Ministerul Educatiei,Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

MOLDOCOOP
Colegiul Cooperatist din Moldova

Catedra:Economie si Comert

Studiul Individual la ,,Logistica Comerciala”

Efectuat:Braga Andrei

Grupa:1CM-21

Controlat:Sitnicenco Viorica

Chisinau 2022
1.Conceptul de logistica si componentele acestuia
1.1 Logistica este managementul (gestionarea) fluxului de mărfuri între punctul de
origine și punctul de destinație, în scopul de a satisface cerințele clienților sau ale
corporațiilor. 
La ora actuală, pentru noţiunea de logistică nu există o definiţie unanim acceptată,
cateva dintre definiţii fiind prezentate in continuare:

European Logistics Association defineşte conţinutul noţiunii de logistică, prin

organizarea, planificarea, controlul şi desfăşurarea fluxurilor de bunuri de la concepţie,
aprovizionare până la producţia şi distribuţia către clientul final cu satisfacerea
exigenţelor pieţei cu un cost minim.

Asociaţia Americană de Marketing priveşte logistica, din prisma transportului şi

manipulării mărfurilor de la punctul de producţiei la punctul de consum sau de utilizare.

Din punctul de vedere al Asociaţiei Logisticienilor din Franţa, logistica

reprezintă ansamblul activităţilor având ca scop punerea în operă, la cel mai mic cost,
a unei cantităţi determinate dintr-un produs, la locul şi la momentul când există o cerere.
Logistica priveşte, deci, toate operaţiile vizate: localizarea uzinelor şi a antrepozitelor,
aprovizionarea, gestiunea fizică a producţiei, a ambalajului, stocajul şi gestiunea
stocurilor, pregătirea şi administrarea comenzilor, transporturile şi manipularea.

O altă definiţie a logisticii este şi cea dată de către Sole Society of Logistic
Engineers, care o abordează ca tehnică şi, în acelaşi timp, o ştiinţă care susţine
realizarea obiectivelor societăţii, programarea şi urmărirea acestora; este necesară
pentru management, engineering-ul şi activităţile tehnice pe teme cerute, proiectarea,
aprovizionarea şi conservarea resurselor.

1.2 Principiile logisticii sunt de origine militară. Acesta a fost utilizat pentru prima data in
domeniul militar. Conducătorii militari au fost primii care au dat o utilizare nouă
cuvântului logistică. Logistica este privită ca o parte a artei războiului, fiind considerată
ca aplicaţia practică a artei de a mişca trupele.

Pentru militari, logistica cuprinde mijloacele şi aranjamentele ce permit aplicarea

planurilor strategice şi tactice. Strategia decide locul de acţiune, iar logistica aduce
trupele in acel loc. Încă din Roma Antică, prin termenul de “logiste” se înţelegea
intendentul însărcinat să furnizeze armatei tot ceea ce este nevoie pentru a duce un
război, iar termenul de “logisteo” exprima administrarea - gestionarea fluxurilor
necesare reuşitei militare, „logista” fiind ofiţerul însărcinat cu organizarea
amplasamentului pentru legiunile romane.

Deşi noţiunea de logistică în sensul mai larg de optimizare economică este

prezentă în anumite lucrări încă din secolul al XIX-lea, cuvântul nu a devenit de
circulaţia actuală, decât cu ocazia celui de-al doilea război mondial şi mai ales sub
impulsul generalului Marshall, in acea vreme consilier militar al preşedintelui Roosevelt.
1.3 Distributia fizica poate fi definita ca: sistemul de deplasare efectiva (fizica) a
bunurilor si serviciilor, prin canale stabilite, de la sursa lor de provenienta, pana la
inceputul activitatii productive, sau de la capatul terminal al acesteia (obtinerea
produselor) pana la consumatorul sau utilizatorul final.

1.4 Evoluţia conceptuala si operationala a logisticii nu se rezumă la simpla

înlocuire a sintagmei de distribuţie fizică cu termenul logistică. Apariţia logisticii, aşa
cum este ea percepută astăzi, a fost rezultatul unei serii de etape care s-au succedat de
la inceputul anilor ’50 ai secolului XX până în prezent.

Astfel, conceptul de logistică a evoluat în funcţie de mediul economic şi de afaceri din

fiecare ţară, fiind rezultatul unor serii de etape care s-au succedat de-a lungul anilor şi
până în prezent. In continuare sunt prezentate cateva exemple ale evoluţiei
conceptului de logistică.

Exemple

Donald J. Bowersox prezintă conţinutul principalelor etape de referinţă pentru SUA, de

exemplu:

Coordonarea operaţiunilor. La inceput, s-a manifestat preocuparea pentru

coordonarea activităţilor de distribuţie fizică, respectiv a transportului, depozitării,
stocării şi prelucrării comenzilor. Se urmărea, ca scop, asigurarea la timp a serviciilor
pentru clienţi, în condiţii de eficienţă din punct de vedere al costurilor.

Regruparea personalului. Organizaţiile au avut tendinţa de regrupare a resurselor

umane implicate în desfăşurarea activităţilor de distribuţie fizică şi de management al
materialelor. Această etapă a fost determinată de decizia firmelor de a spori eficienţa
conducerii acestor activităţi.

Logistica integrată. Noul concept de logistică integrată, respectiv de sistem logistic

integrat, s-a conturat în deceniul al nouălea al secolului XX şi conţine noţiuni legate de
deplasarea mărfurilor printr-un lanţ de verigi consecutive, de valoare adăugată, care au
menirea să asigure ajungerea produselor la momentul şi locul potrivit, în cantitatea şi
forma adecvată.

Logistica strategică. Apariţia conceptului de logistică strategică în anii ’90 a

reprezentat un pas semnificativ în evoluţia logisticii. Această nouă perspectivă este
definită de utilizarea competenţei logistice şi a alianţelor logistice din întregul canal de
marketing, în scopul obţinerii avantajului competitiv.

Logistica strategică se bazează pe alianţe inter-organizaţionale, care permit

combinarea activelor şi performanţelor unei companii cu serviciile oferite de alţi
operatori logistici. În consecinţă, managerii logistici dedică o pondere ascendentă din
timpul lor, activităţilor de interfaţă cu furnizorii şi clienţii, diminuând timpul acordat
operaţiunilor din interiorul întreprinderii.

2.Evolutia relatiilor dintre logistica si marketing

2.1 In prezent, logistica mărfurilor este un domeniu de studiu distinct, iar la nivelul
multor organizaţii un departament special, separat de cel de marketing, de cel comercial
şi de cel de producţie. Raporturile dintre logistică şi marketing au constituit obiectul
multor controverse. Unii specialişti au considerat că logistica a dobândit dreptul de a
exista independent, alţii susţin ideea apartenenţei logisticii la domeniul marketingului.

O periodizare a dezvoltării istorice a marketingului şi logisticii este cea realizată de

specialişti americani care au identificat patru etape de evoluţie:

 perioada conceptualizării;
 perioada integrării;
 perioada dezintegrării (separării);
 perioada reintegrării.

Perioada conceptualizării

Trecerea de la producţia manufacturieră la producţia industrială a impus identificarea

unor mijloace mai rapide şi mai eficiente de deplasare a materiilor prime şi produselor
finite. Firmele prelucrătoare şi cele agricole au început să solicite în mai mare măsură
serviciile intermediarilor, având ca scopul de a crea o reţea de distribuţie pentru propriile
produse.

Importanţa acordată logisticii (de fapt distribuţiei mărfurilor) era mult mai mare decât cea
asociată strategiilor de marketing cum sunt strategia de preţ sau diversificarea
produselor, pentru abordarea anumitor segmente de piaţă. Această perioadă a coincis
cu perioada conceptualizării marketingului.

Perioada integrării

Cele mai importante tendinţe care s-au manifestat în perioada integrării au fost:
extinderea pieţelor; concentrarea populaţiei în mediul urban; dezvoltarea accentuată a
producţiei. Până în anii 1950, marketingul şi logistica au fost definite şi integrate din
punct de vedere conceptual. Funcţiile intermediarilor au constituit una dintre temele
majore din aria distribuţiei, care au fost abordate de specialiştii de marketing în această
perioadă.

Perioada dezintegrării (separării)

Treptat, în anii 1950 şi 1960, practicienii şi teoreticienii au început să considere că

marketingul şi logistica sunt activităţi şi discipline distincte.

Principalilii factori care au generat această nouă perspectivă au fost

următorii: Economiile potenţiale de costuri în domeniul logisticii. Reducerea costurilor a
devenit o prioritate pentru managerii de producţie în anii 1950 şi 1960, în vederea
creşterii profitabilităţii. Managerii de marketing erau interesaţi, de creşterea eficienţei,
punând accentul în primul rând pe sporirea eficacităţii activităţilor de marketing.

Firmele trebuie să investească mai mult în marketing, pentru a obţine rezultate de piaţă
mai favorabile. În privinţa logisticii, se considera că desfăşurarea activităţilor cu cel mai
mic cost ar conduce la cea mai înaltă eficacitate.

2.2

Logistica:
1)Manipularea materialelor ;2)Depozitarea produselor finite; 3)Controlul stocurilor

Activitatile de interfata:

1)Aprovizionarea ;2)Stabilirea obiectivelor de marketing ;3)Localizarea depozitelor ;

4)Proiectarea produselor; 5)Managementul stocurilor ;6)Stabilirea preturilor

7)Onorarea preturilor ;8)Proiectarea companiilor de promovare; 9)Ambalarea de

protective ;10)Alegerea canalelor de marketing

Marketing:

1)Cercetari de marketing; 2)Managementul fortei de vinzari;

3)Stabilirea maximului de productie

3.Fluxurile logisticii

3.1 Functionarea intreprinderii comert presupune darea fluxurilor de marfuri,ca obiect a

logisticii comerciale fluxurile de marfuri are urmatoarele caracteristici:

1)Denumirea-este procesul commercial si schimbul de marfa-bani intre agenti ce

realizeaza prin determinare afacerii

2)Calitatea-care se determina prin standarte,mostre etc.

3)Catitatea-se stabileste in dependenta e columul si regimul de consum al utilizatorilor

4)Timpul-adica pereodicitatea miscarii fluxurillor de marfuri si de caracteristicilor tehnice

ale ciclului de produse de intermedieri comerciali si de consumatori

5)Pnctele intiale,intermediare,finalea fluxurilor marfurilor

3.2

1. Servirea clientilor

Se poate spune ca termenul de servire a clientilor poate fi analizat din cel putin trei
unghiuri de vedere (perspective), respectiv:

a) abordarea bazata pe conceptul de activitate - este o abordare care pune accentul pe

managementul servirii clientului;

b) abordarea bazata pe nivelul de performanta - pune accentul pe posibilitatile de

masurare;

c) abordarea nivelului de servire ca filozofie a managementului reflecta importanta

acordata de marketing satisfacerii nevoilor clientilor.

Practic, definirea corespunzatoare a servirii clientilor presupune considerarea simultana

a tuturor celor trei dimensiuni amintite mai inainte.
In ultima instanta, rezultatul activitatii logistice il reprezinta nivelul de servire a clientilor,
care influenteaza in mod semnificativ eficienta activitatii desfasurate.

In aceste conditii, nivelul servirii, indiferent cum va fi acesta cuantificat, se constituie

intr-un mijloc de prima importanta de diferentiere fata de concurenti, dar si de crestere a
satisfactiei clientilor si, implicit, a loialitatii acestora.

Literatura de specialitate structureaza elementele servirii clientilor in trei categorii

distincte: pre-tranzactionale, tranzactionale si post-tranzactionale.

a)          Intra in categoria elementelor pre-tranzactionale acele componente ale servirii

care au rolul de a crea un climat propice servirii clientilor. Asemenea elemente sunt
legate de politicile si programele firmei si faciliteaza dezvoltarea unor relatii bune intre
furnizor si client.

Analizand servirea clientilor din perspectiva performantei furnizorului, clientii pun, de

regula, accentul pe urmatoarele elemente de natura calitativa:

a) viteza, un element de prima insemnatate ce caracterizeaza nivelul de servire. Acest

element are in vedere mai multe categorii de timp, precum timpul de preluare a
comenzii, timpul de asamblare a comenzii si timpul de livrare;

b) consecventa, se refera la capacitatea firmei de a respecta o anumita durata a

timpului de livrare, de-a lungul unui numar mai mare de cicluri de performanta. Marimea
timpului de livrare, variatia acestuia determina cresterea costurilor suportate de clienti,
in conditiile constituirii unor stocuri de siguranta, suplimentare pentru a evita intarzierea
livrarilor;

c) flexibilitatea, se refera la capacitatea firmei de a indeplini cerintele speciale sau

asteptate ale clientilor. In practica sunt anumite situatii care fac necesara existenta unui
sistem logistic flexibil, precum:

. modificarea pentru un anumit timp a destinatiei de livrare a produsului;

. sustinerea unor programe unice de vanzari si marketing;

. introducerea unor produse noi;

. excluderea unor produse;

. discontinuitatea livrarilor;

. retragerea unor produse;

. asigurarea unui nivel individualizat de servire pentru o anumita piata sau pentru

un anumit client;

. modificari aduse produsului pe parcursul existentei sale in sistemul logistic, in ceea ce

priveste mixarea cu alte produse, a ambalarii, a etichetarii etc.
d) capacitatea de redresare reflecta posibilitatea firmei de a gasi solutii adecvate in
situatiile in care sistemul logistic nu functioneaza in mod corespunzator. In asemenea
situatii, este necesara elaborarea si existenta unor planuri de rezerva, mai ales atunci
cand: probabilitatea de producere a evenimentului respectiv este mai mica decat pentru
evenimentele incluse in procesul de planificare obisnuit; producerea evenimentului ar
genera prejudicii majore; aspectele vizate de acel eveniment pot fi planificate inainte de
producerea sa;

e) seriozitatea, are in vedere capacitatea firmei de a indeplini nivelurile planificate de

disponibilitate a stocului de produse si de performanta operationala. Seriozitatea
furnizorului este reflectata, de asemenea, si de capacitatea ei de a furniza clientului
informatii despre operatiunile logistice si stadiul onorarii comenzilor.

2)Aprovizionarea

Durata ciclului comenzii reprezinta o componenta de prima importanta a servirii

clientilor. Continutul unui asemenea indicator este diferit, in functie de cine il abordeaza.

Astfel, pentru client, ciclul comenzii reprezinta intervalul de timp de la transmiterea

comenzii catre furnizor la primirea marfurilor solicitate. Pentru furnizor insa, ciclul
comenzii se declanseaza in momentul primirii comenzii de la client. Din aceasta
perspectiva, importanta acordata de catre furnizor ciclului comenzii pentru cresterea
nivelului de servire va fi determinata de faptul ca micsorarea duratei si, mai ales,
consecventa cu care se respecta un interval stabilit de comun acord cu clientul
genereaza avantaje serioase pentru ambii parteneri, inclusiv pentru client, in conditiile in
care se diminueaza stocul mediu necesar.

Practic, ciclul comenzii include toate activitatile desfasurate pentru ca marfurile

comandate sa ajunga la client. Principalele etape sunt: transmiterea comenzii,
prelucrarea comenzii, preluarea si asamblarea comenzii, procurarea stocului
suplimentar necesar si livrarea comenzii. Ne vom opri in cele ce urmeaza, pe scurt,
asupra continutului fiecareia dintre aceste etape.

a) Transmiterea comenzii consta in intervalul de timp dintre momentul in care clientul

trimite comanda si momentul in care furnizorul o primeste. Aceasta se face prin
urmatoarele modalitati: agentii de vanzare ai furnizorului, cea mai cunoscuta, prin posta,
telefon, fax, radio, prin mijloace electronice etc, fiecare dintre aceste modalitati
prezentand atat avantaje, cat si dezavantaje specifice.

b) Prelucrarea comenzii se realizeaza in intervalul de timp de la primirea comenzii de la

client si pana la notificarea depozitului in vederea livrarii produsului comandat.
Prelucrarea comenzii presupune o serie de activitati, precum: verificarea corectitudinii si
integralitatii informatiilor prezentate in comanda, verificarea bonitatii clientului,
transmiterea informatiilor catre compartimentul de vanzari, inregistrarea tranzactiei de
catre serviciul de contabilitate, stabilirea depozitului de unde se va realiza livrarea,
informarea depozitului despre hotararea luata, asigurarea mijloacelor de transport
necesare pentru livrarea marfurilor catre client, pregatirea documentelor de livrare,
informarea clientului in ceea ce priveste stadiul onorarii comenzii, emiterea facturii si
transmiterea acesteia catre client. In practica exista cazuri nedorite cand comanda
clientului nu poate fi executata in totalitate, sau chiar cand aceasta nu poate fi onorata
integral, din diferite motive, precum o ruptura de stoc. In asemenea situatii, furnizorul
trebuie sa notifice clientul in cel mai scurt timp posibil, existand posibilitatea ca cele
doua parti sa hotarasca masurile ce se impun.

c) Preluarea si asamblarea comenzii presupune realizarea unor masuri de mare

importanta, precum: preluarea produselor comandate din stocul aflat in spatiile de
depozitare, asamblarea comenzii, verificarea corectitudinii preluarii si asamblarii

comenzii, deplasarea produselor la punctul de livrare al depozitului, realizarea unor

operatiuni de prelucrare sumara, ambalarea produselor (daca este cazul), consolidarea
livrarilor directionate spre aceeasi zona. In vederea reducerii duratei ciclului comenzii,
activitatile specifice etapei de preluare si asamblare a comenzii se pot derula
concomitent cu pregatirea documentelor de livrare si actualizarea stocului.

d) Procurarea stocului suplimentar necesar se realizeaza in cazurile in care produsele

comandate nu se afla in deposit prin:

. executarea partiala sau integrala a comenzii de la un depozit secundar al furnizorului;

. transmiterea comenzilor la fabrica, in vederea onorarii comenzii din stoc;

. lansarea unei comenzi speciale de productie si livrarea directa a produsului de la

fabrica la client;

. amanarea executarii comenzii pana la completarea stocului;

. inlocuirea produselor solicitate prin altele substituibile.

e) Livrarea comenzii este ultima etapa a ciclului comenzii si consta in intervalul de timp
de la preluarea marfii de catre transportator si pana la ajungerea acesteia la client. In
aceasta etapa se pot include si activitatile de incarcare a marfurilor de catre furnizor, ca
si cele de descarcare de catre client.

3. Transportul

Transportul produselor este considerat cea mai importanta activitate a logisticii,

componenta esentiala a mixului logistic. De altfel, transportul logistic detine circa doua
treimi din costurile aferente tuturor activitatilor logistice. Deciziile privind transportul
marfurilor se vor regasi pe intregul cicuit al canalului de distributie, exercitandu-si
impactul asupra tuturor activitatilor din lantul logistic. Asemenea decizii au o frecventa
ridicata si, de cele mai multe ori, trebuie revazute, reconsiderate la intervale scurte de
timp. Cele mai importante asemenea decizii au in vedere alegerea modalitatilor de
transport, a rutelor de transport, precum si programarea mijloacelor de transport.
Alegerea celei mai potrivite variante pentru transportul unui anumit produs presupune
luarea in discutie a mai multor criterii, obiective sau chiar subiective, legate de
disponibilitatea mijloacelor de transport la locurile dorite, costurile transportului, durata
transportului, siguranta in respectarea termenelor, adaptabilitatea la circuitele specifice
de transport impuse de particularitatile fiecarui produs, masura in care se asigura
accesul la locurile dorite etc. Desigur, alegerea celei mai eficiente rute de transport are
o influenta deosebita asupra sistemului logistic. Prin aceasta, se urmareste minimizarea
timpului de transport sau a distantei de parcurs pana la destinatie. Pentru optimizarea
rutelor se folosesc metode econometrice moderne, metode euristice etc.
Intr-un asemenea context, in abordarea problemelor transportului din perspective
logisticii este absolut necesar a se da raspuns la o serie de probleme, precum:

a) Care este transportatorul si ce mijloc de transport indeplineste cel mai bine cerintele
privind nivelul de servire?

b) Care este transportatorul si ce mijloc de transport raspunde cel mai bine criteriului de
pret?

c) Cum se stabilesc punctele si care sunt cantitatile de livrare, astfel incat la o anumita
cerere sa se obtina o minimizare a costului de transport?

d) Care este cel mai scurt traseu de transport?

e) Care este incarcatura optima a unui mijloc de transport?

f) Cum se poate, la costuri si /sau capacitati date, sa se determine capacitatea maxima

de transport?

PRINCIPALELE MODALITATI DE TRANSPORT

Alegerea celui mai potrivit mod de transport sau, atunci cand este cazul, a combinatiilor
de moduri de transport, presupune cunoasterea particularitatilor, a caracteristicilor
fiecaruia in parte. Din punctul de vedere al logisticii, sunt importante urmatoarele moduri
de transport: feroviar, rutier, pe apa, aerian si prin conducte .

1. Transportul feroviar se caracterizeaza in principal prin faptul ca are capacitatea de a

asigura deplasarea unor cantitati mari de marfuri, pe distante mari si de a oferi un
serviciu frecvent. Ca dezavantaje, mentionam un timp de tranzit relativ mare, acesta
incluzand pe langa timpul de deplasare propriu-zisa, un alt interval de timp necesar
pentru realizarea unor operatiuni logistice necesare, precum incarcarea si descarcarea
marfurilor, deplasarea lor dintr-un loc in altul, in cadrul terminalelor de cale ferata,
asamblarea vagoanelor etc. De asemenea, un alt neajuns are in vedere viteza relativ
mica de transport.

De regula, prin acest tip de transport se deplaseaza marfuri cu greutate mare, materii
prime, dar si produse prelucrate, cu valoare mai mica, precum produsele alimentare,
hartie etc. Pentru a fi transportate cu trenul, marfurile trebuie sa fie in cantitati suficiente
pentru a se utiliza vagonul la intreaga sa capacitate.

Desigur, in lume au aparut, mai ales in ultima perioada, echipamente moderne, adanc
specializate, care sa raspunda tot felului de cerinte ale clientilor. Avem in vedere, de
exemplu, vagoanele cu doua sau trei niveluri, utilizate mai ales pentru transportul
automobilelor, vagoanele articulate, vagoanele cu doua niveluri de containere, trenurile
unitare (formate din foarte multe vagoane, de ordinul zecilor), care transporta aceiasi
marfa.

Pentru a face fata concurentei tot mai acerbe - avem in vedere atat concurenta directa a
altor transportatori feroviari, cat si cea indirecta, cea facuta de alte tipuri de transport -
agentii economici transportatori ofera clientilor diverse servicii. Ei pot deplasa o gama
larga de produse, incepand cu marfurile vrac si continuand cu produsele care necesita
conditii speciale de transport. Principalele servicii speciale oferite de transportatorii
feroviari se refera la: urgentarea transportului, posibilitati de oprire a trenului,
permitandu-se astfel incarcari si descarcari partiale pe parcurs, prelucrarea si livrarea
marfurilor, servicii de redirectionare etc.

Transportul rutier este destinat mai ales produselor semifinite si celor finite. Preferabil
pentru deplasarea pe distante relativ mai mici, transportul rutier este specific marfurilor
de valoare mai mare. Avand asemenea caracteristici (dar si altele, precum
disponibilitatea si accesibilitatea), transportul rutier a cunoscut, mai ales in ultima
jumatate de secol, o dezvoltare puternica, creand o concurenta puternica pentru
celelalte tipuri de transport si preluand chiar de la unele dintre acestea o parte dintre
beneficiari. Este tipul de transport care asigura conexiunile dintre punctele de prelucrare
/livrare a marfurilor si posibilitatile specifice celorlalte modalitati de transport, fiind
preferat de utilizatori pentru ca permite deplasarea marfurilor "de la usa furnizorului
la usa clientului".

Alaturi de aspectele prezentate mai inainte, care se transforma in atuuri serioase in

competitia cu alte tipuri de transport, cel rutier ofera clientilor si alte facilitati sau
avantaje, precum:

. cantitatile mici de marfuri care pot fi transportate, fiind necesara incarcarea unui singur
mijloc de transport auto inainte de efectuarea livrarii, fata de situatia constituirii, de
exemplu, a unui tren cu mai multe vagoane;

. siguranta produselor deplasate, in cazul acestui tip de transport rata deteriorarii

marfurilor fiind mai mica fata de alte tipuri de transport. In aceasta situatie, costurile
beneficiarilor aferente ambalajelor de protectie a marfurilor scad in mod vizibil.

Structura costurilor transportului rutier se caracterizeaza prin costuri fixe mici si costuri
variabile medii. O asemenea situatie este datorata, mai ales, investitiilor publice in
sistemul de drumuri, drumuri care apartin administratiei publice, centrale sau locale.
Exista si alte aspecte care conduc la costuri fixe relativ mici in raport cu celelalte tipuri
de transport.

Avantajele transportului rutier in raport cu celelalte categorii de transport, preocuparile

transportatorilor pentru innoire si modernizare si in acest domeniu fac ca acest tip de
transport sa detina ponderea in totalul transporturilor logistice, acesta ajungand in
prezent la circa 70% (fata de 19 % cat reprezinta transportul feroviar sau fata de 9% cat
reprezinta cel naval).

3. Transportul naval (pe apa) are ca avantaj capacitatea de a deplasa marfuri in cantitati
foarte mari, comparativ cu celelalte tipuri de transport. De cele mai multe ori prin acest
tip de transport sunt deplasate produse vrac: carbune, cereale, minereuri, produse
metalurgice, cherestea, otel etc. In acelasi timp insa, o pondere insemnata in marfurile
transportate o au materiile prime, dar frecvent se transporta prin acest tip de transport si
echipamente electrice, automobile, tractoare etc. Un alt important avantaj al
transportului naval ramane costul scazut. Structura costurilor aferente transportului
naval se caracterizeaza prin ponderea mica a costurilor fixe si printr-o pondere mai
mare a celor variabile. Ca si in cazul transportului rutier, responsabilitatea crearii,
intretinerii, imbunatatirii si controlului infrastructurii revine autoritatilor publice,
transportatorii platind in schimb o serie de taxe, taxe a caror valoare este direct
dependenta de volumul de activitate desfasurat.

Exista insa si o serie de dezavantaje ale transportului naval, dezavantaje legate in

principal de:

. timpul de tranzit relativ mare, transportul pe apa fiind, de regula, unul lent. Acest lucru
influenteaza in mod direct nivelul stocurilor de marfuri si al costurilor aferente. Avem in
vedere stocurile de siguranta suplimetare necesare in perioadele de indisponibilizare a
serviciilor de transport, dar si cele de tranzit;

. disponibilitatea limitata, putandu-se utiliza un asemenea tip de transport numai in

situatiile in care expeditorul si destinatarul marfurilor au acces direct la caile de
transport. In acelasi timp, disponibilitatea transportului pe apa este influentata de
conditiile de clima;

. ambalarea de protectie trebuie sa fie una adecvata, aceasta insemnand costuri

suplimentare.

4. Transportul aerian se caracterizeaza prin viteza mare a deplasarii, mai ales in cazul
distantelor mari intre expeditorul si destinatarul marfurilor deplasate. Este un avantaj
relativ, urmare a unor aspecte precum timpul necesar pentru rularea si livrarea
marfurilor la suprafata solului, timpul necesar unor alte moduri de transport necesar
asigurarii legaturii dintre punctul de origine si terminalul aerian de incarcare, ca si intre
terminalul de descarcare si punctul de destinatie, frecventa totusi redusa a transportului
aerian, congestionarea aeroporturilor etc. Daca facem exceptie de situatiile
meteorologice nefavorabile, transportul aerian este unul de incredere, un serios avantaj
al transportului aerian ramanand nivelul scazut al pierderilor si al deteriorarilor. In
aceste conditii, costul ambalajelor de protectie este mai mic decat in cazul altor tipuri de
transport.

Dezavantajele transportului aerian de marfuri se refera in principal, la:

. accesibilitatea limitata, aceasta insemnand ca marfurile trebuie sa fie transportate in

alte moduri, atat de la locul de expeditie pana la aeroport, cat si de la aeroport la
beneficiar.

In conditiile gradului scazut de accesibilitate creste timpul efectiv de transport si de aici

costul de transport;

. capacitatea limitata de transport, in conditiile in care mijloacele de transport aerian

sunt totusi limitate in privinta capacitatii fizice de transport;

. costurile de transport relativ mari in comparatie cu celelalte moduri de transport. De

data aceasta, structura costurilor este dominata de cele variabile. In schimb, costurile
fixe sunt mai mici in raport de transporturile pe calea ferata, pe apa sau de cele terestre.

5. Transportul prin conducte are o pondere mica in totalul transporturilor logistice. El

prezinta avantajul unor tarife scazute, devenind deosebit de eficient in cazul conductelor
de mare diametru, care functioneaza aproape de capacitatea lor integrala,
valorificandu-se astfel economiile de scara. De regula, prin conducte se transporta
petrolul si produsele petroliere, gazele naturale, produsele chimice lichide, apele
menajere, apa potabila etc. Un avantaj important al transportului prin conducte il
reprezinta nivelul scazut al pierderilor, datorat caracteristicilor specifice de constructie a
conductelor si de operare. Pe de alta parte insa, transportul prin conducte are si o serie
de dezavantaje, legate in principal de:

. disponibilitatea redusa, in conditiile in care existenta conductelor se limiteaza totusi la

o arie geografica restransa. Mai mult, transportul de la un punct de origine sau la un
punct de destinatie care nu are acces nemijlocit la o conducta presupune apelarea la
alte modalitati de transport, cu implicatii asupra costurilor totale.

. gama restransa de produse ce pot fi totusi deplasate printr-un astfel de mod de

transport;

. timpul de tranzit este destul de mare, viteza de transport prin conducte fiind relative
mica. Un asemenea dezavantaj este diminuat de faptul ca acest tip de transport se
desfasoara fara intrerupere;

. un singur sens de transport.

4. Stocarea

Deciziile privind stocarea sunt la fel de importante in activitatea logistica, in conditiile in

care aceasta componenta a sistemului logistic se situeaza pe al doilea loc ca pondere
in totalul costurilor. Printr-o gestiune eficienta a stocurilor pot fi aduse importante
economii de fonduri, economii care trebuie insa coroborate cu o crestere continua a
calitatii serviciilor oferite clientilor. In ultima instanta, obiectivul urmarit il constituie
asigurarea unei aprovizionari continue, adaptata specificului cererii si in conditii de
costuri cat mai mici posibile.

Disponibilitatea produselor in stoc, una din componentele de prima insemnatate ale

servirii clientilor, reprezinta probabilitatea existentei produselor in momentul in care
acestea sunt solicitate de catre clienti. In vederea stabilirii nivelului stocului de produse,
firma va avea in vedere mai multi parametri, precum cererea estimata, particularitatile
produsului si vitezei de circulatie a acestuia, dar si contributia lui la vanzarile si profitul
firmei.

Primul element ramane desigur cererea previzionata pentru satisfacerea careia firma va
constitui mai intai un stoc de baza, iar apoi unul de siguranta, acesta avand rolul de a
asigura o anumita protectie pentru cazurile de variatii neasteptate ale cererii, ca si
pentru incertitudinile privitoare la intervalul de reaprovizionare. Stocul mediu necesar
pentru asigurarea unui anumit nivel de disponibilitate a produselor va fi influentat si de
numarul depozitelor utilizate de catre firma, volumul stocurilor crescand pe masura
existentei unui numar mai mare de depozite.

In vederea cuantificarii disponibilitatii produselor in stoc se apeleaza la trei indicatori de

baza: frecventa rupturilor de stoc, indicele de executie si numarul livrarilor de comenzi
complete.
a) Frecventa rupturilor de stoc reflecta probabilitatea absentei unui produs in stoc.
Indicatorul este calculat fie pentru un anumit produs, fie pentru toate produsele firmei.
Cuantificarea frecventei rupturilor de stoc pentru fiecare produs are in vedere faptul ca
disponibilitatea anumitor produse prezinta o importanta majora pentru client. Atunci
cand comenzile sunt frecvente si in cantitati mici, probabilitatea unei rupturi de stoc este
mai mare decat in cazul comenzilor mai rare si in cantitati mari.

b) Indicele de executie masoara atat marimea, cat si impactul rupturilor de stoc in timp.
Acesta coreleaza disponibilitatea produsului cu cererea exprimata de catre clienti,
masoara frecventa rupturilor de stoc. El se calculeaza ca raport intre cantitatea livrata
din produsul solicitat de catre un anumit client si cantitatea comandata de catre acesta.
Desigur, datele pot fi agregate la nivelul unui singur client sau al tuturor clientilor. Si in
cazul indicelui de executie, obiectivele pot fi diferentiate, in functie de caracteristicile
cererii. Astfel, pentru produsele critice, se poate stabili un nivel inalt al indicelui de
executie, in timp ce acest indice este mai mic in cazul comenzilor frecvente si in cantitati
mai mici, fata de situatia comenzilor cu frecventa mai mica si de cantitate mai mare.

c) Numarul livrarilor de comenzi complete reprezinta numarul situatiilor in care furnizorul

este capabil sa onoreze integral comanda clientilor. Aceasta presupune ca firma
dispune de toate produsele solicitate de client, in cantitatile si la nivelul de calitate
cerute de acesta.

Desigur, firma furnizoare are posibilitatea de a opta pentru o disponibilitate diferentiata,

in functie de mai multi factori, dar, mai ales, in functie de importanta produselor si
clientilor.

5. Depozitarea

Depozitarea este o componenta a sistemului logistic, care presupune un ansamblu de

activitati de sustinere, ce contribuie la realizarea obiectivelor de servire a clientilor.

Intr-o asemenea acceptiune, depozitele sunt spatii de stocare a produselor, implantate

in drumul fizic al unui produs de la producator la client. In functie de forma de
proprietate, depozitele apartin producatorului, grosistului, detailistului sau unor
mandatari.

Utilizarea depozitelor in sistemul logistic este justificata de rolul si functiile pe care

acestea le indeplinesc. Existenta depozitelor este legata de necesitatea mentinerii unor
stocuri de marfuri, iar rolul acestora rezulta din cel putin urmatoarele considerente:

. firmele dotate cu spatii de depozitare au o mai mare capacitate de disponibilitate a

produselor, in cantitatea si calitatea solicitata, in locul potrivit si la momentul potrivit, in
conditiile celei mai mari contributii la profitul firmei;

. amplasate corespunzator, depozitele, si mai ales cele de distributie, diminueaza timpul

de livrare, contribuind astfel in mod substantial la cresterea nivelului de servire logistica.

Desigur, utilitatea depozitelor nu trebuie redusa doar la pastrarea unor cantitati de

produse. Rolul acestora este mult mai mare, acesta constand in:
a) Coordonarea cererii cu oferta. Un asemenea rol este legat de asigurarea cantitatilor
de produse necesare pentru satisfacerea cererii, in situatii speciale, referitoare mai ales
la:

. incertitudini legate de cerere, fiind necesar sa se constituie si sa se mentina stocuri de

produse care sa permita satisfacerea cererii in perioadele de varf;

. incertitudini referitoare la ciclul de performanta, in conditiile in care capacitatea de a

onora comenzile clientilor este influentata de primirea la timpul potrivit a marfurilor de la
furnizori. Existenta unor variatii ale duratei intervalului de reaprovizionare face necesara
constituirea unor stocuri de protectie;

. cerere sezoniera, in conditiile in care produsele achizitionate de clienti numai in

anumite perioade fac necesara, la randul lor, crearea de stocuri. Productia se poate
desfasura pe intreaga durata a anului, pentru a asigura cantitatea necesara in sezon, in
conditii minime de cost;

. productie sezoniera, depozitele avand rolul de a prelua si pastra marfurile produse intr-
o perioada limitata de timp. Stocurile sunt chemate sa satisfaca cererea distribuita de-a
lungul anului.

b) Obtinerea de economii de costuri, si avem aici in vedere costuri din alte domenii ale
activitatii firmei, respectiv productie (prin economiile de scara), cumparare, transport
etc.

c) Continuarea sau amanarea productiei / prelucrarii. Avem in vedere aici o serie de

produse cu caracteristici speciale, mai ales alimentare (vinuri, fructe etc.) care, pentru a
ajunge in stadiul vanzarii trebuie sa mai ramana in depozit pentru maturizare (invechire,
coacere etc.). In alta ordine de idei, uneori este necesara amanarea finalizarii
procesului de prelucrare pana in momentul in care sunt cunoscute caracteristicile
cererii.

d) Indeplinirea unor obiective de marketing, legate mai ales de:

. reducerea timpului de livrare, urmare a amplasarii depozitelor cat mai aproape de

clienti. Proximitatea in raport cu piata tinta nu are in vedere neaparat aspectul spatial, ci
mai degraba pe cel temporal, fiind conditionata de disponibilitatea unor mijloace rapide
de transport;

. adaugarea de valoare, prin oferirea unor servicii speciale, potrivit cerintelor clientilor.
Avem in vedere servicii precum facturarea, ambalarea, crearea de pachete
promotionale etc.

In principal, in cadrul activitatilor logistice ale firmei, depozitele indeplinesc functii legate
de pastrarea marfurilor, consolidarea livrarilor, divizarea lotului, crearea unei structuri
sortimentale si oferirea de servicii de valoare adaugata.

a) Pastrarea marfurilor se constituie in functia de baza, traditionala a depozitului de

marfuri, ce presupune o serie de activitati legate de mentinerea stocurilor de marfuri si
de protejare a acestora.
b) Consolidarea livrarilor, atunci cand cantitatile de produse solicitate de catre client
sunt mai mari si este necesara formarea lotului complet, uneori fiind chiar necesar a se
apela la mai multe surse, apartinand fie aceluiasi producator, fie se apeleaza la mai
multe firme.

c) Divizarea lotului, indiferent in ce mod primeste depozitul furnizorului marfa, respectiv

de la unul sau mai multi producatori. Marfurile sunt primite de catre depozit in cantitati
mari, in timp ce livrarile catre clienti trebuie facute in cantitati mici, in functie de
solicitarea acestora.

d) Crearea unei structuri sortimentale, functie ce se intalneste practic in doua variante,

in functie de sursa de provenienta a marfurilor:

. de la unitatile de productie ale aceleiasi firme, in acest caz marfurile trebuind sa fie
sortate, pentru a raspunde solicitarilor fiecarui client sau piete tinta in ceea ce priveste
structura sortimentala;

. de la firme diferite, de data aceasta depozitul trebuind sa creeze combinatii de

produse in mod anticipat fata de comenzile clientilor. In acest scop sortimentul va
include mai multe linii de produse de la furnizorii firmei. O asemenea varianta ofera
clientilor avantaje precum reducerea numarului furnizorilor in care fiecare client trebuie
sa stabileasca relatii, reducerea costurilor de transport fata de cazul in care fiecare
client isi va face aprovizionarea in mod individual de la furnizor, asigurarea unei structuri
sortimentale diversificate, adaptate cerintelor clientilor.

4.Cumpararea marfurilor si abordarea moderna a acestuia

4.1,4.2,4.3

Promovarea conceptelor de lant de aprovizionare - livrare si logistica sporeste

semnificatia aprovizionarii pentru orice organizatie.

Integrarea externa a firmei cu ceilalti operatori din filiera de productie si

comercializare impune focalizarea atentiei logisticienilor si marketerilor deopotriva
asupra distributiei fizice si aprovizionarii cu bunuri si servicii. Scopul acestei schimbari
de perspectiva este cresterea capacitatii firmei de a satisface cerintele si asteptarile
clientilor potentiali din piata tinta.

Exista numeroase abordari conceptuale referitoare la aprovizionare, cumparare,

achizitionare sau procurare. Uneori, acesti termeni sunt utilizati ca sinonime, alteori
exista diferente mari de continut, care au dat nastere unor dispute aprinse.

in procesul de elaborare a unor standarde de competenta in domeniul

cumpararii, Purchasing and Supply Lead Body, din Marea Britanic, a realizat o harta
functionala a lantului de aprovizionare-livrare. Scopul major al acestui lant este de a
asigura interfata dintre client si furnizor, in vederea planificarii, obtinerii, stocarii si
distribuirii materialelor, bunurilor si serviciilor necesare, care sa permita organizatiei sa
satisfaca cerintele clientilor interni si externi.

Definitia continua prin listarea principalelor functii ale lantului de aprovizionare-livrare:

  contributia la formularea, comunicarea si aplicarea politicilor, strategiilor si
planurilor;
 contributia la crearea si imbunatatirea sistemelor legate de cumparare;
 crearea si mentinerea unei baze de date continand informatii referitoare la
cumparare;
 stabilirea si dezvoltarea surselor de cumparare;
 obtinerea materialelor, bunurilor si serviciilor necesare;
 furnizarea de bunuri si materiale clientilor interni si externi, prin stocare, miscare,
distributie si transport;
 urmarirea si controlul lantului de cumparare, furnizare, stocare, distributie si
transport;
 contributia la desfasurarea unei activitati eficace.

in viziunea lui Kenneth Lysons, de exemplu, cumpararea organizationala poate

fi definita ca functia responsabila de obtinerea prin cumparare, inchiriere sau alte
mijloace legale, a echipamentelor, materialelor, furniturilor si serviciilor necesare, in
vederea utilizarii in cadrul productiei. De fapt, termenul productie utilizat in aceasta
definitie are sensul economic de creare a utilitatilor, respectiv a bunurilor si serviciilor
care satisfac o anumita cerere. Autorul nu limiteaza conceptul de cumparare la
domeniul productiei, ci subintelege aplicabilitatea lui in organizatiile de servicii, de
distributie etc.

Exista si propunerea de a considera trei termeni distincti: aprovizionarea,

cumpararea si marketingul aprovizionarii.3 Din aceasta perspectiva, aprovizionarea este
o functie de executie orientata spre interiorul intreprinderii, relatia cu furnizorul fiind
limitata la un termen scurt. Cumpararea este o functie de achizitionare de resurse
materiale, a intreprinderii orientate spre exterior, relatia cu furnizorul fiind focalizata
asupra unui termen mediu. Marketingul cumpararilor este considerat o functie de
gestiune a resurselor materiale ale intreprinderii, pe termen lung.

Conform opiniei altor specialisti in domeniul

economic, aprovizionarea reprezinta ansamblul operatiunilor care permit intreprinderii
sa dispuna de bunurile si serviciile necesare activitatii sale si pe care trebuie sa le
procure din exterior. Din aceasta perspectiva, cumpararea este o decizie punctuala de
achizitionare a unui anumit bun, in timp ce aprovizionarea consta in administrarea
fluxurilor de bunuri si servicii de care intreprinderea are nevoie pentru continuitatea
functionarii sale, satisfacerea cererii clientilor si asigurarea rentabilitatii.

Potrivit altei definitii, cumpararea consta in achizitionarea bunurilor si serviciilor

necesare, la un cost optim, din surse competente si sigure.Analiza acestei definitii
releva urmatoarele caracteristici ale cumpararii:

a. procurarea de bunuri si servicii. Obtinerea bunurilor si serviciilor necesare

desfasurarii activitatii firmei se poate realiza fie din surse interne (cu forte proprii), fie din
surse externe organizatiei. Procurarea din surse externe poate lua diverse forme:
cumparare, contrapartida, leasing etc.

b. examinarea necesitatii cumpararii. Fiecare operatiune de cumparare trebuie

sa fie temeinic fundamentata in privinta tipului de produs, cantitatii specificate, nivelului
de calitate solicitat si datei. De asemenea, alegerea sursei de procurare a bunurilor sau
serviciilor nu trebuie sa insemne favorizarea unui anumit furnizor care nu are o oferta
competitiva si profitabila pentru firma cumparatoare.
 c. cumpararea la cel mai favorabil cost. Profesionistii in domeniul cumpararii vor
analiza permanent costurile, dar nu le vor absolutiza, in defavoarea calitatii. Secretul
performantelor inalte consta in obtinerea bunurilor si serviciilor necesare, la cel mai
favorabil cost, nu la cel mai mic cost. Se afirma ca, de fapt, costul este o combinatie a
pretului si calitatii. Logisticianul urmareste achizitionarea produselor la cel mai mic cost
care face posibila asigurarea unui anumit nivel al calitatii ofertei finale a organizatiei,
pentru clientii sai. in plus, pentru specialistii in aprovizionare, nu conteaza doar pretul
marfurilor, ci si costurile asociate cumpararii, respectiv costurile de lansare a
comenzilor, costurile de transport si depozitare.

d. selectia atenta a surselor, in procesul de stabilire a furnizorilor de la care se

va aproviziona firma, este necesara evaluarea competentei lor si a capacitatii de a
onora angajamentele contractuale. Se va utiliza in acest scop un set de criterii de
evaluare relevante din perspectiva obiectivelor organizatiei cumparatoare.

Obiectul operatiunilor de cumparare il pot constitui: materiile prime, materialele,

componentele, produsele semifinite, produsele finite, articolele de intretinere-reparatii-
exploatare, echipamentele (utilajele) si serviciile. Se constata ca obiectul cumpararii
este reprezentat de inputuri care se regasesc in produsul finit (materii prime,
subansamble etc.), dar si de produse care nu se regasesc in produsul final oferit
clientilor, respectiv articolele de intretinere-reparatii-exploatare (vopsele, piese de
schimb pentru utilaje, lubrefianti etc.). De asemenea, cumparatorii sunt preocupati de
obtinerea de echipamente de productie, de birou si alte echipamente, precum si de
servicii (curatare-igienizare, constructie, paza etc.)

La prima vedere, aceasta enumerare este extrem de cuprinzatoare si nu

exclude nimic dintre posibilele obiecte ale cumpararii. In realitate, cumpararea - ca
functie a intreprinderii - nu este responsabila de procurarea de resurse umane, fonduri,
bunuri imobiliare, companii sau de realizarea de investitii speculative. De exemplu,
'procurarea' fortei de munca revine functiei de personal, iar obtinerea capitalului
necesar, functiei financiare.

Nu toate activitatile asociate cumpararii (aprovizionarii) constituie preocuparea

exclusiva a logisticianului. in mod direct, logisticianul are responsabilitatea de a alege
punctele de livrare a marfii de catre furnizori, de a stabili cantitatea de produse ce va fi
comandata, de a esalona in timp fluxurile de marfuri, de a selecta metodele de transport
cele mai convenabile.6 Acestea sunt doar cateva dintre deciziile majore de care depinde
buna functionare a sistemului logistic. Exista insa o serie de activitati legate de
aprovizionare, pe care logisticianul le desfasoara alaturi de alti specialisti ai firmei.
Exemple de astfel de activitati sunt: negocierea contractelor, evaluarea performantelor
furnizorilor, analiza valorii etc.

in continuare, termenul cumparare va fi utilizat pentru a desemna activitatile de

procurare a bunurilor si serviciilor necesare organizatiei, din surse externe adecvate,
avand ca scop atat satisfacerea cerintelor si asteptarilor clientilor pietei tinta, in privinta
ofertei finale a firmei, cat si functionarea organizatiei in mod eficace si eficient.

Conform perspectivei 'clasice', misiunea cumpararii consta in obtinerea

produselor necesare, de calitatea potrivita, in cantitatea potrivita, din sursa potrivita,
livrate la locul potrivit, la timpul potrivit, la pretul potrivit. Semnificatiile acestor potriviri
sunt urmatoarele:

calitatea potrivita - un nivel suficient pentru a indeplini functia ceruta, avand in

vedere ca o calitate excesiva fata de necesitatile clientilor este o investitie
costisitoare, iar o calitate inferioara induce riscul pierderii clientilor;

cantitatea potrivita - mai mare sau mai mica decat cea solicitata de un
departament al firmei (de productie sau comercial), astfel incat sa permita o
livrare economica sau sa evite riscul unor fluctuatii nefavorabile de pret ori al
uzurii morale a marfurilor;

sursa potrivita - capabila de performante de incredere si caracterizata de

competenta;

locul potrivit - la un depozit central, direct la unitatea de productie sau

magazinul propriu, direct la client etc.;

timpul potrivit - cumparari realizate, pe de o parte, fie in mod anticipat fata de

momentul de manifestare a nevoii de produse, fie in momentul manifestarii
cererii, in conditiile unor stocuri zero, pe de alta parte la un anumit interval de
la data solicitarii efectuate de un departament al propriei organizatii;

pretul potrivit - nu neaparat cel mai scazut pret al pietei, ci costul total cel mai
favorabil, la care pot fi procurate utilitatile dorite.

Profesionistii aprovizionarii considera ca aceasta definitie a misiunii cumpararii

este relativ simplista. Motivele principale se refera la:

utilizarea termenului 'potrivit' - ceea ce confera misiunii un caracter

situational, termenul fiind inteles in mod diferit de fiecare organizatie;

versatilitatea termenului 'potrivit' - semnificatia potrivirii se modifica in functie

de mutatiile care au loc in cadrul organizatiei si in mediul in care ea
actioneaza;

necesitatea concordantei cu obiectivele organizatiei - potrivirile trebuie sa

corespunda obiectivelor functionale de aprovizionare si logistice, care
decurg, la randul lor, din obiectivele generale ale firmei;

caracterul ireconciliabil al unor potriviri - de exemplu, un nivel inalt de

calitate nu poate fi obtinut Ia un pret 'potrivit', ci la un pret mai mare, ce
reflecta performantele competitive ale furnizorului in domeniul calitatii.

Misiunea cumpararii se concretizeaza intr-un set de obiective a caror indeplinire

este asigurata de logisticieni, in general, si de specialistii in cumparare, in mod special.
 Obiectivele cumpararii moderne sunt urmatoarele:

a)      Asigurarea la momentul potrivit a bunurilor si serviciilor necesare, pentru ca

firma (producatoare sau distribuitoare) sa poata onora la timp comenzile clientilor
sai, sa evite nemultumirile acestora datorate intarzierii livrarilor si pierderile
generate de anularea comenzilor;

b)      Realizarea celei mai avantajoase combinatii a calitatii, pretului, serviciului si

timpului, fara a absolutiza importanta pretului, in privinta cresterii eficientei
cumpararii;

c)      Reducerea la minimum a pierderilor legate de stocuri, atat sub aspectul

costurilor generate de mentinerea in spatiile de depozitare a unor stocuri de
siguranta excesive (costuri aferente depozitarii, costul uzurii morale si deteriorarii
fizice a produselor etc.), cat si al costurilor generate de rupturile de stoc (costul
comenzilor anulate si al celor restante, costul pierderii unor clienti);

d)      Dezvoltarea relatiilor cu furnizori competenti, ceea ce presupune pe de o

parte evaluarea riguroasa a performantelor furnizorilor actuali si potentiali, iar pe
de alta parte preocuparea firmei de a stabili relatii de parteneriat pe termen lung
cu furnizori de incredere, interesati sa coopereze pentru realizarea unor obiective
comune, in interesul ambelor parti;

e)      Identificarea si dezvoltarea unor surse alternative de incredere, pentru a

diminua dependenta de o singura sursa de cumparare, care fie poate da dovada
de autosuficienta, in absenta unei competitii cu alti furnizori, pentru obtinerea
comenzilor si satisfacerea necesitatilor firmei cliente, fie se poate confrunta cu
situatii de forta majora, care o fac incapabila de a onora pe termen mediu sau
lung cerintele firmei cumparatoare;

f)       Valorificarea avantajelor standardizarii si simplificarii componentelor

produsului, in cazul intreprinderilor producatoare, care are ca efect reducerea
diversitatii si cantitatii produselor mentinute in stoc, ceea ce conduce la
diminuarea costurilor si cresterea probabilitatii de obtinere la timp a comenzilor;

g)      Urmarirea tendintelor pietei si mentinerea pozitiei competitive a firmei, prin

identificarea noilor materii prime, materiale, subansamble si produse finite, noilor
surse de cumparare de pe piata interna si externa, noilor orientari in practica
aprovizionarii firmelor;

h)      Mentinerea unor bune relatii intre departamentul de aprovizionare si

celelalte departamente ale firmei, cu scopul de a asigura indeplinirea obiectivelor
generale ale organizatiei;

i)        Administrarea functiei de cumparare in mod eficient si eficace, in conditiile

respectarii prevederilor legale si standardelor etice;

j)        Dezvoltarea profesionalismului in domeniul cumpararii, prin recrutarea,

selectarea, promovarea si motivarea unui personal competent
 5.Activitatile de baza a logisticii

1. Activitati de baza

1) Elementul de referinta pentru functionarea oricarui sistem logistic il reprezinta

realizarea unui anumit nivel de servire. Un asemenea nivel de servire impune o serie de
cerinte de natura logistica, cerinte stabilite, la randul lor, in functie de asteptarile
clientilor. Principalele activitati desfasurate in vederea asigurarii nivelului de servire
logistica se refera la cercetarea nevoilor si cerintelor clientilor in ceea ce priveste nivelul
cerintelor logisticii, stabilirea nivelului de servire logistica a clientilor ce urmeaza sa fie
oferit de catre firma furnizoare sau diferentierea nivelului de servire in functie de
cerintele segmentelor de piata vizate, evaluarea perceptiilor clientilor in ceea ce priveste
nivelul de servire oferit, a decalajului dintre ceea ce au asteptat clientii si ceea ce au
primit efectiv acestia, ajustarea nivelului de servire logistica, in functie de evolutia
cerintelor clientilor.

2) Cumpararea prezinta o importanta covarsitoare in crearea de valoare in cadrul

lantului logistic. Pentru acest domeniu (al cumpararii) activitatile reprezentative se refera
la stabilirea necesitatilor de aprovizionare, alegerea surselor de aprovizionare, stabilirea
modului de realizare in timp a aprovizionarii (ritmul aprovizionarii), evaluarea periodica a
performantei furnizarilor, determinarea cantitatii economice a comenzii.

3) Transportul joaca un rol esential in buna functionare a sistemului logistic, el

asigurand utilitatea de timp in cadrul activitatii desfasurate. In esenta, transportul
presupune derularea urmatoarelor activitati: alegerea modalitatilor adecvate de
transport (rutier, feroviar, aerian, maritim, prin conducte), evaluarea si selectia
furnizorilor de servicii de transport, consolidarea transporturilor, stabilirea rutelor de
transport si programarea transporturilor.

4) O alta componenta de baza a sistemului logistic o constituie gestiunea stocurilor,

aceasta oferind utilitatea de timp asteptata de client. Printre activitatile principale pe
care le presupune gestionarea stocurilor trebuie enumerate: elaborarea politicilor privind
stocurile de materii prime, materiale si produse finite, stabilirea produselor din stoc si,
mai ales, a mixajului acestora, in functie de contributia diverselor articole la desfacerile
sau la profitul firmei, determinarea stocului de siguranta si a nivelului de
reaprovizionare, aplicarea strategiei "just-in-time".

5) Ultima activitate de baza a lantului logistic pe care o analizam este prelucrarea

comenzilor. Fac parte din acest domeniu activitati precum: determinarea procedurilor de
primire a comenzilor, stabilirea metodelor de transmitere a informatiilor referitoare la
comenzi, definirea ordinii de prioritate in prelucrarea comenzilor, alegerea variantei de
onorare a comenzii numai din stocul disponibil si/sau de productie (in cazul unei rupturi
de stoc).

6)  Depozitarea marfurilor. Principalele activitati legate de depozitarea marfurilor se

refera la: stabilirea necesarului de spatii de depozitare, alegerea amplasamentului
depozitelor, determinarea numarului de depozite necesare, stabilirea configuratiei
depozitului, amplasarea marfurilor in cadrul depozitului etc.
7) In ceea ce priveste fluxurile informationale, acestea se constituie in parte integranta a
sistemului logistic, ele facilitand derularea tuturor activitatilor, fie ele de baza, fie de
sustinere. Informatia logistica face posibila desfasurarea operatiunilor de planificare si
control, contribuind la cresterea eficientei deciziilor strategice si operationale. Ca
activitati legate de functionarea corespunzatoare a sistemului informational logistic
trebuie incluse: culegerea si prelucrarea datelor, analiza informatiilor, elaborarea
rapoartelor si situatiilor necesare, stabilirea unor proceduri de stocare a datelor,
controlul fluxului de informatii etc.