CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI

FARMACIE

,, RAISA PACALO”

Catedra: Nursing

Disciplina: BAZELE ASISTENȚEI MEDICALE

SUPORT TEORETIC
SUBIECTUL:„ ASISTENȚA MEDICALĂ ÎN AFECŢIUNI ALE
SISTEMULUI RESPIRATOR.DETERMINAREA FRECVENŢEI
RESPIRAŢIEI. COLECTAREA SPUTEI.”
 Planul lecţiei:
1. Noţiuni generale de anatomie si fiziologie a organelor sistemului respirator.
2. Simptomele principale în afecţiunele sistemului respirator: dureri toracice, dispnee,
tuse, hemoragie pulmonară (noţiune, cauze, manifestările, intervenţiile asistentului
medical).
3. Noţiune de respiraţie.
4. Observarea şi determinrea respiraţiei.
5.Pregătirea bolnavului şi colectarea sputei pentru analiza generală, bacteriologică şi
determinarea bacilului Koh.

Sistemul respirator este format din căile respiratorii şi organele respiratorii pare
plămânii.
Căile respiratorii se împart în 2 compartimente superioare şi inferioare.
Căile respiratorii superioare sunt:
 cavitatea nazală
 partea nazală a faringelui
 partea orală a faringelui
Căile respiratorii inferioare sunt:
 laringele
 traheia
 bronhiile
Suprafaţa internă a căilor respiratorii este acoperită cu o tunică mucoasă, care
este tapetată cu epiteliu ciliat, conţine un număr mare de glande mucipare.
Datorită acestui fapt mucoasa căilor respiratorii execută o funcţie de protecţie.
Trecând prin căile respiratorii, aerul se purifică, se încălzeşte şi umezeşte.
Funcţiile de bază a organelor respiratorii sunt :
 asigurarea organismului cu oxigen, care este necesar pentru activitatea vitală
normală a oraganelor şi ţesuturilor
  eliminarea bioxidului de carbon şi a apei care se formează în urma activităţii
vitale
Actul respirator este un proces fiziologic complicat, ce e compus din:
 inspiraţie
 expiraţie
 pauză

Dureri toracice- cauzele, localizarea, manifestarile şi asistenţa medicală.

Durerea toracică este unul din cele mai frecvente simptome pentru care se solicită
asistenţa de urgenţă - care are semnificaţie diferită prin multiplele afecţiuni pe care o
presupune. Durerea localizată la nivelul toracelui poate fi datorată diverselor afecţiuni
ale organelor intratoracice sau suferinţelor parietale (care ţin de peretele toracic).
Intensitatea durerii nu este întotdeuna corelată cu severitatea procesului patologic
aflat la originea ei, de aceea, orice durere resimţită la acest nivel trebuie investigată în
amănunt şi tratată foarte atent. 
Durerile toracice au cauze variate şi sunt împărţite în:
- dureri de origine parietala: dureri neuromusculare, osteoarticulare, nevralgii
- dureri de oigine respiratorie: dureri traheo-bronşice, pleurale
- dureri de origine cardiovasculară: dureri coronariene, aortice, pericardice 
- dureri de origine mediastinală: dureri esofagiene

Asistenţa medicală la pacienţii cu dureri în cutia toracică:

1. Se anuntă medical.
2. Se linişteşte bolnavul şi se ajută să aleagă o poziţie comodă.
3. Se va culca pe partea afectată pentru ai micşora durerea.
4. Se va recomanda pacientului să respire superficial.
5. La indicaţia medicului se va administra : antitusive şi analgetice
Dispnee respiratorie- cauzele, clasificarea, asistenţa medicală în dispnee.
Def. Dispneea este o respiraţie îngreuiată însoţită de o senzaţie subiectivă de
insuficienţă de aer. Ea este o adaptare fiziologică de protecţie, cu ajutorul căreia se
complectează insuficienţa de oxigen şi se elimină surplusul de bioxid de carbon
acumulat. Are caracter compensator şi apare în legătură cu necesitatea de a
menţine compoziţia găzoasă a sîngelui.
În caz de dispnee se modifică frecvenţa mişcărilor respiratorii, ritmul şi
adîncimea respiraţiei.
Deosebim dispnee : fiziologică şi patologică.
Dispneea fiziologică apare în eforturi fizice sau tensiune nervoasă.

Dispneea patologică apare în afecţiunile pulmonare .

 Aceste afecţiuni reduc volumul de ventilaţie şi cel respirator al plămînilor,
contribuind la acumularea bioxidului de carbon şi a produselor incomplet oxidate
în singe. Acestea la rîndul său provoacă iritarea chimioreceptorilor vaselor
sanguine şi excitarea centrului respirator din bulbul rahidian. Ca urmare creşte
frecvenţa respiraţiei.
Dispneea se mai clasifică:
1. Dispnee inspiratorie se caracterizeaza prin inspiraţia prelungită şi apare în caz
de apariţie a unor obstacole mecanice în căile respiratorii superioare.
2.Dispneea expiratorie se caracterizează prin expiraţie dificilă şi apare în cazul
îngustării lumenului bronhiilor mici şi a bronhiolelor în urma spazmului
musculaturii bronhiale (se întîlneşte în astm bronşic).
3. Dispneea mixtă se întîlneşte în procese patologice grave a plămînilor care
decurg cu micşorarea considerabilă a suprafeţei de ventilaţie a plămînilor.
Dispneea pronunţat exprimată şi apărută subit se numeşte asfixie.
Asistenţa medicală în dispnee.
1. Se anunţă medicul;
2. Pacientul se linişteşte;
3. Se dă o poziţie comodă, semişezîndă;
4. Se elibirează cutia toracică de hainele care îl stingheresc;
5. Se deschide geamul pentru a mări afluxul de aer;
6. Se administrează oxigen umezit;
7. La indicaţia medicului se vor administra medicamente.
8. Învaţă pacientul să renunţela obiceiurile dăunătoare
(fumat)
Tusea- noţiune, clasificarea, intervenţia asistentului medical în tuse.
Def. Tusea este un act reflector de protecţie prin care se elimină din bronhii şi căile
respiratorii corpurile straine, mucusul, sputa în cazul diferitor boli respiratorii.
Tusa apare ca urmare a excitaţiei infalamtoare, mecanice, chimice sau termice
ale receptorilor tusei ce se găsesc în laringe, trahee, bronhii, bronhiole.
1. În caz de inflamaţie, stimularea receptorilor este provocată de edemul şi
hiperemia mucoasei bronhiilor.
2. Excitarea chimică se constată în caz de inspiraţie a gazelor excitante,
inclsiv a fumului de tutun.
3. Exitarea termică se constată atît la inspiraţia aerului ferbinte cît şi a celui
rece.
Tusa dupa felul său poate fi uscată sau umedă :
Tusa uscată - produce o senzaţie de usturime şi dureri în gît, nu este însotită de
eliminarea sputei. Aceasta este o tusă chinuitoare.
Tusa umedă - este însoţită de eliminarea sputei.
 După durată tusa poate fi permanentă şi periodică :
- Tusa permanentă poate fi însoţită de inflamaţia laringelui, bronşilor,
cancer al bronşiilor şi plămînilor şi în unele forme ale tuberculozei
pulmonare.
- Tusa periodică se întilneşte în gripă, inflamaţia acută a a căilor
respiratorii superioare, pneumonii, bronşite, bronşite cronice.
Tusa mai poate decurge sub formă de accese – se întilneşte în tusa convulsivă şi
prezenţa corpurilor străini în caile respiratorii. În timpul tusei sub formă de accese
se observă o dilatare a venelor gîtului si ceanoză, pastozitatea feţei bolnavului,
poate avea o întindere exesivă a ţesutului pulmonar şi apariţia unei hemoragii
pulmonare.
Intervenţia asistentului medical în tuse:
a) În tusa uscată :
Suprimarea tusei depinde de tratarea cauzelor ce au provocat-o.
1. Bolnavul se culcă şi se înveleşte cald ;
2. Se administrează băuturi calde ;
3. Băi calde la picioare ;
4. Sinapizme, ventuze pe cutia toracică ;
5. La indicaţia medicului se vor administra preparate antitusive: Codeină,
Libexin, Tusuprex, Acetilcisteina, Antitusin, Bromhexin...
b) În tusa umedă însoţită de eliminarea unei cantităţi mari de spută :
1. Asigurarea pacienţilor cu scuipătoare individuală ;
2. Redarea poziţiei de drenaj (ajutăm pacientul să ocupe aşa o poziţie care să
favorizeze eliminarea sputei, deoarece reţinerea ei intensifică intoxicaţia
organismului şi duce la obstrucţia căilor respiratorii ), de cîteva ori pe zi pentru
20-30minute ;
3. Administrăm băuturi calde ;
4. Administrează tratamentul prescris: expectorante, bronhodilatatoare,
decongestionante ale mucoasei traheobronşice ;
5. Se indică proceduri fizioterapeutice.

Sputa este formată din secreţia, transsudaţia şi exsudaţia patologică a

mucoaselor bronho-pulmonare, din descuamaţia epiteliilor pulmonare şi a căilor
aeriene, din produsele rezultate din descompunerea ţesutului pulmonar şi din
substanţe străine inhalate. În timpul evacuării prin faringe şi gură se mai adaugă
salivă, secreţie nazală şi faringiană.
Intervenţia asistentului medical în expectoraţie.
1. Educă pacientul cum să expectoreze, să tuşească cu gura închisă, îl învaţă să nu
înghită sputa să colecteze sputa în scuipătoare;
2. Să nu stropească în jur;
3. Să nu arunce corpuri străine în scuipătoare;
4. Curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane;
5. Goleşte şi curăţă scuipătorile, după ce au fost dezinfectate;
6. Mînuieşte scuipătoarele cu prudenţă, se spală şi se dezinfectează.
Hemoptizia, hemorgia pulmonară- noţiune, intervenţia de urgenţă a
asistentului medical în hemoptizie şi în hemoragia pulmonară.
Def. Hemoptizia - hemoragie exteriorizată prin cavitatea bucală, provenind de
la nivelul căilor respiratorii – plămâni (este apariţia sîngelui în spută). Se poate
manifesta sub formă de firişoare de sînge sau prin hemoragii pulmonare, care
prezintă pericol pentru viaţa pacientului (moartea poate surveni în cîteva minute).
Hemoptizia este un simptom foarte grav care necesită un control viguros al
bolnavului pentru determinarea cauzei şi aplicarea unor măsuri urgent din partea
personalului medical.
Hemoptizia este cauzată de boli ale plămînilor sau inimii:
- Tuberculoza pulmonară - Vicii cardiace
- Cancer pulmonar - Edem pulmonar
- Boala bronşectatică - Traume ale plămînilor
- Abcesul pulmonar - Hipertensiunea pulmonară primară
- Gangrena şi infarctul pulmonar
În cazul apariţiei hemoragiei pulmonare, ea trebuie să fie deosebită de hemoragia
gastrică.
Hemoragie pulmonară
1. Prin tusă se elimină sînge spumos de culoare roşie aprinsă, care nu se
coagulează;
2. Reacţia sîngelui este alcalină;
3. Sîngele este amsticat cu spută;
4. Pericol pentru viaţă prezintă dereglarea ventelaţiei pulmonare din cauza
pătrunderii sîngelui în căile respiratorii.

Intervenţia de urgenţă a asistentului medical în hemoptizie şi în hemoragia

pulmonară:
1. Se anunţă medicul;
2. Se linişteşte pacientul;
3. Se aşează pacientul în poziţie semişezîndă, cu înclinaţie pe partea afectată ,
pentru a evita pătrunderea sîngelui în bronhiile din vecinătate;
4. Se prezintă medicului single colectat într-un vas;
5. Pacientului i se interzice de a vorbi, se recomandă respiraţia pe nas lentă şi
profundă;
6. Pe cutia toracică se aplică punga cu gheaţă;
7. Se propune pacientului de băut lichide reci în cantităţi mici şi repetate;
8. La indicaţia medicului, asistenta va administra medicaţia necesară:
Sol.Vicasol-i/m, Sol. Calcii chloride 10% - i/v, perfuzii -i/v cu Sol.Acid
aminocapronic sau se fac hemotransfuzii;
9. Pacientul va fi cît mai puţin perturbat de cei din jur, se var admite doar
examinări minime;
10. Alimentaţia în primele zile se va reduce la lichide reci;
11. Igiena corporală, schimbarea bolnavului se face cît mai redus pentru a
preîntîmpina mobiditatea pacientului.
DETERMINAREA FRECVENŢEI RESPIRAŢIEI
Respiraţia este funcţia organismului prin care se realizează aportul de oxigen la
ţesuturi şi eliminarea în atmosferă a bioxidului de carbon. Asistentul medical face
observaţii privind etapa ventilatoare a respiraţiei.
Frecvenţa respiraţiei reprezintă numărul de respiraţii pe minut.
Este influenţată de: vârstă, sex.
Vârstă Frecvența respirației
la nou-născuţi 30-50 respiraţii/minut
la 2 ani 25-35 respiraţii/minut
la 12 ani 15-25 respiraţii/minut
adult 16-18 respiraţii/minut
vârstnic 15-25 respiraţii/minut

Observarea şi determinrea respiraţiei. Valorile frecvenţei respiraţiei în

dependenţă de: vârstă, sex, poziţie şi activitate fizică.
Scopul - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului (fiind un indiciu a evoluţiei
bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului).
Elemente de apreciat:
 tipul respiraţiei
 amplitudinea mişcărilor respiratorii
 ritmul
 frecvenţa
MOD DE MASURARE pregătim materialele necesare:
• ceas cu secundar;
• comprese;
• soluţie dezinfectantă;
• foaia de temperatură;
• pix/stilou cu culoare verde.
MOD DE MASURARE
pregătirea psihologică a pacientului nu o efectuăm deoarece numărarea
mişcărilor respiratorii este efectuată fără ca pacientul să cunoască acest lucru;
 - motivaţia este următoarea:
- respiraţia reprezintă un act reflex bazat pe automatism dar controlat de voinţă,
pacientul putând în acest mod să-şi modifice frecvenţa respiraţiilor, ritmul
respirator, iar valorile să nu mai fie cele reale;
- numărarea mişcărilor respiratorii poate fi efectuată şi în timpul somnului;
poziţia pacientului este decubit dorsal;
- aşezăm uşor mâna cu faţa palmară pe suprafaţa sternală a pacientului;
- numărăm inspiraţiile conform mişcărilor de ridicare a peretelui toracic timp de
un minut fără a ne modifica poziţia mâinii;
COLECTAREA SPUTEI

Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din

căile respiratorii prin tuse.
Deci, sputa este un secret patologic eliminat de mucoasa căilor respiratorii în
timpul tusei. Apare în afecţiunile aparatului respirator, oamenii sănătoşi nu elimină
spută. Bolnavii pot elimina de la 3-5 ml., până la 500-1000ml., în 24 ore. O
cantitate mare de spută se elimină în abcesele pulmonare, în tuberculoză. Sputa
poate să conţină agenţi patogeni, mucozităţi, lichid seros, celule ale sângelui rar
helminţi şi oua de helminţi. Pentru aprecierea sputei se va ţine cont de cantitatea
sputei, consistenţa, culoarea, mirosul şi componenţa ei.
Consistenţa sputei :
 lichidă
 vâscoasă
Componenţa sputei :
 mucoasă
 purulentă
 neuro-purulentă
 seroasă
 sangvinolentă
După culoare:
 incoloră şi albicioasă (sputa mucoasă)
 gălbuie sau galben-verzuie (în procese pulmonare purulente, spută
purulentă)
 ruginie (în pneumonia crupoasă)
 roşie aprinsă (în hemoragii pulmonare)
 aurie (la persoanele ce inspiră aer cu praf de carbune)
 După miros: mirosul sputei depinde de caracterul procesului patologic din
plămâni. De obicei sputa nu are miros, numai în caz de abcese pulmonare, cancer
pulmonar are un miros fetid.
Recoltarea sputei
Scop explorator: Pentru examinări macroscopice, citologice, bacteriologice,
parazitologice, în vederea stabilirii diagnosticului.
Utilajul necesar:
Sterile: cutia Petri, scuipătoare (sterilă, fără substanţă dezinfectantă)
Nesterile: pahar cu apă, serveţele de unică folosinţă
Pregătirea pacientului:
 se explică necesitatea efectuării recoltării
 se instruieşte să nu înghită sputa şi să nu o împrăştie
 să expectoreze numai în vasul indicat
 sa nu întroducă în vas şi salivă
Analiza generală a sputei 
Scop: pentru a preciza patologia şi flora microbiană.
Tehnica efectuării:
 se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească cavitatea bucală
 se oferă recipientul de colectare în funcţie de examenul cerut
 se solicită pacientul să expectoreze după un efort de tusă
 se colectează sputa matinală sau adunată în 24 de ore
 se va eticheta vasul şi se va trimite la laborator
Analiza bacteriologică a sputei
Scop: pentru însămânţare, determinarea florei microbiene şi sensibilitatea la
antibiotice. Tehnica efectuării:
 se recoltează dimineaţa după somn pe nemâncate
 se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească cavitatea bucală
 se oferă un vas steril eprubetă sau cutia Petri
 fără ca pacientul să atingă cu buzele marginea recipientului, se va recolta sputa
 vasul se va flamba, eticheta şi transmite la laborator în container de metal
Recoltarea sputei pentru determinarea bacilului Koch.
Scop: Pentru a preciza micobacteria tuberculozei în spută, pentru a supraveghea
evoluţia tuberculozei.
Tehnica efectuării:
 asistentul medical va îmbrăca echipamentul, masca şi mănuşi
 recipientele pentru recoltare sunt pregătite de către laboratorul bacteriologic şi
transmise în secţie
 se oferă pacientului un pahar cu apă să-şi clătească cavitatea bucală
 se oferă recipientul de colectare
 se solicită pacientul să expectoreze după un efort de tusă
 dacă lipseşte sputa matinală, se colectează sputa adunată în 24 de ore
 se va eticheta recipientul şi se va trimite la laborator imediat
Dezinfecţia sputei şi a scuipătoarelor.
Toţi bolnavii care expectorează spută trebuie asiguraţi cu scuipătoare
individuale. Sputa şi scuipătoarele trebuie în mod obligatoriu dezinfectate. Pentru
dezinfecţia sputei, în scuipătoare se toarnă o pătrime din volum o soluţie
dezinfectantă apoi se clătesc sub apă curgătoare, se vor pune la uscat.