Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CLASIFICAREA UNGUENTELOR
1.Dupa actiunea terapeutica
-unguente de acoperire – formeaza o pelicula protectoare pe tegumente. In aceasta
categorie se includ unguente de protectie si unguente cosmetice
-unguente racoritoare – contin apa sau alcool diluat. Acestea in contact cu pielea prin
evaporarea unei parti din apa sau alcool dau o senzatie de racorire a pielii
-unguente epitelizante (pt rani) – se aplica pe pielea lezata in scop de vindecare
-unguente revulsive – produc o vasodilatatie locala si hiperemie locala
-unguente antiacneice
-unguente antimicotice
-unguente sicative
2.Dupa locul de aplicare
-dermice
-oftalmice
-unguente care se aplica pe mucoase
3.Dupa capacitatea de patrundere (locul manifestarii efectului terapeutic)
-unguente cu actiune locala: -unguente de suprafata
-unguente de acoperire sau epidermice
-unguente de profunzime (endodermice)
-unguente de penetratie (cele care se situeaza intre cele
doua, sau diadermice).
-unguente cu actiune la distanta (sistemice). Permit administrarea medicamentului prin
ocolirea tubului digestiv, ceea ce reprezinta administrarea percutanata. Aceste unguente
cedeaza SA vaselor sanguine si vaselor limfative. Ex: ung antireumatice.
4.Dupa proprietatile chimice si fizice
-hidrocarburi geluri
-lipogeluri
-hidrogeluri
-polietilen-glicol geluri
-silicon geluri.
5.Dupa metoda de preparare respectiv gradul de dispersie al substantei
medicamentoase
-unguente de tip solutie
-unguente de tip suspensie
-unguente de tip emulsie
-unguente mixte.
De cele mai multe ori se folosesc ca excipient o asociere constituita din mai multe
componente a caror alegere se face iin functie de necesitatile terapeutice si tehnice. Un
astfel de excipient poate fi constituit din: produse lichide, moi, emulgatori, agenti
tensioactivi, stabilizanti, antioxidanti si conservanti. Numarul componentelor trebuie sa
fie limitat la strictul necesar.
Dpdv al afinitatii fata de apa sau fata de grasimi, excipientii pentru unguente pot
fi impartiti in 4 categorii:
1.baze apoase
2.baze emulsii de tip A/U
3.baze emulsii de tip U/A
4.baze hidrosolubile.
I. Baze grase – se mai numesc baze anhidre lipofile.
Din aceasta grupa fac parte:
-grasimi si uleiuri vegetale si animale
-hidrocarburi
-siliconi
Caracteristicile principale ale acestor baze sunt: solubilitatea in uleiuri si lipsa de
solubilitate in apa.
PREPARAREA UNGUENTELOR
Bazele de unguent pot fi folosite pentru calitatile lor de protectie, de intretinere a
pielii dar rolul cel mai important este cel de a servi ca vehicole pentru diferite SA.
Substantele medicamentoase pot fi dizolvate in baza de unguent (unguent solutii),
pot fi emulsionate daca se gasesc sub forma lichita (unguent emulsii) sau dispersate sub
forma solida (unguente suspensii).
La prepararea unguentelor trebuie sa se tina seama de natura SA si de posibilitatea
de incorporare a acesteia in excipient. De obicei daca in prescriptie nu se indica
excipientul atunci se folosesc ca baza de unguent unguentul simplu. Aceasta indicatie
poate fi respectata cand SA incorporate sunt dispersate sub forma de emulsii sau
suspensii. Cand este necesar un excipient hidrofil se va folosi unguentul cu glicerina. De
fiecare data se specifica pe reteta baza de unguent folosita.
Unguente solutii
Exista medicamente avand caracter lipofil care se dizolva in grasimi si uleiuri la
cald in excipientul topit. In unele cazuri substanta medicamentoasa se dizolva intr-un
lichid volatil cum ar fi cloroformul sau eterul iar solutia obtinuta se amesteca cu
excipientul lipofil topit. Dupa aceea solventul volatil care a servit ca intermediar pentru
dizolvare se inlatura prin incalzire si amestecare.
La unguentele preparate prin dizolvarea SA in baza la cald trebuie sa se
urmareasca ca substantele solide sa nu cristalizeze la racire. Aceasta se poate petrece
datorita unei tehnici defectuoase cum ar fi o racire rapida, fie datorita concentratiei prea
mari de SA.
Cristalizarea poate surveni in timp in perioada de conservare astfel cand nu este
sigura mentinerea gradului de dispersie initial se prefera prepararea sub forma de
unguente suspensii. La adaugarea substantelor solubile in excipientul topit trebuie sa se
evite excesul de caldura pentru a evita degradarea acestora.
Unele substante cum ar fi substantele volatile se dizolva in baza racita tocmai
pentru a evita indepartarea lor prin incalzire. Ex: camforul, mentolul. In cazul solutiilor
apoase dispersarea lor se face in baze hidrosolubile astfel se prepara si unguentele cu
substante usor solubile in apa. Prepararea in acest caz se poate face fie la cald, fie la rece.
Unguente emulsii
Medicamentele usor solubile in apa care nu se dizolva in grasimi pot fi dispersate
in baze lipofile sub forma de emulsii. Prepararea unguentelor emulsii se face respectand
regulile intalnite la obtinerea emulsiilor fluide astfel se obtin separat cele 2 faze (uleioasa,
apoasa) care se amesteca la o temperatura cuprinsa intre 50-70 grade Celsius.
Substantele medicamentoase se includ in faza in care sunt solubile. Cand
cantitatea de lichid este prea mare si ar rezulta un unguent moale se recurga la
concentrarea acestuia. Ex: tinctura.
Daca faza apoasa depaseste 10% din masa unguentului, unguentele emulsii se mai
numesc si creme.
Unguentele suspensii
Cele mai multe unguente sunt preparate in care SA este dispersata sub forma de
suspensie. Pentru aceasta substantele solide se transforma mai intai intr-o pulbere cat mai
fina. Astfel pentru unguentele dermatologice este recomandata dimensiunea de 150
microni iar pentru unguentele oftalmice dimensiunea este 10-20 microni.
In cazul in care cantitatea de pulbere este mica aceasta se tritureaza mai intai la
mojar cu o mica cantitate de ulei de parafina, ulei vegetal sau o portiune din excipientul
topit, dupa care se adauga treptat restul recipientului. Cantitatea de ulei folosita pentru
triturare se scade din greutatea excipientului si se specifica pe reteta.
Daca cantitatea de pulbere este mai mare, este preferabil sa se lucreze intr-un
mojar incalzit cu masa topita, tehnica prin care se obtine un amestec omogen.
Cand cantitatea de pulbere este foarte mica incorporarea se poate face si in masa
netopita.
Pentru a evita fixarea pulberii de peretii mojarului se foloseste un mojar gresat cu
o mica cantitate de baza de unguent. Acest lucru este recomandabil si in cazul
substantelor colorante cand ustensilele pot fi curatate mai usor.
Unguentele care contin mai multa doza cu 5% pulbere au o consistenta mai tare si
sunt denumite de obicei paste.
Prepararea in industrie
Se folosesc aparate speciale obtinandu-se astfel produse foarte omogene si stabile,
astfel se folosesc diferite mori pentru amestecare. De asemenea amestecatoare planetare
iar unele aparate lucreaza sub vid care este util pentru a elimina bulele de aer din
unguent.
In FRX la prepararea unguentelor se mai indica:
-posibilitatea de folosire a antioxidantilor si conservantilor antimicrobieni
-unguentele care se aplica pe plagi, arsuri, pe pielea sugarilor se prepara cu baze de
unguent cu proprietati emulsive, peliculogene
-se folosesc metode care le asigura sterilitatea si care permit evitarea unei contaminari
ulterioare cu microorganisme.
AMBALAREA UNGUENTELOR
Unguentele se elibereaza in cutii de material plastic de forma cilindrica cu
deschidere larga pentru a favoriza relevarea unguentelor sau pot fi eliberate in tuburi de
metal flexibil sau material plastic (in industrie). Cutiile de material plastic sunt usoare,
ieftine si asigura in multe cazuri o pastrare satisfacatoare. Unguentele preparate in
farmacie si ambalate in cutii de material plastic pot fi pastrate doar cateva saptamani. In
timp mai indelungat se pot produce modificari datorita faptului ca peretii din material
plastic nu sunt complet impenetrabili.
In industrie conditionarea unguentelor este facuta aproape exclusiv in tuburi
flexibile din metal. Se utilizeaza de cele mai multe ori tuburi de Al dar si de material
plastic. Aceste tuburi sunt prevazute cu o canula si un orificiu prin care se scoate
unguentul prin apasare.
Umplerea tuburilor se face pe partea inferioara pana cand unguentul patrunde in
tot tubul si aerul iese afara, dupa aceea se inchide prin pliere, urmata de sudare iar
orificiul se astupa cu un capac filetat.
Tuburile se eticheteaza sau se folosesc tuburi imprimate. Se mentioneaza
denumirea produsului, cantitatea in grame, compozitia, modul de intrebuintare,
producatorul si termenul de valabilitate. Pentru a se asigura integritatea in timpul
transportului si a manipularii tuburile se introduc in cutii de carton.