UNIVERSITATEA BABEȘ - BOLYAI

CLUJ-NAPOCA, BISTRIȚA-NĂSĂUD

Mass media – agent al socializării

Profesor universitar: Student:

Manea Adriana Denisa Murariu Ana Maria

1
 CUPRINS

1. Introducere 3

2. Agenții socializarii 4

3. Mass media – agent al socializării 8

Concluzii 14
Bibliografie 15

2
 Mass media – agent al socializării

1. Introducere
Din perspectiva societatii, socializarea este procesul de patrundere a noi indivizi
într-un mod organizat de viata si într-o traditie culturala stabilita. Din perspectiva
individului, socializarea este un proces prin care animalul uman devine fiinta umana si
dobândeste un sine. Socializarea începe din copilarie, continua de-a lungul vietii
oamenilor si consta înînvatarea modului de viata din societatea si din grupurile din care
face parte individul.
Socializarea poate fi definita ca un proces de comunicare interactiva a valorilor,
normelor si metodelor de comportament specifice unui grup sau unei societati, desfasurat
înevolutia individului pe parcursul întregii sale vieti. Socializarea este realizata într-o
multitudine de forme si situatii, de numerosi agenti,dintre care oamenii,grupurile si
institutiile sunt cei mai importanti.
În acest sens, socializarea este un proces comunicaţional interactiv ce are ca
finalitate transformarea individului din entitate biologică izolată în fiinţă socială şi
culturală, capabilă să asume, să interiorizeze şi să transpună constant în practică
valorile şi normele de conduită specifice societăţii în care acesta îşi desfăşoară
existenţa.
CARACTERISTICILE SOCIALIZĂRII
Considerând că socializarea este un proces de însusire de la cele mai timpurii
vârste a normelor, valorilor si regulilor de conduita concordante cu modelul etico-
normativ al societatii, aceasta presupune dobândirea unor abilitati prin:

3
 – capacitatea de a exercita în mod adecvat rolurile sociale, orientându-se dupa reguli
si norme specifice;
– participarea la scopurile si idealurile societatii, în cunostinta de cauza (nivel de
întelegere);
– dobândirea unor capacitati corecte de discernamânt pentru a realiza distinctia
dintre conduite permise si prohibite, între mijloace legitime si ilegitime, între
scopuri dizerabile si indizerabile, din punct de vedere social.

2. Agenții socializarii .

Desi in buna parte socializarea coincide cu procesul educatiei, sfera ei de

cuprindere este totusi mai vasta, atat sub aspectul continutului cat si al obiectivelor sale.
Socializarea se realizeaza prin intermediul mai multor “agenti” asa cum ar fi : familia,
scoala, grupul de covarstnici, mass-media, locul de munca precum si diferite institutii
(economice, socio-culturale, politice). Ea incepe inca din copilarie, odata cu exersarea
primelor interactiuni si experiente sociale (socializare primara) si continua pe tot
parcursul vietii de adult, odata cu dobandirea de statusuri si roluri succesive (socializare
continua).
In copilarie, predomina influentele socializatoare exercitate de parinti si grupul de
prieteni. Mai tarziu, influenta exercitata de scoala, de mass media si alte institutii sociale
vor completa, modifica capacitatile dobandite in cadrul socializarii de baza (primare).
1. Familia  este prima si  o continua lume sociala pentru copil. Ea ii ofera relatii intime,
durabile, ea il invata limba, vorbirea. Kohr sustinea ca interactiunea intre parinte si copil
difera de la o clasa sociala la alta, datorita valorilor diferite pe care le insufla parintii care
apartin unor clase sociale diferite.
In calitatea sa de mediu natural si grup primar, familia este primul intermediar in
relatiile cu societatea si constituie matricea care imprima copilului cele mai importante si
mai durabile trasaturi caracteriale si morale. In cadrul familiei, copilul Isi insuseste
normele si valorile sociale, devenind apt sa relationeze cu ceilalti membri ai societatii.
Socializarea in familie are mai multe componente:
1) normativa (prin care se transmit copilului principalele reguli si norme sociale);

4
 2) cognitiva (prin care copilul dobandeste deprinderi si cunostinte necesare
actiunii ca adult);
3) creativa (prin care se formeaza capacitatile de gandire creatoare si de a da
raspunsuri adecvate in situatii noi);
4) psihologica (prin care se dezvolta afectivitatea necesara relationarii cu parintii,
cu viitorul partener si cu alte persoane).
Fiind „instanta” care realizeaza socializarea primara, primul grup in care copiii au
contact continuu si primul context in care se manifesta modelele socializarii, familia nu
poate fi concurata cu nici o alta instanta.
Din punct de vedere sociologic, familia asigura identitatea sociala initiala a
copilului in raport cu rasa, religia, clasa sociala si genul. Sansele generale in viata,
sanatatea, longevitatea, gradul de educatie si tipul de ocupatie sunt puternic influentate de
familia in care copilul se naste. Familia constituie, in orice societate, „factorul primordial
al formarii si socializarii copilului, reprezentand cadrul fundamental in interiorul caruia
sunt satisfacute nevoile sale psihologice si sociale si implinite etapele intregului sau ciclu
de crestere si dezvoltare”.
2. Scoala are indatorirea directa de a transmite individului informatii, deprinderi si valori
pe care societatea le considera importante pentru viata sociala. Pe langa citit, scris, si
socotit, trebuie sa fie incluse cinstea, respectarea cuvantului si punctualitatea in programa
de socializare a scolii. Scoala asigura un cadru social total diferit de cel al familiei. In
scoala, copiii fac cunostinta cu sisteme oficiale de evaluari: note, caracterizari periodice
ale elevilor trimise parintilor. Aceasta constituie o experienta noua si deseori dificila
pentru multi copii. De asemenea, in scoala copiii invata multe deprinderi de interactiune
interpersonala: ei invata ce inseamna sa imparta cu altii, sa se compare cu egalii lor, sa
rezolve pe rand diferite sarcini etc.
Este un mediu de invatare in care copilul experimenteaza competitia, esecul si
reusita. Pentru a fi valorizat, copilul trebuie sa reuseasca la scoala. A esua la scoala
inseamna, pentru multi copii, sa deteste scoala si regulile ei. Reusitele il vor conduce
pe copil sa aiba incredere in sine.
Scoala, ca mediu de viata, se inscrie intr-un ansamblu mai vast si este, din aceasta
cauza, reflexul culturii dominante, care-si impune normele, valorile, modurile de gandire.

5
Bourdieu a aratat ca apartenenta la o clasa sociala defavorizata este un handicap social
important pentru copil. Ca reflex al culturii dominante, scoala promoveaza valori care
intra in conflict cu cele ale familiilor straine de aceasta cultura dominanta.
Aceasta problema a distantei sociale intre familie si scoala se pune si atunci cand
cultura de origine a familiei difera de cea a scolii. Daca exista contradictie intre cele doua
culturi, in general, cea a familiei va continua sa domine, facand reusita scolara mult mai
dificila. In cazul familiilor defavorizate, ca si in cazul familiilor provenind din randul
minoritatilor etnice, scoala nu poate fi un agent de socializare autentic, daca nu
gaseste mijloacele eficiente de a integra familiile acestor copii, care au dificultatea de a se
recunoaste in cultura dominanta.
Azi ne putem pune problema in ce masura, in Romania, scoala este ea constienta
de rolul pe care il are in socializarea tinerilor. Rolurile nu sunt intime, ci formale,
oficiale; profesorul este cel care supravegheaza “ce face copilul” nu “cine este copilul”;
uneori, scoala este o experienta noua si dificila pentru acestia din urma.
3. Grupul de covarstnici (egali in statut : varsta, statutul social general). Inainte sa intre
la scoala, cei mai multi copii intra in lumea grupei de varsta (este compusa din egali in
statut, copii de aceeasi varsta si statut social general). Grupa de varsta are impreuna cu
scoala importanta functie de a slabi legaturile copilului cu familia. Ea asigura modele
suplimentare si uneori alternative pentru comportament, precum si noi norme si valori.
Pozitia sociala in familie este automata (mostenitor), in grupele de varsta trebuie
castigata. In familii si in scoala, socializarea este planificata, gandita ; in grupele de
varsta ea are loc fara planificare. Intr-un fel, scoala si grupele de varsta slabesc legaturile
copilului cu familia (initial atotcuprinzatoare); ele asigura modele suplimentare (uneori
alternative, pentru comportamente, uneori valori , norme). Cum influenteaza grupul de
covarstnici procesul de socializare?
In primul rand, raporturile intre covarstnici sunt raporturi intre persoane de acelasi
nivel, care se percep ca egale intre ele. Grupul de covarstnici permite copilului sa aiba
acces la o societate in care poate experimenta cooperarea si reciprocitatea, dar si situatiile
conflictuale, unde ar putea sa domine sau sa fie dominat. In grupul de covarstnici, copilul
trebuie sa se faca auzit si inteles. El invata sa se integreze intr-un grup, sa-si gaseasca
locul.

6
 In societatile industrializate, integrarea intr-un grup de covarstnici se realizeaza
din ce in ce mai devreme si influenta covarstnicilor variaza de la o etapa la alta a
dezvoltarii individului. Fara a minimaliza influenta grupului de covarstnici inainte de
intrarea in scoala, in general, in contextul social al scolii, relatiile intre covarstnici tind sa
se actualizeze. Cu cat copilul evolueaza catre adolescenta, cu atat influenta adultului
se reduce si cea a grupului de covarstnici devine determinanta. In acest stadiu,
dezvoltarea intelectuala a copilului ii permite sa tina cont de punctul de vedere al
celorlalti in discutiile cu ei. In aceasta perioada, copilul descopera si normele grupului.
Prin intermediul pedepselor si recompenselor grupului sau, el invata ce inseamna
popularitatea sau respingerea sociala; el suporta presiunile sociale, cunoaste competitia,
invata sa coopereze.
Relatia cu covarstnicii ii permite individului si sa se compare cu ceilalti. Aceasta
comparatie il face pe copil sa se cunoasca mai bine, sa aiba o mai buna reprezentare a
capacitatilor sale.
In adolescenta, grupul de covarstnici indeplineste mai multe functii. In primul
rand, permite adolescentului sa se elibereze de ingustimea mediului familial si-i ofera un
suport in tentativa de a-si dobandi independenta. Reconsiderand valorile
familiale, adolescentul devine permeabil la valorile societatii. Prezenta grupului de
covarstnici face posibila si compararea diferitelor universuri si perceperea valorilor
proprii fiecaruia, ceea ce-l ajuta pe tanar sa-si elaboreze propria viziune asupra lucrurilor.
Prin diferentele de rang social intre covarstnici, tanarul ia cunostinta de
apartenenta sa la o clasa, comparatia permitandu-i sa reflecteze asupra identitatii sale si sa
se situeze, din punct de vedere social, in spatiul social.
Grupul ii ofera adolescentului si o tribuna de pe care este posibil sa-si expuna
scara de valori proprie, sa realizeze o critica a valorilor primite in copilarie si sa-si
redefineasca pozitia asupra chestiunilor importante pentru el.
In sfarsit, grupul ii ofera adolescentului posibilitatea de a se identifica cu ceilalti si de a se
distinge de ei. Este locul celor doua atitudini contradictorii: de contestare si de
conformism.
Locul de munca. In societatile industrializate, munca reprezinta un agent
de socializare important. In „cultura muncii”, munca vine sa consacre insertia sociala a

7
individului in lumea adultilor. Dar ideologia muncii este bine interiorizata chiar inainte
de aceasta insertie in campul muncii. Inca de la intrarea in scoala, copilul invata ca-si
pregateste viitorul, ca trebuie sa studieze pentru a putea munci. El invata si ca, in anumite
meserii, universul de munca este diferit pentru un baiat si pentru o fata. Pe de alta parte,
modelele de munca ale parintilor isi au importanta lor.
Mai intai, munca contribuie la consacrarea identitatii sociale a individului. Pentru
multi oameni, meseria exercitata este principalul mijloc de a se defini si a se cunoaste.
Munca iti permite sa-ti afli locul, sa fi recunoscut intr-un sistem social. In timpul muncii,
individul invata regulile si valorile inerente acesteia, precum puterea, legata de o ierarhie,
competitia, autodisciplina, cooperarea, solidaritatea, responsabilitatea sociala. Mai mult,
pentru ca este regulata, impune exigente de timp si de comportament, munca, in fapt,
contribuie la structurarea vietii cotidiene.
Munca joaca un rol important si in recunoasterea sociala a individului. Munca
platita confera individului o dovada a utilitatii sale, dar si un anumit prestigiu social.
Alaturi de familie, scoala, grupul de covarstnici si mass-media, socializarea se
mai realizeaza prin institutii religioase, vecini, organizatii de recreere, comunitati si
altele. Toate acestea contribuie la formarea conceptiei despre lume a persoanei si la
perceptiile sale despre ceea ce este un comportament dorit si nedorit.
Mecanismul fundamental al socializarii este invatarea sociala. Inteleasa intr-un
sens extins ea se suprapune pana aproape de indistinctie cu procesul    socializarii. Fata
de invatarea in general, invatarea sociala are doua caracteristici principale: ea se refera la
un continut social, este cu precadere o invatare pe cont propriu, neinstitutionalizata ca
atare, se petrece empiric la nivelul cotidianului.
In procesul de socializare, diferitele tipuri de invatare se produc intr-o maniera
concurentiala. Literatura de specialitate vorbeste de invatarea prin consolidare, invatarea
prin conditionare, invatarea prin observare si invatarea prin interactiunea cu ceilalti.
3. Mass media – agent al socializării
5. Mass-media. Mijloacele de comunicare in masa (radioul, televiziunea, filmele, presa
si cdurile) tind sa devina in societatile dezvoltate unul dintre principalii agenti de
socializare. Mass-media desemneaza ansamblul organizatiilor care vehiculeaza catre un
numar mare de oameni efectele socializatoare ale acestora, fiind obiectul a numeroase

8
analize de cele mai multe ori contradictorii. O concluzie comuna a acestor cercetari este
ca mijloacele de comunicare in masa au atat efecte pozitive, cat si efecte negative,
dependente de continutul mesajelor. Aparatele video si muzica joaca un rol din ce in ce
mai important in socializarea tinerilor.
Daca ceilalti trei factori ai socializarii sunt implicati in contactul interactiv si
personal, mass-media nu este. In acest caz, comunicarea este indirecta, mediata.
Televiziunea are cea mai mare influenta, prin opiniile pro si contra pe care le arunca in
discutie referitor la diferite probleme. Ea este considerata cea mai atractiva sursa de
informare, divertisment, culturalizare, formare de opinii etc. In prezent, exista o miscare
pentru a marca discursurile si casetele potential daunatoare pentru procesul de socializare
a copiilor si al tinerilor.
Cercetari efectuate cu privire la impactul televiziunii asupra copiilor si
adolescentilor evidentiaza, intre altele:
• in ceea ce priveste modelele, televiziunea apare ca o sursa importanta de reproducere a
stereotipurilor sexuale. Examinarea unui numar mare de emisiuni a aratat ca televiziunea
vehiculeaza o imagine putin realista a societatii (o suprareprezentare a barbatilor in raport
cu femeile, o imagine nerealista cu privire la lumea muncii, prezenta mai redusa pe micile
ecrane a persoanelor in varsta si a celor provenite din medii defavorizate;
• televiziunea se dovedeste a fi un „difuzor de violenta”. Foarte multe din emisiunile
difuzate de marile retele de televiziune la ore de maxima audienta contin incidente
violente. Emisiunile cu conotatii violente sunt atat de numeroase, incat au ca efect
banalizarea violentei. Date acumulate in ultimii 30 de ani arata, clar, o relatie intre
obisnuintele de consum de emisiuni violente si manifestarile de comportament
violente. Aceste cercetari au demonstrat ca violenta prezenta la televiziune are un efect
negativ asupra copilului;
• emisiunile de umor se bucura de succes in randul tinerilor. Aceste emisiuni nu fac
referire la marile teme sociale si sunt apolitice. Este vorba de un umor de consum;
• de o mare atentie se bucura, in randul tinerilor, videoclipurile. F. Baby arata ca tinerii
consacra o mare cantitate de timp vizionarii de videoclipuri, un clip din doua fiind
sexist, ca videoclipurile contribuie la promovarea unei viziuni realiste asupra societatii.

9
 Desigur, televiziunea nu are numai pacate. Emisiunile instructive si educative ii
initiaza pe copii si tineri cu privire la alte culturi, alte popoare si grupuri etnice, alte
moduri de viata si pot imbunatati intelegerea lumii.
Pentru a dovedi eficacitatea procesului de socializare trebuie favorizată
creativitatea în sensul formarii capacitatii tânarului de a se autoeduca, de a
constientiza semnificatia propriei conştiinte morale, de a discerne, treptat, singuri,
ceea ce este rau de ceea ce este bine în atitudinile morale.
Pornind de la cresterea capacitatii tânarului de a discerne asupra propriului
comportament si de a face predictibile reactiile celorlalti fata de comportametul sau pe
linia procesului de socializare, rezultanta eficienta este configurarea personalitatii sale. În
cadrul constituirii personalitatii sociale, motivatiile interne se împletesc armonios cu
cerintele normative ale mediului social. Socializarea însă nu presupune un proces de
conformare mecanică şi de adaptare unilaterala a tânarului la acţiunile educative ci şi o
relaţie activă, creativă, în concordanţă cu modurile de gândire şi simtire specifice
societăţii.
 Mijloacele de comunicare de masa  tind sa devina, în societatile contemporane,
unuldintre principalii agenti de socializare. Mass media reprezinta ansamblul
organizatiilor (radio, TV, filme, ziare, reviste, afise etc. care vehiculeaza informatii catre
un numar mare de oameni. efectele socializatoare ale mijloacelor de comunicare de masa
au facut obiectul a numeroase analize.
Emisiunile TV cu continut pro-social ofera modele comportamentale conforme cu
normele si valorile sociale, învatându-i pe copii normele unui comportament acceptat, în
timp ce emisiunile ce propaga violenta induc copiilor comportamente violente
sau accentueaza predispozitiile agresive. Massmedia are capacitatea de a impune Și de a
promova anumite valori, norme sau modele de comportament. Inevitabil, publicul
care urmareste un post TV, radio, etc. va fi influentat de acesta. Televiziunea este mediul
cu cea mai mare efect in socializare, depasind toate celelalte elemente din mass- media,
de departe, în influenta sa asupra copilului mic.
Se vorbeste despre mass media, dar, în fond, se are în vedere televiziunea, regina
mijloacelor de comunicare în masă. Nu este de mirare că mulţi cercetători îşi focalizează
cu predilecţie eforturile pe acest omniprezent şi atât de seducător mijloc de informare.

10
Nou este şi altceva. Teoriile şi ipotezele explicative nu mai apar în efortul de a descifra
impactul, influenţele televiziunii. Obiectivele demersului de cercetare sunt alcătuite din
ascensiunea televiziunii ca atare şi posibilele sale consecinţe. În procesul de investigare şi
de înţelegere a acestui atotputernic mijloc de informare, apar şi se contureaza noi
interpretări, se prefigurează teorii care dobândesc valoare de sine stătătoare în planul
comunicarii propriuzise.
Ca urmare a acestui fenomen, preocuparea clasică pentru verificarea informaţiei
se diminuează proportional. Dacă transmiterea se face în timp real, verificarea nu mai
poate exista: comentatorul se află în postura de simplu jurnalist sportiv, care trebuie s ă
analizeze totul la cald.
Este, implicit, promovată ideea unui prezent perpetuu, ceea ce poate fi considerat
un regres în planul cunoaşterii, deoarece interzice reconstrucţia cauzelor fenomenelor
observate şi forţează previziunile.
Televiziunea acordă prioritate vizibilului, informaţia nu are înteles şi valoare
decât dacă este vizibilă. În acest fel, are lor o adevarată răsturnare în ceea ce priveşte
modul de înţelegere a conceptului de informaţie, ierarhizarea evenimentelor este stabilită
în funcţie de ponderea imaginii vizuale care le însoteşte.
Impactul televiziunii, al mass media în general, se concretizează în următoarele
direcţii: conturarea percepţiilor despre realitate, înfăţişarea unor experienţe politice
comune, care constituie baza pentru opinii publice comune şi acţiuni politice comune,
prezentarea unor modele de comportament (media semnalizează care atitudini şi
comportamente sunt acceptabile într-o anumită societate la un moment dat), din care
audienţele învaţă cum să se comporte în situaţii de viaţă obişnuite, cum să rezolve crizele
personale, cum să evalueze instituţiile, profesiile: media arată ce este important şi ce nu,
ce este considerat de la sine înţeles de către grupurile dominante, ce intră în categoria
standardelor de dreptate şi moralitate la un moment dat, evidenţiază ce legături se pot
stabili între evenimente, prezintă un set de valori pe care tipurile de public le consideră
reprezentative în totalitate sau parţial reprezentative pentru ele.
Mass media devin agenţi ai controlului social, factori de integrare, omogenizare,
media forţează responsabilii politici să se conformeze propriei temporalităţi, ajungându-
se la hotărâri luate în direct, hotărâri luate sub presiunea media.
Se apreciază că o atenţie deosebită trebuie acordată clientelei şi marelui public.

11
Informaţiile care se vehiculează pentru a crea un climat psihologic favorabil în rândul
publicului din afara întreprinderii trebuie foarte bine selectate. Ele nu trebuie să ia forma
unei campanii publicitare; ele trebuie să prezinte nu produsele întreprinderii, ci acţiunile,
intenţiile şi perspectivele acestora.
Esenţialul este ca fiecare om să se considere coparticipant la activitatea instituţiei
sau întreprinderii respective, iar instituţia să-i apară în minte ca fiind cea care îi permite
să-şi manifeste din plin spiritul inventiv, creator, personalitatea.

CONCLUZII

12
 Socializarea poate fi definită ca un proces de comunicare interactivă a valorilor,
normelor și metodelor de comportament specifice unui grup sau unei societăti, desfășurat
în evoluția individului pe parcursul întregii sale vieți.
Alături de familie, şcoală, biserică şi socio-grupuri, sistemul Mass-media este un
important agent al socializării. Fiecare exercită influenţe specifice asupra individului,
ajutându-l să-şi formeze şi să-şi dezvolte propriul sistem de cunoştinţe şi de valori,
credinţe şi atitudini, imagini despre sine şi despre ceilalţi, deprinderi şi comportamente
dezirabile, facilitând integrarea sa socială.
În ultimile decenii Mass-media a devenit unul din cei mai influenţi agenţi ai
socializării. Deşi socializarea nu este o funcţie manifestă a mass-mediei, ea a devenit una
din funcţiile ei latente. În mod deosebit televiziunea excelează în acest sens. Un copil
petrece în medie de la 2 până la 3 ore pe zi privind la televizor, ceea ce în multe cazuri
înseamnă mai mult timp decât el sau ea petrec vorbind cu părinţii ori cu fraţii şi surorile.
Mass-media reprezintă ansamblul organizațiilor (radio, TV, filme, ziare, reviste,
afise etc.) care vehiculează informații către un număr mare de oameni. Efectele
socializatoare ale mijloacelor de comunicare de masă au facut obiectul a numeroase
analize, iar concluzia comună a fost ca acestea s-au impus ca un influent agent
socializator pentru indivizi, cu efecte atât pozitive, cât si negative, în functie de conținutul
mesajului. Emisiunile TV cu conținut pro-social ofera modele comportamentale
conforme cu normele si valorile sociale, învățându-i pe copii normele unui comportament
acceptat, în timp ce emisiunile ce propagă violența induc copiilor comportamente
violente sau accentuează predispozițiile agresive.
Institutiile mass-media sunt, la urma urmei, firme, care, daca doresc sa
supravietuiasca, trebuie sa faca bani. Posturile comerciale obtin profit din publicitate, se
spune. De multe ori insa, sa fac compromisuri. Si asta pentru ca valorile celor ce au
control asupra ziarelor sunt cu totul diferite de cele ale jurnalistilor. Desi pretind ca
respecta concepte ca adevarul, onestitatea sau virtutea, acestia urmaresc, de fapt, sa se
imbogateasca, sa faca propaganda sau ambele. Fie ca e vorba de stat, administratie locala,

13
partide politice, companii multinationale, firme mixte, intreprinderi independente, banci,
companii petroliere sau oameni cu bani, se urmaresc aceleasi scopuri.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Maria Voinea – Familia contemporana: mica enciclopedie, Editura Focus,

Bucuresti, 2005;
2. Drăgan Ion, Opinia publică, comunicarea de masă şi propagandă, Ed. Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.

15