-un tunel şi a ajuns în oraş. Acolo a fost prins de hingheri,
dar a reuşit să scape şi şi-a făcut prieteni noi. Pe această cale
simbolică aretrăit o parte din anxietăţile lui şi a găsit o soluţie
promiţătoare.Spre sfârşitul terapiei (după 20-22 de şedinţe) David
şi-a asumat deja roluri de erou, care luptau împotriva Răului.
În desenul 6 el este cel care luptă aprins împotriva personajelor
zombi.În timp ce aceste lucruri se întâmplau pe plan simbolic în
cadrul grupului de psihodramă, părinţii au relatat terapeuţilor că
David a început să accepte relaţiile intrafamiliale noi şi s-a
acomodat mai bine la şcoală. Spre sfârşitul anului şcolar s-a
apropiat de colegi, a colaborat cu ei destul de bine, iar cu câţiva
băieţi s-a şi împrietenit.Bazele teoretice ale psihodramei pentru
copii elaborată de dna Hanna Kende:psihodrama moreniană şi
psihoterapia adleriană Moreno a afirmat că spontaneitatea şi
creativitatea ajung să fie reprimate în mare parte la vârsta adultă,
astfel un scop al psihoterapiei adulţilor este regăsirea şi
eliberarea acestora (Moreno, în Kende, 2003). Aceste resurse
sunt mult mai uşor accesibile în cazul copiilor. Pe de altă parte,
deşi Moreno s-a implicat de la început foarte intens în lucrul cu
copiii, şi-a conceput şi elaborat metoda psihodramei numai pentru
adulţi (Aichinger, în Kende 2003).
Nevoia de a aplica psihodrama la grupuri de copii a apărut destul
de timpuriu în rândul specialiştilor şi s-a exprimat pe două căi
diferite: prin transpunerea directă, nemodificată a psihodramei
moreniene clasice în psihoterapia copilului (abordare care s-a
răspândit mai ales în SUA), respectiv prin apariţia unor variante
modificate, care au în comun adaptarea psihodramei moreniene
la caracteristicile de vârstă a copiilor (Kende, 2003).
Prima abordare are ca scop schimbarea comportamentului
copilului cu ajutorul psihodramei.
Şedinţele sunt identice cu cele ale psihodramei adulţilor: scenele
reale sunt evocate şi retrăite în timpul şedinţelor.
Se folosesc toate tehnicile psihodramei pentru adulţi.
Necesită un insight conştient şi multă verbalizare din partea
participanţilor (Kende, 2003).
Reprezentanţii abordărilor din a doua categorie provin în mare
parte din şcolile psihanalitice (mai ales din Germania şi Franţa) şi
au o viziune profund diferită despre şedinţele de psihodramă
pentru copii.
Principiul de bază comun este: într-un mediu potrivit pentru
eliberarea creativităţii şi spontaneităţii înnăscute a copilului, el
devine capabil să depăşească blocajele, să-şi dezvolte
personalitatea, să-şi schimbe comportamentul.
Este considerată chiar iatrogenă reprezentarea pe scenă a unor
întâmplări reale, fiindcă poate traumatiza copilul (de exemplu
retrăirea pe scenă al unui conflict cu părinţii i-ar putea crea
sentimente de vinovăţie).
Integrarea psihodramei şi a psihoterapiei psihanalitice pentru
copii a avut ca rezultat elaborarea unei abordări specifice în care
jocul psihodramatic este perceput ca o posibilitate de proiecţie, un
spaţiu de autovindecare (Kende, 2003)
Abordarea lui Hanna Kende face parte din această categorie,
având ca bază teoretică pe de o partepsihoterapia individuală a
lui Alfred Adler, iar pe de altă parte psihoterapia prin psihodramă,
elaborată de Jacob Levy Moreno. Aceste două piloane sunt
scoase în evidenţă şi de titlul-subtitlul cărţii sale, ediţiei în limba
engleză apărută în vara anului2014. Titlul este: „Psychodrama
with Children” (Psihodramă cu copii) iar subtitlul: „Group therapy
with adlerian individual psychology: healing children through their
own creativity” (Terapie de grup prin psihologie individuală
adleriană: vindecarea copiilor cu ajutorul propriei lor
creativităţi).Aşa cum afirmă întemeietorul psihologiei individuale
Alfred Adler, fiecare copil este înzestrat cu potenţial de
autorealizare înnăscut, cu tendinţa interioară de
autoperfecţionare. Se poate formula şi cu conceptele psihologiei
adleriene modul de acţiune a psihodramei pentru copii: în jocul
autovindecător copilul poate să-şi afirme individualitatea proprie
unică şi indivizibilă, să elaboreze stilul propriu de viaţă (Adler,
2011).
Indicația pentru psihoterapia prin psihodramă pentru copiiMetoda
este recomandată pentru psihoterapia de grup a copiilor între 4 şi
12/14 ani (inclusiv până la vârsta de preadolescent).
 Pentru grupurile de psihodramă cu adolescenţi se aplică o
combinaţie între psihodrama pentru adulţi respectiv cea pentru
copii.
Metoda s-a demonstrat a fi benefică pentru vindecarea sau
ameliorarea simptomelor în cazul multor probleme: tulburări de
anxietate, atacuri de panică, simptome psihosomatice (de
exemplu cefalee, enuresis, tulburări a sistemului digestiv şi/sau
respirator), anorexie/bulimie, tulburări comportamentale (deficit de
atenţie, hiperactivitate, agresivitate), anxietate de performanţă,
stimă de sine scăzută („complex de inferioritate”), dificultăţi
cauzate de diferite situaţii de viaţă: relaţie tensionată între părinţi,
divorţ, abuz de orice fel (copii neglijaţi, abuzaţi psihic/fizic,
agresaţi), probleme psihosociale grave (pseudodebilitate), mediu
defavorizant (părinţi alcoolici, etc.), copii cu nevoi speciale, boli
cronice, delicvenţi juvenili, etc. (Kende, 2003).
De cele mai multe ori grupurile de psihodramă pentru copii sunt
alcătuite din 5-6 copii (cu probleme diferite), sunt conduşi de doi
terapeuţi, iar şedinţele au o frecvenţă săptămânală şi o durată de
1-1,5 oră.
De obicei se desfăşoară de-a lungul unui an şcolar, incluzând 20-
24 de şedinţe de grup.
În cadrul acestor şedinţe activitatea se focalizează pe trăirile
subiective ale copiilor, transpunându-le pe scenă, prelucrând
experienţele lor prin dramatizare. Astfel se oferă copiilor
posibilitatea să retrăiască într-un mediu securizant unele situaţii
dificile, prelucrarea traumelor fiind posibilă prin aşa-numitul
„catharsis prin acţiune” (Kende, 2003).
 Pe de altă parte, prin intermediul jocurilor dramatice se
îmbogăţesc deprinderile copiilor, învaţă roluri şi comportamente
noi, respectiv strategii alternative de rezolvare a conflictelor
intrapsihice şi interpersonale, toate acestea ajutându-le să facă
faţă cu succes solicitărilor şi provocărilor întâlnite în viaţa lor
reală.
Prin îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi de relaţionare, ei
pot reuşi să se integreze mai bine în colectivitate şi în societate,
dezvoltând „sentimentul social” (Adler, 2009).Hanna Kende –
fondatoarea psihoterapiei prin psihodramă pentru copii Dna
Hanna KENDE s-a născut la Cluj, în 1925, iar în prezent trăieşte
în Franţa şi în Ungaria. Este psihoterapeut acreditat de
Societatea Franceză de Psihanaliză Adleriană (SFPA) şi
formator-supervizor în domeniul psihodramei pentru copii. A
condus grupuri de psihodramă de peste 40 de ani. Între 1963-
1991 a fost angajată de Ministerul de Justiţie francez, unde a
desfăşurat activitate de psiholog expert, psihoterapeut,
coordonatoare a unui atelier de psihodramă pentru copii. Între
1968-1992 a deşfăşurat activitate profesională şi în regim privat,
având preponderent o clientelă alcătuită din copii şi adolescenţi.
Între 1993-2010, în Ungaria, s-a ocupat de formarea post-
universitară a psihologilor specializaţi în lucrul cu copiii; formator
în psihanaliza adleriană şi în psihoterapie prin psihodramă pentru
copii, a fost responsabilă de cursurile de specializare de
psihologie adleriană şi de psihodramă pentru copii în diferite
facultăţi de psihologie (Budapesta, Debrecen, Szeged). Este
angajată şi în prezent în formarea prin psihodramă şi terapie prin
joc a viitorilor psihoterapeuţi din Ungaria, Franţa, Italia, România,
Serbia (acreditarea metodei fiind în diferite stadii în aceste ţări, se
poate vedea mai jos). În aceste ţări funcţionează în prezent
aproximativ 100 de grupuride psihodramă pentru copii şi
adolescenţi cu metoda elaborată de Hanna Kende.Asociaţia de
Psihodramă pentru Copii şi Adolescenţi „Kende Hanna” din Cluj
(APCAKH) a fost înfiinţată în anul 2009, de către formatorii-
supervizorii primului grup de formare: dna Hanna Kende (Franţa)
şi dnele Blanka Mihály, Csilla Németh şi Viola Szebeni (Ungaria),
respectiv unii membrii primului grup de formare din Cluj. Scopul
acestei asociaţii este să fie forum şi sprijin pentru psihodramatiştii
de copii: să faciliteze organizarea grupurilor de psihodramă
pentru copii şi adolescenţi, să asigure intervizii şi supervizii pentru
conducătorii de grup, să contribuie la aprofundarea teoriei şi
practicii, să asigure acreditarea metodei în România. Primul grup
de formare de specialişti în psihodramă pentru copii şi adolescenţi
a avut debutul în 2004 în Cluj, şi a fost urmat de încă două
grupuri de formare, unul la Cluj, celălalt la Târgu-Mureş, având în
total 54 de cursanţi. În prezent aproximativ 20 de membri sunt
activi (adică conduc grupuri de psihodramă pentru copii sau
adolescenţi).
În cei zece ani, de când au început formările, participanţii
specializaţi în metodă au organizat şi au condus aproximativ 40
de grupuri de psihodramă pentru copii şi adolescenţi în patru
localităţi din Transilvania (12 dintre aceste grupuri s-au organizat
în cadrul unor proiecte finanţate de către Asociaţia Communitas şi
Mol România, respectiv de către Consiliul Local Cluj-Napoca).
Membrii APCAKH au participat la patru Conferinţe Naţionale de
Psihodramă (susţinând workshopuri şi/sau prelegeri).În ţările
unde s-a răspândit în practică, metoda a fost acreditată în cadrul
formării profesionale a psihoterapeuţilor, în funcţie de
reglementările profesionale din fiecare ţară: în Franţa este parte a
formăriipsihoterapeuţilor de copii şi adolescenţi (Societatea
Franceză de Psihanaliză Adleriană), în Ungaria este parte a
formării de psihoterapeut de copii/adolescenţi de orientare
adleriană (Asociaţia Maghiară de Psihoterapie
Individuală/Adleriană), respectiv există o secţiune de „Psihodramă
pentru copii şi adolescenţi” (cu metoda dnei Hanna Kende) în
cadrul Asociaţiei Maghiare de Psihodramă, unde specialiştii
interesaţi pot deveni terapeuţi sau conducători de psihodramă
pentru copii şi adolescenţi. În Serbia este parte a formării de
psihoterapeut de copii/adolescenţi de orientare integrativă
(Asociaţia de Psihoterapie Integrativă), iar în Croaţia este
acreditat cu titlu de curs de formare continuă în specializarea
psihologilor. În Italia este în curs de acreditare. Structura
formărilor acreditate conţine cel puţin 150 de ore de
autocunoaştere/dezvoltare personală, un număr de 100-150 de
ore de formare teoretico-metodologică, respectiv 50-100 ore de
supervizare, în funcţie de competenţa finală acordată.
Conducerea sub supervizare a minimum două grupuri de copii
constituie de asemenea un criteriu. În prezent, în România,
metoda psihodramei pentru copii este în curs de acreditare ca
formare continuă (cu credite CoPsi, prin Asociaţia de Terapia
Familială „Pro Familia”), respectiv s-au iniţiat tratative (acum doi
ani) cu Comisia Profesională a SPJLM pentru a înfiinţa o secţiune
de Psihodramă pentru copii şi adolescenţi în cadrul asociaţiei.
APCAKH apare pe site-ul Colegiului Psihologilor din România
(CoPsi), ca asociaţie formatoare, şi în viitorul apropiat urmează să
fie elaborat un program eligibil pentru creditare CoPsi şi în cadrul
APCAKH.Informaţii pot fi accesate în limba română şi maghiară
pe pagina web al Asociaţiei de psihodramă pentru copii şi
adolescenţi „Kende Hanna” (varianta în limba engleză fiind în
pregătire). Pagina APCAKH are următoarea adresă:
www.psihodramacopii.ro. Noutăţile se pot urmări pe pagina
facebook al asociaţiei: „Kende Hanna"-Psihodramă pentru Copii-
Gyermekpszichodráma
Bibliografie:
Adler, A.(2009). Înțelegerea vieții.Ed. Trei, Bucureşti (Lucrarea
originală publicată în 1926)
Adler, A. (2010). Sensul Vieții.Ed. IRI, Bucureşti (Lucrarea
originală publicată în 1933)Adler,
A.(2011). Practica şi teoria psihologiei individuale.Ed Trei,
Bucureşti (Lucrarea originală publicată în 1930)de Saint-Exupéry,
A. (2006).Micul prinț. Ed. Rao Books, Bucureşti (Lucrarea
originală publicată în 1943)
Kende B, H. (2003). Gyermekpszichodráma (Psihodrama pentru
copii).Ed.Osiris, Budapesta
Winnicott, D.W. (2003). Joc şi realitate. Ed. Trei,
BucureştiWinnicott,
D.W. (2004). Procesele de maturizare.Ed. Trei, București