Psihomotricitatea

Studiul psihomotricității are o importanță majoră în organizarea procesului

instructiveducativ-recuperator pentru toate vârstele și tipurile de deficienți,
dar și pentru persoanele obișnuite. Conduitele psihomotorii ale fiecărui
individ evoluează în funcție de înzestrarea sa aptitudinală, de gradul de
dezvoltare fizică și intelectuală și de influențele educative exercitate asupra
sa pe tot parcursul copilăriei. În ontogeneză, relația motricitate-psihism
cunoaște o evoluție care marchează anumite etape. Astfel, în perioada
antepreșcolară, dezvoltarea având un caracter global, actele motorii
reprezintă instrumente de adaptare a individului la lumea exterioară (copilul
foarte mic explorează mediul ambiant prin intermediul actelor motorii,
reprezentând instrumente care facilitează experiența cognitivă a acestuia). În
perioada preșcolară se diferențiază treptat activitatea intelectuală de cea
motorie; astfel, actul motor devine un răspuns adaptativ complex, mișcarea
intrând treptat sub dominația psihicului

Psihomotricitatea se manifesta ca emergenta a intregului sistem

psihosomatic, ea exprimandu-se prin motricitatea globala si motricitatea
fina. Motricitatea globala reprezinta miscarea corporala realizata prin muschii
mari ai corpului care asigura deplasarile si posturile, in timp ce motricitatea
fina, definita de miscarea muschilor mici ai corpului, cuprinde miscarile fine,
care pot fi caracterizate printr-o mare precizie si dexteritate. In mod normal,
motricitatea fina este condusa de vedere, initial mana conduce vederea,
privirea fiind orientata spre deplasarea mainilor, apoi primele coordonari
vizual-motorii fiind stabilite, vederea avand rol reglator pentru activitatea
mainilor.
Psihomotricitatea integreaza actiunea motrica in dezvoltarea proceselor
psihice, este miscarea ca realizare, ca activitate a intregului organism
exprimand personalitatea in intregime. Psihomotricitatea aduna sub aripa ei
interventii educative, incepand de la stimularile senzoriomotrice la formarea
elementelor grafice. Avand functii multiple, ea utilizeaza tehnici, exercitii si
jocuri diverse, urmarind miscarea activa a mainilor cat si coordonarea oculo-
motorie, activitati ce vin in sprijinirea si dezvoltarea armonioasa a
personalitatii copilului. Fara o dezvoltare adecvata psihomotorie multe din
achizitiile scolare se fac cu intarziere, cu dificultate, iar uneori nu se fac deloc.
Acest tip de terapie vizeaza o mai buna organizare a actelor motorii
functionale, antrenamentul specific pentru formarea si dezvoltarea unor
miscari, stimularea procesului afectiv-motivational, dezvoltarea unui
comportament ludic, stimularea proprioceptiei, dobandirea unui vocabular al
miscarii, formarea deprinderilor motrice grosiere si fine, castigarea
autonomiei personale si nu in ultimul rand imbunatatirea increderii in fortele
proprii.
Componentele psihomotricitatii:

 Conduitele neuromotorii
 Conduitele motrice de bază (instinctuale)
 Conduitele și structurile perceptiv-motrice
 Cunoașterea corpului uman și a configurației imaginii despre sine