641.

Individualitatea genica si biologica :definitie,importanta

INDIVIDUALITATEA GENETICĂ
▪ totalitatea informaţiei genetice a unui individ = GENOTIP = 2n cromosomi.
▪ genotipul se formează în timpul fecundării:
▪ n crs (ovul) + n crs (spermatozoid) = 2n crs (zigot) → COMBINAŢIE GENETICĂ NOUĂ, UNICĂ, CONSTANTĂ
ŞI IREPETABILĂ
▪ genotipul → programul ontogenetic:
▪ succesiune de etape de dezvoltare prestabilite exact, diferite calitativ şi precis delimitate
▪ INDIVIDUALITATEA BIOLOGICĂ
FENOTIP
▪ ansamblul unic de caractere specifice, produse prin interacţiunea permanentă şi în proporţii diferite
dintre genotip şi mediu
▪ temporal
Importanta : Permit explicarea coerenta a anumitor particularitati observate in medicina clasica :
-vulnerabilitatea diferita a oamenilor la imbolnavire este consecinta diferentelor de raspuns ale
organismelor la actiunea nociva a factorilor de mediu (boli multifactoriale- factorii genetici dau
predispozitia la boala,iar cei ce mediu dau starea de boala)
-expresivitatea variabila a unor afectiuni la pacienti diferiti din familii diferite/aceeasi familie
-raspunsul diferentiat al unor bolnavi diferiti la actiunea aceluiasi medicament aplicat in doze echivalente
2.Caractere fenotipice primare normale si anormale pur ereditare;valoare practica
CARACTERE EREDITARE NORMALE- determinate monogenic,
▪ transmise mendelian;
▪ >30 sisteme grupale:
▪ grupe sanguine (ABO, Rh, MN, etc.),
▪ grupe serice (haptoglobine, transferine, ş.a.),
▪ grupe enzimtice (fosfatază acidă, etc.),
▪ grupe tisulare (antigenele HLA);
▪ majoritatea polimorfe → > variante în populaţie:
▪ pentru sistemul de grup sanguin ABO → grupe A, B, AB şi O;
▪ fiecare individ posedă
▪ numai o anumită variantă dintr-un sistem;
o combinaţie specifică de variante → unicat biologic
CARACTERE EREDITARE ANORMALE
▪ determinate de mutaţii,
▪ prezente la unii indivizi → BOLI GENETICE:
▪ boli cromosomice (sindrom Down = trisomia 21 etc.),
▪ boli monogenice (hemofilia ş.a.),
▪ boli mitocondriale (atrofia optică Leber),
▪ NB nu toate bolile genetice sunt ereditare
▪ unele boli genetice pot fi influenţate de mediu → posibilităţi de profilaxie şi terapie
▪ ex. fenilcetonuria (deficit de fenilalanil-hidroxilază) → retard mental sever;
▪ eliminarea din alimentaţie a fenilalaninei → dezvoltare intelectuală normală
VALOARE PRACTICA :
Studiul caracterelor ereditare normale=>cartografierea fiecarei gene pe cromosom
-identificarea persoanelor
-expertiza paternitatii si filiatiei
-compatibilitate transfuzii+transplante 3.Caractere fenotipice normale si anormale determinate de
interactiunea ereditate-mediu
CARACTERE MULTIFACTORIALE NORMALE
▪ numeroase caractere normale:
▪ talia;
▪ greutatea;
▪ inteligenţa;
▪ tensiunea arterială;
▪ contribuţia ereditară este poligenică;
▪ genotipul determină:
▪ un procent din caracter = HERITABILITATE;
▪ limita maximă de dezvoltare a caracterului;
norme de reacţii la factorii de mediu.
CARACTERE MULTIFACTORIALE ANORMALE
▪ boli multifactoriale (B)
▪ tipuri:
▪ anomaliile congenitale izolate – anencefalia, DSV;
▪ bolile comune ale adultului – HTA, DZ;
▪ boli prin mutaţii somatice – cancere, boli autoimune;
▪ contribuţia ereditară este poligenică → au caracter familial, fără transmitere mendeliană;
▪ genotipul → PREDISPOZIŢIE LA BOALĂ (PG);
▪ B = PG + M → măsuri de profilaxie:
▪ identificare persoanelor cu predispoziţie genetică;
▪ evitarea factorilor nocivi de mediu
4.Caractere fenotipice determinate de mediu.Ecogenetica si farmacogenetica
CARACTERE ECOLOGICE
▪ agenţi fizici, chimici sau biologici → agresiuni → boli aparent negenetice.
▪ efectele agresiunilor exogene influenţate de GENOTIP
▪ mod specific de răspuns la agresiuni → ECOGENETICA
▪ studiază variaţiile individuale determinate genetic la acţiunea factorilor externi;
▪ alergenii, alcoolul, fumatul, infecţiile → efecte diferite la persoane diferite
▪ manifestarea şi gravitatea îmbolnăvirilor → FARMACOGENETICA
▪ studiază diferenţele genetice individuale în răspunsul organismelor la acţiunea medicamentelor;
▪ medicamente oxidante → la persoane cu deficienţa în G6PD (asimptomatice) → anemie hemolitică
▪ factorii de mediu → Fenocopii:
▪ manifestări de boală similare cu boli genetice
importante în sfat genetic → riscuri de recurenţă diferite (ex., microcefalia). 5.Relatia genotip-fenotip-
mediu
Relatia mediu-fenotip =relatie cauzala cand factorii ambientali determina anumite caractere
fenotipice.Aceste caractere sunt numite modificatii si,spre deosebire de caracterele fenotipice determinate
de genotip,sunt neereditare.Interventia factorilor de mediu asupra fenotipului da caractere anormale,boli
negenetice.
Relatia mediu-genotip= factorii de mediu pot cauza mutatii.Acestea pot avea efecte asupra
genotipului,interesand o gena,unul/mai multi cromosomi sau intregul genom.Consecintele fenotipice ale
mutatiilor variaza de la efecte benefice (aparitia de specii noi sau evolutia),nule sau negative (boli genetice)
Relatia genotip-fenotip-mediu la nivel molecular
Genotipul e inlocuit cu moleculele de AND,iar fenotipul cu proteinele.Devine relatie ADN-PROTEINE.Relatia
e complexa deoarece:
-expresia informatiei genetice implica procesele de transcriptie si translatie ce se desfasoara in
compartimente celulare diferite si pot suferi diverse influente din partea factorilor celulari si extracelulari
-inf genetica se transmite in succesiunea generatiilor celulare,prin replicare semiconservativa=>molecule de
ADN identice
-fiec element si etapa a relatiei poate fi influentata de mediu 6.Structura primara a AND-ului
▪ ADN este un macro-polimer de dezoxiribonucleotide;
[P – 5dR1 - N]n
P= grup fosfat(acid ortofosforic)
dR= D-2-dezoxiriboza
N= baza azotata ( purinica A=adenina, T=timina si pirimidinica C=citozina ,G=guanina)
▪ Polimerizarea nucleotidelor: legături covalente (puternice) 3’- 5’ fosfodiester*
▪ Se formează o catenă (lanţ): - continuă si lineară (neramificată)
• o parte "constantă" (ax) → fosfo-glucidică şi
• o parte “variabilă” → bazele azotate *,
• polaritate 5’ →3’
• Această catenă = structura PRIMARĂ a ADN - ce deţine informaţia ereditară codificata
• Sensul de "citire" al informaţiei genetice este determinat de polaritatea 5' → 3' a catenei de ADN
Informaţia genetică codificată = secvenţa (ordinea) nucleotidelor → determină ordinea aminoacizilor în
proteine
➢ “alfabet nucleic” = patru "litere": A, T, G, C
"cuvinte" de trei litere = triplet sau codon → aminoacid
asamblate într-o "frază" = o genă = unitatea de informaţie genetică; secvenţa nucleotide → secvenţa AA în
proteină.
▪ Mutaţia genei → substituţia unui nucleotid → modificarea unui codon * → înlocuirea unui aminoacid →
modificarea structurii şi funcţiei proteinei sintetizate. 7.Structura secundara a AND-ului
▪ două catene polinucleotidice,
▪ legate între ele prin bazele azotate,
▪ în mod complementar : b. purin. – b. pirimid. (A − T şi G − C )
▪ cele două catene sunt strict codeterminate.
▪ Legea complementarităţii bazelor explică mecanismele prin care se realizează funcţiile genetice ale ADN:
▪ transcripţia,
▪ replicarea,
▪ repararea leziunilor,
▪ recombinarea
Pentru aceste funcţii catenele se pot desface parţial → “matriţe” → pt sinteza unor noi molecule
complementare (ARNm sau ADN).
▪ catenele ADN sunt antiparalele
▪ catenele ADN se înfăşoară plectonemic → dublă spirală elicoidală coaxială - dextrogiră.
▪ Structura ADN este perfect regulată ! (Ø 2 nm; pas=3,4nm)
▪ Două şanţuri laterale: mic (←histone) şi mare (← proteine reglatoare)
În condiţii fiziologice - molecula ADN are o mare stabilitate metabolică
8.Schita secventei genomului uman.Tipuri de AND
▪ Genomul uman (GU) =
– conţinutul ADN celular sau – ansamblul integrat al celor 25 de molecule diferite de ADN (24 în nucleu: 22
autosomi+X+Y şi 1 în mitocondrii), = 3,2 miliarde de pb
▪ GU = un genom nuclear (complex, 99,5% ADN) + un genom mitocondrial (simplu şi mic, 0,5%).
Genomul a două persoane neînrudite, din populaţii diferite, are în comun 99,9% din secvenţele nu-
cleotidice din ADN diferenţa de 0,1% (3 mil pb) = POLIMORFISM INDIVIDUAL
Genomul nuclear-Enorm (3,2 miliarde pb),
▪ Fragmentat: (22A+X+Y) molecule de ADN + proteine → cromozomi
▪ Complex, heterogen:
• ADN nerepetitiv
• ADN moderat repetitiv
• ADN înalt repetitiv
▪ ADN genic (25%) + ADN extragenic (75%)
ADN GENIC-Gena = unitatea de informaţie genetică →
codifică un produs primar specific (proteine sau ARN)
▪ Structura genelor este foarte complexă - ADN genic:
➢ ADN codant = exoni (10%)
➢ ADN necodant (90%) = introni, secvenţe reglare, gene nefuncţionale (pseudogene) sau fragmente de
gene
▪ ADN EXTRAGENIC-Secvenţe netrasncrise (necodante);
▪ Funcţii puţin cunoscute:- rol “tampon” a mutaţiilor;
- împerecherea corectă a cromozomilor omologi în meioză şi schimbul egal (CO) de segmente
cromozomiale → recombinare genică – sursă de variabilitate
▪ Alcătuit din:
➢ ADN nerepetitiv = secvenţe unice sau un nr mic de copii (60%)
➢ ADN repetitiv (40%).
▪ ADN EXTRAGENIC NEREPETITIV-SECVENŢELE UNICE sau
SECVENŢE ÎNTR-UN NR MIC DE COPII
➢ DUPLICAŢII SEGMENTALE (5% GU) – blocuri (~10Kb) ce flanchează genele (pe acelaşi cromozom) ;
rol în sinapsa corectă a omologilor in meioză * .
➢ Importanţă: fiind identice - pot genera erori de împerechere a cromozomilor omologi → CO inegal →
mutaţii: duplicaţii /deleţii genice → BOLI GENOMICE
ADN EXTRAGENIC REPETITIV-TIPURI
▪ ADN moderat repetitiv (~30%): secvenţe scurte repetate de sute de mii de ori, dispersate în genom
▪ ADN înalt repetitiv (~10%): secvenţe foarte scurte, repetate în tandem, de milioane de ori; 3 tipuri:
-ADN satelit (blocuri HCRT la centromer, telomere, CS) = rol structural;
-ADN minisatelit (minisateliţi hipervariabili), dispersat în toţi cromozomii = markeri genetici individuali =
folosiţi în “amprenta genetică”
-ADN microsatelit
▪ GENOMUL MITOCONDRIAL -Genomul mitocondrial diferă de genomul nuclear: mic,circular;neasociat cu
proteine; fără ADN repetitiv; compact: 97%=secvenţe codante
• 37 de gene:
• contigue,
• fără introni.
• Codul genetic mitocondrial diferă puţin de cel nuclear provine, prin ovul, exclusiv de la mamă.
▪ ADNmt poate suferi mutaţii germinale sau somatice
▪ Mutaţiile germinale produc o serie de boli degenerative în SNC, SNP, muşchi, etc. 9.Aparatul genetic al
celulei
APARATUL GENETIC: structurile celulare care conţin ADN: nucleul + mitocondriile
(1). NUCLEUL → 99,5% ADN-64 de codoni dintre care 3 STOP
ADN + proteine → (fibre) CROMATINĂ => Cromozomi
Cromatina şi cromozomii = două modalităţi diferite de organizare morfo - funcţionlă a materialului genetic
în inetrfază şi diviziune.
-totalitatea =GENOTIP
(2). MITOCONDRIILE → 0.5% ADN, origine exclusiv maternă. -37 de gene
-contine gene continue ,fara spatii
-dublu catenara,mai mica ca dimensiune
-totalitatea=PLASMOTIP 10.Eucromatina si heterocromatina
• CROMATINA = ADN + proteine
• Exclusiv în nucleu
• Două tipuri morfo-funcţionale distincte:
EUCROMATINA-activă genetic si dispersată
-deschisa la culoare
-se replica precoce in faza S a interfazei
-contine ADN codant/genic/nerepetitiv
-R(reverse)+/G(giemsa)- (marcaj)
HETEROCROMATINA-inactivă genetic si condensată(cromocentri)
-se replica tardiv in faza S a interfazei
-inchisa la culoare(intens colorata)
-contine ADN necodant/extragenic/repetitive
-G+/R-/Q+ (quinacrina)
❖ HETEROCROMATINA:
➢ constitutivă – constantă în structura cromozomilor: benzi G, benzi C (cen, Yq, p A, CS)
➢ facultativă – diferită în celule / organisme diferite(hetrocromatinizarea o formă de reglaj genic) ex.,
cromatina sexuală –de tip X (la femeie-corpusculul Barr) si de tip Y(la barbat-corpusculul F) 11.Structura
supramoleculara a AND-ului
Analiza cromatinei la microscopul electronic evidenţiază un sistem ierarhizat de compactare a moleculei de
ADN → fibre de cromatină,
➢ de dimensiuni diferite,
➢ alcătuite din ADN, histone şi proteine nehistonice.
a)Filamentul cu nucleozomi(FN)
❖ Un segment de ADN (146 pb)
- se înfăşoară (1 tur şi 3/4)
- în jurul unui "miez" histonic, cilindric (8 mol.) → un NUCLEOZOM.
❖ Nucleosomii → legaţi printr-un segment de ADN liniar (60 p.b.) → FILAMENTUL CU NUCLEOZOMI (~
"şirag de mărgele").
❖ FN - menţinut împachetat de către histona H1, ce leagă doi nucleozomi vecini.
❖ Rată de "compactare" a ADN nativ este de circa 10:1
b) Fibra de cromatină
Filamentul cu nucleozomi se spiralizează în solenoid → fibra de cromatină (FC) (30 nm)
Rată de "compactare" a filamentului cu nucleozomi este de circa 5:1
c)Fibra pliată în bucle laterale
❖ FC (30 nm) se pliază în bucle laterale ataşate la un “schelet” de proteine nonhistoince → FPBL = 300nm
❖ O buclă (domeniu crs) – de ~75Kb – câteva gene = unitate funcţională (de transcripţie şi replicare).
❖ Rată de "compactare" este de circa 10:1
d)Cromozomul metafazic
❖ În profază fibra de cromatină se condensează (20:1) → cromatida (700 nm) unui cromozom
❖ Cromozomii – grad maxim de condensare în metafaza diviziunii
Fiecare cromatidă are o singură moleculă de AND este organizată în mai multe structuri succesive şi
ierarhizate, compactată de ~ 10.000 ori, pentru a face posibilă localizarea în nucleu si distribuţia corectă a
materialului genetic în diviziune.
❖ Buclele fibrei de 300 nm se fixează neregulat de scheletul proteic: zone cu mici aglomerări = cromomere
si zone mai laxe
❖ Prin condensarea cromatidei în profază, cromomerele se unesc şi formează benzi intens condensate şi
colorate (benzi G + = heterocromatină) care alternează cu benzi mai puţin condensate şi mai clare (benzi R
+ = eucromatină). 12.Cromatina sexuala: tipuri,origine,morfologie.Importanta studiului
❖ CROMATINA SEXUALĂ - definiţie:un corpuscul de HCRT, cu particularităţi morfologice bine definite,care
permite identificare NR cromozomilor sexuali→- determinarea sexului genetic (XX sau XY);
- anomaliile cromozomilor sexuali (XO, XXX, XXY).
❖ La femeie: cromatina X (corpusculul Barr)
❖ La bărbat: cromatina Y (corpusculul F)
CROMATINA X:rezultă prin inactivarea unui cromozom X (la femeile XX) → va forma (prin
heterocromatinizare) corpusculul Barr
Numărul c. Barr = suma cromozomilor X inactivi (numărul cromozomilor X = nr. c. Barr + 1)
Corpusculul Barr-20-40% din celula
-diam= 1 micron
-se face examen pe 300 nuceli numarati-60 corpusculi
-intens colorat bazofil cu colorant CAAR
❖ CROMATINA Y:reprezintă heterocromatina de pe 2/3 distale braţ lung cromozom Y
(colorată cu flurocromi – ex., quinacrină – şi vizibilă la microscop UV ca un corpuscul fluorescent )
corpuscul F-exclusiv la barbati
-diam=0,25 microni
Nr. corpusculi F = nr. cromozomi Y 13.Cromozomii umani-morfologie:centromerul si telomerele.Benzile
cromozomiale.
CROMOZOMI = organite nucleare care fixează intens coloranţi bazici (“chroma” + “soma”)
Componente comune fiecarui cromozom:
CENTROMERUL
➢ locul de ataşare a cromatidele surori (prin proteina ISS)
➢ unic → constricţie primară
➢ împarte cromatidele în braţele “p” şi “q”
➢ poziţie fixă – determinată de o secvenţă ADN repetitiv (ADN satelit) identică la toţi cromozomii) + ADN
specific fiecărui cromozom;
➢ cromozomi Metacentrici, Submetacentrici, Acrocentrici
Rol esenţial pentru SEGREGAREA cromozomilor din cursul diviziunii celulare:
La ADN cen se fixează proteine CENP = kinetocorii → locul de fixare a filamentelor fus de diviziune → ce vor
tracta cromatidele la poli (în anafază)
TELOMERELE = structuri specializate, formate din ADN repetitiv + proteine asociate, care “acoperă” şi
protejează capetele cromozomilor.
Funcţii:menţinerea integrităţii structurale; asigurarea replicării complete; poziţionare cromozomilor
omologi în nucleu
Elemente specifice fiecărui cromozom: BENZILE
❖ Prin diferite tratament – se observă pe cromozomii metafazici o serie continuă de benzi longitudinale,
- unele intens colorate (benzi G)
- ce alternează cu benzi slab colorate (benzi R)
▪ Benzile reflectă structura internă, heterogenă, a cromozomilor.
▪ dentificarea cromosomilor prin marcaj în benzi
▪ • Colorarea uniformă – oferă informaţii despre dimensiune şi poziţia
▪ centromerului
▪ • Banda = segment cromosomic distinct, se deosebește prin intensitatea
▪ colorației
▪ • Marcaj Q ‐ quinacrină→ + =fluorescente(Hcr)
▪ • Marcaj G – Giemsa → + colorate (Hcr)
▪ • Marcaj R ‐ ”reverse” + colorate (Ecr)
▪ • Marcaj C ‐ centromer
▪ • Marcaj T ‐ regiunea telomerelor
▪ • Marcaj NOR – regiunile organizatorilor nucleolari
▪ Fiecare cromozom – are un model caracteristic de benzi → identificarea sa precisă. 14.Tehnici de analiza
cromozomiala: principiu,tipuri
a). Principiile metodelor
(1) Obţinerea de celule în diviziune:
➢ Culturi celulare: limfocite, fibroblaste, celule fetale (← amniocenteză);
- 0,5 ml sânge periferic (recoltat steril, pe heparină) → mediu cultură cu PHA (stimulează diviziunile) → 72
ore
➢ Ţesuturi care se divid activ: măduvă osoasă (← punvţie medulară), trofoblast (← placentocenteză);
(1) Obţinerea de celule în metafază: blocare cu colchicină
(2) Obţinerea preparatelor: hipotonizare, fixare, etalare pe lame, colorare, ± tehici de marcaj în benzi.
(3) Analiza preparatelor → cariotip
Tipuri de tehnici :
1) TEHNICI DE GENERAŢIA I -cromozomi uniform coloraţi;
- identificare imprecisă
2) TEHNICI DE GENERAŢIA II- marcaj în benzi G sau R cromozomi metafazici (400 benzi);
- identificare precisă
3) TEHNICI DE GENERAŢIA III- Înaltă rezoluţie: cromozomi pro-matafazici (550 benzi) sau profazici(850
benzi)
- o bandă = 3-5 Mb
4) TEHNICI DE GENERAŢIA IV
- citogenetică moleculară
- FISH metafazic
- se pot identifica f. precis remanierile cromozomiale şi microdeleţiile
- FISH interfazic
15.Conceptia clasica privind structura genei :fenomenele de inlantuire genica si crossing-over
❖ Un cromozom = mai multe gene nealele
- situate în loci distincţi
- dispuse liniar ("în monom")
- determină caractere ≠
Prezenţa a două sau mai multe gene distincte pe acelaşi cromozom se numeşte SINTENIE.
 Inlantuirea genica(linkage): Genele nealele
- situate foarte aproape una de alta pe acelaşi cromozom,
- nu segregă (nu se separă) în meioză şi
- se transmit împreună (“în bloc”) de la părinţi la descendenţi.
Acest fenomen se numeşte ÎNLĂNŢUIRE GENICĂ ("linkage")
Fenomenul de înlănţuire se referă la LOCI şi nu la alele.
Genele dintr-o regiune cromozomială care se transmit împreună formează un grup de înlănţuire sau un
HAPLOTIP.
 Dezechilibrul de inlantuire: Uneori o genă boală (B) se asociază mai frecvent cu o anumită alelă a locusului
marker = asociere alelică preferenţială sau dezechilibru de înlănţuire
Ex.: 85% dintre bolnavii cu hemocromatoză ereditară-cei mai mulţi bolnavi cu HE provin dintr-un strămoş
comun (“efect de fondator”) care a avut gena mutantă asociată cu HLA A3
❖ Incrucisarea cromozomiala (crossing-over)- Înlănţuirea genică NU este un fenomen absolut → numai
genele situate foarte aproape una de alta se transmit totdeauna împreună, înlănţuite.
Genele situate la distanţă una de alta, pe acelaşi cromozom pot fi separate prin fenomenul de încrucişare
cromozomială sau crossing-over (în profaza meiozei primare).
❖ MECANISM CO:
- sinapsa (“genă la genă”) a cromozomilor omologi (în zigoten);
- încrucişarea cromatidelor (“chiasmă”);
- ruperea lor la locul de contact + schimb EGAL de gene
- rezultă o nouă dispoziţie a genelor parentale = RECOMBINARE GENICĂ OMOLOAGĂ.
❖ Recombinarea genică omoloagă – SURSĂ IMPORTANTĂ DE VARIABILITATE.
❖ CARACTERISTICILE CO:
❖ Recombinările genice omologe, produse în meioză prin CO, sunt fenomene aleatorii şi imprevizibile;
❖ frecvenţa de producere a CO între două gene/ loci este direct proporţională cu distanţa fizică dintre ele;
aplicaţii – în cartografierea genică.
CO INEGAL=împerechere greşită a unor secvenţe asemănătoare dar neomolage, situate pe cromosomii
omologi → prin CO → schimbul inegal de segmente → deleţii şi duplicaţii genice.
❖ RECOMBINARE OMOLOAGĂ NEALELICĂ → BOLI GENOMICE. 16.Conceptia actuala privind structura genei
❖ GENA = un ansamblu liniar de secvenţe nucleotidice de ADN necesar pentru a produce un produs
funcţional: un polipeptid sau o moleculă de ARN
❖ Gena este o unitate de transcripţie.
❖ Genele :
➢ segmente de ADN,
➢ imprecis delimitate
➢ divizibile = structură discontinuă
➢ ocupă un locus distinct
❖ prezintă o regiune centrală, transcrisă integral în ARN mesager precursor, numită "cadrul de lectură" al
informaţiei genetice → necesară pentru sinteza proteinei;
❖ flancată de două părţi laterale, ne transcrise, cu rolul de a regla expresia genei
1.1.REGIUNEA CENTRALĂ
❖ transcrisă integral în ARN mesager precursor
❖ alternanţa de secvenţe
codante = exoni şi necodante = introni
❖ Începe cu:
- situsul de iniţiere al transcripţiei (SIR) şi
- regiunea netrasnlată 5’UTR ce conţine şi codonul iniţiator ATG
EXONII -secvenţe transcrise în pre ARNm şi păstrate în ARNm matur.
❖ Regiuni codante pt anumite pătţi din proteină = domenii.
INTRONII (secvenţe intercalante)=Secvenţe necodante
❖ Transcrise iniţial în preARNm şi apoi decupate precis şi îndepărtate din ARNm matur, alcătuit numai din
asamblarea exonilor (“matisare”)
❖ încep cu 5’ GT şi sfârşesc cu AG 3’ – semnale pentru decuparea precisă.
Regiunea centrală se termină cu o secvenţă necodantă ce conţine:
❖ Unul din codonii stop (TAA; TAG, TGA)
❖ Situsul de terminare al transcripţiei
❖ Situsul de poliadenilare – locul de desprindere a moleculei de ARNm sintetizată şi adăugare unui
segment poliadenilic (rol în stabilitatea şi transportul ei din nucleu)
❖ Regiunea laterala 3' - situată în aval de cadrul de lectură al genei.
❖ o secvenţă netranscrisă, imprecis delimitată şi cunoscută,
❖ rol structural şi funcţional. -În această regiune se găsesc secvenţe semnal care afectează procesarea,
stabilitatea şi durata de viaţă a ARNm. 17.Clonarea celulara a AND
Clonarea ADN =amplificarea selectivă a unei gene sau fragment de ADN – prin multiple runde de replicare –
care vor produce un număr mare de copii a fragmentului respectiv, ce vor permit analiza structurii şi
funcţiei sale.
Celulară, in vivo, utilizează mecanismul natural de replicare a unor fragmente de ADN – obţinute prin
diferite metode şi introduse cu ajutorul unor vectori (plasmide, bacteriofagi, cromozomi artificiali) în celule
gazdă (bacterii, levuri).
Clonarea ADN in vivo utilizează mecanismul natural de replicare al ADN în celule a unor segmente de ADN
introduse în celule cu ajutorul unor vectori
❖ formarea ADN recombinant, prin ataşarea in vitro a fragmentelor de ADN uman la "un vector sau
replicon " capabil de replicare independentă;
❖ transferarea moleculelor de ADN recombinant în celule gazdă, în care vectorul recombinant se replică
independent de cromosomul celulei gazdă;
❖ amplificarea sau producerea de clone celulare multiple.
❖ izolarea clonelor de ADN recombinant. 18.Clonarea acelulara a ADN (metoda PCR)
Clonarea ADN =amplificarea selectivă a unei gene sau fragment de ADN – prin multiple runde de replicare –
care vor produce un număr mare de copii a fragmentului respectiv, ce vor permit analiza structurii şi
funcţiei sale.
Acelulară, in vitro, folosind o reacţie de plomerizare în lanţ (PCR)
-se poate amplifica selectiv o secvenţă scurtă de ADN sau ARN.
-amplificarea se realizează pe baza principiului extensiei unei amorse ("primer").
-PCR este o reacţie în lanţ deoarece catenele de ADN nou sintetizate vor acţiona ca matriţe pentru sinteza
ADN în ciclurile următoare.
Amplificarea este considerabilă (de miliarde de ori) şi rapidă (în câteva ore), fiind integral automatizată
19.Conceptia clasica si actuala despre functia genei
▪ Relaţia "o genă → un caracter“
▪ Excepţii de la regula "o genă → un caracter“:
▪ Poligenie;
▪ Pleiotropie;
▪ Interacţiuni genice;
▪ Eterogenitatea genetică
Poligenia=unele caractere sunt determinate prin acţiunea conjugată a mai multor perechi de gene alele,
care ocupă loci diferiţi;
-fiecare pereche de gene are efecte cantitative mici şi aditive
-abaterea de la regula "o genă → un caracter" este aparentă, deoarece fiecare genă determină o parte din
caracter
Pleiotropia=efecte fenotipice multiple determinate de o singură genă mutantă (dominantă) sau o pereche
de gene mutante (recesive);
-două tipuri de pleiotropie:
▪ pleiotropie relaţională
▪ pleiotropie nerelaţională
Interactiunile alelice pot fi:Interacţiuni alelice;Interacţiuni non-alelice;Interacţiuni cu mediul.
Eterogenitatea genetica- fenotipuri identice (asemănătore) ← mutaţii genice diferite
Tipuri:
▪ eterogenitate de locus sau nonalelică,
▪ eterogenitate alelică
▪ eterogenitate clinică ;
20.Gena-unitate de functie si mutatie: poligenia si pleiotropia
Poligenia=unele caractere sunt determinate prin acţiunea conjugată a mai multor perechi de gene alele,
care ocupă loci diferiţi;
-fiecare pereche de gene are efecte cantitative mici şi aditive
-abaterea de la regula "o genă → un caracter" este aparentă, deoarece fiecare genă determină o parte din
caracter
-distribuţia caracterului în populaţie corespunde unei curbe de tip Gaussian (distribuţie continuă);
-genele implicate acţionează independent, iar expresia lor este influenţată de factori de mediu → caractere
multifactoriale
Caractere poligenice normale:talia, tensiunea arterială, culoarea pielii, inteligenţa, dermatoglifele
Caractere poligenice anormale:bolile comune ale adultului ( ulcerele gastrice şi duodenale, astmul bronşic,
schizofrenia, diabetul zaharat ) ,malformaţiile congenitale izolate – piciorul strâmb congenital, luxaţia
congenitală de şold, anomaliile congenitale cardiace izolate,unele forme de cancer
▪ Pleiotropia= efecte fenotipice multiple determinate de o singură genă mutantă (dominantă) sau o pereche
de gene mutante (recesive)
Două tipuri de pleiotropie:
▪ pleiotropie relaţională
▪ pleiotropie nerelaţională
Pleiotropie relaţională -corelaţie patogenică mutaţia genică ↔ efectele fenotipice
▪ exemple: sindromul Marfan, osteogenesis imperfecta, fibroza chistică,albinismul
Pleiotropie nerelaţională -Nu există corelaţie patogenică mutaţia genică ↔ efectele fenotipice;
▪ exemplu: sindromul Moon - Bardet – Biedl caracterizat de :
polidactilie ,obezitate, surditate, hipogonadism, retinită pigmentară ,retard mintal 21.Interactiuni
alelice,nealelice ale genei
Interacţiuni alelice:Dominanţă-recesivitate (A1>0 sau B > 0);Codominanţă(A1 = B);
Semidominanţă(G > g)
Interacţiuni non-alelice- epistazie
▪ Expresia fenotipică a unei perechi de gene alele poate fi influenţată de acţiunea altor perechi de gene
alele, care ocupă loci diferiţi de pe acelaşi cromosom sau de pe cromosomi diferiţi;
▪ lanţuri metabolice → > enzime (gene diferite) → caracter fenotipic:
▪ mutaţia oricărei gene → caracter anormal 22.Eterogenitatea genetica de locus,alelica,clinica-importanta
Eterogenitatea genetica- fenotipuri identice (asemănătore) ← mutaţii genice diferite
Tipuri:
▪ eterogenitate de locus sau nonalelică,
▪ eterogenitate alelică
▪ eterogenitate clinică ;
Eterogenitatea de locus-fenotipuri identice (asemănătore) ← mutaţii diferite în gene diferite
Eterogenitatea alelică-mutaţii genice diferite în aceeaşi genă → boli diferite
▪ exemplu → mutaţii în gena distrofinei:
▪ Distrofia musculară Duchenne;Distrofia musculară Becker
Importanţa fenomenului de eterogenitate
IMPORTANTA
▪ Tratament → de ex. hemofilia A şi B (eterogenitate de locus) → diagnostic → terapie corectă:
▪ Prognostic → boli cu eterogenitate alelică sau clinică → diagnostic corect → estimare evoluţie:
▪ distrofie musculară Duchenne → deces la 20-25 ani;
▪ distrofie musculară Becker → deces după 50-60 ani.
▪ Sfat genetic → boli cu eterogenitate de locus → diagnostic corect → calculare risc de recurenţă:
▪ forme dominant autosomale - risc 50%;
▪ forme recesiv autosomal – risc 25%
▪ forme recesive legate de X – risc 25% (50% din băieţi bolnavi)
23.Genele structurale determina secventa aminoacizilor in proteina
Genele care codifică proteine sunt considerate gene structurale
▪ A fost descifrată pe baza studiului efectelor mutaţiilor
▪ Exemplu: drepanocitoza (sicklemia, anemia cu hematii în formă de “seceră”)
DREPANOCITOZA -Transmitere recesiv autosomală.
▪ se manifestă la homozigoţiii aa
▪ anemie hemolitică severă.
▪ dureri la diverse niveluri (mâini, picioare, abdomen – splină, mezenter, ficat, pancreas) ← microinfarcte ←
obstrucţia capilarelor.
hemoliza cronică → splenomegalie → pierderea funcţiei imune a splinei → susceptibilitate ↑ la infecţii
bacteriene → cauza principală de deces
▪ Mecanism patogenic:
▪ Hematii în “seceră” → lezarea membranei eritrocitare (capilare) + blocarea microcirculaţiei
(microtrombusuri).
▪ Lezarea membranei → distrugerea hematiilor → anemie hemolitică
▪ microtrombozele → dureri cronice în diverse organe
Gena are trei categorii de efecte:
-efectul primar la nivel molecular – în sicklemie substituţia acidului glutamic cu valina a β-globinei, cu
apariţia HbS;
-efectul secundar la nivel celular – în sicklemie modificarea formei hematiei (din disc biconcav în seceră)
-efectul terţiar la nivel de organ sau organism (semne şi simptome) – în sicklemie: anemie hemolitică
cronică, dureri de tip infarctic, infecţii recurente. 24.Complexitatea relatiei o gena-un polipeptid
Relaţia “o genă → mai multe polipeptide”
▪ structura discontinuă a genei (exoni + introni) → preARNm → matisare diferenţiată → peptide diferite.
▪ exemplu: matisarea diferenţiată a preARNm genei calcitoninei:
▪ tiroidă – matisare exoni 2 + 3 + 4 → calcitonină;
▪ hipotalamus – matisare exoni 2 + 3 + 5 → CGRP (calcitonin gene-related peptide)
▪ rearanjarea exonilor unei gene → proteine cu funcţii noi
Proteine policatenare = fiecare lanţ peptidic ← informaţa genetică > gene diferite.
▪ exemplu: hemoglobina = 2 lanţuri α + 2 lanţuri β + 4 grupări hem:
▪ Lanţ α ← gena α – cromosom 16;
▪ Lanţ β ← gena α – cromosom 11.
▪ exemplu: imunoglobuline = 2 lanţuri H + 2 lanţuri L:
▪ Lanţ H ← familia genelor lanţului H – cromosom 14q32 – 237 de alele pt. 4 domenii proteice;
▪ Lanţ L ←2 familii de gene L:
▪ Cromosomul 2p13 si Cromosomul 22q11 25.Transcriptia-date generale
Mecanismul transcripţiei
▪ copierea unui segment limitat din molecula de ADN.
▪ transcripţia se face pe o singură catenă a moleculei de ADN..
▪ catena transcrisă are întotdeauna o polaritate 3' → 5'.
▪ catena transcrisă = matriţă pentru ARNm (T→A, G→C, C→G, A→U).
▪ molecula de ARNm → polaritate şi secvenţă nucleotidică identică cu catena de ADN netranscrisă.
▪ catena netranscrisă = catenă sens,
▪ catena transcrisă = catenă antisens.
26.Formarea ARNm precursor
Expresia genică presupune mai întâi decondensarea regiunii din ADN care conţine gena / genele ce vor fi
transcrise prin:
➢ acetilarea histonelor din nucleozomi – ce reduce condensarea filamentului cu nucleozomi;
➢ repoziţionarea nucleozomilor.
Ambele mecanisme sunt implicate în REGLAREA expresiei genelor
Formarea preARNm
▪ Iniţierea transcripţiei - regiunea promotor a genei, prin fixarea factorilor proteici de transcripţie.
▪ gene cu exprimare specific tisulară → fixare TBP (TATA-binding protein) în regiunea TATA a promotorului
→ atragerea altor factori proteici → complex ADN-proteine → fixare ARN-polimerază II la aproximativ 25 pb
în aval de situsul TATA
▪ fixarea ARN-polimerazei II → fixare ADN-helicază → scindare legături de hidrogen.
▪ creşterea catenei de ARNm în direcţia 5’ → 3’ → formare de legături esterice între riboza şi acidul fosforic.
▪ copiere exoni + introni → transcript primar sau preARNm.
▪ În momentul în care ARNpol întâlneşte situsul de terminare a transcripţiei AATAAA (aval de ultimul exon)
se semnalează clivarea 3’ a transcriptului primar;
▪ ARNm precursor va fi secţionat (de nişte nucleaze) în dreptul situsului de poliadenilare la 18-20 pb în aval
(zonă bogată în pb GC) 27.Maturarea ARNm precursor
▪ în regiunea 5’ a moleculei este adăugat un rest de 7-metilguanină → rezistenţă la acţiunea ribonucleazelor
din citoplasmă;
▪ o ribonuclează secţionează preARNm la 11-30 de nucleotide în aval de situsul AAUAAA → fixare poliA-
polimeraza → ataşarea mai multor nucleotide cu adenină (50-250) → "coadă poliadenilică“ → stabilizare
preARNm în timpul transportului din nucleu în citoplasmă
▪ Matisare
▪ secţionarea capetelor intronilor + eliminarea intronilor → racordarea exonilor;
▪ la nivelul spliceosomilor (organite citoplasmatice) - ribonucleoproteine mici de tipul snRNA → fixare pe
balizele dinucleotidice ale intronilor: GU şi AG;
▪ Secţionare enzimatică;
▪ Excludere introni;
Racordare exoni. 28.Aparatul de translatie
1. ARNm matur
2. Ribosomii
3. ARN transfer
4. Proteine
5. Surse energetice
ARNm matur-2 zone netranslate laterale si1 regiune centrală translată
Ribosomi=platformele de asamblare a AA în Pr;
▪ complexe macromoleculare (ARNr + proteine)
▪ asamblare la debutul translaţiei
▪ subunitate mică (30S) + subunitate mare (50S) → ribosom activ (70S):
Prezinta:situs de fixare ARNm;situs aminoacil;situs peptidil;situs de ieşire
ARNt-40 de tipuri, 80 de nucleotide,
▪ două funcţii:
▪ fixare specifică aminoacid
▪ recunoaşte codonul corespunzător aminoacidului
▪ două situsuri funcţionale: aminoacil şi anticodon
Proteine
▪ Factori reglatori:
▪ factori de iniţiere specifici
▪ factori de elongaţie
▪ factori de eliberare
▪ Enzime:
▪ aminoacil-ARNt-sintetaze,
▪ peptidil transferaza
▪ translocaza
Surse energetice
▪ acidul adenozin-trifosforic (ATP)
▪ acidul guanozin-trifosforic (GTP) 29.Codul genetic
Sistem de corespondenţă între o anumită succesiune de nucleotide din structura unei molecule de ARNm şi
un anumit aminoacid din structura peptidei sintetizată pe baza informaţiei genetice a moleculei de ARNm .
▪ Proprietăţi:triplet;fără echivoc ;degenerat
▪ are o serie de codoni speciali:
▪ AUG;
▪ UAA, UAG, UGA
▪ lipsit de “semne de punctuaţie”
▪ nesuperpozabil
▪ universal 30.Procesul de translatie
Iniţiere
▪ aminoacil-ARNt-sintetaza + ATP → activarea complexelor aminoacid-ARNt;
▪ fixarea complex metionil-ARNt la subunitatea mică a ribosomului (40S);
▪ deplasare spre capătul 3’ al ARNm → codonul iniţiator AUG
▪ ataşare subunitate mare ribosom (60S) → situsuri funcţionale: aminoacil, peptidil şi de ieşire
Elongaţie
▪ fixarea în situsul peptidil, a complexului aminoacid2-ARNt;
▪ Peptidiltransferaza → transfer metionină pe aminoacid2 → formare dipeptid ataşat la situsul peptidil;
▪ Translocaza → deplasare ribosom activ trei nucleotide, în direcţia 5’→3’→:
▪ Dipeptid → situs aminoacil;
▪ Situs peptidil liber → fixare aminoacid3
▪ Repetare ciclu de elongaţie
Încheiere
▪ situs peptidil → codon stop → fixare factor de eliberare ;
▪ desprindere complexul peptidil-ARNt → trecere în citoplasmă → dezasamblare → eliberare peptid;
▪ Dezasamblare ribosom → 40S + 60S
▪ Distrugere ARNm
31.Mecanismul molecular al replicarii
Mecanismul de copiere şi transmitere a informaţiei genetice a fost intuit de Watson şi Crick :
❖Fiecare catenă a ADN serveşte drept matriţă sau tipar pentru formarea unei noi catene:
➢Dezoxiribonucleotidele activate se aranjează complementar (A-T, G-C), în direcţia 5’→3’, şi sunt
polimerizate, sub acţiunea ADN polimerazei.
❖Sinteza a două molecule de ADN identice prin copierea unei molecule de ADN iniţiale (parentale) =
re(du)plicare.
Pentru că cele două catene ale ADN parental se separă şi fiecare moleculă sintetizată are o catenă
parentală şi o catenă neoformată – replicarea este semiconservativă
Replicarea – proces fundamental pentru toate organismele vii = esenţa eredităţii
❖Procesul de replicare la eucariote:
➢foarte complex – datorită structurii genomului:
▪enorm (+ fragmentat în cromozomi)
▪asociat cu proteine,
▪compactat în fibre de cromatină
➢se desfăşoară în condiţii stricte:
▪în fază S a ciclului celular, înaintea diviziunii,
▪rapid (faza S = 8 ore),
▪impecabil, cu foarte mare fidelitate – deoarece erorile = mutaţii.
❖Pentru realizarea replicării există un APARAT DE REPLICARE (REPLIZOM) – implică un număr mare de
proteine şi enzime.
❖ADN polimerazele:
❖Familie de enzime pentru toate formele de replicare.
❖Sintetizează o catenă nouă de ADN, în direcţia 5’→3’.
❖ADN polimerazele NU POT însă să înceapă sinteza unei catene, ci numai să o alungească, adăugând
fiecare nou nucleotid (complementar c. matriţă) la gruparea 3’OH a nucleotidului deja încorporat;
❖Sinteza unei catene noi de ADN începe cu sinteza unei amorse (“primer”) ARN (de către o primază) pe
care ADN polimeraza o va extinde; în final amorsele vor fi îndepărtate şi înlocuite cu AND
1) Initierea replicarii
❖Replicarea începe în mai multe puncte, bine definite, ale genomului = origini ale replicării (“ori”),
❖Ele sunt recunoscute de proteinele ce iniţiază replicarea (complexul pre-RC) care facilitează:
❖despiralizarea ADN ← topoizomeraze;
❖desfacerea catenelor ← helicaze → “furci” de replicare;
❖menţinerea separată a catenelor ← proteinele SSB (sau RPA) → prevenirea respiralizării
De la “origini” replicarea progresează în ambele direcţii (bidirecţional) pe anumite segmente = repliconi
Replicarea unor repliconi diferiţi este asincronă (eucromatina – R precoce; hetrocromatina → R tardivă) şi
se face într-o anumită ordine bine definită
2)Elongatia
= formarea replizomului şi sinteza unei catene de ADN în sensul 5’→3’, de către ADN polimerază
❖ADN polimeraza NU poate începe sinteza ci numai extinde catena de acid nucleic – adăugând
dezoxiribonucleotide complementare catenei matriţă
❖sinteza unei amorse ARN (“primer”) de către primază facilitează acţiunea ADN-polimerazei
❖Ambele catene matriţă sunt copiate
➢prin aranjarea secvenţială şi complementară de dezoxiribonucleotide activate,
➢în direcţia 5’→3’
➢şi polimerizarea lor
❖Deoarece catenele matriţă sunt antiparalele, sinteza catenelor noi (în direcţia 5’→3’) se va face diferit pe
fiecare catenă:
➢Pe o catenă (3’→5’, “directă” sau “precoce”) sinteza este continuă şi rapidă (pe măsură ce se formează
furca de replicare);
➢Pe cealaltă catenă (5’ →3’, “indirectă” sau “întârziată”) sinteza este discontinuă (în fragmente scurte =
piese Okazaki) şi lentă;
amorsele ARN vor fi hidrolizate de ARNaza H si înlocuite cu secvenţe de ADN ce vor fi unite de către ADN
ligază
3)Terminarea replicarii
❖Replicarea se opreşte atunci când furcile de replicare (a doi repliconi vecini) se întâlnesc sau când o furcă
de replicare întâlneşte un semnal de terminare (“ter”).
❖Replicarea capetelor ADN (ce formează telomerele cromozomilor) este incompletă (!!!):
➢Eliminarea ultimei amorse lasă la capătul 5’ al catenei noi sintetizate o mică regiune ne replicată
32.Fidelitatea replicarii AND
❖Acurateţea replicării este critică pentru transmiterea informaţiei genetice.
❖În cursul replicării se produc frecvent erori de împerechere (“mismatch”) →1:10.000 nucleotide = 10-4 →
mutaţii. DEZASTRU !??
❖Organismul uman are posibilitatea corecţiei lor.
(1) ADN polimerazele recunosc erorile de împerechere (prin variaţia diametrului moleculei de de ADN) şi le
corectează → nr. erorilor scade de la 10-4 la 10-6
(2). Mecanismul de reparare prin excizie-resinteză – ce implică:
❖ recunoaşterea erorii,
❖ excizia şi îndepărtarea
fragmentului de ADN.
❖ resinteza catenei ce
corespunde breşei,
❖ legătura dintre fragemente
Mecanism multienzimatic (enzime de reparare)
În final:
❖o eroare la 109- 1010 nucleotide, deci o eroare per genom/ciclu de replicare;
erorile se acumulează cu vîrsta→cancer
❖Enzimele de reparare sunt codificate de anumite gene (MSH, MLH, PMS) numite şi gene “mutator”
❖Mutaţiile acestor gene → predispoziţie la cancer
➢Ex. Cancerul de colon nonpolipozic ereditar (HNPCC) – 5% din toate cancerele colorectale
▪Apare sub 45-50 de ani
▪Pe flexura splenică a colonului (70%)
▪Cancer mucinos
▪Marker genetic = instabilitatea microsateliţilor
▪Determinat de mutaţii ale genelor MLH1, MSH2 în 70% cazuri
33.Ciclul celular
❖Procesele prin care o celulă îşi replică materialul genetic, şi îl transferă celulelor fiice se desfăşoară într-o
ordine progresivă, precis reglată, ce formează ciclul celular.
❖CC → interfaza (faza G1, S, G2) şi mitoza (faza M)
❖Evoluţia celulelor după diviziune:
▪proliferare: începerea unui nou ciclu;
▪diferenţiere celulară;
▪stare de repaus proliferativ GO
❖Realizat de multiple kinaze ciclin-dependente (CDK)(1-7) activate prin fixarea unor cicline (A-H).
Fiecare fază a CC este controlată de un anumit complex CDK-ciclina care fosofrilează proteinele specifice
necesare fazei CC
Trecerea de la o fază la alta a CC se face prin anumite puncte de control unde se verifică:
❖dacă anumite procese sunt terminate înaintea începerii altora;
❖nu există alterări ale componentelor sau “maşinăriilor” de replicare sau diviziune.
❖Identificarea unor defecte:
❖blocarea progresiei (prin CKI) şi repararea (dacă este posibilă);
apoptoză
❖Perturbarea controlului ciclului celular va genera:
➢O creştere celulară anormală →
▪anomalii congenitale,
▪cancer;
➢Apoptoză;
➢Erori de segregare mitotică → anomalii cromozomiale
34.Mitoza:evenimente genetice
❖Mitoza→ transmiterea cu mare fidelitate a informaţiei genetice în succesiunea generaţiilor de celule →
toate celulele somatice sunt identice genetic.
MITOZA reprezintă procesul precis de diviziune nucleară prin care, fiecare din cele două celule fiice
primeşte câte un set de cromosomi identic cu cel al celulei mame.
1. CARACTERE GENERALE :
• este diviziunea caracteristică celulelor somatice
• este o diviziune ecvaţională:
- celula somatică, care conţine la începutul diviziunii 2n cromosomi bicromatidieni, îşi va împărţi egal şi total
materialul genetic la cele două celule fiice, care vor conţine fiecare câte 2n cromosomi monocromatidieni.
2n cromosomi monocromatidieni (CM)
2n cromosomi bicromatidieni (CB)
2n cromosomi monocromatidieni (CM)
2. ROLURILE MITOZEI:
Mitoza prezintă o importanţă deosebită, deoarece se desfăşoară toată viata începând cu prima diviziune a
zigotului. Ea are următoarele roluri:
• asigură stabilitatea proceselor ereditare, deoarece toate celulele somatice derivă (prin mitoze repetate)
din zigot şi au aceeaşi informaţie genetică;
• asigură înainte de naştere embriogeneza (histo- şi organogeneza), iar după naştere creşterea
organismului;
• asigură înlocuirea celulelor moarte;
• asigură repararea leziunilor tisulare.
3. FAZELE MITOZEI
a. PROFAZA:
• în cursul profazei se produce condensarea fibrelor de cromatină şi transformarea lor în crs.
• fiecare nucleu conţine 2n cromosomi bicromatidieni, lungi şi subţiri.
• centrosomul se divide în două organite, care se deplasează în direcţii opuse (spre cei doi poli ai celulei) şi
rămân uniţi prin intermediul fibrelor fusului de diviziune, alcătuit din microtubuli.
• nucleolul diminuă în volum şi în final dispare.
b. PROMETAFAZA - este un stadiu intermediar între profază şi metafază caracterizat prin:
• dispariţia membranei nucleare;
• fixarea cromosomilor la fibrele fusului de diviziune prin intermediul kinetocorilor, formaţiuni
cromosomice situate la nivelul centromerului.
c. METAFAZA se caracterizează prin:
• continuarea spiralizării, condensării şi scurtării cromosomilor.
• migrarea cromosomilor la ecuatorul celulei unde se dispun în acelaşi plan şi formează o structură numită
placă metafazică.
• metafaza este stadiu optim de analiză a cromosomilor la microscopul optic (după blocarea diviziunii în
metafază prin colchicinizare) datorită dispunerii cromosomilor în acelaşi plan şi gradului maxim de
condensare al acestora.
d. ANAFAZA
Este cea mai importantă etapă a mitozei, deoarece în această etapă are loc împărtirea totală şi egală a
materialului genetic prin trei evenimente:
• clivarea longitudinală a centromerului care determină
• disjuncţie cromatidiană (separare cromatidiană) care asigură transformarea cromosomilor din
bicromatidieni în monocromatidieni
• migrarea anafazică (deplasare) simultană şi cu aceeaşi viteză a cromatidelor spre polii fusului de diviziune,
ceea ce determină împarţirea totală şi egală a materialului genetic.
e. TELOFAZA: se caracterizează prin:
• despiralizarea cromosomilor şi transformarea lor în fibre de cromatină.
• formarea a două membrane nucleare ce înconjură fiecare grup de cromosomi;
• împărţirea totală şi egală a citoplasmei -citokineza-, determinând formarea a 2 celule surori (identice)
aflate în faza G1 a ciclului celular, fiecare având 2n cromosomi monocromatidieni.
35.Mitoza:erori
ERORI PRODUSE ÎN ANAFAZA MITOZEI
Evenimentele anafazice pot fi perturbate datorită unor “accidente anafazice”, care determină erori de
distribuţie a materialului genetic de la celula mamă la celulele fiice.
4.a. TIPURI:
- clivarea transversală a centromerului
• - eroarea determină formarea unor cromosomi anormali, numiţi isocromosomi, caracterizaţi prin
prezenţa numai a braţelor scurte (i p), sau numai a braţelor lungi (i q).
• - fiecare isocromosom prezintă o porţiune absentă (deleţie) şi o porţiune în dublu exemplar (duplicaţie).
• - clivarea transversală a centromerului determină apariţia unor mozaicuri cromosomice de tipul: 46 /46 i
p/46 i q.
• nedisjuncţie cromatidiană
• - eroare determinată de nesepararea cromatidelor surori ale unuia sau mai multor cromosomi în cursul
anafazei.
• - determină apariţia unor mozaicuri celulare cromosomice (prezenţa în acelaşi organism a două sau mai
multe linii sau clone celulare, care diferă prin numărul de celule) de tipul 45/46/47 sau 45/47.
• - când eroarea afectează diviziunea zigotului duce la formarea unui mozaic cromosomic de tipul 45/47.
• - când eroarea apare în cursul diviziunii altei celule decât zigotul, ea determină formarea unui mozaic de
tipul 45/46/47.
IF 2n CM IF - interfază
2n CM --> 2n CB
2n CM
zigot 2n CB mozaic crs. 45/46/47
IF 2n + 1 CM (trisomie)
2n CM --> 2n CB
2n - 1 CM (monosomie)
- întârziere anafazică
• - eroare caracterizată prin migrarea cu viteză redusă sau blocarea migrării uneia sau mai multor
cromatide după ce disjuncţia cromatidiană s-a produs normal.
• - determină apariţia unui mozaic cromosomic de tipul 45/46.
• - cromatida nemigrată rămâne în citoplasmă şi determină formarea unor micronuclei.
2n CM
2n CB mozaic crs 45/46
2n - 1 CM (monosomie)
36.Meioza:evenimente genetice
Meioza este un proces de diviziune nucleara reducţională care se desfăşoară numai în gonade şi conduce la
formarea gameţilor (celule sexuale mature apte de fecundare).
1. CARACTERE GENERALE
• are loc numai în gonade şi asigură formarea de gameţi (gametogeneza).
• este o succesiune de două diviziuni:
- meioza I - reducţională,
- meioza II - ecvaţională
• în urma meiozei dintr-o celulă cu 2n cromosomi bicromatidieni se formează 4 celule cu n cromosomi
monocromatidieni.
• succesiunea de diviziuni care conduce în final la formarea celulelor sexuale mature este următoarea:
gonie (46 crs bicromatidieni) -M-> cit I (46 crs bicromatidieni) -MI->2 cit II (23 crs bicromatidieni) -MII->4
tida (23 crs monocromatidieni) → celule sexuale mature (23 crs monocromatidieni)
n CM
n CB
n CM
2n CB
n CM
n CB
n CM
2. ROLURILE MEIOZEI
• constituie singura legătură materială între părinţi şi descendenţi
• asigură prin fecundare menţinerea constantă a numărului de cromosomi caracteristic speciei.
• constituie o sursă de variabilitate genetică: datorită proceselor de recombinare genetică din meioza I
celulele parentale vor avea, în meioza II, o informaţie genetică diferită.
3. FAZELE MEIOZEI
A. MEIOZA I
Este o diviziune reducţională în urma căreia dintr-o celulă cu 2n (46) [cit de ordin I] cromosomi
bicromatidieni se formează 2 celule [cite de ordin II] cu n (23) cromosomi monocromatidieni.
a) PROFAZA I
Este cel mai lung stadiu al meiozei putând fi împărţit în 5 stadii:
1. - LEPTOTEN (leptos - subţire [gr.])
• în acest stadiu fibrele de cromatină se spiralizează transformându-se în cromosomi care la microscopul
optic apar ca monocromatidieni deoarece sunt foarte lungi şi subţiri.
1. - ZIGOTEN (zigos - contopire [gr.])
• în acestă etapă cromosomii omologi se aliniază în contact unul cu celălalt de-a lungul cromatidelor
(sinapsă) formând o structură numită bivalent;
• contactul dintre cromosomi se realizează astfel încât sinapsele sunt foarte exacte, practic "genă la genă"
• singura excepţie apare la sexul masculin unde cromosomii X şi Y, nefiind omologi, nu formează sinapsa
de-a lungul cromatidelor, ci "cap la cap", formând o structură numită vezicula sexuală.
1. - PAHITEN (pahi - gros [gr.])
• în această etapă continuă condensarea, îngroşarea şi scurtarea cromosomilor, astfel încât cromosomii
apar bicromatidieni la microscopul optic.
• datorită acestor modificări morfologice bivalenţii apar formaţi din patru cromatide constituind o tetradă.
• are loc fenomenul de încrucişare cromosomică sau crossing-over (CO) prin care cromosomii omologi
realizează un schimb egal şi reciproc de material genetic
• punctele de încrucişare se numesc chiasmate, iar porţiunile dintre chiasme se numesc cromomere;
• CO este un fenomen de recombinare intracromosomică care constituie o sursă de variabilitate genetică.
1. - DIPLOTEN
• în această etapă începe separarea cromosomilor omologi din tetradă, care rămân uniţi numai la nivelul
chiasmatelor (punctele în care s-a produs ruptura şi apoi reunirea cromosomilor în cursul procesului de
CO).
1. - DIAKINEZA
• în această etapă se produce separarea aproape completă a omologilor realizându-se procesul de
terminalizare a chiasmatelor.
b) METAFAZA I
• - dispare membrana nucleară;
• - are loc ataşarea cromosomilor la fusul de diviziune;
• - formarea plăcii metafazice prin dispunerea cromosomilor omologi de o parte şi de alta a planului
ecuatorial.
c) ANAFAZA I
este cea mai importantă etapă a meiozei I, deoarece au loc fenomene genetice importante, care asigură
reducerea setului cromosomic de la 2n la n:
• are loc separarea (segregarea) cromosomilor omologi, proces cunoscut sub numele de disjuncţie
cromosomică;
• migrarea anafazică: după separare cromosomii se deplasează simultan şi cu aceeaşi viteză spre cei doi
poli ai celulei;
• deoarece cromosomii omologi se aranjează la întâmplare la nivelul plăcii metafazice, după disjuncţie se
produce asortarea independentă a perechilor de omologi, proces numit recombinare intercromosomică şi
care constituie o a doua sursă de variabilitate genetică.
• asortarea independentă a cromosomilor omologi are o deosebită importanţă, deoarece:
- constituie o mare sursă de variabilitate genetică;
- explică la nivel citogenetic legile lui Mendel.
d) TELOFAZA:
• formarea a 2 celule, separate incomplet, cu câte n cromosomi bicromatidieni.
B. MEIOZA II:
• este o diviziune ecvaţională, asemănătoare mitozei deoarece parcurge aceleaşi mecanisme anafazice:
- clivarea longitudinală a centromerului;
- disjuncţia cromatidiană;
- migrarea anafazică
• nu este precedată de interfază, deci între cele două meioze nu există o dublare a cantităţii de material
genetic,
Deosebirile dintre meioza II şi mitoză sunt următoarele:
1. meioza II nu este precedată de o dublare a materialului genetic;
2. meioza II are loc în celule haploide şi nu în celule diploide;
3. cele 4 celule rezultate în urma meiozei II sunt diferite genetic şi nu celule somatice.
37.Meioza:erori
• nedisjuncţia cromosomică
- are loc în cursul anafazei I şi constă în nesepararea cromosomilor omologi ai uneia dintre sinapse
• determină formarea unor gameţi care prezintă disomie şi a unor gameţi cu nulisomie
•
n+1 CM
n +1 CB
n+1 CM
2n CB
n-1 CM
n-1 CB
n-1 CM
• nedisjuncţia cromatidiană
- are loc în cursul anafazei II şi constă în nesepararea cromatidelor surori ale unuia dintre cromosomi
• determină formarea unor gameţi care prezintă disomie şi a unor gameţi cu nulisomie
n+1 CM
n CB
n-1 CM
2n CB
n CM
n CB
n CM
• întârziere anafazică
- este un proces rar, care se poate desfăşura în ambele meioze, dar care are loc mai frecvent în anafaza II
• determină formarea unor gameţi normali şi a unor gameţi cu nulisomie
n CM
n CB
n CM
2n CB
n-1 CM
n CB
n CM
• nesepararea citelor de ordinul II
• se produce mai frecvent la sexul feminin şi determină formarea unor gameţi diploizi (2n cromosomi).
2n CM
n CB
2n CB
n CM
n CB
n CM
• prin toate cele 4 procese se formează gameţi anormali care după fecundare cu gameţi normali dau zigoţi
anormali. Proliferarea mitotică a zigotului anormal produce anomalii cromosomice omogene la embrioni,
eventual, nou-născuţi.
5. DIFERENŢELE DINTRE MITOZĂ ŞI MEIOZĂ
1. Celulele fiice rezultate din mitoză au un set diploid de cromosomi. În timpul meiozei setul diploid se
injumătăţeşte, gameţii maturi având un set haploid de cromosomi.
2. Mitoza are loc în celulele somatice şi în diviziunile iniţiale ale gametogenezei. Diviziunea reducţională
apare numai în stadiile finale de maturare a gameţilor.
3. Mitoza este constituită dintr-o singură diviziune. Meioza cuprinde 2 diviziuni (meioza I şi II), fiecare
având: profază, metafază, anafază şi telofază.
38.Particularitatile gametogenezei masculine si feminine
BĂRBAT
❖Începe la pubertate
❖Este continuă toată viaţa adultă.
❖O spermatogonie → 4 spermatozoizi cu X şi Y
❖Proces rapid – 64 zile.
❖
❖Proces intens (70mil S/ml)
❖Autoreglabil dar sensibil la factori externi
❖VP ↑ → erori de copiere→ ↑ gameţi cu mutaţii genice noi (AD)
FEMEIE
❖Începe prenatal.
❖Este discontinuă – se opreşte luna VII (“capital” ovocite limitat)
❖O ovogonie → 1 ovul cu X
❖
❖Proces lent – (“ovulele au vârsta femeii”).
❖Proces redus (1 ovul / ciclu)
❖Condiţionat de: factori hormonali, ovulaţie, fecundare
❖VM ↑→ erori de distribuţie → ↑ gameţi cu an.cromozomiale
39.Fecundarea
❖Monospermică
❖Evenimente genetice:
(1) La Zigot:
- se reface numărul diploid (2n=46)
- se stabileşte identitatea genetică a organismului
(2) Se determină sexul genetic: XX sau XY
(raportul sexelor la naştere este ~ 1:1)
❖ERORI:
(1). Dubla fecundare:
- zigoţi: XX +XY-GEMENI DIZIGOTI
(2) Dispermia : n + n + n → triploidie 40.Transmiterea dominanta autosomala si legata de cromosomul
X:criterii si genotipuri
-afectează o singură pereche de gene alele. sunt caracterizate prin fenotipuri anormale, determinate
exclusiv de factorii ereditari.
Bolile monogenice se transmit ereditar conform legilor lui Mendel.
Boli transmise dominant autozomal:-Osteogenesis imperfecta,Boli cu afectare oculara
-Sindromul Marfan, cancerul de san,
Bolile dominante pot fi recunoscute cu uşurinţă prin examinarea arborelui genealogic al unei familii întrucât
prezintă următoarele caracteristici:
1. Frecvență crescută (există bolnavi în toate generațiile) .
2. Continuitatea transmiterii bolii din generaţie în generaţie – transmitere genealogică verticală.
3. Consanguinitate absentă / scăzută
4. Doi părinţi sănătoşi nu pot avea copii bolnavi. ( S+S≠ B)
5.Doi părinţi bolnavi pot avea copii sănătoşi. (B+B= S)
Boli dominante autozomale:
1.Orice bolnav moşteneşte afecţiunea de la unul dintre părinţi
. 2. Bărbaţii şi femeile sunt afectaţi în proporţii egale.
3. Atât bărbaţii, cât şi femeile pot transmite afecţiunea la descendenţii lor.
4. Doi părinţi bolnavi pot avea copii sănătoşi şi băieţi şi fete.
5. Bărbaţii bolnavi pot transmite boala fiilor lor (transmitere tată – fiu posibilă) dovadă că gena mutantă nu
se găseşte pe cromosomul X, pe care băieţii îl moştenesc de la mame.
6. Bărbaţii bolnavi (heterozigoţi) pot avea fiice sănătoase (indiferent dacă mama este sănătoasă sau
bolnavă – heterozigotă). Naşterea unei fete perfect sănătoase, când tatăl este afectat, este o dovadă a
faptului că gena mutantă se găseşte pe alt cromosom decât cromosomul X.
7. Riscul de recurenţă a bolii la descendenţii unui pacient (indiferent de sex) cu o boală dominantă
autosomală este în general de 50%.
Boli dominante legate de X
1. Orice bolnav moşteneşte afecţiunea de la unul dintre părinţi.
2. Atât femeile, cât şi bărbaţii pot fi afectaţi, dar există o predominanţă a femeilor bolnave (aproximativ 2:1
faţă de bărbaţii bolnavi).
3. Atât femeile, cât şi bărbaţii pot transmite afecţiunea la descendenţi, dar riscul de recurenţă depinde de
sexul acestora.
4. Doi părinţi bolnavi pot avea copii sănătoşi exclusiv băieţi.
5. Bărbaţii bolnavi nu pot transmite boala fiilor lor, dovadă că gena mutantă se găseşte pe cromosomul X,
pe care băieţii îl moştenesc de la mamele lor.
6. Bărbaţii bolnavi nu pot avea fiice sănătoase (indiferent dacă mama este sănătoasă sau bolnavă).
7. Riscul de recurenţă a bolii la descendenţii unui pacient cu o boală dominantă legată de cromozomul X
este de 50%.
41.Transmiterea recesiva si legata de cromosomul X: criterii si genotipuri
Bolile recesive pot fi recunoscute cu uşurinţă prin examinarea arborelui genealogic al unei familii întrucât
prezintă următoarele caracteristici:
1. Frecvență scazută (număr redus de bolnavi în familie); există generatii fără bolnavi ) .
2. Continuitatea absentă a transmiterii bolii din generaţie în generaţie – transmitere genealogică pe
orizontală.
3. Consanguinitate prezenta / crescută
4. Doi părinţi sănătoşi pot avea copii bolnavi. ( S+S =B)
5.Doi părinţi bolnavi nu pot avea copii sănătoşi. (B+B ≠S)
Bolile recesiv autosomale:
1. Bolnavii sunt în general descendenţii unor indivizi sănătoşi şi sunt frecvent membrii aceleiaşi fratrii .
2. Bărbaţii şi femeile sunt afectaţi în proporţii egale.
3. Atât bărbaţii, cât şi femeile pot transmite afecţiunea la descendenţii lor.
4.. Doi părinţi sănătoși (heterozigoți) pot avea copii bolnavi şi băieţi şi fete. .
5. Bărbaţii sănătoşi (Na) pot avea fiice bolnave, indiferent dacă mama este sănătoasă (Na) sau bolnavă (aa),
6.Femeile bolnave (homozigote) pot avea băieți sănătoşi, dacă soţul lor este sănătos (Na sau NN).
7. Riscul de recurenţă a bolii în fratria unui bolnav (indiferent de sex) cu o maladie recesivă autosomală este
de 25% (presupunând că părinţii sunt sanatosi
Bolile recesive legate X
1. Bolnavii sunt în general descendenţii unor indivizi sănătoşi.
2. Boala este prezentă aproape în exclusivitate la bărbaţi.
3. Transmiterea se face de obicei prin femei sănătoase, dar purtătoare de mutaţie, la fiii lor – transmitere
genealogică oblică.
4. Doi părinţi sănătoşi pot avea copii bolnavi, exclusiv băieţi.
5. Bărbaţii sănătoşi (XNY) au toate fiicele sănătoase, indiferent dacă mama este sănătoasă (XNXa sau XNXN)
sau bolnavă (XaXa ) dovadă că locusul genetic implicat se găseşte pe cromosomul X.
6. Femeile bolnave (homozigote XaXa ) nu pot avea fii sănătoşi, chiar dacă soţul lor este sănătos.
7. Riscul de recurenţă a bolii în fratria unui băiat bolnav cu o boală recesivă legată de X este de 25% (când
părinţii sunt sănătoşi). 42.Variabilitate genetica:definitii , surse
Variabilitatea genetică = ansamblul de fenomene care produc diferenţele genetice - între indivizii unei
populaţii, - între populaţii diferite
Sursele de variabilitate:
1.1. Recombinările genetice,
1.2. Mutaţiile,
1.3. Migraţiile
Recombinarile Genetice = producerea unor combinaţii genetice noi (recombinanţi), prin rearanjarea
materialului genetic cuprins în două unităţi genetice diferite.
➢RG presupune: asociere intimă + interacţiune / schimb egal
➢RG = proces natural (normal) * →cea mai mare sursă de variabilitate.
▪RG: genomice, cromozomice, genice
R. genomică: - în fecundare → unirea genomuri gameţi
R. cromozomială
- în gametogeneză
- R. intercromozomială (anafaza I) = asortarea independentă a crz.omologi → 223 combinaţii posibile →
gamet cu structură genetică unică.
- R. intracromozomială (profază I) = CO egal
R. intragenică →
CO egal între două gene → genă hibridă (fuziune genică) 43.Mutatii genetice:definitie,clasificare
Mutatiile=Modificări în secvenţa sau aranjarea nucleotidelor (secvenţelor) din ADN
-Nenaturale, permanente (±), ereditare
•Consecinţe:
•fără efect,
•variaţii fenotipice normale,
•boală.
Clasificare:
-Mărimea materialului genetic:
•M. genice
(10-6/locus)
•M. cromozomiale
(anom. structură)
(10-6/diviz. cel)
•M. genomice
(anom. număr)
(10-2/diviz. cel)
•Tipul de celulă afectată:
•M. germinale → ereditare
M. somatice → clone an. -ne ereditare
•Cauză:
•M. Spontane (majoritatea)
→ erori de replicare a
ADN
→ erori de recombinare
(CO inegal)
→ erori de distribuţie
(nedisjuncţie)
•M. induse ← de ag.mutageni
•Consecinţe fenotipice
–M. germinale:
•M. patogene
•M. neutre
•M. benefice
–M. somatice → clone → cancer, îmbătrânire
44.Mutatii genetice:mecanisme de producere
1). Mutaţiile – în special cele genomice – sunt frecvente.
M. germinale = 3% nn
Mutaţiile sunt o cauză majoră de boală sau de predispoziţie la îmbolnăvire
2). M. somatice, produse prin erori de replicare, se acumulează cu vârsta →efecte la vârsta a III-a
(50.000/genom/zi → corecţie erori → una la fiecare replicare genom x 1015 diviziuni → câteva mii)
(3). Mutaţiile spontane = mai frecvente ca cele induse.
4). Mutaţiile induse:
– agenţi mutageni exogeni:
- fizici (radiaţiile UV, ionizante) – efecte relativ mici;
- chimici (ag. alchilanţi / metilanţi etc., ce poluează
atmosfera / alimente → efecte relativ grave !!!);
fumul de ţigară cel mai important agent
mutagen exogen
- biologici (virusuri)
– agenţi mutageni endogeni:
produşi oxidanţi (10.000 leziuni /genom /zi) ← sisteme antioxidante + mecanisme de reparare +
antioxidanţi exogeni. 45.Mutatii genetice:consecinte genotipice si fenotipice
Mutatii Genice = modificări ale secvenţei nucleotidice sau aranjării ADN unei gene → variante alelice
Clasificare:
după mecanism:
➢modificarea secvenţei N:
•substituţii = înlocuirea unei perechi de baze (pb).
•deleţii = pierderea unei/unor pb
•inserţii= introducerea unei/unor pb
➢modificarea aranjării N:
•recombinări omoloage nealelice → deleţie / duplicaţie segmente ADN
•amplificarea repetiţiilor trinucleotidice
-după dinamica:
•M. stabile / fixe
•M. instabile / dinamice!
➢după secvenţele genice implicate:
•exoni,
•introni
•secvenţe reglatoare 46.Mecanismele repararii leziunilor AND .Afectiunile produse prin mutatiile genelor
implicate in repararea AND-ului
▪Erorile de împerechere au o frecvenţă mare, de ~1:10.000 (10-4).
•Rata mutaţiilor este menţinută la un nivel scăzut (10-10) prin intervenţia unor mecanisme de recunoaştere
şi reparare a leziunilor (“controlul calităţii ADN”).
•Acţiunea lor este cuplată cu mecanismele de control a progresiei prin ciclul celular şi cu apoptoza.
G1 → Go → ± reparare → G1 sau apoptoză
NU au o eficienţă absolută; în final, se produce o mutaţie nouă la fiecare replicare / diviziune celulară
•Tipuri mecanisme reparare (R):
➢R. erorilor de împerechere a nucleotidelor din cursul replicării
-R. bazelor /nucleotidelor modificate după replicare:
»excizie a bazelor (BER)
»excizia nucleotidelor (NER)
➢R. rupturilor ADN
•Mecanismele de reparare (MMR, BER, NER) diferă prin ţinta lor dar modul de acţiune este asemănător
(implicând multiple gene şi enzime “mutator”);
•Etape:
–recunoaşterea leziunii ADN,
–excizia fragmentului de ADNmodificat (←endonuclează)
–îndepărtarea şi degradarea fragmentului (←exonuclează)
–refacerea secvenţei normale (←ADNpolimeraza)=reparare
–legarea ei la catenă (←ligaza)
•Mutaţiile genelor ce codifică enzime de reparare → acumulare rapidă mutaţii → creşterea susceptibilităţii
la cancer
➢Ex.1, mutaţiile genelor implicate în calea MMR → cancerul colorectal non-polipozic ereditar (HNPCC) =
5% din cancere de colon
•Caracteristici: apar sub 45-50 ani; loclizare proximală de unghiul splenic; cancere mucinoase; instabilitatea
microsateliţilor
➢Ex.2., mutaţiile genelor implicat în calea HR → cancerul de sân ereditar (genele BRCA1, BRCA2); Ataxia
telangiectazia 47.Polimorfisme proteice-grupe sanguine,alte caractere monogenice –tipuri si importanta
1. DEFINIŢII.
a. GRUP SANGUIN = caracter biochimic 100% ereditar, ce constă în prezenţa pe suprafaţa eritrocitelor a
unor substanţe antigenice (majoritatea proteine sau MPZ)
b. SISTEM DE GRUP SANGUIN = totalitatea substanţelor antigenice, genelor ce le determină şi a relaţiilor
dintre --> fenotip-genotip
--> gene
3. SISTEMUL GRUPAL AB0
a. FENOTIPURI: grupe sanguine 0, A1, A2, B, A1B, A2B, fenotip Bombay
- se determină serologic (reacţie de aglutinare);
- determinate de prezenţa a 4 tipuri de antigene eritrocitare (MPZ) (subst. H, A1, A2, B) = aglutinogene şi a
4 tipuri de anticorpi plasmatici (anti-H, anti-A1, anti-A2, anti-B) = aglutinine
- corelarea Ag cu Ac din sângele unei persoane:
1) în mod normal, nu pot exista în mod concomitent Ag şi Ac omolog;
2) absenţa unui aglutinogen, implică prezenţa aglutininei corespunzatoare.
GRUP SANGUIN
AGLUTINOGENE PE HEMATII (Ag)
AGLUTININE IN SER
FRECVENTA GRUPELOR AB0 IN
(fenotip)
(Ac)
ROMANIA
H
S
anti-H
anti-A (alfa)
anti-B (beta)
?
0
H
anti-A (alfa)
anti-B (beta)
32,68%
A
A
anti-B (beta) anti-H
43,15%
B
B
anti-A (alfa)
anti-H
16,50%
AB
A, B, H
-
7,65%
b. GENOTIPURI
- determinate de genele alele A1, A2, B, o, aflate în relaţie de epistazie cu genele H şi h
- relaţia dintre gene este de:
- codominanţă: A1 şi B; A2 şi B
- dominanţă/recesivitate A1 > o, A2 > o, B > o, A1 > A2, H > h
- epistazie: H şi o, A1, A2, B
[(A1>A2)=B] > o; H > h
- genele h şi o sunt amorfe (nu au produs primar detectabil);
- gena H este indispensabilă exprimării genelor A1, A2, B şi o;
- fenotipul Bombay se manifestă serologic identic cu grupa 0, dar nu are Ag H pe hematii
c. FORMAREA Ag AB0 pornind de la un substrat glicoproteic sub influenţa transferazelor sintetizate de
genele sistemului AB0:
d. RELAŢIA GENOTIP-FENOTIP ÎN SISTEMUL AB0
Transmiterea ereditară este autosomală, urmând legile lui Mendel.
FENOTIP
GENOTIP
alele ABo
alele H
homozigot
heterozigot
homozigot
heterozigot
A1
A1A1
A1 A2,A1 o
HH
Hh
A2
A2A2
A2 o
HH
Hh
B
BB
Bo
HH
Hh
A1B
-
A1B
HH
Hh
A2B
-
A2B
HH
Hh
o
oo
-
HH
Hh
BOMBAY
Orice genotip ABo
hh
-
3. SISTEMUL DE GRUP SANGUIN Rh
a. FENOTIPURI: - Rh+ (85%)
- Rh- (15%)
- determinate de prezenţa (respectiv absenţa) pe hematii a substanţei antigenice D
- în mod normal nu există Ac specifici anti-D în ser; Ac se pot forma în urma contactului cu Ag D la
persoanele Rh-
b. GENOTIPURI
- există 3 loci ce se transmit înlănţuit (D,C,E), fiecare cu mai multe alele => fiecare individ posedă 2
haplotipuri (cele mai frecvente fiind CDe/cde şi CDe/CDe), pe autosomi omologi
- gena D determină antigenul D care are puterea antigenică cea mai mare şi defineşte în practică
fenotipurile Rh
- relaţiile dintre alelele locusului D:
- dominanţă/ recesivitate: D > d
- gena d este amorfă
c. RELAŢIA GENOTIP-FENOTIP în sistemul Rh
- persoanele Rh+ pot avea genotip DD sau Dd
- persoanele Rh- nu pot avea decât genotip homozigot dd
d. BOALA HEMOLITICă A NOULUI NăSCUT (BHN) - afectează feţii Rh+ ai mamelor Rh- imunizate anterior
pentru Ag D (incompati- bilitate feto-maternă în sistemul Rh)
- Ac anti-D (de tip IgG) trec de la mamă la făt prin bariera placentara şi determină hemoliza în contact cu Ag
fătului
- imunizarea mamei -> transfuzie cu sânge Rh+ sau
-> trecerea în circulaţia maternă a hematiilor cu Ag D de la feţi Rh+, în timpul unor naşteri/ avorturi
anterioare
A. CARACTERE MONOGENICE
1. SISTEMUL GRUPAL SANGUIN MNSs
a) FENOTIPURI: - MS; Ms; NS; Ns; MNS; MNs.
b) GENOTIPURI: - 2 perechi de alele cu frecvente egale (M,N &i S,s), situate pe loci foarte apropiati, motiv
pentru care se transmit inlantuit.
c) RELA^IA GENOTIP-FENOTIP:
- genele M &i N sunt codominante
- genele S &i s sunt in relatie de dominanta - recesivitate
d) IMPORTANTA: mai ales in medicina legala.
2. SISTEMUL GRUPAL SANGUIN Xg
a) FENOTIPURI: Xg(a+) &i Xg(a-) determinate de prezenta/ absenta Ag Xg.
b) GENOTIPURI:
- determinate de 2 alele:
Xga (dominanta) si Xg (recesiva); situate pe cromosomul X;
- femei homozigote si heterozigote; barbati hemizigoti;
c) RELATIA GENOTIP-FENOTIP:
- femei: XgXg --> Xg(a-) barbati: XgY --> Xg(a-)
XgaXg --> Xg(a+) XgaY --> Xg(a+)
XgaXga --> Xg(a+)
3. GRUPELE DIN SECRETII
a) FENOTIPURI:
- secretor si nesecretor
- determinate de prezenta/ absenta in secretii (urina, suc gastric, saliva, lapte, sudoare, sperma, etc.) a
antigenelor sistemelor ABO si Le;
b) GENOTIPURI:
- 2 alele: Se si se (recesiva);
- produsul genei Se determina transformarea Ag liposolubile de pe hematii in Ag hidrosolubile ce se pot
elimina prin secretii;
c) RELATIA GENOTIP-FENOTIP:
- SeSe si Sese --> secretori (78%)
- sese --> nesecretori (22%)
- relatie de epistazie cu grupele sanguine.
4. GRUPELE SERICE si ENZIMATICE
a) FENOTIPURI:
- prezenta unor proteine structurale sau enzime in ser sau pe hematii, in variante si combinatii multiple -->
polimorfism marcat;
- fiecare persoana are o anumita structura proteica, determinata genetic, constanta in timpul vietii -->
individualitate biologica;
- diferentiere prin - electroforeza in gel de amidon;
- imunoelectroforeza;
HAPTOGLOBINELE - fixarea si recircularea hemoglobinei
- alfa-2 globuline
a) FENOTIPURI -Hp 1-1; Hp 1-2; Hp 2-2
b) GENOTIPURI - 2 alele codominante: Hp-1 &i Hp-2
c) RELA^IA GENOTIP-FENOTIP:
Hp-1Hp-1 --> Hp1-1
Hp-1Hp-2 --> Hp1-2
Hp-2Hp-2 --> Hp2-2
TRANSFERINELE - fixarea si transportul metalelor (Fe, Cu etc) - beta-1 globuline
a) FENOTIPURI: - exista 14 tipuri distincte;
b) GENOTIPURI: - mai multe alele codominante;
- cele mai frecvente: TfC, TfD, TfB.
SISTEMUL Gc (GROUP SPECIFIC COMPONENT) - alfa-2 globulina
a) FENOTIPURI: Gc 1-1; Gc 1-2; Gc 2-2
b) GENOTIPURI: exista 2 alele codominante Gc-1 si Gc-2
c) IMPORTAN^A: indicator in studiile populationale.
IMUNOGLOBULINELE - gamma globuline
a) FENOTIPURI: - variate
b) GENOTIPURI: - exista mai multe alele ce pot ocupa 3 loci: Gm, Inv, Am
GRUPELE ENZIMATICE
- numeroase enzime serice sau din hematii
- prezinta un polimorfism genetic;
- exemple (fosfataza acida eritrocitara, CPK)
5. GRUPELE TISULARE (HLA)
a) FENOTIPURI: - multiple; proteine din membrana celulara cu rol structural si capacitate antigenica (rol in
supraveghere, alarma, aparare)
- exista pe suprafata celulelor nucleate, hematii, trombocite
b) GENOTIPURI: - 4 loci foarte apropiati (A, B, C, D);
fiecare cu foarte multe alele;
- pe bratul scurt al cromosomului 6;
- se transmit inlantuit (haplotip).
c) IMPORTAN^A: - recunoasterea celulelor self;
- compatibilitate transplante;
- medicina legala.
6. SENSIBILITATEA GUSTATIVA
a) FENOTIPURI: - gustatori/ negustatori; caracter fiziologic determinat ereditar
- prag gustativ diferit la substante dulci, amare, sarate, acre --> perceptie la diferite concentratii/
nepercepute deloc;
- testare cu PTC - substanta cu gust amar, perceputa ca foarte amara sau insipida --> 2 categorii:
- gustatori 2/3
- negustatori 1/3.
- exista diferente in functie de varsta, sex, rasa, momentul testarii
b) GENOTIPURI: 2 alele - G (dominanta) si g (recesiva);
c) RELATIA GENOTIP-FENOTIP:
- GG --> gustator
- Gg --> gustator
- gg --> negustator
48.Clasificarea si frecventa bolilor genetice
❖Boală = orice alterare majoră a structurii şi/sau funcţiei normale a organismului.
❖Cauze : factori de mediu (f.m.) ± factori genetici (f.g.) (mutaţii);
❖Clasificare etiologică:
➢boli genetice ← f.g.
➢boli multifactoriale ← f.g + f.m.
➢boli ecologice (negenetice) ← f.m.
❖Mutaţiile reprezintă o cauză majoră de boală sau predispoziţie la boală.
❖În bolile ecologice - efectele agresiunilor exogene sunt influenţate de GENOTIP, ce determină:
→ un mod specific de răspuns la agresiuni (vulnerabilitate / rezistenţă)
→ manifestarea şi gravitatea ≠ a îmbolnăvirilor.
❖Aproape toate bolile umane au o componentă genetică, mai mare sau mai mică.
BOLILE GENETICE =
boli determinate sau condiţionate de mutatii
Clasificarea bolilor genetice:
În funcţie de tipul de mutaţii, de localizarea şi acţiunea lor → cinci categorii :
➢boli cromozomiale,
➢boli monogenice (mendeliene sau moleculare),
➢boli mitocondriale,
➢boli multifactoriale,
➢boli prin mutaţii somatice.
A)B. crz. - produse de anomalii în numărul sau structura cromozomilor:
❖Ex. sdr. Down (trisomia 21); sdr. Turner (monosomia X);
➢NU sunt ereditare (rare excepţii).
❖Frecvenţa anomaliilor cromozomiale:
➢gameţi (bărbaţi/femei normale şi fertile): → 10 % (spermatozoizi) 25 % (ovule)
➢embrioni (std. preimplantator) → 25 %
➢nou-născuţi vii → 0,7 – 1 % (>1:140)
B)B. Monogenice - produse de mutaţia unei alele (A/n) sau ambelor alele (a/a) ale unei gene nucleare cu
efect major → proteină anormală.
❖B. MG - se pot transmite ereditar, în succesiunea generaţiilor : AD, AR, LX → boli mendeliene.
- ex., AD (An) : hipercolesterolemia familială, ADPKD;
- ex., AR (aa) : fibroza chistică (mucoviscidoza); sicklemia;
- ex., LX (XaY): hemofilia.
❖în ~ 40% b. MG. – gena a fost localizată ± clonată şi se cunoaşte defectul primar = proteina anormală →
BOLI MOLECULARE.
❖Numeroase (~ 10.000 dar nr. va creşte) şi diverse
❖Frecvenţă globală: 2%
C)Boli mitocondriale
❖Produse prin mutaţii germinale în genomul mitocondrial
❖Afectează producerea de energie, în muşchi şi nervi.
❖60 de boli neuro-musculare
❖Transmisie maternală *:
➢mamă B → toţi copiii B
➢tată B → toţi copiii S
❖Mutaţiile dobândite ale genomului mitocondrial → frecvente
Explicaţie: rata mutaţiilor în ADNmit de 10-20 ori mai mare ca în ADN nuclear:
➢în mitocondrii se produc cantităţi mari de radicali liberi de oxigen → mutaţii;
➢ADN mit nu are histone şi nici mecanisme de reparare.
❖ Mutaţiile mitocondriale dobândite sunt implicate în:
➢senescenţă,
➢boli degenerative ale vârstei a treia: b. Parkinson, b. Alzheimer, diabetul zaharat tip II
➢cancer.
D)B. Multifactoriale (complexe) – produse de interacţiunea complexă, în proporţii diferite, dintre factorii
genetici (→ predispoziţie genetică) şi factorii de mediu
•PG + M = BOALĂ
❖PREDISPOZIŢIA GENETICĂ:
▪determinată poligenic sau oligogenic (1-2 gene majore+gene modificatoare);
▪se distribuie în populaţie sub forma curbei Gauss. Când se depăşeşte un prag → boală (Modelul distribuţiei
continue cu PRAG)
❖B. MF – pot avea o distribuţie familială,
dar NU se transmit mendelian
❖B. MF – sunt relativ frecvente (3-5%):
➢la copil – malformaţiile congenitale izolate +
boli psihice
➢la adult – “boli comune ale adultului”:
▪boala coronariană,
▪hipertensiunea arterială,
▪diabetul zaharat,
▪boala ulceroasă
▪schizofrenia
▪boala canceroasă
E)Boli prin mutatii somatice
❖Se produc postnatal prin mutaţii somatice:
➢multiple, în gene diferite,
➢succesive,
➢efect cumulativ.
❖Mutaţiile sunt produse prin:
➢erori de replicare ADN,
➢factori mutageni:
➢exogeni (→ ADN nuclear )
endogeni (→ ADN nuclear + ADNmt, absenţa mecanismelor de reparare)
➢apar după naştere,
➢limitate la celulele somatice,
➢NU se transmit la descendenţi,
➢Uneori, probandul poate moşteni (de la unul dintre părinţi) o mutaţie iniţială (importantă dar nu
suficientă pt producerea bolii) → PG boală; ulterior, alte mutaţii somatice → boala (ex., mutaţia genei
BRCA1 în cancerul de sân).
❖B. MS :
➢procesul de senescenţă,
➢majoritatea cancerelor,
➢multe boli autoimune,
➢unele boli degenerative
❖Frecvenţă: ≥ 25% din populaţia peste 25 ani
49.Particularitatile generale ale bolilor genetice
a). BG sunt determinate de mutaţii germinale sau somatice
Metode de identificare a mutaţiilor :
➢directe (DIAGNOSTIC GENOTIPIC)
▪prin analiza ADN,
▪prin analiza cromozomilor;
➢indirecte
▪prin studiul efectelor primare (proteină anormală)
▪sau efectelor secundare (la nivel celular)
B)BG – sunt congenitale = determinate prenatal şi prezente / existente la naştere dar manifeste clinic în
diferite perioade de viaţă.
➢Congenital nu înseamnă obligatoriu genetic (ex. malformaţii congenitale produse de agenţi externi);
➢Bolile prin mutaţii somatice nu sunt congenitale
C )BG – sunt deseori familiale dar:
❖există şi forme sporadice (b. recesive sau b. dominante-prin mutaţii noi);
❖există boli ne-genetice familiale (infecţioase – ex., tuberculoza; nutriţionale – ex., hipotiroidia, prin
carenţă de iod).
D)BG pot fi ereditare, în sensul de transmitere în succesiunea generaţiilor.
❖Genetic ≠ ereditar (există BG care NU se transmit la descendenţi, fiind letale sau afectând reproducerea)
❖Există boli negenetice prezente la bolnavi din generaţii diferite (ex., tuberculoza sau sifilisul “ereditar”-
greşit numite în acest caz “ereditare”).
E)BG au o concordanţă mare la gemenii monozigoţi (genotip identic)
Caracterul congenital, familial, ereditar se poate stabili prin ANAMNEZĂ FAMILIALĂ
50.Clasificarea anomaliilor cromozomiale
Anomaliile cromozomiale
• Modific ări genetice produse prin mecansime specifice:
-segregarea anormală a cromozomilor în meioză sau mitoz ă,
-recombinare intercromozomială aberant ă,
- reparare gre șită a rupturilor cromozomiale.
• Dezechilibru genic → anomalii feno Ɵpice
• Frecvență ≥ 8% din sarcinile recunoscute clinic (1% n ‐n. vii)
Clasificare:
A. Momentul producerii:
• constituționale
• dobîndite
B. Modul de afectare a materialului genetic:
• numerice
• poliploidii
• aneuploidii
• structurale (rearanjamente cromozomiale)
• echilibrate
• neechilibrate
• functionale ‐ disomia uniparentală
C. Numărul de celule afectate
• omogene
• în mozaic
D. Tipul de cromosom afectat
• autozomale
• gonozomale
• mixte
E. Tipul celulei afectate: • somatice
• geminale
F. Integritatea cromosomului • totale
• parțiale
G. Libertatea cromosomului • libere
• prin translocație
51.Etiologia si mecanismele de producere ale anomaliilor cromozomiale
D. ETIOLOGIA ANOMALIILOR CONGENITALE CONSTITUŢIONALE ŞI DOBÂNDITE
1. Factori care dereglează mitoza (mitogene), care pot cauza rupturi ale ADN sau îi alterează replicarea:
a) factori chimici: citostatice, antimetaboliţi, radicali liberi, alkilanţi;
b) factori fizici: radiaţiile ionizante;
c) factori biologici: virusuri.
2. Vârsta parentala - vârsta maternă avansată creşte riscul de aneuploidii la descendenţi;
3. Anomaliile congenitale echilibrate parentale (translocaţii, inversii);
4. Altele:
a) gemelaritatea = mai frecvente în familiile gemenilor dizigoţi
b) efecte intercromosomice
d) terapia cu inductori de ovulaţie
E. MECANISMELE ANOMALIILOR CROMOSOMICE DE NUMĂR
1. Mecanismele poliploidiilor:
a. Triploidia (3n):
- fecundarea de către un gamet normal (n=haploid) a unui gamet anormal (2n=diploid); gametul diploid
este rezultatul neseparării citelor de ordin II în meioza parentală (de obicei în cursul ovogenezei, neexpulzia
primului globul polar =diginie; uneori în cursul spermatogenezei =diandrie);
- erori în cursul fecundării: fecundarea unui ovul (n) de către 2 spermatozoizi (2n) = dispermie;
b. Tetraploidia (4n):
- eroare de clivaj în cursul primei diviziuni mitotice a zigotului → dublarea numărului de cromosomi imediat
după fecundare (endomitoză):
- fecundarea a 2 gameţi diploizi (2n+2n=4n).
2. Mecanismele aneuploidiilor
a. Aneuploidii omogene:
- fecundarea unui gamet normal de către un gamet anormal produs prin erori de distribuţie a materialului
genetic în cursul meiozei parentale
b. Aneuploidii în mozaic:
- erori de distribuţie a materialului genetic în cursul mitozei (de obicei, diviziunile de segmentare ale
primelor stadii embrionare).
F. MECANISMELELE ANOMALIILOR
CROMOSOMICE DE STRUCTURĂ
Anomaliile congenitale structurale se produc prin ruperea cromosomilor, urmată fie de pierderea unor
segmente cromosomice, fie de reunirea anormală a fragmentelor.
G. CONSECINŢELE ANOMALIILOR CROMOSOMICE
Ele depind de tipul anomaliei şi de mărimea dezechilibrului cantitativ genetic, astfel:
• Anomaliile cromosomice neechilibrate sunt modificări cantitative ale materialului genetic cu consecinţe
asupra fenotipului individului (toate anomaliile numerice şi unele anomalii de structură) determinând
diferite sindroame cromosomice.
• Anomaliile cromosomice echilibrate modifică doar poziţia genelor în cromosomi, neavâînd consecinţe
fenotipice; în schimb prezintă consecinţe importante pentru reproducere (se vor descrie la anomaliile
cromosomice echilibrate).
Consecinţele anomaliilor cromosomice neechilibrate (cantitative) sunt următoarele:
1. Consecinţele poliploidiilor - interesează o mare cantitate de material genetic → la om sunt, de regulă,
neviabile (avort în trim. I de sarcină / n.n. morţi).
2. Consecinţele aneuploidiilor şi anomaliilor de structură neechilibrate - anomaliile cromosomice
neechilibrate sunt anomalii de "dozaj genic"; informaţia genetică din cromosomii supranumerari sau
structural modificaţi este calitativ normală.
Efectele şi gravitatea anomaliilor cromosomice cantitative depind de:
1. tipul de anomalie şi mărimea dezechilibrului genetic - cu cât defectul cantitativ este mai mare, cu atât
gravitatea consecinţelor este mai mare; deficitul are consecinţe mai grave decât excesul;
2. conţinutul genic şi activitatea cromosomului implicat - ex. trisomia 1 nu este viabilă, trisomia 21 - da.
3. tipul şi numărul de celule afectate - afectarea celulelor somatice duce la modificarea fenotipului
individului; afectarea celulelor sexuale duce la apariţia tulburărilor de reproducere.
Monosomiile sunt mai grave decât trisomiile - singura monosomie viabilă la specia umană = monosomia X;
monosomiile autosomale, Y şi 98% din zigoţii cu monosomie X se elimină ca produşi de avort, în trimestrul I
de sarcină.
Trisomiile cromosomilor mari, activi genetic → avort trim. I de sarcină / n.n. morţi.
Anomaliile cromosomice viabile (sindroamele cromosomice) prezintă modificări fenotipice comune:
1. tulburări de creştere pre- şi postnatală;
2. întârziere în dezvoltarea psiho-motorie şi debilitate mintală;
3. sindrom "plurimalformativ", disgenezii gonadice + modificări specifice cromosomului/ cromosomilor
implicaţi.
52.Anomaliile cromozomiale numerice
Poliploidii anomalia implică un set întreg de crs.
Multiple seturi haploide (n) → n=23 crs
• Triploidie (3n)
• Tetraploidie (4n)
• Pentaploidie (5n)
Aneuploidii anomalia implică câ țiva crs. (1, 2 …..5)
• Soma →chromosoma Anomalii de câ țiva cromosomi
• Monosomie (2n ‐1)
• Trisomie (2n+1)
• Tetrasomie (2n+2)
• Pentasomie (2n+3)
• Nulisomie (2n ‐2)
-Triploidia
• Anomalie crs. de număr ce afectează un set întreg de 23 de crs.
• Mecanisme :
• Ovul diploid + Spermatozoid normal (2n + n = 3n) → Diginie
• Ovul normal + Spermatozoid diploid (n + 2n = 3n) → Diandrie
• Ovul normal + 2 spermatozoizi (n + n + n = 3n) → Dispermie
-Tetraploidia
• 4n=92,XXYY(XXXX)
• omogene sau în mozaic
• eroare în prima diviziune a zigotului
• Regenerarea hepatică – se pot întâlni celule tetraploide,
• Măduva osoasă hematogenă ‐ megacariocite octaploide, hexadecaploide
Aneuploidiile
• Monosomiile: 2n‐1
• Trisomiile: 2n+1
• Tetrasomii: 2n+2
• Pentasomii: 2n+3
• Aneuploidiile omogene: ‐Nedisjuncția în meioză ‐Întarzierea anafazică
• Aneuploidiile în mozaic: ‐Erori ale mitozei
53.Anomaliile cromozomiale structurale echilibrate
Translocații reciproce echilibrate – t
Inversii ‐ inv
• sunt rearanjări cromosomice, care nu determină modificări ale numărului de gene – cantitatea totală de
gene este normală,
• nu modifică fenotipul individului.
• purtătorul unei translocaţii echilibrate, deşi normal fenotipic, poate produce gameţi anormali datorită
asortării independente a cromosomilor implicaţi în translocaţie.
• pot determina tulburări de reproducere (sterilitate, infertilitate, nou‐ născuţi morţi, nou născuţi vii cu
anomalii cromosomice).
Inversii
• Inversia ‐ modificarea ordinii genelor de pe un fragment cromosomic.
• Mecanismul de producere:
• ruperea unui cromosom în două puncte
• rotirea cu 180° a fragmentului intermediar
• alipirea fragmentului rupt.
• Inversiile pot fi de doua tipuri:
pericentrice – punctele de ruptura sunt situate pe brate diferite,
• modificarea conformatiei cromosomului;
paracentrice – punctele de ruptura sunt situate pe acelasi brat,
• fara modificarea conformatiei, crs. ci numai a ordinii benzilor.
Consecințe reproductive ale inversiilor
• → game ţi anormali
• fenomenului de crossing ‐over în bucla de inversie
Translocatiile sunt anomalii de structura caracterizate prin trecerea unuia sau mai multor fragmente
cromosomice de pe un cromosom pe altul, fară a determina modificări fenotipice.
• Translocațiile pot fi de trei tipuri: ‐ reciproce ‐ Robertsoniene ‐ Inserții
• Translocații reciproce echilibrate ‐ produse prin ruperea a doi cromosomi în câte un punct, urmată de
schimbul fragmentelor rupte și relipirea cromosomilor;
Inserții ‐ ins
• Anomalie cromosomială echilibrată
• Afectează cromosomi din perechi diferite
• Un cromosom se rupe în două puncte și altul într‐un singur punct
• Fragmentele se lipesc la loc eronat
• Nu se schimbă cantitatea de ADN
• Fenotip normal – cu mici excepții
Translocatii Robertsoniene
ruperea a doi cromosomi acrocentrici la nivelul centromerului urmat ă de fuziunea bra ţelor lungi (fuziune
centric ă) şi pierderea bratelor scurte;
bratele scurte – con țin doar gene pentru ARN ribosomal și astfel pierderea lor nu determin ă modific ări
fenotipice; acest tip de anomalie determin ă sc ăderea num ărului de cromosomi de la 46 la 45.
Translocații reciproce echilibrate ‐ t
• Anomalie cromosomială echilibrată
• Afectează cromosomi din perechi diferite
• Cromosomii se rup intr‐un punct
• Fragmentele se lipesc la loc eronat
• Nu se schimbă cantitatea de AND
• Fenotip normal – cu mici excepții
54 Anomaliile cromozomiale structurale neechilibrate
• dezechilibru cantitativ al materialului genetic (gene în plus sau în minus) ce se manifestă fenotipic,
• Determină diferite sindroame cromosomice.
Sunt: • Dele ţii ‐ del
• Duplica ţii ‐ dup
• Cromosomi inelari ‐ r
• Isocromosomi ‐ i
• Dicentrici ‐ dic
Deleții ‐ del anomalii structurale caracterizate prin pierderea unor fragmente cromosomice → diferențe de
lungime între cromosomii omologi Anomaliile pot fi de doua tipuri: • terminale: produse prin ruperea unui
cromosom într‐un punct, urmată de pierderea fragmentului terminal;
• interstitiale: produse prin ruperea unui cromosom in două puncte situate pe acelaşi braţ, urmată de
pierderea fragmentului intermediar
Consecințele fenotipice:
• Depind de dimensiunea deleției
• Depind de genele implicate
• Se transmit deseori dominant
• Consecințe nefavorabile
Alte mecanisme:
• crossing ‐over inegal între cromosomi omologi alinia ţi eronat,
• segregarea cromosomilor anormali în cursul meiozei parentale în cazul în care unul din parin ți prezint ă o
anomalie echilibrat ă;
EX: Sdr cri du chat
-sdr Wolf-Hirschhorn
Duplicații ‐ dup
prezenţa în dublu exemplar a unui fragment cromosomic.
Mecanism de producere: • crossing‐over inegal;
• segregare anormală a cromosomilor cu translocaţie.
Isocromosom („i”) Isocromosomii sunt cromosomi anormali formati fie numai din bra ț e scurte, fie numai
din bra țe lungi.
Mecanismul ‐ clivarea transversal ă a centromerului. Anomalia are ca efect apari ția unui cromosom care
prezint ă concomitent dele ția unuia din bra ț e și duplica ția celuilalt bra ț.
Consecinte fenotipice:
• Depind de cromosomul și brațul implicat
• Consecințe nefavorabile
Cromosomi dicentrici
cromosomi anormali caracteriza ți prin prezen ț a pe acela și cromosom a dou ă centromere. Mecanismul
de producere ‐ ruperea a doi cromosomi în câte un punct, urmat ă de pierderea
fragmentelor terminale și unirea celor dou ă segmente cromosomice, care prezint ă centromere, într ‐un
singur cromosom
Cromosom inelari un cromosom , dou ă puncte de ruptur ă ruperea unui cromosom în dou ă puncte situate
pe bra ţ e diferite, urmat ă de pierderea segmentelor terminale (acentrice) şi reunirea capetelor
segmentului centric într ‐ o structur ă inelar ă.
55.Consecintele anomaliilor cromozomiale echilibrate si neechilibrate Consecinţele poliploidiilor ‐
interesează o mare cantitate de material genetic la om sunt, de regulă, neviabile (avort în trim. I de
sarcină / n.n. morţi). Consecinţele aneuploidiilor şi anomaliilor de structură neechilibrate ‐ sunt anomalii de
"dozaj genic"; informaţia genetică din cromosomii supranumerari sau structural modificaţi este calitativ
normală. cu cât defectul cantitativ este mai mare, cu atât gravitatea este mai mare; deficitul are consecinţe
mai grave decât excesul; Efectele şi gravitatea anomaliilor cromosomice cantitative depind de: tipul de
anomalie
mărimea dezechilibrului genetic ‐ conţinutul genic şi activitatea cromosomului implicat ‐ ex. trisomia 1 nu
este viabilă, trisomia 21 ‐ da. tipul şi numărul de celule afectate ‐ afectarea celulelor somatice duce la
modificarea fenotipului individului; afectarea celulelor sexuale duce la apariţia tulburarilor de reproducere
• Monosomiile sunt mai grave decât trisomiile ‐ singura viabilă = monosomia X
• Trisomiile cromosomilor mari, activi genetic avort trim. I de sarcină / n.n. morţi.
• Anomaliile cromosomice viabile (sindroamele cromosomice) prezintă modificări fenotipice comune:
• tulburări de creştere pre‐ şi postnatală;
• întârziere în dezvoltarea psiho‐motorie şi debilitate mintală;
• sindrom "plurimalformativ", disgenezii gonadice + modificări specifice cromosomului/ cromosomilor
implicaţi.
Etiologie anomaliilor cromozomiale:
1. Factori mutageni, care pot cauza rupturi ale ADN sau îi alterează replicarea:
a) factori chimici: citostatice, antimetaboliţi, radicali liberi, alkilanţi;
b) factori fizici: radiaţiile ionizante;
c) factori biologici: virusuri.
2. Vârsta parentala ‐ vârsta maternă avansata creşte riscul de aneuploidii la descendenţi;
3. Anomaliile congenitale echilibrate parentale (translocaţii, inversii);
4. Altele: a) gemelaritatea = mai frecvente în familiile gemenilor dizigoţi
b) efecte intercromosomice
d) terapia cu inductori de ovulaţie
56.Sindromul Down:etiopatogenie,sfat genetic si depistare prenatala
Determinat de trisomia 21
Incidenţa trisomiei 21 este de 1:650 nou-născuţi vii (1,5‰).
La nou-născut şi copil:
lungime şi greutate mică,
hipotonie musculară,
dismorfie facială - fante palpebrale mongoloide, nas mic cu narine anteversate, protruzie linguală,
gât scurt, cu exces de piele pe ceafă,
mâini scurte şi late, cu brahidactilie, pliu palmar transvers unic (pliu simian)
malformaţii viscerale (atrezie duodenală, imperforaţie anală, defecte cardiace);
retard mental şi de dezvoltare (copil)
La adult:
retard mental sever,
hipostatură,
obezitate,
fante palpebrale mongoloide,
pete Brushfield (pete de culoare maronie localizate pe iris)
buze groase şi eversate,
brahicefalie,
microtie,
gât scurt
Analiza citogenetică este esenţială pentru diagnosticul etiologic şi poate releva unul din următoarele
cariotipuri:
• trisomie 21 liberă omogenă (47,XX,+21 sau 47,XY,+21) prezentă la 92% dintre pacienţi, cromosomul
suplimentar fiind de origine maternă în 80% din cazuri;
• translocaţie Robertsoniană neechilibrată între cromosomi omologi, de exemplu între cromosomii 21
[46,XY,-21,rob(21q21q)] sau neomologi, de exemplu între cromosomii 14 şi 21 [46,XX,-14,rob(14q21q)];
acest tip de anomalie poate fi observat în 5% din cazuri;
• mozaic cromosomic de tip 47/46 (47,XY,+21 /46,XY) prezent la 3% din pacienţi
Sindromul Down poate fi depistat prenatal, folosind testul triplu (dozarea α-fetoproteinei, gonadotrofinei
corionice umane şi a estriolului neconjugat în sângele matern) şi/sau ecografia fetală (edem al cefei în
primele luni de sarcină şi scurtarea femurului în a doua parte a sarcinii). Confirmarea diagnosticului
necesită examen citogenetic pe amniocite sau vilozităţi coriale (vezi capitolul Diagnostic prenatal).
În sindromul Down prognosticul vital este rezervat. Dintre pacienţii cu sindrom Down 25-30% mor în primul
an, 50% în primii 5 şi numai 2-6% supravieţuiesc peste vârsta de 50 ani. Bărbaţii sunt sterili, în timp ce
femeile pot fi uneori fertile, având copii normali. Cauzele de deces sunt: malformaţiile cardiace, infecţiile
respiratorii şi leucemiile acute, mai ales cele limfoblastice.
Riscul de recurenţă al sindromului Down este dependent de tipul de trisomie 21, fiind nesemnificativ în
trisomiile prin mozaic (<0,1%) redus în trisomia 21 liberă omogenă (aproximativ 1%) moderat în trisomia 21
prin translocaţie Robertsoniană între cromosomi neomologi (10%) şi total în trisomia 21 prin translocaţie
Robertsoniană între cromosomi omologi (100%) 57.Sindromul Turner:analiza citogenica si etiopatogenie
1. Incidenţă:
• 4/10.000 de nou născuţi de sex feminin;
• 1/5 anomalii cromosomiale identificate la produşii de concepţie avortaţi spontan.
2. Citogenetică
- cromatina X negativă
• Cariotip:
• 55% - 45,X;
• 10% - mozaic [46,XX/45,X]; i(Xp); i(Xq); r(X)
• se pare că majoritatea feţilor 45,X se pierd ca avort spontan iar cei care supravieţuiesc sunt mazaic
nedepistat prin tehnicile uzuale de citogenetică
4. Mecanisme patogenice
• nedisjuncţia cromatidiană sau cromosomică ce afectează cromosomul X în gametogeneză la unul dintre
părinţi → gamet aneuploid (n-1 crs. fără X)
1. 70-80% din cazuri apar prin pierderea cromozomului X patern
2. 20-30% din cazuri apar prin pierderea cromozomului X matern.
• Nedisjuncţia cromatidiană în mitoza postzigotică → 2 clone celulare (45,X/46,XX)
5. Semne clinice:
- la nou născut:
* sex feminin, talie mică (45 cm),
* limfedem al extremităţilor, al dosului mâinilor şi picioarelor, dur, neinflamator;
* pterygium colli sau gât scurt, cu exces de piele la ceafă;
* mameloane îndepărtate;
• la copil, adolescent, adult:
1. hipostatură (sub 150 cm):
1. discretă dismorfie cranio-facială (palat înalt – 80%, mandibulă relativ mică – 70%, epicantus – 40%) ;
* pterygium colli, inserţie joasă a părului pe ceafă, în trident;
* torace în scut, distanţă intermamelonară mare, diametru biacromial > diametru bitrohanterian;
* membre - cubitus valgus –70%, scurtare metacarpiene IV-V – 50%, genu recurvatum – 60%;
1. fanere şi dermatoglife - unghii hiperconvexe, hipoplazice, nevi pigmentari multipli, bucle/vârtejuri
hipotenare;
2. disgenezie ovariană - ovare = benzi fibroase, uter hipoplazic * impuberism şi amenoree primară (OGE
infantile, pilozitate pubiană redusă,) → sterilitate; * malformaţii -cardiace (coarctaţie de aortă) în 20%
cazuri, renale – 60%, scheletice (fuziune vertebrală, spina bifida, coastă cervicală etc)- ocazional;
1. psihic normal.
6. Diagnostic
• de certitudine – cromatina X şi cariotipul ce evidenţiază monosomia X
• studii hormonale - postpubertar - LH, FSH crescute, estradiol, progesteron = nivele prepubertare;
7. Management:
• depistare precoce – chiar de la naştere (prezenţa limfedemului la mâini şi picioare)
• tratamentul hipostaturii în copilărie – hormon de creştere;
• la pubertate - substituţie hormonală → induce cicluri artificiale, dezvoltarea caracterelor sexuale
secundare, previne osteoporoza;
• sterilitate → adopţie, FIV cu ovul de la donatoare;
• gonadectomie dacă diagnosticul citogenetic relevă fragmente de cromosom Y – risc gonadoblastom;
• consiliere psihologică. 58.Trisomiile gonosomale-Sindromul Klinefelter
. 2. Incidenţă - la nastere este apreciata la 1/600 - 1/1000 nou născuţi de sex masculin.
3. Citogenetică:
- cromatina sexuală X şi Y pozitive
• Cariotip:
• 80% - 47,XXY;
• 9-10 % - 48XXXY, 49XXXXY sau 48XXYY
• 5-10% - mozaic 47,XXY/46,XY etc.
• 1% - anomalii de structură ale cromosomului X - 47,X,i(Xq)Y sau 47,X,del(X)Y
4. Mecanisme patogenice
• nedisjuncţia cromatidiană sau cromosomică ce afectează cromosomul X în meioza matenă (53% - 60%
cazuri) sau paternă (47% din cazuri) → gamet aneuploid cu un cromosom X suplimentar
• vârsta maternă este considerat un factor de risc
1. Semne clinice
- la n.n. şi copilul mic: greu de depistat;
-eventual, aspect longilin, tulburări de comportament.
- postpubertar:
* statură înaltă (macroschelie), cu musculatură puţin dezvoltată şi dispunerea adipozităţii de tip ginoid;
* diametrul biacromial > diametrul bitrohanterian;
1. ginecomastie adevărată (risc crescut de cancer mamar) – 30-50%;
1. disociaţie peno-orhitică (penis normal dezvoltat; atrofie testiculară – testiculi mici cu diametrul < 3 cm,
moi, nedureroşi la palpare);
1. retard al dezvoltării pubertare: absenţa pilozităţii faciale şi tronculare, pilozitate pubiană de tip feminin; *
dermatoglife –creşterea frecvenţei arcurilor;
1. psihic – 15-20% din cazuri - retard mental (QI= 19-57) şi tulburări de comportament.
2. Anomalii ocazionale: TNC, hipospadias, scolioză, DZ – 8%, taurodontie – 40%, PVM – 55%, varice la
membrele inferioare – 20-40%,
6. Diagnostic:
• de certitudine – cromatina X, Y pozitive, cariotipul
• dozări hormonale - FSH şi LH crescute, testosteron scăzut;
• Spermogramă - azoospermie – ceea ce determină sterilitate primară.
7. Management: depistarea se face:
• rareori în copilărie (aspect longilin + tulburări de comportament)
• adolescent – întârziere în dezvoltarea pubertăţii, ginecomastie
• adult – se adresează adesea pentru sterilitate.
• tratamentul trebuie să se adreseze hipogonadismului, ginecomastiei şi problemelor psiho-sociale →
echipă multidisciplinară
• substituţie hormonală cu testeosteron - corectează deficienţa hormonală, are ca efect virilizarea; efecte
pozitive asupra libidoului şi încrederii în sine;
• pentru sterilitate – adopţie sau FIV (la pacienţii cu mozaic poate avea loc spontan spermatogeneza →
injectare intracitoplasmatică a spermatozoidului ICSI)
• peste 50 de ani creşte riscul de a dezvolta cancer mamar comparativ cu barbaţii normali 59.Sterilitatea
masculina si feminina de cauza cromozomiala
▪10-15% din cupluri sunt sterile → sterilitate:
▪masculină (20%)
▪feminină (38%)
▪de cuplu (27%)
▪idiopatică (15%).
▪factorii implicaţi în sterilitate sunt:
▪genetici,
▪endocrini,
▪anatomici,
▪imunologici
▪de mediu.
factori emoţionali sau psihologici
▪sterilitatea poate fi:
▪hipotalamică
▪hipofizară
▪Gonadică → hipogonadism hipergonadotrop,
▪Postgonadică – fără hipogonadism.
▪Sterilitatea gonadică:
▪definitivă
▪determinată de mutaţii:
▪cromosomice
Genice.
Sterilitatea feminina:
Sindromul Turner
▪monosomia X → insuficienţă ovariană → ↑ FSH şi LH + ↓ estrogeni şi progesteron → sterilitate primară şi
definitivă.
▪absenţa dezvoltării pubertare şi menarhei → 90% din cazuri
▪deleţiile Xp11:
▪→ insuficienţă ovariană în jumătate din cazuri.
▪50% cazuri cicluri menstruale prezente + fertilitatea rareori prezentă.
▪deleţiile Xp21 → amenoree secundară şi sterilitate.
▪deleţiile Xq13-q26 → absenţa telarhei + amenoree primară + hipogonadism hipergonadotrop.
▪Mecanismele insuficienţei ovariene - pierderea unei (unor) gene esenţiale pentru dezvoltarea normală a
ovarelor → absenţa genei modifică meioza → atrezia foliculară.
Sindromul triplo X
▪de obicei fenotip necaracteristic şi fertiltate prezentă.
▪Uneori amenoree secundară precoce.
Translocaţiile X-autosom
▪Translocaţiile X-autosom (15, 21, 22) sunt anomalii cromosomice rare.
▪În translocaţiile echilibrate, inactivarea se face preferenţial pe cromosomul X normal (Xn) în timp ce
cromosomul X cu translocaţie (Xt) rămâne activ.
▪În translocaţii X-autosom neechilibrate → inactivare preferenţială a cromosomului Xt.
▪1/2 din femeile purtătoare sterile.
▪Sterilitatea poate fi consecinţa: unui efect de poziţie, a deleţiei unei gene esenţiale pentru funcţia ovariană
sau a afectării activităţii cromosomului X în cursul mitozei şi meiozei celulelor germinale.
Sterilitatea masculina
Sindromul Klinefelter
▪trisomia XXY → principala cauză de sterilitate masculină.
▪Prezenţa suplimentară a unui cromosom X → disgenezie testiculară → dispariţia progresivă a celulelor
germinale → deficit de sinteză a testosteronului.
▪azoospermie.
▪uneori la cazurile cu mozaic 46,XY/47,XXY (la vârste tinere) → oligospermie.
▪Distrugerea tubilor seminiferi şi atrezia celulelor germinale consecinţa unui efect de dozaj genic, indus de
prezenţa a doi cromosomi X.
Bărbaţii XYY
▪În trisomia XYY există o afectare a fertilităţii cu hipofertilitate
▪Consecinţa unei vezicule sexuale anormale, prin asocierea cromosomilor Y şi a cromosomului X →
dificultăţi de spermatogeneză → ↓ nr. spermatozoizi.
Trisomiile autosomale
▪trisomia 21 + trisomia 8 în mozaic → sterilitate masculină.
Bărbaţii XX
▪1/10000 – 1/20000 de bărbaţi
▪anomalie a determinismului sexual
▪80% dintre cazuri ← translocaţia genei SRY (Sex-determing Region of chromosome Y) de pe cromosomul Y
pe cromosomul X în cursul meiozei paterne.
▪fenotip de sindrom Klinefelter + talie normală.
▪Atrofie testiculară postpubertar
Diagnostic prin tehnica FISH - sonde specifice regiunii SR
Anomalii structurale ale cromosomului Y
▪15% dintre subiecţii cu azoospermie
▪6% dintre subiecţii cu oligospermie severă.
▪afectare testiculară ← absenţa unor Yq
▪Cele mai frecvente anomalii - microdeleţiile Yq.
▪Majoritatea sunt de novo
▪identificate la 3-18% dintre bărbaţii cu azoospermie nonobstructivă şi la 5-10% dintre bărbaţii cu
oligospermie severă.
▪Evidenţierea microdeleţiilor cromosomului Y poate fi realizată prin tehnica PCR.
Anomalii structurale ale cromosomului Y
▪microdeleţiile Y → modificări anatomopatologice testiculare (absenţa completă a celulelor germinale ↔
blocarea spermatogenezei).
▪regiunea critică în microdeleţiile Y - Yq11.23 denumită AZF (AZoospermia Factor).
▪Regiunea AZF a fost împărţită în trei domenii notate: AZFa, AZFb şi AZFc.
▪Deleţiile subregiunii AZFa sunt rare (1-5%) dar severe, fiind asociate cu absenţa celulelor germinale - gene
implicate USP9Y şi DBY .
▪Deleţiile AZFb (16%) şi AZFc (60%)
▪mai frecvente,
▪blocarea spermatogenezei.
▪la nivelul regiunii AZFb a fost identificată gena RBMY.
▪la nivelul regiunii AZFc a fost identificată gena DAZ care codifică o proteină ce se fixează pe ARN şi este
exprimată doar în celulele germinale testiculare.
Anomalii structurale echilibrate
▪inversii şi translocaţii (inserţii, reciproce şi Robertsoniene) cauzează sterilitate masculină prin afectarea
formării veziculei sexuale datorită prezenţei cromosomului(ilor) derivativ(i).
▪Inversiile cromosomilor 1, 2, 3, 5, 6, 7 şi 9 au fost asociate cu sterilitatea masculină, incidenţa lor fiind de 8
ori mai mare decât la persoanele normale.
▪Translocaţiile reciproce şi inserţiile reprezintă cauza sterilităţii masculine în aproximativ 1% din cazuri,
incidenţa fiind mai mare în azoospermii.
▪Azoospermia este consecinţa unei blocări a spermatogenezei, indusă de modificarea configuraţiei meiotice
normale.
▪Translocaţiile Robertsoniene sunt implicate în circa 0,7% dintre cazurile cu sterilitate masculină, cea mai
frecventă fiind translocaţia rob(13;14).
▪Afectarea fertilităţii variază de la o spermatogeneză cvasinormală până la blocarea aproape completă a
spermatogenezei.
60. Indicaţiile practice ale studiului cromozomilor umani
1. Copii cu anomalii congenitale multiple (minore/ majore) ± asociate cu :
• tulburări de creştere prenatală,
• întârziere în dezvoltarea psiho-motorie postnatală,
• anamneza familială - tulburări reproducere.
2. Retard mental (indiferent de grad) de cauze nedeterminate şi/sau tulburări de comportament ± asociate
cu:
• dismorfie facială,
• anamneză familială pozitivă (♂ - teste pentru X fragil)
3. Dacă în situaţiile (1),(2) se identifică o anomalie de structură neechilibrată (monosomie sau trisomie
parţială) se va studia cariotipul
• părinţilor → anomalie cromozomială echilibrată;
• rudelor gr. I
4. Stări intersexuale - pentru
▪ stabilirea sexului genetic (XX sau XY)
▪ identificarea anomalii ale cromosomilor sexuali.
5. Tulburări de dezvoltare pubertară ± semne de disgenezie gonadică :
• spermogramă anormală (azo- sau oligospermie)
• amenoree primară sau amenoree secundară precoce.
6. Cupluri cu tulburări de reproducere
▪ sterilitate;
▪ ≥2 avorturi spontane şi/sau nou-născuţi morţi/vii plurimalformaţi)
7. Hemopatiile maligne, mai rar în tumorile solide, pentru diagnostic pozitiv şi diferenţial, prognostic sau
urmărirea evoluţiei tratamentului.
8. Sindroame cu instabilitate cromosomică (sindromul Bloom, anemia Fanconi, sindromul Nijmegen,
sindromul ICFş.a).
9. Depistarea efectului mutagen al expunerii profesionale sau accidentale la radiaţii ionizante şi unele
substanţe chimice (clastogene)
10. În Diagnosticul Prenatal studiul cromosomilor în celulele fetale este indicat la femeile gravide:
a) peste 35 de ani;
b) unul din părinţi are o anomalie cromosomică echilibrată;
c) copil cu o anomalie cromosomică de novo (deşi cariotipul părinţilor este normal este posibil un
mozaicism gonadic parental);
d) semne ecografice de alarmă sau testele de screening biochimic (triplu test) pentru sindromul Down sunt
pozitive;
e) pentru stabilirea sexului genetic, în cazul mamelor purtătoare de mutaţii recesive gonosomale - XNXa (în
care se îmbolnăvesc numai ½ din băieţi) şi nu există o metodă de diagnostic prenatal specific.
61. Bolile monogenice/moleculare – caractere generale
- Bolile monogenice sunt produse prin mutaţii care afectează o singură pereche de gene alele.
- Bolile monogenice sunt caracterizate prin fenotipuri anormale, determinate exclusiv de factorii ereditari.
- Ele reprezintă o parte importantă a patologiei genetice, deoarece sunt numeroase - peste 9.500 de
entităţi clinice distincte,
- Per ansamblu sunt relativ frecvente – afectând 1-2% dintre nou-născuţii vii
- Bolile monogenice se transmit ereditar conform legilor lui Mendel.
- Investigaţia genetică presupune în primul rând efectuarea anamnezei familiale şi a arborelui genealogic.
- Pe baza arborelui genealogic se poate stabili modul de transmitere monogenic al afecţiunii:
• dominant autosomal sau legat de cromosomul X.
• recesiv autosomal sau legat de cromosomul X.
- transmiterea monogenică = cel mai simplu mod de transmitere → recunoaştere uşoară
- numeroase dificultăţi de diagnostic şi evaluare a riscului de recurenţă ← variabilitatea expresiei fenotipică
a mutaţiilor (interrelaţii genice şi influenţa factori de mediu):
• penetranţa incompletă,
• expresivitatea variabilă,
• pleiotropia,
• eterogenitatea genetică
• specificitatea de organ,
- noţiune calitativă → tipul şi localizarea efectelor fenotipice ale genei mutante.
- boli dominante care afectează mai multe organe sau ţesuturi.
- boala Rendu-Osler (angiomatoza hemoragică ereditară) → hemoragii în diferite organe prin ruperea unor
hemangioame.
• consanguinitatea.
- ↑ probabilitatea ca descendenţii să moştenească aceeaşi mutaţie genică recesivă şi să fie homozigoţi
afectaţi.
- fiecare individ are 3-4 gene recesive → cuplu consanguin RISC pentru o boală recesivă gravă.
- coeficient de consanguinitate (F) - probabilitatea copilului provenit dintr-un cuplu consanguin de a fi
homozigot (afectat) pentru o genă la nivelul unui locus specific, moştenită de la genitorul comun al cuplului
parental
- coeficientul de înrudire (R) - proporţia medie de gene comune a membrilor unui cuplu consanguine
Studiul bolilor moleculare a relevat existenţa mai multor tipuri de efecte ale mutaţiilor genice asupra
fenotipului:
o mutaţii cu pierderea funcţiei;
o mutaţii cu câştig de funcţie;
o mutaţii cu dobândirea de funcţii noi;
o mutaţii cu expresie genică ectopică sau heterocronică.
În raport, cu tipul de deficit funcţional, bolile moleculare pot fi împărţite în:
o defecte enzimatice,
o defecte de transport şi de stocaj, defecte ale proteinelor structurale,
o defecte ale proteinelor implicate în homeostazia organismului;
o defecte ale proteinelor implicate în expresia genică,
o defecte ale proteinelor implicate în dezvoltare,
o defecte ale proteinelor implicate în metabolismul şi comunicarea intercelulară
62.Boli moleculare prin deficite ale proteinelor de structură;
▪ Proteinele structurale constituie elementele de bază ale oricărei celule.
▪ Exemple de boli produse prin defecte ale proteinelor strcuturale sunt:
▪ sindromul Marfan - defect al fibrilinei, componentă a ţesutului conjunctiv,
▪ distrofiile musculare Duchenne şi Becker - defect al distrofinei, componentă a fibrei musculare)
▪ osteogenesis imperfecta - defect al fibrelor de colagen
▪ sferocitoza ereditară - defect al ankyrinei, componentă a membranei eritrocitare
OSTEOGENESIS IMPERFECTA
GENERALITĂŢI
▪ “Boala oaselor de sticlă”
▪ Un grup larg de afecţiuni ce se manifestă prin fragilitate şi plasticitate anormale ale osului, cu fracturi
recurente prin traumatisme banale
▪ Incidenţă globală - 1/10.000 indivizi
▪ Generată de modificări ale colagenului de tip I
▪ Împărţită în 4 grupe clinice
▪ transmitere ereditară de tip dominant autosomal
▪ majoritatea pacienţilor sunt heterozigoţi An
▪ majoritatea cazurilor sunt spontane (fără istoric familial pozitiv)  mutaţii germinale de novo
▪ persoanele afectate au un risc de 50% - la fiecare sarcină - de a avea copii afectaţi
▪ au fost identificate peste 200 de mutaţii diferite la nivelul genelor COL1A1 şi COL1A2
OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip I
• Formă uşoară de afectare
• Simptomatologie:
• Fragilitate osoasă → fracturi la traumatisme minore
• Fracturile recurente în copilărie îşi reduc frecvenţa în perioada adultă
• Sclere albastre
• Dentinogenesis imperfecta (A sau B)
• De obicei fără deformaţii scheletice
• Uneori surditate presenilă
OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip II
• Formă letală de afectare
• Simptomatologie:
• Fracturi produse prenatal
• Sclere albastru intens
• Deformaţii scheletice importante
OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip III
• Formă nonletală gravă de afectare
• Simptomatologie:
• Fracturi produse prenatal
• Sclere albastru intens
• Hipostatură
• Tulburări ale dentiţiei
• Deformaţii scheletice progresive
• Surditate
OSTEOGENESIS IMPERFECTA tip IV
• Formă nonletală gravă de afectare
• Simptomatologie:
• Risc de fracturi postnatal
• Sclere normale
• Tulburări ale dentiţiei
• Deformaţii scheletice uşoare sau moderate
• Surditate
• Tratament.
• imobilizare gipsată
• dispozitive protetice.
• biofosfonaţi → ↓ resorbţia osoasă → ↑ fixarea osoasă a calciului → ↑ densităţii minerale osoase.
• Prognosticul.
• În tipul I de osteogenesis imperfecta, pacienţii au speranţă de viaţă normală, dar prezintă risc crescut de
fracturi oricând pe parcursul vieţii.
• Forma II de boală este letală în perioada neonatală.
• Formele III şi IV de osteogenesis imperfecta se asociază cu deficite de creştere, fracturi frecvente şi
deformaţii osoase multiple, de multe ori fiind necesară imobilizarea la pat sau în scaun mobil.
• Profilaxie.
• Pt. cupluri care au avut un copil afectat de osteogenesis imperfecta, mai ales cu tipul II de boală. În aceste
condiţii, se impune efectuarea diagnosticului prenatal prin examinarea radiologică a fătului în trimestrul II
de sarcină sau analiza moleculară a amniocitelor când se cunoaşte mutaţia.
63.Boli moleculare prin deficite ale receptorilor, hormonilor şi proteinelor de transport;
Boli prin anomalii ale receptorilor
HIPERCOLESTEROLEMIA FAMILIALĂ (AD):
- Gena FH (19q13) - receptor LDL
- 1: 500 nn
- hipercolesterolemie
- ateroscleroză coronariană
Boli moleculare prin deficite ale hormonilor
• Receptorii factorilor de creştere fibroblastică - FGFR:
• 4 receptori membranari de tip tirozin-kinază;
• fixează factorii de creştere fibroblastică FGF 1, 2, 4, 8, 9
• codificat de o genă localizată 4p16.3, ce conţine 19 exoni
• Manifestările clinice acoperă un spectru de severitate ce variază de la formele medii (hipocondroplazia) şi
forme grave (acondroplazia) la forme letale (displazia tanatoforică)
ACONDROPLAZIA
• Cea mai frecventă formă de nanism la om:
• incidenţă 1/15.000-1/40.000 de indivizi
• boală dominant autosomală cu penetranţă completă - risc de recurenţă 50%
• 90% din cazuri sunt sporadice
• mutaţii de novo în cursul spermatogenezei:
• asociere cu vârsta paternă crescută în momentul concepţiei
• persoanele afectate - An - sunt fertile şi transmit mutaţia la 50% din descendenţi
• formele homozigote - AA - letale în perioada neonatală  25% din sarcinile unui cuplu de acondroplazici
• 99,9% cazuri - mutaţie în codonul 380: GGG→ AGG (CGG) → Gly→Arg
• semne clinice:
• nanism cu scurtarea rizomelică a membrelor
• macrocefalie
• rădăcină nazală turtită
• bose frontale
• mână “în trident”
• oase tubulare scurte
• lordoză accentuată şi cifoză toracolombară
• HIPOCONDROPLAZIA
• Manifestări clinice şi radiologice similare celor observate în acondroplazie, dar mai puţin severe
• Manifestări clinice:
• nanism
• micromelie
• lordoză lombară
• Transmitere autosomal dominantă
• Numeroase mutaţii în gena FGFR3 - eterogenitate alelică
• DISPLAZIA TANATOFORICĂ
• Cea mai frecventă displazie scheletică sporadică letală
• 1/60.000 naşteri
• Două forme clincie DT I şi DT II
• Aspecte clinice comune:
• scurtare micromelică a membrelor;
• macrocefalie
• platispondilie
• cavitate toracică redusă
• DT I - femur încurbat
• DT II - femur drept şi deformaţi craniană în “trifoi”
Boli moleculare prin deficite ale proteinelor de transport
Hemoglobinopatii
▪ grup de afecţiuni, caracterizate printr-un deficit de transport intraeritrocitar al oxigenului.
▪ Incidenţa globală 1/20 de persoane
▪ certificată de depistarea unei anomalii de migrare electroforetică a hemoglobinei
▪ > 700 de mutaţii → 500 cauzează hemoglobinopatii.
▪ mutaţiile pot afecta:
▪ gena β-globinei (localizată 11p)
▪ gena α-globinei (localizată 16p)
▪ mutaţiile pot avea transmitere recesivă sau dominantă.
▪ mutaţiile pot cauza modificări :
▪ calitative - hemoglobina este constituită din două lanţuri α şi două β, dar unul din aceste lanţuri au funcţie
modificată → substituţii, deleţii, inserţii, mutaţii cu afectarea cadrului de lectură, mutaţii la nivelul
codonului terminal
▪ cantitative → afectează producerea de lanţuri α (α-talasemie) sau lanţuri β (β-talasemie) → cantitate ↓
sau absenţa de HbA .
Efecte patogenice
▪ Mutaţiile în situsuri de fixare ale hemului sau de interconectare a lanţurilor → hemoglobine instabile →
precipitare intraeritrocitară → anemie hemolitică.
▪ Exemple de astfel de hemoglobine anormale sunt: Hb S, Hb C, Hb E, Hb Gun Hill etc.
▪ Mutaţiile în situsurile de fixare a oxigenului →
▪ methemoglobinemii (hemoglobina este stabilă în forma redusă) - Hb Boston sau Hyde Park;
▪ hemoglobine cu afinitate scăzută pentru oxigen - Hb Kansas;
▪ hemoglobine cu afinitate crescută pentru oxigen - Hb Chesapeake sau Heathrow.
Fibroza chistică
▪ Mucoviscidoza/ fibroza chistică = transmitere recesiv autosomală
▪ mutaţia genei CFTR (cystic fibrosis transmembrane conductance regulator) → canal transmembranar
pentru clor.
▪ 1/2000-2500 de nou-născuţi bolnavi în populaţia caucaziană,
▪ heterozigoţi Na - 1/25.
▪ Gena CFTR (7q31) = 27 de exoni.
▪ Gena → proteină cu funcţie de canal transmembranar de clor.
▪ Proteina = 5 domenii:
▪ două domenii de legare a ATP
▪ două domenii transmembranare (cu funcţie de canal de clor)
▪ un domeniu reglator
▪ > 1000 de mutaţii (majoritatea rare) - deleţii, mutaţii missense, mutaţii nonsense, mutaţii cu decalarea
cadrului de lectură, mutaţii ce afectează situsurile de matisare.
▪ Cea mai frecventă mutaţie - 70% dintre pacienţi - mutaţia ΔF508, → absenţa fenilalaninei în poziţia 508 a
proteinei.
Mecanism patogenic
▪ proteina anormală → deficit de excreţie a clorului din celulă → acumulare intracelulară de clorură de
sodiu → îngreunarea secreţiei celulare de mucus → efecte negative respiratorii (infecţii bronşice cronice) şi
digestive (insuficienţă exocrină digestivă).
▪ Corelaţii mutaţie – funcţie:
▪ o activitate proteică < 3% N → formă severă completă de boală
▪ funcţie proteică 3-8% → forme de boală limitate la pancreas
▪ conservare a funcţiei proteice de 8-12% → forme uşoare de boală → infertilitate masculină.
Diagnostic
▪ Forme severe - debut neonatal sau în copilărie.
▪ forme uşoare - perioada adultă → sterilitate ← absenţa congenitală bilaterale a vaselor deferente.
▪ Simptomatologia clinică clasică:
▪ pulmonar - infecţii recurente cronice ← staza secreţiilor la nivel bronşic.
▪ digestiv:
▪ maldigestia → deficit de absorbţie alimentară → deficit de creştere.
▪ tulburări de tranzit intestinal,
▪ ileus meconial neonatal
▪ crize biliare.
▪ Paraclinic:
▪ testul sudorii - ↑ Na + Cl în secreţii sudorale (peste 60mEq/L)
▪ analiza moleculară care atestă prezenţa mutaţiei.
▪ Tratament.
▪ combaterea infecţiilor pulmonare - antibioticoterapie agresivă şi adecvată,
▪ creşterea fluidităţii secreţiilor bronşice
▪ administrarea de enzime digestive pentru stimularea digestiei.
▪ Prognosticul.
▪ ameliorat în ultimele decenii → speranţa de viaţă 25-50 ani, dependent de ţară.
▪ Profilaxie.
▪ Screeningul neonatal
▪ - testare moleculară a nou-născuţilor pentru 10-30 dintre mutaţiile cele mai frecvente.
▪ rezultate fals negative - eterogenitatea alelică este importantă ~ 5% din bolnavi heterozigoţi compuşi,
având o alelă mutantă rară.
▪ diagnosticul prenatal molecular - părinţii heterozigoţi + mutaţie cunoscută
64.Boli moleculare prin deficite ale proteinelor implicate în homeostazia organismului
• surditatea neurosenzorială nonsindromică recesiv autosomală - mutaţia genei conexinei 26)
• hipoparatiroidismul familial izolat cu transmitere dominant autosomală -mutaţia genei parathormonului
• sindromul Morris - mutaţia genei receptorului pentru androgen
• hipercolesterolemia familială - mutaţia genei receptorului pentru lipoproteinele cu densitatr scăzută
• sindroamele Crouzon, Apert şi Pfeiffer - mutaţii ale genei receptorului tip 2 al factorului de creştere
fibroblastică
• acondroplazia - mutaţia genei receptorului tip 3 al factorului de creştere fibroblastică
• neurofibromatoza tip I - mutaţia genei neurofibrinei)
-Deficit de alfa 1 antitripsina
-transmitere codominanta autozomala
-incidenta: 1-1500 de indivizi
-gena alfa 1 antitripsina se manifesta in hepatocite si certifica o glicoproteinemie ce inhiba proteazele
- mutatia determina un deficit proteic functional manifestat prin prelungirea efectelor diverselor proteaze
si a elastazei
-diagnosticul este sugerat de modificari pulmonare caracterizat prin depistarea unui emfizem pulmonar cu
crize repetate de astm cu modificari la nivel hepatic
-terapie:-administrare cronica de alfa 1 antripsina umana
65.Boli moleculare prin deficite enzimatice
Erori înnăscute de metabolism
Interesează toate metabolismele.
350 de deficite enzimatice (posibil > 3000).
De obicei transmitere recesivă (autosomală sau legată de cromosomul X).
• majoritatea enzimelor normale au activitate catalitică > necesităţile fiziologice ale organismului.
• la heterozigoţi (Na sau XNXa) → activitate enzimatică 50% → proces metabolic normal.
• la homozigoţi (aa) + heterozigoţii compuşi (a1a2) + hemizigoţi (XaY) → activitatea insuficientă → bloc
metabolic.
Efectele blocului metabolic pot fi diferite:
• acumularea substratului;
• absenţa produsului final de metabolism;
• metabolizarea secundară a produsului primar al reacţiei;
• activarea unui mecanism de feed-back negativ
Acumularea substratului
• absenţa enzimei → blocarea metabolizării produsului primar al reacţiei → acumulare;
- când substratul este o moleculă mică (difuzibilă) → sânge → efecte negative în majoritatea ţesuturilor
- când substratul este o macromoleculă → acumulare locală → efecte nocive în ţesutul unde se formează
GALACTOZEMIA
▪ cea mai frecventă enzimopatie ce afectează metabolismul zaharidelor.
▪ 1/55.000 de nou-născuţi
▪ transmitere de tip recesiv autosomal.
▪ forma clasică de boală ← mutaţie în gena galactozo-1-fosfat uridil transferazei (GALT):
Diagnostic.
▪ Manifestările clinice → sugar ← alimentaţia lactată.
▪ simptome iniţiale: vărsături şi dificultăţi de hrănire.
▪ Ulterior:
▪ deficit de creştere,
▪ deficit de dezvoltare neuro-psihică,
▪ retard mental,
▪ cataractă
▪ semnele de ciroză hepatică (hepatomegalie, icter prelungit).
▪ Diagnosticul de certitudine → teste biochimice:
▪ ↑ galactozurie
▪ ↑ galactozemiei
▪ activitate ↓GALT.
▪ Tratament.
▪ îndepărtarea galactozei şi lactozei din alimentaţie
▪ folosirea de formule speciale de lapte praf,
▪ evitarea produselor lactate.
▪ Profilaxie.
▪ screening-ul neonatal al galactozemiei → determinarea activităţii GALT într-o picătură uscată de sânge,
recoltat prin puncţie capilară.
▪ Prognosticul.
▪ La pacienţii netrataţi → insuficienţă hepatică, retard mental şi cataractă.
▪ Aplicarea precoce a tratamentului → viaţă cvasinormală,
Absenţa produsului final de metabolism
• efectele negative ale blocului metabolic ← absenţa substanţei metabolizate de enzima implicată
Metabolizarea secundară a produsului primar al reacţiei
• în absenţa enzimei → activare căi secundare de metabolism → formare de produşi metabolici toxici;
FENILCETONURIA
▪ boală recesiv autosomală ← mutaţii ale genei care codifică fenilalanin hidroxilaza,
▪ enzima catalizează transformarea fenilalaninei în tirozină.
▪ 1/10.000 de nou-născuti în populaţia caucaziană.
▪ Gena PAH:
▪ Mecanism patogenic.
▪ blocarea transformării fenilalaninei (un aminoacid esenţial) în tirozină
▪ acumulare de substrat → hiperfenilalaninemie
▪ activare cale secundară de metabolizare → acid fenilpiruvic (fenillactic) + acid fenilacetic → efecte toxice
SNC.
▪ efecte secundare:
▪ ↓ melaninei → hipopigmentaţia
▪ ↓ producerii de dopamină → convulsii.
▪ manifestări clinice după primul trimestru de viaţă ← aportul de fenilalanină din laptele matern.
▪ indicii posibile la nou-născut: hipopigmentaţie cutanată, păr blond şi culoarea albastră a ochilor.
▪ forme netratate →
▪ tulburările neurologice (anomalii de mers, postură şi şedere),
▪ retard somatic
▪ retard mintal (de obicei sever).
▪ miros anormal al urinei (“de şoarece“)
▪ crize comiţiale
▪ dermatită eczematiformă.
▪ Diagnosticul de certitudine → paraclinic:
▪ dozarea plasmatică a fenilalaninei (peste 20 mg/dl)
▪ nivelul urinar ↑ al acizilor fenil-piruvic şi orto-hidroxi-fenil acetic.
▪ fenilcetonuria maternă:
▪ forme grave de fenilcetonurie (manifeste din momentul naşterii) la copiii femeilor cu fenilcetonurie
▪ În absenţa restricţiei severe de fenilalanină în timpul gestaţiei.
▪ Simptome asociate:
▪ microcefalie
▪ anomalii congenitale cardiace.
▪ Tratament.
▪ dieta restricţionată pentru fenialalnină → nivel seric de fenilalanină < 6 mg/dl.
▪ tratament din prima lună de viaţă şi menţinut pentru toată viaţa.
▪ după adolescenţă relaxarea restricţiei ↔ fenilalaninemie < 10-12 mg/dl.
▪ restricţie severă preconcepţional şi gestaţional la paciente gravide → preîntâmpină boala la copiii
bolnavelor.
▪ Profilaxie → screening-ul neonatal al afecţiunii:
▪ Screening generalizat → depistare > 99% din cazuri
▪ Aplicare zilele 3-7 după naştere.
▪ Două metode de screening:
▪ metoda Güthrie - inhibiţia creşterii coloniilor de bacil subtilis de către fenilalanina din sânge → numeroase
rezultate fals pozitive sau fals negative.
▪ teste fluorimetrice - mai exacte → stabilirea diagnosticului în 99,9% din cazuri.
Activarea unui mecanism de feed-back negativ
• absenţa produsului funcţional → activarea unui mecanism de feed-back negativ → accentuarea efectelor
negative ale blocului metabolic;
SINDROMUL ADRENO-GENITAL
▪ transmitere recesiv autosomală
▪ incidenţa bolii este 1/8.000 – 1/20.000 de nou-născuţi.
▪ mutaţii ale genei CYP21A2, care codifică 21-hidroxilaza:
▪ mutaţii punctiforme la nivelul exonilor sau intronilor,
▪ deleţii complete sau parţiale,
▪ Absenţa enzimei perturbă metabolismul colesterolului în corticosuprarenală →
▪ deficit de glucocorticoizi (cortizol)
▪ deficit de mineralocorticoizi (aldosteron)
▪ hipersecreţie de androgeni (testosteron)
▪ Hipocortizolemia → feed-back negativ → hipersecreţie de ACTH → hiperplazie suprarenaliană.
Diagnostic.
▪ Manifestările clinice:
▪ vărsături,
▪ şoc
▪ virilizare şi organe genitale externe ambigue (stare intersexuală) la fetiţe
▪ pubertate precoce şi hipostatură la băieţii afectaţi
▪ deces în formele complete, cu pierdere de sare şi hipocorticism;
▪ Diagnosticul paraclinic:
▪ nivel ↑ cetosteroizi urinari,
▪ nivel ↑ pregnantriolului urinar,
▪ nivel ↑ 17α-hidroxiprogesteron seric
▪ nivel ↑ ACTH-ului seric.
▪ Tratament.
▪ hidrocortizon şi fludrocortizon în doze adaptate vârstei, per kilogram corp, dependent de condiţiile vieţii
▪ Corecţia chirurgicală a stării intersexuale
▪ Prognosticul.
▪ Speranţă de viaţă şi fertilitate normală în tratament corect şi aplicat imediat după naştere.
66.Genomul mitocondrial
▪ ADNmt – câteva mii de copii per celulă = 0,5%
▪ Genomul mitocondrial diferă de genomul nuclear:
• mic (16.569 pb);
• circular;
• neasociat cu proteine;
• fără ADN repetitiv;
• compact: 97%=secvenţe codante
• 37 de gene:
• contigue,
• fără introni.
• Codul genetic mitocondrial diferă puţin de cel nuclear
▪ Genomul mitocondrial al zigotului provine, prin ovul, exclusiv de la mamă.
▪ ADNmt poate suferi mutaţii germinale sau somatice
▪ Mutaţiile germinale produc o serie de boli degenerative în SNC, SNP, muşchi, etc,
care se transmit maternal:
• de la mamă la toţi descendenţii;
• bărbaţii bolnavi nu transmit boala
▪ ADNmt poate suferi mutaţii somatice, după naştere:
▪ produse de radicalii liberi de O2
(generaţi în mitocondrii);
▪ favorizate de structura ADNmit
(absenţa histonelor; densitate mare de gene; etc)
▪ Mutaţiile se acumulează rapid datorită absenţei mecanismelor de reparare
▪ Determină scăderea producţiei de energie → boli degenerative, cancer şi senescenţă
67.Boli multifactoriale – caractere generale si riscuri
❖ BMF = afecţiuni determinate de factori multipli, genetici şi ecologici.
❖ BMF sunt:
➢ numeroase,
➢ variate :
▪ afectează orice vârstă:
▪ copil → majoritatea anomaliilor congenitale izolate (frecvenţă individuală ~ 1:1000 nn vii), ex: MC cord,
Defectele tub neural, Despicăturile labiale/palatine, Stenoza pilorică, Piciorul strâmb congenital, Retardul
mintal Autismul infantil
▪ adult → bolile comune (frecvenţă individuală ~1:100 ) ex: B. coronariană, HTA esenţială, Diabetul zaharat,
Astmul bronşic, B. ulceroasă, B. neuro- degenerative, B. canceroasă Psihoze (schizofrenia, p.bipolară),
Obezitatea, Alcoolismul
▪ afectează orice sistem / organ
❖ 3 - 5 % nn
❖ ↑ morbiditatea şi mortalitatea generală
Riscuri:
a) Evaluarea riscului genetic de recurenţă a BMF este solicitată în practica medicală în special după naşterea
unui copil cu o anomalie congenitală izolată:
MC cord, defecte tub neural (spina bifida, anencefalie), despicături labiale /palatine, picior strâmb
congenital, luxaţie congenizală de şold, stenoza pilorică, etc
❖ Riscul genetic nu poate fi calculat matematic, ca şi în bolile monogenice.
❖ Se determină un risc empiric, prin analiza unui număr mare de familii în care apare boala.
❖ Riscul empiric de recurenţă (RR) pentru rudele gr I depinde de frecvenţa bolii în populaţie şi este egal cu
radical din frecvenţa bolii :
◼ anomalii congenitale izolate f=1:1000 → RR = 1:32 sau 3%
◼ bolile comune ale adultului f=1:100 → RR = 1:10 sau 10%
❖ RR scade semnificativ la rudele de gr II iar la cele de gr. III devine ~ ca în populaţia generală.
❖ În concluzie, riscul de recurenţă al unei anomalii congenitale izolate la rudele de gr. I este foarte mic: 3-
5% dar totdeauna trebuie să stabilim cu precizie că anomalia congenitală este cu adevărat izolată
b) RR poate creşte însă peste 5% în patru situaţii:
❖ În familie sunt mai multe persoane afectate
❖ Bolnavul are o formă mai gravă de boală
❖ Bolnavul aparţine sexului mai rar afectat
(pentru ca să fie bolnav este nevoie de un număr mai mare gene de risc)
❖ Părinţii sunt înrudiţi
(au mai multe gene de risc în comun)
68.Clasificarea patogenica a anomaliilor congenitale
Clasificarea patogenică a Anomaliilor Congenitale – după natura erorii de morfogeneză:
A. malformaţii congenitale
• produse printr-un proces primar, intrinsec şi precoce de morfogeneză anormală
• Primordiul de organ NU se formează normal (ţesuturile sunt însă normale) datorită unei: diferenţieri
incomplete, diferenţieri anormale
• MC pot fi:
• izolate → un singur organ: → cauze multifactoriale → RR mic (2-3%)
• multiple → ≥ două organe → cauze variate: cromozo-milale, monogenice; teratogene → RR ≠ 2-50%.
B. disrupţii congenitale
• AC produse prin distrugerea secundară, extrinsecă şi tardivă a unei structuri fetale formată normal.
• Cauze negenetice: agenţi extrinseci (ischemie, infecţii, bride amniotice)
C. deformaţii congenitale
• AC de formă sau poziţie a unei părţi / regiuni a corpului produse tardiv prin compresia şi deformarea unei
structuri fetale formată normal.
Cauze multifactoriale:
• extrinseci (frecvente): limitarea spaţiului uterin (uter mic/ malformat, gemeni, oligohidramnios) →
compresie → deformaţie;
• intrinseci (rare): inabilitatea de mişcare (făt mare, anomalii /boli SNC sau musculare) → compresie →
deformaţii + artrogripoză.
• Prognostic – bun (pot fi reversibile la încetarea compresiei ± tratm. ortopedic)
• RR – de obicei mic
D. displazii congenitale.
• AC determinate de organizarea anormală a celulelor în ţesuturi (dishistogeneză).
• Efecte în toate structurile în care se găseşte ţesutul respectiv.
• displazii ectodermale
• displazii scheletice
• Cauze: mutaţii monogenice
• RR →mare (25 – 50%)
Importanţa clasificării : evaluarea corectă a prognosticului şi riscului genetic de recurenţă.
69.Clasificarea clinica a anomaliilor congenitale
❖ Funcţie de numărul şi tipul erorilor de morfogeneză:
➢ AC izolate: eroare unică şi localizată;
➢ AC multiple: erori multiple
a). ANOMALII CONGENITALE IZOLATE:
❖ unice = o singură anomalie;
❖ complexe = mai multe anomalii, în acelaşi organ
❖ secvenţe = o anomalie primară care determină secundar alte anomalii;
b). ANOMALII CONGENITALE MULTIPLE
❖ Sindroame pluri-malformative = combinaţie specifică de ACM corelate etio-patogenic
➢ sdr. Cromozomiale (sdr. Down)
➢ sdr. Monogenice (sdr. Marfan)
➢ sdr. Teratogene (sdr. Alcoolismului fetal)
❖ Asociaţii pluri-malformative = asocierea frecventă a unor ACM dar ne-corelate etiopatogenic
❖ Anomalii congenitale multiple = combinaţii întâmplătoare a unor AC care individual sunt frecvente
➢ Malformaţie cong. cord + picior strâmb sau testicul necoborât cong.
70.Cauzele negenetice şi genetice ale anomaliilor congenitale
Cauze:
➢ ne - genetice (teratogeni) ~ 5%
➢ genetice (mutaţii)~ 45%
➢ necunoscute ~ 50% (factori genetici neidentificaţi încă)
❖ Importante pentru profilaxie şi sfat genetic
1. Cauzele NEGENETICE
❖ Agenţi teratogeni din mediu (~ 4%) [biologici, chimici, fizici] +
❖ starea fiziologică / patologică a mamei (~ 1%).
Efectele unui agent teratogen depind de:
- perioada gestaţională,
- natura şi doza,
- expuneri concomitente,
- susceptibilitatea genetică a mamei şi fătului.
a) Agenţii biologici (2%):
- Toxoplasmoza
- Others: Treponema
- Rubeola
- Citomegalic v.
- Herpes simplex
Identificarea infecţiilor prin testul TORCH
b) Agenţii chimici (2%):
• ALCOOLUL
• anticonvulsivantele (tratm. epilepsie)
• inhibitotii ECA (tratm. HTA)
• retinoizi ± antimicotice (tratm. dermatologice)
• androgeni/progestine sintetice (tratm. iminenţe avort)
• unele anticoagulante (cumarinice)
• litiu (tratm. unor psihoze)
• citostaticele
• streptomicina, tetracicline
• FUMATUL
c) Agenţii fizici:
- Radiaţiile ionizante
- Hipertemia prelungită
- Conformaţia uterului
d) Starea mamei (1%):
• Fiziologică:
- VM > 35 de ani
- Starea de nutriţie:
- deficitul în folaţi,
- deficitul proteic.
• Starea patologică:
- diabetul zaharat (hiperglicemia),
- epilepsia (anticonvulsivantele)
- lupusul eritematos diseminat,
- fenilcetonuria.
3.2. Cauzele GENETICE ale AC
❖ ~ 45%
❖ Anomalii cromozomiale neechilibrate
❖ Mutaţii monogenice (RR – mare)
❖ Ereditatea multifactorilaă (RR – mic)
La orice copil cu AC trebuie să se facă consult genetic + explorări genetice + sfat genetic
71.Profilaxia anomaliilor congenitale
a) Profilaxia primară → se adresează cauzelor
(1). Sfatul genetic: preconcepţional, prenatal, postnatal
(2). Planificarea sarcinii:
- de preferat până la 35 de ani;
- în deplină stare de sănătate,
- suplimentare acid folic (800μg/zi) – o lună pre-concepţional şi 2 luni post-concepţional.
(3). Cunoaşterea şi evitarea factori teratogeni:
- Vaccinarea antirubeolică a tinerelor fete;
- Controlul atent al diabetului zaharat sau epilepsiei;
- Evitarea băutorilor alcoolice;
- Renunţarea la fumat;
- Evitarea administrării neautorizate a oricărui medicament;
- Evitarea iradierii diagnostice.
b) Profilaxia secundară:
- Diagnostic prenatal / depistare postnatală precoce
72.Determinismul sexual şi reglarea genetică
❖ În momentul fecundării se formează SEXUL GENETIC: XX sau XY.
❖ Genele de sexualizare situate pe crz. sexuali (dar şi pe autosomi) → SEXUL GONADIC: testicule sau ovare.
❖ În prima fază→ din crestele genitale ale mezonefrosului se formează (spt. 3-6) gonadelor primitive
(progonade) = structuri nediferenţiate,bipotenţiale,identice la ambele sexe;
❖ Formarea gonadelor primitive este controlată de genele autosomale SF1, WT1.
❖ Apoi, din gonadele primitive se formează gonadele; sub acţiunea unor gene (situate pe X şi Y dar şi pe
autosomi) : SRY+SOX9 →testicule şi WNT4+DAX1 →ovare.
a) FORMAREA TESTICULELOR
❖ Testiculule se formează rapid (spt.7-8) şi încep să producă hormoni: testosteron şi hormonul
antimulerian;
➢ rolul major îl are cromosomul Y: prezenţă Y→ testicule; absenţa Y→ ovare;
➢ efectul dominant al cromosomului Y ← gena SRY (de la Sex-determining Region on the Y chromosome) –
de pe Yp11.3 → formarea testiculelor.
➢ Gena SRY inhibă DAX-1 (situată pe X) → şi activează SOX9 (autosomală) → va determina formarea tubilor
seminiferi.
❖ Spermatogeneza este controlată de genele AZF - situate Yq (mutaţia lor produce azoospermie)
b). FORMAREA OVARELOR
❖ Ovarelor se formează mai tardiv (spt.10-18) şi NU produc hormoni.
❖ La embrionul XX, gena autosomală WNT 4 stimulează gena DAX-1 (de pe X) care va represa gena
autozomală SOX9 (implicată în formarea testiculelor) şi va determina formarea OVARELOR.
❖ Dezvoltarea normală a ovarelor → funcţionarea ambelor alele ale genei DAX1 (în sdr. 45,X→ovare
disgenetice).
73.Diferentierea sexuală şi controlul ei
❖ Sexul gonadic → sexul fenotipic:
a). Formarea căilor genitale interne (CGI) luna III,
- din canalele Wolff şi Müller (prezente atît la embrionii XX cât şi la cei XY).
- CGI feminine se formează din c. Muller, în mod spontan şi PASIV:
c.Wolff → regresează,
c.Müller→ Tr, Ut, 1/3 sup. vagin
- CGI masculine se formează din c. Wolf, în mod ACTIV prin acţiunea locală a hormonilor TF :
➢ c. Wolff ← testosteron → epididim, vase deferente şi vezicule seminale;
➢ c. Müller ← hormonul anti - müllerian → regresează
b) Formarea organelor genitale externe (OGE) lunile IV-V
➢ din sinusul uro-genital (SUG) (structură ambivalentă, prezentă la ambele sexe) alcătuit din tuberculul
genital (TG) + pliurile urogenitale (pUG) + pliurile labioscrotale (pLS).
▪ OGE feminine – se formează din SUG în mod SPONTAN, fără hormoni:
▪ TG → clitorisul;
▪ SUG rămâne deschis;
▪ pUG → labiile mici;
▪ pLS → labiile mari.
▪ OGE masculine – se formează ACTIV, prin acţiunea dihidro-testosteronului (sintetizat din testosteron sub
acţiunea 5-alfa-reductazei) şi receptroului androgenic (codificat de o genă de pe Xq)
▪ TG se alungeşte → penisul,
▪ pUG fuzionează → uretra peniană,
▪ pLS se unesc → scrotul.
c). Formarea identităţii şi comportamentului sexual.
➢ pe baza configuraţiei OGE la naştere se declară sexul civil.
➢ La 2-3 ani (prin acţiunea hormonilor sexuali asupra SNC) se stabileşte identitatea sexuală -
conştientizarea apartenenţei la un anumit sex.
➢ La pubertate, hormonii sexuali → C.Sx.S (sexul pubertar) şi comportamentul sexual specific fiecărui sex
(expresia publică / socială a identităţii sexuale).
➢ SEXUL PSIHOLOGIC (Id.Sx + Comp. Sx) – prin acţiunea hormomilor sexuali asupra unor structuri specifice
SNC (hipotalamusul anterior şi sistemul limbic) → organizare neuronală caracteristică fiecărui sex.
74.Anomalii ale determinismului sexual (1%)
❖ Produse de anomalii ale cromozolior sexuali sau mutaţii ale genelor implicte în formarea gonadelor.
❖ Forme clinice:
➢ disgeneziile gonadice XXY sau XO
➢ disgenezia gonadică mixtă (45,X/46,XY)
➢ disgenezia gonadică pură (XX sau XY) – absenţa gonadelor, datorită mutaţiilor genelor implicate în acest
proces
➢ hermafroditismul adevărat = prezenţa T + Ov sau ovotestis la acelaşi individ; produs frecvent prin dublă
fecundare → zigot XX / XY
75.Pseudohermafroditismele feminine (PHF)-85% Femei (46,XX) , cu ovare bilaterale, grade variabile de
virilizare OGE – datorită excesului de androgeni în cursul vieţii fetale
• Hiperplazia congenitală de suprarenală
➢ cauza cea mai frecventă de PH feminin;
➢ consecinţa unor anomalii în sinteza h. steroidieni CSR, cel mai adesea deficitul de 21 hidroxilază, care
produc un exces de androgeni
➢ HCS = boli recesive produse de mutaţii ale genelor pentru enzimele implicate în producerea de cortizol în
suprarenale
➢ 95% din HCS ← deficienţă de 21-hidroxilază:
➢ forma severă – HCS cu pierdere de sare (reducere cortizol + aldosteron): intersex la nn + deshidratare
severă;
➢ forma moderată – HCS cu virilizare simplă (reducere cortizol): virilizare nn sau prepubertară (pubertate
precoce) a copiilor;
➢ forma uşoară – HCS non-clasică (cortizol+aldosteron ≈ normale) (1:100) produce efecte androgenice
(hirsutism, acnee, menstre neregulate, PCOS) la adolescentă şi infertilitate (prin anovulaţie) la femeia
adultă.
➢ 5% din HCS: alte deficienţe enzimatice
• PF nonadrenalian
a) deficite în aromataza placentară (→ conversia androgenilor în estrogeni) → exces androgeni → virilizarea
embrionilor feminini;
b) tumori ovariene virilizante;
c) tumori suprarenaliene virilizante;
d) administrarea de compuşi androgenici pentru prevenirea avorturilor.
76.Pseudohermafroditismele masculine (PHM)-14% Bărbaţi (46,XY) , cu testicule bilaterale, OGE incomplet
masculinizate –datorită deficitului de sinteză sau recepţie a androgenilor
o Anomaliile în SINTEZA hormonilor androgeni (1/5)
• Masculinizarea incompletă: de la aspect masculin cu hipospadias până la aspect feminin.
• Regresia c. Müller este normală
o Anomaliile în ACŢIUNEA şi RECEPŢIA androgenilor (4/5) sinteza testosteron şi AMH= normale
a). Deficienţa 5 alpha reductazei 2 (T → DHT)
➢ hipospadias perineoscrotal sever (“sac vaginal”),
b). Anomalii ale receptorului androgenic (AR) – receptor nuclear, codificat de o genă pe Xq11
➢ Sindroame de insensibilitate la androgeni
c) Anomalii ale receptorului AMH:
➢ sindromul persistenţei ductelor Müller→ “bărbaţi cu uter”
Sindromul de insensibilitate completă la androgeni = CAIS* (testiculul feminizant sau sindromul Morris)
➢ Fenotip feminin normal (caractere sexuale secundare feminine normale),
➢ reducerea /absenţa pilozităţii axilare şi pubiene (“femeile manechin”)
➢ amenoree primară
➢ vaginul în “deget de mănuşă, adesea rudimentar
➢ 46,XY → Testiculi localizaţi intraabdominal sau inghinal.
➢ Trompele, uterul sunt absente (←AMH)
➢ Mutaţiile genei AR (Xq11)
➢ * PAIS – hipospadias peno-scrotal + ginecomastie pub.
➢ * MAIS – bărbaţi normali cu scăderea spermatogenezei
77.Conduita practică în tulburările de sexualizare
❖ Depistarea la naştere este o urgenţă psihosocială.
➢ Medicul neonatolog trebuie să recunoască orice anomalie a OGE
➢ Se recomandă părinţilor să nu stabilească numele copilului, până la elucidarea sexului genetic
➢ Esenţial → diagnostic corect, cât mai rapid posibil.
❖ Stabilirea sexului genetic: analiză cromozomială (urgenţă)
❖ Etapele următoare :
❖ studii imagistice (US, CT, RMN) – pentru a decela sau nu prezenţa gonadelor şi structurilor mulleriene;
❖ biochimice (electroliţii serici).
❖ hormonale (17-hidroxiprogesteronul şi steroizii gonadali);
❖ Diagnostic de etapă
❖ Se va lua o decizie (informată şi fermă) privind sexul în care va fi declarat şi crescut copilul (rolul sexual).
Opţiunea va depinde de posibilităţile de a realiza structuri genitale neambigue şi funcţionale sexual.
78.Gene implicate în producerea cancerului – oncogene, gene supresoare ale creşterii tumorale
A. ONCOGENELE
❖ Identificate iniţial la retrovirusurile ce produc tumori la animale: oncogene virale (v-onc);
❖ Ulterior, descoperite în tumorile umane: oncogene celulare: (c-onc);
❖ Structura v-onc ~ c-onc; virusurile = vectori c-onc
❖ Oncogenele – secvenţă asemănătoare cu a unor gene normale ce controlează creşterea şi diferenţierea
celulare = gene proliferative sau proto-oncogene;
❖ Funcţionează în anumite etape ale dezvoltării → apoi sunt represate.
FUNCŢIA PROTOONCOGENELE:
codifică diferite componente ale căilor de semnalizare pentru proliferarea celulară:
1) factori de creştere (ex.,PDGFB);
2) receptori factori de creştere (ex., EGFR, RET);
3) componente intracelulare (ex.,RAS, ABL);
4) proteine nucleare (factori transcripţie) (ex., MYC);
5) proteine de control a ciclului celular (ex., MDM2).
ACTIVAREA PROTOONCOGENELOR în celulele somatice:
❖ mutaţii punctiforme (← ≠ cancerigeni → ex., gena RAS);
❖ translocaţii cromozomiale (plasarea proto-onc în proximitatea altei gene active) în Leucemia mieloidă
cronică;
❖ inserţii virale;
❖ amplificare genică.
Activarea oncogenelor = câştig de funcţie → ONCOGENELE AU EFECT DOMINANT LA NIVEL CELULAR → o
singură alelă mutantă (An) modifică fenotipul celular
B. GENELE SUPRESOARE ALE CREŞTERII TUMORALE (GSCT)
❖ GSCT (→ receptori; proteine citoplasmatice / nucleare) → inhibă proliferarea celulară (“tumor-
suppressor genes”).
❖ Mutaţiile GSCT → “pierderea funcţiei” de supresie → proliferare celulară necontrolată.
❖ Au efecte RECESIVE (aa) la nivel celular
➢ Transformarea unei celule normale într-o celulă tumorală → necesită două mutaţii ale GSCT
▪ prima mutaţie poate fi moştenită (în cancerele erditare) sau dobândită postnatal → (Na) stare
heterozigotă.
▪ a două mutaţie → pierderea heterozigozităţii (“loss of heterozygosity” - LOH) → (aa).
Genele supresoare ale creşterii tumorale:
1). Genele gatekeeper („portar”):
❖ controlează creşterea celulară (regleză proto-oncogenele inhibă mitoză sau activează apoptoza);
❖ mutaţiile lor → hiper-proliferare
2). Genele caretaker („îngrijitor”):
❖ menţin stabilitatea genomului;
❖ mutaţiile lor → instabilitatea genomică (IG):
❖ anomalii genice
❖ anomalii cromozomiale →
❖ IG determină alte mutaţii → exacerbează capacitatea de proliferare celulară.
79.Anomalii citogenetice în cancer
a) Anomaliile numerice (aneuploidii):
▪ sunt frecvente dar nespecifice;
▪ pierderea sau câştigul unor cromozomi,
▪ datorită instabilităţii genomice;
▪ produc noi dezechilibre ale genelor (de pe aceşti cromozomi) implicate în proliferarea celulară;
b) Anomalii structurale
▪ translocaţii reciproce (în leucemii şi limfoame)→ produc rearanjări genice ce determină activarea unor
oncogene;
▪ sunt SPECIFICE pentru anumite neoplazii → diagnostic;
▪ anomalii complexe → “cromzomi marker” (în tumori solide)
80.Evoluţia multistadiala a cancerului
1) Cancerul se dezvoltă dintr-o singură celulă somatică → mutaţii succesive (hiperproliferare + instabilitate
genomică) → CLONĂ.
2) Reactivarea telomerazei (oncogena MYC) ± mutaţii gene reparare erori replicare (MMR) + aneuploidii →
IMORTALIZAREA CELULELOR TUMORALE.
3) Noi mutaţii în ADN nuclear şi mitocondrial + modificări epigenetice (metilarea regiunilor promotor a
GSCT → inactivare) → angiogeneză + invazie şi metastazare → TUMORĂ MALIGNĂ 81.Cancere ereditare
❖ Peste 50 de boli mendeliene se asociază cu forme specifice de cancer.
❖ Majoritatea se transmit AD (risc recurenţă 50%).
❖ Produse de mutaţii ale unor gene GSCT prin două mutaţii succesive
❖ Caracteristici:
▪ Asociază şi alte modificări fenotipice non-neoplazice → diagnostic precoce.
▪ Debut precoce
▪ Specificitate tisulară
▪ Expresivitate variabilă
❖ Este posibilă testarea genetică a rudelor gr I cu risc crescut de cancer
❖ Forme mai frecvente:
➢ cancerul de sân şi ovar ereditar
- circa 2-3% din CS; transmitere AD;
➢ polipoza adenomatoasă familială (FAP)
- 1% din cancerele colorectale
➢ cancerul colorectal nonpolipozic ereditar (HNPCC) (sdr.Lynch)
- 3-6% din cancerele colorectale;
- mutaţii ale genelor MMR → erori de replicare a ADN;
➢ sindromul Li-Fraumeni
- sarcoame, cancer sân, ş.a în aceeaşi familie.
82.Cancere familiale şi cancere cu predispozitie genetica fara istoric familial
❖ Frecvent sunt cancerele ginecologice sau digestive
❖ Se caracterizează prin agregarea familială, dar fără transmitere mendeliană → importanţa anamnezei
familiale corecte.
❖ DEBUT RELATIV PRECOCE
❖ Produse de variante alelice ale aceloraşi gene (caretakers) implicate şi în cancerele ereditare
❖ Risc de recurenţă: moderat
83.Principalele direcţii de profilaxie a bolilor genetice
1. PROFILAXIA PRIMARĂ = evitarea APARIŢIEI bolilor genetice.
• Prevenirea PRODUCERII şi/sau TRANSMITERII MUTAŢIILOR.
1. Cunoaşterea şi evitarea agenţilor mutageni*.
Majoritatea mutaţiilor sunt spontane, prin erori de replicare / distribuţie – frecvenţa lor creşte cu vârsta
2. Reducerea vârstei reproductive:
▪ femei → sub 35 - 38 ani → risc ↑ copii cu s. Down;
▪ bărbaţi → sub 45 ani → risc ↑ copii mutaţii genice (ex. neurofibromatoza 1; acondroplazia).
Prevenirea TRANSMITERII* MUTAŢIILOR la descendenţi, prin:
1. sfat genetic → determinarea riscului genetic;
2. diagnostic pre-simptomatic (înaintea reproducerii) la purtătorii sănătoşi de mutaţii dominante care se
manifestă clinic tardiv
3. depistarea heterozigoţilor sănătoşi (purtători de mutaţii recesive) → Na + Na = 25% copii bolnavi;
4. evitarea căsătoriilor consanguine → cresc frecvenţa întâlnirii heterozigoţilor.
• Prevenirea APARIŢIEI BOLII la persoanele sănătoase dar cu PREDISPOZIŢIE GENETICĂ la boală.
1. cunoaşterea factorilor genetici (genelor) care determină PG → cercetări*;
2. identificarea persoanelor sănătoase cu PG:
3. evitarea factorilor de mediu care transformă PG → BOALĂ.
2. PROFILAXIA SECUNDARĂ = DEPISTAREA PRECOCE a bolii
(c) Prevenirea NAŞTERII unui copil cu genotip anormal – la cuplurile cu risc genetic crescut prin adoptarea
unei “opţiuni reproductive”:
1. contracepţia voluntară (temporară/definitivă) ± adopţie
2. fecundare in vitro (FIV) ← donatori de gameţi,
3. diagnostic preimplantator,
4. screening şi diagnostic prenatal.
(d) Prevenirea MANIFESTĂRILOR bolilor genetice sau ale COMPLICAŢIILOR lor la un copil născut cu o boală
genetică.
1. screening neonatal → depistarea precoce a nou-născuţilor cu genotip anormal dar fără semne clinice de
boală în perioada neonatală;
2. diagnostic postnatal precoce;
3. diagnostic pre-simptomatic.
84.Screening genetic populaţional: criterii şi tipuri de screening genetic
▪ prenatal: DTN, sdr. Down ş.a;
▪ neonatal: fenilcetonurie; hipotiroidie congenitală, ş.a.
▪ postnatal : purtători sănătoşi de mutaţii:
- heterozigoţi (Na sau X NX a) pentru o boală recesivă frecventă (talasemie, fibroză chistică; distrofie
musculară Duchenne, etc);
- în viitorul apropiat → determinarea susceptibilităţii individuală la boli comune (medicină predictivă).
Criterii, ce urmaresti, cand se face, boli frecvente, test acceptabil, test destul de sensibil, fezabil
85.Screening neonatal
Pentru BOLI MONOGENICE:
▪ relativ frecvente,
▪ care nu pot fi diagnosticate clinic la naştere,
▪ au consecinţe severe,
▪ costisitor de tratat după apariţia manifestărilor clinice
▪ fenilcetonuria
▪ hipotiroidia congenitală,
▪ galactozemia,
▪ hiperplazia congenitală suprarenaliană.
▪ fibroza chistică, hemoglobinopatiile, distrofia musculară Duchenne (la băieţi), deficienţa în alfa -1-
antitripsină – boli care NU pot fi tratate ci numai ameliorate + sfat genetic şi DPN.
SCREENINGUL NEONATAL PENTRU FENILCETONURIE (PKU)
❖ PKU - boală AR,
❖ relativ frecventă (1:13.000 naşteri),
❖ produsă de o deficienţă a fenilalanin-hidroxilazei →
▪ creşterea concentraţiei plasmatice a fenilalaninei şi metabolitului său fenilpiruvatul („fenilcetona”),
▪ scăderea tirozinei.
❖ Boala NU poate fi identificată clinic în primul an de viaţă.
▪ Netratată, evoluează >95% cazuri → RM profund
❖ RM poate fi prevenit cu o dietă săracă în fenilalanină, din primele săptămâni de viaţă → menţinerea
fenilalaninei plasmatice la un nivel aproape normal.
❖ SCREENINGUL neonatal al PKU → măsurarea fenilalaninei într-o picătură de sânge
(cromatografie sau testul de inhibiţie bacteriană Guthrie)
❖ Teste pozitive → DIAGNOSTIC: dozarea cantitativă a fenilalaninei şi tirozinei în plasmă.
❖ Sensibilitatea testului = 95%; specificitatea = 100%
SCREENINGUL NEONATAL PENTRU HIPOTIROIDISMUL CONGENITAL
❖ Hipotiroidismul congenital (CH):
▪ boală frecventă (circa 1:4000 de naşteri);
▪ produsă de:
▪ agenezia tiroidiană non-genetică,
▪ defecte genetice în sinteza tiroxinei;
▪ Hipopituitarism;
▪ netratată la timp → retard mental (RM) + dismorfii;
▪ tratamentul cu tiroxină previne RM.
❖ Screeningul neonatal al CH → măsurarea TSH în probe de sânge recoltate a treia zi de viaţă.
86.Screening prenatal al bolilor cromosomice
▪ identificarea GRAVIDELOR CU RISC genetic / malformativ suficient de mare,
▪ pentru a justifica aplicarea unor proceduri de diagnostic INVAZIV,
▪ care NU POT fi folosite la TOATE gravidele (riscuri de avort, cost ridicat).
PRINCIPIU: determinarea concentraţiei unor markeri biochimici fetali* în serul matern + ecografie fetală
→pentru depistarea fetuşilor cu:
▪ defecte de tub neural (DTN) deschise (şi alte MCg),
❖ Se face la 16 săptămâni de vârstă gestaţională;
❖ alfa fetoproteina în serul matern (AFP-SM) are valori semnificativ mai mari la gravidele cu fetuşi cu DTN
deschise.
❖ Circa 1-2% gravide au valori crescute ale AFP în serul matern (peste pragul 2,5 MoM) → se vor face
TESTE DIAGNOSTICE:
❖ ecografie fetală;
❖ amniocenteză + determinarea AFP şi acetilcolinesterazei în lichidul amniotic
❖ Valori crescute ale AFP în LA se întâlnesc însă numai la 1 din 15 gravide cu AFP - crescute în serul matern
❖ explicaţie: există şi alte cauze ce produc creşterea AFP-SM: alte anomalii fetale, sindrom nefrotic,
sângerări fetale.
❖ Totuşi sensibilitatea AFP-SM este înaltă (depistează 80-90% DTN)
▪ sindrom Down (şi alte aneuplodii).
❖ INDICAŢIE: la gravidele peste 35 de ani (risc ~ 3‰).
❖ dar:
▪ numai 5 % din gravide au peste 35 ani;
▪ doar 25-30 % copii SD au mame peste 35 ani;
▪ se preconizează extinderea SPN la toate gravidele.
❖ TRIPLU TEST (TT) la 16 sapt.(+-2) de sarcina:
▪ AFP ↓ - scade cu aproximativ 25%,
▪ E3u ↓ - scade cu aproximativ 25%,
▪ HCG ↑ - creşte, se dublează.
❖ TT este pozitiv la ~ 5 % din testări
❖ La gravidele cu test pozitiv → obligatoriu AMNIOCENTEZĂ de diagnostic → FISH interfazic şi/sau cariotip.
❖ Test fals pozitiv la 5% din gravide cu TT pozitiv → făt normal;
valorile markerilor pot fi influenţate de alţi factori : vârsta sarcinii; greutatea gravidei; gemeni; fumat etc
❖ Test fals negativ la 5% din gravide cu TT negativ → făt SD.
Părinţilor trebuie SĂ LI SE EXPLICE înainte de test că:
❖ triplul test este numai un test de screening si NU unul de diagnostic;
❖ valorile normale REDUC probabilitatea ca fetusul să fie trisomic, dar NU exclud total SD.
❖ diagnosticul de CERTITUDINE se stabileşte exclusiv prin amniocenteză şi analiză citogenetică.
❖ triplul test identifică numai circa 60% din fetuşii cu SD
❖ Performanţele triplului test (60% SD) pot fi sporite la 70% dacă se cercetează un al patrulea marker:
inhibina A (↓) sau beta-HCG (↑) = quadruplul test (QT)
❖ Efectuarea testelor (TT sau QT) la 16 spt VG ± 2-3 spt pentru amniocenteză şi cariotip → DEZAVANTAJ:
perioadă lungă de aşteptare şi anxietate.
87.Diagnosticul prenatal – indicaţii
(1) Vârsta maternă peste 35 ani
(2) Triplu test pozitiv ± semne ecografice „de alarmă”.
(3) Anomlie cromozomială structurală la unul dintre părinţi.
(4) Istoric familial de boală monogenică (AR, AD sau LX) care poate fi diagnosticată la fetus prin analize
biochimice sau ADN
(5) Istoric familial sugestiv pentru o boală legată de X pentru care NU există un test specific de DPN (→
selecţie sex).
(6) Copil cu o boală cromozomială (SD) de novo.
(7) Copil cu suspiciune de defect de tub neural.
(8) Rude de gradul I cu o malformaţie unică (în special malformaţie de cord) sau un sindrom
plurimalformativ (posibil mendelian)
(9) Agresiuni teratogene în cursul sarcinii.
(10) Istoricul obstetrical pozitiv (av.sp. repetate; nn morţi)
88.Tehnici de diagnostic prenatal.
TEHNICI STANDARD
a) Ecografia fetală (nivel II): 10-18 sapt, Anomalii congenitale
b) Tehnici invazive
• Biopsia de vilozităţi coriale: 10 - 12 sapt, Anomalii cromozomiale
• Amniocenteza: 15 - 18 sapt
- lichid: DTN (determinare AFP)
- celule: Anomalii cromozomiale, Boli metabolice (analize enzime), Boli moleculare (analize ADN)
• Cordocenteza: 18 - 21 sapt, Anomalii cromozomiale, Boli hematologice şi moleculare
TEHNICI SPECIALE
• Diagnosticul genetic preimplantator: 2 sapt, Trisomiile frecvente, Unele boli moleculare (ADN)
• Amniocenteza precoce: 12 – 14 sapt, Anomalii cromozomiale
• Analiza celulelor fetale în sg. Matern: >20, Anomalii cromozomiale, Boli moleculare (analiza ADN)
• Fetoscopia: >20, Genodermatoze
89.Sfatul genetice – definitie, circumstante de acordare
• Definitie: act medical complex prin care se determina riscul unui cuplu de a avea copii cu o boala
genetica;
• Circumstante – sfatul genetic se acorda:
– Inainte de casatorie:
• Bolnav + bolnav
• Bolnav + sanatos
• Ambii sanatosi, dar cu rude bolnave
• Cand se planifica o casatorie consangvina (intre rude)
– Dupa casatorie
• Cupluri sterile/ cu avorturi/ nou nascuti morti
• Daca femeia are o boala pentru care trebuia sa ia continuu tratament si tratamentul influenteaza
dezvoltarea fatului
90.Sfatul genetic – categorii de risc genetic
Total 100%:
Boli dominante AA + nn/ An;
Boli recesive aa + aa
Foarte mare 50-75%:
Boli dominante
• An + An (75%)
• An + nn (50%)
Boli recesive aa + Na
Mare 25%:
Boli recesive Na + Na
Moderat 5-10%:
Boli multifactoriale in conditii speciale (vezi curs cu boli multifactoriale)
Mic 3%:
Boli multifactoriale cand nu sunt alte cazuri in familie